Flacăra Iaşului, februarie 1967 (Anul 23, nr. 6342-6365)

1967-02-01 / nr. 6342

FLACARA IAŞULUI PAGINA 2 * Drum mai scurt Intre difuzor Si cititor! „Luna cărţii la sate" care are loc în fiecare an, iarna, reprezintă un act de cultură, un semn al înaltei preţuiri de care se bucură cuvîntul tipărit. In­tre 1—28 februarie, anul cu­rent, vom asista din nou la un număr sporit de şezători literare, consfătuiri cu citito­rii, concursuri, întâlniri cu scri­itori, expoziţii de cărţi şi alte activităţi ce vor avea loc în biblioteci şi cămine culturale, în librării şi magazinele coo­peraţiei de consum. Este vorba în general de acţiuni susţinu­te de popularizare a noutăţilor editoriale, de o largă informare bibliografică, de sondarea opi­niilor şi gusturilor cititorilor, a proiectelor literare ale crea­torilor. Evident în acest răs­timp, vom înregistra şi noi a­­pariţii de cărţi, editurile pre­­văzând circa 300 de titluri proaspete de lucrări, ce vor fi difuzate la sate. Tirajele fără precedent în care apar astăzi cărţile în ţara noastră nu mai surprind pe ni­meni. Nu mai vorbim de rapi­ditatea cu care se epuizează stocurile în librării cînd e vor­ba de lucrări interesante, de creşterea numărului de citi­tori la bibliotecile de lectură publică şi al posesorilor de bi­blioteci personale. „Luna cărţii la sate" consti­tuie o perioadă în care toţi cei ce propagă cultura vor tre­bui să-şi unească forţele pen­tru a îmbunătăţi munca de popularizare şi difuzare a căr­ţii, pentru a forma cititori pa­sionaţi şi a informa pe toţi paanenii muncii de la sate ab­­­upra noilor tipărituri. Acţiu­nea nu trebuie să fie cu ca­racter de campanie, ci este necesar să aibă continuitate, luna cărţii fiind un răstimp de perfecţionare continuă a acti­vităţii de răspîndire a volume­lor din cele mai diverse do­menii. Subliniem aceasta deoarece pe lingă biblioteci comunale cu activitate susţinută, care au reuşit să permanentizeze un număr însemnat de cititori (Băceşti — Negreşti, Bîrnova — Iaşi, Balţaţi — Paşcani, Cos­­teşti — Vaslui), pe lingă bi­bliotecari care au ştiut să an­treneze specialişti la realizarea unor acţiuni mai deosebite (Duda şi Turzii — Hurj, Du­­meşti — Iaşi, Deleni — Vas­lui), mai sunt destule unităţi cu un număr foarte redus de cititori datorat lipsei oricăror iniţiative a bibliotecarilor pe linia popularizării cărţii, pasi­vităţii lor şi concepţiei greşi­te că rolul ce le revine s-ar mărgini la simpla distribuire a volumelor solicitate şi uneori nici măcar la atît. La Erbipeni, de exemplu, de la începutul a­­nului nu s-au înregistrat mai mult de 30 de cititori, biblio­tecara dovedind totală lipsă de pregătire. CU despre Sfatul popular raional, deşi cunoaşte această situaţie n-a luat mă­suri de înlocuire. Şi la SCo­­binţi, Mironeasa, Prisecani etc., una din cauzele care generează deficienţe in difuzarea cărţii este lipsa de competenţă a bi­bliotecarilor. La această se a­­daugă fluctuaţia care se mani­festă nu numai la bibliotecile comunale, dar şi la cele raio­nale (Negreşti, Hîrlău etc.). Fără îndoială că rezolvarea in­tegrală a acestei probleme ţine de viitor, ca fiind legată de găsirea unei forme de învăţă­­mînt speciale pentru biblio­tecari, eventual în cadrul in­stitutelor pedagogice de trei ani sau al liceelor pedagogice, de salarizarea diferenţiată a bibliotecarilor în funcţie de vechimea şi pregătirea lor etc. Pînă la realizarea acestor dezi­derate, pentru fixarea