Făclia, aprilie-iunie 1973 (Anul 27, nr. 8206-8283)

1973-06-10 / 8266. szám

PAGINA 2 FĂCLIA Semnificativ pentru dezvol­tarea pe care a cunos­­cut-o industria județului nos­tru la un sfert de veac de la istoricul act al naționalizării principalelor mijloace de pro­ducție din țara noastră, este faptul că nivelul producției globale industriale a anului 1973 întrece de 28 de ori pe cel din 1948. In condițiile a­­cestui an, întregul volum de producție globală industrială a anului 1948 se obține în nu­mai 13 zile. Ritmul rapid de dezvoltare a industriei a de­terminat importante schim­bări în structura economică a județului. încă de la finele anului 1963 industria a deve­nit ramura preponderentă, ponderea producției industria­le crescînd de la aproximativ 30 la sută — cît reprezenta în vechiul regim, la 70 la sută în prezent. Modificările în structura producției materiale au avut la bază creșterea cu priorita­te a industriei grele, paralel cu dezvoltarea și moderniza­rea industriei ușoare, alimen­tare și a celorlalte ramuri ale economiei. Producția indus­triei construcțiilor de mașini și a prelucrării metalelor, de exemplu, prevăzută pentru a­­cest an depășește pe cea a a­­­nului 1948 de circa 100 de ori, industria chimică de circa 60 de ori, industria materialelor de construcții de 34 de ori, industria sticlei și porțelanu­lui de 27 de ori, industria a­limentară de 12 ori. Dacă ne referim la creșterea producției în expresie fizică putem­ ară­ta că producția de oțel pre­văzută a se produce în acest an întrece de 35 de ori pro­ducția anului 1948, producția de laminate finite de 14 ori, de sodă caustică de peste 18 ori, de încălțăminte cu fețe din piele de 8 ori, de ciment de peste 9 ori, iar producția de țesături din lână și tip lî­­nă de 5 ori. Dezvoltarea în ansamblu a județului Cluj și mutațiile ca­litative care au avut loc în economia­­ sa au devenit posi­bile datorită alocării de către statul nostru socialist a unor importante fonduri de inves­tiții. Investițiile acordate ju­dețului nostru pentru indus­trializare se concretizează în numeroase întreprinderi noi puse în funcțiune în anii de la naționalizare încoace — peste 20 — printre care „Car­­bochim“, „Tehnofrig“, Fabrica de confecții „Flacăra“, între­prinderea de industrializare a laptelui, Antrepozitul frigori­fic, Fabrica de cazane mici și arzătoare, Combinatul pentru ceramică fină pentru construc­ții la Cluj, întreprinderea de prefabricate din beton, și Fa­brica de produse refractare „9 Mai", la Turda, Complexul de prelucrare a lemnului la Gherla, Fabrica de mobilă și Combinatul de celuloză și hîr­­tie la Dej, Exploatarea minie­ră Căpuș etc. Numeroase sunt întreprinderile industriale din județ care au fost moderniza­te și dezvoltate. Nu poate fi trecută cu vederea puternica dezvoltare și modernizare a uzinei „Industria sîrmei“ din Cîmpia Turzii care va realiza în anul 1973 o producție glo­bală de circa 5 ori mai mare decît întreaga producție glo­bală a județului din 1948, a dezvoltării Fabricii de ciment, a „Electroceramicii“, a Uzine­lor chimice din Turda, a Fa­bricii de pielărie și încălță­minte „Clujeana“, „Armătura“, „Unirea“. Pentru a ne da mai bine seama de eforturile in­dustrializării în județul nos­tru, trebuie arătat că numai în perioada 1965—­1972 din fondurile statului au fost alo­cate industriei din județul Cluj peste 7,8 miliarde lei, re­­prezentînd aproape 58 la sută din totalul investițiilor aloca­te de stat județului în aceas­tă perioadă. Dezvoltarea rapidă și com­plexă a județului, ca urmare a procesului continuu de in­dustrializare, a dezvoltării și perfecționării agriculturii și a celorlalte ramuri, a dus la creșterea gradului de urbani­zare și la importante