Foaia poporului, 1900 (Anul 8, nr. 2-52)

1900-11-25 / nr. 46

Pag. 542 FOAIA POPORULUI Nr. 46 a congresului bisericesc, înzestrat cu toate drepturile cuvenite după canoane şi legile statului; cerem ca averea bi­sericească să se întrebuințeze numai pentru scopul cel sfânt, pentru care e menită; cerem conservarea neștirbită a caracterului istoric român al bisericei noastre, vom susţine pacea confesională, dacă biserica şi drepturile sale vor fi respectate şi de celelalte confesiuni.­ ­Pe terenul şcolar, în deplina conştienţă a importanţei culturii naţionale, cerem creşterea şi in­struirea poporului nostru pe baza învăţă­mântului naţional, în prima linie în şcoa­­lele poporale şi medii şi în mod corespun­­zător şi la universitate. Absolut nu vom suferi ca şcoalele să se abată de la me­nirea lor şi se se prefacă în institute de desnaţionalizare şi propagandă po­litică. Pe terenul administrativ cerem diregătorii imparţiale şi obiective, cu cunoştinţa ţării, neamului şi limbii noastre. Ne vom opune cu toată pute­rea contra ocupării posturilor la diregă­torii cu bărbaţi străini de ţeară. Nu vom mai suferi ca poporul român şi limba sa să fie tractate în ţeara proprie în mod vitreg şi cu dispreţul legilor fundamentale de stat. Cerem separarea completă a Bucovinei în toate afacerile sale publice de influenţa galiţiană, prin urmare înfiinţarea neîntârziată a unei curţi de apel şi a unei direcţiuni a căilor ferate bucovinene în ţeară. Pe terenul economic vom lucra din răsputeri ca ţăranul ro­mân să rămână stăpân al pământului şi averii sale, conştiuţi fiind că dînsul este temelia neamului nostru. Vom cere instituţiuni pentru regularea creditului agricol; formarea de asociaţiuni agricole obligătoare; instituţiuni de asigurare asupra averii mobile şi imobile a ţăra­nului; regularea neamînată a rîurilor din toată ţeara; tarifuri vamale escep­­ţionale în comercial cu ţările învecinate ; în fine regularea chestiunii muncitorilor agricoli. In fine se arată, că partidul va lucra la desvoltarea autonomiei ţării, că va lupta contra cutropirii din partea Rutenilor şi va pretinde, ca poporul ro­mân din Bucovina se aibă represen­ting în corpurile leguitoare în număr corespunzător mulţimii lui etc. toată noaptea. Avem un mort, pe Ja­mes Huberty, american, profesor la uni­versitatea din Peking. 21 iunie. Corpul diplomatic în­ştiinţează tamenul despre cele întâm­plate, accentuând, că ambasadorii n’au dat însă la atac şi cred, că numai răs­culaţii au luat parte la atac şi soldaţii împărăteşti au atacat contra ordinului guvernului. S au aprins şi ard casele de ambasadă a Belgiei şi Austriei, apoi banca chineză şi casa metodiştilor ame­ricani. Puşcăturile n’au încetat toată ziua şi toată noaptea. 22 iunie. Dimineaţa la 6 persona­lul mai multor legaţiuni e silit să se re­tragă. Puşcăturile ţin o oră. Să aprinde ambasada italiană, la 5 seara cea en­gleză. Localisăm focul cu greu. 23 Iunie. Un vânt uriaş, care duce focul. La 11 s’a iscat foc în apropierea ambasadei engleze, apoi iau foc amba­sadele franceză, rusească, americană şi olandeză. Stingerea merge cu greu. Chinezii au dat azi din tunuri. Focul a ţinut toată noaptea. (Va urma). Despre testament. De Dr. Taler Moldovan. După cele spuse în numărul tre­­cut vă voiu vorbi acum despre felul al doilea de moştenire, adecă despre te­stament. Înainte de toate voiu cerca să vă răspund la întrebarea, că cine poate să facă un testament, sau mai bine zis cine are dreptul ca să-­şi lase averea cuiva pe calea unui testament? Fiindcă ştim cu toţii, că ce lucru însemnat e un testament, pentru­ că prin el se hotăreşte soartea unei averi în­tregi, mai apoi fiindcă testamentul nu­mai atunci întră în putere, când cel­ ce ’l-a făcut e mort şi astfel el cu graiu viu nu mai poate mărturisi, că testamentul acela e chiar al lui şi nu e numai în­şelătorie la mijloc, de aceea legile tutu­ror ţărilor pun mare gri­je, atât pe chi­pul, în care se face testamentul, cât şi pe aceea, că cel­ ce se hotăreşte să-­şi lase averea prin testament să fie în stare a judeca­tă ce face, şi urmările pasului ce-­l face să le ştie rumega. Aşa şi în ţeara noastră nu ori­ce om poate face testament, ci se cer de la el unele însuşiri, pe cari dacă nu le are testamentul e rău şi se poate strica prin piră. Aşa bună­­­oară e ştiut, că copiii până la o anumită vîrstă încă nu sunt aşa de copţi, ca să poată cuprinde cu mintea lor însemnătatea şi urmările unui testament. De aceea legea zice apicat, că co­pii sub 14 ani nu pot face testament. Dela 14 ani până la 18 ani e ier­tat să facă ce-’i drept testament, dar’ fiindcă încă şi la vîrsta aceasta un co­pil uşor poate fi înşelat sau ademenit de unul sau alt om, ca să facă aşa