Gazeta Transilvaniei, iulie-decembrie 1887 (Anul 50, nr. 142-288)

1887-07-24 / nr. 161

Nr. 161. GAZETA ATRANSILVANIEI. Rev. d-na Samuil Cupşia, protopresbiterii gr. or. în Cupşenî, se jeluesce contra corespondinţelor­ din Sol­­noca-Doboca publicate in Nr. 119 şi 126 ai »Gazetei« şi subscrise de »Privighietorului, privindu persona­l sale şi a preoţilor a români J de p’acolo, fiice d-sa­ .Aceste corespondențe, venindu’mi la cunoscință cam târcfiu, le declara de nule, până când ,privighietorulu* nu’și va arăta fața sa adevărată. Vă rogu a publica acesta in ifiatulu d voastru«. — Nu e vorba aci de fata adevărată a celui ce a scrisu, ci de aceea, dăcă cele c­e s’au scris a corespundu ori nu adevărului? Acesta se poate dovedi numai cu argumente, or nu cu o simplă declarare de • nule“. Câta pentru noi, i ama gratula numai protopo­pului Cupșia, deca s’ar adeveri, că densula cu preoții săi n’au călcata nici intr’una chipe solidaritatea na­țională. • — x— Scriitorulu ungurii Sándor Balazs, bibliotecarulu teatrului naționala din Pesta, mergândct Luni la mor­­măntula fiicei sale Rosa, moartă la 1874 și pe care a iu­­bit’o forte multa, a băuta o soluțiune de Ciancali. In­­gropatorulu a aflatu lângă densula sticluța ce conținuse veninula şi o mică hârtiuţă, pe care era scrisa în ver­suri ultimulu său „ramasa buna." In buzunarele sale s’a gasitu două bilete de amanetare şi o scrisoare cătră unu amicii ala său. Sumarulu »Gazetei Satinului“, din R.­Sărata, anul IV, Nr. 11, 5 Iulie 1887: »D. P. S. Aureliana“ de C. C. Datculescu. — „Stupina“ de Vasilie Sala. — „Flora câmpiilor­ din România“ de G. C. D. — „Alcoolula“ de T. O. — ,Grădinile Labirint“ de C. C. Datculescu. — „Recreaţiunea copiilor­“ de Satuceanulu. — ,Var­fa ro­şie, închisă timpurie de Erfurta de Viimorina. — ,Ră­­­fuitorulu pentru armane și alee« de Satuceanulu. — „Caprele" de D. — „Tetraonidele“ de Magaud d’Aubus­son. — .Mediculu practica, malaiulu, pănea și mămă­liga“ de unii amicii alți poporului. — .Capula vorbitor“ de Cricrid. — .Din localitate« de X. — .Din téra« de X. — „Buletinul­ Comercială“ — „Miscellanea“ de Un economi româna. Gravuri negre: Gaina zape­fe­orai. Ce se poate face din o portocală. Mare labirint-grădină cu chioşcuri, cabinete şi fântâni. Tablou fotografica : Eco­­nomistula româna de P. S. Aureliana Din Bucovina. (Fine) Nu-i destula cu atâta, Ovreula Meiling mai econo­­misesce și din tainula (mâncarea) muncitorilor»­!. De fuge vr’unii muncitorii pentru multe suferințe și tratare brutală, pentru taină prea rău, antistele numita ila tri­mite peste frontieră cu forța inderepta, seu remanendu lucrulu neîmplinita, este urmarea că li se vându gospo­dăriile, pentru că invăţătorul­ Braha g­ijesce de contrac­­tura angajamentului, punându-i garanţi unul, pentru al­tuia deşi condiţiunile ar­ fi imposibile de împlinitul, apoi împiegaţilor, moşiilor­ şi învăţătorului, ca al­ treilea membru şi nedespărţita în clici storcătoare de muncă sil­nică, puţina le pasă, fiindă că „{eranula este prostit, de aceea trebue jupuită“, că apoi se va cuminţi. In pri­­mavéra anului 1885 a luata acesta învăţătorii dela îm­­piegatură boerului Denilovă din Basarabia la frontiera Iţcani 200 fl. pentru că a scosu paşaporturile dela căpi­tăniă, unde se vede că are trecere ca omil de încredere căci asta este „chemarea« unui învățătorii, de a distruge și seduce poporul”; aceste parale le - a luată tot­­ pe seama muncitorilor”. Deci cei chemați a veghia asupra unor­ abusurî ca acestea sciu despre ele, dar tacu şi nu le