Familia, 1877 (Anul 13, nr. 1-52)
1877-09-11 / nr. 37
BUDAPEST A 11 Septemvre st. v. 23 Septemvre st. n. Va esi duminec’a. I Redact.: strad’a Havasnn ! j fr. 37.1 anxilij XIII. 1877. Pretiulu pe unu anu 10 fl. í ] Pe ’/a de anu 5 fl.; pe •/, de ' anu 2 fl. 70 cr. í Pentru Romaní’a 2 galbeni, i Proverbe poporale române. Stimate domnule redactoru ! Cetindu in dîtele aceste opulu dluiG. Dem. Teodorescu „Cercetări asupra proverbelor române“ am aflatu de bine să urmezu sfatului dsale datu in acestu opu, atâtu de pretîosu pentru fiecare românu, si ’n deosebi pentru cei ce se ocupa cu adunarea literaturei poporale. Dreptu aceea ve trimitu aice vr’o câte va proverbe române insotîte de esplicarea originei si a impregiurârilor in cari s’au nascutu, rugându-ve sa le publicaţi in mnului din numerele procsime ale multu pretiuitei dvóstre foi „Familia.“ Si deca voiu fi nimeriţii macaru in câtu-va esplicarea lor, după cum o pretinde dl. Teodorescu, atunci mi-oiu da toata silinti’a câ ’n viitoriu să ve mai trimitu si altele. „A datu pelea popii.“ Mai demultu erâ datina atâtu la Românii din Bucovin’a, câtu si la cei din Moldova*) câ, deca muriu cineva, némurile celui mortu ’nainte de înmormântare, taiau unu berbece, o dia seu o vaca, si cu carnea acestora faceau „prasnicu“ seu „comândare“, era pelea cu carne cu totu o da preotului functionariu peste mormântulu repausatului, după ce preotulu sigila mormântulu. De carne lipia o lumina aprinsa de céra si punea si unu colacu. Pe unele locuri invârtiâ in pregiurulu comelor si matiele vitei taiete De la acést’a datina străbună vine proverbulu : a datu pelea popii“, adeca , a muritu. De aice apoi si variantele acestui proverbu : „mai câ erâ sb deie pelea popii“, mai câ erá sb mara. „Câtu pe ce de n’a datu pelea popii“, câtu pe ce de n’a muritu. „Are să deie pelea popii“,n’are scapare, are să móra. „Bai colacu si luminare.“ A da colacu de grâu si lumina de céra de sufletulu celor repausati a fostu si este încă si acum’a datina la Români. Si precum unu omu ce a muritu este perdutu pentru lumea acéstea si pentru némurile sale, asié si unu lucru imprumutatu, déca imprumutatoriulu nu mai are sperantia de a-lu capeta indareptu. De aice s’a nascutu apoi proverbulu „dai colacu si luminare“, adeca nu trage nădejde ca vei mai capeta lucrulu imprumutatu. Căci, precum nu se intórce mortulu de la mormentu, asié si lucrulu imprutatu nu ti se va mai intórce. Asemene si despre unu lucru, pe care cineva singuru l’a perdutu si nu-lu mai poate afla, inca se dice „dai colacu si luminare“, adeca : „nu-lu mai cauta, ca nu-lu vei mai găsi. *) A. Lambrioru in „Convorbiri literare an. IX. 1875—76 pag. 154.