Evenimentul, aprilie-iunie 1903 (Anul 11, nr. 46-116)
1903-06-11 / nr. 101
No. 101 EVENIMENTUL 1903 M*fri*cesul avocatului Biechting ni a lui Coco Berlin, 19 iunie 1903. Procesul Astăzi a început înaintea Curței criminale a Tribunalului de aice, procesul avocatului Liebling și agentului Rafael Covo, care după cum se știe sunt amestecați în afacerea Șantajului Behar, Bally și compania escrocilor, care operau la ministerul de finanțe. Desbaterile sunt conduse de primul președinte Lenschner. Acuzarea o reprezintă primul procuror dr. Schöman, iar apararea avocatii: Kleinholz, Leon, Friedmann și dr. Loendenstein. Ca experți sunt prezenți: Interpretul Legațiunei Române de aice , dr. Cormann, apoi prof. dr. Lamprecht și profesorul Universităței din Lipsea Filoromînul dr. Weigand. Se cetește actul de acuzare, în care a descris în mod detailat cum se opera la ministerul de finanțe la fiecare tragere a titlurilor de rentă de 4 la sută și cum au profitat de aceste operațiuni Behar, Pariziana și Compania. Amănuntele aceste sunt destul de bine cunoscute cetitorilor noștri astfel că trec asupra lor. Se dă cuvântul primului acuzat Avocatul Liebling arată că e cu totul nevinovat și povestește următoarele : In vara anului 1902 într’una din zile cumnatul său Cova ai povesti că i-a venit în vizită un prieten din copilărie anume Behar din România El vrea să facă cu acesta o afacere de bursă, căci el știe un secret în privința obligațiilor de rentă română și care lucru va produce enorme perderi tuturor deținătorilor de rentă română. Liebling a sfătuit pe cumnatul său să renunțe la această manevră de bursă și să comunice mai bine acest secret guvernului român și caselor de bancă ce dețin în mare parte aceste hîrtii și va capata desigur o mai bună recompensă. In acelaș sens a vorbit și d. Behar, care i-a propus să-l reprezinte ca mandatar față de Disconto Geselscheft, cu care ar vrea să trateze. Liebling declară că n’a primit această însărcinare decît numai după ce s’a consultat cu cîțiva fruntași Colegi și cu Camera Baroului din Berlin. El s’a pus după aceia în legătură cu directorul lui Disconto, care din primul moment i-a declarat că nu se lasă în nici o convorbire pănă ce nu-i va spune în ce constă secretul. Liebling s’a pus deci din nou în legătură cu clientul său Behar, care i-a povestit totul, cum înalții funcționari ai ministerului de finanțe preschimbau titlurile elite. Pentru descoperirea acestui secret, care produce enorme perderi deținătorilor hîrtiilor de rentă, el cere o gratificație de 500.000 mărci. La care Liebling i-a răspuns că în acest sens va conduce tratările dar renunță la orice onorar. Mai adăugăm că Behar i-a făcut o foarte bună impresie înspirîndu-i deosebită încredere. El i-a spus că e în un post în București primind un onorar de 20000 Fr., dar din cauza desvălirei acestui secret își va creea o sumedenie de dușmani și o ură printre funcționari așa că rămânerea sa în București va deveni imposibilă. Liebling mai declară, că din moment, ce ar fi știut că însuși Behar era partaș la aceste manipulațiuni, ar fi rupt imediat orice relațiuni cu el, din contra ei, (Liebling) n’a știut’o și Behar l’a atras în cursă Cu ocazia tratărilor dintre Liebling și directorul de la Disconto Bottger și avocrdul de la Disconto dr. Springer cel intăi i-a întrebat dacă nu găsesc ceva periculos în toată această afacere, la care iei i-au respins că din contra e foarte bine că afacerea e în mîna unui cunoscător de legi. Liebling a expus deci lui Behar rezultatul tratărilor sale și l-a asigurat că de îndată ce va merge în mod onorabil față de Disconto să fie sigur că gratificația promisă îi se va înmîna cu toată siguranța. Disconto a promis suma de 500000 mărci; mai tîrziu însă ei au dezmințit și spun că au promis numai o „Gratificație potrivită“. Părerea că el, (Liebling,) ar fi știut că Behar era partaș la hoția de la finanțe e neîntemeiată și absolut fără de probe. De asemenea e falsă