Flacăra Iaşului, august 1954 (Anul 10, nr. 2470-2494)
1954-08-15 / nr. 2482
Pag. 2 La începutul noii stagiuni teatrale încă pe timpul regimului absolutist al boierimii feudale, Vasile Alecsandri afirma cu tărie că „teatrul este tribună ... organ spre biciuirea moravurilor rele şi a ridicolelor societăţii noastre“. Au trecut de atunci mulţi ani, în care arta teatrală de la noi a prins aripi şi s-a dezvoltat datorită dragostei şi muncii devotate a unor mari artişti şi animatori progresişti ca Matei Milo, C. Caragiale, M. Eminescu, I.L. Caragiale, precum şi toată pleiada de actori străluciţi pe care i-a dat scena naţională. Ei au avut, însă, de luptat împotriva ostilităţii moşierimii şi a burgheziei, împotriva repertoriului cosmopolit — decadent pe care-l impuneau clasele exploatatoare sau antrepenorii de spectacole care nu vedeau în teatru decît o afacere comercială. Abia după 23 August 1944, teatrul romînesc şi-a găsit drumul său adevărat. La Iaşi, mişcarea teatrală s-a dezvoltat în anii puterii populare şi a dus la obţinerea unor bogate succese. Teatrul Naţional din Iaşi, teatrul cel mai vechi din ţară şi cu o puternică tradiţie realistă, statornicită de Matei Millo şi de învăţăceii lui a ajuns la o mare dezvoltare. Publicul spectator care umple acum sălile de teatru aplaudă cu entuziasm un repertoriu bogat, modern şi clasic, de la Shakespeare, Goldoni, Gogol la Alecsandri şi Caragiale, de la Gorki, Simonov, Kornelciuc la ultimele realizări ale dramaturgiei noastre noi. Pătrunderea aceasta largă a teatrului în gustul maselor arată valoarea spectacolelor de astăzi, arată progresele meşteşugului actoricesc, însufleţirea cu care oamenii scenei s-au pus în slujba poporului. Anul acesta, Teatrul Naţional îşi va desfăşura activitatea pe încă o scenă, la casa de cultură „Ion Creangă“ din Tataraşi, în afară de turneiele periodice şi de ieşirile pe teren, în fabrici şi la ţară. Dar în anii ce au urmat eliberării, şi ca o consecinţă a eliberării, în Iaşi au luat finţă încă două teatre noi. Deplina egalitate în drepturi a cetăţenilor aparţinînd minorităţilor naţionale cu cetăţenii de naţionalitate romînă a dus şi la descătuşarea culturală a acestor minorităţi. De aceea în oraşul nostru s-a înfiinţat şi s-a impus ca o instituţie de seamă Teatrul Evreesc de Stat, pentru populaţia de limbă idiş. De o mare importanţă pentru educarea copiilor este şi teatrul de Păpuşi, creat de asemenea în anii de după 23 August 1944. Toate aceste unităţi artistice din oraşul nostru pornesc acum din nou la muncă. Cu acest prilej trecând în revistă izbînzile şi greutăţile înregistrate pînă în prezent, confruntînd realizările cu scopurile propuse, trebuiesc fixate obiectivele noii stagiuni Şi astăzi, ca şi pe vremea lui Alecsandri, teatrul este o tribună. Astăzi însă această tribună trebuieşte văzută mai larg. Ea nu tinde numai să biciuiască, ci să şi clădească. Pe lingă misiunea de a înfăţişa în mod critic societatea trecutului, pe lîngă sarcina de a lupta şi împotriva acelor moravuri rele care mai dăinuie în societatea noastră, teatrul are drept scop şi sezisarea noului care se naşte sub ochii noştri. înfăţişarea unor piese are să oglindească cu putere realitatea de azi, măreţia bilelor pe care le trăim, ajutînd la dezvoltarea orînduirii şi a conştiinţei socialiste iată sarcina cea mai de frunte a teatrelor. In acest scop, se impune, în primul rînd, o bună alcătuire a repertoriului, care să cuprindă şi lucrări ale dramaturgiei noi. Succesele cele mai răsunătoare ale Teatrului Naţional în stagiunile trecute sunt acelea obţinute cu „Chiriţa în provincie“, „Ochiul babei“, „Vlaicus Vodă“, piese care înfăţişează trecutul. In viitorul apropiat trebuie să se ducă lupta pentru scoaterea la lumină şi reprezentarea cu acelaşi succes a unor piese care