Flacăra Iaşului, decembrie 1972 (Anul 28, nr. 8149-8175)

1972-12-01 / nr. 8149

. ) ­ FLACĂRA Unităţi noi ale cooperaţiei de consum Tg. FRUMOS (De la subredac­­ţia ziarului „Fla­căra Iaşului“). In oraşul Tg. Fru­mos a fost dat re­cent în folosinţă un laborator de co­fetărie care va asigura produse atît pentru uni­tăţile din oraş, cit şi pentru cele din comunele Strunga, Cucu­teni, Ruginoasa etc. A fost deschisă şi o unitate de patiserie care produce o largă gamă de specia­lităţi. Sunt în stadiu de finisaj clădi­rea unei fabrici de gheaţă şi o hală pentru pres­­tări de servicii. C-TIN ŞTIRBU Punct sanitar la Feredeni HIRLĂU (De la subredacţia zi­arului „Flacăra Iaşului“). Prin contribuţia bănească şi în muncă a cetăţe­nilor, în satul Feredeni (comu­na Deleni) a fost terminată con­strucţia clădirii unui punct sa­nitar, prevăzută şi cu locuinţă pentru cadrul ca­re va funcţiona aici. In acţiunea a­­ceasta, o contri­buţie deosebită au adus cetăţenii Elena Apostol, Mircea Bostan, Dumitru Călin ş.a. PAUL IANCU Informaţii utile pentru pensionari Incepînd cu data de 1 noiembrie a.c., peste 28.000 de persoane din judeţul Iaşi beneficiază de majorări la pensiile de a­­sigurări sociale de stat, la pensiile I.O.V.R. şi la ajutoarele sociale. Aflăm de la tov. P. Kormanic, şeful Oficiului de asigurări sociale şi pensii laşi, că, în ultima perioadă, cu prilejul operaţiunilor de recalculare a pensiilor, au fost depistaţi peste 500 de pensionari care şi-au schimbat domiciliul fără ca să anunţe oficiul. De asemenea, pe adresa oficiului sosesc zilnic corespondenţe prin care se solicită diverse informaţii. Pen­tru ca oficiul să poată rezolva mai ope­rativ cererile pensionarilor, se recomandă indicarea în corespondenţe a numărului de ordine al dosarului de pensii, număr ce se află tipărit pe cupoanele mandatelor de pensii. O ultimă informaţie utilă, de curînd, Oficiul de pensii funcţionează într-un nou local, pe str. 9 Mai nr. 16 (lîngă Teatrul Naţional). Se lucrează cu publicul după următorul program : luni, marţi, miercuri, joi şi vineri, între orele 8 şi 14. -----------­ „Dorim­ ca întreprinderea noastră să contribuie mai mult la buna gospodărire a oraşului“ PAŞCANI (De la subre­­dacţia ziarului „Flacăra Iaşului“). Nu întîmplător se spune că personalitatea unui o­­raş este dată şi de felul în care edilii săi se în­grijesc de a păstra şi gos­podări cut mai bine toate construcţiile, de a da un anume specific urbei, ne spunea, într-una din zile, tovarăşul Viorel Budeanu, noul director al între­prinderii de gospodărie o­­răşenească Paşcani, pe ca­re l-am şi abordat, de altfel, într-o convorbire in ideea de mai sus. I — Cunoaşteţi mai de mult atribuţiile şi activi­tatea acestei unităţi, insă am dori să ne vorbiţi de pe poziţia funcţiei ce o deţineţi în prezent. Cu ce începeţi ? — Fără îndoială că, în condiţiile de astăzi, în fa­ţa întreprinderii noastre stau sarcini sporite, pe care colectivul de muncă le realizează cu mai mult simţ de răspundere. De altfel, plănul producţiei globale pe 10 luni a fost îndeplinit în proporţie de 103 la sută, iar serviciile către populaţie şi cele de utilitate publică sunt tot mai mult apreciate de be­neficiari şi, în general de populaţia oraşului nostru. Trebuie să recunosc to­tuşi că mai avem încă mi­nusuri în privinţa calităţii lucrărilor executate de muncitorii din sectorul construcţii şi I.L.I». In a­­tenţia noastră Stă proble­ma — cheie pentru îm­bunătăţirea prestaţiilor în acest sector : aprovi­zionarea din timp cu ma­terialele