Gazeta Transilvaniei, 1877 (Anul 40, nr. 1-102)

1877-10-27 / nr. 84

fia aplaudata de toti cati dorescu prosperarea si consolidarea statului romanu . Unu cuventu asupr’a neintielegeriloru intre­­ partidele din Romani­a. Deca ne ocupamu si noi de trebile interne ale statului rom­anescu, tendinti’a nóastra nu este de a intra in­­polemica cu partidele din Romani’a, nici de a da cuiva sfatu si inca cu atatu mai paginu, cu catu nu ne simtimu chiamati la acest’a. Dér’ de si nu suntemu cetatieni ai României, suntemu si noi romani de aceiasi limba, de acelasiu sânge, ca si cetatienii României, simtimu bucuriile precumu si durerile acestor’a ca si ei insisi. Aceste simpathii ce ne dau titlulu de dreptu a avé si noi părerile nóstre in cestiunea statului romanu, pre cari nu le impunemu nimenui’a, pre cari inse le esprimemu liberu si fara reserva, fiindu-ca suntemu departe de certele de partida din Romani’a si prin urmare nepreocupati. Cestiunea ce se ventileaza astadi intre partidele din Romani­a, este : déca statulu romanu are vre­unu interessu si face bine luandu parte activa la resbelulu presinte. Partid’a liberala afirma, partid’a conservativa néga, strigandu in lumea mare, ca se jertfesce sângele si averea cetatieni­loru romani fora nici unu interessu, fora nici unu folosu. Sub impregiurarile de fagia este de interessu si pentru noi, ca si noi cei de dincoce de Carpati se apretiamu acéstea cestiune si se ne intrebamu pre noi insine mai antaiu. Bine au facutu con­­ fraţii noştri de dincolo de Carpati, ca au intratu in acţiune ? si alu douilea: Ca, dupa ce au intratu in acţiune, consultu este de a desfide acestu actu, pana candu resbelulu curge? Pentru a respunde la aceste întrebări trebuie se apretiamu scopulu acestui resbelu fagia cu situatiunea României. Scopulu resbelului presentu nu este nici mai m­ultu nici mai paginu, decatu deslegarea cestiunei orientale seu regularea definitiva a sortii natiuni­­loru chrestine de sub stapanirea turcesca. Desi statulu romanescu nu a formatu o pro­vincia a Turciei, cumu este Bulgari’a, Albani’a s. a., totusi multu pagina elu a fostu privitu, cu o parte intregitoria a imperiului otomanu, cu re­­latiuni proprie. Asiadar’ cestiunea orientala este totu-deodata o cestiune si romanésca, care taie afundu in in­­teressulu statului romanu, fiindu-ca se tratéza de esistenti’a, de positiunea, pre care statulu romanu va fi silitu se-o ocupe in casulu, candu relatiunile de statu ale Turciei s’ar’ schimba. Se dice, ca dependinti’a României de Turci’a a fostu paginu molestatoria si protectiunea turcésca pentru romani favorabila. Abstragandu dela cestiunea, déca in­dependenta nu este de preferatu unei dependentie, fia aceea oricatu de favorabila, intrebamu, déca acésta dependentia favorabila in urm’a resbelului presentu si ca consecintia a acestuia n’ar’ mai poté esiste, punendu casulu, ca Turci’a ar’ inceta de a mai fi cu statu europeanu, intrebamu nu trebuia Romani’a se se gandesca la positiunea, ce avea se-o ocupe intre impregiurarile cele noue produse de acestu resbelu ? Mai departe se nasce întrebarea, deca era consultu, cu romanii la deslegarea acestei cestiuni atatu de ponderoase pentru Romani­a se stea cu manile in sinu si se lase pe alții a o des­­lega „de se sine se“ ? Era consultu ca alții se-si verse sângele si pung’a, or’ romanii se vina a-si primi independenti’a, sartea loru din gratia străină? In adeveru, o atare independent, a cărei titlu de dreptu este grati’a străină, este de paginu pretiu, fiindu­ ca are viétia scurta, adeca tiene atatu, catu tiene grati’a. In acestu casu de siguru sar’ fi intemplatu aceea, ce dicu diuariele opositionale din Romani’a, adeca, ca devenindu statulu romanu independinte de Turci’a, n’ar’ face alta, decatu ar’ schimba dependenti’a turcésca cea paginu pericu­­lóasa si puginu molestatoria cu dependenti’a russésca cu multu mai grea si mai periculóasa, fiindu-ca, se bagamu bine de seama, ca Russi’a ca oricare altu statu nu jertfesce sute de milioane de ruble si sute de mii de oameni numai si numai pentru a inde­­plini unu actu de maranimitate fagia de statulu romanu. Dreptulu castigatu de o natiune oarecare din gratia nu-i agonisesce onore in afara, era in la­­untru ea insasi nu va sei niciodată apretiui acelu dreptu castigatu cu usturintia fia acelasiu de or­ si ce însemnătate, prin urmare nici nu’lu va sei apera. Unu dreptu castigatu inse de o natiune cu jertfe mari si cu multu