Evenimentul, octombrie-decembrie 1912 - ianuarie-februarie 1913 (Anul 20, nr. 172-271)

1912-10-28 / nr. 194

f P> ♦ x * ANUL XX No. 194­5 BANI «BONU­MENTE Pe un an . . Lei 20 Pe jumătate an . * 10 Pe trei luni . . „ 5 In străinătate un an „ 30 Un număr vechi 30 bani O­RG­A­N A­L PARTIDULUI CONSERVET Redacția și Administrația Iași Strada Lăpușneanu No. 44 — DUMINICĂ 28 OCTOMBRIE 1912 -5 BANI ANU­NOIU­R­I Inserții și Reclame In pagina a 2-a rândul 1 leu In pagina a 3-a rândul 50 b. In pagina a 4-a rândul 30 b. —o— TEL­E­F­O­N NO. 88 O R — Era iluștrilor necunoscuți citîndu-te la lista candidaturi­lor liberale fixate în vederea noi­lor alegeri, nici nu știi ce să crezi. Oamenii aceștia ori își bat joc de dînșii, ori țin cu ori­ce preț să-și bată joc de alegători. In afară de cîți­va vechi libe­rali expuși mai dinainte la o ru­șinoasă cădere, restul listei este alcătuit dintr’un întreg pomelnic de iluștri necunoscuți, cari n’au avut vre­odată și n’au nici acu­­ma, nici în plin nici în mînecă cu politica și interesele județului Iași. O întreagă serie de imberbi sau bărboși precoci, dintre cari grosul îl alcătuesc șobolanii de la „Viața Romînească“, o puzderie de rozătoare de subvenții și ma­culatură, suplinitori și piseri, din cari­e. Stere voește să scoată cu ori­ce preț bărbați de stat. Intr’adevăr dacă vrea cine­va să-și dea seama de halul de de­cadență în care a ajuns pseudo­­organizarea liberală din Iași, n’are de­cît să-și arunce ochii pe lista apărută în fruntea ziarului „Miș­carea“, și va vedea spre marea lui stupefacție pe un Grigore De­­me­trescu (?) cerînd să fie ales la colegiul I-iu, pe un Chilimogulos și Botez-englezu luptînd contra d-lor Bădărău și Scorțescu la co­legiul al II-lea și pe un Mihai Carp desemnat ca mandatar al țărăni­­mei. Iată personagiile și figurile ilustre, cari alcătuesc crema libe­ralismului ieșean ! Dacă-i cunoaște lașul sau îi cunosc alegătorii aceasta prea pu­țin importă , pot foarte bine la vi­zite să se prezinte unul în locul celuilalt, căci cetățenii tot habar nu vor avea cu cine au de a face. Ni se va spune poate că nu im­portă persoanele și că alegătorii trebue să aibă în vedere ideile și programul pe care-l reprezintă candidații liberali. Dar cu ce program se prezintă partidul liberal în actualele ale­geri și ce idei reprezintă candi­dații mascați ai d-lui Stere ? Salvgardarea intereselor noas­tre naționale față de conflagrațiu­­nea din Balcani ? Dar dacă s’a realizat colabora­rea conservatoare și partidul con­servator a făcut atîtea sacrificii, a­­ceasta a fost tocmai pentru a se înlătura posibilitatea unei guver­nări liberale în actualele împre­jurări, pentru că oamenii cari au vîndut Basarabia n’aveau ce cău­ta în situația aceasta excepțional de gravă la cîrma țărei. Le rămâne atunci lupta de per­soane și nu e numai ridicol dar e și îndrăzneț să ni se opună atari candidaturi. Se știe că nu odată am afir­mat că la Iași nu mai poate fi astăzi vorba de un partid liberal, ale cărui ultime resturi le-a sfărâ­mat cu desăvârșire de Stere. Ei bine, prima dovadă o face astăzi e însăși prin lista pe care ne-o opune, iar dovada definitivă o va face rezultatul apropiatelor alegeri. Atunci se va vedea ce sunt și pe ce pot conta liberalii la Iași. -----------DOO----­------­ „Masuri aristocratice“ „ Voința Națională" are un violent acces de... democratism împotriva d-lui Bădărău. Se șie că, în urma propu­­nerei actualului ministru de