părerea că ar fi fost partaș la gratificația ce s-ar fi obținut. In biuroul său la cererea lui Covo, a încheiat un contract prin care se stipula : 40 la sută lui Covo și 60 la sută lui Behar. Acest din urmă, însă, va da jumătate lui Bally din București Liebling să fie împuternicit a lua suma de la Disconto pentru ambii săi clienți. Tranșarea Tranșarea acestei afaceri însă s’a trăgănat foarte mult timp așa că Liebling s’a pus de mai multe ori în legătură cu Disconto la cererea clientului său Behar și a ajuns la încredințarea că Disconto ar dori oare cum să bată în retragere, încetul cu încetul. Această impresie a capatat’o la deosebitele convorbiri ce a mai avut cu Directorul Bottger, și a prins bănuiala că Disconto ar voi să tragă profitul pentru sine însuși din această afacere, putînd face oarecare presiuni asupra guvernului român. Liebling a ținut-o ca o datorie a sa de avocat să prevină pe Behar ca nu cumva să asculte de sfatul Directorului Bottger și să se pună în legătură cu Directorul Discontei din București cu d. Sterling. — In cas cînd tot are să o facă să nu se mulțumească cumva cu o sumă mai mică.—Această comunicare a făcut-o lui Covo, după sfatul căruia a adresat o scrisoare lui Behar.După cîtva timp de abea află de la Covo că Behar e în tratative cu Sterling, Directorul de la Disconto din București, și acesta în numele Guvernului Roman îi oferi 30000 fr. cu observația că din moment ce va pretinde mai mult va fi imediat arestat prin ordinul Ministrului de Finanțe Costinescu. Alt plan Intr’o zi va întîlnit Cova și îmi propuse ideia să convocăm o întrunire a tuturor deținătorilor Rentei Romíne, să le comunicăm cum au fost spoliați și să-i sfătuim să se ceară Guvernului Român, să dea gratificație acelora, ce au descoperit această fraudă. Se înțelege că imediat i-am aratat că e un plan absurd de a convoca pe Bancheri , și după multe insistențe ale lui Covo m’am decis să scriu din nou la Disconto și aceasta e scrisoarea din 12 Ianuarie, care e singurul act acuzator. Declară cu toată energia că niciodată n’a fost între el și Coro convenit a se face vre-o amenințare de șantaj la Disconto sau Guvernului Roman. La scrisoarea sa din 12 Ianuarie a primit un foarte scurt răspuns, în care Disconto desminte cu energie că ar fi promis cele 500000 M.K. Ea a spus numai că va da o gratificație potrivită și exprimă mirarea cum un avocat german să se pue pe terenul fals că cîștigul obținut din Baisse-Speculațiuni să-l socotească ca de drept cuvenite. In privința aceasta am vorbit cu mai mulți financiari competenți, cari mi-au declarat că părerea lui Disconto e falsă. S’a convins deci că toată atitudinea lui Disconto era numai un pretext spre a se putea debarasa de tratările începute. Deodată spre surpriderea mea citesc în jurnale că : Funcționarii superiori din Ministerul de finanțe sunt arestați, între acuzație și Behar, care era în străinătate. Mai tîrziu văd notițe prin jurnale că complice îi un avocat Liebling, m’am dus imediat la Consilierul de Justiție dr. Staub să mă consult cu el și apoi la Consilierul Secret de Justiție dr. von Simson și chiar la consiliul baroului din Berlin ; și pretutindenea mi s’a dat respunsul că mi-am îndeplinit mandatul meu foarte corect. întrebări . Primul președinte arată lui Liebling că conținutul scrisoarei din 12 ianuarie cătră Disconto îl face să fie acuzat. Acuzatul răspunde că nici nu i-a venit ideia că s’ar putea vedea în acea scrisoare o oarecare amenințare sau vreun șantaj. Președintele arată acuzatului că din actul de acuzare, din mărturisirile lui Behar și din scrisorile lui Covo se constată interesul personal al lui Liebling. Acuzatul se apără cu energie de aceasta și arată că Behar a mințit pur și simplu, iar dacă Covo a înțeles fals părerile și povețile mele, poate a urmărit cu aceasta anumite scopuri. Primul procuror spune că și starea precară a acuzatului l’a silit să nu scape chilipirul de 20 la sută din 500 mii