Evenimentul, octombrie-decembrie 1913 - ianuarie-februarie 1914 (Anul 21, nr. 185-273)

1913-10-26 / nr. 206

- ANUL XXI No. 206 ~ 5-rr?rr“­ABONAMENTE Pe un an . Lei Pe jumătate an Pe trei luni In străinătate un an , Un număr vechi 30 bani 20­10 30 SAMBATA 26 OCTOMBRIE 1913 5 BANI — 6 — A­N­U­N­C­I­U­R­i în­sorții și fleatonto In pagina a 2-a rândul 1 leu In pagina a 3-a rândul 50 b. In pagina a 4-a rândul 30 b. —o — TELEFON No. 83 O­R­G­A­N AL PARTIDULUI CONSERVATOR Redacția și Administrația Iași Strada Lapușneanu No. 44 O lăture a colaborării Este un lucru prea mult ade­verit, și recunoscut de întreaga noastră lume politică,—cum că al­cătuirea de acum un an guvernu­lui de tovărășie cu tachiștii, a fost o greșală, un desastru chiar, pen­tru partidul conservator. Lăsăm la o parte toate câte s’au vorbit despre afacerile de la Mi­nisterul lucrărilor publice, —despre modul bizar cum s’a cheltuit fon­durile ministerului de interne, des­pre modul cum a fost cazat Bar­bu Păltineanu, despre comenzile făcute la șartierele navale din Ita­lia, în fine despre o sumă de în­tocmiri rentabile care au adus pro­fituri grase lotului tachist. . Ceea ce a fost dureros însă pen­tru partidul conservator, și ceea ce a trebuit el se îndure de pe urma înhă­mării sale cu grupa­rea tachistâ, a fost și este ruși­­nele ce au suferit, și continuă a le suferi și astăzi, din cauza lip­sei de pricepere și de bun simț al șefului grupărei tachiste, care captivat de grandomanie și uluit de înălțimea în care se credea a­­juns,—au grămădit gafe peste ga­fe, care au făcut România de ru­șine în fața statelor streine. Despre care se vorbim, întâi ? Nu mai știi, care dintre rușini poate se fie mai puțin dureroasă pentru noi. Asigurarea dată lui Daneff la Londra că România ar renunța la Silistra, — sau avansurile făcute Bulgariei în vederea unei alianțe contra Turciei ? Glorificarea prin discursul de la Caracal a deciziunei conferenței de la Petersburg sau intervievurile acordate ziarelor streine prin care șeful tachiștilor poza în cel mai mare barbat de stat al României ? Intervențiile particulare făcute pe cale semi-oficioase pe lângă miniștrii streini ca se fie poftit pe la mesele și dejunutele lor, —ori laudele ce șeful tachiștilor își fă­cea prin presa streină ca și prin cea din țară, — cum că grație man­cei d-lui Tache Ionescu în cola­borare cu d. Maiorescu s’a putut ajunge la rezultatul conferinței de pace de la București ! Nu te pricepi ce se mai crezi. Și boala aceasta a grandomaniei, se agravează din ce în ce mai mult la șeful grupării democrate. Acum în urmă, a recurs la o altă reclamă care dovedește că omul cu beteșug, întră în faza incurabililor. După toate criticile provocate de intervievuri, declarațiuni și trata­tive neautorizate,—un alt om s’ar fi astâmpărat macar un timp ca să’i mai uite lumea. Ei bine nu. Celebrul șef takist abia ajuns în țară, au și pus la cale o nouă escapadă externă. S’a făcut poftit de dl. Venize­­llos la Atena,­iar gazetelor de­mocrate li s’a dat ordin să arun­ce 'n public știrea, că ministrul de Interne pleacă fe în Grecia în­vestit cu o mare misiune politică. Ziarele conservatoare și acele independente bine informate, s-au grăbit să desmintă faptul­—în zadar însă, Ministrul de Interne, tocmai ca se confirme caracterul politic a­­tribuit de presa democrată călăto­riei la Atena,—și-a luat cu d-sa un secretar și doi ziariști, de care sigur că n’ar fi avut nevoie pen­tru cazul când n’ar fi voit să mistifice lumea. Pe lângă asta, Adevărul de astăzi cu litere cât gândacii de bucătărie dă pe piață următoarea notă semnificativă : Știrile din Athena menționează din nou conferințe îndelungate în­tre ministrul plenipotențiar român Filod­or și regele George și Venize­los, atribuindu-le mare însemnă­tate. Aceste conferințe ar fi ajuns la un rezultat și d. Take Iooescu este așteptat pentru a concretiza acordurile intervenite. 