Fulgerul, 1912-1913 (Anul 5, nr. 1-52)
1913-10-14 / nr. 50
ANUL V. No. 50 ABONAMENTE Pe an 8 lei. Pe 6 luni . 4 „ ANUNCIURI Pag. IV 20 b. rândul Inserţiuni şi reclame 50 bani rândul. 7 1A11 INDEPENDENT Apare in fiecare Luni Redacţia şi Administraţia la Tipografia „Progresul“, Iaşi, Strada Ştefan-cel-Mare 4. Un număr 10 bani. Luni 14 octombre 1915 ABONAMENTE Pe an . . 8 lei Pe 6 luni . 4 » ANUNCIURI Pag. 1V 20 b. rândul » III 30 » Inserţiuni şi reclame. 50 bani rândul. POST BELLUM Ne aflăm într’o perioadă de timp foarte interesantă. Suntem sub efectile unei acțiuni geniale a României, prin care s’a pus capăt războaielor crâncene din Balcani, s’a adus pacea între suferinzi de aceiaş soartă. Efectele acţiunei României, în afară de imediata oprire a ostilităţilor şi a îngrădirei Bulgariei în hotarele dictate faţă cu Serbia şi Grecia, se vor arăta din ce în ce mai puternice în viitor, împrăştiind în mod crescând binefacerile economice şi umanitare între diversele naţiuni cari au contrasemnat pacea de la Bucureşti. Deocamdată starea lucrurilor din Balcani este încă tulbure, chiar cum natural trebue să fie, după marele vârtej produs de cruzimea sălbatecă de care s’au făcut vinovaţi mai ales Bulgarii şi Grecii, împreună cu Turcii, în războiul balcanic. Multă lume chiar dintre marile puteri se pare îngrijită de această tulbureală pe care din greşală o consideră drept cauză provocatoare a unor mari conflicte, în loc de ultimile zvârcoliri şi efecte ale războiului trecut. Far’a fi părtinitori şi cu laudă de sine, trebue să constatăm şi să recunoaştem că şi’n răstimpul de-acuma, după războiu, Ţara noastră se arată superioară celorlalte ţări balcanice, căci o ve-. dem preocupată numai cu gândul de a’şi progresa starea economică, culturală şi fizică, pe când celelalte ţări din Balcani, uitând de nevoiele şi sărăcia populaţiei lor, fac gesturi desperate, dar neputincioase, de a se înşfaca una pe alta, spre a se simţi mai puternice. Oricum ar fi de deochiate partidele noastre politice, totuşi trebue să li recunoaştem o deplină maturitate în acţiunea lor de după războiu, când tind la îmbunătăţirea, sub toate raporturile, mai ales a ţăranului român. Nu-i ziar, de orice partid sau coterie politică la noi, în care să nu se găsească cel puţin un articol ca să pledeze pentru ridicarea nivelului economic şi cultural al poporului nostru şi să se întreacă în propuneri şi discutarea diferitelor mijloace pentru ajungerea acestui ţel. Acestui curent frumos şi înălţător din ţara noastră nu-i găsim samăn în ţările balcanice. Ni pare rău de bietele popoare de-acolo, căci şi lor li s’ar cădea să aibă tichnă şi să se bucure de binefacerile unei păci îndelungate, în răstimpul căreia s’ar mai toci asperităţile dintre ele, s’ar mai îmblânzi lumea lor şi ar deveni oameni de omenie, în loc de sălbătăciuni de oameni. Dorim ca intelectualii ţărilor balcanice să fie pildă de la noi, să gândească la lecuirea nevoilor reale ale popoarelor lor, iar nu a nevoilor create de-o superfetaţie şovinistă, de la locul ei. Binevoiască, în primul rând, intelectualii bulgari să vadă cât de greşită şi artificială a fost direcţiunea ce-au dat-o poporului lor , cum pe un popor cunoscut ca muncitor şi cumpătat, intelectualii l-au condus atât de greşit, încât astăzi, nn toată lumea, acest popor e considerat de sălbatec, hrăpăreţ pănă la hoţie, ilustrat de falsitate şi lipsit de orice simţimânt nobil de recunoştinţă. Am avut ocazie să vorbim cu Bulgari muncitori, ţarani, şi ne-a părut omeneşte rău cum de stratul lor suprapus i-a condus atât de greşit, dotându-i cu o mentalitate