Flacăra Iaşului, februarie 2006 (Anul 7, nr. 1622-1645)

2006-02-01 / nr. 1622

2MIERCURI 1 fEBRUARIE 2006 Minunea din holul CJ După mai bine de un an de la apariţia misteriosului aparat în holul Palatului Roznovanu, şefii Consiliului Judeţean au decis să urmeze exemplul conducerii Primăriei Municipiului Iaşi şi să aducă un aşa-numit “info-chioşc” şi în Palatul Administrativ. Minunea tehnologică a fost amplasată de câteva săptămâni în holul CJ şi, după ce angajaţii adminis­traţiei publice judeţene şi câţiva infor­­maticieni i-au “bibilit” soft-ul, aparatul a fost deschis în cursul zilei de ieri, onoarea de a apăsa primul pe ecranul sensibil revenindu-i vicepreşedintelui CJ, Iovu Brezuleanu. Din câte a precizat acesta, aparatul, care a “uşurat” administraţia publică judeţeană de 156 de milioane de lei, ar putea fi inaugurat în mod oficial în cur­sul zilei de astăzi, oficialii CJ nepre­cizând dacă, pentru acest moment, vor chema sau nu vreun sobor de preoţi şi dacă vor organiza şi o recepţie oficială. Cum necum, jucăria informatică le va oferi tuturor celor care calcă pragul Casei Pătrate informaţii cu privire­ la judeţul Iaşi, la conducerea, programele şi strategiile administraţiei publice judeţene, precum şi la hotărârile şi proiectele de hotărâre ale CJ. “In perioa­da următoare, intenţionăm să dezvoltăm soft-ul pentru a fi mai interactiv, astfel încât să preluăm, prin intermediul info­­chioşcului, şi eventualele sugestii şi propuneri de la cetăţeni”, a spus Liviu Simiuc, şefu­l Compartimentului Ghişeu Unic din cadrul CJ. Programele cu care operează info-chioşcul au meniul în limba română, la fel ca şi instrucţiunile de utilizare, fiind astfel, în principiu, uşor de folosit chiar şi de către per­soanele mai puţin familiarizate cu mi­nunile tehnicii contemporane. Aceasta, însă, doar în principiu. “Nu ştiu, dom’le, ce-i cu minunea asta! Trebuie să fie vreun fel de televizor, dar cred că e stri­cat fiindcă văd că nu prinde nici un post”, s-a plâns Niculae P, crescător de găini din comuna Leţcani, unul dintre primii cetăţeni care au îndrăznit să încerce, ieri, info-chioșcul din holul CJ. Dan POSTOLEA Comisarul Liviu Zanfirescu, şef la IJP Iaşi în urma probelor susţinute ieri la Inspectoratul General al Poliţiei, actualul şef interimar al IIP Iaşi a trecut testele eliminatorii şi a luat note peste 7 la pro­bele scrise, în lipsa unui contracandidat care să obţină note mai mari, comisarul Liviu Zanfirescu este ca şi numit şef al Inspectoratului Judeţean de Poliţie. Rezultatul oficial al concursului va fi comunicat în cursul zilei de astăzi. Comisarul Zanfirescu se va întoarce la Iaşi în cursul zilei de mâine, el rămânând astăzi la Bucureşti pentru bilanţul struc­turilor din cadrul Ministerului Adminis­traţiei şi Internelor. După propriile sale declaraţii, prima măsură pe care o va dispune în calitate de şef al IJP va fi constituirea Consiliului de Disciplină al Inspectoratului, care va decide măsurile disciplinare ce urmează a fi luate în cazul celor cinci ofiţeri acuzaţi de neglijenţă în anchetarea cazu­lui Larisa. (FD.) 9 Nichita dezvăluie secretul culorii MAZ-urilor La şedinţa CL care a avut loc ieri, consilierul PD Cristian Marian Anghe­­luţă s-a arătat deranjat de culoarea auto­buzelor MAZ, cerând Regiei Autonome de Transport Public Iaşi să prezinte modul în care au fost achiziţionate noile autobuze şi rata de ocupare a mijloacelor de transport pe lunile decembrie şi ia­nuarie. Acesta a cerut prezentarea respectivelor situaţii motivând că CL a garantat această investiţie. “După două luni de la aducerea MAZ-urilor, cred că este necesar ca RATP să ne prezinte situaţia deoarece CLM a garantat împrumutul”, a precizat Angfieluţă. Referitor la culoarea auto­buzelor, edilul şef al Iaşului, Gheorghie Nichita, a susţinut că, precum, în Timişoara, autobuzele sunt alb-violete şi reprezintă culorile clubului Poli Timişoa­ra, astfel este şi la Iaşi, unde culorile e­­chipei de fotbal se regăsesc pe MAZ-uri. Referitor la gradul de ocupare al auto­buzelor de pe traseele 30 şi 41, directorul RATP a dat imediat răspunsul. “Pe traseul 41, gradul de ocupare este de 80 de procente, iar, pe