1n Austria, Italia și Bulgaria ar lucrat în mod stăruitor la București, spre a împiedeca voiajul d-lui Take Ionescu, însă fără succes d­e­oarece România e conștientă de interesele sale. Și ? Ce mai vreți? Puterile Europene să luptă ca să împedice un voiaj al ministru­lui nostru de interne, și nu pot! Șeful takist e mai tare decât Europa ! vă jucați ? Suntem cuprinși de mare cu­­riositate să vedem dacă se revine asupra desmințirilor date caracte­rului voiajului de la Atena,—și care afirmau, că această călăto­rie, e o călătorie de plăcere. In ori­ce caz, versiunea impor­tanței politice ce ar avea voiajul in chestie,—este o mare rușine pentru țară, pentru partidul con­servator și în special pentru băr­bații iluștrii care represintă acest partid în guvern ! Ar însemna, că veneratul nos­tru monarh, nu a găsit pe cine­va mai demn care să fie interpretul Coroanei pe lângă Casa Regală a Greciei, în o chestie ca acea care să presupune. Și de nu va fi așa, precum suntem convinși, atunci la­tu­rea cea mai rușinoasă a colaborării, continuă să strălucească în toată splendoarea ei, mare însemnătate comercială și strategică dar cari vor cere sume mari. De altfel reânoirea materialului căilor ferate este o chestiune arzătoare, deoarece se ivesc fără încetare stingeri relative la lipsa materialului de transport reclamat de o ex­ploatare rațională. Se poate zice cu certitudine că totalul cheltuelilor va trece de 200 mi­lioane, franci. In interesul va­lor­ificârr­ei ținuturilor, este de dorit ca aceste lucrări să se facă cât mai curând. Mulțumită acestor împreju­rări, nu se pot face de­cât pro­nosticuri favorabile asupra vi­itorului acestei țări care a ți­nus în ultimii ani, două recol­te bune și una extraordinar de bună. --------------oooo----------------­ Economia fiii „Frankfurter Zeitung“ publi­că următoarea relațiune asu­pra situațiunei economice ac­tuale a României : In România, campania mi­litară­­ propriu zisă n’a durat de­cât șase se­ptămâni; așa­dar, ea n’ar fi cauzat cine știe ce cheltueli. Dar ea s’a prelungit timp de trei luni și jumătate, din cauza holerei care nu a per­mis să se facă demobilizarea de­cât foarte încet. Aceasta este cauza care a făcut ca cheltuelile să se ridi­ce la minimum 200 milioane. Teritoriul cucerit, care mă­soară 5600 kilometri pătrați, este, după cum arată toate in­formațiile, faniii și de o foarte mare valoare. Cum populațiunea care se hrănește de pe urma lui nu este de­cât de 250,000 locuitori, pă­mântul acesta va produce mult mai mult cereale de­cât are nevoe ; va provoca deci, o creș­tere însemnată a exportului. Totuși, ca teritoriul să poată fi deservit, este nevoie de căi ferate cari dealtfel vor avea o Cugetări politice de P. P. Carp Magistratura pe toate treptele ei trebuie să devie inamovibilă, cu de­­părtea oricărei forme de eligibili­tate. 1881. Ne-am­ cam deprins, națiune tână­ră cum suntem, a trata mai toate chestiunile mari în mijlocul emoțiunii populare. Am uitat că sunt oarecari chestiuni cari cer o liniște mai ab­solută, cari reclamă imperios să lă­săm deoparte pasiunile cari se pun înainte totdeauna prin emoțiunile populare și să căutăm cu cumpănire cari sunt acele mijloace ce trebuie să întrebuințeze țara față cu streinii. 1881. Nu cutare sau cutare apreciere este românească, ci a spune adevărul cum îl înțelegem, pe față și fără teamă, aceasta este românește. 1881. Primesc democratizarea, dar ca re­zultat al muncii, nu ca rezultat al în­­râuirilor politice pe tărâmul parla­mentar. 