Epoca, iulie 1937 (nr. 2516-2542)

1937-07-22 / nr. 2534

sa Ma. 2534% Lei Joi 22 iulie 1937 REDACȚIA Șl ADMINISTRAȚIA BUCUREȘTI, PAS­AGIUL ROMAN (INTRAREA PRIN CALEA VICTORIEI) RECLAME si INSERȚII Se primesc la administrata ziarului ți la toate agențiile de publicitate Telefon: 3.82.11 Director: GREGORE N. FIUPESCU Ziar al partidului conservator.­Fondat în anul 1885 de NICOLAE FILIPESCU Ț se scumpa țara, puterea mea de muncă și puterea mea de iubire. Nicolae Filipescu ven­­in acțiunea practică, venționismul statului este ab­sent. Exportul vinurilor noastre, de pildă, a suferit foarte mult din pricina lipsei de organizare, îndată după război am fi pu­tut câștiga piețe însemnate dacă am fi știut să prezentăm marfa care ni se cerea și pe care o a­­veam. Dar ne-am gospodărit expor­tul într’un fel care ne-a stricat rosturile și a determinat piețele cari voiau vinurile noastre să prefere produsele altor țări. Aceiași a fost situația și cu exportul fructelor. Am rămas în mare întârziere cu organizarea metodică a ex­portului de­ fructe și demon­strațiile d-lui Manolescu-Strun­­ga în mai multe capitale euro­pene nu ne-au putut salva. Organizarea­­ exportului cere multă muncă, multă pricepere, multă stăruință. Ea începe cu educarea pro­ducătorilor și reclamă controlul permanent al ministerului co­merțului. Nouă ne plac însă mai mult vorbele. Pornim la drum cu declarații mari și obosim de a doua zi. Și ce ușor ar fi să ne creiăm pretutindeni solide de­­bușee, cu o marfă care, bine în­grijită, poate fi totdeauna cea mai bună. Dintr o ultimă statistică se ren, în acțiunea practică, inter­ __ Dintr’o ultimă statistică se constată că Bulgaria a exportat în campania 1937 119.000 kgf. de căpșuni proaspete în valoa­re de 1.638.000 leva, față de 99.821 kgf. căpșuni proaspete în valoare de 1.037.026 leva în campania 1936. Sporul se datorește controlu­lui sever al exportului. Expor­tatorii au fost siliți să-și selec­ționeze marfa cu mai mare a­­tenție și să întrebuințeze cele mai îngrijite ambalaje. S’a pu­tut vinde astfel și mai mult, și cu preț mai ridicat. Ziarul „Argus” înregistrând­­ aceste cifre, adaugă:­ „Față de această situație în­floritoare a exportului de căp­șuni a vecinei noastre de din­colo de Dunăre, se constată că România, care are o mare pro­ducție de căpșuni, nu face nici u­n fel­ de export”. # Fără îndoială recolta noastră­­ de căpșuni nu ne va îmbogăți, oricât de sistematic am organi­za și noi exportul. Dar din exemplul exportului Căpșunilor bulgărești, se poate vedea că în alte țări nu este ne­glijat nici cel mai mic amănunt în gospodărirea bogățiilor na­ționale. Cumpărătorul străin vrea marfă de bună calitate, și tot­deauna aceiași marfă sub ace­iași etichetă. Asigurarea debușeelor exter­ne nu admite surpriza produse­lor de diverse calități, purtând etichete identice. Noi n’am izbutit până azi să ne organizăm exportul pe a­­ceste baze nici la articolele cari constitue marile noastre bogă­ții. Suntem gospodari nestărui­tori, iar statul se mulțumește să institue tot felul de comisii și facă tot felul de legi. Pe­te­ Suveranul Belgiei va face o vizită oficială regelui Angliei BRUXELLES, 20. (Rador).