Evenimentul, octombrie-decembrie 1911 - ianuarie-februarie 1912 (Anul 19, nr. 184-298)
1912-01-15 / nr. 261
> ANUL XIX No. 261 abonamente Pe un an . , Pe jumătate an . Lei 20 . 10 Pe trei luni ... 5 In străinătate un an 30 Un număr vechi 30 bani ORGAN AL PARTIDULUI CONSERVATOR Redacția și Administrația Iași Strada Lăpușneanu 44 DUMINICI 15 IANUARIE 1912 abu actual laa^sxțuși r © cla.3m« In pag. a 2-a rândul 1 lea în pag. a 8-a rândul 50 b. în pag. a 4-a rândul 30 b. TSl-"BPOiSI IN"©, ss Epilogul takisnjtikii Putini sunt acei cari I-și dau seama cît de mare e dezastrul pe care l’a suferit gruparea vtachistă în urma recentelor evenimente politice. Intradevăr dacă păna acum parte din zi și anume cei mai optimiști puteau să nutrească slaba speranță că tulburîndu-se stuajia politică, prin o clarificare soarta grupărilor s'ar putea îmbunătăți, fie prin retragerea guvernului actual de la cîrmă, fie prin o colaborare cu partidul conservator, astăz’, fie într’o direcție fie în cealaltă, drumul s’a închis cu desăvîrțire și toate iluziile s’au spulberat. Dar pentru a pricepe mai bine tristul hal în care se găsește partidul d-lui Tache Ionescu, e necesar de știut ce speranțe puneau tachiștil in campania în care s’au ambalat împreună cu partidul liberal și cu ce s’au ales acuma, cînd de pe urma mișcărei n’a rămas decît un fiasco penibil. Raliindu-se la campania de răsturnare și solidarizându se cu partidul liberal în chestiunea tramvaiului, d. Tache Ionescu obținuse promisiunea formală de la d. Ionel Brătianu ca în caz de reușită a campaniei de răsturnare a actualului guvern de la cîrmă, partidul liberal să dea tot concursul unui guvern in care elementul tachist să aibă preponderența și care dacă nu s’ar putea înjgheba chiar sub directa conducere a d-lui Tache Ionescu, să aibă un șef decorativ. Un guvern de tranziție prin urmare, care pe deo parte ar fi dat satisfacție Brătienilor în afacerea tramvaelor, iar pe de alta ar fi creat un titlu d-lui Tache Ionescu la guvernarea țărei. Acesta era prețul inevitabil acordat de liberali [tachiștilor, în schimbul concursului dat de aceștia din urmă într’o afacere și mai inevitabilă. In cazul acesta lesa d-lui Tache Ionescu îi trebuia elementele necesare pentru formarea unui guvern, elementele cari în rîndurile sale nu e-ar fi găsit și aci e partea cea mai interesanta. Știți cum voia d. Tache Ionescu să-și înjghebe un guvern ? Vînzînd pielea ursului din pădure, adică sperînd să provoace o spărtură în sinul partidului conservator pentru ca,cu elementele dezlipite, să-și înjghebe guvernul dorit, cu care să guverneze timp de doi ani, adică atit cît îi concediase d. "Brătianu prin contractul încheiat. Cu aceste iluzii, datorite asigurărilor unor eclerori improvizați, șeful grupărei democrate a pornit la bătălie. Asaltul însă n’a reușit, iar cind exploatîndu-Se scandalul de Duminică și ofeindu-se de opoziție o imaginară criză de guvern, d. Tache Ionescu a crezut momentul oportun să facă spărtura în partidul conservator, în căzut ca trăsnetul hotărîrea luată de guvern de a merge bloc înainte, fără ca cineva să primească de a face parte din vre-o altă formațiune, ori de cine ar fi fost impusă. Nereușind lovitura scandalului de stradă, perzînd orice speranță în ce privește improvizarea unui guvern de tranziție și adăogînd și grozava decepție de pe urma audienței la Palat, închipuiască și oriși cine ce-a mai rămas din iluziile partidului tachist, care prin aceste sforțări a făcut mărturisirea că venirea lui singur la guvern e o imposibilitate nu numai de drept ci și de fapt. A fost ultima carte pe care a jucat-o d. Tache Ionescu de care își legase ultima speranță și pe care după cum era de prevăzut, a pierdut-o. Cu această ultimă sforțare se poate zice în fine odată pentru totdeauna că politicește