traseul 30, acesta este de 40-50 de procente”, a precizat Măricel Ghercă. Precizăm că acestea sunt tra­seele pe care circulă primele 20 de auto­buze MAZ. (D.S.) 1 februarie 1986 din urmă”, alte două cărţi vor fi reeditate într-un singur volum, iar un roman va deveni scenariu de film • Valeriu Stancu a depus, la Cartea Românească, volumul de versuri “Răstălmăcirea jocului” • Lucian Vasiliu a depus, la Cartea Românească, volumul de poezii “Fiul omului” şi va oferi Editurii Albatros romanul intitulat “Mona Simona Ramona” • Horia Zilieru va încredinţa Editurii Junimea volumul de versuri “Muzeul dragostei” Rubrică realizată de Călin Ciobotari, în colaborare cu Biblioteca Judeţeană “Gh. Asachi” Şantier literar ! • Ioan Helban a predat, la Cartea Românească, volumul “4 decenii de proză” şi intenţionează să finalizeze al doilea volum din “Proza criticilor”, pre­cum şi două monografii • Ştefan Oprea a depus, la Editura Junimea, un volum de ‘Teatru” şi unul de critică teatrală, intitulat “Din fotoliul 13” • Alina Nour a predat, aceleiaşi edi­turi, cartea “Un extraterestru în pijama” • Corneliu Ştefanachi are, pe masa de lucru, în stadiu final, romanul “Cuvântul * LOCAL Dezbatere cu asociaţiile de proprietari. Peste două zile, Sala Galbenă a Prefecturii ieşene va împruţftftta, pentru câteva ore, ceva din aerul zgomotos al “şedinţelor de scară”. Aceasta pentru că, vineri, de la ora 13.00, în Sala Galbenă, va avea loc o dezbatere la care Prefectura ieşeană a invitat, pe de o parte, reprezentanţi ai asociaţiilor de proprietari din municipiu şi, de cealaltă parte, reprezentanţi ai Primăriei şi ai furnizorilor de utilităţi pri­vaţi sau din subordinea municipalităţii. “Numeroşi cetăţeni din municipiul Iaşi s-au adresat Instituţiei Prefectului, nemulţumiţi de calitatea serviciilor furnizorilor de utilităţi şi de modul cum acestea sunt gestionate de către respon­sabilii din subordinea municipalităţii. Pe de altă parte, cunoaştem bine nivelul foarte mare al debitelor acumulate de asociaţiile de proprietari de pe raza municipiului Iaşi”, a justificat prefectul Radu Prisăcara miza dezbaterii. La cer­turile de vineri, reprezentanţii Prefecturii i-au invitat atât pe primarul Iaşului, Gheorghe Nichita, pe directorul executiv al Primăriei, Cosmin Coman, pe direc­torul tehnic Mihai Chirica şi pe şefu­l Serviciului Asociaţii de Proprietari, Petrică Focşa, cât şi pe şefii CET, UFET, Termo-Service, Salubris, Citadin, DSPM şi cei ai Romtelecom, E-On, Distrigaz şi RAJAC, la Prefectură “Scopul acestei dezbateri va fi medierea unui dialog direct între furni­zori şi beneficiari, din care să rezulte o abordare coerentă şi corectă a principale­lor disfuncţionalităţi din relaţia lor, pre­cum şi posibilitatea unei abordări cons­tructive a rezolvării acestor disfuncţiona­lităţi, spre beneficiul ambelor părţi”, se precizează în invitaţia la dezbatere, tri­misă de către prefect părţilor implicate. (D.P.) Lecţii de teatru în plenul CL • actorul Petru Ciubotariu, consilier PSD, l-a acuzat pe Benoît Vitse, directorul Ateneului Tătăraşi, că atentează la reprezentarea tradiţională a sfinţilor Ieri, în cadrul Şedinţei Consiliul Lo­cal Municipal, actorul Petru Ciubotariu, consilier PSD, l-a trimis pe regizorul “Evangheliştilor” la “cetit”. Mai exact, Ciubotariu i-a recomandat directorului Ateneului Tătăraşi să lectureze un anu­mit fragment din piesa de teatru “Cio­cârlia”, scrisă de Jean An­ilh. Este vorba, după cum a specificat consilierul PSD, despre o scenă în care personajul principal al piesei, Jeanne d’Arc, visează chipuri de sfinţi chiar înainte de a fi arsă pe rug. Fiind întrebată, de către cei care o acuzaseră, dacă sfinţii sunt goi, răspun­sul eroinei franceze a fost unul retoric: “Credeţi că Dumnezeu nu are cu ce să-şi îmbrace sfinţii?”