schim­bări în structura populației. Forța de muncă eliberată din agricultură ca urmare a creș­terii gradului de mecanizare în această ramură, a fost a­­trasă în ramurile neagricole, cu prioritate în activitatea in­dustrială Numai în perioada 1965—1971 ponderea popu­lației ocupate în activitatea neagricolă crește de la 50,7 la sută la 62,2 la sută, iar a celei ocupate în industrie de la 22 la sută la 29 la sută. O modificare importantă în structura populației ocupate, cu rezultate asupra folosirii resurselor umane ale județu­lui și a creșterii condițiilor de trai este creșterea numărului de salariați. In anul 1972 de exemplu numărul salariaților din județ a fost mai mare cu peste 96 mii decît în anul 1956. Atragerea masivă a forței de muncă în industrie și în alte ramuri neagricole, trans­formarea unor comune în lo­calități urbane și suburbane, absorbirea de­ către, orașe a u­­nor localități­ din jur au con­tribuit la ridicarea gradului de urbanizare­ a­l județului. Clujul se află astăzi printre județele cu un grad ridicat de urbanizare. Semnificativ în această privință este faptul că, dacă din anul 1930 pînă în anul 1948 proporția popu­lației urbane a crescut doar cu 2 procente de la 31 la sută în 1930 la aproape 33 la sută în 1948, în perioada 1948—1972 proporția populației urbane a crescut cu 20 procente, ajun­­gînd la începutul acestui an la o proporție de peste 52 la sută. Marile realizări de pînă a­­cum, rod al politicii științifi­ce a partidului de dezvoltare armonioasă a tuturor județe­lor țării, de creștere continuă a bunei stări a întregului nos­tru popor, perspectivele lumi­noase de viitor deschise de actualul cincinal, trebuie să constituie pentru toți oamenii muncii din județ îndemnul de a obține sitn­ tgși Ki im­portante succese în îndeplinirea planu­lui și a angajamentelor asu­­­mate. Pompei OLTEAN Importante schimbări in structura economică a județului 1973 25 DE ANI DE LA NAȚIONALIZAREA PRINCIPALELOR MIJLOACE DE PRODUCȚIE Tinerețea unei vechi fabrici clujene Mulți din salariații întreprinderilor din țară își pun întrebarea firească: oare cum a arătat fabrica noastră cu 25 de ani în urmă? Această întrebare este cu atit mai justificată cu cît cel ce se interesează cu­noaște poate numai prezentul locului său de muncă și într-o mai mică măsură trecutul acestuia. Muncitorii, tehnicienii și inginerii noștri tineri trebuie să cunoască istoricul locului lor de muncă, cu atit mai mult cu cît vîrsta lor medie este sub cea a perioadei care a trecut de la mărețul act al naționali­zării. Fabrica de porțelan „Iris“ din Cluj, cu o­­cazia aniversării sale de o jumătate de veac, a fost distinsă cu Ordinul muncii clasa I-a, în special pentru rezultatele obținute în cei 25 de ani de la naționalizare. Dacă fabrica noastră este veșnic tînără se datorește făptu­lu­i că cei ce au lucrat sau lucrează aici și-au păstrat în ceea ce au creat o tinerețe veșni­că, c­ă inima lor bate în același ritm ca și acum 25 de ani, că au fost și sunt în fabrică o serie de oameni minunați, care, prin mun­ca și viața lor, au dat dovadă de o înaltă conștiință de clasă. Data de 11 iunie 1948 a marcat o cotitură importantă în activitatea întreprinderii noas­tre. Muncitorii, care pînă atunci lucrau pen­tru stăpîni, înțeleg că în continuare vor lu­cra pentru ei înșiși. La 13 iunie 1948 noul director numit din rîndul muncitorilor, Tra­­ian Popa, bun cunoscător al procesului teh­nologic, preia conducerea fabricii. In urma acestui eveniment s-a trecut într-un ritm și mai­ rapid la reconstrucția fabricii, însă, au fost întâmpinate greutăți imense în realizarea sarcinilor de producție datorită uzurii înain­tate a utilajului și în mod deosebit a cuptoa­relor. Cu toate