Flacăra - Literară, Artistică, Socială, 1921-1922 (Anul 7, nr. 1-47)

1921-12-10 / nr. 1

însemnări mărunte Gémier la Odeon.­­ Locul vacant de di­rector al teatrului Odeon din Paris, pentru care erau vre-o 20 de candidați, a fost încre­dințat lui Gémier. Acesta e considerat alături de Antoine, Lugné-Poe și Copeau ca unul din cei mai pricepuți directori teh­nici ai scenei franceze. Odeonul așezat departe de marile bulevarde, în cartierul latin, n’a fost un teatru norocos. La un banchet al criticilor dramatici s’a povestit cîteva anecdote asupra Odeonului, iată două din ele : Un client strigă birjarului: — Birjar, du-mă la Odéon. Acesta se întoarce și-i răspunde speriat. — Șși! Mai încet că te-aude calul! Asta . Pe o vreme rea un singur spectator era în sala Odeonului. Artiștii privind prin gaura cortinei își ziseră : —■ N'o să jucăm pentru un singur spectator. Și trimiseră pe regizor să-i vorbească. — Domnule, n’o să putem juca. — Mi-am plătit locul, vreau să văd piesa. — O să vă dăm banii înapoi. — Nu 'l primesc. — Vă dăm o loje pentru mîine seară. — Nu vreau. Ne­avînd ce face artiștii începură să joace. Dar cum erau plictisit, jucau prost. Spectatorul îi flueră. Atunci fu dat afară din sală fiindcă a tulbu­rat reprezentația. Gusturile literare ale lui Maurice Rostand. — Maurice Rostand, pe care succesul piesei lui de teatru Gloria l-a impus, mărturisește că dintre toți scriitorii moderni preferă pe Contesa de Noail­­les, Henri Barbusse și d’Annunzio și că are o mare admirație pentru „Oame­nii în război” a lui Latzko in traducerea Madeleine­ Marx. Nu-i place decît literatura personală și păstrează mult entusiasm pentru Confesiunile lui Jean Jacques Rousseau. Gustă pe Werther, Scho­penhauer,Nietzsche, Sha­kespeare, Byron și Shel­ley îi plac. La Fontaine îl plictisește și nu se sfiește să spue același lucru despre Molière. Kipling îi pare mic iar pe Courto­­line nu­-l poate su­feri. Musset și Baudelaire împreună cu Contesa de Noailles sînt după el singurii lirici ai Franței. O pățanie a lui Leoncavallo. Leoncavallo care a avut în Anglia mari succese nu știa vorbi englezește. Compozitor­ul lui „Pagliaci“ era foarte gras și din pricina asta a pățit multe. Intr'o zi voind să meargă la croitorul său și vă­­zînd că birjarul îl duce la o adresă greșită, neștiind cum să se facă înțeles, scoase capul pe geam și îi arată gulerul de la haină pe care era scris numele croitorului. Birjarul văzînd apariția acestui cap congestionat și că i se ara gulerul,crezu că e vorba de un caz de apoplexie sau în ceva și se repezi să-i smulgă gulerul și să-i de sadă cămașa. Leoncavallo sbătîndu-se sparse geamee, trecătorii opriră tră­sura îngrămădindu-se în cui­ei : discuție, scandal , birjar și client fură duși o poliție unde în sfîrșit se lămuri neînțelegerea în uzul tuturor. Autorii lui PhiphiVb­emeLz și Christine au dat la iveală o nouă operă „Dédé” jucată la Bouffes Parisiens cu Magnyvarna, Maurice Chevalier, Ur­ban și cu Alice Coco aceasta din urmă mai plastică, mai picantă și cu un mult vino ’ncoace ca oricînd. Dédé este un vic pe care amorezat de o femee măritată pentru a avea un local unde să se întîl­­nească cu ea cum că magazinul unui cizmar care se întîmplă să fie »cinai soțul cucoanei în chestie. Noul proprietar face ca vînzătoare 6 fete vesele de la Casino de Iris și pune ca director pe un tînăr tot atît divesel și care se curățise la cărți. După multe pripeții și complicații, cucoana în cinstea căreia fsese cumpărat magazinul devine amanta fostuli jucător de cărți,iar Dodé se resem­nează însurîiu-se cu premiera magazinului, care era de mult