cadrelor este foarte important şi felul cum sunt primite şi apreciate de comitetele executive ale sfaturilor populare comunale, modul cum slnt sprijinite de bibliotecile raionale şi regio­nală. Faptul că in toamnă s-au organizat la biblioteca regiona­lă cursuri de două săptămaîn­ pentru circa 80 de bibliotecari şi că s-au trimis bibliografii rare să-i ajute în pregătirea profesională, nu e suficient, la aceasta trebuind să se adau­ge mai multe schimburi de experienţă la bibliotecile frun­taşe, Îndrumări pe grupe de comune urmate de exemplifi­cări practice etc. Ar trebui, de asemenea, ca seminariile raionale să nu se mai limite­ze la o singură zi, cum se în­­tîmplă uneori, ceea ce face imposibilă realizarea unor ac­ţiuni practice modei. Metodiştii bibliotecilor raionale Negreşti şi Bârlad, de exemplu, efectu­­ează un număr redus de de­plasări la sate, ceea ce duce la o slabă îndrumare, iar cei ai bibliotecii regionale au mers numai in unele raioane, neglijind altele ca Iaşi, Hîrlău, Negreşti. In asemenea împreju­rări nu este de mirare că u­­nele biblioteci comunale nu-şi fac simţită prezenţa cu prile­jul diferitelor activităţi din comună unde contribuţia lor ar fi indispensabilă. Or, bi­bliotecile de lectură publică trebuie să coopereze organic cu toate celelalte unităţi cul­tural-educative şi aceasta nu numai în direcţia asigurării documentării necesare pentru toate formele de învăţămînt, dar şi prin participarea la con­ferinţe, simpozioane, experien­ţe ştiinţifice, seri de calcul, or­ganizate de căminele culturale, cu expoziţii şi vitrine de cărţi, prezentarea unor lucrări, indi­caţii bibliografice etc. De ase­menea, unele manifestări pe care le organizează biblioteca ca­­ montaje literar-muzicale, sort literare, şi altele nu pot fi desfăşurate la nivel cores­punzător dacă nu se apelează la colectivele artistice ale că­minului cultural. Colaborare strinsă se cuvine să existe şi cu biblioteca şcolară, începînd chiar cu asigurarea fondului de cărţi, care este necesar să fie făcută în aşa fel încît una să completeze ceea ce nu posedă cealaltă, răspunzînd necesităţi­lor procesului de învăţămînt. In ceea ce priveşte acţiunile educative pentru elevi, se im­pune să fie corelate astfel în­­cît să nu existe paralelisme. Un număr mare de volume. Vor fi puse ln vînzare prin unităţile cooperaţiei de consum la sate, lucru ce cere un con­curs preţios din partea difu­­zorilor, a tuturor celor ce con­tribuie la răsplndirea culturii. S-au amintit aici o serie întrea­gă de forme de popularizare a cărţii a căror eficienţă este de mult verificată în practică. Sunt bune şi serile literare şi montajele literar-muzicale şi simpozioanele privind lucrări ştiinţifice, cu condiţia să nu fie reduse la unison, metamor­fozate in simple expuneri a­­noste, după cum recenziile nu trebuie să însemne povestiri ale cărţilor prezenta­te. Ar fl timpul ca Intre planuri şl rea­lizarea lor practică să nu mal existe neconcordanţe, după cum firesc ar fl să-şi găsească Ioc In cadrul activităţii biblio­tecii şl concursuri sau con­sfătuiri pe marginea unor lu­crări agrotehnice, mai multe manifestări legate de specificul satului. La Cepleniţa, de exem­plu, sunt posibilităţi de extin­dere a suprafeţelor plantate cu vii şi livezi, dar biblioteca n-a întreprins nimic în sprijinul a­­cestor proiecte, după cum la Cotnari s-au făcut expuneri despre cultivarea sorgului şi ricinului în dauna altor