Gazeta Învățământului, 1966 (Anul 18, nr. 832-879)
1966-09-16 / nr. 864
men PROLOG 15 septembrie 1966... In milioane de case e sărbătoare. De fapt, o sărbătoare pe întreg cuprinsul țării: începe un nou an școlar. Este o sărbătoare a tuturor, pe care, dacă am vrea să o exprimăm în cifre, am apela de fiecare dată la ordinul milioanelor. Patru milioane de elevi au tresărit emoționați la primul sunet al clopoțelului. Milioane de părinți le-au urmărit pașii sau i-au condus pînă în pragul claselor curate și luminoase, pe băncile cărora îi așteptau aproximativ 26 de milioane de manuale școlare gratuite, sau pînă în pragul laboratoarelor și cabinetelor școlare moderne dotate cu materiale didactice a căror valoare se ridică anul acesta la peste 50 de milioane de lei. Ne-ar trebui milioane de ochi să cuprindem cu privirea această sărbătoare minunată, bogată în fapte și semnificații. Iată numai cîteva. Secvențe dintr-o mare sărbătoare Ora 8... In Balta Albă, în acest imens cartier nou , modern, ca atîtea altele din București și din țară, asistăm la o mică festivitate emoționantă. In jur mai este încă șantier. Miroase a moloz. Macaralele uriașe continuă să înalțe noi apartamente. Cu cîteva luni în urmă, atunci cînd s-au mutat aici cei mai noi locatari ai cartierului, a fost gata și școala. Astăzi, cu cele 24 de săli de clasă ale ei, strălucește sub privirile admirative ale primilor săi elevi, ale primelor cadre didactice care vor preda aici, ale părinților și ale constructorilor care privesc emoționați de la înălțimea schelelor ce se înalță peste drum. A fost tăiată panglica de la intrare și acest gest inaugural, semnificativ, a însemnat pentru toți cei de față începutul unui nou an de muncă în cea mai tînără școală a Capitalei, Școala generală nr. 88. ...In altă parte a Bucureștiului, in cartierul Giulești, la Școala generală nr. 166. Alături de noi, urmărind emoționat cuvîntul de deschidere, un părinte, muncitorul Radu Iorga. A însoțit-o pînă aici pe fiica lui Manuela, care își începe acum viața de școlăriță. Emoții de început... Aflăm însă că Manuela este numai unul din cei zece copii ai muncitorului Radu Iorga. Pentru toți a avut aceleași emoții. Cel mai mare este inginer, altul este student, altul muncitor calificat într-o fabrică de medicamente, altul elev la liceu, patru sunt elevi ai școlii în care ne aflăm și alți doi se pregătesc să vină aici în anii următori. Un simplu muncitor are astăzi posibilități și condiții materiale, să-i învețe carte pe toți cei zece copii ai lui, să-i ducă pînă la școlile cele mai înalte — iată un alt fapt semnificativ întîlnit în acest început de an școlar. ...La Craiova în același cadru festiv, deschiderea noului an școlar i-a găsit pe elevi și profesori gata să-și înceapă munca. Un mare număr de elevi, profesori și părinți au fost de față la inaugurarea sărbătorească a cursurilor în cele 7 licee de specialitate care își încep în acest an activitatea aici. Profesorii de la Liceul energetic, care va funcționa cu cursuri de zi și serale, ca și cei de la Liceul de mașini și aparate electrotehnice, le-au vorbit elevilor despre importanța pe care o are pentru economia națională această nouă formă de învățămînt, înființată ca urmare a hotărîrilor celui de al IX-lea Congres al P.C.R., arătîndu-le ce perspective largi vor dobîndi în urma însușirii temeinice a cunoștințelor de cultură generală și a pregătirii teoretice și practice de specialitate.. Cum a pornit munca în noul an O dată încheiate festivitățile am pătruns în clase, în laboratoare, în cancelariile profesorilor, în cabinetele directorilor. Cum a pornit munca în noul an școlar ? La Liceul din Mizil, cursurile au început imediat după festivitatea inaugurală. Primii care au intrat la ore au fost învățătorii de la clasele I—IV și diriginții claselor V—XI. Directorul școlii, tov. Const. Drăjneanu, ne prezintă școala frumoasă și curată și, în mod special, muzeul de istorie, realizat prin strădaniile prof. Const. Dragomirescu. Apoi ne vorbește despre munca noului an școlar. Un element esențial al bunei desfășurări a muncii didactice încă din prima zi îl constituie planul general de muncă al școlii. Este poate lucrul cel mai greu, cel mai pretențios din tot ce a constituit gama largă de probleme care trebuiau rezolvate