Foaia Noastră, 1962 (Anul 6, nr. 1-24)

1962-12-01 / nr. 23

8 Fotografia lui Petőfi? — Prima fotografie a poetului, considerată originală — „La sfîrșit de septembrie”___O dată cu sosirea toamnei în aminti­rea multora se evocă această poe­zie, care este una dintre cele mai frumoase din lume. Așa se întîm­­plă și cu dr. István Lehoczky, conducătorul tehnic al construcţii­lor de drumuri de la silvicultura din Bakony, un îndrăgostit al poe­ziilor lui Petőfi. In căminul său li­niştit din Békés, — unde s-a re­întors pentru cîteva zile să-şi vi­ziteze soţia — evocă o întîmplare de acum 26 de ani. ... Sîntem în anul 1936. Era o zi ca oricare altă zi. în căsuța vădu­vei lui József Haris din orășelul Békés, bătrîna — gazdă pe atunci a lui Lehoczky — deschide apara­tul de radio. Acordurile uneia din­tre simfoniile lui Liszt au umplut camera. — Acest Liszt a fost un om ma­re, zicea regretatul meu soț — a­­poi nana Haris întorcîndu-se către István Lehoczky, subchiriaşul ei, a continuat astfel: „Eu am foto­grafia lui şi încă una a unui poet mare .. . ba şi alte multe fotogra­fii ale oamenilor renumiţi. Toate sunt într-o casetă în pod”. Apoi a adus caseta din pod ca să arate conţinutul ei. Din cutia de lemn a scos una după alta trei­zeci de fotografii vechi. István Le­hoczky privea emoţionat fotogra­fiile care înfăţişau următoarele personalităţi celebre: János Arany, Mihály Vörösmarty, Laura Csa­­jághy, Mór Jókai, Ede Szigligeti, Ferenc Deák, Mihály Munkácsy, Otto Herman. Deodată i-a căzut în mînă o fotografie curată, bine­­reușită. în clipa aceea i-a străful­gerat prin gînd: aceasta e foto­grafia lui Petőfi, a poetului său cel mai drag! — O am de la soțul meu care mi-a spus că acesta a fost un poet mare — îi spunea gazda. Lehoczky i-a propus numaidecît bătrînei să-i cumpere fotografia. Nana Haris l-a îndemnat pe Le­hoczky să mai ia şi altele. Şi dîn­­sul, afară de fotografia lui Petőfi, şi-a mai ales patru, ale lui Vörös­marty, Laura Csajághy, Liszt. — Dar cum a ajuns fotografiile în posesia familiei Haris? — Unchiul lui Haris a fost un colecţionar pasionat de fotografii ale figurilor celebre. A fost mem­bru al partidului lui Kossuth. De la dînsul a moştenit vărul său Jó­zsef Haris caseta cu fotografii şi cărţi foarte valoroase ... Terminîndu-şi povestirea, István Lehoczky a adus fotografiile. Le-a scos cu precauţiune din hîrtia de mătase şi le-a pus pe masă. Erau fotografii de culoare brună şi făcu­te pe cartoane groase de 6/10 cm mărime. Intîmplător mi-a căzut în mînă tocmai fotografia „aceea”. Ştiu, fără ca gazda să-mi fi atras atenţia: asemănarea este absolută, totuşi, altcum se arată decît foto­grafiile cunoscute pînă acum. Il înfăţişează pe Petőfi fără nici o idealizare. István Lehoczky mi-a arătat trei volume scrise în 1896 de Zoltán, Ferenczi, purtînd titlul: „Biografia­ lui Petőfi”. Un capitol din volu­mul doi cuprindea, cu lux de a­­mănunte, semnalmentele lui Pe­tőfi. Descrierea din cartea lui Feren­czi se potriveşte de minune cu fo­tografia de 6 pe 10 centimetri. Costumele nu puteau fi ale ce­lor fotografiaţi. De bună seamă erau din recuzita atelierului de fotografiat. Vörösmarty a murit în anul 1855, fotografia lui a fost fă­cută mult mai