oglindesc frămîntările vieţii de astăzi. Dispunem de toate elementele necesare pentru aceasta. Se impune însă, mai multă stăruinţă din partea conducerilor de teatre. Pe această linie Teatrul Evreesc din Iaşi a avut o realizare : spectacolul „Familia Grunwald“ de E. Bruckstein, care, cu toate lipsurile textului, a izbutit să intereseze fiindcă se referea la o serie de probleme vii şi actuale. Drumul acesta trebuieşte însă continuat cu mai mult curaj, cu mai multă hotărîre. Acţiunea de sprijinire a dramaturgiei noi, a realizărilor autorilor locali trebuie să fie curăţată de caracterul ei formal şi dusă pînă la capăt. Consiliile artistice ale teatrelor au datoria de a se interesa şi de a insista pentru ca lucrul asupra pieselor noi pe care le propun Ministerului Culturii spre aprobare să nu ajungă la un punct mort. Dar munca formală, de faţadă, trebuie înlăturată şi în activitatea artistică, îndeplinirea justă a planurilor de muncă, trebuie să însemne neapărat o realizare în plus fie în ceea ce priveşte progresul profesional al actorilor, fie interpretarea pieselor. Comitetele sindicale, comisia de protecţia muncii trebuie să se preocupe şi de problemele legate de asigurarea condiţiilor optime de lucru în teatre. Organizaţiile de partid şi comitetele de instituţie au sarcina de a sprijini conducerea în crearea acestor condiţii de muncă, în acţiunea de ridicare a nivelului profesional al actorilor şi regizorilor şi în justa apreciere a locului pe care fiecare angajat îl ocupă în sinul colectivului. Munca de popularizare a spectacolelor, mobilizarea spectatorilor, trebuie să capete forme mai variate, linele spectacole cu discuţii, prezentările mai ample, şi mai vii în programe şi afişaj, folosirea fotografiilor, a celorlalte metode de agitaţie vizuală, convorbirile între artiştii de frunte şi spectatorii pot duce la o şi mai mare popularizare a teatrului. Pe măsură ce publicul se interesează mai mult de teatru trebuie să sporească şi exigenţele faţă de nivelul reprezentaţiilor şi pentru înlăturarea denaturărilor obişnuite încă după premiere. Evitarea oricăror compromisuri la distribuţii, trecerea la metode concrete de înlăturare a lipsurilor în interpretarea în cadrul cercului de studii „Stanislavschi“, iată o serie de mijloace care folosite cu convingere şi dragoste de muncă , pot duce la realizări superioare, care să corespundă cerinţelor maselor şi sarcinilor pe care partidul le pune oamenilor de artă din patria noastră liberă. N. BARBU AI. 2482/BACARA IASULUI Cartea — prieten al ţăranului muncitor Munca la aria Nr. 1 din comuna şoară într-un ritm intens. In clipele biblioteca ariei, unde sunt îndrumaţi Ungureanu, să citească unele broş Cotnari, raionul Hîrlău, se desfăde răgaz, ţăranii muncitori vin la de către bibliotecarul satului, M. uri agrotehnice. Decada culturii romîneşti constituie un prilej de punere în lumină a biruinţelor înregistrate de scriitorii şi de editurile noastre în cei zece ani care au trecut de la eliberare. De aceea, vitrinele librăriilor, standurile de cărţi, bibliotecile oferă în zilele decadei un aspect bogat şi plin de varietate. Mai ales sunt prezentate ultimele lucrări apărute, datorate scriitorilor noştri ca şi o serie de traduceri din operele marilor scriitori casici universali. Astfel, Editura de Stat pentru literatură şi artă înfăţişează volumul de „Teatru“ al dramaturgului M. Davidoglu. Piesele acestuia prezintă aspecte tipice ale vieţii noi din Republica noastră. Volumul cuprinde lucrările„Omul din Cental“, „Zaporul“, „Flăcăul de pe Ceanul Mare“, „Steagul de pe munte“, „Minerii“, „Cetatea de foc“, „Schimbul de onoare“ precum şi cîteva comedii într-un act. Volumul de poezii „Cîntecele pădurii tinere“ al lui Eugen Jebeleanu — cuprinde versuri care se înmănunchiază în jurul unui imn