­­ Ziarele anunță că Suveranul Bel­giei va face o vizită oficială Re­gelui Angliei, intre 16 și 19 Noem­­brie, când va fi găzduit la palatul Buckingham. Gospodarii­ exportului Leacurile guvernului Chautemps Guvernul Chautemps pa­ D. Bonnet anunță serioa­se în­se economii bugetare, cari le vom cunoaște decursul săptămânii. S’a făcut în Franța, o inflație atât de mare de ch­eltueli cu caracter poli­tic încât tăeri radicale se impun Efectele pe care nu le-au avut măsurile pur fiscale, s’au produs în urma anun­țării nouilor economii. Valorile de stat de trei zile sunt în plină ascen­dență. Rămâne latura econo­mică a problemei, fără de care o asanare financiară este imposibilă. Marfa franceză e prea scumpă. Ca atare ea nu poate concura marfa străină. Gu­vernul Chantemps pa­re să fi adoptat meto­da britanică pentru a rezolva această problemă. Să lase francul să scadă în voia lui, și să facă toate sforțările pentru a men­ține lefurile și salariile la cota lor de astăzi. Pe ca­lea aceasta se poate obți­ne o simțitoare micșorare a cheltuelilor de produc­­gu­vernul n­e­­eprit aci. I­­n sfârșit, guvernul a fă­re hotărît să ducă la just sfârșit opera de refacere financiară la care s’a în­hămat. Folosindu'se de d­epli­nete puteri,, acordate de parlament, ministrul de finanțe a decretat o serie de impozite noui. După socotelile sale aceste mă­suri fiscale ar trebui să însemne un venit de opt miliarde. Reacțiunea pielii a fost slabă. Rentele de stat de­parte de a înregistra o urcare, au scăzut. Leacul este insuficient. Toată lumea știe că într-o țară în care impozitele au ajuns aproape la satura­ție, asemenea măsuri nu duc niciodată la rezulta­tele matematice scor­tate de guvern. Scumpirea ți­gărilor au ca efect scăde­rea vânzării sau cel pu­țin trecerea majorității fumătorilor dintr’o cate­gorie mai bună într’o ca­tegorie mai proastă. De asemenea scumpirea măr­cilor poștale reduce nu­mărul scrisorilor trimise prin poștă. Din fericire francez nu s’a­vat însemnate schimbări la Banca Franței. O. de Labeyrie, a fost înlocuit în postul de guvernator prin d. Fournier. Se vorbește de aseme­nea de demisia din consi­liu a d-lui Joubaux, secre­tarul general al confede­rației Muncii. Și aceste măsuri vor fa­ce o impresie bună. D. Fournier a fost șeful de cabinet al d-lui Poin­caré în 1928, când s’a v­a­­tat stabilizarea. Sunt deci presumpțiuni foarte serioase, că noul guvernator, nu are ten­dințe demagogice. Cabinetul Chautemps se sprijină ca și cabinetul Blum pe majoritatea fron­tului popular. Președinția unui radical nuanțează to­tuși cârmuirea. D. Chautemps poate să facă unele lucruri pe care d. Slum nu le-ar fi făcut în calitate de prim mini­stru, dar pe care le poate accepta ca vicepreședinte al consiliului. Trebue să nădăjduim pentru consolidarea păcii în Europa că d. Chantemps va reuși. GRIGORE FILIPESCU Făgăduisem cititorilor „Epocei‘‘ să dau, începând dela 15 Iulie c., unele note dintr’o excursiune pe care o fac prin Ungaria, Austria, El­veția, Germania și Cehoslovacia. Notele mele au întârziat, apărând tocmai astăzi, — pricina nu-i alta decât lipsa de timp de a le așterne pe hârtie, în urm­a altor note, care urmăresc mai deaproape scopul că­lătoriei mele, — note de speciali­tate geografică, deci însemnări de alt ordin, privind cu deosebire re­giunea Tirolului, înainte de toate o spovedanie. Timp de 12 ani trec în timpul verei hotarele țării, după ce însă mi-am cunoscut bine țara mea, pentru că astfel să-mi dau și mai bine seama de toate comorile și frumusețile cu care a hărăzit Dumnezeu acest pă­mânt românesc. — Dar, — să încep. In ziua de 11 Iulie am trecut frontiera țării pe la Decebal. Dela acest punct până la Budapesta am făcut cinci ore, călătorie prin pusta monotonă, bu­­curându-se anul acesta de o recoltă îmbelșugată. Văd pentru a patra oară capitala Ungariei. Gara cen­trală, după a­ căreia tipar s-ar fi modificat gara de nord a noastră, este mohorâtă și mai puțin arătoa­să ca a noastră. Trenurile ungu­rești nu sânt nici mai rapide și nici mai confortabile ca ale noastre. De la coborârea din tren și până la părăsirea Budapestei m’a impre­sionat­ un chip deosebit faptul că majoritatea funcționarilor publici o formează in­valii de războiu. Best.; tot ce primesc oameni fără o mână, fără un picior, toți invalizi din războiu, purtând numeroase de­corații. Ar fi prea mult să descriu orașul. O capitală mare, frumoasă,­­cu o minunată așezare pe ambele maluri ale Dunării, care o străbate pe la mijloc. O plimbare prin fer­mecătoarea insultă Margareta, vi­zitarea Parlamentului, — cea mai impunătoare clădire a Budapestei și apoi o altă plimbare pe strada Andrássy, una din cele mai fru­moase străzi. La toate librăriile, dar absolut la toate, mi-a atras a­­tenția o ciudată și complicată har­tă, deasupra căreia stă scris „Hun­gária 896—1918“. Are mărimea u­­nei părți poștale și este astfel­­ în­tocmită încât, învârtind o rotiță de carton, se desfac de harta Ungariei de azi toate părțile pe care le-a pierdut in urma tratatului de la Tria­non,­­­ parti care au devenit, după sfânta dreptate, României, Ceho­slovaciei, Iugoslaviei. Italiei i-a re­venit mai puțin. Până și Austria a ciupit o mică porțiune din Ungaria, spre vest de orașul Sopron. Harta aceasta, mai mare și cu explicări multe, se află în toate școlile,și in toate institutile. Este editată­ prin îngrijirea Asociatiunii Naționale a Femeilor Ungare și este însoțită de următorii! ..crez­ jurământ“, tradus în șase lim­bi. — „Cred într’un Dumnezeu, cred într’o Patrie. „Cred intr’o dreptate divină, e­­ternă­­ . „Cred in reînvierea Ungariei“. Nu mai pomenesc aci despre nu­meroasele publicații care zbârnâ­­esc în aceiași stru­ă ! După 2 zile am părăsit Ungaria, cu sunetul ușurat că am scăpat de privirile chiondărâșe ale polițiștilor și vameșilor, cari, l ]a auzul nu­melui „Român“, — deveniau mai cuprinși de zelul datoriei și între­buințau un ton absolut provocator, agresiv ! Au vădită aversiune față de profesorii români, mi-a explicat un Vienez, cu care mă aflam în a­­celași compartiment; — și noi sân­­tem în grupul nostru opt profesori și profesoare! Iată-ne pe pământul Austriei. Altă lume. Austriecii sunt de o po­liteță covârșitoare, mai ales față de oaspeți. In definitiv ce s‘ar face biata Austrie cu o populație de 7 milioane locuitori dintre care 2 milioane aflători numai în Viena?! Ce s‘ar face acești oameni, dacă anual nu s’ar abate pe la ei — fie în trecere, fie pentru mai mult timp - aproape­ un milion de străini, cari lasă bănet destul în țara lor?! Sunt, cum zic, primitori, poliți­­cși, îndatoritori, — dar totul este de o scumpete de necrezut. Ce să spun — în Viena, la Salz­burg și Badgastein, unde ne aflăm acum: o friptură costă 4 șilingi (120 lei); litrul de vin la fel; o ca­fea (nu turcească, ci „moca“ un fel de șvart) un șiling (30 lei); o masă modestă 6-8 șilingi (240 lei). Dar hotelurile? 10 șilingi came­ra cu un pat — adică 300 lei pe zi. Cu multă­ greutate am putut gă­si la Badgastein o pensiune cu 22 șilingi de persoană pe zi (660 lei) inclusiv baia (băile termale de aici având renume mondial), înainte însă­­ de a înfățișa văzute la Badgastein, câteva cele cu­vinte despre Viena. Este unul dintre cele mai fru­moase orașe ale lumii. Clădirile mărețe, cele mai multe în stil go­tic, te duc cu mintea multe veacuri în urmă . Astfel, podoaba arhitecturală Vienei, Catedrala Sf. Ștefan, cu re­a­numitul ei turn gotic, a fost Înce­pută in anul 1144 si terminată de­finitiv in 1511. Alte podoabe ale Vienei sunt Opera și Palatul Schonbrunn­, reședința de vara a Habsburgilor, de odinioară. Parcul de la Sch­lonbrun­n este de o măreție rară. Deasemenea grădina zoologi­că (a 2-a ca mărime în Europa) și grădina palmierilor, cea mai mare seră din Europa. In apropiere se află capela lui Șerban Cantacuzi­­­no. Celebră și impunătoare este u­­niversitatea. Viena are numeroase parcuri, dintre care Praterul, un fel de târ­gul moșilor insă de proporții uria­șe, este ca și Grinzing (renumit prin vinuri bune) locul de petrece­re al vienezilor. Viena este mare, frumoasă, ve­selă, dar... nu mai este Viena de altădată! In numărul viitor mai mult! N. O. P.