pro­bleme. Sînt doar cîteva exem­ple din care rezultă necesita­tea axării mai puternice pe specificul local. Desfăşurîndu-se in perioada campaniei electorale pentru a­­legerile de deputaţi in sfatu­rile populare comunale, mani­festările ce vor avea loc în ca­drul „Lunii cărţii la sate", con­stituie totodată un bun prilej pentru larga popularizare a realizărilor din anii puterii populare. Să facem ca lumina cărţii să se aprindă mai puternic în fiecare sat oricât de îndepăr­tat deoarece s-a constatat că dacă la centrele de comună in bună parte se duce o activi­tate, apoi la bibliotecile afi­liate, munca de popularizare a cărţii şi chiar aprovizionarea sunt date uitării (exemplu Bi­volari, Osoi etc.). Şi fiindcă am amintit de aprovizionarea cu cărţi a bibliotecilor pentru a răspunde cerinţelor în conti­nuă creştere, precizăm că dacă pentru aprovizionarea bibliote­cilor regională şi raională s-a manifestat exigenţă, apoi pen­tru cele comunale nu se vede aceeaşi grijă, ceea ce face să găsim aici, adeseori, lucrări di­ficile, care nu au ce căuta în mediul rural. Este drept că în problema respectivă şi editurile au un cuvint greu de spus, în sensul că mai lipsesc o serie de cărţi de nivel mediu. Edi­tura Agrosilvică, bunăoară, ar trebui ca, pe lingă colecţii cum ar fi „In ajutorul specialistu­lui" să scoată şi altele care depăşind broşurile elementare, să poată fi accesibile absol­venţilor învăţămoîntului agricol de masă, brigadierilor etc. Sunt, de asemenea, încă puţine tit­lurile ce se adresează tinere­tului pe linia educaţiei morale, iar în privinţa educaţiei patrio­tice sunt necesare lucrări pen­tru uzul elevilor şcolii gene­rale. O atenţie sporită trebuie să se acorde şi asigurării condi­ţiilor materiale menite să-l a­­tragă pe cititor la bibliotecă. Or, la Bivolari, raionul Iaşi, de exemplu, biblioteca a fost mutată intr-un local cu totul necorespunzător, mobilierul fi­ind împrăştiat prin diverse al­te locuri. De asemenea, la Po­gana—Bârlad, biblioteca a fost mereu Închisă, elevii fiind si­liţi să străbată kilometri pînă la Perieni, deoarece timp de doi ani n-a existat Interes pen­tru numirea unui bibliotecar. Iar cînd s-a găsit in fine un cadru, biblioteca a rămas fără sediu. Luna cărţi! Ia sate este me­nită să ducă la remedierea lip­surilor semnalate şi la intensi­ficarea muncii nobile de răspun­­dera a lucrărilor social-politice, ştiinţifice şi beletristice In mase tot mai largi de cititori. EL. PIETRARU : Nu o lună, ci tot anul! (B Oricine poate fi bibliotecar ? ) Păsări călă­toare... [] îndrumare prin corespon­denţă ] De-a v-aţi ascunselea: cînd nu-i bibliotecar, cînd nu-i bibliotecă Dezlegarea jocului apărut în nr. 6336 al ziarului nostru ORIZONTAL: 1) Dezvoltare — Pe; 2) Una — Nae — A­­port; 3) Mercur — Etalon;­ 4) Preț — Geneva — A; 5) Iga — Oime­­— Arc; 6) Ne — Veri — A —­ Ioc;­ 7) Gtp — Detaşa — N­; 8) laţi — Ex­porta; 9) Accept — Ai —- Tru; 10) C — To —­ Rt Ra­­— Az; 11) Ofertă — Sărace; 12) Ro­lo — Patent; 13) Debitori Dezlegarea jocului apărut în nr. 6337 al ziarului nostru ORIZONTAL: 1) Lacăt — Copaci; 2) Uraniu — Șlep ; 3) M — Pcm — Șters; 4) Euro­­polis — O , 5) Sarcini — Urg ; 6) Dc — A — Epavă ; 7) Bal — Ma — Ride ; 8) Stepanov — An; 9) E — Marinar — O,­ 10,­ Cinice — Taur; ii) Azore — F — Mim . 