Foaia noastră, 1982 (Anul 32, nr. 1-53)
1982-02-19 / nr. 8
Conferinţă literară pe ţară la Seghedin Destin comun - spirit comun Intenţia de a apropia literatura ţărilor socialiste vecine de cititorii maghiari a explicat organizarea conferinţei pe ţară, la Seghedin, la 4-5-6 februarie, a.c. După cum afirmase academicianul Bela Köpeczi, prezent la conferinţă: ,,Preocuparea de literatura ţărilor socialiste vecine constituie pentru noi nu numai o chestiune estetică, ci, a sa cred, fi o problemă existenţială". în spiritul acestei idei a inceput şirul prelegerilor pe teme speciale, toate avînd scopul de a prezenta auditorului viaţa literară actuală a popoarelor respective, în prima zi a conferinţei s-au ţinut prelegeri cu caracterele sinteză. Bela Köpeczi a vorbit despre relaţia literaturilor din ţările Europei centrale şi est-europene cu cea mondială, Istvăn Fried despre şansele comparatisticii în aplicarea principiilor de sincretism în teoria şi ştiinţele literaturii. în sfîrşit, s-a tratat problema identităţii naţionale in bazinul carpato-dunărean, referat ţinut de istoricul Emil Niederhauser. Propunînd puncte de vedere ce merită a fi discutate, aceste introduceri ample au deschis conferinţa propriu-zisă: dezbaterile speciale ale literaturilor ce aparţin popoarelor şi ţărilor respective. S-a accentuat, aproape în cazul tuturor literaturilor actuale - română, ucraineană, slovacă, slovenă, sîrbă şi croată - că ele şi-au dezvoltat abia în ultimul deceniu un profil aparte, un stil diferenţiat. începutul construirii orânduirii socialiste a pornit aproape la fel în ţările vecine - astfel şi literatura popoarelor conţinea multe note comune. Astfel abia în anii ’60-70 s-au conturat forme speciale ale aceste literaturi, ivindu-se probleme aparte, conflicte şi rezultate sociale diferite care toate se afirmă azi în literatură într-un mod variat, dobîndind astfel individualitate, caracteristici proprii. Greutăţile de diferite genuri care se impun in afirmarea acestor literaturi sînt multiple. Teoria şi istoria literaturii, ca factori determinanţi ai acestei arte, nu şi-au dezvoltat încă la un nivel necesar categoriile şi criteriile de apreciere, de valorificare a literaturii. Cercetările comparatisticii, de exemplu, nu au depăşit încă stadiul cercetărilor paralele. O altă greutate în integrarea literaturilor popoarelor mici o constituie tocmai limba în care apare scrisul. Hegemonia limbilor mondiale persistă. Ţările occidentale aproape nu traduc nimic din literatura socialistă. Deşi în zilele noastre tendinţele de înnoire, de avantgardă pornesc nu o dată din Est. Desigur, literaturile acestor ţări trebuie răspîndite şi cunoscute reciproc, ca o cerinţă imperativă, indiscutabilă comunicării între destinele popoarelor cu aceleaşi tradiţii istorice, sociale. Aici intervine manifestarea acestei colaborări spirituale: traducerea, munca editorială, critica literară, colecţionarea produsului literar etc. în acest sens şi în interesul acestui scop s-a ţinut in ultima zi a conferinţei o discuţie la masa rotundă, la care s-a accentuat rolul hotărîtor al acestor mediatori literari: criticul literar, traducătorul, redactorul revistelor, bibliotecarul etc, poate face mult pentru cunoaşterea cit mai bună a literaturilor străine. In acest domeniu, situaţia nu este de loc mulţumitoare. Operele din ţările socialiste nu prea sînt citite, să zicem că nu sînt „la modă”. Să fie greu transmisibilă individualitatea operelor originale? netraduse? Sau literatura scrisă în limbi de circulaţie mondialo, e mai atrăgătoare? Şi, şi, însă destinul comun al acestor popoare care au convieţuit secole întregi împreună, în vecinătate, ne obligă pe noi, pe urmaşi, la o cunoaştere reciprocă mai profundă. Pentru că valorile literare depind în primul rînd de valorile umane implicate în ele, care însă sînt şi vor rămine întotdeauna traductibile -b Mor Jokai: „Barangok” Pe scena Teatrului din Bekescsaba Aproape de o lună se joacă la Teatrul „Jokai” din Bekescsaba piesa de Jokai, „Barangok". Această piesă a fost scrisă de marele povestitor în 1896, cu prilejul inaugurării