Fulgerul, 1889-1890 (Anul 2, nr. 1-64)
1889-06-11 / nr. 4
ANUL II !• I. (8*). ABONAME NT K. b an . . .14 lei. b 6 luni . 7 . Un o. IO bani, Duminica II Iunie 18*9. ANUNClURI. Pagina IV 20 b. rândul III 30. . Insecfiuni si reclam Rândul b......00. ^ - i Apare Joia și Duminica. V"î î * i » ''!'(» f 'i ' » ' l l v * I J t \ Redacţia şi Administraţia la Tipografia Lucrătorilor Români Asociaţi Iaşi strada de Sus No. 16 Iaşi, în 11 iunie 1889. Svârcoliri junimiste In sfârşit, sesiunea mult prelungită a erpurilor legiuitoare, care a avut o durată de mai bine de şapte luni, şi care ameninţa a deveni interminabilă — cel puţin acesta era dorinţa unora între mandatarii naţiunei sau, mai bineis, ai fostei administraţii jeniniste cari, în lipsă de altă ceva madrn, se mulţumau şi cu nenorocita de diurnă — s a terminat, onorabilii au ost trămişi pe la vetrele lor respective, dar ţara a fost pusă în posibilitatea de a scote un suflu prelungit li a resufla liniştită, ne mai fiind nevoită a’şi ţinea atenţiunea încordată şi a supraveghia ca interesele ei să nu fie sacrificate prin vr’o surprindere neaşteptată. Care este capitalul de legi folositor® fărei, de reforme bine-făcetore, adunat in timpul acestei sesiuni de o durată ne maipomenită, cu care inundării naţiunei se vor presenta în mijlocul alegătorilor lor? Acest capital este nul, sau cel puţin aprope nul, căci, afară de legea venererei bunurilor Statului şi aceia şchiopă şi schilodă — el nu cuprinde de cât discuţiuni sterile de nici o importanţă, de nici o utilitate pentru ţară. Şi acestă oprire, în loc a ţărei pe calea progresului, timp de un an şi câteva luni, nu se datoreşte decât intrigelor şi tripetajelor junimiste, în scopul de a-şi potoli nesfârşita lor sete de putere. Un partid care, sub regimul colectivist, ajunsese a fiu numera decât un singur individ care forma şi statul-major şi grosul partidului, prin plate linguşiri şi prin umilite prosternări la treptele tronului, isbuteşte a ajunge la putere, în martie anul trecut, şi, cu budgetul în mână năimeşte în jurul seu o turmă de flămânzi, lihniţi de o îndelungată serie de ani de post budgetar ; ei bine, a este trist« personaje constituind o societate de exploatare a ţârei, în loc de a căuta să facă să li se uite origina lor impură, în loc de a căuta să’şi întărească şi sâ’şi sporească » rândurile, să’şi pregătească un teren, pentru viitor, printr’o atitudine demnă şi corectă, în loc de a căuta să servească o l o linie de transiţie între guvernul personal şi între guvernul parlamaentar, în loc de a presida la alegeri libere şi neinfluenţate, în cari ţara, pusă în possessiunea drepturilor sale, să se potă pronunţa în iotă libertatea cui înţelege ea a încredinţa conduc re intereselor şi destinelor sale, aceste triste personaje, «Zicem, nu s’au sfiit un singur moment a recurge la tete mijlocele, fie ele ori cât de scand-dese şi de n oneste, pentru a se mănţinea la putere. Astfel, in primul loc, au căutat să desbine opoziţia unită, făcând pe conservatori să întrevadă că se vor împărtăşi şi ei de beneficiile puterei. In urma alegerilor generale şi după deschiderea sessiunei Corpurilor legiuitoare, veitând impos blitatea de a se mănţine prin propriele lor mijloce şi stinşi cu uşa de nevoe, consimţită a primi în sinul cabinetului trei individualităţi marcante din partidul liberal-conservator, sperând că, cu modul acesta, vor putea isbuti să desbine partidul conservator şi să se perpetueze la baerile traistei cu grăunţele budgetare. Zadarnică le-a fost însă speranţa ! Neavând nici o rădăcină în ţară, junimiştii, cu chiu cu vai, trecând din sbuciumare în sbuciumare, din svârcolire în svârcolire, din intrigă în intrigă şi din umilinţă în umilită, abia isbuti-o a’şi târâ existenţa mizerabilă, de a fi pe motip, până la închiarea unui an de guvernământ, când, tote expedientele fiind epuisate, guvernul junimist căzu în modul cel mai ruşinos în care vr’o dată a putut cădea vr’un guvern, pentru o chestiune de cea mai infimă însemnâtate. Şi, în loc ca acesta tristă şi ruşinosă cădere să le serve du lecţiune, să-i facă să se pocăiască şi să se silească a Lee să li se uite pacatile, în loc ca junimiştii să se îmbrace în haina modestiei, ajunşi în oposiţie, caderaşi in svârcolirii şi du lassă să le scape singură ocasiune petru a da assaltul