1881. Viitorul Bulgariei D. Ghenadieff, ministrul de ex­terne al Bulgariei aflându-se la Paris, a făcut ziarului „Matin“ următoarele declarații: Bulgaria a trecut un an de răs­­boi. Nu cunosc în istorie un alt e­­veniment care ar putea fi comparat cu tragicele încercări la care a fost expusă națiunea bulgară. Acum un an s’a putut vedea un întreg popor, oameni valizi cu ar­mele în mână, bătrâni conducând ca­rul cu boi tradițional, aruncându-se asupra frontierei năvălind ca un val furios în câmpiile Traciei punând pe goană în trecerea sa armatele tur­cești, abătând puterea militară, mult timp temută, a unui imperiu,­­ și a­­jungând într’o lună nu departe de zidurile Constantinopolului. Dușmanul cerea ertare, și se cre­dea că pacea va fi imediat înche­iată !... Dar atunci am văzut încetineala negocierilor de la Londra, al doi­lea răsboi turc și răsboiul contra a­­liaților. Acest răsboi de care suntem făcuți responsabili, era cu grije preparat de mult contra noastră, în momen­tul chiar când, numai noi dintre a­­liați mai luptam contra turcilor. In acest timp, cum a spus-o chiar d. Pasici fără nici o jenă, în ultimul său discurs, aliații scontau epuizarea noastră pentru a face răsboiul ine­vitabil, fatal și în condițiuni dezas­­troase pentru noi. Toată lumea s’a unit în contra noastră. Am cunoscut groaza situa­­țiunilor dezesperate. Am fost des­puiați de fructele victoriilor noastre, și s’a încercat chiar să ni se atingă onoarea, reprezentându-ne ca feroci barbari. Ei bine, cu toate acestea, nu se va putea nici­odată șterge din istorie, victoriile care de aci încolo con­­stituesc patrimoniul nostru moral. Turcii, când descriu ultima cam­panie, vorbesc de răsboiul „turco­­bulgar“, care singur comptează pen­tru ei, și de care depindea soarta ar­matelor sârbă și greacă. Alaltăeri a fost aniversarea vic­toriei de la Lule Burgas. Am asis­tat la ea ca simplu soldat. Bătălia a ținut trei zile și în timpul acesta a­­liații noștrii doreau, cu ardoare suc­cesul armatei noastre, urmărind cu inima strânsă peripețiile luptei de care știau foarte bine că depinde soarta lor. Și timp de trei zile sol­dații bulgari, neobosiți, suportând su­ferințele, disprețuim­ moartea ho­tărâți să învingă, escaladau colinele decimați de mitralii, și scriau o pa­gină de istorie cu vârful baionetelor. Cine va putea vreodată să ne răpească amintirea lui Lule Burgas ? Dar dacă națiunea bulgară în u­­nanimitatea ei, prin rapiditatea și vi­goarea marșurilor sale, prin tăria trupelor sale ne-a dat o pildă me­morabilă de silințe și de vitejie, sunt convins că a fost mai mare în în­frângere, de­cât în victorie. Transportarea a 4­00 mii de oa­meni pe câmpul de bătae, cu o ra­piditate care nu a fost nici­odată e­­galată, constitue de­sigur un fapt mare, ca și de a avea victorii pe care întreaga Europă nu mai contenea să le admire. Dar, când am fost asaltați de Ser­bia, Grecia, Muntenegru, România și Turcia, și cu jumătatea de nord a Bulgariei ocupată,—podurile de drum de fier aruncate în aer, principala li­nie de aprovizionare tăiată, telegrafele și poșta suprimate,—am luptat, unul contra cinci, pănă în ultima zi, pănă în ultima clipă. Am suspendat ostilitățile cu o is­­bândă, armata greacă fiind împresu­rată și găsindu-se într’o situație cri­tică. Intr’o seară a uneia din aceste zile tragice, a fost constituit în cinci mi­nute guvernul din care fac parte. Și în scurt timp, în Capitala a­­menințată de foame, în provincia căl­cată în picioare de străini, domnea cel mai complect calm și sânge rece, în fața celor mai îngrozitoare peri­cole. ' ea O națiune care a triumfat din toa­te aceste încercări, nu poate fi a­­menințată de un insucces prin pier­derea teritoriilor cucerite. Astfel că s’a văzut cum bulgarii au început imediat să muncească. De­sigur că există amărăciune, mâini surde, regrete dureroase. Dar bulgarii nu vorbesc și nu vor vorbi de ele. Noi reîncepem lucrul care ne-a reușit atât de bine în primii treizeci de ani de existență independentă a Bulgariei, munca pentru instrucție și pentru progresul economic transpor­tând lupta noastră pe un alt teren, suntem ferm hotărâți să ne punem, prin desvoltarea materială și intelec­tuală, în fruntea popoarelor balcanice și cum cunosc poporul nostru, cu toată încăpățânarea rasei noastre, vă exprimim convingerea-mi nestrămu­tată că în puțini ani, ne vom ajunge scopul. Ne găseam încă în preparația pă­­cei definitive, și guvernul bulgar tri­metea în teritoriile cucerite, o echipă de ingineri. Și în adevăr, aceste nouă teritorii au mai