Epoca, iulie 1937 (nr. 2516-2542)
1937-07-22 / nr. 2534
sa Ma. 2534% Lei Joi 22 iulie 1937 REDACȚIA Șl ADMINISTRAȚIA BUCUREȘTI, PASAGIUL ROMAN (INTRAREA PRIN CALEA VICTORIEI) RECLAME si INSERȚII Se primesc la administrata ziarului ți la toate agențiile de publicitate Telefon: 3.82.11 Director: GREGORE N. FIUPESCU Ziar al partidului conservator.Fondat în anul 1885 de NICOLAE FILIPESCU Ț se scumpa țara, puterea mea de muncă și puterea mea de iubire. Nicolae Filipescu venin acțiunea practică, venționismul statului este absent. Exportul vinurilor noastre, de pildă, a suferit foarte mult din pricina lipsei de organizare, îndată după război am fi putut câștiga piețe însemnate dacă am fi știut să prezentăm marfa care ni se cerea și pe care o aveam. Dar ne-am gospodărit exportul într’un fel care ne-a stricat rosturile și a determinat piețele cari voiau vinurile noastre să prefere produsele altor țări. Aceiași a fost situația și cu exportul fructelor. Am rămas în mare întârziere cu organizarea metodică a exportului de fructe și demonstrațiile d-lui Manolescu-Strunga în mai multe capitale europene nu ne-au putut salva. Organizarea exportului cere multă muncă, multă pricepere, multă stăruință. Ea începe cu educarea producătorilor și reclamă controlul permanent al ministerului comerțului. Nouă ne plac însă mai mult vorbele. Pornim la drum cu declarații mari și obosim de a doua zi. Și ce ușor ar fi să ne creiăm pretutindeni solide debușee, cu o marfă care, bine îngrijită, poate fi totdeauna cea mai bună. Dintr o ultimă statistică se ren, în acțiunea practică, inter __ Dintr’o ultimă statistică se constată că Bulgaria a exportat în campania 1937 119.000 kgf. de căpșuni proaspete în valoare de 1.638.000 leva, față de 99.821 kgf. căpșuni proaspete în valoare de 1.037.026 leva în campania 1936. Sporul se datorește controlului sever al exportului. Exportatorii au fost siliți să-și selecționeze marfa cu mai mare atenție și să întrebuințeze cele mai îngrijite ambalaje. S’a putut vinde astfel și mai mult, și cu preț mai ridicat. Ziarul „Argus” înregistrând aceste cifre, adaugă: „Față de această situație înfloritoare a exportului de căpșuni a vecinei noastre de dincolo de Dunăre, se constată că România, care are o mare producție de căpșuni, nu face nici un fel de export”. # Fără îndoială recolta noastră de căpșuni nu ne va îmbogăți, oricât de sistematic am organiza și noi exportul. Dar din exemplul exportului Căpșunilor bulgărești, se poate vedea că în alte țări nu este neglijat nici cel mai mic amănunt în gospodărirea bogățiilor naționale. Cumpărătorul străin vrea marfă de bună calitate, și totdeauna aceiași marfă sub aceiași etichetă. Asigurarea debușeelor externe nu admite surpriza produselor de diverse calități, purtând etichete identice. Noi n’am izbutit până azi să ne organizăm exportul pe aceste baze nici la articolele cari constitue marile noastre bogății. Suntem gospodari nestăruitori, iar statul se mulțumește să institue tot felul de comisii și facă tot felul de legi. Pete Suveranul Belgiei va face o vizită oficială regelui Angliei BRUXELLES, 20. (Rador). Ziarele anunță că Suveranul Belgiei va face o vizită oficială Regelui Angliei, intre 16 și 19 Noembrie, când va fi găzduit la palatul Buckingham. Gospodarii exportului Leacurile guvernului Chautemps Guvernul Chautemps pa D. Bonnet anunță serioase înse economii bugetare, cari le vom cunoaște decursul săptămânii. S’a făcut în Franța, o inflație atât de mare de cheltueli cu caracter politic încât tăeri radicale se impun Efectele pe care nu le-au avut măsurile pur fiscale, s’au