Evenimentul, octombrie-decembrie 1907 - ianuarie-februarie 1908 (Anul 15, nr. 185-277)
1907-10-28 / nr. 206
ANUI rt 1111 i XV. — No. 206 REDACTIA SII ADMINISTRAIIA 14 itrada I&pnsveaMU 44 3: -A.-*nc ipare în toate altele de lucru Un număr vechiu 30 bani Telefon ^in Aiu i, & bjlmi ]iar Conservator DUMINICA 23 OCTOMBRIE 1937 mm&mmrm. Pe un an 20 lei, pe S luni 10 lei pe 8 luni 6 lei N STEAINITAX#: pe un an 30 lei Anunciuri, inserții și reclame Sa bani văndut în pag. 111 Telefon 6 cuvîntare a lui cascar Catargiu Purtarea guvernului la cestiunea Mitropolitului Primat a m hrit țara întreagă. Eu, care de 50 de ani sint în trebile publice, care am văzut zidirea Romîniei de astăzi, și am pus în temeliile ei și munca mea, am avut nenorocirea să văd cu ochii cum s’a ridicat cu jandarmii,din palatul Mitropoliei Șeful Bisericei nejudecat, și a cărui sentința de condamnare n’a fost întărită de capul Statului. Sunt 30 de ani de cînd, ca Locotenent Domnesc , m’am aflat in fața unui Mitropolit care, în veștmintele arhierești să pusese în fruntea restrătirei de uliță pentru a dărâma Unirea. Am știut sa scap țara fără să înscenez simulacre de judecare , am păzit cinstea Bisericei , am scutit evlavia oamenilor și am sfătuit pe Regele Carol, atuncea Domn, să facă act de milostivire iertindu-l pentru a nu semăna ura și răsbunarea în țară. Astăzi însă, dacă Mitropolitul ar fi fost vinovat, fie de trădare, pe de vre-un păcat greu, guvernul, dacă ar fi avut grijă de vaza țărei și a Bisericei ar fi trebuit să nu stîrnească scundei în inima credincioșilor, ci să arate dovezile ce ar fi avut în contra sa. Să vede însă că guvernul n’are nici o dovadă. Ce a voit cicsul ?.. A fost să-și răzbune și să facă loc unui favorit. Pentru asta, a pus pe pictori să fie și judecători , a judecat într’un ceas fără dovezi, fără cercetare, fără apărare, ps Mitropolitul Țorei, și apoi a executat hotărîrea fără decret Regal care să fi destituit pe Primat. Astfel guvernul a îngenunchiat Statul înaintea Sinodului, a dispus de puterea executivă fără voia Capului ei, în disprețul Constituției, și Coroana a fost despoiată de una din prerogativele ei. Față cu o așa purtare a guvernului, care este o amenințare pentru toți, căci, dacă Mitropolitul a putut să fie tratat astfel, nimeni nu mai este în siguranță, eu cred că și atitudinea Țarei trebue să se schimbe. Noi ne-am retras de la guvern ca să înlesnim liberalilor putința de a lucra și ei pentru binele patriei comune ; și de cînd ne am retras nu le-am pus nici o piedică, chiar atunci cînd au dezorganizat armata și au suprimat matrrnarea magistraturei. Nu ne-am retras însă de la guvern ca să vedem desființîndu se munca a două generațiuni, muncă din care s’a plămădit Regatul Romîniei. De aceea, de astăzi înainte suntem siliți să luptăm pentru răsturnarea acestui guvern care, dacă ar mai dăinui la cîrma Statului, ar fi o primejdie pentru liniștea, siguranța și demnitatea Țărei. Inaugurarea Monumentului lui Lascar Mine se inaugurează în București, comemorarea in bronz al chipului maret a acelui ce a fost Lascar Catargi. Această frumoasă serbare conservatoare face in primul loc cinste fărei cm*e știe să glorifice pe marii sei fii, iar in al doilea loc, ea revine patrioticei inițiative a unui ilustru comitet in fruntea căruia strălucește veneratul fost președinte de consiliu dl G. Gr. Cantacuzino. Aparținind uneia din cele mai vechi și distinse familii moldovenești Lascar Catargi a trăit și și-a făcut studiile în țară, căreia el i-a consacrat munca și activitatea intregei lui vieți. Cu o educație pur romînească, sufletul lui Lascar Catargiu nu era atins de miasmele ideilor subversive apusene, importate in tară de unii barbafi politici romîni care și-au făcut studiile în occident, și care idei, dau astăzi așa de triste roade la noi. Suind repede cele mai inalte trepte in dregătoriile mari ale țârei, Lascar Catargiu s’a ridicat pănă la acea de