Gazeta de Sud, octombrie 1999 (Anul 5, nr. 1392-1416)
1999-10-01 / nr. 1392
Enormul dezavantaj al presei cotidiene stă în supunerea sa necondiționată dinamicii năucitoare a realității. în România, ca de altfel peste tot în lume, ziarele și posturile de televiziune se năpustesc asupra întîmplării care face evenimentul clipei. Firesc, în aceste condiții, ca întîmplările din realitate să fie consumate de presă ca niște semințe de floarea-soarelui. Le crănțăm, le scuipi doar de dragul mișcării, deoarece în burtă nu-ți mai rămîne nimic. Această lege severă, nenorocită, a presei și-a spus cuvîntul și în abordarea tărășeniei de la Brașov. Ea a fost în atenția jurnalelor doar cîteva zile, cu o intensitate scăzînd treptat-treptat pînă în vecinătatea șoaptei abia auzite. între timp, alte evenimente au dat buzna și, lovind cu coatele, au luat locul paginilor întîi din presă întîmplărilor de la Brașov: demisiile din PD, plecarea lui Ovidiu Grecea de la AVAB, achitarea maiorului Gabor. Fatalmente, cele întîmplate la Brașov au fost împinse de pe pagina întîi pe paginile din interior, urmînd, sub puterea procesului mai sus amintit, să cadă în curînd dincolo de hotarele presei, în uitarea la care sînt condamnate toate evenimentele ce lasă impresia, o zi-două, că vor rămîne o veșnicie în memoria opiniei publice. Procesul pe care l-am poreclit consumarea evenimentelor de către presă ca pe niște semințe de floarea-soarelui a făcut ca afacerea de la Brașov să fie abordată doar la nivelul senzaționalului ieftin. Dacă am avea, poate, și niște săptămînale solide, în genul L'Express, Times, cred că evenimentele de la Brașov ar fi avut șansa de a fi atacate și dincolo de suprafața lor țipătoare, printr-o pătrundere în adîncimea socială, morală și politică. Se impunea și se impune o asemenea atacare a subiectului, deoarece afacerea a scos la suprafață slăbiciuni de fond ale societății românești postdecembriste, slăbiciuni a căror lichidare nu poate fi făcută în doi timpi și trei mișcări, prin arestarea de-a valma a capilor celor două bande, prin măsuri luate pe picior de către Parchet și de către Poliție, prin controverse parlamentare răsunătoare. Conștient că dezbaterea acestor aspecte de fond ale faptelor de la Brașov n-au cum să încapă în spațiul limitat al unui editorial, mă voi mărgini să evidențiez doar două din posibilele teme ale unei necesare abordări mai ample și mai profunde. 1. întreaga presă și-a concentrat atenția exclusiv pe prestația Poliției și a Parchetului în timpul confruntării de stradă dintre cele două bande. După opinia mea, felul în care au acționat organele de ordine s-a dovedit adecvat situației. Sigur, e ușor să critici din birourile luxoase de cotidiane centrale - așteptat acasă de piscină și de maseuze organele de ordine din Brașov pentru că n-au pus mitralierele pe cele două bande. Peste tot în lume însă, tocmai necesitatea de a asigura ordinea publică, de a evita vărsarea de sînge și chiar înspăimîntarea unui întreg oraș obligă poliția la evitarea intrării în forță cînd e vorba de confruntări de stradă în plină desfășurare între bande înarmate. Spre altceva trebuia să-și îndrepte atenția presa. Și anume, spre faptul că a fost nevoie de scandalul de la Brașov pentru a se da pe față o realitate extrem de primejdioasă a României de azi, o realitate ținută ascunsă de liderii puterii de la București, în frunte cu Emil Constantinescu. E vorba de existența taxei de protecție. Nu numai la Brașov, dar și în alte locuri din țară, marii și micii proprietari nu sînt apărați de către lege. Alde Opriș și Diaconescu și-au scrîntit fălcile de atîtea discursuri despre necesitatea de a ocroti proprietatea