pînă la deschiderea cursurilor. In fond, el oglindește — prin felul cum cuprinde problemele, prin felul cum își propune să le rezolve — capacitatea colectivului pedagogic, purtînd pecetea personalității directorului, a învățătorilor și profesorilor care au contribuit la conceperea și definitivarea lui. Planul general de muncă al liceului din Mizil este pus la punct, urmînd ca discutarea lui să aibă loc peste cîteva zile. — Alcătuind planul general — ne-a spus directorul Drăjneanu — nu ne-am mulțumit doar cu enumerarea problemelor muncii noastre în acest an, nici cu includerea unor sarcini universal valabile — ca „asigurarea însușirii integrale a prevederilor cerute de programe", „întărirea disciplinei" etc. Am căutat să gîndim pe durata unui întreg an școlar măsurile menite să ducă la îndeplinirea sarcinilor fundamentale ale școlii, în direcția determinată de condițiile concrete în care lucrăm. Ne-am propus, de pildă, să întărim caracterul științific al lecțiilor, legătura lor cu viața. De aceea în planul general am inclus sarcina de a se înlătura verbalismul, de a se demonstra orice adevăr prezentat elevilor. Ce măsuri am prevăzut în legătură cu aceasta ? Pe lîngă urmărirea atentă de către conducerea școlii a acestei probleme în cadrul asistentelor, pe lîngă discuțiile individuale cu profesorii, vom organiza și o consfătuire pe această temă — în cadrul comisiilor metodice întîi și apoi în cadrul consiliului pedagogic. Cu ajutorul organizației sindicale, vom redacta periodic liste de materiale bibliografice pe această temă, pe care le vom pune la dispoziția profesorilor. ...La Școala generală din comuna Sapoca, raionul Buzău (director tov. Ion Bădan) rezultatele muncii intense de pregătire desfășurată de directorul școlii și de profesorii ei au putut fi simțite încă din prima zi de școală. Totul era pus la punct, iar cursurile au început nu cu un orar improvizat, cum se obișnuiește pe alocuri, ci cu un orar definitiv. Planul general de muncă a fost discutat în consiliul pedagogic cu 3 zile înainte de data deschiderii cursurilor. Am reținut, consultîndu-l, atenția pe care colectivul didactic al școlii își propune s-o dea activității educative, muncii cu pionierii, învățătorii și profesorii din Sapoca doresc să organizeze în rîndurile copiilor forme de activitate cît mai variate și mai atractive, care să asigure participarea lor afectivă, să le dezvolte spiritul de inițiativă, să le formeze deprinderi de activitate independentă. De aceea ei și-au propus să înlăture dădăceala, tutelarea măruntă, care îi obosește și îi plictisește pe copii oricît de interesantă și atractivă în C RADOI AL. I. VLADIMIR (Continuare în pag. 4-a) Manuale noi, orizonturi noi CALITATE A trecut vacanța, au trecut festivitățile și emoțiile reîntîlnirii cu școala. Ca un vast angrenaj în care nu numai fiecare sistem, dar și fiecare piesă, fiecare șurub își au locul și funcția lor, în care totul se desfășoară conform unui program bine pus la punct, învățămîntul și-a reînceput activitatea. Motorul care ii determină în primul rînd „producția" îl constituie munca la lecție — aspectul cel mai important, cel mai dinamic al acestui vast angrenaj. Aici, la lecție, se formează orizontul de cunoștințe al tineretului, se modelează conștiința lui. De calitatea lecțiilor ține în ultimă instanță calitatea rezultatelor obținute în procesul instructiv-educativ. Ce asigură calitatea lecțiilor ? S-ar părea că este de ajuns ca ele să fie pregătite minuțios din punct de vedere științific și metodic, pentru ca totul să meargă cum trebuie. Aceste condiții sînt, ce-i drept, necesare — dar nu și suficiente. Planurile de lecție pot fi alcătuite oricît de savant, profesorul poate fi „înarmat pînă în dinți" cu cunoștințe de specialitate și de metodică, articulația orei poate să cuprindă toate verigile cerute — și, totuși, lecția să nu dea rezultatele scontate. țîmplă cînd Așa se înpredarea nu ține seama de mersul gîndirii copilului, de particularitățile acestei gîndiri. Se uită uneori că fiecare oră de clasă nu este altceva decît un moment al procesului nesfîrșit al cunoașterii, pe care gîndirea copilului îl străbate gradat. Nu lecția care corespunde unor norme, unor canoane generale îl ajută pe elev în proces, ci lecția acest care supune