Evenimentul, octombrie-decembrie 1899 (Anul 7, nr. 1927-1996)

1899-10-28 / nr. 1945

ANUL ALȚII-lea No. 1945 Lei 24 12 11366 V Un număr 10 bani EVENIMENTUL ABONAMENTE: înainte pe un an . M » 6 luni • „ „ 3 luni . In streinătate un an REDACȚIA LA TIPOGRAFIA „EVENIMENTUL“ STRADA LAPUȘNEANU No. 44 Xanși ZIAR COTIDIAN | JOI 28 OCTOMBRIE 1899 Aminciuri, Inserții și Reclame Pe pagina 1 linia garmond­iei 4 » » II III IV 50­25 Manuscriturile vechi nu se inapoietc Un număr vechi 30 bani a­dministrația SA TIPOGRAFIA „EVENIMENTUL* * 1.1 HOTEL TRAIAN LA CATUL I-iu S­U­M­A­R­­­u Impacarea liberalilor O legendă răutăcioasă Crisa și pressa străină Informații­ Diverse Hotarirea Drapelistiior Cînd mai dăunăzi ne-am ocupat de svonul de impacare intre liberali, am arătat motivele ce ne fac pe noi a cre­de că ie cu neputință această impa­care, de­oare­ce nimic nu s’a făcut pentru reorganisarea acestui partid, care se găsește azi in aceiași stare de descompunere, ca și in momentul că­­derei sale de la Putere. Se pare insă că d. Sturza ar fi do­rit iar să pescuiască in apă tulbure, iar să arunce praf in ochii lumei, a­­mețind pe unii și alții, cu o impacare tactice, fără nici o consistență, fără nici o basă reală, care să dea țetei chezășie că ie un ce durabil, trainic, înțelegem prea bine această năzuință a d-lui Sturza. Dar pentru a ni-o ex­­plica și mai bine, trebuie să ne amin­tim starea din trecut, in momentul gu­­vernărei d-lui Sturza și s’o comparăm cu cea de azi. Nu mai insist asupra faptelor d-lui Sturza, căci ele sunt archi cunoscute. Dar indignarea in­potriva acestor fap­te, era atît de mare, incît căderea gu­vernului Sturza se impunea cît mai in grabă, pentru a feri țara de un spec­tacol singeros, poate fără seamăn in istoria noastră parlamentară. Nu era nici măcar nevoie de alarmat opinia publică, căci nu era cetățean care să nu fi dorit din adîncul inimei răstur­narea unui regim odios și condamnat in definitiv. Cu totul altfel se prezintă situația de azi. D. Dim. Sturza împreună cu cîți­va partizani ce i se asamănă au încercat și cearcă să compromită pe actualul guvern prin fel de fel de calomnii, u­­na mai boacănă de­cît cealaltă. Dar zadarnice sforțări. Nimeni nu dă un crezemînt cît de mic elucubra­­țiunelor ocultiste și guvernul continuă a deține puterea, spre binele Țerei. In fie­care mișcare a guvernului se vede năzuința mare, de a-și face da­toria in conșciință, de a-și aduce la indeplinire programul in virtutea că­ruia a luat puterea. D. Sturza și ai sei văzînd că, calom­nia nu prinde, s’a găndit la o „lovi­tură de Stat“ după concepțiunea d-sale, trimbițînd o impacare intre liberali. Scopul era de a induce in eroare pe acei dintre cetățeni care nu prea sunt in curent cu cele ce se petrec după culise și cari aveau poate să creadă că »situația ie gravă“ de­oare­ce li­beralii s’au impacat atît de curînd. Ca toate loviturele de stat a d-lui Sturza și aceasta a produs un rîs ge­neral și insuși liberalii au fost cei din­tâi a prăbuși planul d-lui Sturza. In adevăr, după cum ne spun zia­rele, Drapeliștii intrunindu-se au de­clarat că n’au nici o încredere in sinceritatea d-lui Sturza și in afară de aceasta, nici un fapt nu există care să grăbească această impacare in timp de oposiție, fiind incă departe vremea cînd liberalii ar putea fi che­mați din nou la putere. Tirucul s’a spulberat iar d-lui Stur­za și tovarășilor sei nu le remîne de­cit să continue a calomnia. D. n UN NUMAR 110 BANI O LEGENDA PAUTACIOASA „Dau doamnelor