Flacăra Iaşului, noiembrie 2005 (Anul 6, nr. 1549-1574)

2005-11-01 / nr. 1549

. 1 1 2 Marțî 1 NOÎEm­­brîiE 2005 Judecătorii au tranşat­­ lupta dintre liberali • acţiunea iniţiată de consilierii PNL din Popeşti împotriva Prefectului a fost respinsă de instanţă Acţiunea demarată în instanţă de consilierii liberali din Popeşti împotriva Prefecturii Iaşi nu a avut trecere la judecătorii ieşeni. Procesul a pornit de la nemulţumirea consilierilor, provocată de decizia prefectului de a dizolva Consiliul Local din Popeşti. în acţiunea semnată de şase consilieri locali se cerea anularea unui ordin al Prefecturii Iaşi şi a unor adrese din 23 şi 24 august a.c. Consilierii au susţinut că, pe data de 11 august, în urma demisiei consilierului local Dan Bujor, de la PNG, ar fi trebuit să fie validată următoarea persoană aflată pe lista PNG, respectiv Petru Chiruţă. în loc de aceasta, consilierii locali din partea PSD "şi-au manifestat dezacordul faţă de iminenta posibilitate de creare a unei majorităţi care să le blocheze deciziile". Motiv pentru care, au susţinut consilierii locali, aceştia au demisionat. Situaţia creată a determinat Prefectura Iaşi să emită un act prin care s-a luat la cunoştinţă dizolvarea CL Popeşti, dispunându-se ca problemele curente să fie rezolvate de primarul acestei localităţi. Consilierii reclamanţi nu au acceptat însă această variantă, întrucât, au pre­cizat ei, primarul ar fi cercetat penal, iar cei din PSD ar fi trebuit să anunţe în scris CL de decizia lor, în loc să trimită demisiile la CJ Iaşi. Consilierii mai ceruseră Prefecturii, în solidar cu pri­marul din Popeşti, să plătească daune de 60.000 de lei noi, pentru că i-au pus în imposibilitatea de a funcţiona şi au afec­tat imaginea publică a instituţiei pe care­­o reprezintă, în ciuda argumentelor aduse, magistraţii ieșeni au decis să respingă acţiunea. George COJOCARU Birou anti­corupţie în Casa Pătrată începând de astăzi,­ Palatul Adminis­trativ ar trebui să găzduiască o echipă forte de "spioni" specializaţi în lupta anti­­corupţie, care vor sta­­bili ochii doar pe angajaţii Prefecturii şi ai instituţiilor publi­ce descentralizate din judeţ. Este vorba, după cum preciza săptămână trecută pre­fectul Radu Prisăcaru, despre o instituţie centrală nou înfiinţată, in speţă Direcţia Generală Anti-Corupţie a, Ministerului Administraţiei şi Internelor, care, în cursul zilei de ieri, a fost lansată în Capitală. Astăzi ar trebui să fie lansate şi filialele lo­cale ale instituţiei, Palatul Administrativ ieşean urmând să găzduiască un Birou Teritorial care va acoperi atât judeţul Iaşi, cât şi judeţul Vaslui. După cum a mai precizat prefectul, noul organism va supraveghea din­ punct de vedere al luptei anti-corupţie toţi anga­jaţii instituţiilor din subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor, respectiv prefecturi, inspectorate de Po­liţie, Pompieri, Jandarmi etc. Activitatea Biroului Anti-Corupţie se va putea extinde şi la nivelul primăriilor, însă numai la nivel informativ. Conducerea Biroului Teritorial Anti-Corupţie va fi asigurată de ieșeanul Florin Constantin Ungureanu (care nu are nici o legătură cu subprefectul Florin Ungureanu - n.r.), sub­comisar de Poliţie şi fost lucrător în cadrul PNA Iaşi. Acesta va fi subordonat direct conducerii centrale a Direcţiei Generale Anti-Corupţie şi va avea 9 subordonaţi, dintre care 5 pentru Iaşi şi 4 pentru Vaslui. -‘IKIIIJI/.V Dan POSTOLEA Diplomă de excelenţă pentru Prinţul Radu Duda Prinţul Radu Duda (foto) şi Prin­cipesa Margareta au vizitat ieri Colegiul Naţional "Costache Negruzzi" Iaşi. Prinţul Radu Duda s-a întâlnit cu elevii şi colectivul de cadre