12) Tisa — Galați­­ 13) As - Sporită. jocuri Culturală ORIZONTAL: 1. Sumarul pieselor dintr-o stagiune; 2. „Călăreţul de poem de Puşkin — „Fiul Pepelei, cel Isteţ ca un proverb" ; 3. „Jur­nal de volum de Jean Bart — Erou principal din „Ro­manul operei" de Fr. Werfel ; 4. Emil I. Nedelcu —­­„Muhi­na, autoarea unor „Scrieri des­pre artă"; 6. Oraşul Acropo­lei _ Tel­i ; 6. Prozator român contemporan —Monedă portu­gheză ; 7. Bluză de borangic — Poet grec, laureat al premiului Nobel; 8. Stea de cinema — „ ... lite­rar", publicaţie lu­nară ; 9. Ambrozia şi nectarul pentru zeii greci — A cu­prinde cu mintea. VERTICAL: 1. Autorul celebrului „Gargantua"; 2. „Moartea unui..." (pl.) roman de Al­dington — Emu mitologic omorît de Perseu din gre­șeală; 3. In „ceta­tea" zeilor—Măsu­ră I 4. In remediu 1 — Planeta noastră ...; 6. ... și vechiul soa­re I — „... vidi, viei" I 8. Oraș Italian în care are loc o bie­nală de artă plastică ; 7. de cinci paralel de Berthold Brecht — Scaunul povestitoru­lui; 8. Din cînd în cînd — Ves­tit caricaturist român; 9. Flu­viu asiatic — Parenchim; 10. „Povestea piesă de Mircea Ștefănescu .— Pronume, L. BRADU Institutul de chimie „Petru Poni". In laboratorul de analize termogra­­vimetrice și măsurători magnetochimice. Monumentele laşului Aroneanu Către răsărit, pe dealul o­­pus Galatei, s-a construit că­tre sfîrşitul secolului al XVI- lea «In ţarina laşului", unul dintre cele m­ai frumoase şi interesante monumente de arhitectură din Moldova, mă­năstirea Aroneanu. Zidurile de piatră, cu turnurile de colţ, ca şi cel de la Intrare, care înconjurau incinta mănăstirii lui Aron Vodă, au dispărut, înainte de primul război mon­dial se mai puteau observa temeliile turnului de intrare şi urmele chiliilor. Nu s-a păstrat nici pisania ctitorului, deşi deasupra uşii de intrare. In pronaosul bisericii, se ob­servă locul unde a fost fi­xată. Pe locul actualei biserici a fost alta, construită de A­­lexandru Lăpușneanu între a­­nii 1564—1568. Fiind distrusă, probabil de tătari în vara a­­nului 1574, a fost reconstruită în 1593 de către Aron Vodă, un fiu natural al primului ctitor. De aceea noua mă­năstire s-a numit Aroneanu sau a lui Aron Vodă. Biserica mănăstirii Aroneanu, cu silueta sa elegantă este con­struită în plan treflat, fără con­­traforţi şi cu o singură turlă. Are un pridvor deschis, mic şi elegant, boltit cu două ca­lote gemene, cu arcadele re­zemate pe coloane, ca şi la Hlincea. Nu s-a păstrat nimic din vechea pictură a bisericii. Cea mai interesantă, ca a­­ranjament şi forme, unică în istoria artei noastre feudale, ni se prezintă decoraţia ex­terioară a acestei biserici. Pe soclii s-a săpat un rînd de caneluri înalte de circa un me­tru. Pereţii sunt Înconjuraţi, la nivelul planului de naştere al bolţilor, de un briu in formă de tor şi Împodobiţi cu un rînd de aresturi adin­­cite In zid şi încadrate de muluri, Turla este de formă pris­matică cu 12 laturi decorată cu arcaturi încadrate de mu­luri. Faţă de construcţiile simi­lare din evul mediu, pereţii bisericii Aroneanu sunt deco­raţi în mod original şi cu teracote smălţuite de culoare verde, cu reflexe albăstrui. Forma acestor elemente de­corative şi plasarea lor ne prezintă una din cele mai interesante şi originale îmbi­nări decorative din ţara noas­tră a arhitecturii culte cu e­­lemente populare.