sânge va fi si aperatu cu jertfe de avere si sânge. Independinti’a României, castigata fiindu odata cu sângele braviloru sei, va deveni o parte intregitoria a corpului acestei na­tiuni si nu i se va poté smulge, decatu curgandu urasi sânge. Der’ fia resultatulu resbelului acestuia oricare va fi, chiaru si in acelu casu, candu prin resbelulu de fagia relatiunile orientului si anume relatiunile României fagia de Turci’a nu s’ar’ altera intru nimicu, Romani’a trebuia se participe la acestu resbelu, celu paginu pentru a constată înaintea Europei, ca natiunea romana are potere de viétia si merita a fi de sine statatoria. Mai este si altu-ceva, ce justifica participarea romaniloru la resbelulu presinte si acestu ceva este : P r­e­s t­i­­giulu tierei, onoarea României. Este lucru curiosu, ba pentru secululu nostru chiaru tristu, ca in Europ’a nóstra cea luminata si astadi domnesce principiulu, după care acea tiera si acea naţiune este mai respectata, care cu sabi’a in mana imparte cele mai valoroase lovituri. Romani’a voindu a esista cu statu, a trebuitu se tiena contu de acestu prejudetiu. Apróape trei secuii au trecutu dela încetarea erei glorioase a României, fara ca natiunea romana se fi datu unu singuru semmi de viétia pre cam­­pulu de bataia, afara de redicarea armeloru de sub Tudoru Vladimirescu, care inse in lumea cea mare s’a identificatu cu mișcările de liberare ale Greci­­loru si cu miscare nationale romanésca este paginu cunoscuta, si afara de încercările de eliberare dela anulu 1848, cari inse in afara au fostu paginu observate. Avendu principatele romane nenorocirea de a cade sub domnirea fanariotiloru: acesti domni neumani si nepatrioti nu se multiumira a esploată si ingenunchiu marterialicesce aceste nenorocite fieri, ci inzuira si inca cu oare­care succesu de a stirpi si virtutile stramosiesci si anume eroismulu si simtiulu de onoare alu locuitoriloru acelor’a­ se intielege de sine, ca domnirea loru altu-cumu ar’ fi fostu impossibila. Si intr’adeveru se parea, ca spiritulu eroicu alu unui Stefanu celu Mare si Mihaiu Vitezulu s’a sterpitu cu totulu dintre romani... Autonomi’a, constitutiunea, unirea principateloru si dreptulu de a ave Domnu creditariu, sunt nisce drepturi foarte frumóse, pe cari inse Romani’a le a castigatu din grati’a poteriloru străine fara nici o lupta din partea s’a. Romani’a se redicase inse nu pre piciorele ei proprii. Reputatiunea poporului romanu devenise aceea a unui • poporu blandu, care este destulu de capace a pda tâ* plugulu nu inse sabi’a pentru a-si apera tier’a si drepturile sale ; a unui poporu, care are totu-deun’a lipsa de protectiunea străină si pre care un’a sau alta potere européna ’lu si protegiu intr’atatu se­ intielege de sine, intru catu cereau interessele­­acestei poteri. Deci era timpulu ca naţiunea romana se constate înaintea lumii, ca virtuţile străbune, eroismulu, n’au peritu dintre romani; era timpulu supremu de a constată, ca poporulu romanu nu este numai unu protegiatu recunoscatoriu pentru bine-faceri, dar’ pote fi si unu aliatu valorosu, alu cărui ajutoriu nu este nici-decumu de despretiuitu. Resbelulu presinte deci a trebuitu se fia pentru ori­care romanu de anima ocasiunea cea mai bine venita spre acestu scopu. Nu se pote nega, ca s’a cerutu din partea barbatiloru cari conducu astadi destinele României multa incredere in fortiele tierei, pentruca cu o armata tenera si neesperta, se intre in actiune fagia cu unu inimicu probatu si otielitu prin lupte si fanatisatu si in­­curagiatu prin victorii chiaru fagia cu armatele poternice ale Russiei. Acest­a incredere a fostu justificata in modu surprindietoriu. Eroicii fii ai României au facutu se resune glori’a arm­eloru romane dela o margine a Europei pana la cealalta, au pusu pre străini in uimire si au facutu ca anim’a romanului se palpite de bucuria si mandria in toate unghiurile unde resuna limb’a romanésca. Aceşti bravi au constatatu in modulu celu mai eclatantu, ca virtuţile străbune, eroismulu de si au fostu amorţite in modu artificiosu, totuşi n’au peritu dintre romani. Ca unu fenice din cenusia s’a redicatu drapelulu gloriei si onorei nationale la o inaltime, care a convinsu pre amicii si pre inimicii romaniloru, ca poporulu celu blandu si lucratorii, cerandu trebuinti’a si pre campulu de lupta se afla la inaltimea missiunei. Sub asemenea impregiurari se nasce întrebarea: Este pre consultu, candu cetatienii romani cu unu zelu