Evenimentul, ianuarie-martie 1901 (Anul 9, nr. 1-58)
1901-01-28 / nr. 4
# 1 0 V A * 4 v SERIA a II-a ANUL al IX-lea No. 4 UN NUMĂR 10 BANI ABONAMENTE . Lei 24 .. 12• * „ „ 3 luni . . . „ 6 In streinătate un an . . „ 36 Um miniar 10 feani REDACȚIA STR. LAPUȘNEANU No 44 înainte pe un an „ „6 luni ZIAR CONSERVATOR COTIDIAN DUMINICĂ 28 IANUARIE 1901 Anunciuri, Inserții și Reclame pagina 1 linia g&rmond Lei 4 !» 1« î! »5 Manuscrisele [teehi nu se inapoesc ADMINISTRAȚIA STR. LAPUȘNANU No. 44. îî91 H 50 25 Un număr vechi S0 II IIi V UNIRE! Universul e cam pesimist. Privind cu oarecare grijă la situația actuală, se întreabă dacă ea nu e pernicioasă pentru bunul mers al statului. Și, în trista sa stare sufletească, cugetă: „Să fi pierit oare sămînța marilor patrioți, cari se jertfeau pe dînșii pentru binele Patriei ? Ori, situațiunea să nu fie așa de grea cum ne închipuim noi ? In această din urmă privință suntem pe de deplin luminați cu toții; gravitatea situațiunei o simte toată lumea. In ce privește patriotismul fruntașilor politici, nu putem să ne îndoim de el. Suntem convinși că aceasta nu e numai dorința noastră, ci a întregei țări, setoasă de liniște. Scruteze și fruntașii politici conștiința și nu ne îndoim că vor ajunge la aceeași concluziune. Numai unirea ne poate mîntui.“ Fără a împărtăși pesimismul confratelui nostru, nu ne putem impedeca de a găsi că concluzia sa e cea mai justă. Nu, oamenii de samă ai țărei nu au apus. Partidul conservator, în special, care a întemeeat Romînia modernă grație jertfelor de sine, nu va lăsa nici acum ocazia să mai sacrifice pentru Moșie orice patimă personală, orice dor de stăpînire, care ar tulbura seninătatea soluției crizei, în care ne sbatem. Țara cere ca toți fruntașii ei să se unească, spune confratele nostru. Țara va fi ascultată,—acum ca și altă dată. Și aceasta ne va fi cu atît mai ușor, cu cît dorința tăiei e și dorința noastră. Noi toți vroim că în momentele grele, pe care le străbatem toate mințile să-și dem comorile lor de gîndire, toate voințele să-și scurgă prinosul lor de energie, toate forțele să lucreze—pentru salvarea Moșiei comune. Cerința aceasta are răsunet în toate straturile partidului conservator. Iată ce scrie Conservatorul: ,Un partid, care nu discută astfel de cestiuni decît conform convingerei sale, lâsînd la o parte interesul momentan de a se menține la putere, arată prin aceasta că este mai mult preocupat de binele țarei decît de foloasele efemere ce decurg din supunerea la o disciplină de partid rău înțeleasă. Nu ezităm a declara sus și tare că, atît independența și liberul arbitru, arătate de Cameră, cît și moderațiunea și abnegațiunea de care au dat dovadă guvernul și fruntașii noștri, nu se pot produce decît în sînul partidului conservator.“ Vocea țarei va fi ascultată : „disensiunile“ efemere sunt pentru binele ei și fiii ei cei mai de samă își vor uni toate silințele pentru care a scapa țara se află din restriștea în care * ------------------«90008»——--------- Evreii în Prusia Avîntul antisemitismului a luat proporții mari. Chiar în țările, in care pănă acuma nu se putea vorbi că el a prins rădăcini, azi se vorbește de antisemitism Așa, iată ultimele desbateri ale parlamentul german. Cu ocaziunea desbaterilor proiectului de lege al ministrului de justiție, a venit in discuție și chestiunea evreiască. Deputatul evreu Pettasohn se pliase că în oficiile judecătorești și administrative evreii nu sunt aplicați in proporție cuvenită și in mod echitabil constituțional. Față de funcționarii creștini, cei evrei sunt desconsiderați. Ministrul de justiție Schönstedt răspunde, că la numirea de funcționari și, in special, la numirea de notari n’are