ab­rezentă de el. Aprecierile reciproce ale lui Anatole France și Claude Faure.. — Claude Farrère Își amintește că Anatole France i-a mărturisit că din toate operele sal preferă „O istorie comică” și „Re­volta îngerilor­” și că din toate cărțile lui Farrère găsește că ea mai reușită e „Omul care a ucis”. Farrère preferâ în schimb din tot ce a scris France „Crinul rău”. Iată și cîteva alte păreri literare și dramatic ale lui Claude Farrère : Cel mai mare poet card­ a avut Franța vre-o­dată, zice el, e Loti, și cel mai mare dramaturg contimporan e Bern­­stein. Unul care știe cel mai bine franțuzește în Franța i Pierre L­ouys.. Din secolul al XIX-lea nu va rămîne, după Far­rère, dțcît teatrul lui Musset. Fanare azi e entuziasmat de „La ruée”, o carte al cărei autor,Desaubliaux, e încă un necunoscut. Renée Vivien­ . Iată doisprezece ani de la moar­tea lui Renée V­vien, una din cele mai fine, mai nos­talgice și mai păgîne poete ale Franței. îndrăgostită de antichitate, dînsa ajunsese să cunoască limba greacă la perfecție, scoțînd ritmuri noi din elegia antică, pătrunzîndu-se de concepția lirică a lui Sa­­pho. Crezul lui Renée Vivien era următorull : Pen­tru ca arta să culmineze trebue să se îndepărteze cît mai mult de natură."* Teatrul Popular.­­ Prin înființarea Teatrul„ Popular”i s’a umplut un mare gol. Un teatru căt'­ să joace repertoriul mare și variat al Teatrul Național și care să fie deschis marelui public 1* condițiuni materiale excepțional de modeste era­u necesitate. In fruntea instituției se află D. I. Livescu,­caB a reușit să strîngă și să educe un ansamblu tîn#r și care prin disciplina pe care a introdus-o de început în teatru, s-a dovedit a fi directorul care știe să organizeze. Repertoriul în care dramele D-lui Iorga, pline de atmosferă și culoare locală își au un loc de frunte, e alcătuit cu foarte mult bun simț și ține de aproape contactul cu literatura dra­matică bună. E un început care merită desigur mai mult decît­ o la­­dă și nu ne îndoim că rolul cultural al a­cestei instituții va fi înțeles de toată lumea. D-l Trancu-Iași poci. Revista Vremea ne­ dă în sfîrșit explicația de ce D. Trancu-Iași a fost ales membru al lui­ S. S. R. publicînd o deli­­cioasă barcarolă al simpatecului ministru. At­ceastă poezie care circulă de multă vreme prin mînile delicate ale frumoaselor noastre matronn§ e însfîrșit oferită publicului. E un eveniment pres­ important pentru literatura noastră ca să nu repro­­ducem versurile Exelenței, făcînd și cuvenitele corecturi de tipar. Ia zarea apei albăstrii Alunecă barca ușor Purtind in dulce legănare Pe doi amanți ș’un singur dort Privirile lor se ’ntretaie Și dacă viului nu mai bate• Bătaia inimei îi duce Spre alte făm­uri depărtate. Cu o caldă stringere în brațe, Cu o vorbă dulce, ca un sărut, Ei cuceresc întreg pămîntul Știutul și necunoscut. Purtind în dulce legănare Pe doi amanți și un singur dor, In zarea apei albăstrii Alunecă barca ușor. Această poezie il face pe D. Trancu-Iași să aibăr aceiași competență la minister ca și D. Octavian­ Goga. P.S. Poezia e pusă pe muzică. * — Poezia «închinare» a Dlui Ion Pillat pe’ care o publicăm in acest număr, este întlna din­­tr’un ciclu mai mare, intitulat : «Florica». Patru din bucățile acestui poem au fost publicate în re­vista clujeană «Gîndirea». — In numărul viitor vom publica două in­teresante articole asupra lui Anatole France, de d-nii L. Thévenin și C. Drouhet, de la uni­versitatea din București. * A apărut în Editura Gutemberg Aventurile extraordinarele lui Arthur Gordon Pym ce­lebrul romanij al­ lui Edgar Poe. (250 pag. 14 lei)

Next