produs în urma anunțării nouilor economii. Valorile de stat de trei zile sunt în plină ascendență. Rămâne latura economică a problemei, fără de care o asanare financiară este imposibilă. Marfa franceză e prea scumpă. Ca atare ea nu poate concura marfa străină. Guvernul Chantemps pare să fi adoptat metoda britanică pentru a rezolva această problemă. Să lase francul să scadă în voia lui, și să facă toate sforțările pentru a menține lefurile și salariile la cota lor de astăzi. Pe calea aceasta se poate obține o simțitoare micșorare a cheltuelilor de producguvernul neeprit aci. In sfârșit, guvernul a făre hotărît să ducă la just sfârșit opera de refacere financiară la care s’a înhămat. Folosindu'se de deplinete puteri,, acordate de parlament, ministrul de finanțe a decretat o serie de impozite noui. După socotelile sale aceste măsuri fiscale ar trebui să însemne un venit de opt miliarde. Reacțiunea pielii a fost slabă. Rentele de stat departe de a înregistra o urcare, au scăzut. Leacul este insuficient. Toată lumea știe că într-o țară în care impozitele au ajuns aproape la saturație, asemenea măsuri nu duc niciodată la rezultatele matematice scortate de guvern. Scumpirea țigărilor au ca efect scăderea vânzării sau cel puțin trecerea majorității fumătorilor dintr’o categorie mai bună într’o categorie mai proastă. De asemenea scumpirea mărcilor poștale reduce numărul scrisorilor trimise prin poștă. Din fericire francez nu s’avat însemnate schimbări la Banca Franței. O. de Labeyrie, a fost înlocuit în postul de guvernator prin d. Fournier. Se vorbește de asemenea de demisia din consiliu a d-lui Joubaux, secretarul general al confederației Muncii. Și aceste măsuri vor face o impresie bună. D. Fournier a fost șeful de cabinet al d-lui Poincaré în 1928, când s’a vatat stabilizarea. Sunt deci presumpțiuni foarte serioase, că noul guvernator, nu are tendințe demagogice. Cabinetul Chautemps se sprijină ca și cabinetul Blum pe majoritatea frontului popular. Președinția unui radical nuanțează totuși cârmuirea. D. Chautemps poate să facă unele lucruri pe care d. Slum nu le-ar fi făcut în calitate de prim ministru, dar pe care le poate accepta ca vicepreședinte al consiliului. Trebue să nădăjduim pentru consolidarea păcii în Europa că d. Chantemps va reuși. GRIGORE FILIPESCU Făgăduisem cititorilor „Epocei‘‘ să dau, începând dela 15 Iulie c., unele note dintr’o excursiune pe care o fac prin Ungaria, Austria, Elveția, Germania și Cehoslovacia. Notele mele au întârziat, apărând tocmai astăzi, — pricina nu-i alta decât lipsa de timp de a le așterne pe hârtie, în urma altor note, care urmăresc mai deaproape scopul călătoriei mele, — note de specialitate geografică, deci însemnări de alt ordin, privind cu deosebire regiunea Tirolului, înainte de toate o spovedanie. Timp de 12 ani trec în timpul verei hotarele țării, după ce însă mi-am cunoscut bine țara mea, pentru că astfel să-mi dau și mai bine seama de toate comorile și frumusețile cu care a hărăzit Dumnezeu acest pământ românesc. — Dar, — să încep. In ziua de 11 Iulie am trecut frontiera țării pe la Decebal. Dela acest punct până la Budapesta am făcut cinci ore, călătorie prin pusta monotonă, bucurându-se anul acesta de o recoltă îmbelșugată. Văd pentru a patra oară capitala Ungariei. Gara centrală, după a căreia tipar s-ar fi modificat gara de nord a noastră, este mohorâtă și mai puțin arătoasă ca a noastră. Trenurile ungurești nu sânt nici mai rapide și nici mai confortabile ca ale noastre. De la coborârea din tren și până la părăsirea Budapestei m’a impresionat un chip deosebit faptul