căror nume ur­mează, sumele care urmează, mulțu­­mindu-le de favorurile lor. Nici una din iele n’a fost așa de bună ca s'o iau de nevastă și nici una nu fe în­sărcinată in acest moment. Toate au voit sa mă stăpânească. De la ele n’am totuși de­cu­ amintiri bune și voesc să le fac viață mai ușoară. Las d-nei A. 500 franci rentă Las d-nei I. 1.200 franci „ Las d-nei F. 800 franci „ Las d-nei D. 1,200 franci „ D-nei E. văduvă 1000 franci D-na P. va avea 500 franci, fără să poată atinge capitalul. Ie prea proastă ca să și-l păstr­eze. Rog pe aceste d-ne să primească expresia regretelor mele de-a nu fi avut copii cu rele. Asta am voit in­tot­deauna. D-zeu n’a voit.*" Dar comuna din Paris, care ar moșteni totul, dacă n’ar fi cele șeasa femei ale pictorului, atacă testamen­tul inaintea tribunalelor in ntilitate pe motive de imoralitate. Să taxezi de imoralitate recunoștința sexuală, ie prea mult ! Cele ș­ase amante și-au luat ș­nse avocați și diastia lor va veni in­a­­intea judecătorului. Vom da cetitorilor rezultatul stra­niului proces: Paul, Babic, Gheorghiu Costin, Mite­­scu, Neculau, Cariban, Pruteanu, Con­­­­stance, Botez, Antoniu, Ropală, Ma­­vrodin, Stavăr, Popescu, Dimitriu, 0­­i­­­nicescu, Gheorghiu, Belador etc. D-rele : Ballif, Baptist, d-rele Can­­della, Costin, Antonescu, N Șandru, Chesim, Bonciu, El Topliceanu, Fo­­fano, Aurelian, Neculai Simionescu, Babic, Florescu, Macari, Antoniu, Be­­nescu, Panu, Liceul Varlam, d-ra An­tonescu, etc. _______REP. Ecouri și Noutăți Calendarul: 28 Qot. Răsăritul soarelui: 6.42 Apus : 4.40 Timpul : probabil frumos. Politica D. Georges Em. Bogdan a fost nu­mit prim elor la Sf. Spiridon, in lo­cul remas vacant prin moartea re­gretatului dr. Filipescu. Decretul a fost semnat ori și probabil că azi d. Bogdan va depune jurămîntul și Își va ocupa funcțiunea. Vestea d­espre aceasta numire a produs in oraș cea mai bună impresiune, toată lumea recunoscînd cinstea și corectitudinea exemplară a d-lui Bogdan, și se de sperat că d-sa impreună cu colegii sei va căuta să aducă acestei mari instituțiuni imbunătățirele de care are tre­buință­ N. ** Helena Voeace­scu­ Cetim in „Figaro“ D-ra Helene Vacarescu, a căreia frumoase balade romane au ob­ținut un succes atît de mare a fost numită oficier al instructiunei pu­blice. Figaro care in prima­vara aceasta a publicat intâi câte­va din acele fru­moase balade, trimite tinerei poete felicitările sale pentru aceasta distin­­cțiune onorifică fra­ncesă, de care are dreptul să fie mîndră. La Potsdam Astăzi are loc la Potsdam o între­vedere intre Țar și împăratul Ger­maniei. S’a crezut că va fi vorba de o intervenire in resboiul din Tran­­sval, dar ultimele informațiuni des­­mint această credință. Puterile nu cred incă momentul oportuna pentru a-și spune cuvintul in chestia răs­­boiului din sudul Africei. Gluma Zilei. La teatru, pe vremea ciad­d. Bă­­ ­trâni­i—m­ir— în schim ■ [UNK]imumit­i UEF01ITAGIU Repnta Liceuluii National Luni 25 Octombrie a avut loc o re­prezentație Muzicală-literară de bine­facere dată de elevii Liceului Național pentru confecționarea hainelor de uni­formă ale elevilor săraci din școalele secundare din Iași, cu bine voitorul concurs al d-nelor Cr. Mihailescu, El. Serghie, al d-șoarei Lucreția Garofă, al d-nilor Ed. Caudella, Em­. Mozetti, Frații Scorpan, I. Colceag, Em. Sa­­­vini, N. P. Ciucuretti, M. Rogojină și V. Boldescu, sub patronagiul d-nelor Lucia Oreceanu, Maria Hinna, Sofia Penescu, Lucia Cananău, Dea Bogo­­nos și Aglaia