să se ia in considerare interesul funcționarilor, cum cere Peltasohn, ci interesele poporațiunei au să hotărască. Ministrul n’ar putea lua răspunderea pentru agitația ce ar produce-o in Berlin in cercurile largi ale cetățenilor, dacă el ar numi mai mulți notari evrei. Tocmai afacerile, cu cari au a se ocupa notarii pretind ca la aceste posturi să fie oameni, cari să inspire încredere personală, căci se tratează de cele mai intime afaceri familiare, de cele mai discrete chestii de avere, și în privința asta creștinii nu se pot încrede în notarii evrei. ----------------*300*-------------- SIONISMUL ROMÂN ADUNAREA GENERALĂ A SIONIȘTILOR ROMÎNI.—CHESTII DE O IMPORTANȚA DEOSEBITĂ.—EMIGRAREA IN PALESTINA. —BANCA COLONIALĂ ISRAELITĂ.—AMĂNUNTE. De Crăciun trebuea să aibă loc la Galați adunarea generală a sioniștilor români. La această adunare trebueau să fie parte deputații din toate părțile țarei, așa delegații din București, T.-Severin, Constanța etc. Ele și plecaseră dar au rămas întrenite pe drum, din cauza întreruperei comunicațiilor. Dar, mă veți întreba, ce chestii sja^a de importante aveau să se discute? Iată cum președintele C. C.al societăților sioniste din Romînia ! I ne arată obiectul acestei adunări: I). Sindicatul pentru întreprinderi Iindustriale.—Am dori să atragem intenția tuturor sioniștilor și chiar a nesioniștilor, dar a cercurilor demne de încredere, de a propaga 1772 ai departe această idee ; ea este menită a avea urmări foarte importante. II) . Ordinul ce oprește de a intra în Palestina a fost deja explicat și desmințit în „Die Welt“, deși noi, ca sioniști, nu avem interes pentru ridicarea acestui ordin. Nu voim a ne încurca în siolemice cu presa și a declara niște lucruri, ce nu e momentul de a le face cunoscute. Partizanii noștri pot fi cu totul liniștiți, avem dovezile în mîni, și-i asigurăm că conducătorii noștri merită încredere și laudă pentru munca ce o depun. III . Banca colonială israelită.—Averea acestei Bănci se află complectamente neatinsă și în mîinele unei administrații prevăzătoare. Banii sînt depuși la instituțiunile cele mai solide din Europa. Semnatarii acțiilor „Jewish Colonial Bank“ ar trebui, deci, să se grăbească a’și plăti ratele lor, deoarece Banca are dreptul de a declara ca periile ratele acțiilor, cari nu au fost integral achitate, așa că aceștia ar păgubi vărsămintele lor spre profitul celor, ce au plătit integral și au devenit astfel acționari părtași ai Băncii. De aceea facem atenți asupra acestui punct pe subscriitorii acțiilor Băncii, și putem da știrea că Banca își dă toate silințele a încheia o afacere financiară, care, nu numai că va fi profitabilă pentru acționari, dar vag pentru mișcarea noastră de o consecință incalculabilă; de aceea, sintem datori a avea o Bancă care are capabilă de a intra în acțiune. Aceasta, însă, depinde numai de noi, toți. Ar trebui să ne grăbim care de care a acoperi ratele restante. Aci are locul a pomeni că se acuză pe d. Heinrich Rosenbaum că s’ar strămutat la Londră în vederea unei loje de 1000 lire Sterlinge, ce i s’ar plăti de Banca colonială. Ținem a da cea mai formală desmințire acestui zgomot nefundat. D. Rosenbaum nu primește nici o leafă.