lucrări publice, consiliul de miniștri a admis o reducere de 50 la sută pe C. F. funcționa­rilor publici. Ei bine, democratica „ Voin­ță “ nu se împacă de­loc cu a­­ceasta măsură pe care o nu­mește aristocratică, pentru că ar a er­a un privelegiu pentru o singură categorie de cetățeni. Și „ Voința“ nu se aștepta la acest gest din partea d-lui Bă­dărău, pe care pană acum îl credea „realmente democrat". Teoria „ Voinței" e pur și s­imp­lu ca­raghioază. Nu e vorba aci de nici un privilegiu medieval sau aristo­cratic, ci de o măsură justifi­­cată, menită să ușureze traiul funcționarilor publici, ale că­ror apartamente n’au cres­cut, deși traiul s’a scumpit în galop. Pe când proprietarii rurali și urbani măresc arenzill și chiriile, pe când comercianții ridică prețurile mărfurilor, pe când meseriașii și lucrătorii sunt plătiți mai mult ca un tre­cut,—numai funcționarii remei cu aceleași salarii, atunci când viața s’a scumpit îndoit și în­treit de­cât atunci când­ legile au fixat acele salarii. E drept deci săi ti se facă o înlesnire, măcar în ceea ce pri­vește transportul pe C. F. Toata lumea a aplaudat a­­ceastă măsură a consiliului de miniștri, afară de „ Voința Na­țională cea cu monopolul pa­triotismului și democratismu­lui ! S'au mai găsit ziare de opo­ziție cari să afirme că dispo­ziția d-lui ministru de Lucrări publice e luată în vederea ale­gerilor. Se știe însă că toți a­­legătorii, deci și funcționarii publici, pot, numai pe temeiul căiței de alegător, să­ călăto­rească gratis pe C. F. în sco­pul de a-și exercita dreptul de vot. Critica gazetelor de opoziție cade deci de la sine, iar mă­sura d-lui Bădărău e bine­venită. -------coco-----­ INTERMEZZO.... Liberalii vor să profite de ac­tualele evenimente externe pentru a se face fabula rasa din fapte­le lor din trecut. Greșesc adversarii noștri. Dacă, în situația­ actuală, s’a convenit ca lupta electorală să se înlăture, pentru ca toată preo­cuparea noastră să fie numai la interesele superioare ale Țărei, to­tuși procesul dintre politica liberală și cea conservatoare e numai amî­­nat, nu închis. La timpul oportun îl vom relua de acolo de unde l’am lăsat la suspensie. Să nu se bucure prea mult li­beralii și mai ales înainte de vre­me. Fierul roșu va rămâne. „Viitorul“, odată cu instalarea comisiei interimare a Capitalei, se apucase de acum­, să jubileze, crezând că, afacerea tramvaelor s’a rezolvat. A trebuit însă să revină curând la simțul realității. Noi nu renunțăm la p­olitica noas­tră de apărare a intereselor gene­rale și vom duce lupta până atunci când vom sili pe liberali să re­nunțe la politica lor de afaceri. Evenimentele de astăzi sunt nu­mai un intermezzo. ----------------------A O­A——------------­ st) manifest D. G. G. Mârzescu, candidat liberal la colegiul al 11-lea de Ca­meră, s’a grăbit să adreseze ale­gătorilor ieșeni un manifest elec­toral. Ne-am impus sarcina să citim și noi acest manifest, ornat cu por­tretul, dar fără iscălitura, candi­datului liberal. Portretul e reușit, păcat că nu putem zice acelaș lu­cru și de textul manifestului. Cât despre iscălitura, d-lui Mârzescu, ea se găsește numai pe polițe. D. Georgel Mârzescu solicită vo­turile alegătorilor pe două temeiuri: 1) e fiul tatălui său și 2) e ieșean. E adevărat că regretatul Gh. Mâr­zescu a fost un om de seamă și un politician talentat. De­cât talen­tul de multe ori sare o generație. Până acum, cel puțin, d. Georgel Mârzescu, care are