împedică, atunci este trista, or de nu sciu cu atâta mai trista. Comunele Mileşăuţî şi Badeuţi au făcuta în multe rân­duri arătărî asupra făimosului învăţător. Braha la locu­rile competente, pănă în fine instanţa mai înaltă, adecă consiliula şcolara ala ţării din Cernăuți a hotărîtâ, spre a curma aceste abusurî și plângerea poporului, strămu­tarea renumitului domnu. Dérá cu toate acestea, elu este totu în locuia său, și nici se genézá de cele mai mari abusurî. Cine-la susține este cunoscuta, dérá este des­tula de trista că interesulü nelegala alü unuia să fie mai mare, mai valabila decâtü interesulü de esistenţă ala mai multora comune. Ţăranul sufere şi tace, esclamă însă în tristele sale împrejurări: »Dumnezeu süst, Imperatulu departe, cine nu a mai face şi nouă dreptate!“ Deca unii învăţători, în locu ca în generaţiunea fragedă a poporului să să­­désca învăţături salutare, respecta cătră totu ce este su­blima şi sacru, va sămăna ură şi dispreţa, va corupe şi seduce poporulu prin rachiu şi totu feluld de machină­­ţiuni; déca va întărită şi agita poporulu ameţita prin rachiu contra celor a sacre, contra învăţătorului religiu­­nei şi acestea toate numai spre a putea trage însuşi folos materiala, apoi nici poate fi vorba de ameliorare, de pro­păşire nici materială nici spirituală. Unde deci va ajunge poporul, materialminte prin acesta felii de uneltiri sau ori şi cum storsa şi ruinata? Oare mai poate fi vorba şi de o propăşire câtă de câta spirituală? Unde i învă­­ţâtorula scriitora comunala, impresara de muncitori şi totu felula de gheşeftari, unde în fine este scóla unu quollibel şi numai acea nu spre ce este menită, — apoi acele comune sunt o forie de jelita, deși fără pliu de vină din partea lor­. Se­­fice că ,apa trece petrile ră­mână«, dera pe când noi damu indereptu alții inain­­teză și deca numai nu ținemă conta de referințele tim­pului, apoi este pentru noi unut desastru ireparabila; dér decá mergemn calea racului, de unde să mai pretindem și să aspiram, ca să ne folosim­ și împărtăşim­ și noi cu toate cele de ce au parte cei deşteptați? — „Unu grăunte nu-i multu, dera saculu să umple cu grăunțe, er nu cu măsura,“ seu »pentru unu cuiu micu rămâne calulu calică». Așa merge treaba la noi, astăcfi nu ne pasă de una, mâne de alta şi când facema apoi o retroprivire, vedemu că suntemu prea de­parte Indereptu. Poporulu este națiunea şi țara, eră scóalele suntu mediulu de esistență a poporului; decâ a­­cestea voru fi bine conduse, îşi voru împlini misiunea loru, vomni avea poporu, națiune şi țeră, or din contră vom­i fi ca mâne streini in­­era nostră. Porumbă, fiindu-ca nu ne puteamă face nici idee despre concur­­gerea unui publică așa de numeroșa și atâta de aleşa. Cu atâta mai multa insé a contribuita tinerimea inteli­gentă română din giurii la reușirea atâta de bună a acestei petreceri. Diminaţa la 8 ore încependu-se serviţiula divina în sânta biserică română din locu, au luată parte două*­­feci de tineri, ei dintre teologi m­ulți a lectoralu pe lângă d la parocha locala, trei au luatu locu în strane or giura aseitându-se ceilalţi tineri inteligenţi, au esecu­­tatu cântările nóstre rituale în choru­l frumosi spre mă­rirea lui Dumnezeu şi spre marea plăcere şi satisfacţiune a numerosului popor, ce era de faţă. La 11 ore eşindă din sf. biserică ne­amă despăr­ţita spre a ne revede la locuia de petrecere, care s’a începută la 3 ore p. m. când mulţimea a începută a sosi de toate părţile, ve­fendu-se şi costume naţionale cari de cari mai frumosa ornate. Aceasta