înainte. Şi fotogra­fia despre care se crede că o în­făţişează pe Laura Csajághy, poar­tă data de 1855, ceea ce dovedeşte că pe acele timpuri se făceau fo­tografii reuşite. Soţia lui Haris cu ani în urmă a murit. Fiul ei, István, a emigrat în Australia. Fiica ei adoptivă, la care au rămas celelalte 25 de fo­tografii, şi care probabil trăieşte prin jurul Budapestei, ar mai pu­tea servi — dacă mai trăieşte — şi cu alte date preţioase. Timp de 26 de ani dr. István Lehoczky a păstrat această foto­grafie interesantă ca o relicvă în­tr-o casetă de fier. Pentru nimic nu s-ar fi despărţit de ea, cu toa­te că în 1939 un amator de obiecte de artă i-a oferit în schimbul ei două picturi foarte valoroase, una chiar de Raffael, plus 10.000 de phengei bani gata. Acum are de gînd să o dăruiască unui muzeu. Să devină bun obştesc. R. L. In plasa Mezőkovácsháza se vor construi patru licee In perioada celui de-al doilea plan cincinal, în plasa Mezőko­vácsháza — una din cele mai mari plăşi din ţară — se vor construi, respectiv se vor lărgi, patru licee cu ajutorul a 19 comune. Pentru construirea acestor şcoli secunda­re, comunele şi gospodăriile agri­cole colective din plasă au oferit cinci milioane de forinţi şi munci obşteşti. La Medgyesegyháza şi la Kunágota se vor construi licee noi, iar la Bătania şi la Mezőko­vácsháza clădirile existente ale li­ceelor se vor completa cu săli de clasă. La Mezőkovácsháza — re­şedinţa plăşii — pe lîngă liceu se va construi şi un internat pentru elevi. Conform planurilor constru­irile se vor începe în anul viitor şi vor fi terminate în 1965. De pe şantierul literar Cîntece populare cere mise într-un almanah din Szarvas Almanahul editat în anul trecut de către Institutul superior de conducătoare de grădiniţă din Szarvas a stîrnit un interes gene­ral. în zilele trecute a fost editat al doilea almanah al acestui insti­tut, care în acelaşi timp este şi o colecţie de studii valoroase din domeniul pedagogiei de grădiniţă, al educaţiei, al istoriei şi etnogra­fiei, în almanah au apărut textele şi notele cîntecelor populare cere­mise, traduse de Gyula Szrűcs şi László Dutkon, profesori ai insti­tutului. Cartea executată cu mult gust este ilustrată cu reproduceri­le picturilor făcute de Antal Bes­senyei şi István Zsáki, profesori şi artişti pictori. FOAIA NOASTRĂ Iubite cititor! Citeşte şi răspîndeşte FOAIA NOASTRĂ gazeta noastră romînească, care ne îndrumă paşii pe dru­mul împlinirii celor mai bune năzuinţe ale poporului nostru muncitor. 'or­­o, 'or PROGRAMUL CINEMATOGRAFELOR GIULA — Cinematograful Petőfi 6— 11 decembrie: Duminică plo­ioasă (Esős vasárnap). 13—15 de­cembrie: Revoltă (Lázadás). 16— 18 decembrie: La 30 de ani (30. születésnap). GIULA — Cinematograful Erkel 3— 5 decembrie: Adevăr despre minciună (Igazság a hazugság­ról). 7—9 decembrie: Trezire la conştiinţă (Eszmélés). 10—12 de­cembrie: Numele n-are a face (Nem ér a nevem). 14—16 de­cembrie: Generalul şi cu mine (Én és a tábornok). 17—19 de­cembrie: Am fost studenţi (Diá­kok voltunk). BĂTANIA — Cinematograful Constituţia (Alkotmány mozi) 2—4 decembrie: Omul-amfibie (A kétéltű ember). 2—8 decem­brie: Din nou singur (Újra egye­dül). 9—11 decembrie: Pe malul fluviului Inguri (Az Inguri part­ján). 