Gazeta Învățământului, 1966 (Anul 18, nr. 832-879)

1966-09-16 / nr. 864

men PROLOG 15 septembrie 1966... In milioane de case e sărbătoa­re. De fapt, o sărbătoare pe întreg cuprinsul țării: începe un nou an școlar. Este o sărbătoare a tutu­ror, pe care, dacă am vrea să o exprimăm în cifre, am apela de fiecare dată la ordinul milioa­nelor. Patru milioane de elevi au tresărit emoționați la primul sunet al clopoțelului. Milioane de părinți le-au urmărit pașii sau i-au con­dus pînă în pragul claselor curate și luminoase, pe băncile cărora îi așteptau aproximativ 26 de mili­oane de manuale școlare gratuite, sau pînă în pragul laboratoarelor și cabinetelor școlare moderne do­tate cu materiale didactice a căror valoare se ridică anul acesta la peste 50 de milioane de lei. Ne-ar trebui milioane de ochi să cuprindem cu privirea această săr­bătoare minunată, bogată în fapte și semnificații. Iată numai cîteva. Secvențe dintr-o mare sărbătoare Ora 8... In Balta Albă, în acest imens cartier nou , modern, ca atîtea al­tele din București și din țară, a­­sistăm la o mică festivitate emo­ționantă. In jur mai este încă șan­tier. Miroase a moloz. Macaralele uriașe continuă să înalțe noi apar­tamente. Cu cîteva luni în urmă, atunci cînd s-au mutat aici cei mai noi locatari ai cartierului, a fost gata și școala. Astăzi, cu cele 24 de săli de clasă ale ei, strălucește sub pri­virile admirative ale primilor săi elevi, ale primelor cadre didactice care vor preda aici, ale părinților și ale constructorilor care privesc emoționați de la înălțimea sche­lelor ce se înalță peste drum. A fost tăiată panglica de la in­trare și acest gest inaugural, sem­nificativ, a însemnat pentru toți cei de față începutul unui nou an de muncă în cea mai tînără școa­lă a Capitalei, Școala generală nr. 88. ...In altă parte a Bucureștiului, in cartierul Giulești, la Școala gene­rală nr. 166. Alături de noi, urmă­rind emoționat cuvîntul de deschi­dere, un părinte, muncitorul Radu Iorga. A însoțit-o pînă aici pe fiica lui Manuela, care își începe acum viața de școlăriță. Emoții de în­ceput... Aflăm însă că Manuela este numai unul din cei zece copii ai muncitorului Radu Iorga. Pen­tru toți a avut aceleași emoții. Cel mai mare este inginer, altul este student, altul muncitor calificat într-o fabrică de medicamente, al­tul elev la liceu, patru sunt elevi ai școlii în care ne aflăm și alți doi se pregătesc să vină aici în anii următori. Un simplu muncitor are astăzi posibilități și condiții materiale, să-i învețe carte pe toți cei z­ece copii ai lui, să-i ducă pînă la școlile cele mai înalte — iată un alt fapt semnificativ întîlnit în a­­cest început de an școlar. ...La Craiova în același cadru festiv, deschiderea noului an șco­lar i-a găsit pe elevi și profesori gata să-și înceapă munca. Un mare număr de elevi, profesori și părinți au fost de față la inaugurarea săr­bătorească a cursurilor în cele 7 licee de specialitate care își încep în acest an activitatea aici. Profe­sorii de la Liceul energetic, care va funcționa cu cursuri de zi și serale, ca și cei de la Liceul de mașini și aparate electrotehnice, le-au vorbit elevilor despre importanța pe care o are pentru economia națională această nouă formă de învățămînt, înființată ca urmare a hotărîrilor celui de al IX-lea Congres al P.C.R., arătîndu-le ce perspective largi vor dobîndi în urma însușirii temeinice a cunoștințelor de cul­tură generală și a pregătirii teore­tice și practice de specialitate.. Cum a pornit munca în noul an O dată încheiate festivitățile am pătruns în clase, în labora­toare, în cancelariile profesorilor, în cabinetele directorilor. Cum a pornit munca în noul an școlar ? La Liceul din Mizil, cursurile au început imediat după festivita­tea inaugurală. Primii care au in­trat la ore au fost învățătorii de la clasele I—IV și diriginții clase­lor V—XI. Directorul școlii, tov. Const. Drăjneanu, ne prezintă școala frumoasă și curată și, în mod special, muzeul de istorie, realizat prin strădaniile prof. Const. Dragomirescu. Apoi ne vor­bește despre munca noului an șco­lar. Un element esențial al bunei desfășurări a muncii didactice încă din prima zi îl constituie planul general de muncă al școlii. Este poate lucrul cel mai greu, cel mai pretențios din tot ce a constituit gama largă de probleme care tre­buiau rezolvate pînă la deschide­rea