­2!oița Inspector general școlar. Note de drum Prin alte tari DE-ALE In măsura cu care la zile mari se exagerează însușirile naturale ale sătenilor; în aceeași măsură în pa­tru ochi, e ocărit, învinovățit că bețiv și leneș. Iarna nu face nimic. Duce oare orășenii băutura la u­reche? Cine muncește peste puteri din Martie-April până în Octombrie- Noembrie, dinaintea răsăritului soa­relui, târziu până ce apune?! Care femeie dela orașe muncește cât ță­ranca noastră? Dânsa se scoală înaintea omului, cum numesc ele pe bărbați — mul­ge vaca, hrănesc păsările, porcul, face pentru ale gurei de luat la o­­gor. Nu uit acest tablou. Desculță­ — cu un prunc în pântece, cam în luna 6-a, cu un plod pe brațe, — traista cu merinde pe umăr, în mâna stân­gă ulciorul cu apă și grebla, cu alți doi după dânsa, ținând-o de fustă. Și nu este un caz izolat. Eară când vine de la muncă,o așteaptă repetirea lucrărilor de dimineață. Câte ceasuri pe noapte doarme? Și mai rămâne tim­p să se spele pe picioare măcar! Și muncitorii dela oraș muncesc i din greu. Cine nu compătimește pe salahorii dela clădirile ce se înalță până’n nori! Ce mănâncă la amia­ză? Pâne cu ceapă, pane cu harbuz toamna. Cei mai favorizați, slăni­nă sărată ca să se păstreze pe vara. O pun pe băț și-o pârlește. Apoi se culcă pe pământul gol, cu o piatră sau un butuc drept căpă­tâi. Am avut zilele acestea un om la așezatul lemnelor. A lucrat 8 ore și nu s-andurat să-și cumpere o bu­cată de pâne. A strâns gologanii pentru cei de acasă. Să nu-i lingușim — dar nici să-i SATULUI hulim. Să-i compătimim. ELECTRIFICAREA Credeam că e șagă, când colo, este chiar adevărat! Vom avea lu­mină electrică în satele fericite, cari au și licee, gimnazii, —­ școli nor­male — dar nu și școli de gospo­dării și agricole. Ce lipsește chefului se întreabă o zicală populară. Un articol din legea sanitară pre­vede ca măsura de bun simț: „că nu e îngăduit a se face investițiuni la sate, înainte de a fi apă și alte lucrări sanitare pentru apărarea să­nătății“. Unde sunt drumuri prin satele noastre, în ce stare se găsesc șan­țurile la caz de plouă, unde sunt localurile de primărie? Mai avem foarte multe bisericuțe de lemn, ga­ta să le înșface vântul, câte și mai câte lipsesc. In afară de crâșme asta nu prea se vede. Au dispărut frigurile? Sunt dispensare la sate? Calitatea apei ne arată mortalita­tea pricinuită de febra tifoidă. In 1932 din 1932 morți, 1136 au fost la sate. In 1933 din 904 morți, 480 la sate. In 1934 din 1862 morți, 883 la sate. In 1935 din 1438 morți, 741 la sate. Pe 1936 nu e mai bine și va continua să secere, cu toată lu­mina electrică ce se introduce. E timp să avem cămașă curată, decât pantaloni cu dungă. Apoi sun­tem țara gazului, de ce nu este mă­car un felinar. In guvern este un domn ministru cu mare trecere, care lucrează pen­tru îmbunătățirea stării sanitare, și-și face datoria, să ceară respec­tarea legei sanitare, făcute chiar de partidul dela cârmă pe vremuri. Nu ne-am lovit îndeajuns cu ca­pul de pragul de sus?! Dr. Alex. Manolescu veșnicie necazuri cu specula Specula care se abătuse acum câ­tva timp asupra Capitalei — așa ca un val de căldură, sau ca paralizia infantilă — de când au lăsat-o în pace ziarele, pare că nu mai există. Publicul consumator, a simțit