Rîșcanu. S’au executat mai multe bucăți de cor și orchestră. Corurile și orchestra liceului Național, erau puse, sub con­ducerea d-lui M. Savini, absolvent al liceului. D sa a dovedit și de astă dată mare abilitate in conducere, toate bucă­țile reușind cât se poate de bine. D-nii Rogojină și O. T. Dimitriu — Păușești, elevi ai conservatorului de declamație, cu humorul cunoscut au spus anecdote, find mult aplaudați și rechemați de public. Cuartetul vocal, Weber, Spada, exe­cutat de d-nii Or. Scorpan, V. Scor­­pan, G. Scorpan și I. Colceag a plă­cut mult. Asemeni a fost bine și dl. I. Anto­­niu, elev al conservatorului, in Sere­nada pentru cor, de N­. Haeberlein. Micul Mircea Anghelescu, in Fanta­sia din Rigolleto, pentru vioară, ca in tot­deaună, a fost perfect. Un adevărat succes, ca repurtat dl. N. Petre­scu. Ciucuretti, artist al tea­­trului Național, recitând frumosul mo­nolog din Avarul. Dl. Ciucuretti, in puținele roluri ce a avut ocazia să se joace pe scena tea­trului Național, anul trecut, a dovedit că posedă un puternic talent artistic. Ar fi bine ca comitetul teatral să-i in­­credințeze intreg rolul din Avarul. D-sa a fost rechemat de public de nenumă­rate ori. Comedia un leu și un zlot, locali­zată de R. Rosetti, după Labiche, ju­cată de elevii conservatorului, și anume: Evdochie Trifan, dl. G. T Dimitriu- Păușești, Tarsița Trifan, d-na Cr. Mc­­hailescu, Natalița fiica lor, d-ra Lu­creția Garofă, Lina servitoare, d na An. Serghie, Sărăcilă, Dl. M. Rogo­jină, Mișu, d-nul. V. Tilică Boldescu, Tertipol, Dl. C. Gafencu, a fost inter­pretată că i se poate de bine. Ori ce laude am aduce interpretatorilor e de prisos. Salve de aplause au rechemat pe meri­tuoșii interpretatori ai acestei comedii. Reprezentația s’a terminat la oarele 1 și jumătate, prin mai multe imnuri executate de cor. Sala era arhi-plină. Din numerosul public, am observat pe : D-nele din comitetul de patronaj, ci­pói d-nele Bădărău, Gheuca, dr. So­­cor, Cosmovici, Tomida, Nica, Bîrsan Caudella, Corjescu, Dabija, Chesim, Dramele Zilei Henriette Marcel in etate de 19 ani, de durerea că și-a perdut in cursul acelei luni, pe tată, mamă, și soțul ei, se hotărî să se sinucidă. Spre acest scop ea se duse și se aruncă de pe un pod in Sena.­­ Dar fiind văzută, imediat marinarii sari­ra in ajutorul ei si o scăpară. Pe drumul spre spital, ea cercă din nou a se sinucid­e, voind a se zugruma. S-a constatat că nenorocita era his­­terică. Amor Albert Hant, un tînăr băetan de 18 ani, se înamorase de Juliette Far­mod, o fetiță de 15 ani ce urma in­că in școală. Văzând că părinții lor își bateau joc de amorul seu, el își trase un glonte de revolver in tîmplă și puse capăt durerei inimei sale. Lear. SilliLit © ~ D-ra Ji.JB. Roman. S’ar zice că e o Greacă, de cele frumoase, albe, din care poeții antici făceau ibovnicele zeilor și din care sfăntul Pavel a făcut misionarele și martirele lui Christ, transportată de o dată în mijlocul Romașcanelor noastre. Naltă, subțirică, ca teniul foarte alb, cu niște ochi negri, mari, cu privirea rătăcitoare, vagă și blîndă, asemenea acelora pe care Homer îi atribue Mi­­nervei, niște ochi al căror albăstriu are străluciri de sidef, înconjurați ca de un abur de un cerc vînăt. Obrajii ei albi, par că sunt luminați vecinic de lună ; buzele trandafirii, arcate, ce întredeschise lasă să se vadă un în­doit șir de mărgăritare. Cîntă frumos. Are o voce dulce, de acelea care fac pe ascultători să fie cuprinși de fiori. E foarte melancolică, foarte