normele, canoanele, unei realități date, care orientează efortul lui intelectual, mersul progresiv gîndirii sale spre înțealegerea rațională a lucrurilor. Adevărata misiune a profesorului este de a adapta tot arsenalul pregătirii lui la condițiile concrete ale clasei, pentru ca fiecare lecție să însemne parcurgerea cu succes a unei porțiuni din drumul cunoașterii. Iar măiestria lui constă în a-i face pe elevi să trăiască la fiecare lecție emoția cunoașterii, să încerce marea bucurie de a se fi ridicat din necunoaștere la lumina înțelegerii. Și tot atît de important este ca fiecare lecție — indiferent de obiectul predat — să-și lase amprenta nu numai în gîndirea elevilor, ci și în sentimentele și convingerile lor. Și aici hotărîtoare este calitatea muncii. Dacă necesitatea de a asigura lecțiilor un caracter educativ se traduce prin „momente* educative care rup cursivitatea predării, care sînt evident „lipite", nu vom reuși să facem prea multe, căci copiii simt puternic tot ceea ce este artificial, forțat; încă o dată, este vorba de măiestrie: dacă te străduiești să fii un pedagog adevărat, atunci vei găsi, de fiecare dată, firul care îți dă posibilitatea să realizezi scopul educativ prin idei legate organic de conținutul predării. Inlăturînd „momentele moralizatoare", lecția însăși, în ansamblul ei, va avea un caracter educativ. Calitatea — unul dintre imperativele majore ale societății noastre — reclamă mai mult decît îndeplinirea conștiincioasă a obligațiilor profesionale , reclamă o atitudine afectivă, pasionată, față de aceste obligații. TRAIAN ISPAS PROLETARI DIN TOATE ȚĂRILE. UNIȚI VA1 ISTORIA ȘCOLII ROMÂNEȘTI Orice retrospectivă, orice istoric al școlii — de la instantaneele care surprind momente ale dezvoltării sale și pînă la proiectarea unei lumini mai largi asupra evoluției diverselor ramuri ale învățămîntului — constituie implicit o evocare a însăși istoriei culturii din epoca respectivă. Recapitulînd în esență marile etape ale dezvoltării culturii naționale, oglindind modul în care au evoluat în timp preocupările științifice și realizările tehnice ale oamenilor, istoria învățămîntului românesc reproduce fidel povestea vie a trecutului istoric al poporului, descoperind semnificații paralele, relevînd indirect participarea națională la marele concert al ideilor științifice și tehnice privite în lumina necontenitului lor progres. In acest fel istoria școlii românești, ca oricare istorie a învățămîntului în genere, reprezintă nu numai prezentarea unor informații despre aceia care au învățat generațiile să știe și să gîndească, ci mai ales, descoperirea progresului cuprins implicit în procesul de învățămînt. O prejudecată încă răspîndită situează începutul procesului de învățămînt o dată cu intervenția scrisului în „tehnica organizată“ a dobîndirii de noi cunoștințe. Să vedem așa lucrurile ar fi o eroare și ar însemna să procedăm simplist. Din însăși analiza conceptului de învățămînt reiese limpede că, vechi —cum spune o vorbă populară — de cînd lumea, învățămîntul a cunoscut la toate popoarele o multilaterală formă orală, pentru a trece abia apoi la forma înregistrată prin documente directe, la învățămîntul scris. Răspîndit prin tradiția orală, care lega de-a dreptul pe cel ce învăța de ucenicul său în ale învățăturii, înainte de a ajunge cartea învățămîntul a„știință de fost timp de veacuri dobindite de meșteșug, de deprindere, reprezentînd tocmai aspectul dinamic, de cunoaștere în devenire, ascuns în cuvîntul „știință“, care este mai mult decît o simplă informare. Acest aspect al lucrurilor însă relevă încă de la început prezența și importanța științei propriu-zise și a tehnicii în cadrul diferitelor forme sub care se practica învățămîntul oral. Ne mirăm astăzi în fața „gînditorului“ de la Hamangia, a vaselor policrome moștenire marilor muzee de lăsate cultura omului de la Cucuteni, a ornamentelor încrustate și cizelate pe casca de aur a unui luptător de altădată, descoperită într-un vechi mormînt tracic. Toate aceste frumuseți, adevărate săgeți trase de arta și talentul unor îndepărtați strămoși în uimirea viitorilor lor strănepoți, nu ar fi fost posibile dacă pe anonimii sculptori, ceramiști și cizelatori de metal nu i-ar fi învățat cineva, în mod organizat, cum să lucreze... Iată