Gazeta Transilvaniei, iulie-decembrie 1887 (Anul 50, nr. 142-288)
1887-07-24 / nr. 161
Nr. 161. GAZETA ATRANSILVANIEI. Rev. d-na Samuil Cupşia, protopresbiterii gr. or. în Cupşenî, se jeluesce contra corespondinţelor din Solnoca-Doboca publicate in Nr. 119 şi 126 ai »Gazetei« şi subscrise de »Privighietorului, privindu personal sale şi a preoţilor a români J de p’acolo, fiice d-sa .Aceste corespondențe, venindu’mi la cunoscință cam târcfiu, le declara de nule, până când ,privighietorulu* nu’și va arăta fața sa adevărată. Vă rogu a publica acesta in ifiatulu d voastru«. — Nu e vorba aci de fata adevărată a celui ce a scrisu, ci de aceea, dăcă cele ce s’au scris a corespundu ori nu adevărului? Acesta se poate dovedi numai cu argumente, or nu cu o simplă declarare de • nule“. Câta pentru noi, i ama gratula numai protopopului Cupșia, deca s’ar adeveri, că densula cu preoții săi n’au călcata nici intr’una chipe solidaritatea națională. • — x— Scriitorulu ungurii Sándor Balazs, bibliotecarulu teatrului naționala din Pesta, mergândct Luni la mormăntula fiicei sale Rosa, moartă la 1874 și pe care a iubit’o forte multa, a băuta o soluțiune de Ciancali. Ingropatorulu a aflatu lângă densula sticluța ce conținuse veninula şi o mică hârtiuţă, pe care era scrisa în versuri ultimulu său „ramasa buna." In buzunarele sale s’a gasitu două bilete de amanetare şi o scrisoare cătră unu amicii ala său. Sumarulu »Gazetei Satinului“, din R.Sărata, anul IV, Nr. 11, 5 Iulie 1887: »D. P. S. Aureliana“ de C. C. Datculescu. — „Stupina“ de Vasilie Sala. — „Flora câmpiilor din România“ de G. C. D. — „Alcoolula“ de T. O. — ,Grădinile Labirint“ de C. C. Datculescu. — „Recreaţiunea copiilor“ de Satuceanulu. — ,Varfa roşie, închisă timpurie de Erfurta de Viimorina. — ,Răfuitorulu pentru armane și alee« de Satuceanulu. — „Caprele" de D. — „Tetraonidele“ de Magaud d’Aubusson. — .Mediculu practica, malaiulu, pănea și mămăliga“ de unii amicii alți poporului. — .Capula vorbitor“ de Cricrid. — .Din localitate« de X. — .Din téra« de X. — „Buletinul Comercială“ — „Miscellanea“ de Un economi româna. Gravuri negre: Gaina zapefeorai. Ce se poate face din o portocală. Mare labirint-grădină cu chioşcuri, cabinete şi fântâni. Tablou fotografica : Economistula româna de P. S. Aureliana Din Bucovina. (Fine) Nu-i destula cu atâta, Ovreula Meiling mai economisesce și din tainula (mâncarea) muncitorilor»!. De fuge vr’unii muncitorii pentru multe suferințe și tratare brutală, pentru taină prea rău, antistele numita ila trimite peste frontieră cu forța inderepta, seu remanendu lucrulu neîmplinita, este urmarea că li se vându gospodăriile, pentru că invăţătorul Braha gijesce de contractura angajamentului, punându-i garanţi unul, pentru altuia deşi condiţiunile ar fi imposibile de împlinitul, apoi împiegaţilor, moşiilor şi învăţătorului, ca al treilea membru şi nedespărţita în clici storcătoare de muncă silnică, puţina le pasă, fiindă că „{eranula este prostit, de aceea trebue jupuită“, că apoi se va cuminţi. In primavéra anului 1885 a luata acesta învăţătorii dela împiegatură boerului Denilovă din Basarabia la frontiera Iţcani 200 fl. pentru că a scosu paşaporturile dela căpităniă, unde se vede că are trecere ca omil de încredere căci asta este „chemarea« unui învățătorii, de a distruge și seduce poporul”; aceste parale le - a luată tot pe seama muncitorilor”. Deci cei chemați a veghia asupra unor abusurî ca acestea sciu despre ele, dar tacu şi nu le