Teatrului Vesel. Și din acest motiv, spectacolul de la Bekescsaba pare interesant. Pentru că Jókai este „eveniment” literar, fiind citit şi azi, am putea spune că îşi trăieşte renaşterea. Trebuie să calculăm însă şi întreprinderea regizorului Ferenc Sik, care, riscînd şi un eventual eşec, îşi alege actorii, meditează, interpretează, realizează stilul caracteristic concepţiei sale. Ce ne oferă spectacolul? Nu mult. Dacă publicul se „acomodează” la viziunea regizorală grotescă, ceea ce cred că îl confirmă pe Jokai, atunci totul e în ordine. Atunci, deşi lent, jocul porneşte şi poate să devină un spectacol bun. Că nu evoluează ca şi în cazul lui Ferenc Molnár, pe a cărui personalitate se baza Teatrul Vesel de odinioară, aceasta este o altă chestiune. Jókai este „vinovatul”. Dacă umorizează ironic, şi atunci rămine vesel. In timp ce conturează mozaicuri de viaţă, povesteşte anecdote nu se grăbeşte. Pentru că nici epoca sa nu s-a grăbit, a avut timp suficient. în această privinţă noi sîntem alţii şi, ca urmare, tot astfel e altul şi Jokai. Dar pentru ca Jokai să rămînă Jokai, Ferenc Sik nici nu putea să facă altceva, decît ceea ce a făcut. Prin scenografie, costumaţie, mască, cu o draperie transparentă şi inundată de raze violete a reuşit să depăşească acest interval de timp lung, în care se petrecuseră intre timp lucruri crîncene. Criticul se află într-o situaţie dificilă cînd vrea să aprecieze realizările actoriceşti. Pentru că nu sînt bune aceste roluri, abia transpare din ele forţă dramatică, abia este în piesă un eveniment în care tensiunea dramatică, confruntarea caracterelor, avîntul acţiunii ar atrage atenţia publicului. Deci actorii aproape că se luptă cu imposibilul, întregul spectacol este ca un reporellp ce durează două ore şi jumătate: un personaj intră în scenă, face ce trebuie să facă, apoi dispare, ş.a.m.d. ,,Figurile sînt în mare parte figurile de la sfirşitul secolului trecut, cu obiceiurile, cu morala şi particularităţile lor” - scria despre piesă cronicarul de la Pesti Hirlap în 1896. Şi cită dreptate avea! Pentru că, deşi la mare distanţă de timp faţă de noi, se simte ceva din lumea de sfîrşit de veac trecut, care aştepta mirajul. Şi acesta este meritul lui Ferenc Sik, care a înnoit piesa într-un mod fericit. Credem că deşi au lipsit aplauzele îndelungate, a fost un gest cel puţin curios să se scuture de praf piesa „Barangok”, dacă nu pentru altceva, măcar pentru ca să ştim despre Jókai, pe care nu prea l-au invitat în „cercuri elite”, prin piesă a tras o grimasă contemporanilor săi, epocii sale. Şi tocmai la sărbătorirea mileniului, ceea ce era o „glumă” deosebită, în clişeu: Jaquez şi Izsi Barang, în distribuţia lui Nándor Csiszár şi Tibor Forgács. Ervin Sass Premiile criticilor din acest an In fiecare an, la sediul Uniunii Ziariştilor Maghiari (MUOSZ) are loc festivitatea de decernare a unor premii acordate unor artişti din lumea filmului şi ai televiziunii. In acest an, premiile criticii au fost predate de József Palfy, preşedintele Uniunii, actorilor Julia Basti, Robert Koltay şi György Cserhalmi, precum şi regizorului Istvan Szabol şi animatorului Ferenc Rofusz. (MTI-foto: Endrc Friedmann) Premieră Möricz la Debreţin Stagiunea actuală a Teatrului ,,Csokonai” din Debreţin a rezervat publicului o mare surpriză artistică deosebită: premiera absolută a dramei postume a lui Zs. Möricz „Fină in zori de zi’ (Kivilăgos kivirradtig), dramatizată de Virág Möricz, fiica marelui prozator. In clişeu: moment din spectacol. (MTI-foto: Bela Ilovszky) Festivalul filmului maghiar la Pecs La 5 februarie a început la Pecs Festivalul filmului maghiar. Organizat în anul acesta pentru a XVI-ea oară, întîlnirea are menirea să selecţioneze cele mai bune pelicule, realizate de studiourile cinematografice din ţara noastră. La gala întîlnirii a fost prezentat filmul „Requiem” de Zoltán Fábri la cinematograful „Petöfi” din Pecs. La sfîrşitul Festivalului filmului maghiar, o seamă de filme, actori şi regizori au primit premii oferite de diferitele foruri culturale centrale şi locale. (MTI-foto: Ferenc Kălmăndy)