Gazeta Mureşului, 1936 (Anul 6, nr. 1-19)

1936-10-15 / nr. 15

Pagina 2. seama de felul cum le-am întrebuin­ţat. Grija noastră cea de căpetenie trebue să fie grija pentru sufletul nostru, care e comoara cea mai scumpă ce ne-a încredinţat-o bunul nostru Părinte ceresc şi cu care pu­tem întră în viaţa cea veşnică. A ne lega sufletele numai de bunurile acestei vieţi şi a uita viaţa cea veş­nică ce ne aşteaptă, înseamnă a ne pierde sufletul, care este mai de preţ decât toate bogăţiile lumii. De aceea zice Mântuitorul: Ce va folosi omului dacă va câştiga lumea în­treaga, iar sufletul său îl va pierde? Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său ? (Mat. 16 v. 26). Nu e deci o nebunie a crede că fericirea o putem găsi numai în bu­nurile lumeşti şi că pentru comuni­­zarea lor trebue să recurgem la vărsare de sânge, la teroare şi silă? A văzut cineva vreodată: o virtute născute din păcat, sau o fericire plămădită din ruină sânge, moarte şi blestem ? Domnul nostru Isus Hristos nu învaţă pe oameni să dispreţuiască bunurile materiale ori să se lapede de ele, findcă ar fi ele în sine rele şi păcătoase. Aceasta nu! — căci bunurile materiale sunt de Dumnezeu făcute şi-i sunt date omului ca să-i fie de folos pentru susţinerea vieţii şi pentru înfăptuirea scopurilor celor mai înalte, în legătură cu desăvâr­şirea lui. Dar Domnul nostru Isus Hristos învaţă pe oameni să se fe­rească de ispitele spre lăcomie, spre furt, spre nedreptate, spre răpire, asurpr­ie şi nemilostenie, spre răsbu­­nare şi spre alte păcate întru câşti­garea şi folosirea bunurilor materiale. Urmând Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos,­ca nişte urmaşi ai apostolilor Lui în slujba mântuirii sufletelor, vă învăţăm şi noi, iubiţii noştri fii sufleteşti, să ţineţi la mo­şiile voastre şi să nu le vindeţi străinilor, ci să le sporiţi cu munca voastră cinstit; să ţineţi la casele voastre, la familiile voastre şi la fa­milia cea mare a neamului nostru şi la pământul românesc — dar pe toate să le chivernisiţi în duhul cre­dinţă în Dumnezeu şi având pururea înaintea ochilor voştri ţinta cea din urmă a vieţii omeneşti, care este la Dumnezeu. Mai presus de toate Domnul şi Mântuitorul nostru Isus Hristos aşază porunca cea mare a iubirii, singura care este în stare să clădească feri­cirea între oameni pacea, ordinea şi buna înţelegere în societatea ome­nească. Fiii neamului nostru să tragă toate învăţămintele din cele petrecute la alte popoare şi să nu se lase ade­meniţi la fapte ce samănă jale în lume Să nu-şi plece urechea la învă­ţăturile nelegiuite ale comuniştilor, aducându-şi aminte de cuvintele şi apostol Pavel: «Chiar dacă noi înşine sau un înger din cer ar vesti altă Evanghelie decât aceea pe care v’am vestit-o, să fie anatema!»(­Gal. I, v.8). Dragi fii ai neamului nostru! Nu ascultaţi de şoaptele învăţătorilor mincinoşi şi de îndemnurile slugilor îmbrăcaţi în piele de oaie. Aceştia se ascund printre muncitorii din fab­rici şi diferitele ateliere, răspândesc vorbe­le şoptite la urechile creştini­lor noştri, intră în sectele cari atacă credinţa şi biserica noastră, răspân­desc pretutindenea neîncredere in statul nostru, folosesc cu viclenie ne­mulţumirile cari sunt legate de criza grea prin care trece lumea întreagă, trimit în toate părţile gazete şi tipă­rituri pline de otravă şi apoi să dea năvală asupra ei, ca să o stăpâ­nească. Ori­unde