­ ­ Pentru a o salva de la o ruină totală, fosta Comisiune a monumentelor istorice a restaurat-o în anul 1907. A­­tunci­­ s-a refăcut acoperişul, tencuit şi reparat pereţii, com­­pletat teracotele decorative distruse şi degajat pridvorul de zidăria dintre coloane. Dar, la Insistenţele locuitori­lor din satul Aroneanu s-a zidit între coloane şi arcade un perete mai subţire, care scoate totuşi în evidenţă for­ma veche a pridvorului. Din nenorocire, în august 1944, frontul fiind în apropiere, bi­­serica a fost incendiată, ar­­zînd toate obiectele de cult, cărţile şi mobilierul. A fost, însă, curînd restaurată. In concluzie, dacă monu­mentele din vremea lui Şte­fan cel Mare au decoraţia lor exterioară specifică, de firide, discuri smălţuite şi cărămizi aparente, ale lui Petru Rareş bogata şi frumoasa lor pictură, care le-a dus faima în lumea întreagă, la biserica mănăsti­rii Aroneanu, meşterii moldo­veni au venit cu inovaţia te­­racotelor smălţuite de forme variate, plasate pe întregul cîmp al pereţilor. Acest ele­ment, împreună cu cele de zidărie, completează o alter­nanţă plastică originală, care va fi punctul de plecare al motivelor de decoraţie exte­rioară realizate la două din cele mai frumoase monumente de arhitectură feudală din ţara noastră, bisericile mănă­stirilor Dragomirna şi mai a­­les Trei Ierarhi, N. GRIGORAȘ cercetător științi­le O noua pasarelă la Paşcani In apropierea Staţiei C.F.R. Paşcani — călători, s-a înce­put nu de mult, construcţia unei pasarele peste calea ferată care va înlesni călătorilor cir­culaţia din str. Unirii spre str. Constantin Burcă. Lucrările se desfăşoară într-un ritm in­tens. S-au încheiat probe­le de rezistenţă a solului, precum şi baterea pilonilor, iar acum se confecţionează ul­timele armături metalice pen­tru scările de beton. Colectivul de muncă a acestui şantier dă zor pentru a termina construc­ţia in termenul planificat. IOAN GH. VRINCEANU corespondent Gospodărim bine hrana pămîntului ? (Urmare din pag. 1) Celor agricole : construirea magaziilor în gări cut şi ridi­carea neîntîrziată a îngrăşă­mintelor ce sosesc pe rampe. Nerespectarea graficelor de li­vrare de către unităţile fur­nizoare, creează unele greu­tăţi cooperativelor agricole. Es­te seronificativă situaţia din toamna anului trecut cînd în­­grăşămintele au sosit după ce s-au executat lucrările de bază ale solului, rărpînînd astfel în stoc pînă la anul viitor (în special superinsfatul). Desigur că aceste carenţe semnalate în folosirea îngră­şămintelor chimice au cântărit defavorabil in balanţa recolte­lor raionului, a unităţilor a­­gricole respective. Specialiştii care au participat la discuţie, tovarăşii din conducerea Con­siliului agricol şi Uniunii ra­ionale a cooperativelor agri­cole au recunoscut că multe din aceste deficienţe le apar­ţin. Dar nu este suficient. Va trebui acţionat cu mai milita energie, cu mai multă pasiune pentru a curma aces­te neajunsuri, pentru folosirea integrală şi raţională a tuturor îngrăşămintelor chimice plani­ficate. Numai astfel se vor înregistra, de la un an la altul, însemnate sporuri de produc­ție. AGENDA Cu ajutorul noilor maşini­­ Secţia de mobilă de la întreprinde­rea „Progresul" din Iaşi a fost dotată, recent, cu noi ma­şini de prelucrar­e a lemnului. Printre acestea se află ma­şina de frezat di­ferite profile, ne­cesare execuţiei garniturii de mo­bilă tip „Roman" şi maşina de rin­­deluri la grosime. Prin darea acestor utilaje în exploa­tare, pe de o parte calitatea produse­lor se va îmbună­tăţi simţitor, iar pe de altă parte pro­ductivitatea muncii în sectorul amintit va creşte cu aproa­pe 10 la sută. Premieră la Casa tineretului Duminică, 5 fe­bruarie