didactice al instituţiei de învăţământ pe care, în urmă cu 26 de ani, a absolvit-o. "Pentru promovarea imaginii liceului pe plan internaţional, Prinţul Radu Duda a primit din partea Colegiului Naţional «Costache Negruz­zi» o diplomă de excelenţă", a declarat Cristina Dascălu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţeaan Iaşi. La festivitatea de decernare a diplomei au mai participat oficialităţi locale şi judeţe­­ ne şi nu în ultimul rând, Camelia Gavrilă, inspector şcolar general. (A.S.) Regia Autonomă Judeţeană Apă Canal­­a­­ RAJAC IAŞI anunţă schimbarea numărului de telefon al DISPECERATULUI PENTRU RECLAMAŢII. Astfel, începând cu data de 29.10.2005, cetăţenii pot apela Centrul Unic de Apel de la RAJAC la nr. de telefon 0800.808.969 (pentru reţeaua Romtelecom), respectiv 969 (apel taxabil, valabil pentru celelalte reţele de telefonie fixă sau mobilă). Centrul Unic de Apel RAJAC va prelua 24 de ore din 24, 7 zile din 7, toate reclamaţiile şi solicitările r­e­venite din partea populaţiei. Astăzi are loc sfinţirea noii Catedrale Catolice de ziua Tuturor Sfinţilor, consacrarea altarului reuneşte Azi, începând cu ora 11, Episcopia Romano-Catolică va marca un moment deosebit, odată cu sfinţirea catedralei "Sfânta Fecioară Maria, Regină" din Iaşi. Potrivit unui comunicat de presă emis de această instituţie aflată sub tutela Bisericii Catolice, la eveniment vor participa peste 20 de episcopi din ţară şi din străinătate, reprezentanţi ai Bisericii Ortodoxe, peste 200 de preoţi, precum şi oficialităţi locale. De asemenea, vor fi prezenţi sponsori ai catedralei, arhitecţi, ingineri, constructori, şi alte persoane care au contribuit la ridi­carea clădirii. în spiritul tradiţiei, cel care va prezida Liturghia de sfinţire va fi PS Petru Gherghel, episcop de Iaşi, iar reprezentantul Papei în România, Jean- Claude Perisset, va ţine cuvântul de învăţătură. Alte momente importante ale ritualului sunt aşezarea relicvelor de sfinţi la Iaşi reprezentanţi ai Bisericii la picioml altarului, rugăciunea de con­sacrare şi ungerea altarului şi a pereţilor cu untdelemn sfinţit. De la ora 17.00, în cadrul aceluiaşi eveniment va avea loc un concert de muzică sacră, în cadrul căruia invitaţii şi credincioşii vor putea audia corurile catedralei, şi anume corul de copii, corul de tineri"Juvenes Ecclesiae" şi corul mare, începută în 1992 şi termi­nată anul acesta, catedrala este sfinţită pe Catolice din toată lumea 1 noiembrie deoarece în această zi Biserica Catolică sărbătoreşte solemni­tatea Tuturor Sfinţilor. "Am ales această zi pentru sfinţire deoarece este o sărbă­toare mare pentru noi, şi anume ziua Tuturor Sfinţilor, care este echivalentă cu o sărbătoare însemnată cu cruce roşie în calendarul ortodox ", ne-a informat preo­tul Corel Cadar. (G.I.) Nouă procese pentru o carieră politică • directorul de cabinet al prefectului, Valerian Sălăvăstru, a intentat nu mai puţin de nouă plângeri şi procese celor pe care îi consideră responsabili de terfelirea imaginii sale • Primăria, inspectorii de Audit ai municipalităţii, conducerea Salubris SA, viceprimarul Constantin Adăscăliţei, inspectorii Direcţiei de Finanţe şi un ziarist, cu toţii vor trebui să dea socoteală • "Este un «no name» care vrea să îşi facă imagine", apreciază Adăscăliţei • deşi beneficiază de sponsorizări pentru a-şi plăti asistenţa juridică, Sălăvăstru este dispus la orice eforturi, de dragul viitoarei sale cariere politice în urma scandalurilor financiare legate de activitatea sa de la Salubris SA, şeful de cabinet al prefectului, Valerian Sălăvăstru, a intentat nu mai puţin de nouă procese celor pe care îi consideră