împedică, atunci este trista, or de nu sciu cu atâta mai trista. Comunele Mileşăuţî şi Badeuţi au făcuta în multe rânduri arătărî asupra făimosului învăţător. Braha la locurile competente, pănă în fine instanţa mai înaltă, adecă consiliula şcolara ala ţării din Cernăuți a hotărîtâ, spre a curma aceste abusurî și plângerea poporului, strămutarea renumitului domnu. Dérá cu toate acestea, elu este totu în locuia său, și nici se genézá de cele mai mari abusurî. Cine-la susține este cunoscuta, dérá este destula de trista că interesulü nelegala alü unuia să fie mai mare, mai valabila decâtü interesulü de esistenţă ala mai multora comune. Ţăranul sufere şi tace, esclamă însă în tristele sale împrejurări: »Dumnezeu süst, Imperatulu departe, cine nu a mai face şi nouă dreptate!“ Deca unii învăţători, în locu ca în generaţiunea fragedă a poporului să sădésca învăţături salutare, respecta cătră totu ce este sublima şi sacru, va sămăna ură şi dispreţa, va corupe şi seduce poporulu prin rachiu şi totu feluld de machinăţiuni; déca va întărită şi agita poporulu ameţita prin rachiu contra celor a sacre, contra învăţătorului religiunei şi acestea toate numai spre a putea trage însuşi folos materiala, apoi nici poate fi vorba de ameliorare, de propăşire nici materială nici spirituală. Unde deci va ajunge poporul, materialminte prin acesta felii de uneltiri sau ori şi cum storsa şi ruinata? Oare mai poate fi vorba şi de o propăşire câtă de câta spirituală? Unde i învăţâtorula scriitora comunala, impresara de muncitori şi totu felula de gheşeftari, unde în fine este scóla unu quollibel şi numai acea nu spre ce este menită, — apoi acele comune sunt o forie de jelita, deși fără pliu de vină din partea lor. Sefice că ,apa trece petrile rămână«, dera pe când noi damu indereptu alții inainteză și deca numai nu ținemă conta de referințele timpului, apoi este pentru noi unut desastru ireparabila; dér decá mergemn calea racului, de unde să mai pretindem și să aspiram, ca să ne folosim și împărtăşim și noi cu toate cele de ce au parte cei deşteptați? — „Unu grăunte nu-i multu, dera saculu să umple cu grăunțe, er nu cu măsura,“ seu »pentru unu cuiu micu rămâne calulu calică». Așa merge treaba la noi, astăcfi nu ne pasă de una, mâne de alta şi când facema apoi o retroprivire, vedemu că suntemu prea departe Indereptu. Poporulu este națiunea şi țara, eră scóalele suntu mediulu de esistență a poporului; decâ acestea voru fi bine conduse, îşi voru împlini misiunea loru, vomni avea poporu, națiune şi țeră, or din contră vomi fi ca mâne streini inera nostră. Porumbă, fiindu-ca nu ne puteamă face nici idee despre concurgerea unui publică așa de numeroșa și atâta de aleşa. Cu atâta mai multa insé a contribuita tinerimea inteligentă română din giurii la reușirea atâta de bună a acestei petreceri. Diminaţa la 8 ore încependu-se serviţiula divina în sânta biserică română din locu, au luată parte două*feci de tineri, ei dintre teologi mulți a lectoralu pe lângă d la parocha locala, trei au luatu locu în strane or giura aseitându-se ceilalţi tineri inteligenţi, au esecutatu cântările nóstre rituale în chorul frumosi spre mărirea lui Dumnezeu şi spre marea plăcere şi satisfacţiune a numerosului popor, ce era de faţă. La 11 ore eşindă din sf. biserică neamă despărţita spre a ne revede la locuia de petrecere, care s’a începută la 3 ore p. m. când mulţimea a începută a sosi de toate părţile, vefendu-se şi costume naţionale cari de cari mai frumosa ornate. Aceasta