Foaia poporului, 1899 (Anul 7, nr. 1-52)

1899-08-13 / nr. 31

.A.mil VII Sibiiu, Duminecă, 1/12 August 1899. Nr. 31 Prețul abonamentului: Pe un an . . ........................2 fl. (4 coroane). Pe o jumătate de an...................1 fl. (2 coroane). Pentru România 10 lei anual. Abonamentele se fac la „Tipografia“, soc. pe acțiuni,Sibiiu. Apare în fiecare Duminecă INSERATE se primesc in biroul administratiunei (strada Poplăcii nr. 15). Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua oară 6 cr. a treia oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Cifre înspăimentătoare. »Al cui e pământul, a aceluia e ţeara« — spuneam în numărul trecut că se zice şi că e şi adevărat. Va se zică să ne străduim a pune stăpânire pe cât mai mult pământ, pe cât mai multe averi, ca să putem ajunge la stăpânire în ţeară, peste o parte a ei, ori peste ea toată. De astă-dată însă trebue să între­gim niţel vorba : Să ne străduim a pune stăpânire pe averi tot mai multe, dar­ să grijim şi de aceea, ca sporind în averi, precum de fapt sporim, să nu scădem în număr ca locuitori, ca popor, ci să sporim şi în privinţa, asta! Şi, durere, dacă vorbind despre averi, am avut norocul a pute scoate la iveală că în ele sporim , vorbind de spo­rirea noastră ca popor, nu mai sântem aşa de norocoşi ca dincolo. Ori cel puţin numărarea unei părţi a poporului nostru, în anual trecut 1898, aşa ne arată şi aşa ne face să credem. Ne gândim aci la cifrele despre starea poporaţiunei, cari s’au scos la iveală în sinodul de es­tan al bisericei gr.-or române la Sibiiu. Şi iată ce a reeşit din aceste cifre, ca sfîrşit a numărărei poporaţiunei gr.-or. române din Ardeal: A eşit la iveală, că numărul fa­miliilor române, numai în sînul bise­ricei gr.-or. din Ardeal, a fost în 1898, cu 17112 mai mic decât fusese ia 1909! Au fost 163.526 faţă de 165.288 în anul trecut! A eşit mai departe la iveală, că numărul sufletelor în aceeaşi biserică, a fost şi el cu ISUS mai mic ca în 1897! Erau de toţi 735.640 faţă cu 738.538 suflete în celalalt an! A eşit, în urmă, la iveală din aceeaşi numărare a credincioşilor, că naşterile au fost în 1898 cu 2760 mai puţine ca în 1897! Toate aceste scăderi într’un singur an şi într’o singură archidiecesă româ­nească, în cea gr.-or. de Sibiiu. Dar’ gândiţi-vă că pe lângă asta mai avem tot în Ardeal o archidiecesă gr.-cat. românească, de Blaj, şi o epi­scopie a Gherlei, apoi afară de Ardeal avem episcopiile de Caransebeş, Lugoj, Arad şi Oradea-mare — în care încă n’avem cuvinte să spunem că stările vor fi fost mai bune, căci din acelaşi popor sunt alcătuite. Atunci cât de mare va fi perderea şi de creşterea poporului nostru din toate la­olaltă socotit? Iată o întrebare care trebue să pună pe gânduri pe tot Românul cu durere de inimă şi cu grije pentru neamul no­stru românesc şi pentru viitorul lui pe aceste plaiuri! Azi e lucru dovedit, că toate po­poarele cresc, să sporesc an de an cel puţin la 20 oameni cu unul. Poporul care stă pe loc, nesporindu-se în număr, deja e primejduit în fiinţa lui, căci ajunge a fi copleşit de cele sporitoare din jur de sine. Dar’ apoi poporul ce nici măcar în loc nu stă, ci dă chiar înapoi, ce va fi de el? Iată de ce cifrele de mai sus, scoase din datele oficioase ale bisericei gr.-or. ardelene, le putem numi cu drept cuvânt înspăimântătoare, şi asupra lor trebue să stăruim, cercând a trezi şi în poporul nostru grija care în noi de mult s’a trezit cetindu-le, şi cu grija deodată să trezim şi dorinţa şi străduinţa, de a lucra pentru a pune stavile făţirei mai departe a acestui rău pustiitor! Căutând după isvorul răului, după pricinile lui mai deaproape, am aflat, că mai ales două ar fi ele: moartea prea mare a copiilor la poporul nostru şi părăsirea ţerei de cătră prea multe familii, ce iau lumea în cap şi se duc unde le-a milui­t-zeu. Din astea apoi vin scăderile în numărul familiilor şi a su­fletelor deci a poporaţiunei peste