ora 20, va avea­ loc la Casa de cultură a tine­retului, premiera cu piesa de teatru „Alt tramvai nu­mit dorinţă“ de Mircea Radu Iaco­­ban. Spectacolul a fost pregătit de una dintre formaţii­le de teatru ale Ca­sei de cultură sub îndrumarea lui Al. Blehan. Destinația: Irlanda Nu mai există nici o îndoială că irlandezilor le pla­ce cum este piro­­gravat lemnul la Iaşi. O nouă dova­dă a fost dată zi­lele trecute cînd, de la cooperativa „Mobilă şi tapiţe­rie“ din Iaşi, a plecat spre Irlan­da un nou trans­port de 624 de ser­vicii de ouă (fie­care serviciu de cite 24 de piese) din lemn pirogra­­vat. Asemenea ser­vicii au fost livra­te în Irlanda şi în anii 1965 şi 1966. Ca şi în anii tre­cuţi, nici o piesă nu a fost respinsă la recepţie. Irlandezii sunt foarte pretenţioşi şi zgîrciţi la vorbă. Meşterii ieşeni sunt darnici la lo­calitate. Colecţio­nara la scurt timp după eliberarea din penitenciar, unde a executat pedeapsa de 1 an fi 8 luni închisoare corec­­fionald, Elena Cu­­cer a fost încadra­­tă In lune­ta de casier-colector la cooperativa „Teh­nica confecţiei" din­­afl! In cele elteva luni ott a functio­­nat In această cali­tate, casiera a fu­rat din bănit co­lectat­ de la uni­tăţile de croitorie suma de 31194 de lei. Femeie cu mo­ravuri uşoare, în­cadrată cu uşurin­ţă In lunctia de gestionar, Elena Cucer a mai Înca­sat o sumă. Nu in bani. Zece ani în­chisoare corecţio­­nală şi cinci ani in­terdicţie corecţio­­nală. Are ce pe­trece... Ca la Polul Nord Intr-una din zi­lele trecute, din cauza temperaturii cu mult sub zero grade, cei din con­ducerea S.M.T.-ului Vlădeni au... în­gheţat bocnă. Da, au Îngheţat bocnă pentru că au făcut imprudenţa să ser­vească masa la cantină. In ialie. Ce să le faci, dacă nu-s grijulii ! Me­canizatorii şi ele­­vii şcolii profe­­sionale nu proce­dează aşa. Ei ser­vesc masa îmbră­caţi In şube, co­joace, căciuli, pis­­lari, mănuşi. Cineva spunea că dacă pînă la primăvară se va face locul In so­bele existente In sala de mese, cel din conducere Işi vor reveni. Să se încerce. Argumente tari In timp ce A­drian Popovici, e­­lev in clasa a VI-a C la Liceul nr. 7 din Iasi fura din buzunarul unei bă­­trine, in virstă de 76 de ani, suma de 200 de Iei, a fost observat de cetăteana Elvira Ciobănică. Marto­ra, Împreună cu păgubaşa, s-au dus la mama elevului­­Gherghina Po­­povici, str. Tătă­­raşi nr. 17), pentru a-i aduce la cu­noştinţă cele în­­tîmplate. „Copilul meu nu fură!" — a strigat mama delicventului. Şi pentru a dovedi a­­cest „adevăr" a... bătut-o pe marto­ră I Adrian e un co­pil fericit I are o mamă care-i face educaţia pe bază de argumente tari... dar pe pielea al­tora. Un aspect cotidian din Bîrlad. Autobuze circulă avînd pasageri agăţaţi pe scări. Şoferii acceptă, nimeni nu-i întreabă. Oricînd, astfel de situaţii pot duce la accidente de circulaţie. Foto : V. Petrescu FILMELE SĂPTĂMlNII GOLGOTA Mircea Drăgan continuă In noul său film o iemnă pe care a tratat-o In apreciatul „Lupeni ‘29". Con­tinuarea însă se face pe alt plan. Vasta frescă is­­torico-socială încercată In prima peliculă este ur­mată In „Golgota" de analiza psihologică, de evo­luţia unui grup restrtns de oameni In conşt/In/a cărora reflexele grevei sunt încă vii. Şase femei, v­ăduve ale greviştilor ucişi, îşi caută drepturile de pensie. Este un pretext pentru realizatorii Ul­mului (scenariu N. Ţie şi M. Drăgan) de la care pornesc in realizarea cinematografică a unei