o deosebită a­­fecție pentru chelneri, nu s’a dis­tins prin nimic în politică. E a­­devărat că d-sa figurează ca direc­tor la „Mișcarea“. Dar „Mișcarea” e unicul ziar din Iași, necunoscut dincolo de periferia orașului. Nici­odată, un ziar din Capitală, chiar liberal, n’a relevat măcar un rând­ din forța colectivistă ieșeană. Așa­dar măcar ca scriitor po­litic nu s’a relevat candidatul li­beral de astăzi. Că a susținut, ca deputat, opera legislativă a trecutului guvern li­beral, nu e cine știe ce merit. A fi „mameluc“ în Cameră e o sarcină ușoară. Dar d. Georgel Mârzescu se mai laudă și cu caracterul său. Dar toc­mai aceasta e caracteristica d-lui Mârzescu: lipsa de orice­ caracter. Atunci pentru ce V ar vota cetă­țenii pe d. Mârzescu? Pentru că „tunul bubuc în Balcani­”, cum zice manifestul ?­Pentru atitica lucru nu e nevoe de atâta osteneală. ------------------co-----------------­ Alegerile generale Candidații partidului conservator Colegiul I Cameră D. â. Grecianu Dr. Mie Stroici Colegiul II Cameră Constantin Meissner G. A. Scortzescu Colegiul III Cameră loan V. Praja Colegiul­­ Senat Vasile Sculy Colegiul­­ Senat loan Găvănescul Colegiul Universităței Matei B. Cantacuzino COTIDIANE Un erou sîrb Printre Sîrbii căzuți în lupta de la Kumanova, a fost și Vladeta Kovacevici, secretarul ministerului de externe și fiul unic al istoricu­lui Liuba Kovacevici, fost minis­tru al instrucției publice. Pe mormântul lui de la Belgrad, bătrînul părinte a pronunțat ur­mătoarele vorbe, vrednice de Ho­­rațiu:­­ Du-te, finde, odihnește-te în pace. Ți-ai plătit datoria către patrie. Nu plânge, căci ești cu eroii cari, după veacuri de suferințe, au sal­vat prin moartea lor viețele a mii de frați., Du-te fără teamă, finde, înaintea tronului celui Etern. Spu­ne lui Du­șan, lui Lazăr și tutu­ror martirilor de la Kossovo, că dezastrul de la Kossova a fost răzbunat /“ LECTURI GENIUL­U 1 NEBUNIA la scriitori Unul dintre scriitorii mondiali, po­pulari, este și Edgar Poe, a cărei ope­ră neașteptată a mișcat fibretele sen­­sibilităței și ale inteligenței noastre. In opera lui gustăm amestecul de ne­bunie și de judecată, ceia ce place ten­dințelor noastre contradictorii, care se lasă repede cucerite de fantastic, se ostenesc de un realism prea pozitiv, care vizează să facă religia rezona­bilă și misterul de pătruns. D. Lauvriere care a scris un volum­­ despre Poe l-a iubit desigur, damnai cu seamă ca un subiect de studiu, ca o materie pr­ețioasă pentru a umplea găurile unui sistem. D-sa conchide că Edg. Poe era nebun de nebunia de­generaților și că în general nebu­nia și geniul sunt două fețe ale ace­luiași monstru: omul excesiv. D. S. a găsit în însăși scrierile lui Poe formu­la acestui paradox: „Oamenii mi-au spus nebun, dar știința n’a decis încă dacă nebunia este sau nu cea mai înal­tă formă a inteligenței, dacă tot ceea ce este adincime nu vine din cauza unei boli de gândire“. Volumul d-lui Sauvriere aruncă o lumină vie asupra actelor vieței lui Poe și episoadele vieței sale, dar nu e nici o siguranță că geniul său să fie datorit nebuniei lui. E mai probabil că nebunia lui care nu mai e contes­tată i-a stricat în mod ciudat geniului său, cantonându-i spiritul într-o ordine de idei extravagante în care partea lucidă a facultăților sale a așezat cu mare greutate o simetrie rezonabilă. La fiecare pas pe care îl face Poe ri­dică o greutate, de câte ori agită bra­țul îndepărtează fantoma, el