Foaia poporului, 1900 (Anul 8, nr. 2-52)
1900-11-25 / nr. 46
Pag. 542 FOAIA POPORULUI Nr. 46 a congresului bisericesc, înzestrat cu toate drepturile cuvenite după canoane şi legile statului; cerem ca averea bisericească să se întrebuințeze numai pentru scopul cel sfânt, pentru care e menită; cerem conservarea neștirbită a caracterului istoric român al bisericei noastre, vom susţine pacea confesională, dacă biserica şi drepturile sale vor fi respectate şi de celelalte confesiuni. Pe terenul şcolar, în deplina conştienţă a importanţei culturii naţionale, cerem creşterea şi instruirea poporului nostru pe baza învăţământului naţional, în prima linie în şcoalele poporale şi medii şi în mod corespunzător şi la universitate. Absolut nu vom suferi ca şcoalele să se abată de la menirea lor şi se se prefacă în institute de desnaţionalizare şi propagandă politică. Pe terenul administrativ cerem diregătorii imparţiale şi obiective, cu cunoştinţa ţării, neamului şi limbii noastre. Ne vom opune cu toată puterea contra ocupării posturilor la diregătorii cu bărbaţi străini de ţeară. Nu vom mai suferi ca poporul român şi limba sa să fie tractate în ţeara proprie în mod vitreg şi cu dispreţul legilor fundamentale de stat. Cerem separarea completă a Bucovinei în toate afacerile sale publice de influenţa galiţiană, prin urmare înfiinţarea neîntârziată a unei curţi de apel şi a unei direcţiuni a căilor ferate bucovinene în ţeară. Pe terenul economic vom lucra din răsputeri ca ţăranul român să rămână stăpân al pământului şi averii sale, conştiuţi fiind că dînsul este temelia neamului nostru. Vom cere instituţiuni pentru regularea creditului agricol; formarea de asociaţiuni agricole obligătoare; instituţiuni de asigurare asupra averii mobile şi imobile a ţăranului; regularea neamînată a rîurilor din toată ţeara; tarifuri vamale escepţionale în comercial cu ţările învecinate ; în fine regularea chestiunii muncitorilor agricoli. In fine se arată, că partidul va lucra la desvoltarea autonomiei ţării, că va lupta contra cutropirii din partea Rutenilor şi va pretinde, ca poporul român din Bucovina se aibă representing în corpurile leguitoare în număr corespunzător mulţimii lui etc. toată noaptea. Avem un mort, pe James Huberty, american, profesor la universitatea din Peking. 21 iunie. Corpul diplomatic înştiinţează tamenul despre cele întâmplate, accentuând, că ambasadorii n’au dat însă la atac şi cred, că numai răsculaţii au luat parte la atac şi soldaţii împărăteşti au atacat contra ordinului guvernului. S au aprins şi ard casele de ambasadă a Belgiei şi Austriei, apoi banca chineză şi casa metodiştilor americani. Puşcăturile n’au încetat toată ziua şi toată noaptea. 22 iunie. Dimineaţa la 6 personalul mai multor legaţiuni e silit să se retragă. Puşcăturile ţin o oră. Să aprinde ambasada italiană, la 5 seara cea engleză. Localisăm focul cu greu. 23 Iunie. Un vânt uriaş, care duce focul. La 11 s’a iscat foc în apropierea ambasadei engleze, apoi iau foc ambasadele franceză, rusească, americană şi olandeză. Stingerea merge cu greu. Chinezii au dat azi din tunuri. Focul a ţinut toată noaptea. (Va urma). Despre testament. De Dr. Taler Moldovan. După cele spuse în numărul trecut vă voiu vorbi acum despre felul al doilea de moştenire, adecă despre testament. Înainte de toate voiu cerca să vă răspund la întrebarea, că cine poate să facă un testament, sau mai bine zis cine are dreptul ca să-şi lase averea cuiva pe calea unui testament? Fiindcă ştim cu toţii, că ce lucru însemnat e un testament, pentru că prin el se hotăreşte soartea unei averi întregi, mai apoi fiindcă testamentul numai atunci întră în putere, când cel ce ’l-a făcut e mort şi astfel el cu graiu viu nu mai poate mărturisi, că testamentul acela e chiar al lui şi nu e numai înşelătorie la mijloc, de aceea legile tuturor ţărilor pun mare grije, atât pe chipul, în care se face testamentul, cât şi pe aceea, că cel ce se hotăreşte să-şi lase averea prin testament să fie în stare a judecată ce face, şi urmările pasului ce-l face să le ştie rumega. Aşa şi în ţeara noastră nu orice om poate face testament, ci se cer de la el unele însuşiri, pe cari dacă nu le are testamentul e rău şi se poate strica prin piră. Aşa bunăoară e ştiut, că copiii până la o anumită vîrstă încă nu sunt aşa de copţi, ca să poată cuprinde cu mintea lor însemnătatea şi urmările unui testament. De aceea legea zice apicat, că copii sub 14 ani nu pot face testament. Dela 14 ani până la 18 ani e iertat să facă ce-’i drept testament, dar’ fiindcă încă şi la vîrsta aceasta un copil uşor poate fi înşelat sau ademenit de unul sau alt om, ca să facă