șef de stat în locotenenta domnească de la 1866 care a remis și incredintat coroana țârei rominești în numele Acelui ce o poartă astăzi atît de mîndru pe capul Lui de Rege. De numele lui Lascar Catargi se leagă o jumătate de veac al istoriei noastre naționale contimpurane și la evenimentele mari petrecute in cursul acestei jumătăți de veac. Lascar Catargi a prezidat,desfășurînd o ințelepciune inderentă mentalităței Sale pur romînească și bunului său simț extraordinar, caracteristic naturei sale de elită. Dacă barbatii noștri de stat au fiecare la rînd fapte care trebue se atragă asupra lor laudele și recunoștința țarei,— apoi, cît trebue se prețuiască in inima întregului popor românesc marele act politic de la 1871 cînd Lascar Catargi in inprejurările inregistrate deja de istorie, a pus puternicul lui umăr la reîntărirea dinastiei actuale pe tronul țarei . Pe figura turnată azi in bronz a neuitatului mare roman Lascar Catargi, generațiile viitoare vor ceti pururea înaltele sentimente ce hrănea in sufletul lui,—și le vor servi ca pildă măreață pentru iubirea de neam și lege, inprejurările incă vii in mintea fiecărui, în care Lascar Catargi a intervenit in chestia detronărei Mitropolitului Ghenadie. Interpunerea lui desinteresată în apararea prestigiului bisericei noastre, au lasat urme adinei in inimele creștinești ale romînimei. Ca organ credincios al ideilor conservatoare și urmași nestrămutați ai devizei ce strelucește pe frontispiciul organizărei noastre ca partid, totul pentru fard nimic pentru noi aducem prinosul nostru de recunoștința și admirație memoriei acelui a cărui statue se inaugurează, și care a contribuit atît de puternic la zidirea Romîniei de astăzi. „Evenimentul“. M. S. Regele a adresat d-lui G. Gr. Cantacuzino, Președinte al Consiliului de Miniștri și Președinte al Comitetului pentru ridicarea statuei lui Lascar Catargi, următoarea scrisoare: Scuttl Met Președinte al Coniliulei Popoarele se onorează pe ele însăși când păstrează și înconjoară cu dragoste memoria marilor lor patrioți. Ca Locotenent Domnesc și Președinte de consiliu Lascar catargi a fost unul dintre acei mici fruntași, cari, prin o muncă înțeleaptă, închinată numai binelui obștesc, au îndrumat România pe calea propășirei de astăzi. Credincios sfetnic al Tronului, el și-a dat, în vremuri grele, dovezi neuitate de un neclintit devotament. Cn cea mai vine plăcere Mă asociez, dar, la patriotica D-voastre inițiativă de a se ridica în Capitala Regatului un monument vrednic de acest mare bărbat de Stat, spre a se reaminti generațiunilor viitoare um Patria știe a răsplăti pe acei ce au servit o cu înțelepciune și cu credință nestrămutată. Pon la disposiția B-voastre suma de lei 25.000 pentru acest monument și vă reînvese, scumpul Meu Președinte al Consiliului, încredințarea sentimentelor de stimă ce vă păstrez. CAROL Castelul Peleș, 19 Octombrie 1906 Soldat al datoriei la 1888. Soldat al datoriei la 1896, cînd iarăși cu jertfa persoanei sale a restabilit pacea in Biserica strămoșească. Pănă în ceasul din urmă Lascăr Catargiu a stat in mijlocul nostru ca o streajă neadormită a datorei către țară, luminîndune cu statul său și imbărbătindu-ne cu inima lui. Pururea cuminte, pururea blind, pururea bun, pururea mistuit da dragostea de țară, nu triumfa cu ego înot în biruinți, nici nu desnădăjduia în vis, îngeri In mîinile sale vîcioase, steagul partidului conservator a fost pururea purtat cu mladine, cu cinste și cu fața, și în timpurile de isbindă și în vremurile de restriște , iar în împrejurările cele mai grele nu ’l-a plecat inaintea nimănui, și fără pată ’l-a încredințat neatins și urmașilor săi. Acest depozit sacru constitue patrimoniul cel mai scump al partidului conservator, și în fața rămășițelor sale venerate jurăm a’l păstra nepătat și neatins! Regretat de o națiune întreagă, ai părăsit acest pământ, părinte venerat și amice iubit ! Mare și slăvit ai