şi aleasa numeróasa societate şi-a petrecut pănă în diminaţa­­filei urmatoare în cea mai armonioasá înţele­gere şi vioiciune. La mierfula nopţii s’au jucata de­­fece tineri studenţi, îmbrăcaţi în uniformă »Căluşierulă« şi „Bătuta« şi »Românului între aplausele frenetice ale mulţimei. La »Quadrula« au jucata preste 70 părechi. Ospeţi amu avuta din Blaşiu, Alba-Iulia, Roşia, Cianu- Mare, Şiardo, Aiudu, Mescroca, Făgăraşu, Laucramu etc. Venima dor şi de astădată pe astă cale a mulţămi onorabilului publicu pentru acastă marinimoasa încura­­giare şi părtinire. Dea Dumnecreu ca şi pe viitoru se ne mai putemu întruni în asemenea frumoase petreceri românesci, or ti­nerimei române inteligente pentru concursulu ce ni l’a data îi ificema unu „Sé traiescá*. Suma incursă la aceasta petrecere este 136 fl. 40 cr. dintre cari substrăgându-se spesele 56 fl 22 er. re­­sultă venitu curata 80 11. 18 er., cari se vor­ întrebuința conforma scopului menționata. Ştefană Crişană preşedinte. Ştefană Bretoiu controlorâ. Eftem­ă Rațiu cassiera. Gregoriu Balană sub-cassiera. Ștefan Balană membru. FOI LETONU. (19) ---------­ Misterele Veneției. de Edouard Didier, traducere de Ioană S. Spartaki. VI. Unde vedem, ei pe Pietro. Foscari primi cu oare­care recela pe Martinengo; cu toate acestea ’i oferi una scaunu. Podestatula, bâgândil de seama că dogele sta în picioare, nu voi să săită. Amândoi se duseră atunci și se așezară intr’o fe­­reastra unde ședea Foscari în momentul­ când i se vesti visita podestatului. Fereastra aceasta vedea în curtea de onoare a palatului ducali, şi acum era aproape plină de grupuri de soldaţi şi de lachei. Printre grupurile acestea se putea observa mica trupă, care slujise de escortă lui Martinengo. In loc­ să fie resfirată ca cealaltă, era dinpotrivă aşezată în ordine de bătaie, cu sergenţii în linie paralelă cu frontala. In capul­ acestei cohorte mici erau doi ofițeri cu sabia scosă. — Nu cumva te temeai c’o să întâlnesci în cale pe ducele de Milano cu toată armata lui, domnule podes­­tatu? întrebă Foscari. — Pentru ce, Alteță Serenisimă? — Numai frica aceasta ar fi putută justifica o ast­­fel­ de desfăşurare de forţe, pe cari le-ai introduso până în palatul­ nostru ducala! (zise dogele. — O simplă escortă, Alteţă. — Cum nu are persoana noastra suverană decât­ numai când ne însoţesce Senatul)! (zise Foscari dându din capo. Martinengo salută cu umilinţă și cfi­se: — Să binevoiască Alteța Vostră Serenisimă se ine­scuse, eu voiam numai ca demnitatea cu care m’a in­vestita Senatula se fiă onorată in persoana mea. — Desfășurarea aceasta de forțe militare nu era absoluta trebuincioasa — stărui Foscari — și demnitatea funcțiunilora d tale nu cerea una astfelu de aparatu res­­boinica. — Alteță Serenisimă, veneamu la palatulu ducala și voiamu ca escorta mea se dovedeascu totu respectulu meu pentru celu dinleiu magistrata alu republicei!—­zise Martinengo cu o nespusă blândețe. Dogele respunse acestei lingușiri numai cu unu semn din capu, care putea fi tălmăcita în mai multe chipuri, și întrebă cu oarecare mândriă: — Și potu sei scopulu visitei d-tale, domnule po­destatu ? — Nu-i unu scopu, deca viu se presinta Alteței Voastre omagiile mile? — Pentru unu altula, poate; pentru d-ta, nu!­­zise dogele. — Alteța Vostră este aspru pentru servitorul­ său ! zise Martinengo cu amărăciune. — Ba nu, nu sunt aspru, dar sunt sincera!