acestea, față de anul 1947, producția anului 1948 a crescut cu 73 la sută, iar a anului 1949 cu 200 la sută. Din aceste realizări deosebite se poate vedea că schim­barea de fond pe care a făcut-o naționaliza­rea, prin transformarea muncitorilor în­ pro­prietari, a însemnat începutul unui alt drum și pentru fabrica „Iris“. In perioada de la naționalizare și pînă în anul 1955 au fost făcute investiții în valoare de peste 260 milioane lei, care au făcut po­sibilă creșterea substanțială a capacităților și suprafețelor de producție, îmbunătățirea calității produselor, amenajarea laboratoru­lui uzinal, introducerea apei potabile, racor­darea la canalizarea orașului, baie pentru muncitori, achiziționarea de utilaje tehnolo­gice. Toate aceste măsuri au dus la dez­voltarea și creșterea rapidă a producției fa­bricii. Față de 1949, în 1955 producția de porțelan înregistrează o creștere de 706,7 la sută, iar cea de produse refractare de 580,7 la sută, dublîndu-se și numărul de salariați, ceea ce ilustrează creșterea substanțială a productivității muncii. După anul 1955 sporul producției se rea­lizează în special prin exploatarea intensivă a mijloacelor de producție. In perioada 1955— 1966 au mai fost alocate investiții însem­nate. Subliniem faptul că, deși realizările obținute în anii aceștia au avut o impor­­­tanță covîrșitoare, cu toate înzestrările dobin­­dite dealungul anilor, totuși, fabrica noas­tră încă nu se situa la nivelul tehnicii mon­diale de fabricare a porțelanului. In conse­cință, o reutilare și modernizare a întregii întreprinderi era pe deplin justificată. Ca urmare a directivelor Congresului al IX-lea al P.C.R., planul cincinal 1966—1970 a pre­văzut creșteri deosebite ale producției in­dustriei de porțelan. Astfel se creează noi capacități de producție, iar cele existente se dezvoltă și se modernizează. Progresele realizate de fabrica noastră ur­mează un curs ascendent: în anul 1967 s-a obținut dublarea capacității de producție, creșterea numărului de angajați, dotarea cu ceea ce oferă mai modern și mai productiv tehnica mondială. Creșterea valorii producției globale de la naționalizare înregistrează un salt spectacu­los, reprezentînd azi 1422 la sută. Astăzi, avem o fabrică cu o capacitate mult mărită, care se poate mîndri cu tehnica, cu oamenii și cu produsele ei, o fabrică ce poate sta alături de cele mai moderne din Europa. Aprecierile elogioase la adresa produselor care poartă marca „Iris“ nu sunt făcute nu­mai la expoziții și tîrguri internaționale, ci și la vînzarea lor în țară sau pe piețele stră­ine. Exportul fabricii noastre a început abia în anul 1969, dar el s-a ridicat repede la va­lori însemnate. Acum, de ziua aniversarii a 25 de ani de la actul naționalizării principalelor mijloace de producție, gîndul tuturor se îndreaptă cu recunoștință spre conducerea­ superioară de partid și de stat, spre cei care ne-au îndru­mat, ne-au ajutat și încurajat în toate ac­țiunile, spre cei care prin munca și strădania zilnică au contribuit la ridicarea prestigiului fabricii de porțelan „Iris“ Cluj. O. DEMIRGEAN, director adjunct, fabrica „Iris“ Cluj V, ÎNTR-O ZI FIERBINTE DE VARĂ (Urmare din pag. l­a) voluției, după clasa moșieri­­mii, a înlăturat acum, bur­ghezia industrială și finan­ciară, eliminind cu ea o pie­dică fundamentală din calea progresului. S-a dat cale li­beră dezvoltării accelerate a economiei României moder­ne, socialiste­. Și dezvoltarea a fost ului­­toare. Intr-un sfert de secol, pe întreg cuprinsul țării, mii și mii de construcții moder­ne s-au înălțat spre soare. Ce poate dovedi mai grăi­tor capacitatea creatoare a clasei noastre muncitoare, care acum 25 de ani în nu­mele­­ întregului popor a pre­luat principalele