pentru ce, încă de la începuturile sale, istoria învățămîntului ar fi incompletă dacă dezvoltarea lui nu ar fi urmărită și pe latura raporturilor sale cu știința și tehnica. Dar a urmări dezvoltarea învățămîntului cu această specială privire asupra științei și tehnicii înseamnă în fapt a merge pas cu pas prin istoria omenirii, considerată într-una dintre ramurile ei cele mai caracteristice. Dacă în istoria învățămîntului din România tradiția orală a jucat un rol atît de însemnat la începuturile lui, fiind atît de strîns legată de tehnică, nici după debuturile învățămîntului românesc, scris și organizat ca atare — semnalat prin școala de la biserica românească din Șcheii Brașovului încă din anul 1495 — raporturile dintre tehnică și știință pe de o parte și școală pe de alta nu au lipsit. Dimpotrivă, ele s-au accentuat, mai ales după ce în evoluția învățămîntului s-a trecut de la procesul de învățămînt legat de religie, la învățămîntul laic. Dacă laicizarea învățămîntului a însemnat o efectivă condiție de progres, nu trebuie uitat că una dintre filele principale ale acestui progres o constituie tocmai strînsa legătură dintre învățămînt și știință,dintre învățămînt și tehnică, aceasta din urmă considerată ca o dezvoltare aplicativă a celeilalte. Despre dezvoltarea învățămîntului sau a științei și tehnicii s-a scris mult și la noi și, în general, în lume. Lucrările de sinteză, ca de pildă opera lui I. D. Știința în istoria societății, Bernal apărută la noi în Editura politică, fac serviciul unei largi informări pe linii generale. Nu lipsesc nici lucrările de sinteză generală sau regională care se ocupă de unele probleme ale învățămîntului nostru. Așa sînt lucrările și în general materialele alcătuite cu prilejul centenarelor universităților din Iași (1980) și București (1964). Ceea ce a lipsit însă a fost o amplă lucrare de sinteză asupra evoluției învățămîntului din țara noastră, considerat de la primele sale începuturi — în epoca transmisiunii orale — și pînă în zilele noastre. La acest imperativ al actualului moment din cultura românească răspunde inițiativa luată de conducerea Ministerului învățămîntului de a se trece la elaborarea unei ample istorii a învățămîntului din România, cu specială privire la știință și tehnică, destinată să prezinte într-o frescă de mari dimensiuni evoluția școlii românești, contribuția pe care a adus-o aceasta, de-a lungul vremii, la progresul social și mai ales neîntreruptele sale legături cu tradiția poporului român. A fost constituit, în acest scop, un colectiv de specialiști — din care fac parte cunoscute personalități ale vieții noastre culturale și științifice, cadre didactice cu o bogata experiență, pedagogi, istorici și istorici ai științei și tehnicii. O dată constituit, colectivul a elaborat proiectul de tematică a lucrării, adoptînd periodizarea îndeobște cunoscută : comuna primitivă, epoca sclavagistă, trecerea spre feudalism, feudalismul timpuriu, feudalismul dezvoltat, descompunerea feudalismului (vol. I) , epoca de la descompunerea feudalismului pînă la școlile lui Gh. Asachi și Gh. Lazăr (vol. II) ; epoca de la școlile lui Gh. Asachi și Gh. Lazăr pînă la finele anului 1918 (vol. III). In același timp, colectivul și-a asigurat colaborarea unor cadre didactice și a unor cadre de specialiști din diferite ramuri ale științei și tehnicii din toate centrele universitare și de cultură din țară. In prezent s-a trecut la alcătuirea unei scurte sinteze asupra dezvoltării învățămîntului științei și tehnicii în România, concomitent cu strîngerea datelor în vederea elaborării lucrării. S-a hotărît ca, înainte de elaborarea propriu-zisă a celor trei volume, ca o pregătire documentară necesară acestei acțiuni, să se elaboreze și să se publice o serie de studii cu caracter monografic. Ele vor începe să apară încă din acest an, fiind consacrate unor aspecte particulare ale istoriei învățămîntului din România și ale legăturilor sale cu știința și cu tehnica. Sînt prevăzute astfel să apară Conf. ing. IGOR IVANOV (Continuare în pag. 4-a) tN ACEST OTMAR: Centenarul George Coșbuc — pag. 2. Diferențieri specifice — pag. 3. Literatura științifico-fantastică și școala Pag 3. < . Al treilea Congres interbalcanic al matematicienilor — pag. 4. Oameni și pasiuni — pag. 4.