visă­toare. Are visuri de felul celor, cari au dispărut cu totul astă­zi și cărora le-au dat glas versurile lui Lamartine și melodiile lui Schubert. In timpul verei, o vezi aproape în fie­care seara la grădină, împreună cu surorile B. sau au tînăra Fii. — cufundată cu totul în bucata de mu­­sică cântată de Fanfara Regimentului 14. In timpul iernei, o vezi foarte rar. Particularități nu’i cunosc, de­oare­ce nu’s așa de intim cu dânsa. Mon­ky, dărău nu luase incă buna disposiție ca damele să-si lese capetele la gar­derobă. Două prietine, din care una cu o capelă uriașă pe cap, discuta in tim­­­­pul unui antract. Astăzi ie aniversarea mea, iata-mă încă cu un an pe cap. Un spectator care ședea in dosul ei. Nu se putu opri de a esclama: Ah ! doamnă, dacă n’ai avea de­cît anul pe cap!. Moș Veveriță. Lupta lui Carol Carol e celebrul uzurpator, cunoscut în istorie sub numele de Carassius, care se proclamă împărat în anul 281. El luă sub stăpînirea sa insulele Bri­tanice, și repurta mai multe victorii navale în contra împăratului Maximien Herculus. Se vede că din aceasta cauză Caledonienii Vau supranumit regele co­­răbielor.—El întări faimoasele ziduri ale lui Agricola, de cari vorbește Tacit, și cari fuseseră clădite în contra nă­vălirilor Caledonienilor.—Pe cînd lucra la aceste ziduri, fu atacat de o ceată de oameni comandați de Oscar, fiul lui Ossian.—Această luptă e cîntată în poema de mai la vale adresată Malvi­nei, fiica lui Toscar. Adu ’mi harpa mea iubită, fu co­pilă a lui Toscar. Ca o rază de lu­mină tremurătoare, dorul de a cînta, vine să ’mi încălzească sufletul meu întunecat: căci sărmanul meu suflet e trist ca pajiștea, pe ale cărei caste împrejmuitoare le acopere Întunericul, ce se 'ntinde încet-încet, pe cîmpiele luminate altă dată de soare. O, Malvina 1 văd umbra fiului meu înălțîndu-se pe lingă stinca din Crona.. dar, nu, nu e de­cit un abur împur­purat de cele din urmă văpăi li­niștite ale amurgului. Cît de fermecător ’mi ’nșeala ochii aburul ce ’ntrupează umbra lui Os­­ar ! Departați-vă de el, voi vinturi fur­tunoase caii mugiți pe Arvex ! Dar cine-i bi­rinul care se apropie de fiul meu, și a cărui slabă voce mi-atinge urechia ? O elită ii sprijină pașii lui șovăitori, parul său alb îi flutură pe umeri, iar pe fruntea lui strălucește vesel mîndria. Din cind în cînd își întoarce privirile către armata lui Carol. Este Ryno, vestitul bard, care vine să urmărească pașii dușmanului, er un cîntăreț al vremurilor străbune, îi strigă fiul meu, ce face Giros ? Regele corăbielor întinde el oare a­­ripile vulturului său pe de-asupra valurilor înfuriate? — Da, Oscar, le întinde, răspunse bardul, dar îndărătul zidurilor rui­nate l); el privește tremurînd pe de asupra acestor dărâmături; el te vede, și tu îi inspiri aceiași spaimă ca și umbra ce scoboară în timpul nopței, și azvirle cu furie valurile în contra corăbielor sale. — Du-te, șef al barzilor mei, zise Oscar, ia lancea lui Fingal, și Înțe­penește In vîrful ei un lemn in fla­­cări;*apoi ridică’i în aer m­ișcîndu-1 de colo colo *); spune lui Carol să părăsească malurile oceanului, și să ’nainteze către mine; spune-i că ard da setea de a ma lupta, și că arcul meu e ostenit de vînătoare; spune ’i că ’mi lipsesc vitejii mei, că eu sunt tînăr, și că brațul meu e slăbit… Bardul se duce rîntînd. Oscar își chiamă luptătorii. Vocea lui tună la urechile lor ca ecoul peșterei care rep­tă urletul valurilor. Ei se string în jurul fiului meu, asemenea toren­telor, iari după furtună își răstoarnă mugind valurile lor sfarîmate. Ryno strigă către Carol scuturînd în aer lancea sa în flacări : «Vino de te luptă cu Oscar, o tu, care -ți speli picioarele tale prăfuite în spuma Oceanului. Fingal lipsește. Stînd fără grijă în palatul său, ascultă cînturile barzilor săi. înfricoșata sa lance, lar­gul său scut, se odihnesc în pace în 1) Zidurile dărîmate ale lui Agriola, p cari se întări In urma Carausius. 