pri­mele simptome in fața coșului Ol­teanului care nici în ruptul capului nu vroia să cadă la învoială, ca apoi trecând să cumpere dela consumuri sau precupeți — pentru că lumea nu așteaptă — s-a convins că specula o să-i pună capul. Un cetățean mai înțepat a strigat: speculează domnule și noi nu pricepem. Alții i-au urmat exemplul. Negustorii au aliat și au folosit zăpăceala. Specu­lă, speculă, dar nemâncat nu poți sta. Când presa a pus mâna pe su­biect 1- a aruncat zilnic în capul o­­ficialităților, cu cuvinte grele — ne­dreptățite de altfel — și ministerul cu pricina, văzând că nu se termină povestea a făcut semn câtorva co­misii, menite să combată specula Cam tardiv căci boala era înaintată și măsurile profilactice nu puteau îngădui o nădejde. Și prima concluzie comisia a con­statat că există speculă și a spus că e nedrept: se vor impune prețuri maximale (sau minimale?). Insă speculanții nu s’au speriat de-atâta lucru: prețuri de astea la ei acolo , la comisie — ce știu ei cum se vinde dovlecelul, roșia, peștele, sau alte alea; cui nu-i place, nu mănâncă. Să vedem, se poate? Comisia a fost din nou convocată (vă mai aduceți aminte cât timp a lucrat?), și cu o energie considerabilă, pe căldurile și specula asta care­ a scumpit icrele negre — a ajuns să obțină un ma­re succes ieftinirea dovleceilor ajunși la maturitate, că celelalte se iefti­nesc ele cu timpul pe măsură înaintăm in vară; și când e până a­ce colo, omul se obicinuește cu orice rău, dar unite cu specula. După a­­tâtea strădanii încununate de suc­ces — printru care de menționat e ieftinirea gheții aliment de primă necesitate, fără de care nu poți nici șprițul să ți­ 1 bei — comisia (sau comisiile) s-a topit ca un sloi de ghia­­ță în Iulie, luându-și partea de re­cunoștință, mai puțin abstractă de­cât a speculaților. Așa că, în mod oficial, am fost declarați imnuni­­zați contra speculei. Bine că scăpa­­răm de ea. Acum mai poți consuma — fără creștinească, noi nu putem răzbi cu duhul lui Hristos în lume. Dacă duhul național cuprinde lumea, în acelaș timp trebuie să aducem în sânul ei cugetul creștinesc, care ne dă și simțul de apropiere și frăție omenească. Asprimile de azi nu pot fi potolite decât numai de duhul creștinesc, care pune preț pe sufle­tul omului. Lumea are nevoie acum nu numai de învățătură creștineas­că, ci și de slujire creștinească. De aceia ne trebuie o largă mișcare de evanghelizare, ca să câștigăm sufle­tele pentru Hristos. Ne trebuie un creștinism viu, avem nevoie de cre­știni care lucrează în sânul Biseri­cilor lor național, dar ca­re simt și se mișcă și pentru creștinătatea de pretutindenea. Al doilea a vorbit d. dr. J. H. Old­ham despre înțelesul și mijloacele de isbutire al adunării de la Oxford. El a spus că ținta acestei adunări nu este de a găsi o rostire mai mul­țumitoare pentru mintea oamenilor, despre un ideal, ci de a descoperi voința lui Dumnezeu pentru viața noastră. Mult mai însemnat decât ce spunem este ce ne hotărîm a fi și ce ne apucăm să facem. Biserica nu este pe lume pentru că să propovădu­iască idealuri ori să vestească lege nouă, ci pentru ca să răspân­­­dească evanghelia. Ea poate birui teamă de speculă când statul e în­gerul păzitor al pungii cetățeanului — ba un pic de somn cu 40 de lei, ba o roșie la un aperitiv care te cos­tă numai 12 lei, și chiar o transpa­rentă felintă de pâine pentru in­firma sun­i de 2 lei. Ei parcă-i mult. Cum să fie daca nu mai e speculă. Pe când acasă nevasta se ceartă cu Olteanul că nu vrea să lase crapul dela patruzeci de lei kg. și la roșii nici un „franc” mai jos de doispre­zece. Când vii acasă naivă, te infor­mează pe tine care