e desființat. Acesta a fost epilogul adevărat, epilogul trist al unei și mai triste aventuri. Guvernul și sătenii De la 1848, chestiunea țărănească a rămas mereu la ordinea zilei. Kogălniceanu împroprietărise săteni, dar de atunci vitregia vreme muritor a făcut ca guvernele să se ocupe de orice, afară de soarta țărănimei Numai de Carp face excepție. Se știe că d-sa a improprietărit pe săteni din domeniile Statului de 1 milion pogoane. Astăzi, partidul conservator, credincios tradițiilor sale, se ocupă din nou de săteni. Frondul pământurilor de mând-moartă va avea de regulat că 400,000 hectare vor trece in stăpânirea avanilor. Cu modul acesta se va crea o proprietate rurală mijlocie, atât de înfloritoare în Franța. Dacă Franța e atât de bogată, aceasta se datorește micii și mijlociei proprietăți rurale. Sunt și alte state, cum e Serbia, în care proprietatea mare nu e cunoscută. Serbia e un stat de țărani Cam acelaș lucru și cu Bulgaria. Suntem în drept așadar, văzind pilda altor țări, să ne așteptăm la rezultate frumoase de pe urma proectului pământurilor de mână moare la ce s’a depus la Cameră. Dar aceasta nu e totul. Se știe că, chiar de la 1 Aprilie trecut, guvernul Carp a scutit de fontieră pământurile țărănești până la 6 hectare. Aceste măsuri și cele ce, desigur, se vor mai lua, dovedesc dragostea ciocoiloru pentru săteni, grija bărbaților de stat conservatori de buna stare a flălpei casei. Dacă examinăm acțiunea liberalilor față de chestia țărănească, vedem că aceasta s'a redus numai la golirea a numeroase cupe de șampanie în onoarea țăranului, această talpă a casei, atât de cântată de liberali la ocazii solemne... De sa gur că chestia țărănească nu s'a rezolit cu cele două legi ale guvernului conservator. E o problemă prea complicată, pentru ca să poată fi satisfăcută de azi pe mâni. Principalul e cod. Carp a deschis drumul, aducând la îndeplinire programul anunțat la venirea la putere. Mai sunt multe de îndreptat multe de făcut din nou. Nădăjduim că va fi dat tot partidului conservator să aibă sarcina și onoarea de a rezolvi definitiv chestiunea țărănească, pârghia statului român de astăzi și din toate vremile. Qq nniifA o platformă de răstur-OC Solud nare a guvernului. A se adresa îd-lor Tache Ionescu și Ionel Brătianu. Găsitorului se va acorda o bună recompensă, în acțiuni de ale tramvaelor comunale. Anunțul de mai sus se poate citi în gazetele „paralele”, ediția de Capitală. Opoziția a desperat; nu găsește ceea ce caută. Campania cu moșia Durneștii a avortat. Loc. de asigurările n’au a free cu moșiile de mână moartă. Apoi consiliul Soc. ,Dacia, e compus din d-nii Tute Ionescu, Emil Costinescu și AL Constantinescu P., toți adversari ireductibili ai d lui Carp și deci nu domnii aceștia ar fi înlesnit un „gheșeft“ șefului guvernului. Românul e născut poet și deci te sbite să aibă fantezie. El, de ce nu se găsește un român care să afle o temă pentru campania opoziției ? Ni se pare că anunțul foilor „paralelei“ nu va mai avea nici un rezultat mulțumitor. -ooo 1: Comunicarea d-lui A. D. Xenopol la Institutul Franței Savantul nostru istoric, A. A. D. Xenopol, a făcut în timpul șederei sale la Paris, o prea interesantă comunicare la Institutul Franței, asupra Postulatului psihologic în sociologie și istorie. Această comunicare a atras elogiile vitregei prese din Paris. Cunoscutul istoric care face o cinste deosebită țărei sale, prin savantele sale comunicări la institutul Franței sau la Sorbona, a fost viu felicitat de cele mai de seamă personalități științifice din Capitala Franței. Comunicarea pesare d. A. D. Xenopol a făcut-o la Institutul Franței, a atras, precum am spus, elogiile intregii prese franceze. IatS între altele, ce scrie Le Journal officiel: „D. A. D. Xenopol, corespondentul Academiei științelor