idei deosebit de interesante. Pare limpede pentru ori­cine că pensiile pe care le cer cele şase femei nu sunt mobilul esenţial al acţiunilor lor; le­mină un impuls mult mai puternic : setea de dreptate, acest puternic sentiment care i-a îndemnat la grevă pe sofii lor. „Dreptatea e de partea noastră", se aude ca un leit motiv strigătul muncitorilor gre­­vişti (in secvenţele reproduse la începutul Ulmului chiar din ,,Lupeni ’29"). „Dreptatea este a noastră" repetă mereu femeile. Aşadar, conştiinţa că acţio­nează în numele unei dreptăţi, care este a lor (şi nu numai a lor: „Ca noi mai sînt multe, dar n-au venit că le-a fost frică"), imprimă torţă, curaj, dîr­­zenie grupului celor şase femei. Şi, deşi grupul va fi pînă la sfirşit destrămat prin moarte sau prin fugă, el rămine Învingător. Singura reprezentantă, Ana Varga va ajunge la capăt, să-şi spună păsul răspicat, fără teamă. Dar victoria ei şi a tovarăşelor ei de calvar nu aici se împlineşte. In biroul căpi­tanului, la capătul drumului, victoria are loc mai înainte, şi ea stă în tăria cu care au infruntat calvarul in numele unui fel, în dîrzenia cu care au rezistat sălbatecului tratament la care au fost supuse de jandarmi. Este în primul rînd meritul scenariştilor, care au tratat tema cu o gravitate amintind pe alocuri tra­gedia antică. Femeile, îmbrăcate în negru, străbat un drum fără silişti, prin ploaie, prin bezna nopţii, sub ameninţările şi loviturile jandarmilor. Purtate din post în post, minţite, siluite, ameninţate cu moartea, ele suportă martiriul cu o putere nebă­nuită. Confruntarea continuă dintre ele şi jandarmi conferă Ulmului dramatism, note tragice. Din grupul femeilor se remarcă figura dirză, im­punătoare a Anei Varga. Ea insuflă încredere şi curaj tuturor celorlalte. Interpretată de Draga Ol­­teanu, eroina ne apare inteligentă, demnă, inepu­izabilă din nunct de vedere fi­ic și moral. Din păcate însă, celelalte componente ale grupului sunt mai palid conturate, nediferenţiate caracteriologic şi interpretate foarte modest de Ioana Drăgan (Ru­xandra), Violeta Andrei (Alexandrina), Nunuta Ho­­doş (Cătrina), Nagy Réka (Maria) şi Viorica Farcaş (Eva). Cu mai multă pricepere dramaturgică a fost al­cătuit grupul advers, al jandarmilor din care se impun mai multe caractere, trasate in linii sigure, dure. Am avut chiar impresia la un moment dat că, atraşi de dramele acestui grup, cineaştii au părăsit ideea centrală şi s-au îndreptat pe un Făgaş se­cundar, evoluţia unor soldaţi fiind mai dramatică decit cea a eroinelor principale. Este aici o lipsă de echilibru pe care o considerăm ca lipsă prin­cipală a Ulmului. Din grupul jandarmilor s-au detaşat interpretă­rile lui Gh. Dinică (Sergentul) şi Sebastian Papa­­iani (Soldatul). Dinică conferă personajului său duritate şi uscăciune morală, cruzime şi întaluare ignorantă, iar Sebastian Papaiani, într-un rol cu totul diferit de linia lui obişnuit comică, subliniază cu atenţie şi forţă de convingere evoluţia unui destin dramatic care împrumută, în final, reflexe de tragedie. Notabile, de asemenea, apariţiile lui Virgil Platon şi Sabin Făgărăşanu, doi caporali brutali şi ignoranţi. Imaginea lui George Cornea slujeşte cu fidelitate intentate regiei, creind o atmosferă sobră, vibrînd de dramatism. Efecte plastice interesante, realizate în alb-negru, susţin convingător evoluţia caracterelor. FEMEIA NISIPURILOR Considerat de critica noastră ca cel mai bun film