cursurilor. In fond, el oglin­dește — prin felul cum cuprinde problemele, prin felul cum își pro­pune să le rezolve — capacitatea colectivului pedagogic, purtînd pe­cetea­­ personalității directorului, a învățătorilor și profesorilor care au contribuit la conceperea și de­finitivarea lui. Planul general de muncă al liceului din Mizil este pus la punct, urmînd ca discutarea lui să aibă loc peste cîteva zile. — Alcătuind planul general — ne-a spus directorul Drăjneanu — nu ne-am mulțumit doar cu enu­merarea problemelor muncii noa­stre în acest an, nici cu includerea unor sarcini universal valabile — ca „asigurarea însușirii integrale a prevederilor cerute de progra­me", „întărirea disciplinei" etc. Am­­ căutat să gîndim pe durata unui întreg an școlar măsurile menite să ducă la îndeplinirea sarcinilor fundamentale ale școlii, în direcția determinată de condiți­ile concrete în care lucrăm. Ne-am propus, de pildă, să întărim carac­terul științific al lecțiilor, legătu­ra lor cu viața. De aceea în pla­nul general am inclus sarcina de a se înlătura verbalismul, de a se demonstra orice adevăr prezentat elevilor. Ce măsuri am prevăzut în legătură cu aceasta ? Pe lîngă urmărirea atentă de către condu­cerea școlii a acestei probleme în cadrul asistentelor, pe lîngă discu­țiile individuale cu profesorii, vom organiza și o consfătuire pe aceas­tă temă — în cadrul comisiilor me­todice întîi și apoi în cadrul con­siliului pedagogic. Cu ajutorul or­ganizației sindicale, vom redacta periodic liste de materiale biblio­grafice pe această temă, pe care le vom pune la dispoziția profe­sorilor. ...La Școala generală din comu­na Sapoca, raionul Buzău (director tov. Ion Bădan) rezultatele muncii intense de pregătire desfășurată de directorul școlii și de profesorii ei au putut fi simțite încă din pri­ma zi de școală. Totul era pus la punct, iar cursurile au început nu cu un orar improvizat, cum se o­­bișnuiește pe alocuri, ci cu un orar definitiv. Planul general de mun­că a fost discutat în consiliul pe­dagogic cu 3 zile înainte de data deschiderii cursurilor. Am reținut, consultîndu-l, atenția pe care co­lectivul didactic al școlii își pro­pune s-o dea activității educative, muncii cu pionierii, învățătorii și profesorii din Sapoca doresc să or­ganizeze în rîndurile copiilor for­me de activitate cît mai variate și mai atractive, care să asigure par­ticiparea lor afectivă, să le dez­volte spiritul de inițiativă, să le formeze deprinderi de activi­tate independentă. De aceea ei și-­au propus să înlăture dădăcea­la, tutelarea măruntă, care îi obo­sește și îi plictisește pe copii ori­­cît de interesantă și atractivă în C­ RADOI AL. I. VLADIMIR (Continuare în pag. 4-a) Manuale noi, orizonturi noi CALITATE A trecut vacanța, au trecut festivitățile și emoțiile reîntîlnirii cu școala. Ca un vast an­grenaj în care nu nu­mai fiecare sistem, dar și fiecare piesă, fieca­re șurub își au locul și funcția lor, în care totul se desfășoară conform unui program bine pus la punct, în­­vățămîntul și-a reîn­ceput activitatea. Motorul care ii de­termină în primul rînd „producția" îl consti­tuie munca la lecție — aspectul cel mai im­portant, cel mai dina­mic al acestui vast an­grenaj. Aici, la lecție, se formează orizontul de cunoștințe al tine­retului, se modelează conștiința lui. De ca­litatea lecțiilor ține în ultimă instanță calita­tea rezultatelor obți­nute în procesul in­­structiv-educativ. Ce asigură calitatea lecțiilor ? S-ar părea că este de ajuns ca ele să fie pregătite minu­țios din punct de ve­dere științific și meto­dic, pentru ca totul să meargă cum trebuie. Aceste condiții sînt, ce-i drept, necesare — dar nu și suficiente. Planurile de lecție pot fi alcătuite oricît de savant, profesorul poa­te fi „înarmat pînă în dinți" cu cunoștințe de specialitate și de metodică, articulația orei poate să cuprindă toate verigile cerute — și, totuși, lecția să nu dea rezultatele scontate. țîmplă cînd Așa se în­­predarea nu ține seama de mer­sul gîndirii copilului, de particularitățile a­­cestei gîndiri. Se uită uneori că fiecare oră de clasă nu este altce­va decît un moment al procesului nesfîrșit al cunoașterii, pe care gîndirea copilului îl străbate gradat. Nu lecția care corespunde unor norme, unor ca­noane generale îl a­­jută pe elev în proces, ci lecția acest care supune normele, ca­­noanele, unei