Evenimentul, octombrie-decembrie 1911 - ianuarie-februarie 1912 (Anul 19, nr. 184-298)

1911-10-28 / nr. 204

s­ ANUL XIX No/204 ABONAMENTE Pe un an . . . Lei 20 Pe jumătate an . 10 Pe trei luni ... 5 In străinătate un an 30 Un număr vechi 80 bani ORGAN AL PARTIDULUI CONSERVATOR Redacția și Administrația Iași Strada Lăpușneanu 44 TINERI 28 OCTOMBRIE 1911^ anunciuiu XxL ® erții șii reclame In pag. a 2-a rândul 1 leu In pag. a 3-a rândul 50 b. In pag. a 4-a rândul 80 b. telepon asro, se A fel k u ■; \ S- Estituire a zahăruilui Am anunțat într’un >­om pre­cedent o formulă practică și simpla pentru ostenirea zahă­rului cu 50 la sută. înainte de toate din a con­stata răspunderea întreagă în aceasta chestie cade asupra partidului liberal, motorul ne­fastei și necugetatei legi de protecție a zahărului, cât și a d-lui T­ake Ionescu, care a semnat convenția asupra za­hărului, convenție ce leagă mâinele ori­cărui guvern. Nu se poate, grație acestei convenții, nimic schimba din situația legala de azi fără a expune statul la un proces de daune însemnate. In zadar publicul s’a ridicat contra câștigurilor scanda­loase ale fabricanților de za­­har, pe spinarea consumato­rilor, câștiguri de 60 70 la suta. In zădar s’au alarmat Ca­me­rile de comerț. In zădar ministrul de finance actual a făcut toate încercările pe cale amiabilă cu acești traficanți neomenoși.­­ Granițele nu se pot deschide cât timp va dura convenția. De bună voie, fabricanții nu vor să micșoreze prețurile. Dimpotrivă, ca o sfidare, sub cuvânt ca în Germania și Franța sfecla lipsește, au ur­­cat prețul­­ile de zahar la 130— 135 lei. Și doar zaharul nu e un aliment de lux, ei absolut ne­cesar săracului și bogatului. Am la îndemână oferte sei­ese datând cu 5 luni în urma, în caii angrosiști cu reputație stabilită oferă zehar strein, la granițele Burdujeni și Vâr­­ciorova, cu 30 bani kilo. Scă­­deți din această sumă chel­­tuelele de transport până la graniță, câștigul onest al co­­­misionarului și se va vedea că costul unui bilo de zahar nu se ridică la mai mult de 25 bani, adică, cu alte cuvinte, costul zahărului românesc e acoperit cu prima de fublica­­ție dată de stat și tot ce în­trece această sumă, scăzân­­du-se taxele de consumație, rămâne câștig netto pentru fabricant. Fabricele au avut câștiguri atât de enorme, în­cât le este rușine a distribui întregul di­­vident real, ci fac în fie­care an îmbunătățiri de lux, palate putem zice, pentru adminis­trație, numai pentru a masca enormitatea câștigului lor neo­nest. Dacă cel puțin, în aceste condiții, ar da o marfă bună, igienică, consumatorilor! Dar comparați o bucată de zahar românesc cu una de zahar străin și veți vedea deosebirea. Pe când cel străin a trecut prin 5 rafinări deosebite, care au expulzat ori­ce reziduuri, ori­ce amestec trăit, sticlos, de o duritate extrema, ast­fel că aproape scânteiază ca cre­menea când e tăiat cu un cu­țit și cu o putere zaharoasă ajunsă la ultimul grad, așa zisul zahar românesc este un produs aproape fără cons­s­­tență, care se sfarmă în de­gete, aproape făinos, plin de impur­ități și reziduuri și cu o putere zaharoasă ce nu ajunge nici 50 la sută pe aceea a za­hărului strein. Astăzi, când lupta între fa­bricanți și guvern a ajuns la extrem, e necesar ca guver­nul să uzeze de toată autori­tatea sa pentru a înfrâna lă­comia neomenoasă a acestor speculanți. E evident că pe cale de in­terpretare a legei sau conven­ției nu se poate ajunge la nici un rezultat. Dar eu cred că se poate găsi o altă solu­ție. Statul n’a renunțat nici o dată­, nici prin lege, nici prin convenția d lui Take Ionescu, la dreptul său de