1) In felul ăsta Caledonienii declarau răzbi CEfotOS? Nu mai știu cum s’o împac — Greu la deal și greu la vale, Iau pe ici­or pe altă cale, Tot un drac. Stau la masă gînditor Și la glam­iea stă neroada, Mă s privește tot cu coada Ochilor, îmi ridic privirea’n sus, S’o mai văd și ieu p­leacă — Hău, bâete, c’uite iaca S’o și dus Tot să stau cu ochii ’n jos Și privirea să-și arunce?.. Spuneți, oameni buni, atunce Ce folos ? M­­irusu. Ai iest areot etalna! Ceea ce am să povestesc aici ie a­­devărul adevărat, deși se mai comic și mai bizar de­cit o comedie fran­ceză sa petrece insă in Franța. Pictorul Goubot, mort la 1897, a­­vea avere și o jumătate duzină de me­trese, plus nu știu cîți moștenitori de singe. In testamentele sale căci la fie­care adăugise numărul între­ținutelor sale testamentul iera schim­bat—își lasă de o parte moștenitorii legitimi, pe care nu-i sufere, iar a­­verea o trece parte comunei Paris, parte metreselor sale. La 1892 avea numai patru și atunci își îndreptățește ast­fel testamentul: „Acuma rog pe toate aceste dorn­nri să mă ierte. Iată scuza mea : ași fi voit un copil. Iată de ce am schim­bat. Inima mea vă zice adio și vă dorește fericire și sănătate. Fiți în­găduitoare cu bătrânul Jean, care v’a iubit. Dați-i părerile voastre de rău. Adio“4 Dar nu moare. Din potrivă, numă­rul amantelor se urcă la șcară. Tes­tamentul se schimbă.­­ EXTREM. ‘ Grevele din Trouiles. Situația în Doubs, continuă a fi gravă. Mișcarea grevistă nu a înce­tat de loc, și trupele continuă a ocupa punctele unde sunt concentrați greviștii. Prefectul, întovărășit de secretarul general, s-a reîntors­­ la Beaucourt. Atît patronii cît și greviștii par dispuși să discute din nou punctele de împăcare. La Chatenois, situațiunea rămîne aceiași. Usina Pomnot, este tot în­chisă. Conflictul din Carmaux. Minerii din Carmaux, s’au întru­nit pentru a lua cunoștință de darea de seamă a delegaților. M­ mai bine de 2.600 mineri formau auditoriul in­­trunirei. In unanimitate au votat ur­mătoarea ordine de zi: Lucrătorii mineri din Carmaux, după ce au ascultat explicațiunele delegaților, aprobă atitudinea lor, luînd act de declarațiunele consiliu­lui de administrație a minelor și a ministrului de lucrări publice, de a face să se respecte libertatea conș­tiinței, sindicate a minerilor, acceptă de a proba, în fața arbitrilor aleși de guvern, cum compania a călcat sentința arbitrală. Ei cer sporirea salarului. Triumful ren­l­ncei. Loubet, preșidenta republicei, a primit propunerea de a participa la serbările din Paris, ale „Triumf­u­­lui republicei“, deci va lua parte o­­ficial. Se știe că aceste serbări vor avea loc la 19 Noembrie, dacă un 19 No­­embrie va exista, în urma prooroci­­rei lui Falb, NEGCL -A- 13 © citi Pe pagina III a De la facultatea de medicină din Iași .FOIȚA EVENIMENTULUI* CRIMELE 132 ASCUNSE ”. Afacerea din Strada Carolinel — Vrai să-ți spun ceia ce cauți în zadar în această afacere Simonin ? Trei lucruri: instrumentul care a ser­vit să omoare pe mititica, ascunzătoa­rea unde sunt depuși cei două sute patru­zeci