“* Cum s’a văzut, adunarea aceasta, în care trebui să se discute chestii de o importanță deosebită, —după chiar părerea unui șef al sionismului român,—nu a avut loc, din cauze de forță majoră. Dar dacă chestiile acestea prezentau o așa de mare importanță, logic ar ß fost să se găsească un mijloc, pentru a înlocui întrunirea, ce nu a putut avea loc. Cu toate acestea, nu știm să se făcut alte demersuri, să se luat alte măsuri sau altă inițiativă pentru a suplini întrunirea, ce nu a putut avea loc. Atunci, întrebarea ce se impune e cea următoare: chestiile propuse pentru întrunirea de la Galați nu aveau oare importanța, ce li se atribuea,—fapt, ce nu s’a constatat încă? Nu credem că acesta săie motivul, ce s’ar putea invoca. Intr'adevăr, chestiile zilei erau de o deosebită importanță Atunci? Atunci, singura explicație a acestei inerții e o stagnare, un fel de descurajare, care pare că a cuprins pe toți sioniștii în genere—și pe cei din România, în special. Z. ECOURI Boris Baratoff O telegramă din Sofia anunță că generalul Petroff, primul ministru al Bulgariei, a chemat pe Boris Saraioff in cabinetul său. După ce i-a făcut o admonestațiune severă, aratîndu-i urmările triste ce pot avea isprăvile lui, i-a cerut să demisioneze din preșidinția comitetului revoluționar macedonean și Ta anunțat că va fi urmărit de justiție, lui Transvaal S-a vorbit deja de noua operațiune întreprinsă de lordul Kitchener și de formațiunea a șapte coloane pentru a respinge pe buri in spre nord-est. Telegramele, insă, nu semnalează pănă acum nici o lupta Scopul real al englezilor este mai mult de a apăra linia drumului de fer din Natal, adică lupta pentru aprovizionarea de hrană și munițiuni. Ci despre De Wet, o telegramă din Bloamfontein anunță că el se află intre Tabanciu și Sanapost, intreptîndu-se, cu oamenii săi și un oarecare număr de trăsuri ușoare, spre sud. Intre catolici In cercurile Vaticanului se discută foarte mult procesul intentat în contra arhiepiscopului catolic din București, monseniorul Hornstein, de către fostul vicar catolic din București, părintele Baud. Pănă acum monseniorul fusese susținut de către cardinalul Ledochowsky, dar părintele Baud a recurs direct la Papa Leon al XIII-lea, care a ordonat cardinalului Ledochowsky să grăbească soluția procesului, care, se asigură, va fi favorabilă părintelui Baud. O broșură Concetățeanul nostru,d. Eduard Ghica fost deputat și fost ajutor de primar al orașului Iași, a dat la lumină broșură foarte importantă intitulată: Avem vite de export ? Creșterea vitelor, înființarea unui fabrici de conserve alimentare pentru armată și export. Diener monours / Ziarele zvoniseră că domnul Sturdza va pleca în străinătate. Zvonul era farte adevărat; de altfel,șeful partiduui liberal va fi mai mult decît încurcat, de ar avea să aplice programul său cu economii. Dar aceasta nu e și ideea celor mai mici. După ce s’au plimbat toată iarna in haine de dzil — vorba generalului Răducu, — acum cînd le-a sunat ceasul, iată că d. Sturdza nu vrea „să vie la putere“. Atunci, dai notiță in „Liberalul“, cu litere de o șchioapă : „Ziarele guvernamentale bucureștene publică știrea că d. D. A. Sturdza, șeful partidului național-liberal, va pleca mîni în străinătate, pentru trei săptămîni. Știrea este tendințioasă și cu desăvârșire lipsită de fundament. D. D. A. Sturdza a plecat alaltăieri sara din Tecuciu în Capitală, chiemat de urgență acolo, unde prezența sa este imperios reclamată“. Și ca să lămurească și mai bine aceasta notiță iată ce scrie deasupra acestor litere lungi, ca un nas de liberal opozant: „Noi, naționalii-liberali, ne-am făcut datoria. Poporul, deșteptat, a protestat de la un capăt la celalt al țării. Azi, între vocea națiunii și compania de exploatatori din capul guvernului, singur M. S. Regele are cuvîntul“. Cu alte cuvinte, ar dori să li se adreseze o invitație: invitation à la valse, des éous. Noroc, însă, că Majestatea Sa Regele, in înalta-i înțelepciune, nu poate admite că acei, cari au adus țara n această stare, să fie chemați a remedia rălele. Aceasta ar fi ea și cînd cei otrăviți de Borgian ar fi chemat să-i scape de la moarte. Dar d. Sturza e prea economicos, ca să nu înțeleagă că își perde vreme insistînd să obție o astfel de invitație. Și șeful partidului va pleca—în vilegiatură.