închinat tineretului în lupta pentru pace şi pentru un viitor fericit. Volumul a apărut în Editura Tineretului. Editura de Stat a adunat în volum o serie de articole şi studii ale lui M. Novicov apărute din 1948 pînă azi — referitoare la diferitele aspecte ale literaturii noastre noi (în prima parte a volumului) şi la literatura rusă şi sovietică (partea a doua a cărţii). CARNET CULTURAL Literatură nouă Antologia poeziei romîneşti de la începuturi şi pînă astăzi Singura lucrare de acest gen din literatura noastră, Antologia poeziei romîneşti de la începuturi pînă astăzi este o oglindă a dezvoltării poeziei realiste din patria noastră. Antologia cuprinde creaţiile unui mare număr de poeţi, de la cei dintîi alcătuitori de stihuri Varlaam şi Dosoftei, poeţii Văcăreşti, pînă la poeţii din jurul primului război mondial. Alături de marii maeştri ai poeziei noastre M. Eminescu, G. Coşbuc, V. Alecsandri, Gr. Alexandrescu, figurează Anton Pann, Cezar Boliac, D. Bolintineanu, C. Negruzzi, B.P. Haşdeu, I. L. Caragiale, Al. Vlahuţă, Şt. O. Iosif şi alţii. „Barbu Lăutaru“ Autorul prezintă în acest scenariu literar momente din viaţa lui Barbu Lăutaru, neîntrecutul interpret al cîntecului popular. Din documentele vremii şi, în special, din cele ce s-au transmis din generaţie în generaţie, Dumitru Corbea a creat figura renumitului cîntă Sunt prezenţi de asemenea o serie de poeţi care au creat sub influenţa clasei muncitoare ca D. Th. Neculuţă, Păun Pincio, N. Beldiceanu, Traian Demetrescu, precum şi alţii mai puţin cunoscuţi ca George Baconzi, C. Bălăcescu, G. Creţeanu, Al. Depărăţeanu. Minunatele creaţii ale poeziei noastre populare: Mioriţa, Meşterul Manole, Toma Alimoş, cîntece şi doine, pline de farmec, deschid paginile acestei vaste antologii. Volumul cuprinde note bibliografice ale tuturor poeţilor cuprinşi în antologie, de D. Corbea ret popular, care a entuziasmat pe cei mai mari muzicieni ai timpului. Dramatica existenţă a lui Barbu Lăutaru este redată în strînsă legătură cu viaţa robilor şi clăcaşilor din mijlocul cărora s-a ridicat — crunt asupriți şi împilați de boierimea feudală. Decada manifestărilor culturale Deschiderea festivă a decadei la Huşi Deschiderea festivă a decadei manifestărilor culturale în cinstea celei de a 10-a aniversări a eliberării patriei a avut loc la Huşi în sediul bibliotecii raionale. Au luat parte la această festivitate activişti de partid şi de stat, lucrători pe tărîm cultural, precum şi numeroşi oameni ai muncii. Deschizînd adunarea, tov. M. Foca, activist al comitetului sindical regional, a vorbit despre importanţa zilei de 23 August. Tov. Iancu Luţă, şeful secţiei culturale a sfatului popular raional, a înfăţişat apoi unele aspecte ale înfloririi culturale în cei 10 ani care au trecut de la eliberarea ţării noastre în raionul Huşi. In anii regimului democrat popular au fost înfiinţate în cuprinsul raionului peste 30 de şcoli elementare şi medii, unde învaţă un număr de peste 10.000 de copii ai oamenilor muncii. De asemenea, s-au construit internate pentru şcolari, cămine de zi pentru copiii celor ce muncesc, precum şi 12 grădiniţe sezoniere. Cartea a devenit un bun al maselor largi populare. Numai de la începutul acestui an biblioteca raională a fost înzestrată cu 2000 volume, iar numărul cititorilor acestei biblioteci a crescut la 1500. In fiecare sat din cuprinsul raionului funcţionează cămine culturale înzestrate cu biblioteci, aparate de radio, materiale sportive etc. Succese de seamă au fost obţinute şi în cadrul recentului concurs al căminelor culturale. După conferinţă a fost vizitată expoziţia de cărţi organizată în cadrul decadei manifestărilor culturale, iar echipa artistică a casei raionale de cultură a prezentat un frumos program artistic. In oraşul Huşi, precum şi în numeroase