privată. Această ocrotire, fundamentală într-o economie de piață serioasă, nu constă însă, cum cred Emil Constantinescu, Valeriu Stoica și alți politicieni de doi bani, în retrocedarea proprietăților, ci în apărarea micului și marelui întreprinzător de pericole cum ar fi: jefuirea de către bandiți, nerespectarea contractelor, șicanarea de către Garda Financiară și alte instituții de control, care și-au făcut un obicei din a descinde în forță la sediile firmelor private și a le lua la paricat cînd trebuie și cînd nu. Evenimentele de la Brașov au dezvăluit că micii și marii întreprinzători, văzînd că nu sînt ocrotiți de lege, au apelat la măsura ilegală de a plăti o taxă de protecție unor bande înarmate. Nu pentru că n-a intervenit în forță trebuie criticată Poliția din Brașov, ci pentru că n-a reușit să dea firmelor private din acest oraș sentimentul de siguranță în fața bandiților, obligîrndu-le să apeleze pentru a-și apăra avutul nu la organele de ordine, ci la bande înarmate. 2. Tărășenia de la Brașov a mai dezvăluit o realitate asupra căreia trebuie să mai medităm heirup-ismul din societatea românească de azi. A fost nevoie de scandalizarea opiniei publice prin campania de presă declanșată pentru ca Poliția și Parchetul să se pună în mișcare, pentru ca politicienii de la putere să înceapă să se agite. Numai că felul în care au acționat organele de ordine după izbucnirea scandalului n-a dovedit calmul necesar unor acțiuni precum arestarea și anchetarea unor cetățeni, sancționarea factorilor responsabili din ierarhia Poliției și Parchetului, ci o goană turbată de a demonstra că nu se stă cu mîinile în sîn. Indiscutabil, cei implicați în confruntările de la Brașov trebuia să facă subiectul arestării și anchetării. Asta nu însemna însă că astfel de acțiuni trebuia făcute hei rup-ist, fără respectarea procedurilor legale, numai și numai pentru a da satisfacție presei. Or, așa cum s-a văzut, după izbucnirea campaniei din presă, Poliția și Parchetul au trecut la arestări de-a valma, voit spectaculoase, în disprețul procedurilor legale. (continuare în pagina 3) C Domnule Constantinescu, mai credeți : Ia Dumnezeu? Prețurile sar în aer fix înainte de venirea iernii, lăsînd marea parte a populației cu răsuflarea tăiată preventiv, ca un fel de antrenament pentru dezastrul ce va să vină o dată cu gerul. După ce ne-am plîns cu toții de scumpirile la kilowați și gigacalorii, minunîndu-ne cum de-am mai putea să ajungem pînă la primăvara preelectorală, vajnicii cîrmuitori ai țării ne mai lasă o dată, ete-așa, de probă, în bătaia prețurilor pornite de capul lor. Și cum să sari mata - cetățean amărît la gîtul final al domnului guvernant, cînd el îți explică, răbdător și înțelegător, de ce trebuie să-ți mai iei o cojoacă-n spinare, să vinzi lucrurile de prin casă pentru a-ți acoperi datoriile sau să te transformi, volens-nolens, în vegetarian cu apucături de ascet în devenire? Milos din cale-afară, un ministru graseiat se apleacă spre popor declared că speră ca majorările de prețuri „să nu fie dramatice“. Altul spune că de vină e economia care stă impertinentă pe loc, împiedicîndu-ne să huzurim așa cum ar vrea sufletul nostru. Omul simplu pe care îl întîlnești pe stradă nu mai comentează aproape nimic. Abia deși mai ridică privirea obidită din pămînt ca să îți spună că-i mai groaznic și fără scăpare ca niciodată: „Nici Ceaușescu și nici Iliescu nu ne-au chinuit în halul ăsta. Și măcar de-ar avea vreun folos, dar toată lumea vede că ne ducem de rîpă. Nici Dumnezeu nu ne mai scapă!