morale și politice (secția Institutului Franței), a dat cetire unui studiu asupra Postulatului psihologiei, sociologiei și istoriei. Concluzia sa este că sociologia și istoria au temelii științifice, tot atât de nediscutabile ca și celelalte științi. D. Boutroux atrage luarea aminte asupra acestei contribuțiuni la filosofie, care este cu atât mai interesantă, cu cât este adusă nu de un filosof de profesie, ci de un istoric. Iată acum ce spune Le Journal des Débats, cu data de 9 ianuarie 1912: „Comunicarea pe care am ascultat-o, prezintă mai cu samă acel interes general, pentru că este o contribuțiune la filosofie, adusă nu de către un filosof de profesiune, ci de către un istoric. Firește că filosofia nu poate fi o simplă prelucgire a științelor particulare, nici să rezulte dintr’un simplu progres al generalizării științifice. Dar nici nu poate viețui și desvolta, ca speculațiune separată a științelor particulare. Trebue, precum spunea Descartes, să se hrănească din adevăruri științfice și din experiențele vieței. Ea este rațiunea omenească, prin preocupările și puterile care-i sunt proprii, reflectând asupra cunoștințelor și experiențelor umanității. In acest sens, colaborarea unui savant atât de considerabil ca celebrul istoric al României, nu poate fi decât salutată cu recunoștință de către filosofi. Ba mai mult încă, acest istoric este admirabil versat în numeroasele și subtilele teorii filosofice care se raportează la obiectul său : filozofia istoriei. Imî permit să apreciez în mare ideia care face fondul teoriei d-lui Xenopol, știința este opera comună a lucrurilor și a spiritului. Știința nu este un sistem de abstracție, subsistând în sine de întreaga eternitate. Spiritul are o parte cu totul activă și creatoare în formațiunea științei. El poate cunosiște lucrurile, deoarece, într’o privința, ele participă din natura sa și răspund nor ulor de ordine, de armonie, de regularitate, care constituește inteligența sa Șiințele, spunea Descartes, nu sunt altceva decât înțelepciunea omenească, care este mereu aceiași, ori care ar fi diversitatea obiectelor cărora se apliă. Ceia ce este adevărat din știință în general, este cu mult mai adevărat încă din științele morale. Doctrina d-lui Xenopol în această privință, m’a dus cu gândul la o teză de primă importanță, pa care eminentul nostru confrate de la Academia Inscripțiilor. d. B.éil, spunea în cartea sa, La Sémantique, la opiniunea pe care ’i face un organism independent de spirit, evoluând în întregime după legi care ’i sânt neschimbătoare. După d. Bré*J, limbjul, creațiunea spiritului, nu se desparte niciodată de spirit, atâta timp cât trăește. Și evoluția nu se poate explica dacât prin o combinațiune a influențelor exterioare cu acțiunea originală a unui spirit care creește, care cercetează, care iubește, care alega, care se manifestă în mai precis ca spirit. Expunerea d«lui Xenopol ne conduce a concepe istoria model Istoria nu este un după acest lucru în sine, pe care să o poți reconstitui mecanicește prin fișe, confecționate, clasate, compuse, combinate după formule. Documentela sunt materiale : trebuește o inteligență veghetoare, mlădioasă, ingenioasă, pătrunzătoare, pentru artiști. Istoria presupune și fapte și nu istoria Ea reclamă și spiritul da claritate și spiritul de fineță la poala și clâsa sa fie o știință. Dar, cum fosrte bine dovedește d. Xenopol nu în modelarea în mod leneș asupra științelor fisce, va lua loc istoria lângi celelalte, ci, făcându-se cu independența, principala și modele sale. A sa identifica cu științele lazice, dânsa n’ar atinge decât condițiunile generala a faptelor omenești. Trebue să dea o altă atitudine, dacă vrea să supună disciplinei științifice, obiectul ei propriu individual, ceea ce nu se întâmplă decât o dată. Pentr., s