Gazeta Transilvaniei, 1873 (Anul 36, nr. 1-99)
1873-06-10 / nr. 45
Fekete, ca se poata cununa cu potere delegata facundui episcopului totu deodata cunoscutu, ca elu nu scie neci nu vra se esamineze, ca intemeiata e ori ba jurisdictiunea episcopului Oradei (peste fii altei diecese) dela urméza instructiunei primite de la capulu besericei romane unite. Si ce a respunsu episcopulu de la Orade? Eacca ce din cuventu in cuventu omissis numai omittendis, de orece a vastra ati contrassu domiciliulu in Pestea, cu privire la concederea de la dispensatiunile de promulgări, ordinariatulu competinte este episcopulu acelui teritoriu, si resp. archiepiscopu de la Strigoniu, era delegarea rds. d. can. Fekete spre seversirea actului de cununia se tiene de competinti’a acelui parocu catolicu,in a cărui parochia e situata locuinti’a — vastra in Pest’a. „Jurisdictiunei acestui ordinariatu cu privire la casurile analoge, precedentiele nu-i potu sufraga, pentru ca si sp. d. Romanu cu domiciliate in Pest’a cu prim’a sa socia numai in urmarea dispensatiunei primatelui si din delegarea parocului pestarii s’a potutu cunună aici“, poftimu! Cununi’a era sefia in 5-a Maiu, scrisorea de mai susu s'a primitu in 2-a Maiu. — Ce era de facutu? Tatalu miresei numai decatu se adreséza prin telegrafu catra metropolitulu si facundu-i cunoscutu respunsulu episcopului de la Orade, ’lu ruga cu pre metropolitulu seu, ca insusi se de dispensatiunea si delegatiunea receruta, adaugandu, ca „elu neci candu nu va recunósce jurisdictiunea preotiloru latini asupra sa si a familiei sale.* Pana a nu veni respunsu de la metropolitulu in 3 Maiu sar’a ajunge can. Fekete la Pest’a, tatalu miresei ei comunica respunsulu episcopului de la Orade, ei spune totu deodata, ca a telegrafatu metropolitului dara inca nu a primitu respunsu, dara ’lu intréba totu-odata, ca ce va face, cununa-va daca dispensatiunile cerute nu s’ar’ capeta, — la care intrbare canoniculu a respunsu, se fia pe pace si odichniti, ca elu va cununa. — In 3 Maiu sar’a tardiu a primitu tatalu miresei respunsu negativu de la metropolitulu cu cuvintele, „ca neci pe lenga cea mai buna voia nu poate da dispensatiunea ceruta, fara de a calca canonele*! mai adauge apoi, ca totu deodata i s’au date si canonicului Fekete instructiunile necessarie prin telegrafu. Temenduse tatalu miresei, ca instrucţiunile date canonicului F. voru sunâ astufeliu, catu elu nu ar’ potó consemti cu ele, si prin urmare, ca usioru s’ar’ potó nasce o confusiune si o neplăcere si mai mare, — nu a mai ispitite după acele instrucţiuni, ci avendu parol’a canonicului F., ca va cunună (si fara dispensatiune de la metropolitu) s’a odichnitu, nefacundu neci unu passu mai incolo si canon. Fekete in 5-a Maiu a seversitu actulu cununiei in locuinti’a parintiloru miresei. Cerut’a can. Fete de concessiune de a pota cunună cu potere delegata, — ori ba, si de la cine a cerutu nu se seia. Capetat’a dispensatiune de la vestiri? Daca a capetatu, cumu si cine a cerut’o? si cumu a potutu se se dé acea dispensatiune, care, după cumu apriatu soimu, nu a cerut’o neci tatalu miresei neci raias’a, inca nu o pricepemu; credemu inse, ca toate acele s’au facutu si isprăvita cu — si prin parochulu latino-catolicu din Pestea, fienduca cateva dile după cununia paroculu latinu prin unu tramissu alu seu a rogatu pre tatalu miresei, ca sei de numele martoriloru, cari au fostu de facie la învoirea (la casatoria) intre mire si miresa, care inse i-a respunsu, ca elu nu are de a face nemica cu paroculu latinu neci ca-i va da neci unu nume! După aceea amu intrelesu dela D. A. R. nu, ca densulu a trebuitu se platesca taxa parocului latinu din Peste a tote pentru dispensatiune, era in dilele trecute amu aflate, ca cu ocasiunea cununiei din cestiune mirele a trebuitu se platesca parocului latino-catolicu pestanu 40 fi. v a.! Est’a e unu tributu, o dare ce o dau romanii gr. catolici preotului lat. catolicul Acest’a este descrierea fatalitatiloru unei cununie romane gr. catolice, acumu se trecerau a ni face reflessiunile nóastre la acést’a causa celebre! (Va urma). Branu 18 Iuniu 1873. Onorate Die Redactore! In interesul poporului din cerculu Branului, de care credu ca ve interesati si dvóastra, ve rogu ami publica in stimat’a faia ce redigeti urmatoarele site: Precumu este