vii dela „con­sum”. __ Nu știi dragă că nu mai e de înțeles cu Oltenii ăștia; nu se iefti­nesc deloc legumele; a trebuit să dau doisprezece tei pe kg. de roșii. Asta e specula. Păi dacă eu și d-ta și d-lui vrem să cumpărăm roșii de la centru de ce să nu le plătim ca acolo, căci nu sunt mai breze decât cele pe care ți le aduce la ușe cu coșurile. Dacă vrei să gătești cartofi cu bla­zon, varză din vitrină și pește de la geam, desigur că trebue să plătești. Ne facem singuri boala , cu mâna, și pe urmă strigăm: uite ce ne face. Nu-i vorbă că nici negustorii nu si­nt chiar atât de inocenți in ches­tiunea asta a speculei, dar negusto­ria e negustorie și dacă au văzut că se prinde de ce să nu folosească situ­ația. Când chiar zeul lor a fost ocroti­torul bandiților de ce nu i-ar fi și ei, cât de puțin, după chip și asemă­nare. De când cu asigurările comisiei, parcă nu mai există speculă, deși când treci prin fața prăvăliilor pre­turile nu găsesc nici-o diferență în m­initus, în schimb se mai vorbesc de o ridicare de câțiva lei la kg. de za­hăr. Asta e cel puțin oficial, nu se mai numește speculă; n’ai încotro și dai, căci medicina și sfaturile re­clamă te îndeamnă să mănânci za­hăr, căci e un aliment întăritor. Pentru mulți, însă, e un aliment de zile mari. Exodul spre stațiunile climaterice sau balneare ne-a adus o nouă știre, nouă celor rămași aici, că specula din Capitală e floare la ureche pe l­ângă ce e acolo. Știrea a avut efectul unui duș pe căldurile astea, va să zică, tot mai bine că n’am plecat. Și să zici că nu e bună specula la ceva: cine de exemplu ți-ar fi oferit această consolare dacă n’ar fi existat ea? numai dacă e stăpânită de o cre­dință neclintită într’un adevăr care nu atârnă de dorințele noastre. După el a vorbit d. dr. Hans Schönfeld din Geneva, despre Pre­gătirea pentru gândirea ecumenică la Oxford. Pe 9 pagini dese a mers cuvântarea lui, despre silințele prac­tice pentru că gândirea ecumenică de la Stockholm să răzbată mai de­parte Merite mari în aceasta și­ au dobândit Episcopul Billing din Sue­dia și dr. Elie Gon­elle, preot pro­testant în Paris (se află cu noi la congres), directorul revistei și miș­cării „le Christianisme Sociale din Francia. Profesorul H. P. Van Dusen venit la rând cu cuvântarea sa. El e a directorul unui seminar teologic (Union Theological Seminary) din New­ York. Acesta a vorbit despre bisericile Americii față de ideia con­gresului din Oxford. A spus că ele au venit la Oxford pline de așteptări, dar că se simt și încurcate. E ade­vărat că Statul mărturisește însem­nătatea bisericii pentru viața națio­nală deci și datoria lui de a păstra ânduieli pentru ocrotirea așezămin­telor religioase. De aici urmează și libertatea care se cuvine credincio­șilor și întocmirilor religioase pen­tru împlinirea datoriilor și chemării lor. Tot de aici însă urmează și da­ Zilele trecute m’am întâlnit cu un prieten care venea de la Brașov. Pă­rea că i s’a întâmplat doamne fe­rește vre-o nenorocire. Singura im­presie pe care­ a putut să mi-o co­munice din călătorie a fost o apos­trofa cu năduf la adresa traiului de acolo. Eu il întreb cum și ce mai e pe acolo, și el îmi răspunde trântin­­du-și o palmă peste obraz, că e o scumpere cum, nici nu se aștepta, și care l-a hotărât după cinci zile de „vilegiatură” să-și ia calea înapoi („cărărițe, cărărițe, care duci la Bu­curești” s’a adeverit vorba cânte­cului) : — Aici scapi cu trezeri de lei pe zi — de unul singur. Iți mai treci timpul, ba prin lăturile unui ștrand, ba în vre-o excursie la pădure „cu restaurant modern” durează decât câteva (noroc că nu ceasuri, și când te gândești că peste o lună or să înceapă să se înapoeze toți în Bu­curești, parcă nu sunt mai câștigări decât rine. De obiceiu, știam că omul când pleacă la munte sau la mare, pleacă și el cu gând să se mai întremeze, să-și mai uite de cele ne­cazuri, dar ca să te duci să lupți cu specula, s’a ales prăpădul de odihna ta. Odihnă ori foc! Tot mai bine c’am rămas aici. D. Ursulescu Soluționarea crizei de guvern din Cehoslovacia Congresul creștinesc de la Oxford III , fi zi a congresului.