tot. Contra răului din urmă, părăsirea patriei, ne-ar fi greu de tot să luptăm. E sărăcie mare şi omul sărac pleacă dus de visul de fericire că doară ficea e­­mai bune, deşi de cele mai multe­­ori află şi mai rău şi sau vine acasă ca vermele la hreanul din care a eşit, sau se ruşinează să mai vie şi să po­­toape pe acolo. Tot ce am pute face e, să dăm bunul sfat tuturor, să stee unde sânt, căci omul deprins cu traiul într’o ţeară, cu greu se va deprinde cu cel din altă ţeară, şi prin plecare să-­şi caute norocul, mai mulţi să nenorocesc de câţi să norocesc. Unde vedem porniri de plecare, să dăm sfat oamenilor să stee aci, că bun lucru facem. Faţă de răul al doilea, care el e cel mai mare: moartea copiilor, faţă de aceasta am pute face mult şi suntem datori cu toţii a face tot ce putem! E prea adevărat că la noi copiii mor în un număr grozav de mare, şi mor pen­tru o singură boală: îngrijirea cea rea, adesea criminal de rea, a părinţilor, de ei! Am căutat şi am pus faţă în faţă morţile copiilor în oraş, cu morţile co­piilor la sate, mai ales la satele româ­neşti. Şi ’ţi­ se face părul măciucă de ce îţi arată asămănarea! Pe când în oraş, dacă numai vre-o boală nu dă între ei, apoi din 10 copii până la 5—6 ani abia moare unul, pe atunci din acelaşi număr şi în acelaşi timp la satele noa­stre mor câte 5—6 copii! Aproape peste tot locul mai mult ca jumătate. De unde vine asta? Din grijea cea­ rea de care au parte copiii la sat, faţă de cei din oraş! Din hrana rea şi la cea vreme dată, din spălarea fără grijă şi din ţinerea lor închişi în case cu puţină lumină şi cu aer stricat, une­ori neschimbat de săptămâni întregi! Aceste rele trupşorul slăbuţ al copilului nu le poate birui şi îl vezi numai azi mai slăbuţ şi mai palid, mâne şi mai tare, poimâne bolnav şi dincolo mort! Aceasta e o mare fărădelege ce trebue să apese pe sufletul fiecărui pă­rinte a cărui copil a murit cu zile din reaua lui îngrijire, — şi contra acestor rele trebue să ne punem pe lucru. Cu­­răţenie şi care curăţenie, mai presus de toate, să dăm unui copil, atât pe trupul lui, cât şi în aerul în care trăeşte! Şi apoi hrană potrivită, la timp dată. Şi atunci nu numai nu vom mai scăde ca număr, spre bucuria duşmanilor cari ne doresc stingerea de pe faţa pămân­tului, ci vom spori şi ca număr şi ca putere şi ca avere, cât al nostru va fi viitorul! Ca să venim în ajutorul celor lip­siţi de învăţătură, noi vom da în nu­­merii viitori, câteva îndrumări alese şi cunoscute de bune despre îngrijirea co­piilor. Serburen iu memoria lui Petöfi. Pe când Românii erau adunaţi la Sălişte, la adunarea fondului de teatru român, Maghiarii au sărbat aducerea aminte a poetului lor Petőfi, care a căzut în luptă la Sighişoara la 1849. S’au făcut sărbări în Pesta, în alte părţi ale ţărei şi la Sighişoara, unde Petőfi are o statuă. La Sighişoara s’au adunat mulţi Săcui, apoi domni din Pesta etc. Au fost şi Saşi, dar’ Români nu, pen­­tru­ ce s’au şi supărat foile maghiare. Un singur Român a fost de faţă, de­putatul Dr. Nicolae Şerban, care în loc să meargă la adunarea românească din Sălişte, s’a dus nechemat la Petöfi. Rău a făcut dl deputat. La Sighişoara s’a făcut mare tăm­­bălău, despre care însă iată ce scrie o foaie ungurească: ,,TYPOGRAPINIA‘*, organul lucrătorilor tipografi din Ungaria, ii ia în bătaie de joc pe cei­ ce au serbat memoria lui Pet­fi, fiind toţi oameni de posiţie înaltă şi oameni cu stare, pe când Petőfi a fost un sărac şi a fost apă­rătorul celor alela­­lte. Pentru ei a făcut el revoluţia.­ Organul numit scrie apoi astfel: „Ce ni-a rămas nene din revoluţiune ? Asuprire şi o frumoasă aducere aminte despre Petőfi; ba să fim drepţi, ni-a mai rămas ceva; ni-a rămas se vedem, cum contimporanii lui Petőfi, Iacobinul de odinioară, Pulszky, repu­blicanul general Perczel Móricz şi scriitorul Jókai, au devenit astăzi stilpii societ­ăţei! »Ferice de tine Petőfi! Ai murit luptându-te­ ai

Next