al anului trecut, producţia japoneză „Femeia nisipurilor" venea la noi cu recomandări demne de luat în consideraţie: „Premiul special al juriului" la Cannes in 1964. Rareori ne este dat să vedem un Ulm atit de unitar realizat de la scenariu la interpretare, de la imagine la muzică şi la montaj. Este un Ulm despre condiţia umană. Trăsături fundamentale ale acestei condiţii se află înglobate organic intr-un tot impresionant: frumuseţea morală a omului, pu­terea lui de dăruire, nestăpînita dorinţă de reali­zare şi, mai mult ca orice, continua sete de liber­tate. Sensul social al individului, pasiunea lui de a se realiza într-un plan superior, dincolo de ori­zontul său intim, aceasta este demonstraţia pe care ne-o propune regizorul japonez Hiroschi Teshiga­­wara. O femeie singură se află izolată Intr-o vale în­chisă din toate părţile de uriaşe dune de nisip. Ieşire de acolo nu există decit prin bunăvoinţa consătenilor din satul care se află „afară". Dar femeia şi-a găsit acolo un sens şi nu doreşte să părăsească groapa, deşi traiul îi este lipsit de orice bucurie, de orice satisfacţie în afară de una esenţială, este de folos satului. Ea are sarcina să sape mereu nisipul, care ameninţă existenţa satului. II sapă în fiecare noapte şi consătenii îşi pot trăi liniştiţi viaţa. Femeii ii ajunge o asemenea satis­facţie. Sigur că pînă a ajuns la această convingere i-au trebuit ani de renunţări, de întrebări chinui­toare pe care regizorul nu ni le arată. Demonstraţia pe viu el o face asupra altui personaj: un entomolog prins de ţărani în preajma satului şi dus, prin şire­tenie, alături de femeie, să-i fie de ajutor. Evoluţia acestuia ne demonstrează sensul filo­zofic profund al noţiunii de libertate. ’Ani de zile s-a zbătut bărbatul să iasă din această groapă, să fie din nou liber, să se întoarcă In laboratorul lui din Tokia ! ani de zile a dorit libertatea. Într-o zi însă a înteles sensul adevărat al libertăţii: libertatea ca necesitate înţeleasă. Intr-o zi a des­coperit apă pentru însetata ţărani şi a înțeles că Ie-a devenit acestora atît de necesar incit dacă ar pleca, ei ar pieri, in clipa acestei înţelegeri, el a devenit liber. Dar nu s-a grăbit să iasă din groapă, deşi — pentru prima dată — ţăranii uita­seră scara acolo. Anonim, oarecum la început, un simplu, modest entomolog, dornic să-şi lege numele de o insectă a nisipurilor pe care speră să o descopere, eroul nostru evoluează treptat, într-un ritm de variate intensităţi, cu explozii şi calamităţi zguduitoare, spre propia sa autodescoperire, spre acel cul­minant moment al autocosirii de indiferenţă, de necunoaştere, de neînţelegere. Miezul de umani­tate pe care şi l-a descoperit în clipa înţelegerii necesităţii, este, în fond, concluzia spre care, cu răbdare şi măiestrie, ne-a purtat regizorul. Fabulaţia filmului poate părea pe undeva stra­nie, oamenii şi faptele lor pot da naştere la dis­cuţii contradictorii. Trebuie avută însă în vedere valoarea lor simbolică. Groapa în care îşi con­sumă drama cele două personaje nu trebuie luată aiit in sine, cit ca simbol al unei lumi în care indi­vidul e amenințat să fie acoperit, anulat de „miș­cătoarele nisipuri", în fața cărora trebuie să facă eforturi epuizante spre a se elibera și realiza. Inspirîndu-se din cromatica vechilor stampe ja­poneze, realizatorii filmului (operator Hirsohi Se­­gawa) au dat multor imagini o ținută plastică remarcabilă. ST. O. MUGUR

Next