control a­­supra fabricărei zahărului și punerea lui în consumație, drept pe [care -l are de la sine asupra ori­cărui obiect de alimentare. In Franța există un regula­ment în acest sens și fabri­canț­i sunt supuși la un con­trol riguros asupra rafinăriei. La noi controlul re­sta nu există. De aceea e evident că pe când fabricantul francez, în urma rafinărilor la care su­pune zahărul sau pentru a’l obține sticlos, de o extremă puritate și putere zaharoasă, obțne în medie o cantitate de 7 kilo la suta kilo de sticlă. La noi, fabricantul, pentru a’și mări câștigul, cu rafina­rea rudimentară la care su­pune produsul său, obține 17 kilo de solst zahăr român la suta de kilo de sfecle. Ca con­secință, consumație îndoită pentru consumator de­oare­ce puterea zahărului e minimală și beneficiu scandalos pentru fabricant. Eu propun și cer ca Statul sa interyie, să oblige pe fa­bricanți a nu pune în consu­mație de­cât zaharul care va trece printr’o serie de rafinări succesive, așa fel ca publicul să aibă un produs pur, igie­nic, de o putere zaharoasă îndoită. Intr’un cuvânt cer ca cota de producție să fie redusă, prin rafinare, de la 17 la 7. Vedeți acum ce efect ar a­­vea un asemenea regulament, efect pentru consumator, efect pentru Stat. Consumatorul cu prețul de 1 leu 30 ar avea îndoit zahăr, de­oare­ce în loc de doua bu­­­felî va întrebu­nța numai una. Statul va șterge din budget jumătate din suma alocată azi ca premiu de fabricare. S’ar reduce deci cu 50 la sută atât cheltuiala consumatoru­lui cât și cea a Statului. Soluția pe care o propun aci nu e extra­ordinară; e o soluție simplistă, dar practică și care ar da rezultate ime­diate. Ea nu cere legi speciale și rămâne în afară de con­venția d-lui Take Ionescu și de legea originară a protecției zahărului. Ea poate fi aplicată imediat și aplicarea ,ei va fi binecu­vântată de toți, căci ar pune un termen la camăta scanda­loasă de azi. N’am pretenția nici cu această soluție, a fi propus lucruri mari, lucruri geniale. Mi-am făcut pur și simplu datoria mea de soldat al partidului conservator, aducând, în mod modest, contribuția mea de muncă, la rezolvarea unei probleme grele, ce interesează pe toți cetățenii acesta țări. Ași fi fericit dacă soluțiile propuse de mine vor servi, macar în parte, cauza dreaptă care căutăm s-o apărăm cu toții. Gr­orge A. Scorțescu Deputat de Iași. Politica opoziției Pe cînd guvernul dă dovezi de activitate rodnică, cercetând de aproape toate nevoile sociale și economice, partidele din opo­­zția nu se îndelett da es de­cât cu mici intrigi, cari nu mai po­sed nici dar­ul de a fi intere­sante. Sunt vechile cu­șm­i ru­ginite, egite din na, vorbe de cafenea, scornituri și minciuni atât de gogonate, că nu merită a fi luate câtuși de puțin în considerare. Frământările acestea zadar­nice, cari arată mai curând, gradul de neputință și de sece­toasă e­i opoziționistă, silnic [și găsesc ecou în presa libera­lo-t­­rcistă și, păcat strigător la cer, că își pird adversarii noș­tri politici vremea cu nimicuri și nu se organizează sinuos în vederea unor lupta pol­ice mai ademenitoare, atât pentru zi cât și pentru țară. In realitate se poate spune că guve­l­neste tot nu are opo­ziție, că adversarii pol­ti­ci nu-l urmă­rese în drumul activi­­ței sale. Pe căi lăturalnice încearcă lovituri atât liberalii cât și ta­­kiștii, ascut­și din tufu­ș se re­pad asupra guvern­ei, care to­tuși este prea vigilent ca să nu le gata, de a respunde la ori­ce lovitură ticluit­ă. JE deci de compătimit opozi­ția, care prin nimic nu s’a a­­rătat demnă, de­ a cere încre­derea cetățenilor, dându-se pâ­nă acum în cel mai urât și ce­­tard­, de a se vedea nevoiți ad­­ve­rsării noștri poliției, nu să atace guverul, ci să se disculpe de gravele așuzațiuni, ca gră­mădesc zi cu zi pe capetele lor destul de rușinate. Ne găsim în preajma deschi­­d­rei Parlamentulul Guvernul și­ a anunțat o mulțime de în ro­­ți d­e de legi , dar opoziția nu e de­loc pregătită să le di­scute ; ea ?»