mult de 20 mii kilometri pă­trați și constituesc pentru Bulgaria o considerabilă bogăție viitoare. Prin­tre câmpiile care se întind de la Rhodolphe la Marea Egee, sunt unele de o fertilitate rară. Tutunul turc atât de apreciat, crește pe unele părți; duzii hrănesc miliarde de gândaci de mătase, care ne asigură o producție bogată. Și apoi, noi avem Marea Egee. Inginerii noștri studiază aruncarea unui pod peste Dunăre, crearea de linii ferate care vor duce la mare, stabilirea portului de la Porto La­gos, lucrări care se deschid natural, inițiativei marei industrii franceze. Ziua,—noi o voim foarte apropiată și vom coopera cu toată energia noas­tră—când acestea vor fi făcute, re­­lațiunile noastre cu Europa vor de­veni mai rapide ca ori­când, pro­dusele noastre vor sosi direct în por­turile Europei. Și eu nu îmi fac de loc iluzii a­­dăugând că în câțiva ani produsele nouilor noastre provincii vor egala munci eie, veniturile producțiunei noastre dinainte de răsboi.♦ Meditări despre Aurel Vlaicu A trecut o lună de când scumpul nostru prieten Aurel Vlaicu a căzut jertfă artei sale periculoase, căzând la Câmpina, în sborul său spre locul lui natal, cu aeroplanul Vlaicu II din cauze neprevăzute și încă nu destul de lămurite, astfel încât a rămas mort, întreg poporul românesc a fost cu­prins de o profundă jale, care nici astăzi nu s’a micșorat și-și află ex­presia ei fidelă în dorința generală de a se ridica în mai multe locuri semne v zibile în memoria lui. Deși noi—„frații lui din Ardeal“ îl reclamăm pe Vlaicu ca „al nostru“, ne aplecăm înaintea dorinței generale a obștei românești și recunoaștem ca îndreptățită dorința, ca el să fie pri­vit de „Vlaicu al nostru“ a „tuturor Românilor“ fără considerație la gra­nițele politice. Sunt între oamenii noștri sceptici, iar între străini mulți răuvoitori ai neamului nostru, cari întreabă: me­rită oare Aurel Vlaicu sărbătorirea ac­e­asta mare a unui popor întreg ? In următoarele voim să înșirăm u­­nele observări ale noastre cu scopul de a contribui încâtva la clarificarea întrebării sus amintite. In vara anului 1912, înaintea sbo­­rurilor săvârșite pe câmpul de la As­pern au fost expuse în Rotunda Pra­­terului din Viena peste 40 de aero­plane de diferite construcțiuni din întreaga Europă, între care și aero­planul „Vlaicu II“. Se înțelege de sine, că membrii co­loniei române, cât și alți Români din străinătate se opreau cu predilecție la acest aeroplan și ascultau cu plă­cere explicările convingătoare, pline de temperament totodată simple și naturale a genialului constructor. Arh­iduei, profesori de teh­nică și ofițeri superiori se interesau mult de cel mai mic și cel mai ușor aparat dintre toate cele expuse. Toți cari am comparat aeroplanele din Rotundă, am constatat, cu certi­tudine, că aeroplanul „Vlaicu II“ se deosebește esențial de celelalte, atât prin punerea punctului de gravita­­țiune sub axă și întrebuințarea de 2 elice, cât și prin compunerea de tot originală a pânzelor de cârmă de dinainte și de dindărăt. Toți privitorii au fost convinși că stau înaintea unui aeroplan original, care nu s-a construit după formele celorlalte aeroplane existente, ci este productul unui creer genial, care nu­mai din propria svirintee dumnezeeas­­că și-a făurit opera sa. Sunt mulți, cari admirau în Aurel Vlaicu pilotul îndrăsneț, care cu ae­roplanul propriu a câștigat pe câm­pia de la Aspern laur, neperitori, în­­trecând în formarea cercurilor, ateri­­sarea bruscă, cât și bombe pe chiar și cei r­ăvârlirea de mai iscusiți piloți francezi; alții , d nvrau sboru­­rile succese din orașele Ardealului și Bucovinei, sborurile dela Cotro­­ceni și peste capitala Țării, cât și sborurile pe câmpiile de operațiune din Bulgaria, prin care a făcut ser­vicii bune armatei române, pentru care a fost decorat cu medalia „Vir­tutea militară“. Nu mai puțin de admirat e hotă­rârea lui Aurel Vlaicu dictată în pri­ma linie de nemărginita lui iubire față de steajgul său de a șb«r* pp'-e

Next