Foaia noastră, 1972 (Anul 22, nr. 1-24)
1972-02-01 / nr. 3
2 Negocieri economice româno - ungare Intre 13 şi 15 ianuarie, a avut loc la Budapesta întîlnirea de lucru a preşedinţilor celor două părţi în Comisia mixtă guvernamentală româno-ungară de colaborare economică. Delegaţia română a fost condusă de Iosif Banc, vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri, iar cea ungară de Peter Vălyi, vicepreşedinte al Guvernului Revoluţionar Muncitoresc-Ţărănesc Ungar. Cu acest prilej, cele două delegaţii au trecut în revistă activitatea de colaborare şi cooperare economică şi tehnică româno-ungară desfăşurată în ultimii ani, stabilind măsuri pentru impulsionarea finalizării acţiunilor de colaborare şi cooperare în curs de tratative, în domeniile industriei construcţiilor de maşini, industriei chimice, energiei electrice, industriei petrolului, industriei miniere, industriei materialelor de construcţii, industriei uşoare, agriculturii, transporturilor şi în alte sectoare. La convorbiri s-a constatat cu satisfacţie că schimbul de mărfuri se dezvoltă în ritm favorabil. Astfel, în anul 1971, fondul schimburilor de mărfuri a crescut cu circa 25 la sută faţă de anul precedent, în vederea lărgirii şi a adâncirii activităţii de colaborare, cooperarea şi specializare în producţie, s-au examinat noi acţiuni de interes reciproc, care vor contribui la înfăptuirea, în cadrul colaborării directe dintre R.S. România şi R.P. Ungară, a programului complex al adâncirii şi perfecţionării în continuare a colaborării şi dezvoltării integrării economice socialiste a ţărilor membre ale C.A.E.R. Oaspeţii români, însoţiţi de Pater Vălyi, vicepreşedinte al guvernului ungar, vizitînd o întreprindere din Capitală PE SCIJET . CONFERINŢA AFRO-ASIATICA La Cairo au avut loc lucrările celei de-a V-a Conferinţe a Organizaţiei de solidaritate cu popoarele afro-asiatice, la care au participat delegaţi şi reprezentanţi ai comitetelor naţionale de solidaritate din Asia, Africa, Europa şi America Latină. Conferinţa a adoptat Declaraţia politică generală, în care se subliniază că unitatea de acţiune, solidaritatea de luptă a popoarelor din Africa şi Asia cu forţele democratice din întreaga lume constituie un imperativ al timpurilor noastre, o necesitate obiectivă a luptei energice împotriva imperialismului și colonialismului. PENTRU UN VIITOR PAŞNIC AL EUROPEI Timp de trei zile, între 11—13 ianuarie, s-a desfăşurat la Bruxelles o reuniune consultativă a reprezentanţilor opiniei publice din 27 de ţări europene, consacrată securităţii şi cooperării pe continent. La sfîrşitul lucrărilor a fost adoptată o declaraţie în care se arată că „reprezentanţii unor curente sociale şi politice, ai unor organizaţii, ca şi diverse personalităţi de diferite convingeri politice, ideologice şi religioase din 27 de ţări ale Europei au decis ţinerea unei adunări la Bruxelles, între 2 şi 5 iunie 1972, a reprezentanţilor opiniei publice pentru securitate şi cooperare europeană”. NOU GUVERN ÎN REPUBLICA ARABA EGIPT Preşedintele Republicii Arabe Egipt, Anwar Sadat, a emis un decret prezidenţial privind constituirea noului guvern al ţării condus de primul ministru Aziz Sedky. Din noul cabinet anunţat de premier fac parte cinci vicepreşedinţi şi 26 de miniştri. In funcţiile de vicepremieri au fost numiţi: Mohamed Kader Hatem, care deţine şi portofoliul de ministru al culturii şi informaţiilor, Mohamed Abdel Salam El Zayyat, Mohamed Marzeban, în atribuţiile căruia intră şi funcţia de ministru al economiei şi comerţului externor, Mamdouh Salem, care ocupă şi funcţia de ministru de interne, şi Mohamed Ahmed Sadek, care continuă să rămînă ministru al apărării. Conducerea Ministerului Afacerilor Externe a fost preluată de Mohamed Murad Ghaleb. FOAIA NOASTRĂ Evoluţia conflictului indo-pakistanez BANGLADESH- REALITATE ISTORICĂ In primele săptămîni ale anului 1972, în centrul atenţiei opiniei publice internaţionale s-a aflat conflictul indo-pakistanez, unul dintre cele mai „neplăcute moşteniri” ale anului 1971, care nu a izbucnit subit, deoarece rădăcinile istorice ale conflictului se trag încă din anii 1800. RETROSPECTIVA ISTORICA Incepind de la mijlocul secolului al XVllI-lea India a fost colonie britanică, colonialism care a durat aproape două secole. Iniţial, în India, — ca o colonie britanică —, conflictele dintre unităţile religioase au fost neimportante şi nici nu au periclitat încă pacea populaţiei. Dar, în anii 1800 a început şi în India dezvoltarea şi întărirea capitalismului, iar urmarea a fost, că între burghezia hindusă şi cea mohamedană s-a creat şi dezvolta o puternică opoziţie de interese. Opoziţia dintre cele două burghezii s-a ascuţit cu atît mai mult, cu cit englezii — din motive tactice — au sprijinit burghezia mohamedanâ, faţă de burghezia comercială şi industrială hindusă, care era mai dezvoltată. Colaborînd cu burghezia