necesare. — Este cunoscut faptul că cele mai mari greutăţi la creează transportul în comun. Ce măsuri întreve­deţi ? — In preocuparea noas­tră se află folosirea in­tensivă a celor 7 autobuze, a microbuzului şi taxime­­trului, scurtarea timpului de întreţinere tehnică, a reparaţiilor curente, edu­carea muncitorilor în spi­ritul eticii socialiste. Zil- Convorbire cu tovarăşul Viorel BUDEANU, directorul I.G.O. Paşcani nie, urmărim planul de încasări, fapt care a con­dus la realizarea în ulti­ma lună a sumei de aproa­pe 4.000 de lei, faţă de 3.200 lei în luna septem­brie curent, fără a vorbi de sumele mult mai mici care se realizau în lunile de vară ! Continuînd cu acest sistem şi avînd cer­titudinea că va creşte şi numărul călătorilor, în viitorul apropiat (1973) vom reuşi să diminuăm substanţial pierderile pla­nificate, asigurînd în fi­nal rentabilizarea acestui sector. Nu-i mai puţin a­­devărat că şi conducătorii de pe autovehicule tre­buie să dovedească un sporit respect pentru că­lători, circulînd după pro­gramul întocmit pentru fiecare traseu , dar do­rim şi din partea cetăţe­nilor să utilizeze în mod civilizat mijloacele de transport în comun. —* Ce alte preocupări de viitor aveţi ? — Comitetul oamenilor muncii, sub conducerea şi îndrumarea comitetului de partid, va acţiona cu mai multă eficacitate în direc­ţia recîştigării unui loc fruntaş pe judeţ în buna gospodărire şi înfrumuse­ţare a oraşului. In acest sens, pe plan local, cu sprijinul Consiliului popu­lar orăşenesc, am rezol­vat problema încălzirii centrale la noua seră de flori, cu o suprafaţă de peste 400 m.p., iar pentru mărirea spaţiului de pro­ducere a materialului hor­ticol necesar oraşului am montat şi nişte platforme pe alţi circa 250 m.p., un­de se va produce o gamă variată de fiori pentru spaţiile verzi din oraş — 10.000 trandafiri şi peste 1 milion diverse flori. In plus, ca o noutate pentru locuitorii oraşului, într-o perioadă relativ scurtă vom pune în vin­zare flori — garoafe, cale, gladiole. De felul cum ne vom face datoria, prin investiţia de iniţiativă pe care vom aduce-o cu toţii la îndepli­nirea tuturor sarcinilor ce ne revin, sunt convins că întreprinderea noastră va contribui substanţial la înfrumuseţarea şi gospo­dărirea superioară a ora­şului Paşcani, la crearea unei personalităţi a aces­tuia. Interviu consemnat de C. FÎNTÎNARU Sesizări, răspunsuri • Mai mulţi cetăţeni din oraşul Iaşi ne scriu, printre altele, despre unele abuzuri săvârşite de taxatori ai Adminis­traţiei pieţelor.­­ Comitetul executiv al Consiliului popular municipal răspunde: „Au fost unele cazuri de nerespectare a pre­ţurilor la mercurial, pretindere ilegală a u­­nor sume şi produse de către taxatorii Gh. Tă­­taru şi Petru Ciobanu, cărora li s-au desfăcut contractele de muncă. De asemenea, au fost sancţionaţi disciplinar o serie de taxatori care nu au respectat reguli­le de taxare din pieţe la producătorii individuali. Cazurile respective au fost prelucrate cu toţi salariaţii Administraţiei pieţelor“. • Petru Nazareu, re­vizor de cale, sesizea­ză faptul că pîinea fa­bricată la brutăria din Vlădeni nu este întot­deauna de calitate. — In răspunsul său, Comitetul comunal de partid Vlădeni confirmă sesizarea, subliniind că lucrătorii brutăriei nu-şi fac datoria conştiincios. S-a atras atenţia în mod serios conducerii cooperativei de consum­ şi lucrătorilor respec­tivi să-şi îmbunătăţeas­că activitatea. Considerînd că aceste lipsuri nu se vor repe­ta, răspunsul aminteşte că s-au luat şi măsuri de refacere a cuptoru­lui şi de înlocuire a in­­jectorului uzat, în luna decembrie a.c. • C-tin Cojocea, ges­tionar la Cooperativa „Tehnica confecţiei", ne informează că autovehi­culele care aprovizio­nează magazinul uni­versal din str. Ştefan cel Mare staţionează o­­re în şir pe trotuar, îm­piedicând circulaţia pie­tonilor.