că majoritatea funcționarilor publici o formează invalii de războiu. Best.; tot ce primesc oameni fără o mână, fără un picior, toți invalizi din războiu, purtând numeroase decorații. Ar fi prea mult să descriu orașul. O capitală mare, frumoasă,cu o minunată așezare pe ambele maluri ale Dunării, care o străbate pe la mijloc. O plimbare prin fermecătoarea insultă Margareta, vizitarea Parlamentului, — cea mai impunătoare clădire a Budapestei și apoi o altă plimbare pe strada Andrássy, una din cele mai frumoase străzi. La toate librăriile, dar absolut la toate, mi-a atras atenția o ciudată și complicată hartă, deasupra căreia stă scris „Hungária 896—1918“. Are mărimea unei părți poștale și este astfel întocmită încât, învârtind o rotiță de carton, se desfac de harta Ungariei de azi toate părțile pe care le-a pierdut in urma tratatului de la Trianon, parti care au devenit, după sfânta dreptate, României, Cehoslovaciei, Iugoslaviei. Italiei i-a revenit mai puțin. Până și Austria a ciupit o mică porțiune din Ungaria, spre vest de orașul Sopron. Harta aceasta, mai mare și cu explicări multe, se află în toate școlile,și in toate institutile. Este editată prin îngrijirea Asociatiunii Naționale a Femeilor Ungare și este însoțită de următorii! ..crez jurământ“, tradus în șase limbi. — „Cred într’un Dumnezeu, cred într’o Patrie. „Cred intr’o dreptate divină, eternă . „Cred in reînvierea Ungariei“. Nu mai pomenesc aci despre numeroasele publicații care zbârnâesc în aceiași struă ! După 2 zile am părăsit Ungaria, cu sunetul ușurat că am scăpat de privirile chiondărâșe ale polițiștilor și vameșilor, cari, l ]a auzul numelui „Român“, — deveniau mai cuprinși de zelul datoriei și întrebuințau un ton absolut provocator, agresiv ! Au vădită aversiune față de profesorii români, mi-a explicat un Vienez, cu care mă aflam în același compartiment; — și noi sântem în grupul nostru opt profesori și profesoare! Iată-ne pe pământul Austriei. Altă lume. Austriecii sunt de o politeță covârșitoare, mai ales față de oaspeți. In definitiv ce s‘ar face biata Austrie cu o populație de 7 milioane locuitori dintre care 2 milioane aflători numai în Viena?! Ce s‘ar face acești oameni, dacă anual nu s’ar abate pe la ei — fie în trecere, fie pentru mai mult timp - aproape un milion de străini, cari lasă bănet destul în țara lor?! Sunt, cum zic, primitori, polițicși, îndatoritori, — dar totul este de o scumpete de necrezut. Ce să spun — în Viena, la Salzburg și Badgastein, unde ne aflăm acum: o friptură costă 4 șilingi (120 lei); litrul de vin la fel; o cafea (nu turcească, ci „moca“ un fel de șvart) un șiling (30 lei); o masă modestă 6-8 șilingi (240 lei). Dar hotelurile? 10 șilingi camera cu un pat — adică 300 lei pe zi. Cu multă greutate am putut găsi la Badgastein o pensiune cu 22 șilingi de persoană pe zi (660 lei) inclusiv baia (băile termale de aici având renume mondial), înainte însă de a înfățișa văzute la Badgastein, câteva cele cuvinte despre Viena. Este unul dintre cele mai frumoase orașe ale lumii. Clădirile mărețe, cele mai multe în stil gotic, te duc cu mintea multe veacuri în urmă . Astfel, podoaba arhitecturală Vienei, Catedrala Sf. Ștefan, cu reanumitul ei turn gotic, a fost Începută in anul 1144 si terminată definitiv in 1511. Alte podoabe ale Vienei sunt Opera și Palatul Schonbrunn, reședința de vara a Habsburgilor, de odinioară. Parcul de la Schlonbrunn este de o măreție rară. Deasemenea grădina zoologică (a 2-a ca mărime în Europa) și grădina palmierilor, cea mai mare seră din Europa. In apropiere se află capela lui Șerban Cantacuzino. Celebră