13—15 decembrie: Locote­nentul lui Rákóczi (Rákóczi had­nagya). 16—18 decembrie: Pes­car în frac (Halászlegény frakk­ban). ALETEA — Cinematograful 7 Noiembrie 2—4 decembrie: La 20 de ani depărtare (Húsz évre egymás­tól). 6—8 decembrie: Intîlnire confundată (Az elcserélt rande­vú). 9—11 decembrie: Polițistul (A rendőr). 13—15 decembrie: Hotărîre grea (Súlyos döntés). 16—18 decembrie: Paradisul pierdut (Elveszett paradicsom). CHITIGHAZ — Cinematograful Pacea (Béke) 5—7 decembrie: Se caută un tată (Apát keresünk). 8—10 de­cembrie: Zilele babelor (Fa­gyosszentek). 12—14 decembrie: Încercuit (Bekerítve). 15—17 de­cembrie: Nimeni nu știe nimic (Senki nem tud semmit). MICHERECHI — Cinematograful Petőfi 5 decembrie: Alibiul fals (A ha­mis alibi). 8—9 decembrie: E prea tînără pentru dragoste (Túl fiatal a szerelemre). 12 decem­brie: Pe pămîntul îngerilor (An­gyalok földje). OTLACA-PUSTA — Cinema­tograful Toldy 4— 6 decembrie: Corespondenţă de dragoste (Szerelmi levelezés). 7— 9 decembrie: Zile de lucru scrise cu litere roşii (Pirosbetűs hétköznapok). 11—13 decembrie: Cel ce trece prin zid (Aki át­megy a falon). 14—16 decembrie: Bucuriile unui oraş mare (A nagyváros örömei). RECTIFICARE în ultimul număr al gazetei noastre, la titlurile articolelor s-au strecurat unele greşeli regretabile de ordin tehnic. Titlurile corecte sunt: „Un bilanţ strălucit” şi „Stri­gături”. PESCUITUL PE MARE Pescuitul de toamnă pe Marea Neagră în apropierea orașului Sozopol din R.P. Bulgaria. PAŢANIA LUI FIŢUICA — SCHIŢĂ UMORISTICĂ — După ce a ajuns în comitetul de conducere de la „OTESU” (Oficiul de ţinere în evidenţă a scobitorilor uzate), toţi care-l cunosc erau în­credinţaţi că Trandafir Fiţuică va face carieră mare. Aceasta părea cu totul natural. Înzestrat cu atîtea calităţi, necesare omului menit să conducă masele: cultură temeinică, fermitate, modestie, bunăvoinţă fa­ţă de colaboratori, şi multe altele. Mai ales modestia — nu prea în­cetăţenită la oficiul lor — l-a făcut să se deosebească de ceilalţi, să fie privit ca tipul omului nou. Conclu­zia folosită de el ca încheiere, ori de cite ori lua cuvîntul pe la în­truniri, devenise un fel de axiomă pe buzele tuturor: „Mai multă mo­destie, tovarăşi!” Oamenii mai vîr­­stnici vedeau în persoana lui pe a­­cel bărbat din generaţia tînără care va nimici cu paloşul simbolic şi nevăzut al caracterului său balau­rul cu cele şapte capete (tot nevă­zut) al birocratismului de la sediul lor. Era o persoană respectată de toţi. Cei mai tineri şi femeile îi căutau prietenia. Insă admiraţia manifestată faţă de el nu a avut nici o înrîurire asupra lui, ca la a­­tîţia oameni celebri căzuţi în cap­cana vanităţii. Nu, un Trandafir Fiţuică nu se lasă ademenit de ni­mic. El nu-i oricine. Asta o ştiu şi alţii, dar o ştie şi el. A căzut un Napoleon Bonaparte? Să fie sănă­tos! De ce a fost ambiţios şi de ce a vrut să ajungă stăpînul lumii. A căzut văru-său, Toader Boroboaţă, fostul preşedinte de la „A­vîntul”? Treaba lui, de ce a căzut în mreaja cultului personalităţii. De ce a uitat că există pe lume şi cinste şi mo­destie. Astfel de gînduri îl frămîntau în timp ce urca treptele la etajul întîi unde se afla biroul