mijloace de producție, decit faptul că în răstimpul­­ trecut industria românească socialistă a cres­cut de nu mai puțin de 21 ori, și comparată nu cu eco­nomia în starea ei haotică de după război, ci cu cel mai înalt nivel de producție a­­tins de burghezie, în 1938. Nu poate exista o conștiin­ță cinstită in această țară care să nu vibreze la apelul înflăcărat și emoționant, de­clanșator de energii creatoa­re la tensiunile cele mai înalte, al secretarului gene­ral al Partidului: „Suntem­ chemați ca in următorii țuni-15 ani, lich­ipam m. desăvârșire răsbunerea in­ti­­mă pe care am moștenit-o, să ridicăm poporul român la un înalt nivel de dezvoltare economică, științifică, cultu­rală, să-i asigurăm un nivel de trai superior. Problema se pune in felul următor: sau vom realiza acest obiectiv și ne vom înscrie pe orbita ci­vilizației moderne, sau vom continua să răminem in ur­ma țărilor dezvoltate, con­­damnind națiunea noastră să se mențină in această si­tuație în decursul a mai multor generații". Poporul a răspuns și răs­punde cotidian prin fapte, a­­legind unica alternativă po­sibilă: alternativa revoluțio­nară. In acea zi fierbinte de va­ră, 11 iunie 1948, clasa mun­­citoare, condusă d­e comu­niști, a accelerat istoria. Acum,­­ int­re fid popor con­dus­ă de comuniștii 'spr­e tir­meliile solide așezate cu 25 de ani in urm­ă, accelerea­ză istoria la ritmuri supe­rioare pentru a înscrie Ro­mânia socialistă, intr-o pe­rioadă scurtă, pe orbita ci­vilizației moderne. Salariați ocupați în industrie SEMNIFICAȚIILE NAȚIONALIZĂRII (Urmare din pag­­l­o) selor și așteptărilor firești ale fiecărei categorii de persoane — și mai mult, chiar a celor particulare — subordonată a­­celei funcții sociale fundamentale care constă în slujirea intereselor poporului. Acest lucru a fost posibil datorită fap­tului că aprecierile, cerințele, volițiunile clasei muncitoare — clasă conducătoare în societate — au fost identice cu cele ale majorității absolute a poporului: în sfîrșit, actul naționalizării a fost și este compatibil nu numai cu principiile și valorile de drept ale noii orân­duiri, dar și cu cerințele și valorile general umane, reflec­­tînd imperativele eticii și echității și urmărind ocrotirea omului împotriva oricăror manifestări de natură să-i afecte­ze libertatea și demnitatea. Relevarea naturii juridice a naționalizării, a semnifica­țiilor ei politice și juridice, a fost și este imperios necesară pentru spulberarea acelor opinii sau atitudini ce tind la contestarea legitimității acestui act. Naționalizarea este un act politic revoluționar, de „expro­priere a expropriatorilor", în scopul punerii în concordanță a caracterului forțelor de producție cu relațiile de produc­ție. Ea este un act de putere, un act de guvernămînt, prin care ia naștere, pentru prima dată, proprietatea socialistă de stat, o proprietate de esență istorică nouă. Naționalizarea are, implicit, un caracter personal dar nu pentru că ea vizează în sine persoana proprietarului privat — capitalist, ci pentru că vizînd proprietatea privat-capita­­­listă asupra mijloacelor de producție implică și persoana­­ titularului acestui drept de proprietate. Act politic și juridic de o covîrșitoare însemnătate pentru înfăptuirea revoluției socialiste din țara noastră, naționali­zarea a marcat începutul unei noi etape în statornicirea și consolidarea noilor relații de producție. Supuse de atunci și pînă azi prin politica constantă, decisivă și științifică a partidului nostru, unor profunde transformări calitative, relațiile de producție socialiste exprimă convingător și ire­versibil un proces istoric complex și anevoios care, în cele din urmă, a culminat prin restabilirea unui adevăr funda­mental