Epoca, iulie 1938 (nr. 2771-2772)
1938-07-01 / nr. 2771
«o. 27,1 2 Lel REDACȚIA Șl ADMINISTRAȚIA BUCUREȘTI, PASAGIUL ROMAN (INTRAREA PRIN CALEA VICTORIEI) RECLAME Ș I INSERȚII Se primesc la administrația ziarului și la toata agențiile da publicitata Telefon: 3.82.11 Director: GRIGORE N. FILIPESCU ce internațional par a o apropia mai mult de gruparea statelor democratice, nu intră deocamdată în considerație din cauza situației ei interne și militare, când e vorba de gruparea forțelor europeene. Aceasta este situația in limii cu totul mari. Care e interesul nostru? Să lăsăm la o parte simpatiile față de regimurile totalitare, sau pentru cele democratice, și chiar afinitățile de rasă, care nu pot intra nici unele, nici celelalte in calcul, când e vorba de interese vitale ale țărei, poate chiar de existența ei. Și să presupunem, spre a simplifica problema, că din trecut nu ne leagă nimic nici cu unii nici cu ceilalți. Germania n’a renunțat, nu va renunța niciodată, și nu poate renunța, la aceea ce a constituit mereu ținta politicei sale externe,la acel „Drang nach Osten”, care corespunde unei necesități vitale și permanente a ei. Și prima etapă este Mediterana. Chiar admițând că această necesitate nu va fi mai tare decât făgăduiala solemnă a Fuehrerului către Duce, în orice caz pe câtva timp calea prin Adriatica e închisă. Nu rămâne altă cale decât Dunărea, Marea Neagră și Dardanelele. Și ce foloase neprețuite de recoltat în drum la fiecare pas! Ne vine deci repede rândul. Căci o țară ca Germania, mai cu seamă sub un regim totalitar, nu se poate opri multă vreme. Nu e vorba bine înțeles deocamdată decât fie o cucerire economică. Avem tot ce le trebue lor. Avem cereale, avem petrol, avem in munții noștri minereuri de tot felul neexploatate, avem Deltul Dunării. In schimb avem nevoi multe nevoi de armament, de drumuri, de silozuri, etc. pentru Germania Ce ușor ar fi de a face schimbul și de a pune mâna pe bogățiile noastre prin mari societăți germane, mai întâi cu binișorul, până ce vom fi în mâinile ei, apoi apăsând tot mai greu. Și aceasta se poate face pe nesimțite, fără să se alarmeze nimeni. Mai e nevoie de război, cu toate riscurie lui? De sigur că Franța și Anglia au tot interesul să bazeze Germaniei această cale de cucerire. Pentru dânsele nu e vorba de plasament sau de afaceri, ci de un covârșitor interes politic. Nimeni nu se îndoiește că-și dau seama de toate acestea. Dar se vor hotărî ele destul de repede? Și vom putea noi rezista presiunelor de tot felul ale Germaniei, până ce se vor hotărî? Deocamdată ofertele nemțești sunt foarte atrăgătoare. Și e firesc, căci nici pentru Germania nu e vorba de afaceri sau de plasamente ci de un mare interes politic. Avem deci de ales. Mergând economicește cu Germania, mergem spre sclavia economică. In schimb cu Anglia și cu Franța avem un scop comun : înlăturarea stăpânirei germane în centrul Europei. Și deci implicit salvgardarea independenței noastre economice. Așa cred că se pune azi problema politicei noastre externe. Ea e îmbinată mai mult decât oricând cu o problemă economică. N. Miclescu 4 pagini Vineri 1 iulie 1938 Fondat in anul 1835 de NICOLAE FILIPESCU 25 de ani de la înființarea regimentului 1 Grăniceri M. S. Regele, Marele Voevod Mihai, d-nil G. G. Mironescu, consilier regal și Iulian Peter, primarul general, la serbarea aniversării a 25 ani de la înființarea Regimentului I Grăniceri ție scumpă tară, puterea mea de muncă și puterea mea de iubire. Nicolae Filipesco Putină politică externă CuVântul SOUL peste hotare SANATATEA_SATELOR Aflându-se peste hotare cuvântul oricui despre țara sa nu poate violenta un anumit cadru de reținere. Ideologii politice diferite, credințe deosebite despre metodele de lucru, ori prelungite amărăciuni personale, — nu îndreptățesc și nu scuză cuvântul aspru din care străinii își pot face o idee rea despre țara ta. Nimeni nu este obligat să fie de acord cu amănuntele cârmuirii și nimeni nu s’a gândit vreodată la obligativitatea extazului în fața reformelor unor miniștri trecători și cari, firește, pot greși oricât ar fi de bine intenționați. Aici, între noi, putem spune cuvântul de critică și