«900000» SAINTE-MARIE ARTA MYSTICA (Fragment). Lui NANU. La începutul tuturor, văzutelor și nevăzutelor, în principiul fundamental a tot ce există, e Dumnezeu. Existența lui Dumnezeu nici o filozofie nu o poate demonstra. Nici o logică științificește întemeiată nu poate să ne dea certitudinea unei asemeni existențe divine. Un simplu postulat, în anii surîzători ai copilăriei noastre, ne învață a crede în D-zeu, ne desvălue acest adevăr. Iată deci un punct, pe care trebuie a-l observa imediat, anume, că orice lucru, orice ghid privitor la D-zeu, relevează nu atît inteligența și reflexiunea noastră, ci sufletul și sentimentele noastre. Sufletul, izvorul vieții, a emoțiilor, a inspirației pentru artiști, e în comunicație reală cu D-zeu. Putem zice, deci, a priori că orice idee artistică pornește de la D-zeu. Această afirmare e baza artei mistice; putem zice chiar că e baza oricărei arte, căci arta e necesar mistică. Vorbim de adevărata artă. O definire a artei ar fi acum acea că: Arta e o reprezentare a vieții exprimată prin o mișcare caracteristică fiecărui gen, muzică, poesie, pictură etc. De unde intuitiv am putea avea această a doua definiție. Frumosul e aspectul original și pur al vieței in esența sa. Dar viața nu-i decît o manifestare esențială a Dumnezeirei. Orice artă, deci, cu voe sau fără voe, nu-i decît o exprimare a forței acestei Dumnezeiri. E, deci, un pleonasm să atribuim cuvîntului Artă calificativul mystică. Totuși, acest calificativ „mystic“ a avut și are încă uneori un rol, pe acela de a deosebi pentru profani frumusețea imaculată a adevăratei arte de pestrițul fără caracter al falsei arte. Arta mystică nu-i arta lucrurilor mystice (sforțarea spre representarea simbolică a teoriilor) dar e întreaga Artă, în toate manifestările sale, conștientă, în fine, de ea însăși, de scopul și de forțele ei. Cînd mysticii de altădată, ca Sfinta Theresa, sau Ruysbroeck (Jean Ruysbroeck )Admirable, un mystic din secolul al XIII, de origină flamand, a scris cîteva tratate de mystică foarte curioase, incomprehensibile uneori, pline de exaltații tenebroase, dar și de elanuri de iubire divină și de transporturi religioase) predicau instruind oamenii, predicele lor nu erau decît laude mîntuitorului, descrieri de adorare aprinsă pentru mila lui, povestiri de uniri spirituale. Și erau înțeleși dînșii atunci. Acum, in zilele noastre, predicele lor ar rămînea pentru * noi mute, căci termenii lor nu i-am înțelege. Căci, azi chiar ceea ce primim cu sufletul, cu sentimentele noastre e luminat de lumina minții, inteligenței noastre. Eroii vor fi aceia ce vor putea să infiltre in sufletele oamenilor credința, si Paradox antipoietic In evoluția omenirii forța distruge forța, credința desrădăcinează credința... Acesta este însuși principiul și temeiul progresului. Foarte arareori însă, in cursul istoriei, se întîmplă să dispară cu desevîrșire o manifestare poietică omenească—ci e supusă schimbării, evoluției. Intre cele mai vechi și mai spontane manifestări de această natură este poiezia, pe care o găsim, sub diverse forme, în toate gradele de cultură a oamenilor, trăind și evoluînd cu dînșii, supusă ca și omul acelorași legi de transformare necontenită. Poezia este expresia; este haina ; ea îmbracă—sau, poate mai corect dezbracă simțirea, inerentă vieței și lirei omenești—și puterea ei stă în însușirea de a da emoțiuni, de a trezi sentimente. Noțiunea de „artă“ exclude pe aceea de utilitate, nu însă și aceea de necesitate. Poiezia evident a corespuns și corespunde unor profunde cerințe, unor reale