şi aleasa numeróasa societate şi-a petrecut pănă în diminaţafilei urmatoare în cea mai armonioasá înţelegere şi vioiciune. La mierfula nopţii s’au jucata defece tineri studenţi, îmbrăcaţi în uniformă »Căluşierulă« şi „Bătuta« şi »Românului între aplausele frenetice ale mulţimei. La »Quadrula« au jucata preste 70 părechi. Ospeţi amu avuta din Blaşiu, Alba-Iulia, Roşia, Cianu- Mare, Şiardo, Aiudu, Mescroca, Făgăraşu, Laucramu etc. Venima dor şi de astădată pe astă cale a mulţămi onorabilului publicu pentru acastă marinimoasa încuragiare şi părtinire. Dea Dumnecreu ca şi pe viitoru se ne mai putemu întruni în asemenea frumoase petreceri românesci, or tinerimei române inteligente pentru concursulu ce ni l’a data îi ificema unu „Sé traiescá*. Suma incursă la aceasta petrecere este 136 fl. 40 cr. dintre cari substrăgându-se spesele 56 fl 22 er. resultă venitu curata 80 11. 18 er., cari se vor întrebuința conforma scopului menționata. Ştefană Crişană preşedinte. Ştefană Bretoiu controlorâ. Eftemă Rațiu cassiera. Gregoriu Balană sub-cassiera. Ștefan Balană membru. FOI LETONU. (19) --------- Misterele Veneției. de Edouard Didier, traducere de Ioană S. Spartaki. VI. Unde vedem, ei pe Pietro. Foscari primi cu oarecare recela pe Martinengo; cu toate acestea ’i oferi una scaunu. Podestatula, bâgândil de seama că dogele sta în picioare, nu voi să săită. Amândoi se duseră atunci și se așezară intr’o fereastra unde ședea Foscari în momentul când i se vesti visita podestatului. Fereastra aceasta vedea în curtea de onoare a palatului ducali, şi acum era aproape plină de grupuri de soldaţi şi de lachei. Printre grupurile acestea se putea observa mica trupă, care slujise de escortă lui Martinengo. In loc să fie resfirată ca cealaltă, era dinpotrivă aşezată în ordine de bătaie, cu sergenţii în linie paralelă cu frontala. In capul acestei cohorte mici erau doi ofițeri cu sabia scosă. — Nu cumva te temeai c’o să întâlnesci în cale pe ducele de Milano cu toată armata lui, domnule podestatu? întrebă Foscari. — Pentru ce, Alteță Serenisimă? — Numai frica aceasta ar fi putută justifica o astfel de desfăşurare de forţe, pe cari le-ai introduso până în palatul nostru ducala! (zise dogele. — O simplă escortă, Alteţă. — Cum nu are persoana noastra suverană decât numai când ne însoţesce Senatul)! (zise Foscari dându din capo. Martinengo salută cu umilinţă și cfise: — Să binevoiască Alteța Vostră Serenisimă se inescuse, eu voiam numai ca demnitatea cu care m’a investita Senatula se fiă onorată in persoana mea. — Desfășurarea aceasta de forțe militare nu era absoluta trebuincioasa — stărui Foscari — și demnitatea funcțiunilora d tale nu cerea una astfelu de aparatu resboinica. — Alteță Serenisimă, veneamu la palatulu ducala și voiamu ca escorta mea se dovedeascu totu respectulu meu pentru celu dinleiu magistrata alu republicei!—zise Martinengo cu o nespusă blândețe. Dogele respunse acestei lingușiri numai cu unu semn din capu, care putea fi tălmăcita în mai multe chipuri, și întrebă cu oarecare mândriă: — Și potu sei scopulu visitei d-tale, domnule podestatu ? — Nu-i unu scopu, deca viu se presinta Alteței Voastre omagiile mile? — Pentru unu altula, poate; pentru d-ta, nu!zise dogele. — Alteța Vostră este aspru pentru servitorul său ! zise Martinengo cu amărăciune. — Ba nu, nu sunt aspru, dar sunt sincera!zise dogele. Și apropiindu-se de pedestalii, îizise: — Martinengo, aveam patru fii, i-ai cunoscuta. — Cei trei mai mari au