Fulgerul, 1889-1890 (Anul 2, nr. 1-64)
1889-11-26 / nr. 40
\ML II No 40 (124) ^ — tjii MNo. IO 40 aiii, Duminica 26 Aoemvre 1889 AHON AMENTE. De au . . 14 lei. 18 6 luni . 7 . Pagina 1\ 120 b. rândul . 111 30. . Jiisettiuw şi red owe' K jindul b...... »0 Apare Joia şi Duminica. Redacţia şi Administraţia la Tipografia Lucrătorilor romani Asociaţi laşi strada de Sus No. 168, Iaşi, în 25 noemvrie 1889 Cum Nisim ? !Rare ori s'a vătflat o situaţiune mai ncurcată da cât cea actuala. Când elicem încurcată, să ne înțeegem . După noi, situaţiunea nici că pote mai clară. Pretinsa încurcătură provine din faptul firesc că, adeseori, mulţi nici porunci îşi bat capul de a introduce în raţionamentul lor cerinţele rigurose ale legei fatale de care omenii, ca şi societăţile, sunt totdeauna conduşi, încurcata nu este decât aparentă ; în fond, lucrurile merg pasul lor natural. Avem instituţiuni constituţionale, adică avem o organisai politică, din care resultă că naţiunea, prin delega,ve.ne,‘ îşi dirigueşte şi controlează afacerile s de. . In cap un Rege, pretins ne respunletor , sub dânsul miniştri, pretinşi resmmtetori. Paralel cu aceşti doi factori ai puterei executive, avem un Parlament, cu misiunea de control. Acestea sunt, în puţine cuvinte, cocinile pe cari se raştemă întregul nostru edificiu politic. Să mai avem ore nevoie a adăuga că, în întreaga nostră viaţă socială şi iconomică, au o restrângere înrîurirele actorilor politici de cari am vorbit mai sus ? Un Rege neresponsabil ! Acesta, în practică, însemneazâ o aleverata glumă ; căci, cine (fice neres)pnsabil, zice, în acelaş timp, şi pus o impossibilitate de a lua o determinure ; de a modifica o întreagă situațiune ; de a face, in fine, acte de dis■ernăment şi de voinţă. Cum? Regele are dreptul de a cere remisiunea unui cabinet. Regele pote ori când vrea, să disolve Corpurile Lepuitore. Regele mai are şi o serie de alre prerogative, de la modul îndeplinirei cărora pot resulta, pentru naţiu- ne, daune mari, chiar pericole. Şi, cu tote acestea, acest însemnat actor, cu atâtea puteri întinse , acest actor cu dreptul de a face atâtea acte mportante, acest factor, oricem, este declarat de neresponsabil ! Dar, dacă Șeful Statului este neresponsabil, apoi, printr’o amară ironie, ni se răspunde că consilierii sei sunt responsabili ! Responsabili, faţă cu cine ? şi ’n ce anume împregiurare ? Am văzlut miniştri congediaţi de Rege, când acei miniştri nu se arătau în de agiuns servili faţă cu interesele coronei ; evident Regele ’i congediază atunci. Când s’a veslut însă Regele congediând miniştri, când nu se arătau destul de zeloşi apărători ai drepturilor ţarei ? Dar, afară de Rege ca judecător, miniştrii mai au, nu serice, şi pe Parlament, care are drept de riguros control asupra actelor lor. Aşa este în teorie. In practică însă, lucrul este cu totul altfel . In practică, este de ajuns, la noi, ca să fii ministru, pentru ca să ai imediat şi o majoritate ministerială, compună din omeni cari nu au alt punct de contact cu guvernul, decât interesse şi numai interesse. Ţara, nici de tron, nici de miniştri nu a fost, niciodată, invitată a-şi trimite mandatarii ei liber aleşi, astfel ca dorinţele şi nevoiele ei, representate prin majoritatea liber aleasă de ea, să fie representat în guvern şi’n giurul tronului prin omenii de guvern desemnaţi de acea majoritate. Ce resultă deci, şi ce pote resulta dintr’o falsificare aşa de complectă a tuturor principielor, aşternute în pactul nostru fondamental ? Ce pote resulta dintr’o luptă vecinică între nişte principii cari vecinie cer a fi aplicat ; între nişte instituţiuni cari vecinie sunt schilodite şi intre nişte deprinderi de guvernământ cari, de mai bine de douăzzeci şi trei de ani, sunt o sfruntată pălmuire a acelor principii şi a acelor instituţiuni ? Vecinie tulburată, ţara se întreabă, cu durere, unde este răul şi care este ursitorul neastâmpărului, neodihnei, distrăbălărei ei economice şi financiare , paralisănei pe calea disvoltărei sale naţionale!? De ce să ne mai mirăm că, la ordinea siilei, este dispreţul pentru parlamentarism ? O ! da. Un assemenea parlamentarism care, în aplicaţiune, represintă