mohamedanâ, englezilor la-a reuşit să introducă un sistem electoral şi reprezentativ, care a diferenţiat populaţia Indiei după criteriul unităţii religioase. Cu aceasta a reuşit, ca să îndrepte atenţia principală a poporului, de pe opoziţiile de clase, devenite din ce în ce mai puternice, pe opoziţiile dintre unităţile de religie. Pasul următor a însemnat înfiinţarea Ligii Mohamedane, care şi-a atins culmea în 1936, cînd Djinah, conducătorul ei de atunci, a vorbit deja despre „naţiune mohamedană” şi a accentuat că în India „hinduşii şi mohamedanii trebuie organizaţi despărţiţi unii de alţii”. Pe acest principiu s-a bazat „Decizia pakistaneză” a Ligii Mohamedane din 1940, care a pretins pe de o parte, ca unităţile geografice coerente trebuiesc hotărîte ca un teritoriu separat, iar pe de alta, ca regiunile cu populaţie mohamedană trebuie să formeze un stat separat în partea de nordvest şi nord-est a Indiei. Cel de-al doilea război mondial a amînat doar realizarea acestei pretenţii, dar numai a amînat, deoarece pe fostul teritoriu britanic s-a înfiinţat la 15 august 1947 India şi Pakistan, înfiinţarea Pakistanului de vest şi a celui de est nu a fost lipsită de dificultăţi. In timp ce în Pakistanul de vest izvorul încordării a fost înpărţirea regiunii Kaşmir, — teritoriu foarte important din punct de vedere strategic —, în partea de est izvorul similar a fost îm- J părţirea regiunii Bengal, deoarece teritoriile principale cultivate cu iută au aparţinut Pakistanului de est, iar industria de prelucrare, Indiei. CRIZA INTERIOARA, ALEGERI NOI Cunoscutul război indo-pakistanez din 1965, care a luat sfîrşit cu „Declaraţia din Taşkent” a atras după sine o criză internă adîncă, deoarece între burghezia din Pakistanul de vest şi cea din est au fost mari opoziţii de interes în privinţa Indiei. Criza internă şi nemulţumirea populaţiei a contribuit la demisionarea, în 1969, a lui Ayub Khan. Succesorul acestuia, Yahia Khan, a fost nevoit să organizeze, în decembrie 1970, noi alegeri electorale, la care în Pakistanul de vest a cîştigat partidul lui Aii Bhutto, iar în est Liga Awami condusă de şeicul Mujibur Rahman. După alegeri însă, Yahia Khan n-a convocat adunarea naţională, a cărei menire ar fi fost întocmirea unei noi constituţii, deoarece Liga Awami ar fi avut toate şansele pentru acceptarea unei astfel de constituţii, care ar fi asigurat autonomie maximă Pakistanului de est. Cu aceasta , n-a fost însă de acord nici reprezentantul oligarhiei financiare An Bhutto, şi nici condu- i catoni armatei. In consecinţa, deşi Yahia Khan a dus mai multe tratative cu Mujibur Rahman, amînarea convocării adunării naţionale a fost considerată drept complot şi , după arestarea conducătorilor I Ligii Awami şi îndreptarea a 170 000 de soldaţi din Pakistanul de vest — la 26 martie 1971 — la un post de radio ilegal a fost citit în numele şeicului Rahman un decret despre înfiinţarea statului independent, Republica Populară Bangladesh. Din cauza teroarei şi a campaniei de exterminare, pînă în noiembrie, aproape 10 milioane de oameni din Pakistanul de est s-au refugiat în India. Datorită acestora, s-a prezentat o nouă cotitură în relaţia India-Pakistan, deoarece „agresiunea economică şi socială” a provocat Indiei greutăţi mari şi aproape insuportabile. „RĂZBOIUL DE DOUA SĂPTĂMÎNI” In cursul lunilor trecute trupele partizane din Pakistanul de est au devenit o putere bine organizată, Mukiti Bahini, — numele ei —, crescînd la 50 000. Paralel cu aceasta s-a întărit şi conducerea politică a mişcării, deoarece la începutul lui octombrie Liga Awami, Partidul Naţional Awami şi Partidul Comunist au hotărît înfiinţarea Frontului Naţional de Eliberare. Deşi guvernul Indiei a căutat pînă în ultimul moment posibilitatea rezolvării conflictului pe calea tratativelor, guvernul pakistanez, ajutat şi prijinit de S.U.A. şi China, la 4 decembrie a declarat război Indiei, care a însemnat începutul „războiului de două săptămîni”, atît pe frontul de vest, cit şi pe cel de est. La 18 decembrie a încetat focul şi după aceasta evenimentele s-au precipitat. La 20 decembrie Ani Bhutto a devenit, preşedintele guvernului pakistanez de vest, ceea ce a însemnat sfîrşitul regimului militar şi au început tratativele cu Mujibur Rahman, sperînd să ajungă la o rezoluţie de compromis. Peste cîteva zile, preşedintele pakistanez a anunţat că îl va elibera pe şeicul Rahman. La 9 ianuarie 1972, Mujibur Rahman a sosit la Londra, ca apoi prin New-Delhi — unde s-a consultat cîteva ore cu conducătorii Indiei — s-a reîntors la Dacca, capitala Bangla Deshului. Reîntoarecerea lui Mujibur Rahman a însemnat o nouă cotitură în viaţa ţării. Mujibur Rahman a fost ales prim-ministru, refugiaţii — deşi încet — se reîntorc în ţară şi, ceea ce este foarte important, pînă în prezent mai multe ţări au recunoscut statul Republica Populară Bangladesh. — Kozma — Mujibur Rahman