mărci. Acuzatul se apără și arată că averea sa e imobiliară și cîteva greutăți a survenit numai cu ocazia unei garanții de 100,000 mărci pentru un oarecare Silbermann , dar în general veniturile mele erau înfloritoare și lipsuri au survenit numai din moment ce am fost arestat. Covo Se dă cuvîntul acuzatului Covo : El declară că era în tot dreptul său să primească cele 500,000 mărci din moment ce a descoperit secretul prin care foarte mulți oameni sufereau perderi și in special guvernul român. De loc nu a știtut că și Behar era partaș la aceste falsificări. Avocatul Liebling era numai omul de legi al acestei afaceri și nu trebuia să primească nici o parte din cîștig, mai mult încă el a renunțat chear la onorariul său. De ce a distrus scrisorile lui Behar din moment ce le-a primit, nu poate însuși Covo să și-o explice în mod plauzibil în ceia ce privește scrisorile ce au fost găsite la Behar ca adresate lui de cătră Covo, el spune că voia prin ele să-și exprime numai marea sa indignare cum un Institut ca Disconto Gesell Schaft să nu-și ție angajamentul luat. Scrisoarea din 12 Ianuarie a survenit in modul descris de avocatul Liebling și e absolut neadevarat că s’a căutat prin asta să se facă vre-o posesiune. Core însuși a dat un resumat lui Liebling ce l-a scris fără nici o grijă, la care insă Liebling i-a spus că în chipul acesta nu poate să scrie scrisoarea, ci a scris’o in modul cum a crezut el de cuviință. Președintele amintește lui Covo că el însuși a scris o scrisoare lui Behar în 12 Ianuarie, care dă mult de bănuit. El i-a comunicat lui Behar conținutul scrisoarei lui Liebling și intre altele i-a mai spus: „Mai mult nu se poate scrie .“ Behar în schimb să cetească printre linii, căci după legile de aice nu se poate scrie mai mult. „Scrisoarea însă va face efectul dorit“ „căci acei de aice au înțeles că cu noi nu e de șuguit”.— Banica de aice, va fi foarte compromisă din moment ce vom convoca o întrunire a acționarilor și guvernul român va fi compromis pe lîngă că va avea o perdere de 8 milioane. Acuzatul spune că cu această scrisoare voia să liniștească pe Behar numai, care era de părere că conținutul scrisoarei era prea blajin. Din contra, avocatul Liebling n’a sfătuit nici odată să se înceapă cu amenințări și presiuni. In convorbirile lui Liebling cu conductorii lui Disconto n’a fost in nici o direcțiune interesat in causă. Mărturiile începe ascultarea marturilor. Cel intăi e chemat fostul director al ministerului de finanțe, actualul prim disponent la disconto, d. Hitter. El povestește că afacerea a început prin aceia că un anonim din București a scris o scrisoare către directorul general Von Hansemann, în care promitea niște comunicări foarte importante, care vor produce Soc. Disconto un cîștig de peste un milion fără să risce vre-un angajament, din care însă autorul scrisoarei pretinde jumătatea sumei. Scrisoarea a ramas fără de răspuns. După cîtva timp însă vine a doua scrisoare care de astă dată purta iscălitura lui Behar. Intr’una din zile vine la mine avocatul Leibling și începe tratările, prin a-mi desvălui secretul în schimbul sumei de 500000 mărci. Eu i-am respins că de îndată ce e vorba de un secret nu mai putem trata mai departe și am și întrerupt relațiile cu el.—N’am bănuit insă că Leibling comite o faptă pedepsită ori urmărește interesul său propriu. In ceia ce privește scrisoarea din 12 Ianuarie mi-am făcut părerea că ar voi să se facă o presiune asupra celor două instituții Financiare: Disconto și S. Bleichröder. Apărătorul Leonh. Friedmann întreabă: Oare de s’ar fi luat măsurile dictate în scrisoare, n’ar fi fost aceste în interesul deținătorilor valorilor Romînești? Martorul . Nimic n’ar fi dăunat mai mult deținătorilor de Rentă, ca întrunirea proectată unde să se facă cunoscut falsificările și deosebit să se mai provoace o campanie a presei, care ar fi produs o nesiguranță generală pentru acele valori. Disconto Directorul Böttger de la