Flacăra - Literară, Artistică, Socială, 1911-1912 (Anul 1, nr. 1-52)
1912-02-04 / nr. 16
126 VOCEA Nu vreau să fie nimeni părtaș tristeței mele, Nici chipul tău, iubito, nici pasul tău de vis, Nici leneșa la mână și plină de inele, Ce mângâe panglica volumului închis. Lâsați-mă! Fereastra să-mi stee neclintită, N’o deschideți la vântul albastrei dimineți, Căci inima mea astăzi e ’nvinsă și mâhnită Și negru ’mi pare rostul zadarnicei vieți. Tristețea mea e poate mai veche decât mine, Ea mi-e străină astăzi, și nu vreau s’o regret. Și cel ce plânge, râde sau cântă lin, oricine Ascultă ’n el o voce, care-i șoptește ’ncet. Ș’atâta de duioasă ca o durere veche S’agită ’n el și plânge, se răspândește acum. E vocea surdă care îi spune la ureche Că floarea pieței astăzi în fructul său e scrum. V. Basarab. Ce este Caragiale Astă vară. La Blaj. In timpul serbărilor concentenarului Astrei. La o masă discută cu aprindere mai mulți scriitori printre cari Gloga, Ranetti, I. Scurtu, etc. La mijloc Caragiale. D-l Scurtu, în timpul unei replici, aruncă, în treacăt, lui Caragiale calificativul de „satiric“. Caragiale tresare, ca scuturat de un fior scurt, puternic. « — Eu tun sunt satiric!—răspunde maestrul, tremurând tot de indignare. — Ea iești un scriitor satiric!—îi răspunde d-l Scurtu. Și Eminescu a spus că iești un satiric! — Și dacă a spus Eminescu? Eu nu sunt satiric! Apoi, schimbând de-odată tonul, marele scriitor își ceru pălăria: — Unde mi-e pălăria? Plec! Nu pot stă la masă cu un om care mă insultă. — Dar nu te-am insultat!—replică d-l Scurtu. — M’ai insultat!—zice Caragiale. Fiindcă e o insultă să zici că eu sunt un scriitor satiric. Și-și cerii iar pălăria. — Rămâi maestre — stăruiesc prietenii dinprejur. — Cu neputință! — se ’npotrivește Caragiale. Sau, dacă vreți să rămân, să plece domnul care m’a insultat. Și, adresându-se d-lui Scurtu, Caragiale îi strigă supărat: — Pleacă, ori plec eu! Atunci, d-l Scurtu, liniștit, pe buze cu un zâmbet ușor, întreabă: — Dar dacă nu ești satiric, ce fel de scriitor ești d-ta, d-le Caragiale? — Sentimental ! — răspunde maestrul într’o isbucnire de-o spontaneitate atât de naivă încât întreaga asistență isbucni în râs nepotolit. ... Am râs mult la Blaj de modul cum marele Caragiale s’a apărat de acuzația că ar fi un simplu satiric. Cu toate acestea în cuvântul acela care a stârnit atâta ilaritate este mult adevăr. Așa este fondul sufletesc al scriitorului care a selecționat spiritul, humorul românesc este adânc sen timental. Admirator FLACĂRA Sărbătorirea lui Caragiale Cum a fost sărbătorit marele scriitor. — Cum era să fie sărbătorit. — De ce n’a venit Caragiale în țară. — Două telegrame. Presa românească întreagă, politică și literară, a închinat lui Caragiale numere festive, cu prilejul jubileului său. Teatrul Național din București și Craiova au reprezentat în seara de Luni 30 Ianuarie Scrisoarea pierdută. La Teatrul Comedia a avut loc, Duminică în matineu, un festival în onoarea maestrului, organizat de cercul artistic de sub președinția d-lui Gh. Diamandy, cu concursul societății scriitorilor români. Acest festival a fost onorat și de înalta prezență a A. S. R. principesa Maria și a angliștilor Săi copii, principele Carol și principesa Elisabeta. Atât. Și, ce grandioase serbări se puseseră la cale! Din ințiativa d-lui Em. Grârleanu, președintele societății scriitorilor români, se hotărîse, cu aprobarea d-lui ministru al instrucției publice, ca serbările să fie 3 zile. Iată pe scurt care era programul ce trebuia