neadeziune, oricât de răspicat. Dar există o permanență obligatorie: interesul suprem de a nu stânjeni acțiunile de liniștire și de progres sa. Oricine este mândru de nuprin acele negațiuni cu orice preț cu cari ne-a dreprins o lungă și nenorocită practică politică. Iar în cuvântul spus peste hotare această permanență obligaorie devine o poruncă a cărei nesocotire descalifică. Stângăcii, erori, neplăceri, încurcături, chiar când sunt— și ele nu lipsesc din viața nici unui stat, — sunt de înfățișat de cei cari se află peste hotare într’un fel care să înlăture orice nedumerire, să asigure și să sporească încrederea. Există o solidaritate a prestigiului național pe care nimeni n’are dreptul s’o nesocotească, și care izvorând din adâncul dragostei de țari, se impune tiranic oricui aflându-se peste hotare, are prilejul unui cuvânt despre desfășurările din țara Atonalitatea sa, caută în toate împrejurările acea prezentare a faptelor mai potrivită sentimentalității, înțelegerii și tradițiilor poporului în mijlocul căruia se află trecător, pentru ca astfel țara sa să apară, chiar și atunci când sunt nervozități ori nemulțumiri, în lumina metodelor civilizate, a respectului angajamentelor, a forței izvorîte din solidaritatea perfectă dintre popor și cârmuirea lui. Oricine se mândrește că e român. Oricine este gelos de prestigiul țării sale. Iar când lipsește această mândrie, când lipsește această gelozie, până la rătăcirea corului cu defăimătorii străini interesați și dușmani, — nici un fel de veștejire nu este prea aspră. însemnări pe marginea unui recent jurnal de perdere a cetățeniei române. S’ar năzpa ră statele din lu international nar a o amonia Problema refacerii țarii preocumlii au pus la dispoziție și o casa S’ar părea că statele din lumea întreagă s’au grupat între dânsele după regimul lor intern. Căci pe de o parte e grupul statelor cu regim dictatorial, al statelor așa zise totalitare: Germania, Italia și Japonia, iar pe de altă parte avem gruparea statelor democratice: Franța și Anglia, susținute puternic de Statele Unite, pentru a nu cita decât pe cele mari. Aceasta este însă numai o aparență. Identitatea de regim politic intern nu e cauza legăturii de azi dintre statele aceleiași grupări. E numai o întâmplare. Politica externă a unui stat cârmuit de oameni de stat, care văd mai departe decât vârful nasului lor nu poate fi dictată de considerațiuni de politică internă. Când e vorba de orientarea unui stat în politica sa externă, e de ținut seama de interese atât de mari, încât față de dânsele dispar interesele de ordin intern. De orientarea unui stat în politica lui externă poate uneori să atârne însăși existența lui. Interesele care apropie statele, pe unele de altele, sau le îndepărtează, sunt uneori permanente, căci decurg din situația lor geografică, alteori istorice, în înțelesul că nu sunt schimbate decât de mari evenimente istorice, care pot schimba fața politică a unui continent , dar nu survin decât după lungi perioade istorice. Bineînțeles că oamenii politici a două state, care întâmplător au același regim politic intern, vor invoca în discursuri și la banchete această identitate de regim, pentru a arăta tăria unei apropieri sau unei alianțe Tara în realitate sunt diert interese de ordin international mult mai adânci și mult mai importante. Dovadă discursurile Ducelui și ale Fuehrerului la vizitele pe care și le-au făcut reciproc, în Cu toată identitatea de regim Italia și in Germania, cea dintâi ar continua și azi să fie, cu tot regimul ei dictatorial alături de statele democratice, dacă nu s’ar fi opus Anglia cu atâta îndârjire la cucerirea Abisiniei, înlocuind la Foreign Office pe d. Hoare prin d. Eden. Căci orice s’ar zice, Italia, țară mediteraneană, nu poate avea interesul de a lăsa ca Germania să scape în Mediterana, mai cu seamă prin Adriatica. Anglia e deja în Mediterana și Italia știe că nu o poate scoate. Dar nici una nici cealaltă n'au interesul să lase pe un al treilea stat mare să vie peste dânsele. Și e vorba aci de un interes radical și permanent. Nu voesc să judec politica d-lui Mussolini, nici să mai ntreb dacă nu-și mușcă degetele în urma