intrat in nemurire! Memoria ta va rămine d’a pururea pentru noi o lumină conducătoare în luptele viitoare ale vieței, iar exemplele eo ne-ai lăsat vor fi păstrate de noi ca o moștenire pioasă și ca un îndemn puternic Întru îndeplinirea datoriei către Patria Domina. Discursul domnului G. Gr. Cantacuzino Intrițială adunare. Cu inima cernită și sdrobită de durere, ne găsim astăzi strînși împrejurul rămășițelor pămîntești ale marelui cetățean Lascar Catargiu. Durerea noastră e nemărginită, căci mari au fost virtuțile sale. Jalea noastră este adîncă, căci imensă este pierderea lui ! Cu cîtă blindețe, cu cită dragoste ne privea pe toți! Cită mărinimie și cu patriotism încălzea acest suflet de gigant Lascar Catargiu s’a stins cel din urmă din acea generațiune uriașe care a pus temeliile Romîniei moderne. Dinsul a fost omul de Stat cel mai întreg dintre toți oamenii de valoare pe cari ’i-a produs neamul romînesc în secolul de față. De tânăr ’și-a închinat toată puterea de muncă țării. Pănă la mormint a servit-o cu devotament și cu iubire. Cu dinsul se stinge o mare figură istorică a neamului nostru. Intr’visul, țara pierde pe fiul său cel mai meritos, pavăza cea mai neadormită a intereselor romînești, înzestrat de natură cu un suflet nobil și bun, cu aspirațiuni pline de mândrie națională și de un patriotism luminat, dinsul învățase numai cum se face binele și uitase pe ce cale se poate face răul. In decurs de peste 50 de ani, necontenit și fără șovăire, Lascăr Catargiu s’a devotat intereselor patriei sale In decurs de peste 50 de ani, dinsul n’a fost mistuit decît de o singură pasiune: dragostea nemărginită de țară ! Seninătatea firei, limpezimea minței, bunătatea fără margini a inimei, se țineau în Lascăr Catargiu în echilibrul cel mai fericit cu o voință statornică, un curegiu fără seamăn și o energie neînfrintă. Toate aceste eminente însușiri isvorau într’visul din aceeași sorginte , simțimîntul datoriei către patria, conștiința deplină că viața lui întreagă trebuia pusă in serviciul binelui țărei și că ei numai trebuiau închinate activitatea și devotamentul seu ! Astfel : Soldat al datoriei a stat la anul 1858 cînd a lucrat la unirea țărilor, cu jertfa persoanei sale. Soldat al datoriei la 1866, cînd a făcut să se mențină unirea,și Soldat al datoriei la 1871, cînd a dat generațiunilor viitoare exemplul de devotament iată cu Coroana. MMiseurttui eM-tui generai Mann Româii din toate unghiurile României Veniți, veniți cu toții să plingem pe marele român, pe neprețuitul patriot, pe valorosul cîrmaci al romînismului, pe Lascar Catargiu, întins pe patul morței in apogeul vieței sale! Mîndră a fost țara de fiul seu,binecuvîntată va fi memoria lui. Măreață figură a istoriei noastre contimporane a perit dintre noi, dar faptele sale vor cuprinde pagini luminoase și neperitoare ale acestei istorii. Chiar momentul unde cruda soartă l’a răpit, cînd el eșise triumfător in fapta cea mare pentru salvarea cinstei neamului romînesc, cu surîsul pe buze și după ce pănă în ultimul moment al vieței sale dase sfaturile sale amicilor și partizanilor săi politici, pare că a voit să fie o răsplată dumnezeească pentru purtarea sa patriotică neprihănită. El și-a dat sufletul și fără regrete și fără durere; dar vai prea devreme pentru țara sa. El nu avea încă dreptul să se roage Dumnezeului nostru, ca să slobozească pe robul său, fiindcă noi, nemăngîiați, aveam încă multe sfaturi a’i cere și multe pilde a’i urma. Plingeți, Romini, pe Lascar Catargiu, pe acel patriot, care a întemeiat Unirea Principatelor, punind temelia noului stat romin, prin abnegarea sa de a aspira la Tronul Moldovei, Plîngerî, Romini, pe Lascar Catargiu, pe acel sfetnic al Principelui Carol, la elaborarea Constituțiunei noastre naționale și liberale, după ce el ca Locotenent Domnesc cîrmuise țara in timpurile cele mai grele de restriște. Catargi Plingeți, Romîni, pe Lascar Catargiu, pe acel stejar