“ Domnule Constantinescu, apropo de Iliescu sau de Ceaușescu, cum vreți - vă întrebăm și noi, respectuos, mai credeți în Dumnezeu ? F.R. Prețurile ne îngroapă de vii Ca să iei aprobări de la Primăria Craiova, trebuie să cotizezi pentru Polivalentă Primarul Craiovei este hotărît să facă orice pentru a „conserva măcar Sala Polivalentă“. Toate persoanele care solicită autorizație de urbanism sau orice alt act de la primărie trebuie să cotizeze „de voie, de nevoie“ la fondul deschis pentru reconstrucția sălii. Vasile Bulucea spune că nu crede că va strînge foarte mulți bani, însă trebuie făcut ceva pentru Polivalență: „Nu-mi fac iluzii că vom strînge zeci de miliarde, însă măcar două - trei miliarde de lei pentru consevarea lucrărilor deja începute tot vom strînge. Fiecare societate va cotiza după puteri“. • Nicoleta ENE ANUNȚ IMPORTANT Astăzi, la sediul redacției din str. loan Maiorescu nr. 10, ora 17.00, au loc tragerile la sorți pentru acordarea Marelui premiu al Gazetei de Sud - DACIA 1310 și a celor patru premii de cîte 1.000.000 de lei abonaților GdS. Datornicii de la 20 de asociații craiovene vor face duș cu apă rece Toate asociațiile de locatari care nu și-au achitat datoriile către Regia de Termoficare pînă în luna aprilie inclusiv rămîn începînd de astăzi fără apă caldă. Tatian Tudorache, directorul regiei, a spus că va fi întreruptă furnizarea apei calde la peste 20 de asociații: „Numărul total al asociațiilor craiovene care au rămas fără apă caldă va depăși de azi cifra 50. Datoria pe care trebuie să o recuperăm de la populație a mai scăzut de la 19 miliarde de lei la 12,6 miliarde de lei, neluînd în calcul facturile pentru luna septembrie, însă, problemele noastre financiare rămîn în continuare destul de mari, iar populația trebuie să-și achite întreținerea la zi dacă vrea să aibă apă caldă.“ • Doina GLIGĂ într-o ședință fulger, ieri, în jurul prînzului, Mircea Criste, procurorul general al României, a comunicat oficial procurorilor din Dolj numele magistraților care au fost numiți la conducerea Parchetului Județean. George Popa Dună este noul prim-procuror al Parchetului de pe lîngă Tribunalul Dolj, în locul lui Aurel Băjenaru. La conducerea Parchetului Local de pe lîngă Judecătoria Craiova a fost numit Claudiu Mirel Dinculescu, în locul lui George Popa Dană. Horia Diaconescu, procurorul general al Parchetului Curții de Apel Craiova, a declarat că procurorul general al României a venit ieri la Craiova special pentru a face noile numiri. Diaconescu a mai spus că rezultatele anchetei asupra scandalului au fost comunicate oficial procurorilor doljeni foarte repede, într-un sfert de oră. Deocamdată, postul lui Robert Kelemen, de adjunct al primului procuror al Parchetului de pe lîngă Judecătoria Craiova, rămîne vacant. • Andreea BĂLAȘA, Radu FIRAN AMĂNUNTE ÎN PAGINA 7 Mircea Criste a venit, a numit, a plecat Postul lui Robert Kelemen a rămas vacant Datai Network: Acces Internet la 2Mb/s acum și în Craiova! Str. Ion Maiorescu nr. 10, et 6, Craiova Tel/fax: 051-418.266, http://www.pcnet.r Dacă te oprești acum din citit, nu vei afla care este cea mai buniferi 1 Vezi pag. 5 NU VA LASAȚI ÎNȘELAȚI! A1.EGAT1 PLICULEȚUL ORIGINAL DE ELITA INSTANT 1.8 g ! Iată cum puteți deosebi adevăratele pliculețe de Elita Instant de 1.8 g de orice alt fals de pe piață. Pliculețul original este mult mai mare și mai pătrățos decît falsurile! Cumpărați doar acele pliculețe ce au înscris pe verso numele și adresa completă a importatorului autorizat: „Importată și distribuită de Elite România SRL, Str.Theodor Pallady, nr. 54-56, sector 3, București, cod. 74558“. ATENTIE: DOAR ÎN PLICULEȚELE ORIGINALE DE ELITA INSTANT DE 1,8 GRAME PUTETI SAVURA AROMA CAFELEI ORIGINALE! ORIGINALF IS iAMEHTA «KrUOTIJA1AX AP": * »V.TM7M3IVM M*1«. 1»U2VB * NCIVB