aţi întâlni oameni cu mintea tulburată de rătăcirea bol­şevică, voi să-i arătaţi paznicilor or­­dinei din statul nostru şi să nu vă întovărăşiţi cu ei. Ci umblaţi pe calea înţeleaptă a părinteştilor datini, pe care vă povâţneşte, cu iubire de mamă, sfânta noastră Biserică orto­doxă. Iubiţi-vă neamul din care faceţi parte şi pe care milostivirea Părinte­lui ceresc l-a adus în staulul cald al aceleiaş patrii. Iubiţi-vă pământul care adăposteş­te oasele scumpe ale părinţilor voştri şi fiţi gata în orice clipă să vă daţi viaţa pentru apărarea lui. Fiţi cu credinţă neclintită faţă de M. S. Regele Carol II, pe care bu­nul Dumnezeu l-a rânduit să ne fie cârmuitor înţelept şi plin de iubire. In această dragoste şi credinţă faţă de Dumnezeu, faţă de Patrie şi faţă de Rege să vă creşteţi şi scumpele voastre odrasle. Căci întru creştinea­sca şi româneasca lor vieţuire vă veţi binecuvânta de către Tatăl cel din ceruri. Mercuri dimineaţă a încetat din viaţă la Bucureşti Iuliu Valaori pro­fesor universitar şi subsecretar de stat la ministerul instrucţiunii. Iuliu Valaori s-a născut în locali­tatea Moscopolis (Macedonia) în anul 1867. Venind de mic copil la Bucu­reşti, a urmat aici studiile secundare şi universitare. Absolvind Şcoala nor­mală superioară, a luat licenţa în li­tere la 1895, a studiat filologia cla­sică la Paris, apoi la Berlin până în 1902, când şi-a trecut doctoratul în limba latină. Reîntors in ţară, Iuliu Valaori a funcţionat în învăţământul secundar ca profesor de limbă elină, apoi a fost numit inspector şi secretar general al ministerului de instrucţie, demni­tate pe care a păstrat-o de la război încoace, sub toate guvernele liberale. In 1914 a fost numit conferenţiar la Facultatea de litere din Bucureşti, iar după război titularul catedrei de gramatică comparată a limbilor cla­sice, întreaga generaţie nouă de pro­fesori secundari, a primit îndrumări de la acest dascăl. Iuliu Valaori a fost un om de ştiin­ţă şi publicist în ramura didacticei elino-romane. In colaborare cu Cezar Papacostea şi cu prof. Popa­ Liseanu el a publicat numeroase manuale şi texte de limba latină şi greacă pen­tru licee şi seminarii. A fost unul din întemeetorii »Revistei clasice« în care a publicat studii de fiologie clasică. In 1924 a tipărit o lucrare de pro­porţii mai mari, »Elemente de lin­­gustică indo-europeană.“ In reviste «Orfeus» şi «Revista cla­sică», defunctul a publicat un ciclu de studii asupra poeziei antice. Statutul de activitate al lui Iuliu Valeri înscrie, în cuprinsul societăţii şi culturii româneşti din ultimii 50 de ani, bilanţul bogat al unei vieţi cu­cerite pe drept, fără salturi dictate de noroc sau de hazardul împrejură­rilor, ci urcând conştiincios, cu muncă şi cu demnitate, una câte una, toate treptele ei fireşti. Ca profesor, Iuliu Valaori a măr­turisit, în decursul întregii lui vieţi, o netăgăduită vocaţie pentru această misiune. A trecut rând pe rând, prin toate treptele carierei şi erarhiei di­dactice. La fel de întreagă şi de demnă a fost şi cariera lui administrativă. A început prin a fi inspector al învăţă­mântului secundar, mai târziu a fost directorul general al acestui învăţă­mânt, a funcţionat un lung şir de ani ca secretar general al ministerului instrucţiunii iar lunile trecute, cu pri­lejul ultimei remanieri, i s-a încre­dinţat sub­secretariatul de stat al în­văţământului, ca un omagiu