și impunătoare este universitatea. Viena are numeroase parcuri, dintre care Praterul, un fel de târgul moșilor insă de proporții uriașe, este ca și Grinzing (renumit prin vinuri bune) locul de petrecere al vienezilor. Viena este mare, frumoasă, veselă, dar... nu mai este Viena de altădată! In numărul viitor mai mult! N. O. P.2!oița Inspector general școlar. Note de drum Prin alte tari DE-ALE In măsura cu care la zile mari se exagerează însușirile naturale ale sătenilor; în aceeași măsură în patru ochi, e ocărit, învinovățit că bețiv și leneș. Iarna nu face nimic. Duce oare orășenii băutura la ureche? Cine muncește peste puteri din Martie-April până în Octombrie- Noembrie, dinaintea răsăritului soarelui, târziu până ce apune?! Care femeie dela orașe muncește cât țăranca noastră? Dânsa se scoală înaintea omului, cum numesc ele pe bărbați — mulge vaca, hrănesc păsările, porcul, face pentru ale gurei de luat la ogor. Nu uit acest tablou. Desculță — cu un prunc în pântece, cam în luna 6-a, cu un plod pe brațe, — traista cu merinde pe umăr, în mâna stângă ulciorul cu apă și grebla, cu alți doi după dânsa, ținând-o de fustă. Și nu este un caz izolat. Eară când vine de la muncă,o așteaptă repetirea lucrărilor de dimineață. Câte ceasuri pe noapte doarme? Și mai rămâne timp să se spele pe picioare măcar! Și muncitorii dela oraș muncesc i din greu. Cine nu compătimește pe salahorii dela clădirile ce se înalță până’n nori! Ce mănâncă la amiază? Pâne cu ceapă, pane cu harbuz toamna. Cei mai favorizați, slănină sărată ca să se păstreze pe vara. O pun pe băț și-o pârlește. Apoi se culcă pe pământul gol, cu o piatră sau un butuc drept căpătâi. Am avut zilele acestea un om la așezatul lemnelor. A lucrat 8 ore și nu s-andurat să-și cumpere o bucată de pâne. A strâns gologanii pentru cei de acasă. Să nu-i lingușim — dar nici să-i SATULUI hulim. Să-i compătimim. ELECTRIFICAREA Credeam că e șagă, când colo, este chiar adevărat! Vom avea lumină electrică în satele fericite, cari au și licee, gimnazii, — școli normale — dar nu și școli de gospodării și agricole. Ce lipsește chefului se întreabă o zicală populară. Un articol din legea sanitară prevede ca măsura de bun simț: „că nu e îngăduit a se face investițiuni la sate, înainte de a fi apă și alte lucrări sanitare pentru apărarea sănătății“. Unde sunt drumuri prin satele noastre, în ce stare se găsesc șanțurile la caz de plouă, unde sunt localurile de primărie? Mai avem foarte multe bisericuțe de lemn, gata să le înșface vântul, câte și mai câte lipsesc. In afară de crâșme asta nu prea se vede. Au dispărut frigurile? Sunt dispensare la sate? Calitatea apei ne arată mortalitatea pricinuită de febra tifoidă. In 1932 din 1932 morți, 1136 au fost la sate. In 1933 din 904 morți, 480 la sate. In 1934 din 1862 morți, 883 la sate. In 1935 din 1438 morți, 741 la sate. Pe 1936 nu e mai bine și va continua să secere, cu toată lumina electrică ce se introduce. E timp să avem cămașă curată, decât pantaloni cu dungă. Apoi suntem țara gazului, de ce nu este măcar un felinar. In guvern este un domn ministru cu mare trecere, care lucrează pentru îmbunătățirea stării sanitare, și-și face datoria, să ceară respectarea legei sanitare, făcute chiar de partidul dela cârmă pe vremuri. Nu ne-am lovit îndeajuns cu capul de pragul de sus?! Dr. Alex. Manolescu veșnicie necazuri cu specula Specula care se abătuse acum câtva timp asupra Capitalei — așa ca un val de căldură, sau ca paralizia infantilă — de când au lăsat-o în pace ziarele, pare că nu mai există. Publicul consumator, a simțit primele simptome