sări sufletești și că atare viețuește de apărurea în noi. Dar emoționalitatea noastră a variat enorm de mult; ea variază necontenit în decursul timpului și în aceiași proporție este firesc să varieze manifestarea ei obiectivală,— poezia. Și atît de departe au mers și vor merge aceste variații încît, propriu zis, poezia nu-și va mai aparține ei însăși, nu va mai avea nimic comun cu ceea ce odinioară sau astăzi încă înțelegem prin acest cuvînt, însăși nesfirșitele și nenumăratele schimbări în istoria formei poietice— metru, cezură, ritm și rimă—nu probează oare că poezia se depărtează fatalminte de concepția clasică, mlăduindu-se mereu, supunîndu-se tot altor legi și cerințe a căror limită stă in transformarea omenirii, intelectuală și psihică? Nimic mai lesne clară decît de creat paradoxul că vom ajunge preste puțin a nu mai găsi în vers putința de a interpreta senzibilitatea noastră sau tăria de a trezi emoțiuni. Deja numele de „poezie“ s’a întins astăzi și asupra... prozei, care prin șirurile lungi, imobile, rigide. Împacă mai curînd trebuința noastră de a exprima gindiri și simțiri. Vom ajunge apoi la linii de altă natură, la semne, la figuri. Nu regretă oare însuși poeții uneori strîmtorarea în care îi încătușează rochia versului, insuficiența mijloacelor de graiu și de plasticizare ? Unul din cei mai evlavioși apostoli ai versului clasic și pur, Sully Prudhomme zicea, reflectînd asupra artei de a scrie versuri : „Cît de greu este pentru ca plasticitatea mimică a graiului să egaleze pe acea a fizionomiei corporale, pentru ca frazele să fie așa de docile față de bătăile inimei, așa de mlădioase și de mobile ca trăsăturile, mai cu seamă cînd sunt supuse legilor inflexibile ale versificației . Este mult mai puțin sinuoasă fraza—care o linie finită—decît linia curbă a zimbetului, de exemplu, și mozaicul cuvintelor este mult mai puțin nuanțat decît o gradare și o imbinare de tonuri, cum ar fi roșața pudică pe „frunte filială“. Spiritul științific, pozitiv și serios, roade vechiul edificiu al poieziei și î substituie rînd pe rînd alte arte, îi preferă plastica sculpturii, varietatea desemnului, geniul tehnicei. Se observă în societatea culta o scădere vădită a valoarei atribuită altădată poieziei și ea este detronată de diverse sporturi artistice, începind între altele cu fotografia. In sensul acesta din urmă lucrează periodicele speciale, fotografice și în acest gen vom avea preste cîteva zile o revistă și la Iași, din inițiativa fotografiei Chaland. Credem interesant a reda un inedit articol al nouei publicațiuni iașane pentru complectarea reflecțiilor de mai sus și a paradoxului antipoietic : „Mi se cer cîteva reflecții pentru a poietiza splendida artă pe care-și propune revista s’o popularizeze. Sarcina e foarte plăcută și foarte ușoară,însă: — Aneh’io son’ pittore... Și eu, în anii de tinerețe și de avînt, îmi îmbrăcam dorul și visul în versuri și nu doară de la poreți poate veni glorificarea unei arte care tinde să înlocuiască arta poeziei însăși. Nu se mire nimeni de această afirmare. Ca și mine, vor fi văzut mulți alții pe culmile suveranului Rigi, în mirositoarele „Bois de Boulogne“ ale Parisului, pe țărmurile pitorești ale Rinului, în lagunele romantice ale Veneției tronînd pretutindeni micul, dar suveranul aparat fotografic. Cine ar fi crezut odinioară că acesta va domni în locul creionului și carnetului poietic ? Acum patru ani mă aflam în Paris pe timpul groaznicului incendiu, care a distrus faimosul „Bazar de Charité“ și multe zeci de vieți în acelaș timp. In momentul catastrofei o studentă rusă, care se plimba pe Lena izbuti să fotografieze de pe vaporaș un număr de imagini ale incendiului, care