Familia, 1874 (Anul 10, nr. 1-51)
1874-08-04 / nr. 30
Din spelunc’a ’ntunecoasa a Carmilului rîposu Se casuna reu ca se iesa pe terisiu cu capu 'n josu Unu ebreu, numitu Ahasver, ce traia neastemperatu Sunt doue mii ani aproape ; toate fierile a umblatu. Candu Isusu odinioara sarcin’a crucei ducea, Si voi se odihneasca tocmai langa usi’a sa, Ah! Ahasver i refusa voi’a d’a se odihni, Si-lu împinse cu bruschetia ineâtu Isusu poticni ; Toata greutatea Crucei corpulu lui lu-a mortî Si de multa oboséala a lui voce amutî. Atunci angelulu de mórte pe Ahasver l'a popritu Si in facla-i cu furare indat’ astu-felu i-a vorbitu : „Tu odihn’ai refusat’o fiului lui Dumnedieu, Inumane! Scelerate ! Se-ti ordonu am venitu eu, Ca se umbli ’n ratecire fara d’a te odihni, Pana candu a dou’a óara Isusu era va veni! Si unu demonu din infernuri, negru, reu, ce a esîtu Se te-alunge cu flagelulu printre fieri necontenitu ; Se-ti refuse pacea morții, de repausu de mormentu Se n’ai parte; consolare se nu afli pe pamentu!“ Din abisulu de oroare alu Carmilului riposu A esîtu abié Ahasver pe térisiu cu capu 'n rosu, Si cu man’a sangerata pulberea si-a scuturatu De pe barb’a lui stufoasa; er elu ca unu desperatu Apucă dintr’o gramada unu craniu secu si uscatu Si-lu privesce ca unu tigru, ochii i s’au turburatu; Lu asverle rosu in vale din Carmilu ca p’o ghiulea, Si salta din petra 'n petra, s’arunca si el cadea, Pana 'n fine se sfarama ’n mii bucăţi ce s’aruncau, Echoulu resuna tare, pe ceriu mori se turburau. „Ah! acesta a fostu tat’a, tatalu meu ce a muritu !“ Furiosu răcni Ahasver, vorba-i multu-o-a repetîtu. Inc' unu craniu, si inca siepte ! Ha! periti p’aici in josu!“ Sbieră elu, si-arunca ’ntr’una 'n josu pe muntele stancosu. Asta-i unulu, si ast’a-i altulu, mergeţi, ha ! v’amu asvérlitu, Voi ati fostu socele mele, eu pe tote v’am iubitu.“ Si-’nca totu aruncă craniuri, si racină cu tonu restitu: „Toţi aceşti mi sunt copiii, toti de multu au putredîtu. Ei putură ca se moara linisciti si a peri, Dara eu lapedatura, eu nu potu a mai muri! Ah ! Sentinti’a e eterna. Ah! teribila e ea, Pe d’asupra-mi ea aterna, greu apas’ asupra mea !“ Candu cadin Ierusalimulu eu scrasmămu cu dinţii mei, Si rapiăm prunci de la sinulu mameloru, de la femei, Ebreulu eternu. — Eapsodia lirica. — BUDAPESTA 4 Aug. st. y. 16 Aug. st. n. Va esî duminec’a. Redact.: strad’a iernei nr. 1. Nr. 30. Anulu X. 1ST4. Pretiulu pe unu anu 10 fl. Pentru Romani’a 2 galbeni.