meritat, pentru neîntreruptul lui devotament faţă de administraţia şcolară. Moartea lui năprasnică lipseşte şcoala românească de un pasionat al muncii, de un conducător priceput, devotat şi prob. Moartea lui Iuliu Valaori GAZETA MUREŞULUI Problemele şcoalei româneşti Cum le vede şi cum le vrea resolvate aceste probleme Dl. Dr. C. Angelescu, ministrul instrucţiunii publice. Zilele trecute, ca în toţi anii de altfel, Dl. Dr. C■ Anghelescu, mi­nistrul instrucţiunii publice, a rostit la Radio­ Bucureşti o interesantă cu­vântare, în care, după un călduros salut adresat tuturor slujitorilor şcoalei româneşti, a trecut în re­vistă problemele mai de seamă din acest an ale şcoalei, arătând şi mo­dul cum trebue să fie ele resol­vate spre cât mai marele bine al poporului nostru. Redăm în rândurile de mai la vale, câteva din părţile mai impor­tante din acest discurs, atrăgând asupra lor atenţia învăţătorilor şi a tuturor acelora cari au la inimă şcoala românească şi progresul ei. Construcţiile şcolare ,în anul şcolar 1935—1936, s’au ter­minat multe din cele aproape 4000 de localuri noui de şcoală, începute în 1933, rămânând ca restul să fie terminate în anul acesta şi să se în­ceapă alte clădiri, necesare învăţă­mântului nostru. Căci, nu trebuie să uităm că deşi, dela 1922—1928 s’au clădit aproape 7800 de şcoli, cari împreună cu şcolile clădite în aceşti din urmă 3 ani, urcă numărul şcoli­lor noui construite la peste 11.000, mai avem nevoie de încă cel puţin 20.000 de şcoli. Nevoia de nouă lo­caluri de şcoli este cu atât mai mare, cu cât frecvenţa elevilor în şcoala primară a crescut într-o proporţie ne­bănuită până astăzi, graţie aplicării Rolul şcoalei stricte a obligativităţii învăţământu­lui şi graţie hărniciei imensei majo­rităţi a învăţătorilor noştri, conştienţi de înalta lor misiune. Frecvenţa în şcolile primare a întrecut în anul 1935 36 cifra de 95 la sută.» «îndeplinirea obligativităţii, învăţă­mântului, nu este însă totul în învă­ţământul primar, cum am spus-o şi altă dată ; şcoa­l primară, ca şi şcoala secundară sunt insti­tuţiuni nu numai de cultură, dar şi de educaţiune. Ro­lul şcoalei nu se rezumă numai în a lumina mintea şi a da cunoştinţele actuale, pe care orice om cult tre­buie să le cunoască, ci rolul şcoalei este cu mult mai mare; acest rol este în prima linie de natură educa­tivă. Educaţiunea morală, educaţiunea religioasă, educaţiunea naţională for­mează adevărata bază a unei şcoale bine organizate. O cultură, oricât de profundă şi oricât de întinsă ar fi ea, nu are valoare, dacă nu este însoţită şi de o educaţie aleasă, dacă nu se caută a se forma din elev, un ca­racter, un om. In acelaş timp, nu trebuie uitat că biserica în trecutul acestui popor, a fost aceea, care ne a menţinut nu numai limba şi credinţa strămoşească, dar a menţinut închegat sufletul a­­cestui neam, formând o adevărată strajă neadormită, un stăvilar împot­riva tuturor curentelor de destrămare naţională. De aceea, educaţiunea re­­lgioasă trebuie să meargă mâna ’n mână cu educaţiunea naţională.» Asistenţa pentru elevii săraci «In circulara din anul trecut, am arătat că şcoala nu se rezumă numai în săli de clasă, ci ea trebuie să fie completată cu material didactic, cu cantine şi cu băi şcolare. In vizitele făcute de mine la dife­rite şcoli din ţară, am constatat cu adâncă îngrijorare, însă, că elevii din multe şcoli, rău îmbrăcaţi, lipsiţi