responsabili de terfelirea imaginii sale. La mijloc nu este vorba doar de un orgoliu rănit, ci, mai ales, de grija faţă de viitorul­­Carierei sale politice.Sălăvăstru susţine că primele două procese aflate pe rolul Judecătoriei vizează conducerea Primăriei şi, respec­tiv, inspectorii de Audit ai municipa­lităţii, vinovaţi pentru demararea unui control la Salubris fără a exista o hotărâre a Consiliului Local şi pentru ascunderea raportului tocmai faţă de cel direct vizat. Următoarele două acţiuni în justiţie sunt împotriva conducerii Salubris, vinovată, din punctul de vedere al lui Sălăvăstru, pentru faptul că nu i-ar fi înmânat acestuia un raport de audit intern, dându-i în schimb publicităţii. Miliardul lui Adăscăliţei Principalul vizat de campania direc­torului de cabinet al prefectului este viceprimarul Constantin Adăscăliţei, cel care a dat publicităţii rezultatele con­troalelor. Pentru a fi sigur de succesul întreprinderii, Sălăvăstru l-a acţionat în instanţă pe Adăscăliţei atât pentru calomnie pentru "referirile suburbane" punctate de termeni ca "golan finan­ciar", "m­apan financiar" sau "infractor", cât şi în civil, cerându-i daune morale de un miliard de lei. "Pe 14 noiembrie am deja al treilea termen de judecată cu domnul Adăscăliţei, până acum evitând în mod repetat lămurirea situaţiei în instanţă. Dacă ştie că a avut dreptate, atunci de ce fuge de proces?! ", a spus Sălăvăstru. Ultimele trei procese vizează o serie de inspectori ai Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a Judeţului Iaşi şi un ziarist ieşean, acţio­nat în instanţă, la fel ca şi viceprimarul Adăscăliţei, atât în penal, cât şi în­ Etail.­ De cealaltă parte, "acuzaţii" nu se arată" prea impacientaţi de demersurile lui Sălăvăstru. "Prin această hărţuire, dom­nul Sălăvăstru nu vrea altceva decât să prelungească luarea unei decizii de către instituţiile statului cu privire la dosarul penal în care este cercetat pentru mai multe abuzuri făcute la Salubris. Este un «no name» care vrea să îşi facă imagine şi să se facă remarcat, un nimeni care sare la gâtul «elefanţilor» din Primărie", a replicat "elefantul" Adăscăliţei. » "Vreau să fac politică" Sălăvăstru recunoaşte că susţinerea a nouă procese este costisitoare din punct de vedere financiar. "Cât costă? Extrem de mult, mult peste posibilităţile mele, însă, din fericire, persoane de bună credinţă s-au oferit să mă ajute financiar. Pe de altă parte, să nu creadă cineva că, dacă pe declaraţia mea de avere este trecută o listă de datorii, aş sta rău cu banii...", s-a justificat Sălăvăstru, dezminţind totodată faptul că ar avea de gând să se îmbogăţească de pe urma eventualelor daune civile. în ritmul actual de soluţionare a cauzelor în instanţă, cele nouă procese promit să îl ţină ocupat pe Sălăvăstru cel puţin încă doi ani. "Eu vreau să fac politică. Nu joc pe termen scurt. Dacă, un an sau doi, o să mai am pata aceasta, asta e. Dar, după ce se termină procesele, nimeni nu va mai putea spune despre mine asemenea mizerii", a explicat directorul de cabinet al prefectului. Mai mult, acesta este conştient că nu va putea evita eticheta de "procesoman". "Până şi avocatul mi-a spus că, nu numai în faţa opiniei pu­blice, dar şi a judecătorilor, nu este bine să fii văzut ca un procesoman. Până astăzi, cu excepţia divorţului, nu am căl­cat niciodată în sala de judecată", a măr­turisit Sălăvăstru. Reporterii Flacăra Iaşului ar putea susţine şi ei că, intr-adevăr, cele nouă procese creionează un portret de "proce­soman", mai ales că unele motive invo­cate de sălăvăstru sunt de-a dreptul penibile. Nu o vor face, însă, de teama unui proces... Dan POSTOLEA

Next