a dat naștere unei întregi literaturi. Oricît talent au cheltuit poeții și ziariștii întru zugrăvirea catastrofei, nimic nu fumai cu lăcomie căutat ca fotografiile studentei, mai eloquente și mai impresionabile decît versurile și descripțiunile toate. Da, poeții ar avea tot dreptul să dușmănească această artă, care a isgonit cu precisiunea conturului,—metrul vag al versului și care s’a substituit in bună parte literaturii însăși, sau cel puțin împarte cu dînsa simpatia publică, domnia și autoritatea peste opiniile și gusturile mulțimei. In saloane, albumul cărților ilustrate a luat locul albumului de poiezii, după cum in volumele literare ilustrația, fotografia ocupă un loc esențial mijloc neaparat trebuincios pentru succes. Ba, poietul însuși nu este oare nevoit să documenteze pe cetitori nu numai cu fapte și sentimente ci și cu... fotografia autorului frumos ca d’Annunzio sau diform ca Leopardi ? Trăim în secolul progresului, în secolul aburului și omul în genere caută înțelesul repede al celor scrise și gindite. Aceasta i-o poate da numai fotografia, sinteza trebuinței noastre de realitate, concretizarea ideei, materialisarea impresiei. In școală, cînd învățam istoria ni se înfățoșa uneori figura—portretul—marilor eroi. Atunci fantazia noastră de școlari se încălzia, se înfiripa nu de răceala paginelor de text—ci de expresia suggestivă a figurilor—fie chiar închipuite în care vedeam pe Traian, pe Decebal, pe Attila, pe Mircea ori pe Vlad Țepeș. Era, deja de pe atunci, o necesitate pentru noi representarea în imagini, după cum astăzi, în alt mod, apelam la arta fotografiei pentru a statornici, pentru a păstră adevărul—în dauna imaginației capriciose pe care se întemeiază poezia. .. Adevărul! Ce infățoșare oare ar avea astăzi lumea cugetării, dacă în cursul timpurilor ar fi existat această simplă, dar miraculoasă artă a fotografiei! Este de ajuns pentru ilustrarea afirmărei, să ne gîndim ce ar fi credința variatelor neamuri — dacă omenirea ar poseda imaginea reală, fotografia respectivilor idoli ori apostoli! Galeridi tuturor artiștilor abundă în „Capete de Christ“ și asupra acestui subiect fantasiile au variat la nesfirșit. Maeștrii penelului au întrupat figura Nazareteanului din umanitizmul doctrinei lui, din duioșia unui vis, din sunetul evlavios al toxinului, din o concepție inspirată de seninătatea figurei și umbra depărtărei. Cine știe, însă, ce formă ar avea astăzi creștinismul, dacă am poseda figura aeve a lui Isus ? Legenda, povestea, fabula se sting prin înaintarea fotografiei, dar in schimb adevărul folosește și nimic nu e mai presus în univers decît adevărul. De aceia vedem astăzi triumfind pururea mîndria artei fotografiei ; ea domnește, instruește și place , nicăici nu poate lipsi. Intrați într’o sală de ședință a oricărei autorități ori în sălile de redacții, galeria fotografică nu poate lipsi. Intrați într’o sală de ședință a oricărei autorități ori în sălile de redacții—Galeria fotografică figurează peste tot. Inaugurările, solemnitățile, jubileurile—toate sunt consacrate numai prin fotografie, care consfințește trăinicia actului și care scrie adevărata istorie pentru viitor. Artă gingașă cu deosebire, fotografia deslocuește poezia pentru că are avantagiu asupra ei, pentru că are poezia ei proprie. Nu vorbim, firește, de largul cîmp social și economic al poeziei, propriu al ei. In fața unei frumoase figuri fotografiate răminem mai viu impresionați decit la cetirea unei poeme ori a unui sonet între vitrina librăriei, unde se adună volumele poeților și vitrina fotografului, unde abundă poezia frumoaselor chipuri femești cine ar sta un moment la îndoială și n’ar alege pe cea din urmă ?*. As