să se execute: Duminică sosea maestrul. La gară aveau să-i iasă în întâmpinare scriitorii, artiștii dramatici, elevii de liceu și studenții. In urma intervenției d-lui Gârleanu, d-l Arion a pus următoarea rezoluție pe petiția prin care se cerea sprijinul ministrului pentru izbândirea cât mai bună a acestor serbări: „ Sărbătorindu-se un scriitor așa de mare, aprob ca elevii cursului superior al liceelor să-i iasă în întâmpinare“. La ora 3 d. a., aceiași zi, era să aibă loc un festival la care să se vorbească despre opera lui Caragiale și să se citească din lucrările lui. Seara se organizase o procesiune cu lampioane și o serenadă de coruri la ferestrele maestrului. Luni seară toate teatrele din țară aveau să joace piesele lui Caragiale și toate cercurile culturale urmau să fie ședințe festive în onoarea marelui scriitor. Iar Marți seara, trebuia să aibă loc un mare banchet oferit de societatea scriitorilor, societatea autorilor dramatici și sindicatul ziariștilor. Afară de astea, M. S. Regina hotărîse să organizeze la palat o serată literară în onoarea maestrului. Și tot acest program a rămas nerealizat, nu fiindcă n'am vrut noi, nu pentru că întreaga Intelectualitate românească n’ar fi fost dispusă să dea tot concursul pentru reușita cât mai deplină a serbărilor, ci puorși simplu pentru că n’a vrut Caragiale. Dacă țara românească ar fi refuzat lui Caragiale o asemenea sărbătorire, refuzul aceste ar fi constituit un act de ingratitudine națională. E bine că de astă dată nu ni se poate impută o vină atât de mare. Aceasta nu ne împiedică însă de a ne întreba, dar pentru ce a zădărnicit Caragiale serbările în onoarea lui? Fiindcă le-a zădărnicit, aceasta, este sigur. Le-a zădărnicit întâi prin refuzul de-a participa la ele, le-a zădărnicit apoi prin interzicerea impusă prietenilor săi mai apropiați de a ajuta reușita lor. O dovadă, Directorul Flacărei, în dorința de a da numărului festiv închinat lui Caragiale o strălucire cât mai mare, a adresat, acum câteva zile, maestrului, următoarea telegramă la Berlin: „ Vă felicit și vă urez ani mulți și noroc cu prilejul jubileului. „Flacăra“ apare număr festiv. Rog colaborare sau împuterniciți Vlahuță să ne dea concursul pentru reușită bună“. La această telegramă, Caragiale a răspuns telegrafic : Regret. Imposibil amândouă. Mulțumesc atenție. Caragiale. Și din acest moment, d-l Vlahuță, care făgăduise că va da Flacărei prețioase documente pentru desăvârșirea sărbătoririi proectate, a refuzat să ne mai acorde sprijinul promis. Acestea sunt faptele. Acum concluzia, care e pricina care i-a impus lui Caragiale această ostilitate fața de toți organizatorii serbărilor în onoarea sa ? Treime să fie desigur o nemulțumire. Dar atunci care este această nemulțumire ? Iată ceea ce se impune să se afle cât mai neîntârziat. Fiindcă părerea noastră este că punctul întâi din programul serbărilor jubilare în onoarea lui Caragiale treime să fie: mulțumirea deplină a genialului artist: □ □ □ X. Y. Z. T^BHOU IDE 17KKHZ* Fluturi albi se lasă ’ncet Din văzduh să cadă, Și atârnă de copaci, Salbe de zăpadă. Alb și somptuos cocor Pun peste cărare, Și pe strășinele vechi Broderii bizare. Nici un pas nu sun’ acum. Lung se ’ntinde drumul. Din hogeaguri ca un vis Se ridică fumul ., Gura sobii ’mi spune rar Basme minunate, Din jăratec de rubin Se aprind palate. Eu privesc înfiorat Fantasmagoria Basmelor care-mi aduc iar copilăria. Șirul lung de amintiri Inima mi-o frâng , De n’ar fi tovarăș focul, Aș putea să plâng. Alexandru E. Lăzărescu.