un pas, a cărui urmări el nu le poate şti, de aceea legea iepune apicat, că copii de la 14 până la 18 ani, dacă vreau să-­şi lase averea cuiva prin testament, trebue să meargă la notarul public sau cum îi zic prin unele părţi la­ notarul ţerii. Notarul public apoi îi va tălmăci lui, că despre ce e vorba şi că ce în­semnătate are pasul ce vrea să-’l facă îl va întreba cu deamăruntul, că ce şi cui vrea să-’şi lase averea şi va lua protocol aşa după­ cum îi spune cel­ ce îşi face testamentul. Notarul public a pus jurământ pe aceea, că ceea­ ce pune pe hârtie să fie întocmai cu voinţa celui­ ce își face te­stament înaintea lui. Mai departe nu e în stare să facă testament cel­ ce nu e cu mintea sănă­toasă sau e chiar nebun. Doar­ cel care nu e sănătos la minte încă nu poate pricepe, că ce în­semnătate are testamentul şi nici voinţă nu poate ave. Cu toate aceste însă se întâmplă, că şi omul cu mintea stricată din când în când îşi vine pentru câtva timp la fire şi în vremea aceasta e cu mintea la loc. E întrebare, că oare un testament făcut în astfel de momente bun­e sau nu? Răspuns­e, că e, bun, numai cât cel­ ce vrea ca să stee testamentul tre­bue să dovedească cu deamăruntul, că chiar anume atunci când s'a făcut te­stamentul, cel stricat la minte­­şi-a venit la fire şi că tot timpul cât a ţinut fa­cerea testamentului omul a fost cu min­tea sănătoasă şi a priceput că despre ce e vorba. Sunt unii oameni cari au înclinare mare spre risipire şi îşi cheltuesc avu­tul nebuneşte aşa, încât trebue să vină legea şi si-­l pună sub tutorat, încât să nu poată face ce vrea cu averea lui, ci numai atât pot cheltui, cât crede tuto­rul că e de lipsă. Astfel de oameni după legea care e în valoare la noi în Ardeal,‘numai de­spre jumătate averea lor pot face te­stament, ear’ jumătate averea trebue să rămână la cei­ ce după lege au drept să moştenească după el. Că cine sânt aceia vă voiu spune de altă­ dată, când vă voiu vorbi despre moştenirea după lege. Acum numai o pildă vă voiu spune, ca să mă înţelegeţi mai bine: Bună­oară un om care are 2 copii duce o vieaţă de tot desfrânată, toată noaptea îşi petrece prin cârcime cu fete cu nume rău şi îşi risipeşte averea în cărţi. Neamurile mai deaproape văzând că el risipeşte toată averea, care ar fi să o lase bieţilor copii, bagă rugare ,la tribunal ca se-­l pună sub tutorat, ceea­ ce se şi face. Acum să zicem, că risipitorul ace­sta în urma desfrânărilor simte că ’i­ se apropie sfîrşitul, de aceea amăgit de o femeie desfrânată cu care ’şi-a trăit nop­ţile prin cârcime, îşi lasă prin testament toată averea acestei femei. Testamentul acesta îl pot ataca co­piii lui, de aceea, pentru­ că după lege, după­ cum v’am spus mai sus, risipitorul pus sub tutorat numai despre jumătate averea poate face testament. Dar’ chiar dacă nu ar avă copii omul acesta risi­pitor şi atunci fraţii lui sau alte rudenii îi pot strica testamentul aşa, că numai jumătate averea să meargă la cea după testament, care jumătate averea să se împartă între ei după lege. Mai sunt încă nişte oameni, cari nu pot face testament decât înaintea nota­rului public, aceştia sunt cei cari sunt muţi şi cei cari sunt şi surzi şi muţi. Asta încă e înţelept făcut aşa, pen­tru­ că oamenii aceştia nefericiţi încă cu greu se pot înţelege şi uşor pot fi în­şelaţi din partea unor oameni fără milă. De aceea e bine aşa, că atunci când îşi face testamentul să fie de faţă notarul public. In urmă sunt călugării cari încă nu pot face testament, pentru­ că ei tot ce agonisesc e a mănăstirii de care se ţin. Sunt însă şi călugări de aceia, că­rora li-e iertat să facă testament. Anume aşa sunt făcute legile mănăstirii de care se ţin, ca şi călugării să poată ave şi câştiga avere şi averea lor să o poată lăsa după moarte cui voesc. Se înţe­lege de Bine, că dacă ese călugărul din sînul mănăstirii, adecă se lasă de călugărit, atunci pot să facă testament ca şi ceialalţi oameni. Cu asta îmi rup firul poveştii pen­tru astă-dată, în săptămâna viitoare însă vă voiu povesti mai departe de­spre acei cari pot să moştenească după testament şi despre chipul cum trebue alcătuit un astfel de testament, ca acela să fie făcut cum scrie legea. SCRISORI. Sfinţire de şcoală în Rusciori. Rusciori, 17 Noemvrie n. Comuna Rusciori, în tractul proto­­presbiteral al Sibiiului constă în parte covîrşitoare din locuitori saşi de reli­­giune evangelică şi numai puţini, cam abia 50 familii din locuitori sînt Români de religiune gr.-or. E lucru firesc, că în toate comu­nele în cari Românii formează numai o mică părticică a locuitorilor, ei nu se pot număra în clasa celor bogaţi, aşa şi în această comună. Românii aparţin numai clasei mijlocie, dar­ şi în aceea

Next