al istoriei: toți oamenii sînt egali și Stăpîni pe pro­priile lor destine- Simpozion pe teme de circulație ieri dimineață, a avut loc în sala de festivități a Ca­sei Armatei un interesant simpozion pe­­ tema: „Acci­dente rutiere: cauze și mă­suri de prevenire“. Au pre­zentat lucrări și referate nu­meroși specialiști și oameni cu munci de răspundere în cadrul acestui sector de ac­tivitate. Simpozionul a con­stituit o amplă investigare științifică a cauzelor acci­dentelor de circulație și a măsurilor menite să instau­reze un climat de securitate în traficul rutier. .Toi, 7 iunie a.c., a avut loc ultimul examen de veri­ficare din cadrul fazei jude­țene a concursului „Cel mai bun agent de circulație“, în urma susținerii tuturor pro­blemelor, la care au partici­pat agenți din formațiunea circulație a Miliției județe­ne, au fost declarați clasați pe primele locuri, în ordine: plutonier Gheorghe Bose, plutonier Ioan Macavei și plutonier-major Ștefan Gu­­șoi. Alți zece agenți de cir­culație, clasați pe locurile 4—13, au primit recompense pentru nivelul bun de pre­gătire pe care l-au dovedit în cadrul concursului. MILITIA­LA A XXIV-A ANIVERSARE (Urmare din pag. l­o) muncă și conducere, dotarea cu mijloace criminalistice și tehnice moderne, ridicarea ni­velului de pregătire politică, profesională și militară a cadrelor noastre. Un factor es­sențial care stă la baza reali­zărilor obținute în lupta îm­potriva infracționismului l-a constituit și îl constituie spri­jinul larg, deosebit de eficient, pe care organele de miliție îl primesc de la oamenii mun­cii. Sunt tot mai multe cazu­rile în care cetățenii aduc la cunoștința miliției fapte și as­pecte care vizează încălcarea ordinii de drept și participă, alături de organele noastre, la acțiunile, împotriva ele­mentelor certate cu legea. Co­laborarea statornicită între aparatul de miliție și masele largi de cetățeni exprimă de fapt, în modul cel mai grăi­tor, legătura indisolubilă și comunitatea de interese care există între miliție și popor pentru apărarea legalității so­cialiste. Iată de ce, la cea de a 24-a aniversare a miliției, gînduile și recunoștința noas­tră se îndreaptă către oame­nii muncii din uzine, ogoare și alte locuri de muncă, obli­­gîndu-ne, totodată, la sporirea eforturilor în direcția perfec­ționării continue a activității noastre, pentru a ne situa la nivelul stimei și încrederii ce ne este acordată, dovedind în toate cazurile maximum de solicitudine și receptivitate fa­ță de sesizările și interesele legitime ale oamenilor. La cea de-a 24-a aniversare a creării instituției noastre o­­fițerii, subofițerii și angajații civili din Miliția județului Cluj își îndreaptă gîndurile și recunoștința lor fierbinte către Partidul Comunist Ro­mân, către Comitetul său Central in frunte cu tovarășul Nicolae Ceaușescu, pentru gri­ja părintească și­ îndrumarea dată în toți acești ani, reafir­­mîndu-și hotărîrea de a lupta pentru înfăptuirea politicii partidului, pentru îndeplini­rea exemplară a sarcinilor și misiunilor încredințate. ramai — Stau de vorbă cu un slu­jitor al miliției. Dați-mi voie să vă întreb, tovarășe maior Nicolae Predoiu, cine este ce­tățeanul în această uniformă? — De fapt, mi-ați și răspuns într-un fel, poate fără să vreți. Omul în uniforma miliției es­te un cetățean ca oricare al­tul, care-și slujește țara și poporul. — Care este misiunea lui, ce apără el? — Cetățean fiind, el contri­buie efectiv, alături de toți semenii săi, de organele de partid și de stat, la respecta­rea legilor, a ordinei și a li­niștii publice, la progresul material și spiritual al na­țiunii, ca militar, omul în haina miliției merge mai de­parte, el apără direct cuceri­rile revoluționare ale statului nostru, apără avutul obștesc și particular, apără liniștea, acel climat de liniște și sigu­ranță necesar muncii creatoa­re.