Disconto, desminte cu energie părerea că în timpul tratărilor cu avocatul Liebling s-ar fi promis a se stărui la guvernul Romín pentru o gratificație din moment ce clientul său va desvălui secretul fără nici o condiție. Ceia ce insă mai tirziu s’a întîmplat a fost sub speciala asigurare a lui Behar că el nu e partaș la aceste fraude. După ce însă s’au făcut cercetări am ajuns la convingerea că nu ambele instituții vor fi acele care vor suferi perderi din aceste Maschinațiuni, ci în general numai posesorii titlurilor de rentă. In aceste împrejurări dar nu putea fi vorba de loc de o remunerație de 500000 mărci, ci din contra s’a insistat numai că vom încerca a obținea de la guvernul român, o gratificare potrivită, angemessene Belehnung, cu expresa condiție însă că Behar fie direct ori indirect la aceste escrocherii să nu fi fost partaș. Martorul mai declară că în nici un chip n’a fost vorba de 500000 mărci. In privința proectatei, baisse-speculațiuni asupra bursei din Berlin prin desvălirea secretului o țin în raport cu organizația bursei de aice ca imposibilă. Scrisoarea din 12 ianuarie o socot ca o presiune nepermisă, căci după conținutul iei s’ar fi produs o nesiguranță în public și ar fi influențat foarte rău proectata conversiune. Pînă la această scrisoare credeam intr’adevăr că avocatul Liebling lucrează ca mandatar al clientului său, dar după această scrisoare am ajuns la convingerea că Liebling are alti un interes personal. O întrebare cu rost Apărătorul : Friedmann : Oare Instituțiile Financiare după ce au desvăluit guvernului Romín acest secret au capatat oarecare avantaje în condițiile emisiunei ? Martorul : Nu ! Băncile au ținut ca o datorie a lor să comunice totul guvernului Romín fără nici un interes bănesc. In acelaș sens declară și directorul Erich de la Disconto și avocatul Dr. Springer care representa firma S. Bleichroder la începutul tratărilor. Apărătorul dr. Lowenstein pune următoarea întrebare : De îndată ce Behar, in cursul instrucțiunei, ar fi mărturisit că a luat parte la falsificări, asta nu e însă adevărat. Martorul. Bineînțeles că nu e adevărat căci de mi-ar fi spus asta imediat i-aș fi aratat ușa. Syndicul dr. Schlauch a făcut copie respunsului ce Disconto trebuie să respundă scrisoarei lui Liebling. De 500000 MK, n’a fost niciodată vorba, ci numai de o gratificație, potrivită. Impresia lui era că scrisoarea din 12 ianuarie voia să exercite o presiune asupra lui Disconto. Președintele anunță că suspendă pentru o oară desbaterile. Apoi se ascultă martorul : Avocatul Effert, care a avut cu avocatul Liebling mai multe convorbiri în privința acestei afaceri. Și spune că Liebling i-a declarat formal că nu primește nici un onorar. Martorul a fost de față cînd acuzatul voia să scrie Soc. Disconto, și acest din urmă (Liebling) era foarte indignat pe această instituție, spunîndu-i că vrea să le scrie o scrisoare insultătoare dar nu poate căci vrea să-i facă noi propuneri în privința convocărei Intrunirei Acționarilor in numele clientului său. Acuzatul scrise apoi în grabă serisoarea și a ceti martorului. Acest din urmă n’a găsit nimic contra legei, și crede ca imposibil, acuzatul după caracterul său să se fi gîndit a trage foloase din presiuni de asemenea natură. Il cunoaște de mulți ani ca un om foarte nobil și foarte cinstit. Apărătorul Apărătorul dr. Lowenstein arată că după declarațiile martorului scrisoarea din 12 Ianuarie a fost scrisă fără ca Covo să aibă vre-un amestec. De asemenea întreabă pe Liebling dacă și Covo lua parte la tratările cu Disconto, lucru pe care Liebling îl negă cu energie. Declară numai că Covo se ținu de părerea că în orice caz Disconto trebue să-și fie angajamentul luat și să plătească cele 500.000 mărci promise. Apărătorul dr. Lowenstein mai declară că în una din zile a vizitat pe Covo în închisoare și acest din urmă îi declară că are speranța că acum chiar la acest proces se va condemna pe Disconto să-i plătească suma de 