­­ Serviciul Miliţiei municipiului Iaşi răs­punde că s-a atras a­­tenţiei conducătorilor auto în cauză şi respon­sabilului magazinului ca aprovizionarea să se fa­că, prin curtea din spa­tele clădirii. De aseme­nea, va veghea asupra îndeplinirii acestei o­­bligaţii şi agentul de circulaţie. • Mergînd la maga­zinul de piese auto din Str. Cu­za Vodă, pentru a cumpăra ştergătoare de parbriz. Un turist ne informează că a fost re­fuzat, vorbindu-i-se şi pe un ton arogant. — Conducerea O.C.L. „Metalo-chimice" con­firmă temeinicia decla­maţiei. Pentru că ges­tionarii Viorel Borcea şi Florinel Ropotă re­curg deseori la aseme­nea atitudini faţă de cumpărători, au fost sancţionaţi. 1 Veşti de la Filiala A. C. R. ^ "Pentru membrii Automobil-Clubului Ro­­­­mân, Filiala ieşeană organizează o ex-­ cursie cu autoturismele la Tîrgul inter­­­naţional de primăvară de la Leipzig (12— ^ 15 martie 1973). (­ înscrierile se fac pînă la sfîrşitul lu­­i­nii decembrie a.c., la sediul filialei. e Sîrmă unsă cu păcură­ ­ In jurul blocului din aleea Rozelor nr.­­ 46 s-a construit un gard de sîrmă pentru­­ protejarea spaţiului verde. Nu am ni­­­mic cu acest gard (deşi Comitetul exe­­­­cutiv al Consiliului popular municipal , ne-a informat şi prin intermediul ziaru-­­lui că a dat dispoziţii pentru desfiin­­­­ţarea împrejmuirilor ele acest fel), ci cu­­ autorul unei „inovaţii“. Un cetăţean din­­ bloc a găsit de cuviinţă să ungă acest­­ gard cu... păcură. Sunt copii care merg­­ la grădiniţă sau la şcoală, sunt maturi care pleacă sau vin de la serviciu. Făr­ă­­ voie, mulţi dintre aceştia şi-au pătat îm- I brăcămintea cu păcură. Cetăţeanul care­­ a uns gardul se nu­meşte Pinteală Petru­­ şi cred că n-a făcut ceva omenesc.­ ­ ROMICA FLOREA­­ aleea Rozelor nr. 40 Iaşi De ce la unii se poate şi la alţii ba? Are intreprins de curind un raid-anchetă prin cîteva cantină şcolare din Iaşi. Iată cîteva dintre constatările noastre. Voiți insista asupra neajunsurilor, deoarece con­siderăm că trebuie luate mă­suri urgente de remediere. La cantina Liceului energe­tic (administrator, Marcel Talpeş) am asistat la servi­rea mesei de prînz. Pe holuri şi pe scări se aflau sute de elevi care aşteptau să le vină rîndu­l la masă. O situaţie asemănătoare am găsit şi la cantina Centrului şcolar de chimie (administrator, Dumi­tru­ Ghindar). Ni s-a expli­cat de către tovarăşii admi­nistratori că situaţia se dato­rează faptului că la aceste cantine servesc masa mulţi elevi. De la conducerile şco­lilor respective am primit ex­plicaţii asemănătoare. Ni s-a spus că aglomeraţia va pu­tea fi evitată cînd se va face un program judicios. Nu ve­dem nici o dificultate în sta­bilirea cît mai grabnică a unui asemenea pr­ogram. Ce s-ar face... Se cuvine să ne oprim mai mult asupra Cîtorva abateri de la regiliile de igienă. La cantina Liceului industrial pentru construcții de mașini (administrator, Lucreția Ari­done) mesele erau foarte murdare, din cauză că nu e­­rau şterse după prima serie. Mai grav, la cantina Centru­lui şcolar de chimie, elevii nici măcar nu aveau la dis­poziţie tăvi. Tovarăşul ad­ministrator D. Ghindar mo­tiva că are tăvi puţine (pre­cizăm că doar aici am întîl­­nit o astfel