­­ Cu un cuvînt, lucrătorul de miliție apără integritatea morală a societății și pacea ei! — Exact! E­misiunea lui nobilă de fiecare clipă. — Nu vi se pare că munca dumneavoastră e prea puțin cunoscută?! De ce oare? — Da, așa este. In afară de noi, de cei apropiați nouă, de colaboratorii noștri, în ge­neral, activitatea noastră se cunoaște mai puțin, mai su­mar. E o meserie care se desfășoară mai în umbră, mai in secret — iată o primă ex­plicație. De aici, părerea u­­nora că noi doar luăm mă­suri, doar „tăiem și spînzu­­răm“, cum zice o vorbă. Sun­tem­ și noi oameni care ne bucurăm și suferim. Iar pro­fesia noastră, deși interesan­tă, e grea, e periculoasă, nu e mereu frumoasă, ca altele. Și e normal, căci noi luptăm împotriva a ceea ce e rău, ostil, retrograd în societate. Doar presa mai scoate, din cind în cînd, la lumină este un crîmpei din munca noas­tră. —- Ce riscă un ofițer de mi­liție în munca lui? — Mult, ca să nu spun to­tul, în primul rînd, liniștea, sănătatea. Cînd trebuie în­deplinită o misiune, nu mai contează intemperiile, condi­țiile de lucru sau acțiune, o­­boseala, riscul chiar! Iar u­­­neori, riscul este tocmai via­ța! Vii mereu în contact, prin natura meseriei, cu oameni de­căzuți, imorali, de la periferia societății Unora le poți cîști­­ga încrederea, sinceritatea, o­­menia, altora nu. In altă or­dine de idei, ofițerul de mi­liție își riscă timpul liber. El nu lucrează de la ora 7 la 15; el lucrează pînă la termi­narea misiunii. — Ați trecut vreodată prin momente grele, cînd v-ați ris­cat viața? — Au fost, dar din fericire ele sînt acum simple amin­tiri, departe, în timp. Și nu o dată. In anii 1948—’54, cînd am urmărit bandele unor cri­minali, m-am întîlnit de cîte­­va ori cu moartea. Au fost clipe cumplite... — N-ați regretat atunci pro­fesiunea aleasă? — Ei, parcă mai aveam a­­tunci timp de regrete... Ade­vărul e că n-am regretat-o niciodată și n-o regret. — De ce? îmi puteți spune? — Bineînțeles, nu e un se­cret. N-am regretat pentru că am fost întotdeauna convins că mă aflam ca om și cetățean, de partea adevărului. Iar ade­vărul merită totul. Dacă e ne­voie, și viața. — Ce știți despre copilăria dumneavoastră, ce vă amin­tiți? — A fost tristă. Pînă la 15 anii am lucrat pe moșiile boie­rilor. Mă gîndesc rar la co­pilăria mea. •— Care este marea dum­neavoastră mulțumire? — Că am ajuns să trăiesc într-o lume dreaptă și demnă. Copiii mei, de fapt trei fete, n-au avut griji. Azi, una e farmacistă, alta inginer și cea mică va fi economistă. Viața lor, lipsită de griji, e cea mai mare mulțumire pentru mine. — Ce simțiți cînd aveți în față un infractor? — Există două situații. Cînd ai in față un infractor înrăit, care te sfidează, ai față de el o­­­epulsie. Cînd e vorba de un tînăr aflat la prima a­­batere, cînd îl vezi curat și deștept dar decăzut moral, suferi pentru el. Te doare. Ne-am obișnuit cu ei și des­cifrăm rapid cauzele care i-au determinat deriva, greșe­lile în educație, încercăm să-i ajutăm, le dăm sfaturi, îi aju­tăm să-și găsească servici. — Adică? — Infractorul, după ce se eliberează din penitenciar, tre­ce pe la noi, îl ajutăm să se încadreze în cîmpul muncii. Noi vrem ca societatea să fie un organism sănătos. De ace­ea, nu o dată am „cules“ din cofetării pe acei tineri para­ziți — fără servici, fără me­serie, fără țel în viață, i-am chemat aici, am stat de vor­bă, i-am ajutat. — Deci, este ceea ce se cheamă munca de­­ prevenire! — Firește. Permanent facem o muncă de prevenire. Omul în uniformă albastră previne și educă, deci caută să evite răul, abia apoi, cînd nu mai e