Anschlussului. Poate ca atunci când a legat soarta Italiei de soarta Germaniei nu putea face altfel. Poate că greșala aceasta, dacă greșală este, e consecința unei greșeli mai vechi în politica lui externă. Oricum ar fi însă, Italia e deocamdată trasă în făgașul Germaniei, așa că azi sunt în Europa două mari forțe, care stau față în față: pe de o parte Germania și Italia, pe de altă parte Anglia și Franța. Căci Rusia Sovietică, al cărei regim politic și economic, se apropie mai mult de acel al Statelor totalitare, dar ale cărei interese de ordin pă intens cercurile conducătoare, cari îmbărbătate de îndemnul viguros al M. S. Regelui Carol II, înțeleg să depună multă pe calea mult așteptatelor vrednicie realizări. Aparatul nostru de Stat începe să se descătușeze de lanțul greoi al tembelismului, nepriceperei și abuzurilor care au împins massa cetățenească spre orizonturi neclare și credințe deșartă. Un reviriment îmbucurător se face simțit în întreaga activitate a instituțiilor de stat, animat de un dinamism înviorător, depus de acei ce vor să ilustreze numele lor prin înfăptuiri temeinice date folosinței societății Sănătatea publică este pusă pe primul plan de discuție și energicul ministru, d. general N. Marinescu, nu pregetă un moment să caute soluțiile dela cari s’ar putea obține rezultate maxime și definitive. Vom trece în revistă situația reală, existentă azi, în ceea ce privește asistenta medicală pe care o avem atât la orașe, cât și la sate, pentru a ne forma o cunoaștere exactă a modului cum se lucrează pentru sănătatea publică, la care trebue să ținem seamă și de contribuția instituțiilor recunoscute de stat. Orașele se bucură de o mult mai mare atenție, înzestrarea lor cu spitale, dispensare, servite de un număr suficient de medici, pare să satisfacă — pentru moment — nevoile mereu crescânde ale asistentei medicale. Nu trebue să uităm că aceasta este îndrumată actualmente numai spre oficiile medicinei curative progresul științific, logica vieții reși clamă să se recurgă imediat și la efectele salutare și mult superioare ale medicinei preventive. Către aceasta trebuesc îndreptate sforțările tuturor celor ce sunt în prezent sau vor avea calitatea să se ocupe de treburile sănătății publice Asigurările Sociale și Casa Muncii F.F.R. cu menirea lor socială de ajutorare pe baza mutualității, cu legile lor speciale cari le acordă îndreptățită autonomie motivată și din cauză că fondurile acestor instituții provin din contribuția personală a propriilor lor membrii au adus un aport considerabil, deoarece lor le revine meritul de a fi pus bazele unor temeinice înfăptuiri sanitare de cea mai pretențioasă speță medicală și tot ele au a se ocupa de asistența medicală și de pensionarea pe considerente de invaliditate de boală sau prin accident a celei mai mari părți din colectivitatea de muncă a țării. Astfel, statul s-a văzut degrevat de numeroase îndatoriri — fapt ce îl poate pune ușor în posibilitatea să îndeplinească restul operei sanitare în întreaga țară. Vom menționa și opera Fundațiilor Culturale Regale, care desfășoară o activitate dintre cele mai intense și binefăcătoare la sate, învățând pe săteni noțiuni elementare și folositoare de medicină casnică, de higienă, de profilaxia boalelor sociale și infecțioase. Intr’adevăr, satele sunt cele mai oropsite — îngrijirea lor sanitară a rămas pe seama lui Dumnezeu, a soarelui, a ploilor, a vracilor și a babelor milostive și atotcunoscătoare în ale medicinei sătești Rezultatele de acolo se văd, se simt mereu. Sătenii sunt debili, trăesc puțin, mortalitatea infantilă și a lehuzelor a atins proporții dezastruoase, bolile sociale bântite cu furie. Noi nu vom recunoaște cu exacte statisticile prezentate de ministerul sănătății, deoarece nu s’a făcut examinarea generală a cetățenilor din întreaga țară — pe bază de examene clinice, biologice și radiologice — spre a fi depistați toți cei atinși de boli sociale. Cea mai mare parte din stările morbide oculte, latente sau cronice, nu sunt menționate în statisticele oficiale S’au trimes medici la sate — dar casa higienică care să servească oficiilor medicale cu titlul de dispensar, li s’a impus