Era Nouă, 1899 (Anul 10, nr. 463-500)

1900-06-11 / nr. 497

e bat şi nu’mi voi schimba vederele nici in chestia îndeplinirei îndatorirelor dăscăleşti nici in materie politică—chestii de altmintrelea ce cred eu că n’au şi nu trebue să aibă amestic. Aşa stînd lucrurile, à bon entendeur salut! G. Costin-Vellea —Amicul nostru dl. Dr. Em. Kiegler, ne trimite spre publicare rîndurile următoare : „Vă rog a dezminţi formal că „m’aşî fi retras din Clubul Constituţional. Dr. Em. Riegler. ----------=--^i **’=■--------- __________ERA NOUA Depresiune morală E cunoscută şi întru-cîtva foarte firească tendinţa omului de a privi cu mai multă consideraţie trecutul şi a-l învălui cu o aureolă ce, de multe ori şi în mare parte, se datoreşte prestigiului distanţei. Aşa, popoarele primitive puneau vrâsta de aur în trecutul istoriei lor; aşa, în timpurile noastre, generaţiile dispărute beneficiază de popularitatea— aş zice chiar de indulgenţa—generaţiilor existente. De aceia nu ar trebui nici să ne mire, nici să ne deznădăjduiască când, astăzi şi in ţara noastră, ni se spune că generaţia care a făcut pe 1848 pe 1859 şi pe 1866 a fost, faţă cu noi, o generaţie de elită şi când ni se repetă pe toate tonurile că „nu vom fi niciodată în stare să ne măsurăm cu părinţii noştri“. Tot ce am putea opune unei asemeni afirmaţiuni, e că nimeni nu e stăpân pe viitor, că în chestiuni de genul acesteia, condiţiunea de căpetenie a unui bun raţionament, e arta de a compara şi că sunt totdeauna trei termeni de comparaţie : trecutul, presentul şi viitorul. Cum acesta ne lipseşte, lesne deci ne-am putea mângâia. Aşa ar trebui să fie dacă am fi în timpuri normale , dacă, cu alte cuvinte, acei cari, din generaţia actuală, sunt conducătorii afacerilor noastre politice şi cari, prin urmare, vor personifica această generaţie faţă cu acele viitoare, ar fi cei mai capabili dintre noi şi cei mai vrednici de asemenea sarcină şi dacă ar fi, într’adevăr şi în toate privinţele, fruntaşii noştri, astfel precum un Panu, un Negri, un Alexandri, un Cogălniceanu, un Catargi în Moldova, şi un Roseti, un Brătianu, un Golescu în Muntenia erau, fără contestaţie, fruntaşii generaţiei lor. Din nefericire insă lucrurile se petrec altfel — dovadă simţitoare a scăderii nivelului nostru moral. Astăzi nimeni nu crede—şi mie silă că sunt nevoit a cita nume pentru a ilustra cu exemple afirmaţiunile mele — nimeni nu crede astăzi că un Paladi sau un George Manu sunt singuri financiari capabili ce-i are ţara. Aş plânge viitorul nostru şi nu toată convingerea m’aş îndoi de el, dacă am fi reduşi la aşa tristă extremitate. Astăzi toată lumea ştie că nu Gh. Gantacuzin e fruntaşul intre fruntaşii României, singurul în stare dintre conservatori a fi şef de partid şi şef de guvernământ. Astăzî in sfîrşit — pentru a mă opri aci — toată lumea ştie că nu un specimen ca Ionel Grădişteanu e tot ce poate da ţara mai bun ca ministru al lucrărilor publice. Şi cu toate aceste astăzi vedem în capul ministerelor, în fruntea administraţiei statului, da, astăzi vedem însărcinaţi cu conducerea afacerilor noastre politice, sau copii, sau neputincioşi, sau îngâmfaţi ridiculi şi inculţi fanfaroni, ca şi cum fanfaronii, îngâmfaţii, neputincioşii şi copii au făcut fala ţării noastre în trecut şi ne-au adus unde suntem astăzi, şi ca şi cum, sărmana Românie, oamenii de talia acestora vor putea face gloria sa în viitor şi le vor putea duce acolo unde eşti în drept şi unde trebue să ţinteşti. Trebue, în adevăr, ca nivelul nostru moral să fie scăzut cu desăvârşire, pentru a fi ajuns în starea în care am ajuns astăzi când discreditul e aruncat asupra celor mai înalte instituţiuni ale ţarei, când voturile Parlamentului sunt mistificate cu o făţişă neruşinare, când legi atingătoare de mândria statului, ca legea Halber, şi legi atingătoare de creditul lui, ca împrumutul de astă toamnă, sunt votate cu o superbă inconştiinţă de majorităţi docile şi nepricepute, când, într’un cuvânt, din sus în josul scării noastre sociale nu găseşti nici 3000 oameni despre care să se poată spune că sunt fără îndoială, la locul lor în situaţiunile pe cari le ocupă. Acest nivel moral astfel scăzut, iată ce mi se poate tăinui, iată ce ne umple inima de întristare şi dar sub nici un cuvânt, nu poate fi indiferent unui român cu durere de neamul şi de patria lui ! In desgustul şi descurajarea ce pe mulţi trebue să-i cuprindă faţă cu această depreciare morală, otrăvitoare a vieţii unui popor, n’ar fi de mirare dacă unii şi-ar îndrepta privirile aiurea cătră cel întăiu venit, care le-ar promite să măture pe toţi şi pe toate, să purifice atmosfera ce ne înăduşă, să ne redea încrederea in noi înşine, şi să înalţe inimile — remediu deseorî întrebuinţat.— Istoria ne o dovedeşte — in contra regiunilor istovite şi decăzute. — ,M,»/sMAAAAAAAAAAi^i Cronica J. J. In numărul trecut al Erei Nouă, am relevat cîteva aprecieri ale confraţilor de la Liberalul, făcute la adresa amicilor noştri, Riegler, Velea şi Antonescu. Nedumeriţi ne-am întrebat, cu ce gînd confraţii au comunicat