in fața coșului Olteanului care nici în ruptul capului nu vroia să cadă la învoială, ca apoi trecând să cumpere dela consumuri sau precupeți — pentru că lumea nu așteaptă — s-a convins că specula o să-i pună capul. Un cetățean mai înțepat a strigat: speculează domnule și noi nu pricepem. Alții i-au urmat exemplul. Negustorii au aliat și au folosit zăpăceala. Speculă, speculă, dar nemâncat nu poți sta. Când presa a pus mâna pe subiect 1- a aruncat zilnic în capul oficialităților, cu cuvinte grele — nedreptățite de altfel — și ministerul cu pricina, văzând că nu se termină povestea a făcut semn câtorva comisii, menite să combată specula Cam tardiv căci boala era înaintată și măsurile profilactice nu puteau îngădui o nădejde. Și prima concluzie comisia a constatat că există speculă și a spus că e nedrept: se vor impune prețuri maximale (sau minimale?). Insă speculanții nu s’au speriat de-atâta lucru: prețuri de astea la ei acolo , la comisie — ce știu ei cum se vinde dovlecelul, roșia, peștele, sau alte alea; cui nu-i place, nu mănâncă. Să vedem, se poate? Comisia a fost din nou convocată (vă mai aduceți aminte cât timp a lucrat?), și cu o energie considerabilă, pe căldurile și specula asta care a scumpit icrele negre — a ajuns să obțină un mare succes ieftinirea dovleceilor ajunși la maturitate, că celelalte se ieftinesc ele cu timpul pe măsură înaintăm in vară; și când e până ace colo, omul se obicinuește cu orice rău, dar unite cu specula. După atâtea strădanii încununate de succes — printru care de menționat e ieftinirea gheții aliment de primă necesitate, fără de care nu poți nici șprițul să ți 1 bei — comisia (sau comisiile) s-a topit ca un sloi de ghiață în Iulie, luându-și partea de recunoștință, mai puțin abstractă decât a speculaților. Așa că, în mod oficial, am fost declarați imnunizați contra speculei. Bine că scăparăm de ea. Acum mai poți consuma — fără creștinească, noi nu putem răzbi cu duhul lui Hristos în lume. Dacă duhul național cuprinde lumea, în acelaș timp trebuie să aducem în sânul ei cugetul creștinesc, care ne dă și simțul de apropiere și frăție omenească. Asprimile de azi nu pot fi potolite decât numai de duhul creștinesc, care pune preț pe sufletul omului. Lumea are nevoie acum nu numai de învățătură creștinească, ci și de slujire creștinească. De aceia ne trebuie o largă mișcare de evanghelizare, ca să câștigăm sufletele pentru Hristos. Ne trebuie un creștinism viu, avem nevoie de creștini care lucrează în sânul Bisericilor lor național, dar care simt și se mișcă și pentru creștinătatea de pretutindenea. Al doilea a vorbit d. dr. J. H. Oldham despre înțelesul și mijloacele de isbutire al adunării de la Oxford. El a spus că ținta acestei adunări nu este de a găsi o rostire mai mulțumitoare pentru mintea oamenilor, despre un ideal, ci de a descoperi voința lui Dumnezeu pentru viața noastră. Mult mai însemnat decât ce spunem este ce ne hotărîm a fi și ce ne apucăm să facem. Biserica nu este pe lume pentru că să propovăduiască idealuri ori să vestească lege nouă, ci pentru ca să răspândească evanghelia. Ea poate birui teamă de speculă când statul e îngerul păzitor al pungii cetățeanului — ba un pic de somn cu 40 de lei, ba o roșie la un aperitiv care te costă numai 12 lei, și chiar o transparentă felintă de pâine pentru infirma suni de 2 lei. Ei parcă-i mult. Cum să fie daca nu mai e speculă. Pe când acasă nevasta se ceartă cu Olteanul că nu vrea să lase crapul dela patruzeci de lei kg. și la roșii nici un „franc” mai jos de doisprezece. Când vii acasă naivă, te informează pe tine care vii dela „consum”. __ Nu știi dragă că nu mai e de înțeles cu Oltenii ăștia; nu se ieftinesc deloc legumele; a trebuit să dau doisprezece tei pe kg. de roșii. Asta e specula. Păi dacă eu și d-ta și d-lui vrem să cumpărăm roșii de la centru de ce să nu le plătim ca acolo, căci nu sunt mai breze decât cele pe care ți le aduce la ușe cu coșurile. Dacă vrei să gătești cartofi cu blazon, varză din vitrină și pește de la geam, desigur că trebue să plătești. Ne facem singuri boala , cu mâna, și pe urmă strigăm: uite ce ne face. Nu-i vorbă că nici negustorii nu sint chiar atât de inocenți in chestiunea asta a speculei, dar negustoria e negustorie și dacă au văzut că se prinde de ce să nu folosească situația. Când chiar zeul lor a fost ocrotitorul bandiților de ce nu i-ar fi și ei, cât de puțin, după chip și asemănare. De când cu asigurările comisiei, parcă nu mai există speculă, deși când treci prin fața prăvăliilor preturile nu găsesc nici-o diferență în minitus, în schimb se mai vorbesc de o ridicare de câțiva lei la kg. de zahăr. Asta e cel puțin oficial, nu se mai numește speculă; n’ai încotro și dai, căci medicina și sfaturile reclamă te îndeamnă să mănânci zahăr, căci e un aliment întăritor. Pentru mulți, însă, e un aliment de zile mari. Exodul spre stațiunile climaterice sau balneare ne-a adus o nouă știre, nouă celor rămași aici, că specula din Capitală e floare la ureche pe lângă ce e acolo. Știrea a avut efectul unui duș pe căldurile astea, va să zică, tot mai bine că n’am plecat. Și să zici că nu e bună specula la ceva: cine de exemplu ți-ar fi oferit această consolare dacă n’ar fi existat ea? numai dacă e stăpânită de o credință neclintită într’un adevăr care nu atârnă de dorințele noastre. După el a vorbit d. dr. Hans Schönfeld din Geneva, despre Pregătirea pentru gândirea ecumenică la Oxford. Pe 9 pagini dese a mers cuvântarea lui, despre silințele practice pentru că gândirea ecumenică de la Stockholm să răzbată mai departe Merite mari în aceasta și au dobândit Episcopul Billing din Suedia și dr. Elie Gonelle, preot protestant în Paris (se află cu noi la congres), directorul revistei și mișcării „le Christianisme Sociale din Francia. Profesorul H. P. Van Dusen venit la rând cu cuvântarea sa. El e a directorul unui seminar teologic (Union Theological Seminary) din New York. Acesta a vorbit despre bisericile Americii față de ideia congresului din Oxford. A spus că ele au venit la Oxford pline de așteptări, dar că se simt și încurcate. E adevărat că Statul mărturisește însemnătatea bisericii pentru viața națională deci și datoria lui de a păstra ânduieli pentru ocrotirea așezămintelor religioase. De aici urmează și libertatea care se cuvine credincioșilor și întocmirilor religioase pentru împlinirea datoriilor și chemării lor. Tot de aici însă urmează și da Zilele trecute m’am întâlnit cu un prieten care venea de la Brașov. Părea că i s’a întâmplat doamne ferește vre-o nenorocire. Singura impresie pe care a putut să mi-o comunice din călătorie a fost o apostrofa cu năduf la adresa traiului de acolo. Eu il întreb cum și ce mai e pe acolo, și el îmi răspunde trântindu-și o palmă peste obraz, că e o scumpere cum, nici nu se aștepta, și care l-a hotărât după cinci zile de „vilegiatură” să-și ia calea înapoi („cărărițe, cărărițe, care duci la București” s’a adeverit vorba cântecului) : — Aici scapi cu trezeri de lei pe zi — de unul singur. Iți mai treci timpul, ba prin lăturile unui ștrand, ba în vre-o excursie la pădure „cu restaurant modern” durează decât câteva (noroc că nu ceasuri, și când te gândești că peste o lună or