comune ca Avereşti, Vutcani etc. au fost deschise bazate şi expoziţii de cărţi şi au avut loc manifestări culturale. " Expoziţii de artă populară Ne mai despart puţine zile de marea sărbătoare a eliberării patriei noastre. Sute de oameni ai muzicii de la oraşe şi sate participă cu drag la concursul de artă populară pe tema „Prietenia Romîno-Sovietică”, organizat în cinstea zilei de 23 August. De cîteva zile, in satul Dobrovăţ, raionul Codăieşti, s-a deschis o frumoasă expoziţie în sala căminului cultural, unde sunt prezentate peste 50 de obiecte. Printre lucrările expuse, de un real succes se bucură obiectele confecţionate de tov. Chelaru Elena, Pavel Guzu, Aurica Dimitrevici şi alţiiAstfel de expoziţii s-au deschis şi in comunele Grozeşti şi Bohotîn tot din raionul Codăieşti. ELENA IBRIAN corespondentă O interesantă expoziţie a fost deschisă şi in Ţibăneşti, raionul Negreşti. In sălile căminului cultural „I. C. Frimu” vin zilnic ţăranii muncitori şi colectiviştii din sat sau din împrejurimi pentru a vedea frumoasele obiecte expuse. Cinstind marea sărbătoare a eliberării, harnicele colectiviste şi ţărance muncitoare din Ţibăneşti au confecţionat frumoase obiecte de artă populară. Celemai preţuite de vizitatori din lucrările expuse sînt covoarele colectivistei Iancău Aurica, tabloul lucrat pe pînză cu mătasă de tov. Aurica Opre şi faţa de masă brodată de învăţătoarea Paula Burlacu. GH. DAVID corespondent Dezvoltarea sportului in regiunea noastră activitatea sportivă era slab dezvoltată in timpul regimurilor burghezo-moșiereşti care făcuseră din sport un privilegiu al claselor ex*ploatatoare. Așa după cum arată graficul alăturat, in ultimii ani au fost dobîndite succese însemnate în lărgirea bazei de masă a mișcării sportive. Cultura fizică și sportul — care contribuie la educarea omului nou—a devenit astăzi un bun al maselor largi populare. unei literaturi realist-socialiste Pe drumul de DEMOSTENE BOTEZ Evenimentul istoric de la 23 August 1944, schimbind radical orinduirea economică, a adus şi o revoluţie în gindire, în iartă, in literatură. Revoluţia socialistă a pus acut problema luptei în contra ideologiei burgheze in toate formele ei de manifestare şi deci şi în artă unde dominau în voie tot felul de curente decadente, precum formalismul, cosmopolitismul, naturalismul. In această luptă, literatura a găsit o bază in literatura populară, in folclor, in clasicii noştrii (Creangă, Eminescu, Caragiale, Coşbuc, Mihail Sadoveanu etc.) şi în literatura neoficială a scriitorilor critico- realişti, adică în moştenirea literară, sănătoasă, progresistă, din trecut. Literatura de după 23 August 1944 nu s-a dezvoltat astfel, pe loc gol. Ea şi-a tras o serie de învăţăminte din această moştenire preţioasă, realizând însă un salt calitativ înainte, insuşindu-şi metoda realist-socialistă după exemplul literaturii sovietice.Metoda realist-socialistă în artă caracterizează concepţia socialistă a artei şi rolului ei, caracterul popular şi militant al artei. Trecerea la revoluţia socialistă, cu ascuţirea luptei de clasă, cu desfiinţarea puterii economice a marii industrii şi a moşierimii, la noile concepţii politice şi sociale pe care le pune construirea socialismului, a ridicat noi valori norale, răsturnind im impiet vechiul tabel de va* Dacă din scriitorii din trecut, M. Sadoveanu, Cezar Petrescu A. Toma şi M. Beninc, care în operele lor dinainte de 23 August 1944 şi-au pus arta în slujba luptei de eliberare a poporului, şi-au sporit în libertate avîntul creaţiei lor, alţi scriitori care au scris între cele două războaie precum:Zaharia Stancu, Eusebiu Camilar, Ion Călugăru, Cicerone Theodorescu, Eugen Jebeleanu, Maria Banuş, Radu Boureanu şi alţii, s-au îndrumat pe drumul creaţiei realiste. întreg acest grup de scriitori, printre