să îngrijească o circumscripție vastă, dar nu li s’a dat și mijloc de locomoțiune rapidă spre a putea face dese controluri medicale, spre a putea acorda o promptă și complectă asistentă medicală. Astfel că contribuția actualei asistente medicale de la sate este extrem de redusă, fiindcă e absolut insuficient regisată și înzestrată de Ministerul sănătății. S’au adus acuzări că Asigurările Sociale și Casa Muncii C.F.R. nu acordă un sprijin real și efectiv ministerului sănătății care dispune de prea puține mijloace materiale. Problema, astfel pusă, este însă extrem de delicată. Dacă aceste instituții dispun de un capital flotant de proveniență pur particulară, adunat pe baza unor principii sociale și legiferări speciale cari le acordă calitatea unei autonomii integrale cu anumitele ei drepturi intangibile asupra bunurilor materiale ce le aparțin numai lor de drept și de fapt, totuși, problema recunoaște un fond mult mai vast. Asistenta medicală nr având în vedere substratul infecțios și contagios al tuturor bolilor — trebue să fie uniformă și generalizată asupra întregii țări, directivele și fiind centralizate și conduse de autoritatea cea mai competente și cea mai în măsură și legal să răspundă obligațiilor totalitare ale sănătății publice. Ministerul Sănătății. Cu o asistentă medicală fragmentată și parțială nu se va ajunge niciodată să obținem ce se impune imperativ: sănătatea tuturor locuitorilor acestei țări Trăim cu toții în aceiași ambianță care nefiind sterilizată și imunizată în toată generalitatea ei, nu putem spera și afirma că vom face o operă sanitară complectă și definitivă, considerând și terenul de activitate al Asigurărilor Sociale și Casei Muncii.P Pe acest temei suntem cu totul de acord cu bunele intențiuni și judicioasele opinii ale d-lui ministru g-ral N. Marinescu. Anumite interese trebuesc puse de acord pe căi legale spre a se pune temelia unei strânse și efective colaborări între toate organele medicale din țară, fiindcă numai atunci putem spera că vom putea îndeplini — în întregime — toate dezideratele științifice, curative și profilactice, în vederea obținerii scopului final ce tinde să definitiveze sănătatea și vitalitatea ca un bun, bine câștigat pentru Națiune. Dr. Emilian Demetrescu SENTIMENTAUSM PELAGROS Câțiva oameni ce încă n’au aflat de starea falimentară a ligilor s’au constituit în ligă pentru combaterea războiului pe care omul îl duce contra sa, contra patimilor sale ori contra vieții... In buna lor credință ei uită de supremul egoism ce-l stăpânește pe om când e copleșit numai de el și de patimile lui. Atunci orice intervenție din afară nu face decât să grăbească tristul final al unui conflict inegal, căci nu e luptă mai inegală decât a omului cu el însuși, îngrijorați de contingentul mare al celor ce se sacrifică, cu desinvoltură, la vârsta primelor aprinderi sentimentale, pe altarul dragostei, membrii filantropicei ligi s'au gândit la diminuarea masacrelor pretinse de tón zeu, atât de gingaș ca făptură, și au hotărît să-i mai scadă din pretenții opunându-i o ligă. Dar nu toți câți ajung la ștreang, la pistol, la mangal, sau alte procedee de vehiculare în divinitate, sunt atinși de filoxera dragostei. Sunt o majoritate, dar sunt cei mai puțini serioși, cei mai slab pregătiți sufletește. Moartea lor e un egoism de care societatea nu poate fi făcută responsabilă. Obscur, în câte un sat îndepărtat și înfrățit cu sărăcia, agățat de lațul ștreangului cu care și-a purtat boii peste, sărăcia ogorului, un bătrân a căutat refugiu de pelagră. Vârsta, numele și mobilul sinuciderii nu sunt elemente de publicitate cu succes. Un alt bătrân s-a aruncat în lac, dar cei mai mulți își agață gâtul cu disperare de furie, de brăciri, de curea ori de nojițe. O bătrână și-a pus foc mereu gesturi de disperare la o vârstă când nu mai poate fi vorba de lipsa experiendi. Cine înțelege dramatismul acestor acte? Cât de nesuferite trebue să-i fie viața, cât de ucigătoare boala, când, un bătrân care nu merge decât spre moarte, nu pregetă să se arunce cu o clipă mai devreme într’o viață unde nu este durere. s ' Cine cmmiște sănătatea sufletească a poporului nostru și