­De la Stockholm la Oxford De aici încolo, aveau să încea­­pă lucrările obișnuite. Trebuie să­­ supunem la osteneala de a as­­ista lungi cuvântări, ceasuri în­­egi, fără a putea spune ceva. îlurții vorbitori își aveau rapoar­­te pregătite, litografiate în cele 3 abi ale congresului: engleza, fran­­iză, nemțească. Cei de­v­eau urmări amănunțit,față de Lucrurile erau însă orânduite așa­­ să fie și chip de discuțiune. Pe de parte avem lucrările cu toții la­­ loc. Acolo aveam numai de as­­altat cum sunt descusute feluri­le teme; pe de altă parte, avem urare­a in secțiuni. Tot congresul­­ are 5 secțiuni, pentru felurite sine de contestat. Avem gata fo­arte tipărite,­­care apoi sunt luate la descusut. Fiecare poate spune ce De data aceasta, începem ședin­țele pentru toți. Profesorul Rune­­stavi din Upsala, Suedia, avea a­ și rosti conferința sa despre „Der Stockhlom la Oxford”. înțelesul a­­cestei teme era că la Stockholm am avut noi cea dintâi mare adunare a a creștinității de după război. Acolo s’a întrebuințat cuvântul de „mișca­rea ecumenică”. Vorba era: ce am făcut de atunci până acum ? care a fost pătrunderea creștinească in lume? Ședința s’a deschis la 10 dim. Pre­zida Arhiepiscopul de Canterbury. Profesorul Runestan a spus că la Stockholm ne-am adunat din duhul unirii creștinești. Fără o înțelegere PRAGA, 20 (Rador). —. Agenția Ceteka transmite un comunicat ofi­cial arătând că tratativele d-lui Hodza cu personalitățile guverna­mentale și cu conducătorii partide­lor politice, privitoare la programul viitorului cabinet, s’au printr’o înțelegere asupra terminat tuturor chestiunilor în litigiu. D. Hodza va comunica mâine la ora 9.30 dimineața d-lui Beneș re­zultatele pozitive ale misiunei cu care acesta l-a însărcinat, propu­­nându-i în același timp ca d. Franke, actualul ministru al instrucției pu­blice, să ia și interimatul ministe­rului de finanțe, toria bisericii de a păși iute­la îm­plinirea chemării ei. Noi însă nu avem un răspuns limpede în acea­sta. Lumea așteaptă, a spus el, re­zultate limpezi, hotărîtoare și po­runcitoare de la această adunare. Dacă ne-am întâlnit aici, știm că nu suntem singuri. Am fost trimiși aici ca însărcinați din partea a mi­lioane de creștini. Ei pot fi turbu­rați, nedumeriți, cu inimi bolnave, dar ne-a trimes aici cu o sarcină limpede și hotărîtă. Pentru noi, a­­mericanii, sarcina este să ne întoar­cem acasă, la o biserică necăjită și prin ea să aducem unei lumi bolna­ve un leac pentru nevoile ei, o E­­vanghelie limpede, luminoasă harnică, pentru buna cârmuire și a neamului creștinesc. Cu aceasta s’a încheiat ședința de dimineață , urmând să ne mai în­tâlnim și după amiază. Zilele ne sunt prinse de multe treburi. Vrem să scriem pentru ziarele noastre și abia găsim vreme. Suntem ținuți la câte 3 ședințe pe zi. E prea mult. Treaba nu se încheie cu ședința de după ameazi, ci trebuie să mai avem una și seara, dela 8—10. De aceia facem și noi ce putem. Scriem câte puțin din multele care sunt de scris pentru foile noastre de acasă. Arhim. SCRIBAN Oxford, 15 Iulie 1937 * De unde începe discuția Nu de mult puneam pentru a nu știu câtea oară, problema editorului român. Era, mai precis, vorba de