de situaţie), şi, culmea, pe o fereastră stăteau nefolosite o mulţime de tăvi, în timp ce elevii puneau bu­catele pe masa unsuroasă. Totodată, credem că este nor­mal şi igienic ca fiecare elev să aibă propriul său pahar la masă. Din păcate, la fi­nele cantine sunt foarte pu­ţine pahare la mese. Am întîlnit şi alte aspecte la fel de inestetice şi neige­­nice. In sălile de mese de la cantinele Liceului energetic şi Centrului şcolar de chimie erau aruncate prin diferite colţuri găleţi, mături şi alte obiecte, care în mod firesc ar fi trebuit să se afle în du­lapuri speciale. In­ schimb, într-un dulap la Liceul ener­getic, unde se păstrează va­sele de apă, erau depozitaţi nişte papuci de casă. In toa­te trei cantinele menţionate mai înainte nu erau respec­tate normele de purtare şi întreţinere a echipamentului de protecţie. De altfel, unii salariaţi, printre care şi bu­cătarul P. Amariei (Centrul şcolar de chimie), nici nu cu­noşteau bine aceste norme. Neajunsuri am constatat şi in ceea ce priveşte predarea meniului său respectarea por­ţiei reglementare. Chiar în ziua vizitei noastre, la Li­ceul industrial pentru con­strucţii de maşini am obser­vat că mulţi elevi lăsau mân­carea in farfurie. Intr-ade­văr, ambele feluri de mân­care nu erau gustoase. Bu­cătarul Vasile Mihalache îşi făcea autocritica, recunoscînd că ar fi trebuit, de pildă, ca Varza să fie mai puţin să­rată, că dacă ar fi scos-o din butoi cu o zi înainte şi ar fi ţinut-o la apă etc., etc. Dar cui mai foloseau acum aceste tardive explicaţii culi­nare ? Considerăm déosébit dé grav faptul că Elisabeta Cu­­coş (Centrul şcolar de chi­mie) servea la ghişeu porţii nereglem­entare. La un ghi­şeu alăturat, un coleg mai tî­­năr al tovarăşei Cucoş servea însă normal avînd şi o por­ţie etalon în faţă. De ce se admit asemenea inechitabile practici ? Sigur că ar mai fi şi alte aspecte de sesizat. Ne o­­prim însă aici, pentru a face loc citorva constatări de alt gen. Tot în cartierul Socola, la cîteva sute de metri de a­­ceste trei cantine, se află şi cantina Grupului şcolar tex­til (administrator, Alexandru Poncu). Cu toate că am vizi­tat de mai multe ori (ino­pinat) această cantină, de fie­care dată am găsit aceeaşi situaţie: ordine, curăţenie exemplară, meniuri excelen­te. Am folosit în discuţiile noastre cu organele care răs­pund de bunul mers al can­tinelor din zona Socola dife­rite exemple pozitive de la această cantină. Considerăm însă că ar fi binevenit un schimb de experienţă între colectivele cantinelor şcolare din zonă. Ar fi în interesul elevilor. Sorin DAMIAN EMIL PETRIŞOR coresp. Raid-anchetă prin unele cantine şcolare Concepte valoroasei (urinare d­in pag. I) nadei, agrementarea acesteia cu spaţii verzi - statui. De o parte şi de alta a esplanadei se propune amplasarea unor spaţii comerciale, săli de expoziţii, chiar locuri de expoziţii în aer liber. Se accentu­ează perspectiva dinspre Mitropolie către ansamblul pieţei şi se propune realizarea unor volume înalte de locuinţe la intersec­ţia străzilor D. Gherea şi Ştefan cel Mare, creîndu-se un cap de perspectivă favora­bil spre Piaţa Unirii. „ Oamenii muncii ieşeni, beneficiarii direcţi ai profundelor transformări novatoa­re ale oraşului, vor avea posibilitatea să-şi spună cuvintul ?