realități date, care orientează efortul lui intelectual, mersul progresiv gîndirii sale spre înțe­al­­egerea rațională a lu­crurilor. Adevărata misiune a profesorului este de a adapta tot arsenalul pregătirii lui la condițiile concrete ale clasei, pentru ca fiecare lecție să în­semne parcurgerea cu succes a unei porțiuni din drumul cunoaște­rii. Iar măiestria lui constă în a-i face pe elevi să trăiască la fiecare lecție emoția cunoașterii, să încerce marea bucurie de a se fi ridicat din necu­noaștere la lumina în­țelegerii. Și tot atît de impor­tant este ca fiecare lecție — indiferent de obiectul predat — să-și lase amprenta nu nu­mai în gîndirea elevi­lor, ci și în sentimen­tele și convingerile lor. Și aici hotărîtoare este calitatea muncii. Dacă necesitatea de a asigura lecțiilor un ca­racter educativ se tra­duce prin „momente* educative care rup cursivitatea predării, care sînt evident „li­pite", nu vom reuși să facem prea multe, căci copiii simt puternic tot ceea ce este arti­ficial, forțat; încă o dată, este vorba de măiestrie: dacă te străduiești să fii un pedagog adevărat, a­­tunci vei găsi, de fie­care dată, firul care îți dă posibilitatea să realizezi scopul educa­tiv prin idei legate or­ganic de conținutul predării. Inlăturînd „momentele moraliza­toare", lecția însăși, în ansamblul ei, va avea un caracter educativ. Calitatea — unul dintre imperativele majore ale societății noastre — reclamă mai mult decît înde­plinirea conștiincioasă a obligațiilor profesio­nale , reclamă o atitu­dine afectivă, pasiona­tă, față de aceste o­­bligații. TRAIAN ISPAS PROLETARI DIN TOATE ȚĂRILE. UNIȚI VA1 ISTORIA ȘCOLII ROMÂNEȘTI Orice retrospectivă, orice isto­ric al școlii — de la instantaneele care surprind momente ale dez­voltării sale și pînă la proiectarea unei lumini mai largi asupra evo­luției diverselor ramuri ale în­­vățămîntului — constituie impli­cit o evocare a însăși istoriei cul­turii din epoca respectivă. Recapi­­tulînd în esență marile etape ale dezvoltării culturii naționale, o­­glindind modul în care au evoluat în timp preocupările științifice și realizările tehnice ale oamenilor, istoria învățămîntului românesc reproduce fidel povestea vie a trecutului istoric al poporului, descoperind semnificații paralele, relevînd indirect participarea na­țională la marele concert al idei­lor științifice și tehnice privite în lumina necontenitului lor progres. In acest fel istoria școlii româ­nești, ca oricare istorie a învăță­­mîntului în genere, reprezintă nu numai prezentarea unor informații despre aceia care au învățat ge­nerațiile să știe și să gîndească, ci mai ales, descoperirea progresului cuprins implicit în procesul de în­­vățămînt. O prejudecată încă răspîndită situează începutul procesului de învățămînt o dată cu intervenția scrisului în „tehnica organizată“ a dobîndirii de noi cunoștințe. Să vedem așa lucrurile ar fi o eroare și ar însemna să procedăm sim­plist. Din însăși analiza conceptu­lui de învățămînt reiese limpede că, vechi —cum spune o vorbă populară — de cînd lumea, în­­vățămîntul a cunoscut la toate popoarele o multilaterală formă orală, pentru a trece abia apoi la forma înregistrată prin documen­te directe, la învățămîntul scris. Răspîndit prin tradiția orală, care lega de-a dreptul pe cel ce învăța de ucenicul său în ale învățăturii, înainte de a ajunge cartea învățămîntul a­­„știință de fost timp de veacuri dobindite de mește­șug, de deprindere, reprezentînd tocmai aspectul dinamic, de cu­noaștere în devenire, ascuns în cuvîntul „știință“, care este mai mult decît o simplă informare. A­­cest aspect al lucrurilor însă re­levă încă de la început prezența și importanța științei propriu-zise și a tehnicii în cadrul diferitelor forme sub care se practica învăță­­mîntul oral. Ne mirăm astăzi în fața „gînditorului“ de la Haman­­gia, a vaselor policrome moștenire marilor muzee de lăsate cul­tura omului de la Cucuteni, a or­namentelor încrustate și cizelate pe casca de aur a unui luptător de altădată, descoperită într-un vechi mormînt tracic. Toate aceste fru­museți, adevărate săgeți trase de arta și talentul unor îndepărtați strămoși în uimirea viitorilor lor strănepoți, nu ar fi fost posibile dacă pe anonimii sculptori, cera­­miști și cizelatori de metal nu i-ar fi învățat cineva, în mod organizat, cum să lucreze... Iată