și trei de franci furați, fal­­­­i­șitatea absenței invocate. Singur, n’ai găsit nimic și nici că ’ vei găsi ceva din toate acestea. Ei bine I­i eu mă însărcinez ca să te introduc I­I în acestea. — Cum asta ? ! —­ Ah !... cum — iată­­ vai să mă faci să spun mai multe de­cât trebuie , dar fii liniștit ! știu să-mi pun focul limbei. Și cu o sumedenie de reticențe și de lucruri subînțelese începu să explice cum s era în măsură să constate în urmă de către poliție aceste trei puncte esențiale din crima lui Simonin. De­sigur trebuia ca Moule să fie în­zestrat cu o mare putere de stăpânire pentru ca să nu zimbească, auzind di­­scutănduse și aprofundându-se crima a cărui născocitor iera ies. Dar nici un mușchiu din față nu i se mișca : as­cultă rece și grav motivele ingenioase pe care i le dădea Lubin ; avu chiar aietul că caută sub cuvintele acestuia un înțeles misterios și adânc. Când Lubin sfârși, își reluă prim­blarea cu un aier de rea dispoziție. — Ei bine, socoteala mea îți place ? zise vechiul ocnaș. Moale se opri și, cu tonul unui om care te silit să ieie o hotărâre zise : — Da îmi place ai dreptate. — Vezi I zise Lubin triumfător. Dar agentul pe care l’ai trimis în locul meu ? — îmi place , repetă Moule. Ce ceri ? — Așteaptă , mai întăi nu mă interc la Cayenne. — Nu te întorci la Cayenne. — Nici la Brest, nici la Centrala ? — Ne-am înțeles , dar cu o condiție. — Care ? — Ca să nu mai ai în sarcina ta alt­ceva de­cît fuga din ocnă și isprava din strada Saint-Gilles.... — Bine­înțeles. Acuma am serviciu­l în poliție. .. — Nu­ Iești la dispoziția mea, asta-i­­ tot. Dacă am să am poftă te întrebu­­­­ințez; dacă reintegrarea la Langres ! sau ori­ce altă internare, aceasta se va vedea, dar nu la Paris, asta știi că nu se poate. — Haide, fie ! zise Lubin. — De azi în opt zile, îmi predai dovezile crimei din Villaine. — Ne-am înțeles. Alt­ceva. — Ce?­­ Ai să mă faci să fug. — Nu. N’am nevoie. Dacă-mi scăpi din mână, știu eu unde să te capăt. — Cuvântul D-tale ? — Nu dau cuvântul meu unui indi­vid din specia ta. Dar când am zis nu.... ie nu ! Lubin știa bine că o făgăduială ca aceasta nu se calcată. Totuși, când, cu două ceasuri mai tărziu, ieși din arest privi cât­va timp cu un fel de neliniște dacă nici o figură suspectă nu’l urmărea. Se sui spre Sena, trecând pe ascuns pe la cheiu ; și în sfârșit, ajuns la cheul Ulmilor, sigur ca nu ie observat, luă o trăsură de târg și zise să-l ducă până la piața Du Trône. XI. Laurent se duse direct la numărul 76 din strada Faubourg-Poissonnières după ce primise de la Mouse banii meniți să represinte în manele lui banii pităriței. — Dl. Groissillat ? întrebă iei pe portar. — Aici șade, dar nu s’a întors încă de la țară. Intr’adevăr am aflat în drum că tre­burile îl vor reținea pănă mâne. Dar unchiul meu ți-ar fi spus, în momentul plecărei.... Ah! D-ta­iești nepotul pe care aștepta ? — Da, domnule. A avut bunatatea să-mi ofere o odaie la iei.. . — Intr’adevăr, acum vre-o cinci­spre­­zece zile îmi s­prie un bilet prin care mă înștiințează despre plecarea-i nea­șteptată, rugându-mă ca să țin aparta­mentul la dispoziția nepotului său. — Ieu sunt acela, domnule. — Bine. Dacă vrai să mă urmezi.. . Portarul îl trecu intăi printr’o curte și ajunse la scara părței a doua a zidirei. — Aici ie­ zise iei deschizând ușa unui mic apartament din rîndul al cin­cilea.... Dacă ai nevoie de ceva.... — Mulțumesc, zise Laurent, sunt obosit de drum ; și nu-mi trebuie de­cât puțină odihnă. (Va urma).

Next