­­zise dogele. Și apropiindu-se de pedestalii, îi­­zise: — Martinengo, aveam patru fii, i-ai cunoscuta. — Cei trei mai mari au murită pentru patriă. Mi-a rămas­ numai scumpul­ meu Jacopo și și acela este în exila. Nu’ți ajunge atâta, ci vrei să le mai lovești? — Alteță, nu ve înțelege! răspunse podestatul, cam încurcat­ă. — Nu me înțelegi! Ei bine, mă explica. Ai colea in buzunarul­ acesta —­­fise dogele — o scrisoare prinsă din drumu și crecfl că cu scrisoarea aceasta poți compro­mite pe nenorocitulu meu copila. Podestatul­ nu-șî putu stăpâni o mișcare de mirare. — Cum ați pututu sei?... întrebă el, fără voiă. — Și eu am primitu o scrisoare dela Jacopo, și n’ai decâtu s’o citesc!! (}'se dogele desfacendu uni perga­mente pe care-lu puse sub ochii podestalului. Martinengo cili: Principe și tată venerata! „Morți încetă aci, Candia mea omoara. Ventura tris­­telor” Cyclade, care urlă împrejurulă temniței mele, îmi slăbesce inima și ’mi aprinde sângele în vine. Am tre­buință, pentru ca să’mi recorescu capul­, care ’mi arde, se simța adierea Adriaticei pe frunte. A respira aerulu patriei, o fată! nu sci­ ce trebuință mare este pentru unii exilata! Oh frumoasa mea Venețiă! Unică în lume! Se te mai veniu odată și apoi sé morți ! „Sé moru! ce ’mi pasă, deca me voru îngropa sub pamentulu acesta pe care l’au călcata cei dintâiu pași ai mei?! Mai bine să fiu țărînă în Veneția, decâtu se traescu în altă parte! „Ingrată patriă! n’o să ai oasele mele!" Acela care a scrisă vorbele acestea, tată, nu era una patriotă! Ori Teusii, luliu 1887. In tjiua de St.­Petru și Pavela a. c. s’a data pe trecerea de vară a tinerimei române inteligente din giura grupată pe lângă cetăţenii români din Teuşă, în folosul­ scele­ară române din locu, după cum fusese amintita in 2 numeri ai preţuitului (fiara »Gaz. Trans.« Nu ne vom­ încerca a descrie decursul­ acestei petreceri, care numai spre onóare a putută servi Românilor, din aceste părţi, ne vomă mărgini a spune, că o petrecere aşa de fru­­m­oasa nu a mai avutu locu în opidula nostru, nu au mai recruta cetăţenii Teuşiului în mijlocula loră niciodată. Acésta o recunoscu chiar şi străinii. Amu făcuta şi noi ce nu a stată în putinţă, ca pe­trecerea să aibă o reuşită câta mai bună, dar recunoas­­cem­, că nici pe departe nu ni-am­ făcută datorinţa. Agricultura în Germania. O escursiune agricolă făcută la­Rosalii 1884 în provincia Sacsonia. (Urmare.) Am amintita mai sus, deja, că observatoriul­ era înfiinţata şi susţinuta de unii (fiara politica şi agricola. Fie-mî der permisă a mai insista cu puţine cuvinte şi asupra lui, piarul) din cestiune, ca şi alte­­fiare cari au în vedere promovarea şi apărarea intereselor­ agri­­culturei, afară de notiţele chil­ice despre mersul­ tim­pului, mai aduce încă pe fiecare săptămână buletinul­ oficiala despre mişcarea bursei de zacharii din Magde­burg şi preţurile obţinute acolo, preţuia productelor­ a­­gricole la diferite burse, preţuia diferitelor­ specii de nu­treţuri şi îngrăşăminte (gunoaie) artificiale, li­sta econo­mică despre starea acţiilor­ şi dividendele lor­ la dife­rite fabrici de zacharii şi a altor­ întreprinderi indus­triale — apoi în fiecare Duminecă tratate şi studii din diferite ramuri ale agriculturei propriu ifişe, încercări de introduceri de vite şi plante, despre noue metode de cultură și esploatațiune etc. Oare nu ar fi timpulu su ■­prema ca și agricultorii dor cu deosebire economii noștri de vite cei mari, deci nu po­ți înființa și întreținea unu efiarfi propriu alți lori agronomicii să se grupeze în ju­­rul­ unui­­fiaril politica, dându-i sprijinul­ și ajutorul, morala și materiala, care apoi să le potă aduce 1887-

Next