­­ O consultare a reprezentanţilor între­prinderilor, instituţiilor, organizaţiilor econo­mice şi obşteşti a şi avut loc în prezilele concursurilor. Această legătură cu masele, cu locuitorii municipiului va căpăta un ca­racter mult mai larg. Intr-un viitor apropiat comitetele executive ale consiliilor popu­lare judeţean şi municipal Iaşi vor orga­niza în oraşul nostru o expoziţie publică cu toate proiectele prezentate la ambele concursuri de sistematizare. Nu va fi nu­mai o simplă expoziţie, ci se va urmări ca opinia publică ieşeană să-şi spună cuvân­tul, să vină cu sugestii şi propuneri valo­roase, să critice lipsurile ce le va consta­ta. Şi toate acestea în vederea elaboră­rii proiectelor definitive de sistematizare a celor două importante zone ale munici­piului Iaşi. De la baza tehnică existentă - randament maxim (urmare din pag. 1) timp de iarnă, au fost pregătite spaţii de producţie pentru decapare (pînă acum a­­ceastă operaţie se executa afară), pentru finisajul colierelor, reper la scaunele pli­ante, şi pentru depozitarea şi debitarea materialelor (a ţevilor utilizate). De ase­menea, rezervoarele de 20 m.c., confec­ţionate nu de mult, asigură rezerva de apă necesară pentru o activitate continuă la zincare. Consecinţele acestor pregătiri au început deja să se facă simţite. In luna noiembrie a fost obţinută Cea mai mare producţie lunară de pînă acum de scaune pliante şi alte articole de camping. Din primele zile ale lui decembrie, secţia va lucra în contul anului 1973, pentru ono­rarea comenzilor unor beneficiari externi. „ Situaţia se prezintă asemănător şi la celelalte secţii ale noastre, ne spunea ing. Titu Chiriac, directorul întreprinderii. Avem bune realizări în acest an, depă­şind cu mult planul de producţie şi pla­nul de export. Peste cîteva zile vom con­semna îndeplinirea planului anual. Creş­terea cu 56 la sută a planului valoric de producţie pe 1973 ridică, însă, numeroase probleme pe linia asigurării capacităţilor productive necesare, utilizării lor inten­­sive, asigurării materialelor şi contrac­tării producţiei, perfecţionărilor tehnice şi tehnologice. Cele mai multe dintre ele au fost deja rezolvate, altele încă nu, ceea ce ne obligă să insistăm cu şi mai multă perseverenţă în zilele ce ne-au mai rămas din acest an. Oprindu-ne la cîteva obiective priori­tare pe agenda de lucru a colectivului unităţii, să vedem cum se stă cu contrac­tarea şi nominalizarea producţiei. Din datele .. prezentate de compartimentele de planificare şi desfacere, a reieşit că, deşi unitatea dispune de un portofoliu de co­menzi mai mult decit suficient, contrac­tele încheiate pînă în prezent acoperă numai 50 — 55 la sută din planul va­loric pe anul viitor. In concluzie, se cer intensificate eforturile pentru urgentarea contractărilor şi nominalizarea produc­ţiei. Ceea ce determină conducerea între­prinderii să întîrzie perfectarea contrac­telor este neasigurarea bazei materiale necesare. Printre altele, serviciul de a­­provizionare nu a rezolvat problema asi­gurării a circa 1.800 tone de ţeavă 0 18 x 1 mm. şi a 460.000 m.p. de pînza din bumbac, ambele materiale necesare pro­ducţiei de articole de camping pentru ex­­­port. Aici, mai ales este nevoie de un sprijin eficient şi din partea organelor tutelare ale unităţii. Creşterea producţiei în 1973 se va rea­liza, în primul rînd, prin mai buna utili­zare a bazei tehnice existente. Acest lucru este ilustrat şi de producţia ce urmează a se realiza la 1.000 de lei fonduri fixe şi care va creşte cu circa 25 la sută. O direcţie de bază pentru mai deplină în­­cărcare a capacităţilor — pe lîngă orga­nizarea mai bună a fluxurilor de fabri­caţie — rămîne extinderea lucrului în două şi trei schimburi. Pentru aceasta au fost luate o serie de măsuri de califi­care