Fulgerul, 1889-1890 (Anul 2, nr. 1-64)

1889-06-25 / nr. 8

2 FULGERUL Iaşi, ce nu mi producea la acea epocă decât 6000 de lei pe an, şi a me instala definitiv in Bucureşti, în poetul die inspector general ce ocupam şi era de doue ori mai bine retribuit. De la aceasta dată, pana in septemvrie 1880, nu m’am îndeletnicit decât cu cursul meu de la universitatea de aici, fără vre o altă ocupaţiune publică, —cu tote că pănă cătră finele lui niemvrie 1879, partidul tracţiunei din care făceam parte, dând sprijinul seu politic guvernului d-lui I. Brătianu, aşi fi putut cu siguranţă solicita şi o altă funcţiune,—dacă ar fi în obiceiurile mele a solicita vreodată ceva, de la amici ca şi de la inamicii mei politici. Unde sunt atunci „acele trei ocupaţii“, despre care vorbeşte d. Panu, şi pe cari „în rapacitatea mea le a-şi fi luat“, întreb, pe orice om imparţial: se pote un neadevăr mai sfruntat, a şi putea spune fără leac de pacat o minciună mai grosolană decăt aceasta ? şi mai este posibilă vre-o polemică orecare cu un asemenea om, a cărui probitate este atât de scăzută, încât nu se sfieşte, nici o dată a inventa din senin, tot ce crede că pote micşora pe protivnicii sei ? * * * Dl. Pariu nu se mulţemeşte însă cu aceste riscate afirmaţii, —căci, pentru dărâmarea unui duşman chiar obscur şi necunoscut ca mine, după cum pretinde d-sa, nu este obicinuit a cruţa nici un mijloc, ori cât de reprobabil s’ar părea,—şi pentru a me înfunda şi mai bine, cată ce spune mai la vale : „Când it.tctouiştii se strică cu na„ţionalii-liberali, d. Tzoni remâne lateral .... „Guvernul lui I. Brătianu ii incre„dinţază acestui mic ingineraş, resta - „urarea palatului administrativ din Iaşi. „Acest fapt arată in d*-ajuns ce felin „de opoziţie făcea d. Tzoni. „Vecinie mlădios, vecinic linguşitor, „d. Tzoni face atăta opoziţie cât trebue pentru a nu se strica cu adversarii sei şi pentru a nu perde ori„care avantagii“. Cu alte cuvinte, după neadevăruri flagrante, isvorâte numai din imaginaţia şi reutatea sa, lipsite de orice scrupul, d. Panu, spre a da orecare erez,temănt spuselor sale, asvăile în treacăt și câte o jumatate da adevăr, pe care insă, conform metodei de discuţiune al Iesuiului Ecobar, ’l alterează în d'-ajuns, spre a i permite să tragă de el tote conclusiunile ce pofteşte. —Viperă mai veninosâ nici că să pete! Mai intai, dacă’i vrbi de mic igi*neraş, voi lua indrăsneala de a aminti d. Panu, că acest mic ingineraş este inginer absolvent al şcolei de poduri şi şosele din Paris, adecă al şcelei de inginer e cea mai renumită din lume, aceea care dă granţie, pleiada de specialişti, cu care se mândreşte de aproape un secol.—Pentru ştiinţa d lui Panu, voi adăugi încă, că intrat în urma unui concurs la anul 1866 printre elevii externi ai acestei scele, in primul rang din 32 de concurenţi, am rămas necontenit în fruntea promoţiunei mele, şi că tot în primul rang precum intrasem, am isprăvit şcoala la anul 1868,— puern ce o pot spune cu mândrie, n a fost încă împărtăşită până aţii de nici un turnăn, nici înainte, nici pe urmă, din vre-o 20 sau 30, ce s’au făcut studiile lor technice în ea,— şi cari constitua în momentul de faţă statul major al corpului nostru ingineresc. Când cei mai iluştri profesori din lume, au bin£ voit după numerose probe, proiecte şi examine, la cari, conform obiceiului şcolei, am fost necontenit supus în curs de 3 ani de studii, a-mi acorda cu destincţiune diploma de inginer, mi se pare că d. Panu, care desigur nu are nici o competinţă în materie, este reu venit a mă califica de mic ingineraş ca şi cum n’ar exista în favorea mea nici macar prezumpţiuni de orecari cunoştinţi şi capacitate în această specialitate, şi că numirea mea, ca diriguitor al restaurare! palatului administrativ, ar fi fost pur şi simplă numai efectul linguşirilor şi mlădierei mele pe lăngă d. I. Brătianu. Fostul de şef al cabinetului ministerialul de interne, pe care la ocupat d. George Paul, în timpul guvernului d. Brătianu, se pote în adevăr dobândi, până la un punct numai, prin linguşiri şi mlădieri, nu acela de inginer—diriguitor al unei lucrări precare,—când titularul mai cu samă justifică numirea sa, atât prin studiile ce a făcut, cât şi prin reputaţiunea ce a putut dobândi în alte lucrări