Foaia poporului, 1900 (Anul 8, nr. 2-52)

1900-01-28 / nr. 3

^11 III VIII Sibiuu, Duminecă, 16/28 Ianuarie 1900. Nr­. 3 Prețul abonamentului: Pe un an....................... 4 coroane. Pe o jumătate de an ....... 2 coroane. Pentru Romania 10 lei anual. Apare în fiecare Duminecă Abonamentele se fac la „Tipografia“, soc. pe acțiuni, Sibiiu. INSERATE se primesc în biroul administraţiunei (strada Poplăcii nr. 15). Un şir garmond prima dată 14 bani, a doua-oară 12 bani, a treia-oară 10 bani, şi timbru de 60 bani Inmormentarea lui lănci­ ­ui nu este cunoscută soartea tristă a marelui nostru Iancu? Desnădăjduit pentru starea poporului român, sufletul lui, atât de curajios, s’a zdrobit şi mintea ’i­ s’a întunecat, aşa încât rar avea mo­mente mai limpezi. Iancu, viteazul erou din anii 1848—9 ’şi-a petrecut anii din urmă ai vieţei sale desnădăjduite în Zarand, prin Baia­­de-Criş, Brad şi prin satele dimprejur. Pe aceste locuri umbla el rătăcitor, având de tovarăş nedespărţit un fluier, făcut de el însuşi. Când pustiul îi apăsa greu sufletul, Iancu îşi scotea fluierul şi cânta de jale, de jale adâncă şi pă­trunzătoare, de-­ţi rupea inima. Acestei triste şi zdruncinate vieţi­­i-a pus capăt îndurătoarea moarte în noaptea de 10 spre 11 Septemvrie 1872. în această noapte a răposat Iancu în Baia-de-Criş şi a fost întins în locuinţa tinerilor loan Simionaş şi loan Vlasa» diregători la comitat. Vestea morţei s’a răspândit cu iuţeala fulgerului şi munţii şi văile au început a via şi a se mişca. Cete de cete sosia poporul din toate părţile, ca să dee cea din urmă cinste »Regelui munţilor«. Astfel pe ziua în­­mormântărei, care a fost 1/13 Septem­vrie 1872, erau adunaţi peste 5000 de oameni, cei mai mulţi din Zarand şi Munţii­ Apuseni, dar­ şi din alte părţi ale ţărei, între cei sosiţi erau prefectul Simeon Balint, de la Roşia, tribunii An­­dreica şi Nicola şi mulţi alţi fruntaşi şi soţi de arme de-ai lui Iancu. La înmormântare au slujit proto­popul de atunci al Zarandului, Nicolae Mihălţean, împreună cu 30 de preoţi, toţi îmbrăcaţi în sfinte odăjdii, în Baia­­de­ Criş a ţinut protopopul Mihălţean o vorbire duioasă poporului adunat, apoi conductul s’a pus în mişcare. Priveli­ştea era măreaţă. Mulţimea preoţilor, îmbrăcaţi în haine de slujbă, potopul de popor, fără capăt şi fără sfirşit, ca­rul mortuar, lumina făcliilor, cari for­mau un şir lung... toţi şi toate păşeau încet şi liniştit, în sunetul a două bande de musică, cari cântau versuri de jale şi în sunetul clopotelor, cari răsunau din depărtare, de­oare­ce la înmormân­tare au fost trase clopotele în întreg Za­­randul. Astfel a sosit conductul la cimi­­terul din Ţebea, unde, lângă Goronul lui Horia i-a fost menit loc de odihnă marelui Iancu. Poporul se opreşte, nă­pădind întreg cimiterul şi împrejurimea, care sub falnicul Goron se ridică vred­nicul advocat din Baia-de-Criş, George Secula şi rosti a doua cuvântare, minunată şi plină de avânt şi foc naţional. Apoi sicriul a fost lăsat jos în sânul pă­mântului. Astfel a fost înmor­mântarea lui Avram Iancu, a cărei icoană o dăm aci. »Seara — se scrie »Gazetei Transilvaniei* de pe acel timp — s’au adunat mulţi inteligenţi români la hotelul din Baia-de-Criş, unde s’au ţinut mai multe toaste în onoarea nemurito­rului răposat. Numai târziu s’au despărţit, cu devisa că Avram Iancu este şi va fi pururea neuitat la Ro­mânia. .. Inmormentarea lui Iancu. GURA-MARE! Am arătat într’un articol al nostru­ în luna trecută, că vitejii noştri prigo­nitori sunt de multe­ ori mai mult o­­gură-mare­, o gură-rea, decât adevă­rată vitejie. Iau câte un lucru înainte, şi aşa să învoalbă şi să sburlesc în jurul lui, că ai crede că de foc te poţi apropia, dar’ de ei ba! Şi vine câte o poruncă de la M. Sa împăratul sau din altă parte puternică, şi deodată îi vezi pe toţi cu­minţiţi şi îmblânziţi ca nişte­­ lupi de cei din custe. Acum ni-o dovediră iarăşi, şi anume că nu numai din sus de le vine o vorbă bărbătească, să ştiu cuminţi, ci că să ştiu retrage şi în faţa unei vorbe ho­tărî­te, venite chiar din jos, de la cei huliţi. »Budapesti Hírlap«, una dintre foile maghiare mai lăţite şi mai mare în gură, a scris îndată după începerea furtunei pe pricina Iancu, un articol straşnic, de părea că plesneşte cu biciu de foc asupra Românilor, dând dreptate procurorului gură­ spartă de la Alba-Iulia. Voia prin străşnicia sa să ne fee nouă Românilor ori­ce nădejde şi să ne facă să tăcem. Dar’ noi n’am tăcut! Nu ne-am spăriat de gură-mare. Bărbaţi români au păşit în congregaţia Sibiiului, precum ştim, cu o interpelare bărbătească. In­terpelarea aceasta a fost trimisă de dl Dr. Comşa Ion­ »Budapesti Hirlap« în­soţită de o scrisoare, în care le cere să judece lucrul cu lumina dreptăţei în mână, nu numai cu a patimei şi urci ! Şi să vezi »minune*. Acelaşi »Bud. Hírlap*, care mai nainte făcea spume contra lui Iancu şi a celor­ ce pentru ai lui nume au sărit în foc, scrie acum un al doilea articol, de nu-’l mai cunoşti că-’i el! Nu mai părtineşte pe ,­procuro­­rul nenorocit de la Belgrad, ci vorbeşte despre Iancu cu mult mai mult respect, cu mai multă cinste, recunoscând, că-’i drept că * Iancu a avut simţăminte, sco­puri şi dorinţe nobilei... ba chiar şi aceea, că figura lui Iancu e »un nobil şi atrăgător subiect pentru un artist sculp­tor*... Apoi urmează: „Iancu are drept în Ungaria la un monument la mormânt, dar­ nu la monument comemorativ« (adecă la mor­mânt ’i­ se poate face podoabă, dar’ de pildă să-’l verşi din metal şi să-’i aşezi chipul viu bună­oară călare, pe o piaţă a unui oraş, asta zice că nu s’ar pute!) Precum vedem o slobozire tare a corzii, în faţa unui cuvânt bărbătesc adresat lor fără teamă, cu vrednicie. Şi aşa ar fi în toate şi peste tot locul, dacă numai troi am fi peste tot lucid şi în toate bărbaţi, cari să le astupăm gura cea mare, cu adevărul şi bărbăţia noastră!

Next