a forţei de muncă necesare. In pre­zent, se califică la locul de muncă circa 90 de muncitori, urmînd ca activitatea să continue anul viitor, cînd urmează a in­tra în producţie încă 350 de oameni cali­ficaţi. Dar, după cum a reieşit din discu­ţiile avute în întreprindere, la începutul anului se va simţi o lipsă acută de lucră­tori. De ce?.Cadrele necesare nu au fost calificate din timp (ni s-a spus că forul tutelar nu a răspuns la timpul oportun cererilor unităţii de a se asigura fondu­rile de şcolarizare necesare) ; în această ultimă lună a anului, va intra în funcţi­­­une o nouă hală pentru producţia de bunuri de larg consum, dar forţa de mun­că nu a fost asigurată. In consecinţă, se va recurge la improvizaţii, iar extinde­rea lucrului în mai multe schimburi riscă să rămînă doar un deziderat. In situaţia dată, singura soluţie rămîne utilizarea cît mai judicioasă a lucrătorilor existenţi. Şi, după cite ne-am dat seama, posibili­tăţi de redistribuire­­a forţei de muncă pe secţii, activităţi şi schimburi există. Atît în privinţa muncitorilor, cît şi a personalului tehnic. Sarcinile de produc­ţie pe 1973, aşa cum s-a subliniat la Ple­nara C.C. al P.C.R. din 20 — 21 noiem­brie, trebuie îndeplinite ritmic, din pri­ma lună a anului, din prima decadă şi acum este momentul mobilizării tuturor posibilităţilor existente. Am constatat că întreprinderea „Progresul“ şi-a propus o defalcare judicioasă a planului anual pe trimestre, există condiţii materiale favo­rabile realizării prevederilor şi ar fi pă­cat ca ele să nu fie valorificate, aşa cum se cuvine, încă din luna ianuarie. Dezlegarea jocului apărut în nr. 8147 al ziarului nostru ORIZONTAL : 1. Trezorerii; 2. Rex — Fatală;­ 3. Imaginar — R; 4. Cumulativ; 5. One — I — Etaj; 6. Lene — E — Amo; 7. Or — Tematic; 8. Radicali — U; 9. Etalon­ — Ar; 10. Asi — Acuţi. Dezlegarea jocului apărut în nr. 8148 al ziarului nostru ORIZONTAL : 1. Ceruzită — P; 2. A­­rocamente; 3. Tub — Ciment; 4. Epata— Us — R; 5. Ne — Amit —­ Pi; 6. A — Arid — Lif; 7. Arinisufi; 8. Rc — Nt — Unic; 9. Arsă — Trata; 10. Sat — Apa­ rat. PAGINA A III-A întreprinderea de contractări - achiziţii şi preindustrializare a materiilor prime DCA laşi str. Aurel Vlaicu nr. 88 angajează prin concurs: ■— 3 laboranţi — 1 îndrumător (De preferinţă absolvenţi ai liceelor teoretice sau liceelor de specialitate.) Condiţiile de angajare sunt cele prevăzute în Legea nr. 12/1971 și H. C. M. 914/1968. Informații suplimentare se dau zilnic la serviciul personal sau organizarea muncii, telefon 15726, între orele 7 — 15. un post de gestionar la serviciul de aprovizionare are vacant Fabrica de tricotaje „Moldova“ Iaşi Condiţiile de angajare sunt cele prevăzute de legile 12/1971 şi 22 1969. Informaţii se pot obţine zilnic la serviciul personal, telefon 30420, interior 231, între orele 7—15. Se angajează urgent în condiţiile Legii nr. 12/1971 - doi ingineri constructori -T. Cei interesaţi se vor adresa la Uzina mecanică de material rulant Paşcani Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul uzinei, strada Gării nr. 18, Paşcani, judeţul Iaşi. Spitalul unificat Tg. Frumos, judeţul Iaşi, anunţă vacant­a un post de şef de sector economic - gospodăresc Angajarea se face conform Legii nr. 12/1971. Relaţii suplimentare se dau la secretariat — Spitalul Tg. Frumos. UN EVENIMENT COMERCIAL ÎN VIAŢA MUNICIPIULUI IAŞI!