anteriore ale sale. În cele din urmă, fac apel la un cetăţean al laşului, care nu’mi este un cumătru politic, şi pe care ’l rog sa me desminţă, dacă nu spun adevărul, la d. avocat Zamfirescu Pandelea, membru pe atunci in comitetul de administraţie al domeniilor statului. Mai mult, spună d-lui însuşi cum s’a făcut numirea ; spună dumnealui, dacă am solcitat cuiva însărcinarea despre care’i vorba, dacă ea n’a fost resultatul propriei sale inspiraţiuni, tara nici o sugestiune wnda din nfară. Destul este că ai septemvrie 1880, când nu aveam, după cum am spus şi o repet, altă ocupaţune de căt catedra mea de la universitate, primesc de la administraţiunea domeniilor o depeşă subsemnată şi de d. Zamfirescu, prin care eram intrebat dacă acceptăm cu remuneraţiunea de 20 lei pe ai, direcţiunea lucrărilor de restauraţiune a palatului administrativ din Iaşi? Ce trebuia să respund, după dianu ? Că făcând parte din fracţiune, şi că aceasta fiind în opoziţiune declarata contra guvernului d-lui I. Brătianu, nu puteam primi sub un asemenea guvern, nici o insercinare publică, fie chiar de natură technică şi în ordinea specialităţei mele ? Dar, n’ar fi fost ore această, pe lângă culmea ridicolului şi aceea a ingratitudinei? Cum, statul a cheltuit şepte ani cu intreţinerea mea la studii în streinatate, tocmai pentru a face din mine un inginer, şi eu, când inprejurarea vine, de a putea reintorce, macar în parte statului, prin serviciile mele technice, sacrificiile ce el a făcut pentru reducaţiunea mea, trebua să refuz, pe motive de ordin politic, de a respunde aşteptărilor lui, şi să declar ca, pe cât timp d. I. Brătianu va conduce destinele acestei ţeri, tote cunoştinţele speciale ce dobândisem numai prin ajutorul lui generos, eram hotărît a le ţinea sub oboroc, fără a ie pune nici o dată la serviciul seu şi prin urmare al binelui public ? Ce ar deveni corpul nostru tehnic şi in consecinţă tote lucrările publice ale acestei ţeri, dacă la fie care schimbare du guvern, inginerii ce’l compun, pentru a’şi păstră intactă fidelitatea convingerilor lor, s’ar vedea moralminte obligaţi a părăsi în masă postul lor de onore, întocmai ca şi prefecţii, subprefecţii şi poliţaii ? De acesteia se găsesc în totdeauna mai mulţi de căt voeşti; dar ingineri de unde să se găsascâ, cănd acei ce există nu suut inca îndestulători pentru numerosele lucrări de artă ce se execută de vreo 10 ani, simultan eu în diversele puncte ale teritoriului? Ş apoi nu i permis ore unui inginer să fie ln acelaş timp ceta sau integru, devotat unui ideal politic orecare, şi funcţionar public în specialitatea sa, — prestând statului, nu guvernului, concursul luminilor şi al experienţei ce a putut câştiga prin o îndelungată practică? Chestiunea îi vederat nu sufere nici o controversă, nespunsul meu la întrebarea administraţiunei domeniilor in septembrie 1880, nu putea deci fi indoeluic, cu tote că în opoziţiune, ca şi mult regretatul Al. M. Şendrea, numit tot la acea epocă avocat al statului, am acceptat misiunea arhitecturalii ce mi se oferea de bună voie, fără cea mai unică solicitare din parte-mi, pe lângă primul ministru sau pe lângă altcineva. Să vedem acum, dacă „vecinie mlădios, vecinic linguşitor“, după cum spune dl. Panu, „am făcut numai atâta opoziţune pe cât trebuia, pentru a nu mă strica cu adversariii mei politici, şi a nu perde avantagee dobândite“, după cum insinuează iureutatea lui imprudentă, orbită cum este pururea de pasiune, acelaş domn Fanu. Cătră începutul lui iulie 1881, eram încă ardittect diriginte al palatului administrativ din Iaşi ; Iată cu tote aceste limbagiul ce ţineam, faţă cu guvernul d-lui I. Brătianu, în discursul meu poetic, întitulat: Dictatura roşie"A pronunţat cu ocazia unor alegeri parţiale,— discurs ce am publicat şi respândit ca totdeauna, în întreaga ţara. „Nu noi am părăsit pe d-nii Roseti„Brătianu ; ei singuri s’au părăsit pe „dânşi, din clipa când, abjurând principiile cărora datoresc reînălţarea lor, „au uitat făgăduinţele făcute, într’un „moment solemn, înaintea unui popor „întreg, care avusese deja generositn„tea de Tierra, şi care înşelat încă „odată de ei, va uv«a, sperăm de as„taţli Înainte tăria d« caracter de a şi „aduce vecinie aminte (vii aprobări, „apanse). „Cât despre