care se numără fruntaşi consacraţi ai literaturii noastre, au dezvoltat după 23 August 1944 bunele tradiţii literare, aducînd un aport de mare valorm noii literaturi. Dar istoricul eveniment de la 23 August 1944 a adus prin tot ceea ce a urmat, transformări radicale în compoziţia masei cititorilor şi a încetăţenit în literatură nu numai concepţia unui om, a unui personaj nou, pozitiv, dar munca însăşi ca cel mai copleşitor personaj. Realizările socialiste, lupta dusă pentru ele, noua concepţie despre om şi artă, integrarea scriitorilor în primele rînduri ale luptei pentru socialism, naşterea unui nou cititor, noua concepţie despre muncă, s-au cerut cu putere oglindite în literatură. Cititorul nou, direct interesat în victoria socialismului care cunoaşte realitatea clocotitoare, în veşnică transformare şi progres, a cerut şi scriitori noi, şi o literatură nouă, ţişnind din însăşi viaţa. Poporul şi-a creat singur cântăreţii propriei lui vieţi, propriilor lui lupte, cîntâreţi legaţi de mase, de viaţa, de unitatea de luptă şi de ţel. Şi, ca niciodată în vreo literatură, au crescut ca din pămint noi forţe literare, care au erupt cu o putere neîntîlnită chiar de la primele începuturi : Dan Deşliu, Veronica Porumbacu, Eugen Frunză, Mihu Dragomir, Victor Tulbure, Al Andriţoiu ş.a., in poezie, Petru Dumitriu, Al. Jar, Em. Galan, Dumitru Mircea, Marin Preda, în proză. In felul acesta s-a închegat un front larg şi puternic de luptă literară. Călăuzită de însăşi mase, care cer cu sete o literatură care să oglindească just şi consecvent munca şi viaţa lor, şi folosind metoda realistsocialistă, literatura a luat un mare avînt. Varietatea noilor aspecte de viaţă, puterea cu care se pun noi şi noi probleme, şi interesul pe care masele il arată pentru toate aceste probleme, au oferit scriitorilor şi a neînchipuit de vastă tematică şi un număr de cititori necunoscut mai înainte.in primii ani de luptă a instaurării puterii clasei muncitoare, şi în focul acelei lupte, literatura a fost la un moment dat ameninţată de pro- , letcultism. Dar experienţa din Uniunea Sovietică, bunele noastre tradiţii literare, au lichidat repede această deviaţie. Eliberată de constrângeri, directe, şi indirecte, redată în totalitatea ei poporului şi vieţii, literatura de după 23 August 1944 a cunoscut un mare avînt. Ea crescut ca niciodată în conţinut, în forma artistică, la puterea ei de pătrundere. In conţinut, ea a cîştigat orientîndu-se spre realitate, spre lupta maselor muncitoare , împotriva forţelor reacţionare, spre participarea la realizările oamenilor muncii, spre o artă militantă. Părăsind poziţiile astrale ale artei pentru artă şi coborîndu-se pe pămint, în mijlocul vieţii, în chiar clocotul ei, literatura s-a îmbogăţit cu o seamă de idei preţioase, a devenit o manifestare vie, fecundă, o forţă motrice care ajută mersul înainte al societăţii, începuturile nu au fost uşoare. Primele mari opere literare , romanul „Desculţ” al lui Zaharia Stancu şi romanul „Negura” al lui Eusebiu Camilar, s-au mărginit doar la prezentarea, liberă de astă-dată şi deci mai amplă şi mai adevărată, a realităţii. Ele sînt însă romane aparţinînd realismului critic, unul înfăţişînd realist viaţa de mizerie şi suferinţă pe care a dus-o ţărănimea muncitoare în regimul trecut, cealaltă demascînd un război şi barbariile fasciste. Drumul realismului socialist a fost deschis de o bogată creaţie nuvelistică, datorită în special apariţiei unui însemnat număr de prozatori tineri, care au prezentat în operele lor lupta eroică a poporului pentru construirea socialismului. Volumele de nuvele „Nopţile de iunie” şi „Vînătoarea de lupi” ale lui Petru Dumitriu ilustrează strălucit succesele prozei noastre pe noul ei drum. In „Nopţile de iunie“ e zugrăvită lupta în jurul înfiinţării