înțelege oamenii, ne trebea prin gândire, să nu punem în locul lor. Trebue spus oare că natura omenească, care face fondul comun a oricărei cunoștinți și în particular a cunoștinței istorice, să fie un subiect cu totul identic, veșnic și neschimbător ? Voi cere cu privire la aceste, permisiunea să fac o distincție. Este vorba de identitatea materială a unui lucru observabil din afară comparabil planului unei construcțiuni, la clădirea unui edificiu ? Spiritul omenirii, care se caută în lucruri, este un sistem de categorii, de concept?, de formule, complect și hotărât pentru totdeauna ca definițiunile și axiomele unei matematice scolastice ? Dacă cuvintele „identic*, „veșnic*, n’ar putea desemna decât un astfel mod da a fi, n’ași fi dispus să le aplic spiritului, care trebue, dacă există, să fie șít ceva decât o formulă moartă și o propositiune, cum spunea Pascal. Se poate menținea însă perpetuitatea schimei spiritului omenesc, în evoluțiunea istorică, căutând sâ asimileze spiritul unei materii brute, inteligibile și stupid neschimbătoare. Ceia ce trâește pe veșnicie, în el, este tocmai viața, fecunditatea, originalitatea, facultatea da a creia nou. Istoria, opera suflatului omenesc, este nemărginit de bogată și da o feecunditate nesecată, principiul ei etern este acela chiar pe care Aristot l-a hotărât universului: o viață veșnică Zon Aidios.* Toate ziarele din Paris, ea L’Ei«• nément, L’Ecl&ire, Les nouvelhs, Le Journal officitl, La Presse, Le Paris Journal, Comoedia, L*Action, Ls Ternps, La Pitite Republique, Le Oaum lois etc, vorbesc despre comunicarea d-lui A D. Xenopol, în chip strălucit. R. Sp. frasin Se împlinesc astăzi 8 ani de la moartea lui Sp. Frasin, fostul redactor-șef al ziarului nostru. Ziarist de temperament, om cult și plin de energic, cu un talent literar remarcabil, Sp. Frasin a însemnat o rază de lumină în presa românească. Foarte înamorat de profesia sa, Frasin torcea zilnic firul caerului său intelectual, așa de bogat. Bom prin firea lui, nu-l interesa partea mortală a vieței. Scrierile sale literare, bine cugetate și bine stilizate, au făcut epocă pe vremuri, in deosebi Miryam de Magdala și Calea robilor. Prasin a scris și versuri, în cari a dat dovadă de profunzime n cugetare. Astăzi când 8 ani ne despart de perderea ireparabilă a scumpului nostru coleg, Evenimentul depune o lacrimă pe mormântul celui care a fost Spiru Prasin. Adevărul asupra audienței Intr’un număr trecut, am aratat shavaratul motiv pentru care nu transpiră nimic din audiența pe cara reprezentanții superiori ai duslităței opoziționista su jmri’o la M. S Reggle. Liberalii au fost totdeauna și sunt șî azi foarte puțini reverențioși fața cu Tronul, și daci nu reticența de a înfrânge regatele banei cu viinț’, este cauza pătstrărei secretului asupra convorbirei pa care D-ni Ionescu și Brătumu au avut’o cu Suveranul Adevăratul motiv al mutismului celor doi matadori, e că rezultatul audienței a fost departe de a fi favorabil opoziției. De aceea mai a putut fi divingat. Precâs a transpirat însă, și ține lucrul din isvoare sigure.—Dl. Ionel Brătianu a avut o attudine de limb.gin foarte necuviincioasă, ca sa nu zicem impertinentă, față cu bătrânul nostru Suveran, și din culisa apassia a primit și lecția ce i se cuvinea și pe care Suverani s’a văzut silit să’i o dea Atâta știm, atâta spunem, dar ceea ce știm e eu tențiu. Boefoiul cel mai mare al Statuiei, de când a uzurpat șefia partidului prin înlăturarea unor pretenenți ca d-nii CostinESCU, Haret, Stoicz sau și alții cu drepturi câștigate la această șefia,—și-a lust nasul la purtare, și să însumată de a lua aluri de Vice- Rege. Cele petrecute de curând insă, bau esm recit entusiasmul. Liberalii chiar sunt nemulțumiți de modul de a fi al șefului lor. In loe se caute precât posibil a