cunoscutu s’a efeptuitu si in cerculu Branului lucrările premergatorie pentru introducerea cartiloru funduarie, cu care ocasiune poporulu a fostu îndatorate a solvi competintie drepte si parte mare nedrepte, si ne bagate in lege pentru intreprindiatori platiti de comune, barbati de încredere, amploiaţi platiti de statu si anume comisari, actuari, practicanţi, diurnisti, si mai sclendieu pentru ce feliu de domni. Precumu sumu convinsu din funte securu poporulu nu a fostu scutite cu acelea, ci s’a facutu alu doilea aruncu, incasanduse sume considerabile tote pentru acei domni. Acumu se credea poporulu scutitu de atari sarcini, mai fiendu numai autenticarea finala de efeptuitu, carea se efeptuaza prin amploiaţi salarisati din partea statului, dar’ ce se vedi, si aceşti amploiaţi, seu scie Ddieu, cumu sei mai numesci adunati din toate partile, si unii dintre ei oameni fara nece unu capataiu, si cu asta ocasiune, storcu sub feliurite pretexte dela bietulu poporu, deja speriate de atatea dări, fara destingere de avutu seu seracu, taxe dela 2—5 fi, si dela unii si mai multe, asia catu se plangu pre toate partile bietii oameni, ca si au rescumparatu mosiile, cu introducerea cartiloru funduare, — trecandu cu vederea beliturile cele mari, cari s’au facutu cu ocasiunea localisarei, pre sub mana — apoi cumu voru fi acele carti publice, compuse de oameni, cari pare mareu’au nece idea despre unu titlu de dreptu, ne vomu convinge, după predarea loru la senate. In atari inpregiurari, mi iau voia a intreba pre dlu pretore, ca are dsa, cunoscintia despre beliturile ce se comitu si din partea dloru autenticatori, si ca are de cugetu a pune capetu abusuriloru, cari sumu siguru, ca se comite fara scirea dlui, spre ruinarea poporului seracu, de care, credu, calu daré si pre d-s’a, cu omu cu anima nobila si siefu alu cercului Unu micu posesoru de sub Buceciu. Ighiu in 1873. Decretarea limbei oficiose si inca ceva. In tempulu mai recente s’a tramisu dela locurile competinte unu feliu de proiecte de statute la singuraticele comune, cu scopu, ca luanduse in desbatere de catra respectivele comitete comunali, si modificanduse după trebuintiele si impregiurarile comuneloru, se servesca de cinostira pre viitoriu. Unu astufeliu de proiectu s’a tramisu si opidului nostru. Am observatu inse cu multa neplăcere, ca aceste statute s’au compusu numai in limb’a maghiara, precandu ele suntu destinate pentru comune cu poporatiune curatu, sau celu pucinu in majoritate absoluta romana. Era si in punctulu acest’a se cunósce desconsiderarea nóstra ca romani in toata nuditatea s’a gretiosa. — Din acestu motivu, bravii romani din opidulu Ighiu respinseră cu indignatiune esemplariulu maghiaru, decidendu, a nu partecipa la desbaterea statuteloru, pana candu se voru traduce in limb’a romana. Lucrulu principate inse este, ca cu ocasiunea modificarei sau aceptarei statuteloru se se decrete die limb’a romana de oficiósa, facunduse unul specialu pentru acesta. Daca pana acum s’a trecutu cu vederea sau s’a neglesit decretarea limbai romane de oficiosa in comune, acum este chiaru la tempulu si loculu seu, ca se aretamu amerea si respectulu ce nutrimu pentru dulcea nóstra limba, se dovedimu, ca scimu pretiiu si aperu cete mai sacru drepte alu unui poporu, dreptulu limbei. In acésta privintia se indurară insusi legislatorii nostrii moderni, a ni arunca o farimatura din mas’a loru abundanta in § 20 alu Art. de lege 44 din 1868. Basati pre acestul, romanii de aici împliniră o sacra detorinita, candu pre la inceputulu lunei Aprile — presentanduse statutele si in testulu romanescusi redicara si limb’a loru la rangulu de limba oficiosa in acestu opidu. Dicu si limb’a loru, — pentruca facundu maghiarii opusetiune fortiata, după discusiuni lungi si animate, se adoptă conclusulu de ambe părțile, ca pentru pacea si bun’a intilegere intre romani si maghiari, se fia atatu limb’a romana, catu si cea maghiara oficioasa. Romanii se invoira la aceste punctu numai din considerarea acestoru mominte, inse cu acea conditiune espresa, ca limb’a romana se se intrebuintiedie egalmente cu cea maghiara in toate actele oficioase ale comunei, ce nefacunduse, sau neaprobanduse, se voru tiena stricte de §lu susu citate. Este dór unu lucru constatatu, ca maghiarii nisuescu a -si obtrude limb’a