să înceapă să se înapoeze toți în București, parcă nu sunt mai câștigări decât rine. De obiceiu, știam că omul când pleacă la munte sau la mare, pleacă și el cu gând să se mai întremeze, să-și mai uite de cele necazuri, dar ca să te duci să lupți cu specula, s’a ales prăpădul de odihna ta. Odihnă ori foc! Tot mai bine c’am rămas aici. D. Ursulescu Soluționarea crizei de guvern din Cehoslovacia Congresul creștinesc de la Oxford III , fi zi a congresului.De la Stockholm la Oxford De aici încolo, aveau să înceapă lucrările obișnuite. Trebuie să supunem la osteneala de a asista lungi cuvântări, ceasuri înegi, fără a putea spune ceva. îlurții vorbitori își aveau rapoarte pregătite, litografiate în cele 3 abi ale congresului: engleza, franiză, nemțească. Cei deveau urmări amănunțit,față de Lucrurile erau însă orânduite așa să fie și chip de discuțiune. Pe de parte avem lucrările cu toții la loc. Acolo aveam numai de asaltat cum sunt descusute felurile teme; pe de altă parte, avem urarea in secțiuni. Tot congresul are 5 secțiuni, pentru felurite sine de contestat. Avem gata foarte tipărite,care apoi sunt luate la descusut. Fiecare poate spune ce De data aceasta, începem ședințele pentru toți. Profesorul Runestavi din Upsala, Suedia, avea a și rosti conferința sa despre „Der Stockhlom la Oxford”. înțelesul acestei teme era că la Stockholm am avut noi cea dintâi mare adunare a a creștinității de după război. Acolo s’a întrebuințat cuvântul de „mișcarea ecumenică”. Vorba era: ce am făcut de atunci până acum ? care a fost pătrunderea creștinească in lume? Ședința s’a deschis la 10 dim. Prezida Arhiepiscopul de Canterbury. Profesorul Runestan a spus că la Stockholm ne-am adunat din duhul unirii creștinești. Fără o înțelegere PRAGA, 20 (Rador). —. Agenția Ceteka transmite un comunicat oficial arătând că tratativele d-lui Hodza cu personalitățile guvernamentale și cu conducătorii partidelor politice, privitoare la programul viitorului cabinet, s’au printr’o înțelegere asupra terminat tuturor chestiunilor în litigiu. D. Hodza va comunica mâine la ora 9.30 dimineața d-lui Beneș rezultatele pozitive ale misiunei cu care acesta l-a însărcinat, propunându-i în același timp ca d. Franke, actualul ministru al instrucției publice, să ia și interimatul ministerului de finanțe, toria bisericii de a păși iutela împlinirea chemării ei. Noi însă nu avem un răspuns limpede în aceasta. Lumea așteaptă, a spus el, rezultate limpezi, hotărîtoare și poruncitoare de la această adunare. Dacă ne-am întâlnit aici, știm că nu suntem singuri. Am fost trimiși aici ca însărcinați din partea a milioane de creștini. Ei pot fi turburați, nedumeriți, cu inimi bolnave, dar ne-a trimes aici cu o sarcină limpede și hotărîtă. Pentru noi, americanii, sarcina este să ne întoarcem acasă, la o biserică necăjită și prin ea să aducem unei lumi bolnave un leac pentru nevoile ei, o Evanghelie limpede, luminoasă harnică, pentru buna cârmuire și a neamului creștinesc. Cu aceasta s’a încheiat ședința de dimineață , urmând să ne mai întâlnim și după amiază. Zilele ne sunt prinse de multe treburi. Vrem să scriem pentru ziarele noastre și abia găsim vreme. Suntem ținuți la câte 3 ședințe pe zi. E prea mult. Treaba nu se încheie cu ședința de după ameazi, ci trebuie să mai avem una și seara, dela 8—10. De aceia facem și noi ce putem. Scriem câte puțin din multele care sunt de scris pentru foile noastre de acasă. Arhim. SCRIBAN Oxford, 15 Iulie 1937 * De unde începe discuția Nu de mult puneam pentru a nu știu câtea oară, problema editorului român. Era, mai precis, vorba de