­CENTRALA INDUSTRIEI MĂTĂSII BUCUREŞTI DESCHIDE UN MAGAZIN DE PREZENTARE ŞI DESFACERE a ţesăturilor din mătase naturală şi artificială, relon şi poliester, eşarfe, baticuri şi cravate produse de cele mai renumite fabrici de mătase din ţară. Reţineţi adresa: ÎNTREPRINDEREA „VICTORIA" IAŞI Şoseaua Ţuţora nr. 16. ÎNTREPRINDEREA VIEI ŞI VINULUI IAŞI angajează de ur­genţă ,­­ doi şefi de de­pozit ambalaje. Condiţii de anga­jare, conform Legii nr. 12/1971 şi H.C.M. 914/1968. Informaţii se dau zilnic la sediul în­treprinderii din bd. Metalurgiei nr. 4, sau la telefon 14818. ÎNTREPRINDEREA DE REŢELE ELECTRICE IAȘI angajează l­a un primitor dis­tribuitor materiale la centrul Tg. Fru­mos. Condiţii: şcoala generală şi domici­liul în Tg. Frumos. Cei interesaţi se vor adresa la şeful centrului Tg. Fru­mos, sau la Exploa­tarea electroenerge­­tică Iaşi, str. Uzi­nei nr. 38 TRUSTUL DE CONSTRUCŢII IAŞI ŞANTIERUL Nr. 2 STRUCTURI recrutează tineri peste vîrsta de 16 ani pentru a fi cali­ficaţi la locul de muncă in meseria de ZIDARI-BETO­­NIŞTI, cu durata de 8 luni de zile. Pe timpul şcolari­zării, elevii lucrează direct in producţie, ca zidari, în brigăzi cu muncitori califi­caţi şi sunt salari­zaţi în funcţie de munca efectuată de întreaga brigadă. Cursurile se ţin la locul de muncă, în afara orelor de pro­gram, de 3 ori pe săptămînă. Cei înscrişi bene­ficiază de cazare gratuită în cămine şi masa la cantina unităţii — contră cost Informaţii supli­mentare se pot ob­ţine la telefon 46322, interior 256 sau 177. ÎNTREPRINDEREA DE TRANSPORTURI IAŞI angajează­­ — ŞOFERI pentru autobuze Diesel. — ŞOFERI pentru autobuze T.V. — ŞOFERI pentru autotaximetre. Se oferă condiţii avantajoase de sala­rizare. Se asigură : — plata sporului de 5°/o pentru circula­ţia în mediul urban — plata integrală a orelor suplimentare efectuate — plata integrală a sporului de salariu potrivit categoriei de încadrare — pentru nefamilişti se asigură cazarea în dormitoarele în­treprinderii. De asemenea, se angajează­­ — LĂCĂTUŞI — mecanici auto; — ELECTRICIENI a­­uto şi de forţă; — STRUNGARI în fier. Relaţii suplimen­tare se pot obţine de la serviciul personal, str. Uzinei 12, tele­fon 12120, între ore­le 7—15. Min­iim Decese • Soţia şi rudele apropiate anunţă cu nemărginită durere în­cetarea din viaţă, în urma unui tragic ac­cident, in ziua de 28 noiembrie 1972, a ce­lui ce a fost MUSTAŢEA PETRU 48 ani şef de brigadă-montaj. Inmormantarea va a­­vea loc sîmbătă, 2 decembrie, ora 12, la cimitirul Eternitatea. Cortegiul porneşte de la sediul Clubului panificaţie, din stra­da Socola, unde este depus corpul defunc­tului. • Profund îndure­raţi, salariaţii Şantie­rului, nr. 2—U.F.S. al Trustului instalaţii— montaj Iaşi anunţă încetarea din viaţă în­tr-un tragic accident, în ziua de 28 noiem­brie 1972, a celui ce a fost un excelent me­seriaş, exemplu de modestie. MUSTATEA petru 48 ani şef de brigadă-montaj. Colectivul transmite pe această cale con­doleanţe familiei în­durerate OFICIUL DE ÎMBUNĂTĂŢIRI FUNCIARE IAŞI * cu sediul în str. Th. Văscăuţeanu nr. 6 angajează de urgenţă : — un şef de depozit pentru gestiune piese de schimb auto şi utilaje (depozitul are sediul în localitate), încadrarea se face conform legilor 12/1971 şi 22/1969 şi H. C. M. 914/1968.­ Relaţii­ suplimentare se pot obține la sediul întreprinderii, biroul personal. întreprinderea de alimentaţie publică Iaşi angajează : — şefi de grup-unităţi comerciale — tîmplari — zidari — instalatori sanitari — electricieni — lăcătuşi mecanici — motoscuterişti Doritorii se vor adresa la biroul personal al întreprinderii de alimentaţie publică din Iaşi, Piaţa Unirii nr. 1, telefon 17067.

Next