noi, credincioşi ideilor „liberale democratice cărora am tăcut „şi vom face totdeauna sacrificiul lui„tt grai al persoanelor şi al legitimiilor „nostre ambiţiuni, vom combate pu - „rurea, cu o n împăcată înverşunare, „şi cu ajutorul ori cui, guvernul personal şi instrumentul seu de regn „candidaturele oficiale, ori din ce parte „ar veni, din dreapta ca din stânga, d* „sus ca de jos, de la d-na Lascar Ca- ; „targiu, ca de la d-nii C. A. Roaetti „şi I. Brătianu (vii şi numerose apro„bări). Concilianţi in tote, asupra act fcs tui unic punct, suntem ireconciliabili „şi inirarismenţi. Nu ne uităm că doi „Rosetti-Brătianu sunt fii ai poporului ; ne aducem prea bine aminte din r OILETOIT MIHAI VOLUTZA 1« MARIA ?i ELENA partea i» CAPIT. Il-lea. (Urmare) Pentru ce insă atâta taină? Plăcerea şi mulţumirea tta, dacă se ’ntrupau intr’ua Ionel de fericire, puteau găsi pudici in voinţa muluiriale? Gura pleca pentru a se duce la club, alice»el. Ea se cutremura la acest neadever; uitasa de la un ofiţer că nu frequents da loc clubul. Amar se'utrrata ca atunci, şi ’n gona neliniştei şi a nesiguranţei se ’ntreba neîncetat, unde petrece el timpul, pentru cine se aventura el ? nu'î Hinenuij* vr’o nenorocire ? Intr’o ții, Iu lipit lui Eduard, sosi o scriare, pe a căreia pli : aromatisat de parfu- ziuri, se citea caracterile unei uiâui de fe-. meie. Acest unic semn exprima ’u limbagiul seu eutaticele pretenţii ale corespondentei. O vie curiositate se aprinse în spiritul Anei Dornescu. Acolo se afla pete cheia misterului. Ea stătu câtva timp la iudoeală, dar apoi, ne mai socotind culoarea ilicita a legilor morale, distacu plicul şi ceti. Era o invitaţie intimă, pentru soră, de la d-nn Vardiui. Acostă neașteptată discoperire fu ca un trasnet. Ea nu se mai iudoi, fiul ei căzuse sub cea mai grea robie, acea a seducțiunei. Iubea pe Mana cu o pasiune ascunsa, și pentru a nu demasca acest adevăr se ’narmase de usul unor paliative conjurau. Aceasta abatere, grava ca îndatorire a unui fiu in faţa mumei sale, apăru din alte vederi ca o adevărata nenorocire înaintea Anei Dornescu. in timpul copilăriei nu luiese in dreşi-care relaţium cu d-na Vardiui. Asemănarea poliţiunei şi a raporturilor sociale le aducea forte adesa in contact. Părinţii lor, ameadoi vechi ofiţeri în retragere, cari nu tratau la acea epocă decât cu o mică pensiune lunarâ, petreceau timpul in cercul restrins a câtiva onorabili burghezi. Nu era de loc o inferioritate de treaptă, de ore ce ei singuri moştenisă, prin ramură directă, adevĕratul sânge al tradiţionalilor răzeşi. In acel cerc se ’ntâlneau ele. Erau aprope de aceiaşi vrîstă, şi’n frageda lor judecată ar fi putut încerca preliminările unei amiciţii. Dar acea amiciţie nu există nici o dată, şi la mijloc nu fu în tot timpul, decât firul unei banale apropieri. O deosebire mare de caractere le desparte ; ele o înţelegeau, dar cât timp statură in subordonaţia părinţilor, dură forţamente şi legătura lor. Mai tărţliu, dupa ce căsătoria le isplă de căminul părintesc, relaţiunile devenirâ tot mai depărtate, pană ce se curmară cu totul. Ajunsă la nivelul unei mari averi, d-na Vardini părăsi vechiul cerc de burghezi spre a păşi spre lumea î nalta la a cărei raporturi o punea rangul soţului ei. De atunci uită cu totul pe contemporana sa. Câte o dată însă, întâmplarea le reunea la o comună cunoştinţă. Această Întâlnire displăcea d-nei Vardini. Ea era bogată, respectată iu oiientaţiune şi lux, reprimând cu disgust tot ce va egala cu sine. Chiar de la îu-i tăia ’ntrevedere, când sub impulsul dubei sale judecăţi, deschise o raită mare iu sufletul Anei Dornescu. Lovita puternic in amorul ei propriu, muma lui Eduard resimţi atunci in sine o ura neîmpăcată, un dispreț fără margini, pe care Tuitorul și iiuprejurarile grave aveau să le ridice intr’un moment până la resbunare. Și iată că deasupra acestei flăcări, pe care strecurarea unei serii insemnate de ani reușise a o mai potoli, sbucni adevăratul foc auiuuiuţâtor. Situaţia lui Eduard, golul ce inaintea ei parca ca se surpă incetişor,pe nesimţite, sub paşii lui drepţi ,şi siguri, o făcea să se teamă, ear indurarea ti şi nu-i cu sama neputinţa de a vedea impliuindum acele impunităţi ce arunca asupra protivuirei sale, o aducea in fine. (Va urma).