organizarea „Expoziției festive a cărții“ din anul acesta, de refuzul editorilor de a lua parte la această organizare și însfârșit, de participarea „de formă“ a instituțiilor de editură. Arătam și atunci și motivul nemărturisit pe care editorii români și-au întemeiat această atitudine și, fără să generalizăm, spuneam că, în majoritatea cazurilor, editorul român este un veros spoliator al culturii, spoliator care nu înțelege ca, la îndemnul Regelui, să facă anual, unele sacrificii pentru promovarea culturii românești. Nu știu ce va fi spus ceilalți editori de articolul acesta. Și nici nu mă interesează. Fapt este că d. Georgescu Delafras, pentru a cărui activitate editorială subsemnatul a avut totdeauna cuvinte de laudă, s’a sesizat și a încercat într’o amplă convorbire particulară să ne convingă că greșit am fost informați când am discutat faptele așa cum le-am discutat și că adevărul este altul. Editorii români, spunea d-sa, au refuzat la un moment dat să ia parte la „Luna Cărți“, din pricina nenumăratelor amânări ale deschiderii ei, amânări cari aveau de rezultat încurcarea socotelilor dintre editură și librarul din provincie. (Socotelile priveau, firește, rabatul de 20 la sută). Vedeți, dacă discuția începe de aici, eu sunt dispus să admit spusele d-lui Georgescu. Mai mult, fără să cred că mă pricep prea mult în socoteli de natura celei de mai sus, parcă mi se pare că d-sa are cu adevărat și întru totul dreptate. Am vrea însă să ni se spună — așa cum de altfel intenționa s-o facă, în urma articolului nostru d. Georgescu — clar și public, cam cât ar fi reprezentat valoarea pierderii pentru o editură, dacă editurile ar fi convenit dintru început să ia parte la Luna Cârtii”, cu alte cuvinte, dacă în loc de o lună, prin forța lucrurilor, rabatul de 20 la sută, ar fi fost acordat, în provincie timp de o lună jumătate. Și, sa mă ierte d-sa dacă îmi voiu permite să anticipez că oricare, ar fi în cifre, rezultatul unei asemenea operați, el n’ar fi reprezentat prea mult, dacă sacrificiul acesta era cerut odată pe an, pentru cultura acestei țări de însuș Regele Țării. Mai ales, că așa cum spunea d-sa, nu este vina editorului dacă, o traducere din Ștefan Zweig, de pildă, reprezintă o afacere de câteva sute de mii de lei. Și, îmi voiu permite să înlătur definitiv argumentul acesta care vin apară decât latura afaceristă a editurilor, întrebându-l pe d. Georgescu dacă: „Fundațiile Regale“ nu pierdeau, mai precis n’au pierdut, cam tot atât cât ar fi pierdut editorii ceilalți, din preina acestor amânări? De la înființarea Așezămintelor Regale însă, editorii români, au în genere, o concepție foarte curioasă asupra cârtii românești. Fiecare editor crede, de pildă, că Fundațiilor Regale se incumbă exclusiv sarcina tipăririi cărților grele și necomerciale — istorie, eseu, poeme — iar lui îi revine ingrata sarcină de a arunca pe piață maculatură care rentează pentru că a avut îndelung timp la îndemână să aducă bruma de cetitori în sensul vederilor sale. Fundațiile Regale pot, trebuie să piardă veșnic; editorului particular trebuie neapărat să-i revină câștigul. Că este așa, o dovedește simpla confruntare a cataloagelor. A arătați-mi o editură particulară care a tipărit de zece ani încoace un volum de nuvele sau unul de proză. Nu vă străduiți, că nu o veți găsi. Veți găsi insă interviewurile editorilor români care se plâng regulat că „nuvela a murit“ și se întreabă candizi: „de ce o fi muritoare?“ Fundațiile Regale au tipărit în numai trei ani, 13 volume de esseu și critică, peste douăzeci de volume Silviu Cernea (CONTINUARE IN PAGINA H-a)