esemplariu aducu jertfe de avere si de sânge pe altariulu patriei, se vina cineva ale spune, ca tote aceste jertfe se făcu fora nici unu scopu, fora nici unu folosu ? Chiaru deca participarea romani- ' loru la resbelu ar’ fi o erore comisa de guvernulu actualu, este oare consultu a stinge foculu divinu alu entusiasm­ului natiunalu in acelu momentu, candu faptele romanesci de arme storcu admira­­tiunea strainiloru? In fine consultu este a cons­­tringe pe guvernulu de fagia a retrage armat’a romana de pe campulu de onoare înainte de a poté secera fructele atatoru jertfe de avere si sânge ? Noi nu vedemu asia ceva. Intielegemu si noi luptele de partida, suntemu inse de părere, ca interessele tierei ar’ trebui tienute de ori­care cetatienu romanu atatu de susu, incatu nici-decumu se nu fia atinse de valurile lupteloru de partida, mai cu séma in timpi atatu de critici, ca cei pre­senti Déca intre membrii unei familii s’ar’ nasce neintielegeri, de siguru, ca cei nemultiumiti nu ’si voru alege timpu de cérta atunci, candu cas’a loru s’ar’ aprinde, ci unulu cu altulu s’ar’ pune pentru a stinge foculu si a ’si salva cas’a, lasandu certele pentru timpi mai potriviri. Astu­ feliu aulu voi si noi se vedemu de asta­­data pre confraţii nostri de dincolo conlucrându fara deosebire de partida umeru la umeru pentru esistenti’a, pentru onóarea patriei, mai tardiu va fi si timpu si modu potrivitu de a trage pre culpabili la respundere, déca in adeveru s’a comisu vreo eroare. Cu atatu mai paginu potemu fi de acordu cu acei’a, cari ar’ voi se cera chiaru ajutoriu strainu pentru a constringe pe regimulu actualu a repasi dela resbelulu de fagia. Nu voimu se cali­­ficamu mai de aprope acest’a procedura, atatu inse trebue se observamu, ca după cumu ne constata istori­a, nici unu statu, in care partidele s’au ser­­vitu de ajutorie străine, spre a ’și ajunge scopurile, n’a scapatu de peire. Esemplu inspaimentatoriu despre acést’a se ne fia nefericit’a Poloni’a ! Str. La m­ormeniulu lui Papiu llarianu. S i b i i U, lun’a Octobre, 1877. In legătură cu comunicarea mea din Nr. 82 alu „Gaz. Trans.“ despre inmormentarea repausa­­tului Papiu Ilarianu ’mi permitu a ve îm­părtăși urmatorele cu privire la disertatiunile tre­cute cu acea ocasiune : Dlu prot. Russu ’si ie de motto : I­n­t­u­­necatu s’au ochii mei, cautandu la inaltimea ceriului spre Domnulu celu­ ce m’a mantuitu si a luatu dela mine durerea sufletului. Isai’a c. 38 v. 14, si arata dauu’a cea mare, ce sufere naţiunea prin perderea repausatului. Era tristulu evenimente, dice d. Russu, care ne-a intrunitu astadi, a asista la acestu sicriu, a asistă la actu­u funebralu. Amu venitu se ne implinimu o datoria sacra fagia cu nemeritorele merite ale unui dintre cei mai zeloşi promovetori ai culturei si esistentiei spiri­tuali a unei ginte, amu venitu se damu onoarea din urma unui prea iubitu frate si amicu alu nostru, care s’a sacrificatu­ cu nou zelu, devota­­mentu si abnegatiune pentru binele comunu aiu gintei si patriei sale, care in toate dilele vietiei sale a fostu unu sere luminatoriu. Perderea lui o deplânge o naţiune, unu poporu intregu, o de­plânge tinerimea romana, pentru care a fostu mentorulu si patronulu celu mai devotatu, o deplangu acei numeroşi confraţi, cari persecutaţi de sarte, s’au bucurată de sfatulu, scutulu si spri­­ginalu lui. După acestea descrie in cateva trasuri scurte dar’ marcate, biografi’a, amintesce apoi de operile literarie ale repausatului, despre care esclavau cu Cicerone: haec ampla sunt: haec divina, haec im­­­mortalia, haec faina celebrantur, monumentis anna­­lium mandantur, posterităţi propagantur. In fine inchiaia: „Barbate alu natiunei, noi reveritorii umbrei tale măreţie,“ ’ti oftamu repau­­sulu dulce si fericire eterna. Fia in eternu memori’a t’a intru noi, or’ spiritulu teu celu nobilu si su­­blimu se fia totu­ deun’a geniulu aperatoriu alu gintei romane! Langa mormentu după cumu amintisem vorbi mai antaiu cunoscutulu nostru publicistu d. V­i­n­­centiu Babesiu. Domni’a s’a chiamătu a apretiui vieti’a, ta­lentele si studiele, activitatea si meritele literari si politice-nationali ale repausatului, începu punendu întrebarea: „Cine este acest’a, carele inaintea momentului seu deschisu a adunatu atat’a lume, pe carele astadi Tu­ deplangemu noi, sutele, pentru ca mane se-lu deplanga millionele ? Cumu s’a in­templatu acést’a ? Prin ce potere magica suntemu atrasi si stepaniti?* *

Next