Evenimentul Zilei, iunie 2003 (Anul 12, nr. 3389-3418)

2003-06-01 / nr. 3389

Fondat 1992 1 DE IN*0^ à BBtl­WMÎ Director Cornel NISTORESCU duminică, 1 iunie 2003 12+12 pagini • 4500 lei Ediția I Anul XI •1­ lr. 53­­3389 uritor PAG tO LUME NEBUNA ■ ACTUALITATE Desant la vrăjitoare O Prima descindere a poliției cu mandat de percheziție, în cuibul unei „regine a magiei" PAG. ^ CONCURSURILE Vă provocăm să cîștigați 3 x 1.000.000 lei la cowG/kM „Cine știe... cunoaște" I pagina­­ 10 finite complete pen ttru copii de peste 1.000.000 lei fiecare! in luna iunie, săptămînaL în „Evenimentul zilei Magazin [pagina 8 fIINDUL DE DUMINICI proverb popular Vorba multă sărăcia omului. CEL MAI GITIBZUIB ROMÂNESC DIN LUMI Evenimentul zilei pe Interni is? : www.evz.ro COMUNICAREA HAOTICA, UN BOMBARDAMENT DE PROVOACĂ EPUIZARE NERVOASĂ ȘI ALIENĂRI TC- ■ k- •­­.­­ i.1 ( MESAJE CARE­ERSONALITĂȚII ) Supralicitarea informațională a născut o generație de sclavi­ ai instrumentelor de comunicare CUVINTUL CARE­ UCIDE I ZONA CREPUSCULARĂ NEMURITORUL un conte transilvănean! I VIEȚI ȘI DESTINE V­I PAG. 4 Poveste de dragoste, născută în beciurile Securității est-germane î­ndrăgostităli de propriul ei călău! ©„în pat cu dușmanul", versiunea STASI I WEEKEND Sexul i-a spart capul Aliciei Eg B­rother ■HIGH-TECH Invazia Planetei Roșii .Europenii și americanii se intîlnesc pe Marte PAG. 12 PAG. 6 ■actualitate Lună de miere PAG. 3 TVR-PSD © Dana Războiu s-a măritat cu deputatul Ovidiu Brânzar­u VIEȚI ȘI DESTINE Brațul de fier din spatele greilor O Bodyguard de lux. Mihai Novăcescu a fost gardă de corp pentru zeci de oameni de afaceri si potentati ai zilei 4 PAG. S PAG 5 ■ REPORTAJ Cetatea medievală cu temniță conjugală .La Slimnic, între 1500 și 1700 au fost doar două divorțuri pentru că împricinații erau închiși într-o chilie numită Camera împăcăciuni COMENTARIUL SAPTAMINII împotriva unui destin mediocru Uneori, cînd scriu despre incompetența sau corupția celor de la putere, simt că mă scufund îr­tr-o atmosferă identică cu a filmelor românești de la începutul anilor ‘90. Irespirabilă, nevrotică, încărcată de amenințarea unei crize de isterie. Un peisaj dominat de un cenușiu de ospiciu, în care singura pată de culoare vine din grotescul situațiilor sau al personajelor descrise. Cînd termin de scris, am aceeași senzație ca atunci cînd s-au deschis ușile Cinematografului Scala și am ieșit de la filmul „Hotel de lux". Simt cum aerul îmi inundă din nou plămînii, că pot respira din tot pieptul și trăiesc chiar o senzație de bucurie. îmi spun că, pînă la urmă, există în jur și multe lucruri bune, că viața e frumoasă și îmi regret încrîncenarea. Mă uit la fețele oamenilor pe lîngă care trec și mă întreb dacă nu cumva s-a căscat o prăpastie prea mare între spaimele mele și nevoile lor. La urma urmei există, mai ales în București suficiente semne care să ne dea motive de speranță Aproape pe nesimțite, salariile cresc­ încet, dar sigur zece milioane pe lună nu mai sînt o raritate pentru ce care stăpînesc bine o meserie. Ba chiar, pentru cei foarte pricepuți, este de neconceput să ia mai puțin de patru cinci sute de dolari lunar. Cu banii ăștia nu te îmbogățești, dar poți trăi decent. Din ce în ce mai mult își permit să profite de libertatea de mișcare, de dispariția vizelor și călătoresc în străinătate, își fac vacanța pe un litoral mai primitor. Există magazine fitoase, nu foarte multe, un Mail, un complex de cinematografe la standarde occidentale. Poți vedea ultimele noutăți de la Hollywood (cu o oarecare întîrziere, e drept), „Matrix“ ori „Orele“, sau „Pianistul“. Cam o dată la cîteva luni vine cîte un Bregovici, o Cesaria Evora sau un Elton John. Au apărut și restaurante bune. Suficiente ca într-o lună să nu mănc înci de două ori în același loc. Dacă te ține buzunarul, poți găsi și un sushi decent, sau scoici și creveți aproape proaspeți, și un jambon de Parma sau parmezan de primă mînă. Există și săli de fitness, cu aparate „top of the line“ și aer condiționat, care nu te supoaie de bani. Centrul este luminat suficient cît să nu ratezi, seara, parada numeroa­selor femei îmbrăcate „mortal“. Extrem de important, sînt din ce în ce mai multe firme (și nu numai străine) care pun preț pe oameni. Investesc în ei, îi ajută să crească profesional și știu să îi facă să dea maximum de randament. Chiar și oamenii de rînd s-au mai deșteptat. Nu se mai lasă păcăliți așa ușor. Chiar dacă nu se simte încă la vot. Dar asta mai ales din cauza ofertei politice subțiri. Probabil că toate acestea se văd și străinii care trec pe aici o dată la cîțiva ani și se declară impresionați de schimbări. Probabil că la asta se gîndesc și unii cititori (mai ales dintre cei care trăiesc afară) care ne reproșează că vorbim prea puțin despre lucrurile bune care se întîmplă în România. Din păcate, de aceste argumente se folosesc și politicienii care, pe la cîte o recepție, încearcă să ne convingă, forțînd un zîmbet amical, că dracul nu este chiar atît de negru. Și­­ cuvintele magice­­ că sîntem prea încrîncenați. Toată această senzație plăcută, că totuși lucrurile merg așa cum trebuie, se spulberă de îndată ce privești un clasament al națiunilor din Europa. Cînd vezi că sîntem pe același loc codaș ca și în 1990, devansînd doar Moldova și Albania. Cînd­ îți cobori ochii de la vitele șmecherilor și vezi că asfaltul din fața lor e mai găurit decît pista aeroportului din Bagdad. Cînd ieși din restaurantul unde ai servit midii aduse cu cîteva ore mai devreme de la Paris și, pentru a te urca în mașina de 20.000 de dolari, trebuie să înfrunți o ceată de cîini vagabonzi. Cînd treci prin Mizil. Cînd pleci la Londra și ajungi pe altă planetă. Cînd îți reamintești că trăim la marginea galaxiei. O încrîncenare sănătoasă este cea dozată nu doar de stropul de bine pe care l-am obținut, ci și de efortul uriaș pe care îl mai avem de făcut’. Un ton relaxat, pozitiv înseamnă de multe ori să ignori că progresele din ultimii ani sînt accesibile numai unei minorități. Patima vine din conștientizarea uriașului potențial pe care îl avem. Și de care încă ne batem­ joc pentru că nu ne-am trezit. Tot ceea ce ratează elita acestei țări ne condamnă, ca nație, la o liniște jiravă, de provincie prăfuită și adormită, la o auto-mulțumire puturoasă și, în final­, la un destin mediocru. DAN CRISTIAN TURTURICĂ

Next