loru si acolo, unde sciu, ca nu au nece unu dreptu. Chiaru pentru acesta nu potu a nu -mi esprime dorerea, ca noi nu avuramu fortun’a a saluta vreunu apelu din comitatulu Albei inferiore pentru aperarea si sustienerea oficiositatii limbei romane in comune. Nu se poate spune, ce impresiune salutaria face asemene actu asupra publicului interesate. Prin acel’a se invatia singuraticii individi, a -si cunosce basca dreptului loru, se descupta din letargica periculoasa, si se entusiasmedia spre purtarea luptei pentru salvarea onoarei naționali. Acum fia-mi permisu a trece la unu alta obiecta analogu cu cete descrisu pana aci. — După opiniunea mea modesta, impunerea limbei maghiare abia se va fi incercatu vreo-data cu mai multa violintia, de catu acum. Maghiarii inse si in acésta privintia suntu demni de oare care stima, ca ce facundu ei acésta de un’a data dovedescu, in ce gradu -si adovedia asia dicundu limb’a natiunale. Ar’ fi de doritu, se urmedie romanii si in casulu acest’a macsimei: „disce ab hoste,* si se nu romana in dereptulu maghiariloru. Voiu aduce unu casu scosu din propria-mi esperientia spre a demustra si mai chiaru, pana unde se estinde volnici’a unguresca intru impunerea limbei loru. Oficiulu opidanu de aici, mai cu sama de unu tempu in cace, incepu a se adressa, prin notariulu opidului, in scriptele sale officiose catra subscrisulu numai in limb’a maghiara. Acesta purtare aroganta avu de resultatu, ca i se reieptara toate scriptele, cerenduse formularea loru in limb’a romana. Intemplanduse este modu, a fi respinsa una recercare officiasa, de una data lui suprinsu cu alta scrisoria dela judele cercualu, tote in limb’a maghiara, prin care acest’a -mi notifică, cumca judecatori’a regesca cercuala, a pretinsu, ca in terminu de trei zile se satisfacu obligamentului împreunare cu oficiulu meu. Acum se vorbesce, ca s’ar’ fi facutu aretare Excelentiei Sale d. archiepiscopu si metropolitu in caus’a acest’a. Ce va urma de aici vomu vedé la tempulu seu. — Eu inse nu me potu mirâ de ajunsu de asemene pretensiuni esagerate, pentruca — abstragundu dela orce dreptu in caus’a de facia — nemene nu va dubită despre acea, ca nu toata lumea sce limb’a maghiara, nece are poate voia se o invetie. — Intrebamu daar’: este oare rațiune — respnu — a pretinde in asemene casu dela preotii romani, se correspunda cu oficialii de stătu in limb’a maghiara? Sau dóra se presupune, cumca si preotii romani au translatori?! Ore se ascepta dela densii, ca se alerge cu palaria in mana de multe ori numai la cutare normalistu maghiaru, spre a li esplica cuprinsulu scrisorei, si a le face respunsulu la ea? Nu se pote. Legile de innainte de 1848 se ingrigisera cete pucinu, ca se li se de tempu individiloru aplicați la oficiu publice, spre a pote invetia limb’a maghiara, se fia ore legile de acum mai tirane in privinti’a acesta? „Ad imposibilia nemo obligăm potest!“ Astadi cere una, mane, poimane voru dice se ducemu si matriculele besericesci unguresce, si in fine — ce mai sei — potu veni la idea, ca se esecutamu si funcțiunile sacre la altariu totu numai unguresce. Avemu temeiu de a crede, ca toate aceste se făcu cu scopu de maghiarisare. Romanii inse, nu voru renuncia cu nece unu pretiu la sentiulu conservarei proprie, ci inca suntu ambițiosi pentru trecutulu loru istoricu, era limb’a si o iubescu cu ardoarea si cultulu ereditu dela străbuni, in care acea — după bardulu natiunei — numai morți o voru da, dar’ vii nu in vecii veciloru. — I. Or is ia nu. NB. Acesta corespondentia din Aprile a fostu retacitu fara sciinti’a nóstra, pana candu reclamanduse am aflat’o acum, acest’a lu caus’a amanarii. Asteptamu si referirea ulterioreloru incidente si resultate, aseeurandu, ca voru fi bine primite. Una reunire solidaria a tuturoru comuneloru romane pentru aperarea legale a dreptului de limba inca e absolute necessaria, ca-ce fara acesta neci ca se cresta luptele singurite. Apoi comunele se nu fia indiferente la acesta, ca-ce se lucra de a fi sau a nu mai fi considerate neci in drepturile autonomiei comunale fundate si in lege, si voru deveni portatoriele schiopului maghiaromaniei. Red. la cestiunea Ardealului. Se speramu, speramu. Astufeliu amu disu fia-care la escrierea nouei alegeri in opidulu Hatiegu, si fia-care tienea firma acesta sperantia a sa.