500.000 mărci promisă. Avocatul Eisenstedt. Cumnatul și tovarășul avocatului Liebling declară că e convins că Liebling n’a urmărit vreun folos sau presiune cu scrisoarea din 12 Ianuar. Declară că a cetit acea scrisoare și n’a găsit nimic compromițător pentru tovarășul său De asemenea scrisoarea cătră Behar, conținea mînia lui Liebling contra lui Disconto, care bătea în retragere. La întrebarea apărătorului Friedman declară că Liebling a fost totdeauna un om foarte onorabil și un tovarăș credincios al său. Dr. Staub Consilierul de Justiție dr. Staub declară că Liebling i s’a adresat din moment ce s’au răspîndit prin jurnale notițe că Liebling e amestecat în această afacere. Acest din urmă i-a povestit totul și s’a consultat cu el sau să desmintă totul de și nu se pomeni încă numele de Liebling. El l’a sfătuit să aștepte, cind după cîtva timp se repetară notițele și Liebling mi se prezintă din nou. L’am sfătuit să stărue ca împreună cu acei, cu care era în tratări, să se încerce a se desminți și a se clarifica lucrul. Liebling s-a adresat și avocatului dr. Springer, care i-a promis chiar că sunt speranțe a se convinge pe directorii de la Disconto a se da o lămurire jurnalelor. După cîteva zile însă acuzatul primi o scrisoare de la dr. Springer, care 1l rugă să întrerupă cu el orice legătură în această afacere. Martorul dr. Springer declară, că spre mirarea sa a primit in intervalul acesta o copie a scrisorei lui Liebling cătră Behar, ca el să nu iese mai pe jos din cele 500.000 mărci. Din causa aceasta martorul perdu orice încredere in Liebling, căci in nici o privință nu se propuse lui Liebling 500.000 mărci. De îndată ce am fi știut că cumnatul lui Liebling in toată afacerea e partaș nici n’am fi inceput vre-o tratativă. Nici nu ne-a venit prin gînd că e vorba de mai multe persoane. Apărătorii : Kleinholz, Friedman și dr. Leidenstein declară contrariul și caută să dovedească aceasta din scrisorile lui Liebling cătră Disconto- Gesellschaft. Martorul dr. Staub mai declară că cunoaște pe Liebling numai ca un om foarte cinstit și numai in ultimul timp am aflat că a făcut și speculațiuni de hipoteci, lucru care nu mai-a plăcut. Apărătorul Friedman mai intreabă pe martor dacă e ca și apărătorul Kleinholz, membru in Comitetul diriginte al Baroului de Berlin ? Martorul respunde afirmativ. Se cheamă ultimul martor : consilierul secret de justiție, Dr. von Simson Dr. von Simson, care e președintele Camerei advocaților din Berlin și care a fost consultat de avocatul Liebling, din momentul ce jurnalele au început să se ocupe de el. Dr. von Simson a arătat lui Liebling că de la început a greșit din moment ce a luat asupra sa o astfel de afacere. După părerea mea personală aș fi respins imediat clientului să deschidă ușa și să părăsească cabinetul meu. Bineințeles că Liebling a ramas încremenit ascultînd părerea mea, mi-a spus numai că nu a știut că e vorba de o manipulație necorectă. Martorul i-a mai spus, că din momentul ce a văzut că afacerea e necurată trebuia numai decit să depue mandatul. Se cetește in traducere cîteva scrisori romanești ale lui Covo cătră Behar și se constată că Covo cunoștea foarte bine rolul lui Behar in această afacere. Și se ajunge la convingerea că tot s’a urmărit un șantaj asupra caselor de banca.Apoi se citesc depunerile lui Behar și Bally din București. Cel dintâi declară că a spus lui Covo că și el e părtaș la speculațiunile de la ministerul de finanțe, lucru ce Covo desminte cu energie. Bally însă declară că Behar i-a spus că în cele 40 la s. promise lui Covo se cuprinde jumătatea lui Liebling. Covo n’a făcut asta decit să recomande pe avocatul Liebling și demersurile acestuia să le comunice lui Behar. Se suspendă ședința pănă la 8 seara cind vor începe pledoariile acusărei și apărărei. Acuzarea Primul procuror Schenian, declară că va fi foarte scurt deoarece afacerea e tare clarificată. Pe banca acusărei găsim două persoane foarte deosebite în