organizarea „Expoziției festive a cărții“ din anul acesta, de refuzul e­­ditorilor de a lua parte la această organizare și însfârșit, de participa­rea „de formă“ a instituțiilor de editură. Arătam și atunci și motivul ne­­mărturisit pe care editorii români și-au întemeiat această atitudine și, fără să generalizăm, spuneam că, în majoritatea cazurilor, editorul ro­mân este un veros spoliator al cul­turii, spoliator care nu înțelege ca, la îndemnul Regelui, să facă anual, unele sacrificii pentru promovarea culturii românești. Nu știu ce va fi spus ceilalți e­­ditori de articolul acesta. Și nici nu mă interesează. Fapt este că d. Georgescu Delafras, pentru a cărui activitate editorială subsemnatul a­ avut totdeauna cuvinte de laudă, s’a sesizat și a încercat­ într’o amplă convorbire particulară să ne con­vingă că greșit am fost informați când am discutat faptele așa cum le-am discutat și­ că adevărul este altul. Editorii români, spunea d-sa, au refuzat la un moment dat să ia parte la „Luna Cărți“, din pricina nenumăratelor amânări ale deschi­derii ei, amânări cari aveau de re­zultat încurcarea socotelilor dintre editură și librarul din provincie. (Socotelile priveau, firește, rabatul de 20 la sută). Vedeți, dacă discuția începe de aici, eu sunt dispus să admit spusele d-lui Georgescu. Mai mult, fără să cred că mă pricep prea mult în so­coteli de natura celei de mai sus, parcă mi se pare că d-sa are cu a­­devărat și întru totul dreptate. Am­ vrea însă să ni se spună — așa cum de altfel intenționa s-o facă, în­ ur­ma articolului nostru d. Georgescu — clar și public, cam cât ar fi re­prezentat valoarea pierderii pentru o editură, dacă editurile ar fi con­venit dintru început să ia parte la Luna Cârtii”, cu alte cuvinte, dacă în loc de o lună, prin forța lucru­rilor, rabatul de 20 la sută, ar fi fost acordat, în provincie timp de o lună jumătate. Și, sa mă ierte d-sa dacă îmi voiu permite să anticipez că ori­care, ar fi în cifre, rezultatul unei asemenea operați, el n’ar fi repre­zentat prea mult, dacă sacrificiul acesta era cerut odată pe an, pen­tru cultura acestei țări de însuș Re­gele Țării. Mai ales, că așa cum spunea d-sa, nu este vina editorului dacă, o traducere din Ștefan Zweig, de pildă, reprezintă o afacere de câteva sute de mii de lei. Și, îmi voiu permite să înlătur definitiv ar­gumentul acesta care vin apară de­cât latura afaceristă a editurilor, întrebându-l pe d. Georgescu dacă: „Fundațiile Regale“ nu pierdeau, mai precis n’au pierdut, cam tot a­­tât cât ar fi pierdut editorii cei­lalți, din preina acestor amânări? De la înființarea Așezămintelor Regale însă, editorii români, au în genere, o concepție foarte curioasă asupra cârtii românești. Fiecare edi­tor crede, de pildă, că Fundațiilor Regale se incumbă exclusiv sarcina tipăririi cărților grele și necom­er­­ciale — istorie, eseu, poeme — iar lui îi revine ingrata sarcină de a a­­runca pe piață maculatură care rentează pentru că a avut îndelung timp la îndemână să aducă bruma de cetitori în sensul vederilor sale. Fundațiile Regale pot, trebuie să piardă veșnic; editorului particular trebuie neapărat să-i revină câști­gul. Că este așa, o dovedește sim­pla confruntare a cataloagelor. A a­­rătați-mi o editură particulară care a tipărit de zece ani încoace un volum de nuvele sau unul de proză. Nu vă străduiți, că nu o veți găsi. Veți găsi insă interviewurile edi­torilor români care se plâng regulat că „nuvela a murit“ și se întreabă candizi: „de ce o fi murit­oare?“ Fundațiile Regale au tipărit în numai trei ani, 13 volume de esseu și critică, peste douăzeci de volume Silviu Cernea (CONTINUARE IN PAGINA H-a)

Next