primelor gospodării colective, apare pentru prima oară în literatura noastră, în Ion Lepădatu, figura ţăranului sărac în care s-a trezit, conştient, lupta de clasă. Odată pornită pe această cale, literatura s-a îmbogăţit cu noi romane, printre care cităm „Sfîrşitul jalbelor“ al lui Alexandru Jar, „Zorii robilor” şi „Bărăgan” ale lui V. Em. Galan, „Lanţuri“ al lui Ion Pas, „Drum fără pulbere“ al lui Petru Dumitriu, „Cumpăna luminilor“ al lui N. Jianu, „Oţel şi pîine“ al lui Ion Călugăru, în care sînt consemnate luptele din trecut ale clasei muncitoare ca şi munca eroică din prezent, de la gospodăria agricolă colectivă, pînă la crearea importantului centru siderurgic de la Hunedoara. , Iar mai presus de toate acestea, se situiază noua operă a maestrului Mihail Sadoveanu, cu „Nicoară Potcoavă“, roman de evocare istorică, în care transpar criminalele uneltiri ale boierilor în contra acelor, domnitori care-și bizuiau domnia pe dragostea şi aspiraţiile de libertate ale mulţimilor, cu „Nada florilor“, în care este descris un episod din răscoalele ţărăneşti de la sfîrşitul veacului al XIX-lea şi mai ales cu romanul „Mitrea Cocor“, azi cunoscut în lumea întreagă. Poezia s-a adaptat mai greu noului conţinut al vieţii. Tiparele vechi, ca şi vechea concepţie despre artă, au încătuşat întrucîtva dezvoltarea poeziei noi, pînă ce îndrăzneala tinerilor poeţi a spart vechile forme, dînd poeziei noi nu numai conţinutul cerut de noile aspecte ale vieţii, dar şi o formă nouă. In această privinţă, poezia de astăzi a făcut apel la izvoarele ei cele mai autentice şi mai artistice, la poezia populară, utilizînd formele poetice ale folclorului, în mod creator şi cu mult succes. Cititorii au găsit astfel în noua formă, o poezie mai apropiată lor, în care au simţit ecoul viu al rezonanţelor poetice de veacuri. Au regăsit în sfîrşit o limbă curată, pe înţelesul lor, limba strămoşească, cu toată bogăţia ei de nuanţe şi de imagini. Poezia nouă s-a înfrăţit în formă şi în conţinut cu balada, cu doina, cu cîntecele bătrîneşti, fără a pierde grija unei înalte realizări artistice. Poeţii au făcut ceea ce a făcut George Eunescu în simfoniile lui. In felul acesta, poporul a regăsit în poezie mijlocul tradiţional de exprimare a celor mai înalte aspiraţii şi sentimente. Mulţi dintre poeţi de astăzi au adoptat genul baladelor populare, în care „autorul anonim“ nara în versuri viaţa şi isprăvile glorioase au eroilor populari. Pe acest drum, poezia a ajuns la poemul de mari dimensiuni, în care poeţii prezintă clipurile şi faptele unor eroi populari nu numai din trecutul de luptă a poporului, dar şi din lupta şi realizările de astăzi. „Cîntec pentru tovarăşul Gheorghe Gheorghiu-Dej“ al lu Beniuc, „Lazăr de la Rusca“ şi „Minerii din Maramureş“ ale lui Dan Deşliu, „Bălcescu“ şi „In satul la Sahia“ ale lui Eugen Jebeleanu etc ilustrează acest nou drum al poezie romîneşti. Poezia, totuşi, deşi bogată, aş cum dovedeşte culegerea cu caracte de antologie a poeziei din Republic Populară Romînă, de curînd tipărită într-o a doua ediţie, nu a izbutit încă să reflecte îndeajuns ansamblul noii vieţi şi al noilor preocupari ale oamenilor. Ea nu şi-a găsit încă tonul, form corespunzătoare ritmului de luptă, di avînt al vieţii de astăzi, altfel deci prin folosirea poeziei populare. Ceea ce a izbutit Vladimir Maiakovsch în Uniunea Sovietică, spărgînd vechile tipare şi învechitele expresii, nu s-a realizat încă la noi. O imitare pur şi simplu a „genului Maiakovschi“ a fost practicată un timp, dar apoi a fost părăsită, ca ceva lipsit de originalitate şi care, deci, nu poate folosi pentru dezvoltarea mai departe a literaturii noastre. Dar tocmai această căutare îndărătnică de noi forme, noi expresii şi imagini poetice, dau poeziei de azi o imensă varietate de ton şi o fierbe.