privința gradului de cultură. Legătura lor insă e foarte tare, nu numai că sunt cumnați, ci amindoi au lucrat in aceiași afacere necorectă. Primul procuror in desvoltarea rechisitorului se silește a demonstra că e vorba aici cu toată siguranța de presiuni și șantaj. Resumez așa de scurt rechizitorul, fiind deja destul de desvoltate detaliile desbaterilor și deosebit sunt orele 1 noapte și voiesc ca această corespondență să plece încă cu trenul accelerat de 205. Primul procuror cere pentru Liebling ca avocat prusac, care a putut să se uite pe sine așa de departe, numai pentru a se putea degrabă îmbogăți, și pentru Cera 2 ani închisoare și perderea drepturilor pentru 5 ani. In cas cînd perderea drepturilor nu se va admite, cere pentru avocatul Liebling conf. § 35, al c. p. să nu poată ocupa nici o funcțiune publică timp de 5 ani. Pe la orele 10 seara încep pledoariile apărătorilor, care cer cu energie achitarea acuzaților căci nu se găsesc probe de șantaj și presiuni. In ultimul moment, orele 11 și ora. noapte, președintele declară că sentința se va pronunța Marți dimineața orele 11. Vă voiu telegrafia. Zold. SINGELE OBRENOVICILOR — Homan actual de mare sensație — PARTEA I. URA. CAPIT. IV Sn ambițios și un îndrăgostit — Colo. — Văd noaptea. — E chiar noapte.—Dar peste puțin va răsări lumină pentru noi. — Acolo e înspre Austria. — Da. Bătrînul Imparat e pe pragul morței... — O mai avea de trăit. — Nu cu noi. In ziua cînd va dispare, Bosnia și Herțegovina, smulse de vulturul cu două capete, vor putea redeveni șârbești. Niculai, aprins de entuziasm, uitase planurile lui de căsătorie. — Și Ș’așa e de părerea ta ? ș’așa spune — Da. Adică.... — Ce ? — Draga e de această părere și ca dinsa. Căpitan aftă. — Fericit om ! — De ce ? — Lui nu i s’au pus în cale considerentele de familie. — Draga, zise Nikodem dînd din umere, mai visează și altă mărire. — Și care ?n Turcia e în ultimele simcoliri. — S’a spus de mult aceasta. — Acum e ceasul. — De ce ? — Toate popoarele adormite s’au deșteptat. Și apoi.... — Apoi ? — Turcia a slăbit. — Dar Bulgarii ? — Bulgarii lucrează pentru noi. Asasinii și dinamitarzii nu vor ajunge decît în ocnă. — Dar noi nu facem nimic. — Te înșeli, ne pregătim. — Pentru ce ? — Pentru momentul, cînd va fi sunat ceasul. — Și-atunci ? — Atunci, înainte cu Dumnezeu și dreptul meu, spuse Nikodem, parafrazînd deviza sârbească. — Dar armata ? — Armata e credincioasă Regelui ei; ea nu așteaptă decît un semn pentru a-i urma un foc. — Oricare ar fi Regele ? — Oricare ar fi. — O, dacă te înșeli ! — Nu mă pot înșala. — De ce ? — Ofițerii șerbi sunt oameni de cinste — și am jurat. Vorbele lor sunau în noapte ca un clinchenit de sabie. Urmă o tăcere. Deodată, un strigăt prelung se auzi. — Cine e ?... cine e ?... cine e...? Nici un răspuns. O pocnitură de pușcă. — Ce e, frate ? — Vreun ofițer, care nu știe consemnul. O formă neagră se distinse în noapte, depărtîndu-se. Nu trecură cîteva clipe și o alta apăru... apoi alta.... apoi alta. Soldatul numai strigă. Niculai Lungevița zise : — Nu ți se pare că e lucru neobișnuit ? — Nu, răspunse Nikodem. — Totuși, ce poate să facă pe acești ofițeri să fugă astfel ? — Vreo ștrengărie. Urmă o tăcere. Apoi Nikodem începu : Nikodem vorbi din nou. — Frate.... — Ce-i ? răspunse, gînditor la rîndul lui, fratele mai mare. — O ultimă rugăminte. — Anume ? — Promite-mi.... Se întrerupse. -- Jură-mi că te vei lăsa de orice gînd de căsătorie cu Jeanna. Niculai ezită. — Vorbește. — îmi ceri un lucru peste puterile mele. -- Trebue. — Nu pot. — O vrau. — Al Nikodem vorbi mai brusc. — Trebue să vrai... Nu mai ești căpitanul Lunjevița....ești fratele viitorului Rege....Prințul Niculai de Serbia. O tăcere. — Ei și spuse trist căpitanul. Ce-mi folosesc toate măririle voastre, cînd îmi cereți sacrificarea singurei mele iubiri ? — Știi tu cine a fost Kara-Gheorghe ? întrebă deodată Nikodem. — Desigur. . — Intemeetorul dinastiei dușmane. . (Va urma)