nimic de făcut, trece la sancționarea lui conform le­gii. Satisfacția noastră nu este să dăm amenzi, să trimitem în judecată omul, ci să-l re­cuperăm. într-un grup de pa­raziți se afla și L.N. El era cel mai puțin vinovat L-am chemat aici de multe ori, am stat de vorbă cu el, l-am în­trebat ce vrea să facă, ce me­serie vrea să învețe. Azi e un meseriaș bun, priceput, trece uneori pe la mine, stă pe scaunul pe care stai dumnea­ta, îmi povestește bucurii și necazuri. Sîntem ca niște prie­teni. Pentru mine e o mare mulțumire. B.F. provenea din­­tr-o familie dezorganizată, ta­tăl alcoolic, infractor înrăit. După lungi discuții, după mul­te încercări, l-am scos pe mi­nor din casa părinților și l-am recuperat. Azi e un bun mun­citor strungar, apreciat pen­tru munca lui. Sincer să fiu, eu n-am crezut că aveam șanse de reușită în cazul lui. — Cît timp liber aveți? — Foarte puțin, asta ca să nu spun de loc. De obicei, duminica după-amiaza găsesc două-trei ore libere și atunci dacă nu mă frămîntă cine știe ce faptă sau misiune. — De citit poate fi vorba? — Trebuie să fie. Citesc noaptea. — Iertați-mă, nu sînteți prea mult al miliției și prea puțin al familiei? — Important este un lucru: nu s-a simțit că am fost prea puțin al familiei. Deși, uneori am fost teribil de puțin... — Ce vă doriți în profesie? — Să formez cîțiva băieți buni. — Cu ce nădejdi așteptați anii ce vin? — Ii aștept cu nădejdea că vom trăi mîine într-o lume mai bună, mai curată, mai se­nină, bucurîndu-ne pentru truda noastră de azi! Viorel CACOVEANU Maior Nicolae Predoiu: „Omul în uniforma miliției este un cetățean ca oricare altul, care-și slujește țara și poporul’ irr CONCERT DE CONCERTE Eveniment muzical așteptat cu interes de public prin ine­ditul prezentării unor elemen­te tinere, concertul dat de soliștii și orchestra Liceului de muzică la Casa Universita­rilor, reprezintă un­ exemplu în acest sens. Școala muzicală clujeană dă în ultimul timp bune rezultate în domeniul pedagogiei instrumentale. Este îmbucurător la soliștii pe care i-am ascultat în program, se­riozitatea și calitatea îndru­mării. Deși numai timpul va verifica însemnele talentului lor, se cade a fi amintită con­turarea unor personalități ar­tistice. Programul a cuprins piese de mare anvergură, u­­neori abordarea lor dovedind :«A adevărat curaj, dac: .au­ fost­­ tălmăcite cu muzicalitate” cu­ inteligență. Dirijorii Paul­ Stoica și Mihăi Guttman au depus eforturi meritorii pen­tru redarea cît mai expresivă și cît mai apropiată de stilul propriu, lucrărilor interpreta­te. Orchestra Liceului de Mu­zică a reușit un acompania­ment suplu, discret. La cincisprezece ani, pianis­ta Adriana Budea ne-a dove­dit că are multă sensibilitate imaginativă, găsind modalități de exprimare inspirate a Con­certului în Fa major pentru pian și orchestră de G. F. Händel. Cornistul Ioan Țîrlea din clasa a VIII-a, interpre­tând concertul pentru corn de Skroup, a dovedit o fluență de bună calitate în parcurge­rea unor pagini, dificile chiar pentru un consacrat al instru­­mentulu. Cu momente­, sur­­­prinzâtor de elevate ne-a a­­părut concertul în Re major pentru pian de Joseph Haydn, prezentat de Könczei Arpad, clasa a VII-a, o individualitate interesantă, demnă de urmă­rit în dezvoltarea ulterioară. Distingîndu-se printr-o ma­nieră sobră, fără excese ago­­gice și dinamice, printr-o teh­nică ce pare naturală, tînărul pianist vădește premisele unei cariere muzicale sigure. O reușită versiune a concertului pentru trombon de Alschans­­ki, ne-a fost oferită de Nistor Cornel, clasa a XII-a, dove­dind sensibilitate și o plăcere de a cînta aparte. In final, cu multă îndrăzneală, a fost abordată o lucrare poate prea majoră pentru o tălmăcire