nepotrivită pentru civilizaţia actuală, mentalitate care a fost cu oroare constatată de toată lumea străină cultă din Europa. Este cu adevărat de plâns poporul bulgar că a avut nenorocul, şi el mai are încă, de- a fi atât de rău condus de aşa zişii intelectuali, cari, oricum ar fi ei, fie pe câmpul ştiinţei, literaturei, politicei sau artei militare, nu apar în lumina unor parveniţi netoţi. Avem însă nădejde că populaţia bulgară aflată pe partea din Dacia Aureliană, cât ne-a revenit înapoi nouă, se va elibera de greşita direcţiune a conducătorilor ei de pănă acuma şi va apuca drumul sănătos al civilizărei. REFORME Un vânt de nemulţumire de starea actuală de la noi suflă, de multă vreme, de la un capăt la celălalt al Ţărei. Focul, care mocnea, la 1307 a izbucnit sub forma răscoalelor săteşti. Şi dacă, prin forţa armată s’a izbutit să fie înăbuşit, el n’a fost stâns cu desăvârşire de neînsemnaţile şi nemulţumitoarele reforme agrare ale partidului liberal. Din contra, de la 1907 şi până astăzi nemulţumirile n’au făcut decât să sporească, atât la ţară, cât şi la oraşe, iar campania din Bulgaria să umple măsura nemulţumirilor, având darul a arăta păcătoşenia organizaţiei noastre sociale şi marea deosebire între această organizaţie de care ne bucurăm noi, ţară bogată şi civilizată, şi între cei din Bulgaria, ţară cu mult mai nouă, mai săracă şi mai înapoiată în cultură. Lumea de la noi aşteaptă, şi nu fără drept temeiu, să vadă imediata înfăptuire a reformelor cari să dea o faţă cu totul nouă organizaţiei noastre sociale. De bine de rău, partidul liberal, prin şeful său, şi-a manifestat intenţiile ce le are în această privinţă, intenţii absolut nesuficiente, întrucât se mărginesc numai la unificarea colegiilor electorale şi la exproprierea marilor proprietăţi rurale. Cel mai mult chemaţi, insă, a-şi spune cuvântul, membrii guvernului, tac chitic asupra acestor reforme, preocupaţi fiind numai de găsirea mijloacelor prin cari şi-ar putea prelungi sfârşitul fatal al agoniei în care se zbat. Jumătatea democrată din guvern declară, prin organele sale autorizate, că partidul conservator democrat nu opune negaţiunea reformelor propuse de liberali, fâr’a spune ce vrea şi cum vrea ; ceelaltă jumătate însă, nu spune nici atât, închizându-se într’un absolut mutism. Să bage bine de seamă cei ce cârmuesc trebile Ţărei, căci răbdarea tuturor e pe sfârşite şi dacă nu vor lua măsuri pentru înlăturarea nemulţumirilor, odată izbucnit focul din nou, el nu va mai putea fi potolit şi Ţara va face prin sine ceea ce politicianii nu vor să facă, pentru a-şi menaja interesele lor. Dizolvarea Parlamentului Este actualul Parlament expresiunea adevărată a voinţei naţionale ? Mai poate el reprezenta Ţara ? Iată întrebările ce trebue sa şi pue factorii constituţionali cari au menirea a supraveghea la bunul mers al trebilor Ţărei, şi la care nu se poate răspunde de cat în mod negativ. In împrejurările exterioare ce se desfăşurau anul trecut în imediata apropriere a Ţărei noastre, Suveranul a găsit bun şi de trebuinţă ca un acord să intervie între partidele politice de la noi. Din acest acord a eşit guvernul de colaborare, căruia Regele i-a acordat dizolvarea fostului Parlament şi tot din acest acord a rezultat actualul Parlament care, departe de a fi expresiunea Naţiunei, a fost expresiunea acestui acord, care a hotărât mai dinainte cine şi unde să fie aleşi pretinşii aleşi ai Naţiunei. Aceleaşi împrejurări exterioare au hotărât şi Ţara să cadă de acord cu Suveranul ei, pentru a nu tulbura dulcea armonie stabilită între El şi conducătorii celor trei partide