guvernului, ţinând în loc Camerile încă trei luni de zile. După cum însă le-au fost zădarnice svârcolirile în timpul cât erau la guvern, tot aceleaşi rodii le-au dat şi svârcolirile în opoziţie. Ele au rămas şi nu vor rămânea decât nişte simple svârcoliri, căci ţara ştie prea bine cum trebue să-i aprecieze Şi, cea mai nimerită lecţie ce se cuvine acestor ambiţioşi fanfaroni, e dizolvarea oamenilor şi trămiterea junimiştilor din nou înaintea alegătorilor, pentru a se putea încredinţa ei singuri de marea popularitate ce-au ştiut a’şi câştiga în timpul cât au deţinut puterea. Deslegarea unei enigme. Totă lumea se întreabă cu nedumerire: care să fie causa atitudinei ţinută de d. Panu timpul din urmă? Pentru care motiv d-sa, care datoreşte multă recunoştinţă liberalilor independenţi din Iaşi—prin a cărora sprijin numai a putut isbuti să pătrundă în Parlament, ne mai dispunând de bunele graţii ale poliţiei şi administraţiei, ca pe timpul când se adapa din fondurile reptilei Liberalul — pentru ce, olicem, atacă cu atâta venin pe colegii sei Iaşani din Parlament, cari dau spijin guvernului conservator? D. Panu, prin atitudinea sa, urmăreşte două scopuri : 1) Unul mai mare şi mai îndepărtat: construirea unui partid radical, la a căruia şefie d-sa este, păna astă-zi, unicul şi singurul pretendent. Şi dovadă este faptul că d. Panu nu se sfieşte a spune, ori cui vrea să-l asculte, că a căutat şi caută încă a compromite tote partidele din ţară, pentru a rădica acţiunile partidului ce are dorinţa (nu ştim de va avea însă şi putinţa) a’l crea. 2) Unul mai apropiat, mai puţin măreţ decât cel întăiu, dar nu mai puţin greu de realizat, faţă cu împrejurările în cari ne găsim: introducerea microscopicului grup radical la cârma afacerilor comunei Iaşi, alăturea cu junimiştii şi cu colectiviştii. In adevăr, pe lângă propria mărturisire făcută de catre unul din prietinii politici din localitate ai d-lui Panu care ne-a afirmat că, in cazul cănd consiliul comunal ar fi disolvat, radicălii se vor presenta la viitorele alegeri comunale) alăturea cu junimiştii şi cu colectiviştii, chiar şi fără această ''mătu'icire lucrul e uşor de întrevecat. Dintre liberalii independenţi, nu nuluai liberalii iaşani dau concursul lor Guvernului d-lui Lascar Catargiu. Ei bine, pe când d-nii Mârzescu, Aslan, Tzoni şi Tocilescu sunt atacaţi cu cea mai extremă înverşunare, asupra celorlalţi liberali independenţi, susţinători ai guvernului actual, d. Panu păstrează cea mai mortaântală tăcere, ca şi cum ei n’ar exista, sau ca şi cum d-nii Mârzescu, Aslan, Tzoni şi Tocilescu ar fi singurii liberali cari dau concursul lor d-lui Lascar Catargiu. Şi încă e de notat că d. Panu, pe lângă că e insrat şi veninos, mai e şi nedrept — ca să nu ne servim de adevăratul cuvânt—numărând pe d. N. Ciaur Aslan în numerul susţiitorilor guvernului—deşi d-sa, prin nici un act al seu, n’a îndreptăţit pe d. Panu, ca şi pe ori care altul, a face acest lucru. Afară de aceasta am observat că d. Panu, deşi ataca cu cea mai extremă înverşunare şi pe colectivişti şi pe junimişti, s’a păzit însă totdeauna, ca de foc, a ataca pe colectiviştii şi juti -miştii din Iaşi, pentru a nu se strica cu ei—de sigur având scopul de a’şi păstra deschisă o portiţă electorală, în caşul eventual al unor noi alegeri comunale sau parlamentare. Astfel fiind lucrurile, n am remănea de loc surprinşi dac’am vedea pe d. Panu, pretinsul duşman al palatului —şi acesta tot chestiune de reclamă americamă—îndesând livrena die lacheu al palatului, purtată cu atâta fală de junimişti şi de colectivişti şi întorcându-se la foştii sei tovarăşi politici, căci dă, o vorbă din bătrâni ne spune că lupul, unde a mâncat magarul, se întoarce şi anul viitor. Şi d. Panu a fost şi junimist şi colectivist. Şi acesta cu atât mai mult e probabil, cu cât ne este dată nemărginita ambiţiune a d-lu Panu de a parveni, ambiţiune ce’l face a nu’şi mai alege mijlocele, cât şi tonul prietenesc ce organile colectiviste îl au faţă cu d-sa. Deci enigma este deslegată : Pentru ce d. Panu atacă şi îmbată cu venin pe binefacătorii sei liberalii disidenţi din Iaşi? Pentru a putea pune mâna d-sa şi ai sei pe administraţia comunei noastre. Cu cine se va presenta d. Panu la viitorele alegeri ? Cu colectiviștii și cu junimiştii. Fie’i de bine noua prietenie! «