de hrană, sunt supuşi la toate boalele şi în special la tuberculoză. Mulţi din ei vin dimineaţa la şcoală nemâncaţi, sau hrăniţi insuficient, mizeria şi lipsa de alimentaţie se observă pe feţele lor îngălbenite, boalele îi pândesc, iar starea lor fizică îi face incapabili, de a da atenţiunea cuvenită cursuri­lor ce li se predau. Rog pe directorii de şcoli primare şi secundare din întreaga ţară, să ia de urgenţă iniţiativa creerii de comi­tete, pentru înfiinţarea de cantine de ajutorare a copiilor săraci, cu hrană şi îmbrăcăminte. Să se facă apel la organele administrative şi la calita­tea publică , să se insiste pe lângă toţi bunii români din fiecare locali­tate, ca să vină în ajutorul acestor copii. Să se dea serbări şcolare, pen­tru a se aduna fonduri şi să se sti­muleze bunele sentimente ale elevi­lor bogaţi, ca să vină în ajutorul ele­vilor sărăci, această acţiune fiind o operă de educaţie şi de solidaritate socială, care pune şcoala în adevă­ratul ei rol, făcând-o atractivă şi pen­tru copii şi pentru părinţi.» Higiena în şcoală «In aceeaş ordine de idei, revin asupra măsurilor igienice, ce trebuiesc luate în şcoli, acum la începutul anu­lui şcolar. Nici unui elev nu-i este permis să intre în şcoală, înainte de a fi examinat de către medicul de plasă în comunele rurale, sau de către medicul şcolar sau comunal, în co­munele urbane. Fiecărui elev trebuie să i se alcătuiască fişa medicală, ca­­re-i însoţeşte până la ieşirea lui din şcoală. Elevii să fie tunşi şi spălaţi la intrarea lor în şcoală, cu hainele curate, şi în primele săptămâni ale începutului anului şcolar, să li se dea noţiuni igienice simple şi practice, arătându li-se cum să se spele pe mâini şi pe corp şi cum să se apere de boalele molipsitoare. Practica acea­sta trebuie să intre în deprinderea copilului.» Readucerea la matcă a Românilor înstrăinaţi «Deşi numărul învăţătorilor noştri nu este suficient pentru întreaga ţară totuşi ţinând seamă însă, de zecile de mii de români înstrăinaţi de nea­mul lor în judeţele din centrul ţării, am făcut anul acesta o sforţare şi am trimis in aceste judeţe încă câ­teva sute de învăţători pentru a pro­paga graiul strămoşesc şi a aduce la românism pe acei pe cari urgia străi­nă i-a desnaţionalizat. Dacă avem însă dreptul să cerem corpului nostru didactic să-şi îndep­linească cu sfinţenie înalta lui me­nire, avem în acelaş timp şi datoria să-i asigurăm situaţiunea lui mate­rială, căci numai astfel el îşi va pu­tea îndeplini rolul său, punându-şi toată munca şi tot sufletul la lumi­narea şi educarea poporului nostru.» _Dej:itit Duminica 0 poveste cu tâlc: Leacul minunat Intr’o casă de muncitor sărac, dar plin de credinţă în bunătatea lui Dumnezeu, zăcea de grea boală un copilaş. Doctorul nu mai avea nici o nădejde să-l scape. Mama copilului, ostenită de veghere, aştepta voia lui Dumnezeu. Văzând că boala nu se dă bătută, femeia chemă pe preot, ca să împăr­tăşească pe copil. După ce-i dădu Sfânta împărtăşanie, părintele întrebă pe copil: — «Cum îţi este?«. Copilul îşi adună toate puterile şi răspunse: — »Da, mi-i foarte bine«. A doua zi, când veni doctorul, căzu în uimire : copilul era mult mai bine. Peste o săptămână, copilaşul se juca în ogradă cu frăţiorii lui, însă­nătoşit pe deplin, cu toate că doc­torul spusese că nu mai este nici o nădejde. Fiindcă una-i puterea omului şi alta este aceea a lui Dumnezeu.

Next