politice. Alegătorul, îngrijorat de interesele superioare ale Ţărei, a tolerat să i se siluiască voinţa sa, să i se falsifice reprezentanţa şi a votat — cu mici excepţii — tot ceia ce i sa propus, chiar şi pe d. C. Stere la colegiul I de Cameră, colegiu al căruia duşman ireductibil e d-sa. Astăzi, lucrurile sau schimbat. Situaţia în politica externă a fost lămurită prin încheierea păcei de la Bucureşti. Odată această pace încheiată, datoria guvernului de colaborare era ca să convoace imediat Parlamentul, să îi supue spre ratificare epilogul împrejurărilor cari i-au dat naştere şi să ceară Suveranului dizolvarea lui, chiar dacă această cerere ar fi atras după ea şi depunerea mandatului guvernului de colaborare, înjghebat nu în vederea cârligărei lui la putere cât mai lung timp posibil, ci întrun scop anumit. Aceasta nu numai că nu a făcut, dar guvernul pare hotărât a merge sub formaţia actuală—ba chiar ar fi râvnind şi la oarecari remanieri ministeriale—cu Parlamentul actual. Or, aceasta constituind o flagrantă caloare a Constituţiei, întrucât timp Ţara nui reprezentată în Parlament prin adevăraţii mei mandatari, ci prin numiţii guvernului, datoria M. S. Regelui e de a face ca lucrurile să reintre în legalitate, dizolvând Parlamentul şi convocând alegătorii pentru alegeri nouă. Şi dacă M. S. Regele nu va face-o, Ţara va şti să şi impue voinţa sa şi să facă să i se respecte drepturile ei. Greva de la poştă şi telegraf De mult timp domneşte o agitaţie surdă în întregul corp al funcţionarilor telegrafo-poştali, cari se cred nedreptăţiţi prin faptul că li se cere multă muncă şi li se dă, în schimb, puţină plată. Fostul director general al telegrafelor şi poştelor, d. Verzea, încredinţându-se de această stare agitată a spiritelor şi având siguranţa că, într’un viitor mai mult sau mai puţin apropiat, ea va izbucni într un mod violent şi păgubitor şi Statului şi publicului, a avut înţăleapta prevedere de a căuta să înlăture această izbucnire, alcătuind un proiect de lege pentru organizarea serviciului telegrafo-poştal, prin care se aduceau oarecare îmbunătăţiri a stării funcţionarilor acestui însămnat serviciu. Proiectul d-lui Verzea a primit aprobarea celor două Corpuri Legiuitoare, dar zădarnic funcţionarii telegrafo-poştali aşteaptă de doi ani îmbunătăţirea soartei lor, deoarece punerea legei în aplicare se tot amână din april în octombre şi din octombreîn april, sub pretextul lipsei de fonduri budgetare. Auziţi, mă rog, pe când prin fiecare budget se crează sinecuri nouă ce însumează, ca salare şi diurne, milioane şi chiar zeci de milioane, pentru aceşti nenorociţi, din a cărora muncă chinuitoare Statul trage foloase însemnate, nu se găsesc mijloace budgetare pentru punerea în aplicare a unei legi devenită perfectă şi deci obligatoare. Această stare de lucruri a ajuns să exaspereze pe funcţionarii telegrafo-poştali, şi cu deosebire pe cei mai mărunţei, cărora cuţitul le-a, ajuns la dos. Factorii poştali din Bucureşti s’au pus în grevă, şi, dacă au fost înduplecaţi să reieie lucrul, n’au făcut-o de cât faţă cu promisiunile ce li s’au dat că legea, în ceea ce’i priveşte pe ei, va fi pusă în aplicare. Şi nemulţumirea nu’i numai în Bucureşti şi numai printre factorii poştali — cei mai obijduiţi — cari, pentru o muncă excesivă, primesc 60—100 lei lunar nominal, în realitate însă cu mult mai puţin, căci multe şi grele sunt reţinerile ce li se fac şi amenzile la cari sunt supuşi ; ea şi generală printre toţi funcţionarii acestui serviciu şi din întreaga Ţară, şi dacă d. ministru de interne nu se va grăbi să găsească mijloacele