aşa un pas, a cărui urmări el nu le poate şti, de aceea legea iepune apicat, că copii de la 14 până la 18 ani, dacă vreau să-şi lase averea cuiva prin testament, trebue să meargă la notarul public sau cum îi zic prin unele părţi la notarul ţerii. Notarul public apoi îi va tălmăci lui, că despre ce e vorba şi că ce însemnătate are pasul ce vrea să-’l facă îl va întreba cu deamăruntul, că ce şi cui vrea să-’şi lase averea şi va lua protocol aşa după cum îi spune cel ce îşi face testamentul. Notarul public a pus jurământ pe aceea, că ceea ce pune pe hârtie să fie întocmai cu voinţa celui ce își face testament înaintea lui. Mai departe nu e în stare să facă testament cel ce nu e cu mintea sănătoasă sau e chiar nebun. Doar cel care nu e sănătos la minte încă nu poate pricepe, că ce însemnătate are testamentul şi nici voinţă nu poate ave. Cu toate aceste însă se întâmplă, că şi omul cu mintea stricată din când în când îşi vine pentru câtva timp la fire şi în vremea aceasta e cu mintea la loc. E întrebare, că oare un testament făcut în astfel de momente bune sau nu? Răspunse, că e, bun, numai cât cel ce vrea ca să stee testamentul trebue să dovedească cu deamăruntul, că chiar anume atunci când s'a făcut testamentul, cel stricat la minteşi-a venit la fire şi că tot timpul cât a ţinut facerea testamentului omul a fost cu mintea sănătoasă şi a priceput că despre ce e vorba. Sunt unii oameni cari au înclinare mare spre risipire şi îşi cheltuesc avutul nebuneşte aşa, încât trebue să vină legea şi si-l pună sub tutorat, încât să nu poată face ce vrea cu averea lui, ci numai atât pot cheltui, cât crede tutorul că e de lipsă. Astfel de oameni după legea care e în valoare la noi în Ardeal,‘numai despre jumătate averea lor pot face testament, ear’ jumătate averea trebue să rămână la cei ce după lege au drept să moştenească după el. Că cine sânt aceia vă voiu spune de altă dată, când vă voiu vorbi despre moştenirea după lege. Acum numai o pildă vă voiu spune, ca să mă înţelegeţi mai bine: Bunăoară un om care are 2 copii duce o vieaţă de tot desfrânată, toată noaptea îşi petrece prin cârcime cu fete cu nume rău şi îşi risipeşte averea în cărţi. Neamurile mai deaproape văzând că el risipeşte toată averea, care ar fi să o lase bieţilor copii, bagă rugare ,la tribunal ca se-l pună sub tutorat, ceea ce se şi face. Acum să zicem, că risipitorul acesta în urma desfrânărilor simte că ’i se apropie sfîrşitul, de aceea amăgit de o femeie desfrânată cu care ’şi-a trăit nopţile prin cârcime, îşi lasă prin testament toată averea acestei femei. Testamentul acesta îl pot ataca copiii lui, de aceea, pentru că după lege, după cum v’am spus mai sus, risipitorul pus sub tutorat numai despre jumătate averea poate face testament. Dar’ chiar dacă nu ar avă copii omul acesta risipitor şi atunci fraţii lui sau alte rudenii îi pot strica testamentul aşa, că numai jumătate averea să meargă la cea după testament, care jumătate averea să se împartă între ei după lege. Mai sunt încă nişte oameni, cari nu pot face testament decât înaintea notarului public, aceştia sunt cei cari sunt muţi şi cei cari sunt şi surzi şi muţi. Asta încă e înţelept făcut aşa, pentru că oamenii aceştia nefericiţi încă cu greu se pot înţelege şi uşor pot fi înşelaţi din partea unor oameni fără milă. De aceea e bine aşa, că atunci când îşi face testamentul să fie de faţă notarul public. In urmă sunt călugării cari încă nu pot face testament, pentru că ei tot ce agonisesc e a mănăstirii de care se ţin. Sunt însă şi călugări de aceia, cărora li-e iertat să facă testament. Anume aşa sunt făcute legile mănăstirii de care se ţin, ca şi călugării să poată ave şi câştiga avere şi averea lor să o poată lăsa după moarte cui voesc. Se înţelege de Bine, că dacă ese călugărul din sînul mănăstirii, adecă se lasă de călugărit, atunci pot să facă testament ca şi ceialalţi oameni. Cu asta îmi rup firul poveştii pentru astă-dată, în săptămâna viitoare însă vă voiu povesti mai departe despre acei cari pot să moştenească după testament şi despre chipul cum trebue alcătuit un astfel de testament, ca acela să fie făcut cum scrie legea. SCRISORI. Sfinţire de şcoală în Rusciori. Rusciori, 17 Noemvrie n. Comuna Rusciori, în tractul protopresbiteral al Sibiiului constă în parte covîrşitoare din locuitori saşi de religiune evangelică şi numai puţini, cam abia 50 familii din locuitori sînt Români de religiune gr.-or. E lucru firesc, că în toate comunele în cari Românii formează numai o mică părticică a locuitorilor, ei nu se pot număra în clasa celor bogaţi, aşa şi în această comună. Românii aparţin numai clasei mijlocie, dar şi în aceea