neclintit și acel sprijin credincios al Dinastiei Regelui nostru, cînd pasiunile și vanitățile culpabile, cereau să o sciuncina și să sfișie dragostea ce națiunea romina îi purta ei. Plîngeți, Romîni, pe Lascar Catargiu, pe acel Roman creștin in care a știut să apere religia strămoșească, cînd capele nesocotite atentase la dînsa, și sub cuvint de mustrare pe baza calomniei a unui înalt membru din clerul nostru, punea mina sacrileră la credința ortodoxă, provocind o schismă în biserica ei. Plingeți, Romîni, pe acel fiiu credincios al țării, care văzînd demnitatea națională atinsă, nu cruța nici un mijloc, chiar cu mirul vieței sale de a restabili cinstea Romîniei. Și cînd veți putea șterge lacrimile voastre, cercetați istoria noastră în cei 40 de ani din urmă și-l veți găsi pe Lascar Catargiu la postul sfiu, ca o santinelă neadormită, veghind la binele patriei și punînd fără cruțare, toate puterile sale, ca un fir măcar să nu se atingă din drepturile ei si din propășirea sa. El, om al îndeplinirei datoriei, era in acelaș timp și persoana cea mai blindă și afabilă. Șef al partidului conservator ia timp de mai bine de treizeci ani, noi, toți cari am lucrat cu el, știm cu aită modestie, dar cu aită energie făcea să fim ascultătorii săi, căci simțiam că povețele sale erau dictate de cel mai mare patriotism și de cel mai sincer devotament pentru binele public. Lacrimile voastre calde vor mingîia pe cît va fi cu putință pe neconsolata sa soție, care pllnge un soț mult iubit. Lascar Catargiu nu a avut fericirea să lase urmași direcți, dar noi Romînii suntem fii săi sufletești,mult iubiți și datori a fi urmașii lui iu iubirea de patrie. Plmgeți toți pe Lascar Catargiu și rugați-vă la Dumnezeu, împreună cu preoții noștri, ca să așeze suflatul sau in ceata drepților, unde ii este locul, căci țărina lui pe pămînt va fi ușoară, iar amintirea lui neperitoare ! ■«sa» •mat Mosse^ Lascăr Catargiu și 10 Martie 1871 Omul care a dispărut înconjurat de respectul tuturor, a fost atacat, calomniat, ultragiat în cursul vieței sale. El a cunoscut prea puțin popularitatea pe care poporul acordă mai bucuros acelora cari Îl lingușesc decit acelora cari îi slujesc. Și totuși într’un ceas tragic, Lascăr Catargiu a salvat țara sa. Acesta in ziua cind a împiedicat pe principele Carol de a renunța la Tron și de a lăsa țara în prada funcționarilor care o duceau spre perie, a pericolelor ce erau să se năpustească asupra ei. Un popor recunoaște foarte rar meritele oamenilor care au înlăturat o catastrofă. De îndată ce pericolul este Înlăturat, nimeni nu poate măsura întinderea calamităților evitate. Țara vede ușor binele ce ’i s’a făcut și îi este mai greu sa ’și dea seama de răul de care a fost cruțată. In memorabila reședință de la 6 iulie 1870, la Camera ‘ legiuitoare, cînd Thiers, obosit, disperat, a răcăzut pe banca sa in mijlocul strigătelor, a protestărilor, a furiilor patriotice ale X. Ravanescul HASDEU — Note și amintiri — (Urmare și fine) Alt moment, cari mi se deslușește in memorie, este din primul an al întoarcerei mele de la studii din străinătate. M’am dus să-i fac, cum sa zic, o vizită academică. Ședea la Arhivele statului: M’a primit intr’o sală mare, la o masă mare. Încărcată cu cărți multe și cu multe hîrtii in desordine, ca întreaga sală, de altminteri. Mi-a dat să fac o țigară. Fumam pe atunci, puțin — Sontagsraucher ! S’a păstrat in minte acest fapt neînsemnat, fiind întipărit de unele impresii însoțitoare, nu tocmai obișnuite. După ce am fumat citva timp, când am văzut că scrumul se grămădește la capătul țigării, am început să mă uit și să caut cu coada ochiului in toate părțile pe masă vre-o scrumieră, ceva, ca să scutur țigara. Nu vedeam nimic. Nu’mi venea să mai fumez, ca să nu mai crească mereu scrumul și să cază cumva pe masă ori jos pe scânduri. Cu toată discreția căutării, Ilașdeu observă mișcarea, o înțelese și zise liniștit: — Dă-i jos. Deși