. Prin acest exemplu, Petru Ciubotariu a dorit să-i transmită regizorului, care a pus în scenă piesa “Evangheliştii”, sem­nata de Alina Mungiu-Pippidi, că ma­niera în care aceasta a fost montată a atentat la reprezentările tradiţionale ale sfinţilor. “îi transmit lui Benoît Vitse să ne lase sfinţii în pace, precum sunt pictaţi la Golia sau Voroneţ. Nu avem nevoie să-i dezgolească! Noi îi preferăm în straiele puse de Grigorescu, de Tătărăs­­cu. Acest om îşi permite, în mod ne­firesc, să facă un spectacol care să intere­seze doar printr-un mod marginal şi să nu se încadreze în tradiţia culturală a Iaşului”, a precizat Petru Ciubotariu. Invitat să-şi exprime opinia în legătură cu cele susţinute de consilierul PSD, Benoît Vitse nu s-a arătat a fi deloc afec­tat, subliniind că acesta este unul dintre cei care aduc acuzaţii fără a fi văzut piesa. “Ştiu că domnul Ciubotariu nici măcar nu a văzut piesa. Este o problemă de concurenţă pentru că şi el are un teatru de bun ton, însă nu mă deranjează. Important este că avem foarte mulţi spectatori, în special foarte mulţi stu­denţi. Poate domnul Ciubotariu are o problemă de vârstă. Oricum, fiecare spectator are de ales între Teatrul Naţio­nal şi Ateneul din Tătăraşi”, a explicat Benoît Vitse. (D.S.) Consiliul Judeţean trece la epurări, în judeţ staţii de epurare în cele mai mari cinci comune ieşene Mânat de strictele prevederi euro­pene cu privire la problematica mediului, Consiliul Judeţean încearcă să realizeze o serie de staţii de epurare în judeţ, şapte comunităţi urbane, sau în plan de devenire, urmând să aibă, poate chiar din acest an, câte o astfel de instalaţie. Spre finele anului trecut, Agenţia Fondului de Mediu şi Ministerul Mediului şi Gospo­dăririi Apelor au aprobat proiectele puse la punct de CJ pentru realizarea câte unei staţii de epurare în Târgu Frumos (unde investiţia se ridică la 1,3 milioane de euro) şi Hârlău (1 milion de euro), pre­cum şi pentru cele cinci mari comune din judeţ, anume Răducăneni, Belceşti, Ţibăneşti, Vlădeni şi Podu Ioaiei (toate cinci însumând 783 de mii de euro). în acest context, consilierii judeţeni au apro­bat, în urmă cu trei luni, într-o şedinţă ordinară a plenului CJ, alocarea unei sume de 360 de mii de euro din bugetul CJ pe 2006, tocmai pentru cofinanţarea lucrărilor la staţiile de epurare din Răducăneni, Belceşti, Ţibăneşti, Vlădeni şi Podu Iloaiei. Pentru celelalte două lucrări mai importante, administraţia publică judeţeană caută, încă, resurse. După cum a precizat, ieri, purtătorul de cuvânt al CJ, Sebastian Tătaru, adminis­traţia judeţeană va organiza, pe 7 februa­rie, o licitaţie pentru selectarea firmelor de proiectare care vor pune la punct pro­iectele tehnice ale celor cinci lucrări cu finanţare asigurată, în altă ordine de idei, după cum susţine preşedintele CJ, Lucian Flaişer, AFM şi-a arătat disponibilitatea de a suporta maxim 30% din valoarea lu­crărilor pentru cele şapte staţii de epurare, administraţia publică judeţeană urmând să identifice celelalte 70% necesare, din totalul de circa 3 milioane de euro. Pe de altă parte, Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor urmează să asigure baza din fondul de mediu, iar CJ va asigura proiectarea şi cofinanţarea pro­gramelor de realizare a staţiilor de mediu. Dan POSTOLEA Pastele Giani sunt fabricate după reţetele de casa tradiţionale, respectând întocmai originalul. De aceea sunt atât de gustoase.­­ natEA Sos. Iaşi - Tomeşti, Nr. 12, Tel: 0232/233579 DIRECTOR: RARES NEAMŢU COLECTIVUL REDACŢIONAL I Departamentul Senior Editor: Daniel ŞANDRU Marketing, Redactor-şef adj. Dan POSTOLEA 0788/143896 Secretar General de învăţământ: flacaraiasi(p)zappmobile.ro Redacţie:­­ Alice SAVA Paginare: Leonard RELEA Economic- Tiberiu Pintilie Editorialist:. . .Ramon­a LEONTI______________________ Lucian POSTU Anchete şi investigaţii. Relaţii CU publicul: Liviu ANTONESEI Dan TOMA Luiza ACSINTE Cătălin MIHULEAC Cultură. Tel.: 0232/243161 Dorin SPINEANU " l" C1°B°TARI 0788/244855 Cristian SANDACHE Intrar*A COJOCARU Administraţie: Fănica DUMITRAŞCU Email: Crăiţa POPA Sport: flacara_iasi@yahoo.com Dumitru ŞERBAN George MIREA redactie@flacaraiasi.ro Sănătate: Fotorepige BURUBARU stiri@flacaraiasi.ro Mihaela CIOBOTARI ^Materialele marcate cu acest Sorina CIOBANU Colaboratori. ^ pQpA coV.i^o Socal: Gabriela Iftimia, Şos. Naţională nr. 43, parter Textele publicate de editorialişti nu reprezintă punctul de vedere al redacţiei cotidianului Flacăra Iaşului, ci sunt opinii personale ale autorilor.

Next