Era socialistă, ianuarie-iunie 1988 (Anul 68, nr. 1-12)
1988-04-10 / nr. 7
ч 38 1968, autorităţile franceze au încercat să controleze pe diferite căi imigraţia. Apoi, în legătură cu degradarea situaţiei economice şi cu sporirea şomajului, guvernul a hotărît oprirea provizorie a imigrării oficiale. Dar au început să acţioneze alţi factori de sporire a populaţiei străine rezidente în Franţa. Astfel, se apreciază că în perioada 1975—1986 s-au născut, anual, în Franţa circa 80 000 de copii din părinţi străini; au intrat, de asemenea, anual, peste 40 000 de persoane pe baza formulei de „reunificare a familiilor", iar alte aproximativ 130 000 de persoane au trecut clandestin graniţele ţării în căutare de lucru. Acest ultim flux a fost întreţinut şi de activităţile multiple ale societăţilor transnaţionale (firme franceze cu capital străin, cum li se spune oficial). începînd din 1977, în Franţa au fost adoptate şi măsuri de facilitare (stimulare) a „întoarcerii asistate" a străinilor în ţările lor de origine. De obicei, astfel de acţiuni au fost concepute şi promovate împreună cu factori de decizie politică din aceste ţări. Rezultatele obţinute nu au fost spectaculoase, însă un anumit număr de persoane au intrat totuşi sub incidenţa acestor măsuri. Astfel, pînă în 1986, aproape 100 000 de muncitori străini au părăsit Franţa. In ultimul deceniu, în ţările capitaliste s-au înregistrat modificări însemnate şi în raportul dintre populaţia străină ocupată şi totalul acestei populaţii, în sensul scăderii ponderii celor ce lucrează. în anii ’60, ponderea salariaţilor în totalul populaţiei străine din aceste ţări capitaliste dezvoltate era, în general, ridicată. Era perioada cînd, pe bază de acorduri internaţionale, imigrau mai ales cei ce încheiaseră încă din ţara de origine contracte de muncă şi se deplasau fără familie pentru a lucra temporar în ţara de imigraţie. Ca urmare, în unele cazuri, populaţia ocupată în totalul populaţiei străine rezidente ajungea pînă la 85%, faţă de 46—48% în cazul populaţiei autohtone. Începînd însă din primii ani ai deceniului trecut, scade ponderea celor ocupaţi oficial în totalul populaţiei străine din ţările capitaliste dezvoltate (populaţie formată din cei ce au imigrat oficial şi clandestin, ca şi din persoanele născute în familiile de imigranţi existente în aceste ţări). în Europa occidentală, de pildă, numai în anii crizei economice ciclice din 1974—1975, numărul străinilor angajaţi s-a redus cu aproape două milioane — de la 7,5 la 5,6 milioane persoane, în timp ce populaţia imigrantă nu s-a redus considerabil, în anii următori, gradul de ocupare în rîndul populaţiei străine din ţările capitaliste dezvoltate a oscilat în jurul nivelului, scăzut, din anii crizei ciclice menţionate, fapt ce a făcut ca, în 1986, numărul salariaţilor străini să nu-l depăşească pe cel din 1975, şi aşa redus, după cum s-a arătat. Ceea ce s-a constatat, de regulă, în anii de recesiune economică au fost reducerea mai puternică a ocupării forţei de muncă în rîndurile imigranţilor faţă de cea din cadrul populaţiei autohtone şi creşterea mai lentă a ocupării acestora atunci cînd s-au înregistrat anumite relansări ale vieţii economice. Ca urmare a unor asemenea evoluţii inegale ale gradului de ocupare, în perioada 1973—1987, s-a înregistrat o scădere spectaculoasă a ocupării forţei de muncă străine. Astfel, în R.F.G. , de la 2 498 000 muncitori ocupaţi, numărul lor a scăzut în 1987 la circa 1 550 000 persoane, în condiţiile în care populaţia străină existentă în această ţară a crescut de la 4,196 la 4,453 milioane, ponderea salariaţilor în totalul populaţiei străine a scăzut pînă la 33%, faţă de 60% în 1973. S-a inversat raportul dintre ponderea ocupării în rîndul populaţiei străine şi cea în rîndul populaţiei autohtone, aceasta din urmă fiind de 44—46%. în unele ţări, inversarea respectivă s-a produs mai ales pe seama scăderii populaţiei străine (Elveţia, Belgia), în altele — pe seama creşterii mai rapide a ocupării forţei de muncă autohtone faţă de sporirea populaţiei străine (Suedia, Canada etc ). Pe ansamblul ţărilor capitaliste dezvoltate, ponderea celor ocupaţi în totalul populaţiei străine tinde să scadă, mai ales dacă se au în vedere doar imigrările şi angajările oficiale, nu şi cele clandestine. Populaţia activă străină din ţările occidentale a fost afectată, în ultimii ani, tot mai mult de plata şomajului. Se cere făcută, în acest sens, precizarea că amploarea şomajului în rîndul populaţiei imigrante nu rezultă din diferenţa dintre