Familia, 1890 (Anul 26, nr. 1-52)

1890-08-05 / nr. 31

ORADEA-MARE )NAGYVÁRAD) 5 august st. v. 17 august st. n. Ese in fiecare duminecă. Redacţiunea : Strada principala 375 a. Nr. 31. ANUL XXVI. 1890. Preţul pe un an 10 fl. Pe 7s de an 5 fl.; pe */4 de an 2 fl. 70 cr. Pentru România pe an 25 lei Tinereţe, nebuneţe. — Novelă. — (Urmare.) jf||g|ra noaptea, tânjior. !|ipsin sala ospetărîei .Grand Hotel* ospeții se rări­­^»^jseră, numai câteva mese erau ocupate ancă. La o mesá intr’un unghiu ședeau doi băr­­u bați și conversau. Mai mult conversau decât beau. 5 In dreapta și ’n stânga mese cu ospeți cam rari ; dar la o parte o mesá întinsă, lungă și bogată; și la mesa şedeau un număr mare oficieri din gar­­nisona oraşului. Erau veseli toți, și făceau un fololoiu mare; ba unii incepuseră a cântă cântece joviale, ba chiar frivole. Cei doi dela mesa din unghiu erau doi advo­cați : erau bărbații celor doue neveste frumoase. — Mei — dicea bărbatul Lincei, — nu me ’m­­pac cu ideile tale. — O femeie trebue să-și adune totă dragostea, și să o concentreze in bărbatul ei. Eu vrea dragostea ei — tată , și nu ced nimănui in lume nici cât e o privire dulce. — Conced că vei fi având dreptate. Dar nu strimtă lumea unui om care doreşce largul, căci cu atâta va dori mai mult libertatea. In urmă îşi va află lanţul prea greu, şi-l va sdrobi, — şi astfel va fi făcut cel dintâiu esces. Apoi al doile nu-i greu. — Omul de bine şei până unde merg otarele libertăţii, şi unde se ’ncepe absolut şi escesul. Dăcă nu şeii, incluide ochii, şi-ţi fă cruce. — Mulţămesc frumos — zise bărbatul Lincei cu ironie. Adecă să deschid cruşca, şi să­­fii frumos: poftim păseruică, lumea-i largă şi frumoasa, — şi io să me uit după ea, şi să fluer a pagubă. — Că bune principii, — asta mi-ar trebui. Mei — femeia-i ca morişca copiilor; până o țini cu mâna, să ’nvârte frumos, — cât o scapi din mână, ori îți sare ’n ochi, ori cade jos de pe măsă. — Urra! strigă grupul oficierilor dela mesa cea lungă — ca și când ar glorifică cele crase — și să­rind sus, unul pe scaune, altul pe mesa ciocniră pă­hărele. Toți dintr’o dușcă. Păhărele se goliră ; și cum se goliau păhărele, aşă se umpleau capetele. — Ei frate — continuă bărbatul Tincei, — da­­torim damelor mai mult respect și mai multă încre­dere. Căci, décâ n’ar fi nimic sânt și dumnez­eesc in dragostea unei femei, décâ nu tot minutul ar trebui să stai la pândă : atunci n’am mai putea să atribuim amorului provenienţa din cer, şi omului demnitatea de om. Femeia are castitate, pudore, ambiţie şi credinţă ; pe ea o a pus D­jeu de sentinelă tare in conservarea şi cultivarea virtuţilor şi a moralului ; şi ea e mai vitază, şi stă la postul seu cu multă sântenie decât noi bărbații; — deci frate, mai mult respect, mai multă încredere față de dame. — Ei, — respect incoace, respect incolo, — și ’n dreapta şi ’n stânga, tot respect ; dar »grigea bună incungiură primejdia rea.« Dragostea prea mare pen­tru libertate e soră dulce cu dragostea escesului. Apoi frate, femeia e femeie! și atâta! — Urra! — strigară oficierii la mesa cea lungă. Să trăiăscă vinul, vinul și pelinul ; să trăiăscă Bachus — urra! Și ciocniră păhărele. Vinul să bea și se versa. Bachus intr’adevér trăiă. Ei nu autjiau ce vorbiau cei doi, oi celor doi nu le păsă ce fac cei beați. — Mei — continuă bărbatul Tincei. Viața e fru­­mosă și abundantă in tot ce poate face pe om mul­­țămit ; noi înșine nu o facem urâtă — prin patimile și slăbiciunile noastre. Viața are atâtea plăceri, atâta farmec și atâta poesie, câte se recer pentru de a trăi cu drag; dar noi ne cernim lumea și traiul, prin scă­derile noastre. Te rog, — mai multă dragoste pentru lume, mai multă dragoste binelui, frumosului și vir­tuții, și mai multă încredere in femei. — Poftim! era cu predicele tale. — Ei, — idei, teorii, ficeuri. — Urra ! să trăiască sensul frumos, să trăiescă damele, să trăiască mândrele — strigară la mesa cea lungă, și se făcu un strigăt general cumplit, ca un strigăt de asalt. Un oficier tiner sări in vârful mesei. La mână avea o sticlă de vin de Champagna, și destupând do­pul, strigă : — Să traească cea mai frumosă, să trăiască Linca ! Alt oficier sări după el, şi ţinând sticla mai sus cu o palmă, lăsă dopul se sară, şi strigă: să trăiască Tinca. Toţi oficierii se sculară in picioare, ciocniră pă­hărele, şi se făcu un urra, un adevărat scandal. Bărbatul Lincei deveni roş ca focul, şi sărind de pe scaun, privi cătră ei cu ochii fulgerători ; or bărbatul Tincei ședea incotit pe mesa, și priviă ’na­­intea sa la un punct, ca și când ar sta așă înlemnit. Fața-i eră palidă, și la tâmple­­ băteau strașnic doue vene mari și vânete. — Merg — merg — —­­zise bărbatul Lincei turbat ca un tigru. — Unde mergi? Stăi pe loc — dise al Tincei, și prindându-l de mână, îl ţinu in loc. 31

Next