jenat, trebui să scutur scrumul 103 pe scînduri. Conversația era interesantă, dură mult; terminasem țigara de fumat Nu știam ce să fac cu „mucul". Iar mă uitam cu coada ochiului să găsesc o farfurioară, un colț mai potrivit, ca să arunc restul de țigară Hașdeu, văzîndu- mi mișcarea, înțelese și zise cu acelaș ton : — Dă-i jos ! Cu o jenă și măi măre mă hotărî! să aavît mucul de țigară jos pe scunduri. Din multele chestii ce trebue să fi vorbit atunci împreună, de una îmi aduc aminte mai clar. Hașdeu mă întrebă de ce îmi scriu numele cu aticol la urmă: Găvănescul, și nu Gfivănescu. Ii spusemu argumentele adoptate de fostul meu profesor de limba romînă din liceu, Eremia Circa: U final nu s’aude, decît accentuat, făcu, sau precedat de muta cum liquida, patru. In alt caz, ca în pronunțarea populară omu, u nu este drept final, ci e urmat de articolul l: omul. Tot așa și la numele proprii în eseu, cari de altfel în cărțile vechi și la unele familii boerești se scriau eseul, u este In realitate ul, adică urmat de articolul 1, care și apare la vocativ: Ionescufe, ca și în omuls, precum și în alte cazuri: casele Văcărescului. La aceste argumente Hașdeu mi-a opus alte argumente de un radicalism isbitor prin consecvența lor curagioasă. — Nu scriu Ionescul, fiindcă zic IonescCM. — Atunci ar trebui să scrii și omu, iar nu omul, îi replicamu. — Da, firește. — Și cum deosebești cuvîntul articulat de cel nearticulat ? — Foarte simplu : om, omu, răspunse. — Atunci, oare e articolul ? u ? — Da, n. Asta este evoluția limbilor. Și articolul a fost supus schimbărilor cu toate cuvintele, și putem zice, văzînd faptele, că forma lui cea din urmă este aceasta, la cuvintele de cari vorbirăm. Am rămas uimit și învins, dar nu convins. Mă așezasem pe terenul considerațiilor raționale de gramatică. Ar fi fost un teren mai inexpugnabil acela al simplului așa vreau. La întrebarea : — De ce îți scrii numele cu articol ? Articolul nu se aude în vorbire. Răspunsul atunci ar fi fost: — Numele propriu și-l scrie fiecare cum vrea, nu după regulele comune ortografice și gramaticale. Probă ? Numele a doi mari filologi: Hasdeu se scrie Iacdeu, deși se chiamă Hâjdău . Philippide, deși este cel mai consecvot fonetist, își scrie numele Philippide și cere să i se zică Pilipide, iar nu Pippide. Adevărul e totuși că de atunci, mai ales, ortografia numelui meu a continuat numai ca o chestie de deprindere și de fizionomie grafică individuală, mai mult decît ca aplicarea consecventă a unor principii gramaticale, ceea ce fusese desigur la început. Cînd m’am ridicat să plec, se înserase ; prin culoarele casei era întuneric. Hașdeu luă în mină un sfeșnic cu trei luminări și mă conduse pănă la ieșire. Urmele unui strălucit apus de soare se mai vedeau în coloritul aprins al norilor. Am coborît dealul lui Mihai Vodă „încălzit" de focul discuției și urmărit de scăpărările spiritului lui Hașdeu. * * * înainte de această vizită, nu-i avusesem nici un raport personal direct cu H Hasdeu. Indirect, dar și încă destul de personal, deși nu mă cunoștea decît din nume. Nu mult după eșirea mea din liceu, am prezentat teatrului național din București o piesă istorică, o dramă în cinci acte. Cind zic „am prezentat", mă exprim foarte nepotrivit , nu eu am dat-o teatrului, ci poetul G. Sion, membru in comitetul teatral, și aceasta fără să mă întrebe și intr’un mod foarte neașteptat pentru mine. Iacă din cursul liceal începusem piesa Domnița Rucsandra, subiect luat din poveștile d-lui N. Gane, și o terminasem în anul întărit de universitate, pe cînd urmam la facultatea de medicină. Am dat o s’o citească bunului meu amic Damir Sion, cu care trăiam sufletește in cele mai strînse relații de idei. La Demir a descoperit-o tatal său, poetul, cărui i se păru demnă de a fi adusă pe scena teatrului național. Tot așa i se păru, se vede, și lui Ion Ghica, directorul teatrului de pe atunci. Mare mi-a fost mirarea și