pentru ce, încă de la înce­puturile sale, istoria învățămîntu­­lui ar fi incompletă dacă dezvol­tarea lui nu ar fi urmărită și pe latura raporturilor sale cu știința și tehnica. Dar a urmări dezvolta­rea învățămîntului cu această specială privire asupra științei și tehnicii înseamnă în fapt a merge pas cu pas prin istoria omenirii, considerată într-un­a dintre ramu­rile ei cele mai caracteristice. Dacă în istoria învățămîntului din România tradiția orală a ju­cat un rol atît de însemnat la în­ceputurile lui, fiind atît de strîns legată de tehnică, nici după de­buturile învățămîntului românesc, scris și organizat ca atare — sem­nalat prin școala de la biserica românească din Șcheii Brașovului încă din anul 1495 — raporturile dintre tehnică și știință pe de o parte și școală pe de alta nu au lipsit. Dimpotrivă, ele s-au accen­tuat, mai ales după ce în evoluția învățămîntului s-a trecut de la procesul de învățămînt legat de religie, la învățămîntul laic. Dacă laicizarea învățămîntului a însem­nat o efectivă condiție de progres, nu trebuie uitat că una dintre fi­lele principale ale acestui progres o constituie tocmai strînsa legă­tură dintre învățămînt și știință,­­dintre învățămînt și tehnică, a­­ceasta din urmă considerată ca o dezvoltare aplicativă a celeilalte. Despre dezvoltarea învățămîn­­tului sau a științei și tehnicii s-a scris mult și la noi și, în general, în lume. Lucrările de sinteză, ca de pildă opera lui I. D. Știința în istoria societății, Bernal apă­rută la noi în Editura politică, fac serviciul unei largi informări pe linii generale. Nu lipsesc nici lu­crările de sinteză generală sau re­gională care se ocupă de unele probleme ale învățămîntului nos­tru. Așa sînt lucrările și în gene­ral materialele alcătuite cu prile­jul centenarelor universităților din Iași (1980) și București (1964). Ceea ce a lipsit însă a fost o am­plă lucrare de sinteză asupra evo­luției învățămîntului din țara noastră, considerat de la primele sale începuturi — în epoca trans­misiunii orale — și pînă în zilele noastre. La acest imperativ al actualului moment din cultura românească răspunde inițiativa luată de con­ducerea Ministerului învățămîn­­tului de a se trece la elaborarea unei ample istorii a învățămîntu­lui din România, cu specială pri­vire la știință și tehnică, destina­tă să prezinte într-o frescă de mari dimensiuni evoluția școlii românești, contribuția pe care a adus-o aceasta, de-a lungul vre­mii, la progresul social și mai ales neîntreruptele sale legături cu tradiția poporului român. A fost constituit, în acest scop, un colec­tiv de specialiști — din care fac parte cunoscute personalități ale vieții noastre culturale și științi­fice, cadre didactice cu o bogata experiență, pedagogi, istorici și is­torici ai științei și tehnicii. O dată constituit, colectivul a elaborat proiectul de tematică a lucrării, adoptînd periodizarea îndeobște cunoscută : comuna primitivă, e­­poca sclavagistă, trecerea spre feudalism, feudalismul timpuriu, feudalismul dezvoltat, descompu­nerea feudalismului (vol. I) , epo­ca de la descompunerea feuda­lismului pînă la școlile lui Gh. Asachi și Gh. Lazăr (vol. II) ; epo­ca de la școlile lui Gh. Asachi și Gh. Lazăr pînă la finele anului 1918 (vol. III). In același timp, colecti­vul și-a asigurat colaborarea unor cadre didactice și a unor cadre de specialiști din diferite ramuri ale științei și tehnicii din toate cen­trele universitare și de cultură din țară. In prezent s-a trecut la alcătu­irea unei scurte sinteze asupra dezvoltării învățămîntului științei și tehnicii în România, concomi­tent cu strîngerea datelor în ve­derea elaborării lucrării. S-a ho­­tărît ca, înainte de elaborarea propriu-zisă a celor trei volume, ca o pregătire documentară nece­sară acestei acțiuni, să se elabo­reze și să se publice o serie de studii cu caracter monografic. Ele vor începe să apară încă din acest an, fiind consacrate unor aspecte particulare ale istoriei învățămîn­tului din România și ale legătu­rilor sale cu știința și cu tehnica. Sînt prevăzute astfel să apară Conf. ing. IGOR IVANOV (Continuare în pag. 4-a) tN ACEST OTMAR: Centenarul George Coșbuc — pag. 2. Diferențieri specifice — pag. 3. Literatura științifico-fantastică și școala Pag­ 3. < .­­ Al treilea Congres interbalcanic al mate­maticienilor — pag. 4. Oameni și pasiuni — pag. 4.

Next