atitudinea de oprobiu ce o are în fața disperaților ce-și curmă viața, va înțelege desigur cât de zdruncinat trebue să fie sufletul celor,stăpâniți de boala mămăligii naționale mucigăite și vor gasi un simptom social în aceste acte izolate și cu caracter aparent personal. Numai într’o săptămână am aflat din ziare șase sinucideri de pelagroși. Toți bătrâni, femei și bărbați. Și nu ne-am putut opri de a găsi o vină, o mare vină , să-i zicem socială. Dacă este un efect al orgoliului nostru de țară agricolă atunci este prea scump plătit. Dacă este la mijloc inexistența grijei de sănătatea poporului, atunci este condamnabil. Mămăliga mucigăită a anilor ce au urmat unei cămătărești organizări bancare, ne-a compromis orgoliul cu pelagra, mărind desgustul de viață. Se sinucid bătrânii la 50 de ani cu înflăcărare de îndrăgostiți. Sensibilitatea pelagroasă face concurența celei amoroase. Și tot nu se vede simptomul unei criminale înapoeri? In secolul al XX pot muri oameni de șomaj, de desamugiri sentimentale, pentru absurditatea unei ideologii, dar de peagră, boala Celei mai primitive mizerii, e prea mult! Așa ies pe originile organizării de până acum, organizării de exploatare a ignoranței publice concesionate alternativ: pelagră, exantematic. Fără sentimentalism, fără surse, sănătatea satului trebue salvată, adică sănătatea țării. Organizarea statului să fie imensă ligă de protecție pe care e țăranul o merită ca o dreaptă răscumpărare. Munca e grea, dar trebue începută. Regiuni întregi cu aspecte de bolniță așteaptă salvarea. Pelagroșii dau semnalul disperării și trebue să fie înțeleși. D. Ursulescu Pentru o Corporație a Muzicii Către o corporație generală a muncii intelectuale Munca intelectuală, întrucât e un fapt constatat în fenomenul total al existenții și vieții și nu poate deci să fie considerat în afara necesității, sau a vreunui scop superior, — oricât s’ar sprijini pe adevărata realitate, eternă, a divinității, nu poate totuși nesocoti principiul existenței în materialitate. De toate timpurile — și lumea pare a avea această impresie astăzi mai mult decât oricând— intelectualul, față de muncitorul manual, a fost neînțeles, depreciat; îndeletnicirea și rodul sforțărilor lui i-au fost nesocotite, nevalorificate în funcție de existență și viața generală, nefolosite decât după criterii regretabil reduse; persoana chiar i-a fost neluată în seamă, suspectată ori persecutată chiar, împrejurarea că persoane cu răspunderi ale conducerii sânt fie și întotdeauna câte un fel de intelectuali, nu a ajutat îndestul dezlegarea problemei, din cauza unilateralității facultății lor de gândire. A trebuit clar ca intelectualul, lăsat în voia soartei, să se îngrijească singur și de nevoile lui fizice și materiale, silit să alunece în vâltoarea unor preocupări și acțiuni incompatibile și prejudiciabile. Intelectuali aparenți au profitat de o situație generală nelămurită pentru ca să pervertească și să compromită principiul intelectualității făcând să se creadă că intelectualismul — bineînțeles pseudointelectualismul lor — trebue valorificat în poziție socială și bănească, iar nicidecum în condițiuni de existență apropiată și de muncă, ceea ce constitue dezideratul intelectualismului autentic. De aici prăpastia între dreptatea îngenunchiată și zdrobită — și nedreptatea triumfătoare. Adevăratul intelectual nici nu a obținut mai niciodată acele condițiuni și nici nu a negat altora dreptul de a și le reclama, drept pe care trebue să li-l recunoască și să li—i acorde Statul. Dar pentru greaua întreprindere de a lumina organele Statului, intelectualul, ca individ, s’a dovedit a fi cu totul dezarmat. Și astfel a simțit necesitatea de a se constitui în societăți, asociații, sindicate... corporații. In domeniul de activitate muzicală, avem astăzi deplin constituite: 1) Societatea Compozitorilor Români. 2) Sindicatul muzicianilor instrumentiști. Sindicatul artiștilor lirici și dramatici. 