încă din anii de ucenicie mu­zicală. Concertul pentru vioa­ră în Re major de P. I. Ceai­­kovski a rămas astfel o pa­gină bine exersată, interpre­tul Mihály Andrei, depășind net dificultățile tehnice nu­meroase, uneori realizind pa­gini de o reală frumusețe, dar pînă la o versiune capabilă să transmită, delicatețea, vigoa­­rea­ și i­nerva­ melodică a lu­crării există, un drum serios. Concertul de concerte a în­semnat un prag necesar pen­tru interpreți poate cel mai important care îndeamnă spre o muncă intensă, garanția ul­terioarei lor evoluții artistice. Mariana CRISTEA La munca patriotică In satul Sopor, aparținător comunei Frata, este in curs de construcție un local pentru școala generală de 10 clase, construcție care nu peste mult timp va constitui mîndria în­tregului sat. La această lucrare puteau fi văzuți oameni de cele mai diferite vîrste. Alături de pen­sionari ,ca Dănilă Daniș, Vasi­­le Gherman, Iacob Bal, lucrau Vasile Daniș Cilica, Mihai Șamilea, Alexandru Tușa, Mi­hai Daniș, Vasile Constantea, Grigore Dîrlea, precum și ti­nerii Olivia Bal, Neli Trifan, Petru Todoruț, Petru și Mari­cica Trifan și alții. Zilele acestea se trece la zidirea etajului și la turnarea planșeului superior. Pînă la data de 23 August, în cinstea marii sărbători, soporenii vor reuși să-și termine construcția în roșu și să finiseze parterul, care la 15 septembrie va fi dat în folosință. Crăciun CRUCEAN scoresp.) CRONICA MĂRUNTĂ . Pe str. Pata, colț cu str. Arieșului, din Cluj, a func­ționat pînă nu demult o unitate care desfăcea produse meta­­lo-chimice. La cererea locuitorilor din această parte a Clu­jului în acest local va fi deschisă curînd o unitate tip Gos­podina . In Piața Abator există o unitate pentru desface­rea brînzeturilor. Locuitorii din această zonă a Clujului propun, și pe această cale, ca în unitatea respectivă să fie deschis și un raion cu mezeluri. Sperăm că propunerea lor va găsi înțelegerea cuvenită . Ca urmare a lucrărilor de renovare, Clinica ginecologică II din Cluj arată acum ca o oglindă. Prin recompartimentarea încăperilor a fost creat aici și un salon cu cinci paturi pentru reanimare . Punem pe această cale o întrebare pentru întreprinderea Electro­­m­ontaj din Cluj: Cînd va reface, la starea inițială, trotua­rele și caldarîmul de pe străzile Oașului, Nădășel și Gării, unde a executat niște lucrări în cursul anului 1972? ® Pentru furt din avutul obștesc materiale de construcție de la întreprinderea unde lucra­u, Kereki Gavril din satul Cheia a fost trimis în judecată. Instanța l-a condamnat la opt luni închisoare • colimator NEMULȚUMITUL Inginerul Székely István este un om liniștit, care nu-și iese niciodată din fire. Nu-și pierde controlul nici atunci cînd alții „explodea­ză“ pur și simplu. Un lucru îl deranjează totuși: cînd un muncitor cu înaltă calificare își irosește timpul cu vreo trebușoară măruntă. Nu poa­te să admită nici , în ruptul capului ca un­­ salariat de înalte categorii să-și piardă vremea manipulînd nu știu ce materiale sau efectuînd o lucrare pe­ care ar putea-o executa orice necalificat. Pornit împotriva risipei de muncă calificată, nu pierde niciodată ocazia de a inter­veni atunci cînd se poate fa­ce ceva. Văzîndu-i cum se frămîntă, cum se zbuciumă, cît de mult îl doare pe el a­­cest lucru, unii s-ar putea să-l eticheteze drept un ne­mulțumit incurabil.. Cunos­­cîndu-1, l-am admirat. Ce bine ar fi — mi-am spus în sinea mea — dacă oriunde aș întîlni numai asemenea nemulțumiți. N-am mai pu­tea discuta despre automul­­țumire, fiindcă atunci cînd în fabrică indicele de folo­sire a timpului de lucru de­pășește 93 la sută, cum e la Armătura, n-ar părea sur­prinzătoare nici mulțumirea. î. CONSTANTINESCU

Next