corona în vecinică trudă de facere a unui partid politic, care să nu represinte decât interessele palatului ; un parlamentarism, în care consilierii tronuri nu reînsintă partidele politice ale cărora formaţiune şi joc natural pot sigure să deie resultate roditere pentru o ţară ; un parlamentarism în care toţi svânturaţii politici, toţi micii ambiţioşi flămânzi de putere şi de sgomot, pot parveni a obţinea diriguirea afacerilor publice, cu condiţiunea de a fi cules titlurile lor de pe treptile din dos ale palatului ; un parlamentarism în care representaţiunea comunală, judeţeană, legslativă nu este, în mare parte, decât resultatul agenţilor administrativi inferiori, şi în care parlamentarism se preinde că asemenea aleşi să aibă putinţa morală de a controla pe miniştri; un parlamentarism în care nimeni nu se sfieşte a înălţa la doctrina unei dogme doe capitulările de conştiinţă şi de morala Este clar, că un aseminea parlamen- tarism nu numai merită dispreţ, dar merită încă a fi cu desăvârşire stîrpit din viaţa nostră ca naţiune. Or, principiele parlamentare cuprinse în acel odios parlamentarism, sunt tocmai acelea de cari se hrăneşte actuala generaţiune română şi cari au produs şi produc mereu acea încurcătură şi zăpadala care face fondul situaţiunei nostre actuale. Cum atâtea greşeli au putut să fie comise, timp de atâtea ani, sub guvernul d-lui I. C. Brătianu ? Cum ? Cum au putut să se suie la putere d. Th. Rosetti de la cassaţie şi d. general Manu de la resbel ? Cum ? Cum o Cameră şi un Senat, devotaţi mai în unanimitate d-lui I. C. Brătianu, au putut să treacă la alt guvern ? Cum, mai târziu, Camera actuală a dat, pe rând, majorităţi, când d-lui Th. Rosetti, când d-lui Lascar Catargiu, când d lui Iorgu Cantacuzino ? Nu am scis că şi actualul general preşedinte al consiliului de miniștri ar fi avut sau ar avea majoritate în aceasta Cameră căci, pănă în present, Camera n'a dat încă piept cu guvernul actual. Dar, fie că guvernul, fie că opoziția să se afle în majoritate în Parlament, nu este mai puțin adevărat că starea lucrurilor tot chaotică var românea. Pentru ce ? Pentru că în tot organismul nostru ca Stat, părţile lui essenţiale sunt scrintite. Pentru că nu cu minciuna vom putea clădi adevĕruri. Pentru că, de la comuna pănă la tron, nu ne aflăm decât în faţa unei colosale mistificări ce-a făcut din representaţiunea naţională un adevărat basm, dar din fiecare ambiţios mărginit un om posibil la guvernământ. Deci, cum stăm ? Stăm astfel că este de datoria şi de onoarea tuturor nuanţelor liberale binecugetătore a isgori pe farisei din templu , a râdia, cu tărie, drapelul libertăţilor şi al moralităţei publice, şi de a reda astfel, acestei ţări, atmosfera curată de traiu. Jos deci guvernul actual ! Jos cu o oră mai degrabă ! Numirile la Curtea de apel. Suntem in ajunul de a se face inamovibili pe unii judecători, începând mai ântâi cu cei de la Curte. Prin acesta măsură se assigură o posiţiune independentă magistraţilor, ca să devie folositori sociatăţei şi să dea fiecăruia dreptul seu. Ar fi bimi însă ca mnistrul justiţiei să observe bine numirile ce se face în locurile cari rămân vacante pe la Curţi, căci dacă se vor strecura judecători rei, passionaţi, orice îmbunătăţire a sertei lor nu numai că e de prisos, dar chiar devine dăunătore societăţii. Şi, fiind că e vacant postul de procuror general la Iaşi, în care e vorba că se va numi d. consilier I. Duca, şi’n locul acestuia să treacă d. procuror M. Gr. Suţu, apoi dacă pănă aici n’am avea nimic de rus, nu trebue însă să stăm indeferenţi, când umilim că se solicită postul de pocuror de cătră d. Velianu, preşedinte la tribunului local. Asta nepăsători, când s’ar introduce în Curte un asemenea magistrat, nu putem. Ln adever, ne amintim câ, acum câţiva ani, d-sa făcea politică militantă de pe fotoliul de jule-.D or, că să fie numit deputat, după cum era obiceiul pe atunci, şi a mers cu îndrăzneala — ca să nu a jucem alt-fel — pănă acolo că, s’a dus la Bucureşti, unde a stat săptămâni întregi, cerşitorind deputăţia, dar a dat tot peste stînci şi s’a intors umilit la locul seu. De atunci, mâhnit se vede, cauta