4) Asociația profesorilor secundari de muzică. Cred că toate aceste uniri de forțe au și obținut rezultate de cari să beneficieze și fiecare membru al lor în parte, rezultate ce nu s’ar fi putut dobândi printr’o acțiune individuală. De aici se poate deduce calea ce trebue urmată pentru izbândirea deplină a cauzelor în joc. Corporația artiștilor muzicieni, a tuturor artiștilor muzicieni laolaltă, cuprinzând în sânul, ei pe toți compozitorii,, profesorii, cântăreți soliști și corali, instrumentiștii soliști și de orchestră, artiștii dramatici (ca frați ai cântăreților de orgină), apoi dansatorii, dirijorii. A Aceasta n’ar implica desființarea actualelor organizații, ci numai o eventuală reorganizare a lor, cel mult, și mai cu seamă pe chestii de principii, nu atât de persoane, cât de organizație, artă, etică și naționalism. Sper să găsesc în decursul săptămânilor ce vin momentele libere necesare unei schițări, cât de sumare, a organizării unei astfel de Corporații a Artiștilor muzicieni. Găsesc că nu e locul aici pentru adâncirea motivelor care impun realizarea urgentă a Corporației. Dar fiecare din noi se va fi lovit, de ajuns, de crude experiențe pentru ca să admită că în această idee i se deschide fie și numai perspectiva unor speranțe noui, ceea ce e destul ca să ne poată interesa și atrage pe toti. Ce vom reuși să ne constituim, pilda noastră va fi fără îndoială urmată de toți artiștii plastici, unindu-se și dânșii într’o corporație a tuturor acelora cari activează sub nu importă ce titlu în domeniul plastic. Și nu vom fi departe apoi de a mărturisi strângerea laolaltă a tuturor scriitorilor de gen științific, artistic și filozofic. Și atunci, ce operă, ce putere nebiruită și folositoare pentru progresul omenirii noastre cel puțin, nu se va împlini când fiecare mare corporație — rezultată din unirea micilor corporații speciale — va da mâna cu toate vecinele ei din vastul ocean al intelectualității, capabilă în sfârșit să schimbe fața lumii după cuvenitele norme ale demnității și menirii omenești! Cu entuziasm la muncă deci, pentru o Corporație a Muzicii, peludiu al unei corporații generale a intelectualității DIMITRIE CUCLIN De la vecini . Cu prilejul aniversării nașterii prințului moștenitor Simion al Bulgariei, administrația poștelor a emis mărci noui de 4, 7 și 14 leva, cu efigia prințului. Tineretul școlar și corpul profesoral bulgar, au colectat trei milioane jumătate leva pentru aviație. ★ D. Stoiadinovic a împlinit trei ani de guvernare. Cu acest prilej, toate ziarele iugoslave au analizat activitatea d-lui Stoiadinovici și a principalilor săi colaboratori d-ni Koroșel și Spaho, subliniind rezultatele bune obținute și în politica internă și in cea externă. ★ A fost definitiv fixat programul zilei armatelor Micii înțelegeri în cadrul congresului școlilor. A fost aleasă pentru aceste festivități ziua de 6 Iulie. La exhibițiile militare vor participa mai mult de 3000 de oameni din armata cehoslovacă, 300 din cea românească și 300 din cea iugoslavă. Programul zilei va începe prin prezentarea detașamentelor militare participante în fața comandantului suprem al armatei cehoslovace, d. dr. Edvard Beneș, președintele Republicii cehoslovace, înainte de ora 3 p. m., in acea zi, toate detașamentele militare care participă la jocurile comune, vor lua loc pe staion și sub comanda generalului de brigadă Langi, vor aștepta sosirea președintelui Republicii. In momentul venirii lui, muzica militară va intona imnurile naționale și regale a tuturor statelor din Mica Antantă. După momentele acestea solemne, toate unitățile militare se vor retrage după stadion, urmând să înceapă programul propriu zis. Primul număr al programului va fi constituit din exibiții a trei unități militare cehoslovace motorizate, formate din arme deosebite. Vor urma probe de pregătirea și instrucția fizică a armatei cehoslovace, care vor fi executate iarăși de trei unități din arme deoisebite, anume din infanterie artilerie și cavalerie. Cele două puncte următoare din program sunt rezervate pentru unitățile militare ale statelor aliate, române și iugoslave. Acestea vor face exerciții cu armele, jocuri educative și jocuri naționale. Cu totul impozantă va fi participarea aviației cehoslovace cu aproape 200 avioane militare, care va culmina prin mișcările de acrobație în grup conduse de către celebrul acrobat aviator cehoslovac Novak.