-am perdut vremea ta nimi­curi, cu intrigi fără nici un e­­fect. Opoziția de astăzi împo­triva guvernului este cea mai stearpă în decursul las­taior noastre politice, și nici nu sunt semne de loc de îndreptare. - - -----­ Violențele în presă Cu cât se apropie 15 Noembrie, când viața politică se pregătește să fie intensă, cu atât limbigiul gazete­lor de opoziție devine mai violent și mai trivial. Acțiunea, de pildă, are un articol intitulat Canalia !­ie­care d ministru Marghiloman e poreclit «banditul de la internet fără gliile mele însă. Epi­tete, ca mișel, cinic, ticălos și alte­­le de aceiași finețe, însoțesc numele d-lui Marghiloman in coloanele A­­cțiunei. Pe de altă parte, gazeta persona­ lă a firmei »La trei frfcț’*, copleșește­­ pe d. prezident al consiliului sub a­­precieri inteligente cari conchid la faptul câ d Carp e un demagog „care a în­­ dat întotdeauna judecata opiniei pal­ive* și care astazi ar fi «mort politiceșt. “. Nu mai vorbim de celelalta surate opoziționiste, ca Voința și cum se mai zice, cari țin hangii celor de mai sus. Noi nu suntem împotriva violențe­lor în presă. Și nouă nu plece a seri ,cu nervii. Dar numai atunci când violența e justificată. Ma rog, ce „infamie” a făptuit g­u­­vernul, ca să îndreptățească pa Vi­itorul. Acțiunea ție. să gratifice pe miniștri cu epitete de cârciumă ? C în procesul cu societatea tramvaelor ? Or fi proectele anunțate de ziarele oficioase ! Nu credem. Explicația echivalată a nervozitaț­i opoziției, e tocmai calmul guvernului, care își vede de treabă, neținând în seamă istoricarile epileptiforme ala celor două grupuri opozante. Confrații noștri să mai lase vio­lențele deplasate de stil și să discu­te serios acțiunea guvernului P. P. Carp, așa cum ar trebui să facă ori­ce presă civilizată. Atunci și numai atunci putem sta de vorbă cu brasc b fii noștri con­frați. i. ­r.Ș . .'-ys Acțiunea paralelă a tachiștilor cu liberalii In căutarea unei formule cu care să se poată agața de pulpana par­tidului conservator, tachiștii, de alt­fel oameni foarte inventivi în smi­­chirii politice, găsisă una, care li se păruse absolut strategică. Propunerile de împăcare, conlu­crare, colaborare, nu avusese darul să atragă în cursă pe conservatori, și tachiștii, recurseră atunci la o formulă nouă. Convinși că regimul liberal trebuia darâmat, ei propu­seră partidului nostru o acțiune paralelă. Și formula ar fi fost ac­ceptată d­acă nu era legată de niște condiții umilitoare pentru partidul conservator căruia i se impunea că după căderea liberalilor de la pute­re, guvernul să fie luat de partidul nostru, pe din două cu tachiștii. Se în­elege de la sine că această acțiune paralelă condiționată, nu a fost acceptată de conservatori și atunci tachiștii au început tratative de acțiune paralelă cu liberalii, pentru dărâmarea partidului con­­servator. Și acțiunea aceasta paralelă, care nu angajează viitorul nici pentru liberali nici pentru tachiști, a mers strună și merge și astăzi. Vezi unde nu sunt condiții care se supere sau se jeneze pe contractanți, neaparat ci ori­ce tocmeală să execută în mod sincer. La întrunirile tachiștilor pe vre­mea perioadei electorale pentru noul parlament, veneau liberalii buluc, spre a se vedea că tachiștii au po­por. Iar la