murită pentru patriă. Mi-a rămas numai scumpul meu Jacopo și și acela este în exila. Nu’ți ajunge atâta, ci vrei să le mai lovești? — Alteță, nu ve înțelege! răspunse podestatul, cam încurcată. — Nu me înțelegi! Ei bine, mă explica. Ai colea in buzunarul acesta —fise dogele — o scrisoare prinsă din drumu și crecfl că cu scrisoarea aceasta poți compromite pe nenorocitulu meu copila. Podestatul nu-șî putu stăpâni o mișcare de mirare. — Cum ați pututu sei?... întrebă el, fără voiă. — Și eu am primitu o scrisoare dela Jacopo, și n’ai decâtu s’o citesc!! (}'se dogele desfacendu uni pergamente pe care-lu puse sub ochii podestalului. Martinengo cili: Principe și tată venerata! „Morți încetă aci, Candia mea omoara. Ventura tristelor” Cyclade, care urlă împrejurulă temniței mele, îmi slăbesce inima și ’mi aprinde sângele în vine. Am trebuință, pentru ca să’mi recorescu capul, care ’mi arde, se simța adierea Adriaticei pe frunte. A respira aerulu patriei, o fată! nu sci ce trebuință mare este pentru unii exilata! Oh frumoasa mea Venețiă! Unică în lume! Se te mai veniu odată și apoi sé morți ! „Sé moru! ce ’mi pasă, deca me voru îngropa sub pamentulu acesta pe care l’au călcata cei dintâiu pași ai mei?! Mai bine să fiu țărînă în Veneția, decâtu se traescu în altă parte! „Ingrată patriă! n’o să ai oasele mele!" Acela care a scrisă vorbele acestea, tată, nu era una patriotă! Ori Teusii, luliu 1887. In tjiua de St.Petru și Pavela a. c. s’a data pe trecerea de vară a tinerimei române inteligente din giura grupată pe lângă cetăţenii români din Teuşă, în folosul sceleară române din locu, după cum fusese amintita in 2 numeri ai preţuitului (fiara »Gaz. Trans.« Nu ne vom încerca a descrie decursul acestei petreceri, care numai spre onóare a putută servi Românilor, din aceste părţi, ne vomă mărgini a spune, că o petrecere aşa de frumoasa nu a mai avutu locu în opidula nostru, nu au mai recruta cetăţenii Teuşiului în mijlocula loră niciodată. Acésta o recunoscu chiar şi străinii. Amu făcuta şi noi ce nu a stată în putinţă, ca petrecerea să aibă o reuşită câta mai bună, dar recunoascem, că nici pe departe nu ni-am făcută datorinţa. Agricultura în Germania. O escursiune agricolă făcută laRosalii 1884 în provincia Sacsonia. (Urmare.) Am amintita mai sus, deja, că observatoriul era înfiinţata şi susţinuta de unii (fiara politica şi agricola. Fie-mî der permisă a mai insista cu puţine cuvinte şi asupra lui, piarul) din cestiune, ca şi altefiare cari au în vedere promovarea şi apărarea intereselor agriculturei, afară de notiţele chilice despre mersul timpului, mai aduce încă pe fiecare săptămână buletinul oficiala despre mişcarea bursei de zacharii din Magdeburg şi preţurile obţinute acolo, preţuia productelor agricole la diferite burse, preţuia diferitelor specii de nutreţuri şi îngrăşăminte (gunoaie) artificiale, lista economică despre starea acţiilor şi dividendele lor la diferite fabrici de zacharii şi a altor întreprinderi industriale — apoi în fiecare Duminecă tratate şi studii din diferite ramuri ale agriculturei propriu ifişe, încercări de introduceri de vite şi plante, despre noue metode de cultură și esploatațiune etc. Oare nu ar fi timpulu su ■prema ca și agricultorii dor cu deosebire economii noștri de vite cei mari, deci nu poți înființa și întreținea unu efiarfi propriu alți lori agronomicii să se grupeze în jurul unuifiaril politica, dându-i sprijinul și ajutorul, morala și materiala, care apoi să le potă aduce 1887-