nu des­chide ochii de­cât asupra viziunilor de oroare. înzestrat cu un curaj admirabil, Poe se retrage de sub mâna care-i strânge gâtul , lupta e perpetuă și la fiecare repriză el era învingător. Unde nu s-ar fi ridicat geniul lui dacă ar fi pu­tut ca alți oameni să-l întrebe în pace și în liniște ? O teză care a fost sus­­ținută de dr. Blemond în ceia ce pri­vește în special pe Flaubert. Ca și Poe, dar într’o măsură mai mică, Flaubert, în a doua perioadă a vieței lui a avut să lupte contra aăului care-i nimicea facultățile. El a fost un mare scriitor nu pentru că a fost epileptic; putea să fie și fără aceasta. De aci încetineala, relativă de altminteri a geniului ma­­turităței sale, pe când geniul tinereței sale îndeplinea mari planuri literare. Nu e normal ca un om plin de idei cum era Flaubert să întrebuințeze cinci șase ani ca să-și refacă aceiași carte , geniul lui e stânjenit în opera aceas­ta. Viața lui Nietsche ilustrează aceasta. Nu nebunia i-a desvoltat inteligența, de­oare când s’a manifestat, inteligen­ța lui a sucombat. Sunt însă și exemple, de genii lu­cide și echilibrate în­cât a susține că ori­ce geniu trebue să fie și nebun e de cele mai m­ulte ori un paradox. De pildă Goethe, opusului Poe. Savanții și criticii acestei școli se lasă înșelați de câteva coincidențe. Prin faptul că geniul și nebunia pot să coin­cidă în acelaș creer, e o judecată rea să spui că coincid în mod necesar, de­oarece sunt și probe contrare. Geniul nu-i un fenomen de degene­­rație, nici o monstruozitate. E o des­­voltare mai perfectă aceia care are nevoe de a fi normală. Ceia ce nu în­seamnă că geniul evoluiază în acelaș mod într-un creer complect sănătos și într’un creer în parte bolnav ; aceasta nu înseamnă că Edg.­Poe n’a fost ne­bun sau cel puțin în parte nebun ; ei înseamnă că e o greșală a explica ge­niul oamenilor mari prin nebunia lor. Există amândouă, asta-i totul Cum a­­ceste două stări așa de deosebite se acordă căci lucrează una asupra alte­ia, iată ce e interesant de studiat. Ceea ce face ca opera d-lui L, să fie interesantă, Snt nebuni stupizi; sunt unii inte­ligenți; e natural deci ea să fie și nebuni de geniu pe care însă îi în­tâlnești mai rar. Cunoaștem f­oarte prost organiza­ția creerului și ne e cu neputință să înțelegem cum facultăți intelectuale pot să fie în acelaș timp atinse de nebunie și exaltate de geniu; cu­m­ pot să coincidă în aceiași ființă su­prema rațiune și une­ori suprema ne­bunie, așa că e mai bine să ne măr­ginim a constata efectele acestor­­ două învecinări de neînțeles și influența pe care o pot avea una asupra alteia, D. L. ne .dă lămuri prețioase: Primul lucru ,care-i constată e im­posibilitatea în­­ care se găsește E. Pye de a concepe un­­ personaj realmente obiectiv, ca Flaubert, ca Maupassant. Dar aceasta nu are nici ,yni .i;apoi i;1 cu nebunia; aceasta profeează că lege are un temperament de poet mai­­ mult de­cât de romancier. El raportează totul la dânsul ca și copii, bolim,vii și femeile și concepe toate povesti­rile lui după o­­ singură­­ modă: Iijea și frica fizică­ B. d’Auravilly spunea: Poe alcoolic era condamnat fricei fizice și oroa­­rei. Cum era un degenerat eredi­tar alcoolul făcea ravagii extreme în organismul lui slăbit. Frica era ele­mentul normal al sensibilităței sale, de aceia povestirile lui cele mai fan­tastice par și cele mai naturale. In frică el e la dânsul acasă­, se mișcă cu ușurință deși cu groază și

Next