întrunirile liberale a­lergau tachiștii în număr cât pu­teau mai mare spre a face popor liberalilor. La alegerile generale pentru ca­meră și Senat, candidaturile au fost puse pe din două, și cu forțe unite au luptat ambele grupări adverse nouă, spre a ne răpune. Rezultatul se­ știe. Lucrul s-a văzut că toată gălăgia pe care au făcut-o tachiștii în jurul lăudăturelor că opinia publică e cu dânșii, era un simplu foc de paie. Micele succese obținute de ei în câte­va alegeri parțiale se datoreau ale­gătorilor desgustați de regimul li­beral, iar nici­de­cum popularităței tachiștilor. Dovadă că majoritatea voturilor aparțineau dizidenților iar nici cum tachiștilor, s’a făcut cu ocazia ale­gerilor generale când tachiștii nu au isbutit să fie aleși nici în unul din colegiurile subtilizate de ei în ale­geri parțiale. Acuma tachiștii fac acțiune pa­­ralelă, adică se țin de pulpana li­beralilor. Pentru Duminica viitoare libera­lii au convocat marele comitet exe­cutiv în București cu reprezentanți din toată țara spre a aviza la mă­suri de luptă contra guvernului. Pentru ieri, tachiștii făcură și ei o asemene convocare a marelui lor comitet executiv spre a aviza și ei la mijloace cu care să lupte con­tra guvernului conservator. Nu știm ce se va fi făcut în si­nul comitetului tachist, am putea prezice însă ceea ce se va hotărî de comitetul executiv liberal. Acest comitet nu va putea decide altceva decât, o reorganizare nouă a partidului care a ajuns întro stare de destrăbălare nemai­pome­nită,—­și apoi după reorganizare să se avizeze la măsurile in­d­estie. Tac­iștii vor fi nevoiți deci sau să renunțe la acțiunea lor paralelă cu liberalii, care de altfel cade și fără asta, sau să ajute pe liberali să se reorganizeze, făcând și ei a­­pel la toți supărații liberali ca să reintegreze domiciliul par­tidului, și propagând prin viu graiu și prin presă, reînfrățirea elementelor libe­rale nemulțumite, cu noua direcție a partidului. Iată deci, în cazul concret, pe tachiști, transformând acțiunea pa­ralelă în corvadă pentru rasistolarea partidului național-liberală. Eftină acțiune paralelă, și fără condiții!... -------—oo— ——­ Ligi d­e organizare a înaltei Curți de Casație Pentru că se agtă­­ din nou ches­tiunea mod­ficărei legei de organiza­re a înaltei Curți de Casația și chiar sa lucrează la profetul de modificare, care va veni în discuțiunea corpuri­lor legiuitoare In această sesiune, nu cred inutil de a supune celor în drept unele aprecieri privitoare la compș­­tința secțiunilor Înaltei Curți Eate știut că mulțimea recursuri­lor civile a d t de gândit legiuitorilor di­n 1905 și 1910 cu ocaziunea mo­­dificărilor ce s’a făcut în legea­o­g­­­nicâ a înaltei Curți și toți au găseas­că mijlocul de a împărți co­np?t'nț?, fiecărei secțiuni, așa in­cât să mai fă­șureze secțiunea I care judecă recur­surile civile. Din ca­uză însă a principiului uni­­tatei jurisprudenței, nu s’a putut lua din competința secțiunei I-a decât recursurile privitoare la consolidăr­­ia petrolifere care însă sunt așa de puține la număr, în­cât nu s’a sim­­țit vre-o ușurare pentru secțiunea l­a, ci din contra, deși numărul recursu­rilor judi­cate este mult mai mare ca in anii 1900 până la 1909, totuși nu­mărul recursurilor civile crește tot mai mult, așa că de unde în legii 1900—1910 intrau câte 600 și 700 recursuri civile, la secțiunea I-a. La ultimul an 1910 și în anul 1911 nu­mărul lor s’a îndoit și chiar a trecut de îndoit, și dacă, prin legea din 1910 nu se punea capăt amânărilor ce se cereau de părți de câte trei și pa­tru ori, fie pentru dep­­a ra de mo­tive fie pentru comunicarea lor, sau

Next