numărul imigranţilor şi cel al persoanelor ocupate efectiv din rîndul acestora. Statistica şomajului — încadrarea în categoria de şomer a unei anumite persoane — se întocmeşte, şi în cazul acestui segment de populaţie, potrivit criteriilor unice valabile în fiecare ţară în anii '60, aproape să nu se înregistrau şomeri în rîndul populaţiei active imigrate. Era perioada cînd rata şomajului era, în genere, relativ scăzută, rata şomajului în rîndul populaţiei străine rezidente în ţările capitaliste dezvoltate fiind mai scăzută decît rata generală a acestuia. De pildă, în R.F.G., în ultimii ani ai deceniului al 7-lea şi în primii ani ai deceniului al 8-lea, la o rată generală a şomajului de 0,7—1%, rata şomajului în rîndul străinilor nu depăşea 0,5%. De altfel, în acea perioadă, raportul dintre numărul şomerilor şi cel al locurilor de muncă vacante era redus, locurile de muncă oferite depăşind uneori, ca număr, pe cel al şomerilor. în anii crizei economice ciclice, rata şomajului în rîndul populaţiei active străine a atins însă niveluri foarte înalte, în unele ţări de peste două ori mai mari decît în cazul celei autohtone. Astfel, în 1986, în Franţa, rata şomajului în rîndul străinilor era de circa 18%, adică de peste două ori mai mare decît rata generală a şomajului din această ţară. în R.F. Germania, în anul 1982, 11,8% din populaţia activă străină se afla în situaţia de a nu avea de lucru, faţă de 6,7% în cazul populaţiei vest-germane, pentru ca în 1986 acest raport să ajungă la 17% şi, respectiv, 8,2%. Probleme deosebite ridică gradul de ocupare a tinerilor din familiile străine rezidente în ţările occidentale, în condiţiile în care, în general, tinerii sub 25 de ani din aceste ţări întîmpină mari greutăţi în găsirea unor locuri de muncă adecvate, tinerii imigranţi sau proveniţi din familii imigrate se află de nenumărate ori aproape în imposibilitate de a găsi de lucru. De aceea, tinerii şomeri proveniţi din cadrul muncitorilor străini oferă imaginea unei categorii sociale puternic dezorientate, grav alienate moral, economic, politic, social. Se observă un decalaj tot mai mare între dorinţele fireşti ale acestor tineri de a fi consideraţi egali cu autohtonii, de a li se asigura condiţii elementare de învăţătură, de muncă, de viaţă şi modul crescînd discriminatoriu, brutal şi înjositor în care sînt trataţi în aceste ţări. Deşi s-au născut aici şi nu cunosc un alt mediu de dezvoltare, totuşi ei sînt consideraţi nişte intruşi, nedoriţi şi neadaptaţi, cu slabe şanse de a se integra în viaţa socială a ţărilor respective, ţări în care părinţii lor au imigrat cu mari speranţe şi la dezvoltarea cărora ei şi-au adus o mare contribuţie. Aceste şanse sunt cu atît mai reduse cu cît tinerilor imigranţi, ca, de altfel, tineretului în ansamblu, nu li se asigură dreptul fundamental de a munci pe măsura pregătirii lor, nu li se oferă condiţii pentru a-şi dezvolta capacitatea de muncă pe măsura exigenţelor contemporane, nu li se acordă şanse egale de pregătire profesională, nu li se oferă nici o posibilitate de a se bucura de un statut social şi politic egal cu cel al populaţiei autohtone. Şomajul juvenil se interferează, totodată, cu exploatarea cruntă a muncii copiilor de vîrstă şcolară, care constituie o sursă ieftină de muncă şi depun o activitate istovitoare. Refluxul migraţiei internaţionale a forţei de muncă, măsurile adoptate în aproape toate ţările capitaliste dezvoltate în vederea limitării migrărilor, ponderea mare a şomajului în cadrul populaţiei imigrante generează mari probleme sociale şi naţionale, adîncesc contradicţiile dintre ţările sărace, exploatate, de regulă „exportatoare" de forţă de muncă, şi ţările bogate, exploatatoare, „importatoare" a unei asemenea mărfi, într-un articol apărut în revista americană „Newsweek" (nr. 2/1988) şi intitulat sugestiv „Negrii din Marea Britanie sunt confruntaţi cu o dublă povară rasială şi de clasă", se arată că, după aproape 22 de ani de legislaţie antidiscriminatorie, cei 2,4 milioane de străini din această ţară continuă să rămînă la baza piramidei social-economice. Şomajul în rîndul populaţiei de culoare (termen care include şi pe indieni şi pe pakistanezi) se ridică la 20%, rată de două ori mai mare în comparaţie cu cea caracteristică pentru ceilalţi oameni ai muncii. în acelaşi timp, muncitorii de culoare cîştigă, în medie, doar pînă la 85% (în cazul cel mai bun) din venitul celorlalţi salariaţi, chiar dacă ei preiau muncile cele mai grele, ocolite de autohtoni. Primii la concedieri, tot mai multi