directorului o­­ficiului pentru ţinerea în evidenţă a scobitorilor uzate. Acolo, îm­preună cu directorul, aşteptau încă doi şefi de secţie sosirea lui. Dintre ei patru, urma să fie ales noul di­rector al oficiului, aşa cum prevăd statutele, pe baza voturilor mulţi­mii. Directorul le vorbise despre măreţia clipei de faţă şi despre de­mocratismul instaurat la oficiul lor, unde masele au ocazia să-şi spună cuvîntul la alegerea condu­cătorilor. De alături, din sala de festivităţi, se auzea ca un zumzet înăbuşit, murmurul mulţimii adunate la vot. Şi directorul tot vorbea şi vorbea, dar ceilalţi trei nu înţelegeau, pă­reau absenţi. Fiecare era frămîntat de gîndurile lui proprii: cine din­tre ei va fi ales în funcţia de di­rector? Din toată truda directoru­lui amicul nostru, Fiţuică, a înţeles doar atîta că directorul accentuase cantitatea mult mai mare de sco­bitori întrebuinţate de oamenii muncii din ţară în perioada direc­toratului său. Încolo nimic. Şedea cu fruntea rezemată în palmă şi se gîndea unde să şadă dacă vor trece dincolo în sala de festivităţi, ca să poată fi văzut cit mai bine de ale­gători. De data aceasta va lăsa la o parte modestia şi va căuta să o­­cupe locul cel mai bun din sală. După ce directorul îşi termină tirada, zise către ceilalţi: — Să trecem in sala de festivi­tăţi, tovarăşi! Să vedem pe care dintre noi ne va alege poporul. In sala de festivităţi fură primiţi de aplauze furtunoase. Cum intrau, amicul Fiţuică cuprinse cu privi­rea toată sala şi îşi alese scaunul cel mai înalt din faţa scenei, care părea anume pus acolo pentru el. Cei trei rivali se ţineau scai de el. „Acuma modestie încoace, modes­tie încolo, dacă nu-mi iuţesc pasul, mă întrece careva dintre pîrliţii ăştia şi va ocupa locul de frunte” — se gîndi el îngrijorat. O luă la fugă. Ceilalţi după el. Alegătorii îi priveau îngrijoraţi. Scaunul mai ridicat era o capcană, anume pre­gătită pentru rivalii lui Fiţuică, pe care toţi îi ştiau vanitoşi şi carie­rişti. Scaunul era aşezat pe muşa­maua întinsă peste locul orches­trei. „Nu, nu se poate ca tocmai Trandafir Fiţuică, întruchiparea modestiei, să aspire la cocoţarea pe scaunul-capcană” — îşi ziceau în gînd admiratorii lui. Implorau în gînd puteri supranaturale ca să-şi amintească de axioma lui proprie: „Mai multă modestie!”, dar era prea tîrziu. Amicul Fi­ţuică parcă uitase cu totul de mo­destie. Ajungînd primul la scaune se avîntă pe cel mai ridicat şi a­­tunci — vai, de păcatele lui — in­tr-o clipă dispăru din faţa mulţi­mii ... căzu în adîncime. De atunci nu l-am mai văzut. Unii susţin că-i la spital să-şi vindece coastele şi vanitatea care l-a cuprins la un moment de slă­biciune. 1. GIULANU FOAIA NOASTRA. — Organul Uniunii Democratice a Românilor din Ungaria. — Apare la 1 şi 15 ale fiecărei luni. — Redactor-şef: dr. ENDRE PALFFY — Editură- Intror:Hunf„r„n r Vállalat. SALA SÁNDOR, editor responsabil. - Redacţia şi editura: Budapest VIL. Lenin körüt 9-11. Telefon: 421-340 şi 221-285*- Tiparul: Allfmi N^mda, iudapest­aSof/S­­­oLeta est^ ----------- — ------------- — -340 și 221—285, răsplndită de Poșta Maghiară (Magyar Posta). Abonamente la Oficiile Poștale. Abonament pe 7, an 3,60 Ft. Dec. 61.221.

Next