Gazeta Transilvaniei, ianuarie-iunie 1888 (Anul 51, nr. 1-142)
1888-01-03 / nr. 1
Nr. 1 viaţă de neuitatulă părinte şi atâtă de bine condusă în presenţă, întru mulţi ani! Isopescu, Lupu, Luţa, Stefanelli. Roma, 25 Decemvre 1887. Scumpe Aurele! De pe malurile Tibrului, vechiulu roganu al părinţilor noştri, salută cu căldură aniversarea de 50 de ani a primului jurnală politică din Transilvania. In timpă de o jumătate de seculă „Gazeta Transilvaniei“ a menţinută cu scrupulositate programa naţională, s-a conservată independentă de orice influenţă, şi a operată cu energiă drepturile şi interesele poporului română. Prin influenţa şi lumina sa binefacetore, „Gazeta“ şi-a câştigată merite neperitore la recunoscinţa Românilor. I dorescă din inimă ani nenumăraţi de prosperitate şi triumfală ideilor de dreptate pentru cari luptă, iar bravului seu Directore mulţi ani fericiţi! Nic. Densuşianu. Roma, 29 Decemvre 1887. Me bucură, că potă saluta pe mama culturei noastre politice naţionali chiar dela fontea esistinţei noastre române. Onoare şi omagiu „Gazetei Transilvaniei,“ flamurei nepătate, stelei conducătoare, programului nostru veţuitură. Sciinţa, arta, religiunea serbéza în aceste ctile jubileulă Romei în Roma triumfândă cu gloriă. Dee cerului ca centenarulă „Gazetei se afle uniţi pre Români , triumfândă asupra tuturoră inimicilor”, se nu fie numai serbarea aspiraţiunilor juste, ci complinirea acelora în unitatea credinţei, în congratularea entusiastică a omenirei pentru virtus romana rediviva. «Ok înainte! Salutându-te îţi augurămă cununa victoriei, fii Romei devotaţi. Vasilie Lucaciu. Constantini Lucaciu. Bica Maghiară, 29 Decemvre 1887. Multă onorare Domnule Redactoră! Inima-mi saltă de bucurie şi sunt plină de mândria naţională, că de astă-dată mi se dă ocasiunea fericită de a vă ura ună ană nou fericită! Totă suflarea curată românâscă fără deosebire, „domnu“ seu „opinca“, saltă şi se fâlesce cu numele ce’lă au dela străbunii lor. Romani, văpendă că tóte stăruinţele contrarilor, au rămasă deşerte, încă două ade şi „Gazeta Transilvaniei“, ce este sub înţelepta D-vostră conducere, îşi finesce ună cursă de 50 de ani de la prima sa arătare la lumina chilei. O jumetate de secolă ală esistinţei sale, şi totă atâta de luptă continuă cu soiuri de elemente reu-voitore, se împlinesce cu cjiua de El Decemvre st. v. 1887. O chi măreaţă şi sfântă pentru totă ce e Română! Dée Dumnecreu, ca precum sub înţelepta conducere a decedatului D-vestre tată, „Gazeta Transilvaniei“ a triumfată în ună aşa frumosă intervală, totă asemenea şi sub D-vestre! înainte cu Dumnezeu! Toma Simu, învăţătură. Aradit, 1 Ianuarie 1888. „Gazetei Transilvaniei“ prosperare, amicului salutare! Ciontea. München, 30 Decemvre 1887. Stimate Domnule Aurel! Jubileulă de 50 de ani ală „Gazetei Transilvaniei“, ce se face acum la finea anului 1887 şi cu începutul anului 1888, fiindă o serbare de ună caracteră naţională, o serbare, care umple de bucurie inimele tuturoră Românilor— buni, din tote părţile — nu potă românea indiferentă de a nu lua şi eu parte, dacă personală fiindu-mî imposibilii, celă puţină cu simţulă şi cu cugetulă. Ve rogă se binevoiţi a primi cele mai intime felicitări pentru deosebitulă zelă, ce aţi pusă în susţinerea acestui ţară, care a contribuită în primulă rangă la redeşteptarea simţului naţională, la apărarea dreptului naţiunii mostre, la luminarea şi cultivarea poporului Română. Asemenea salută şi pe ceilalţi Domni colaboratori, cari şi denşii îşi au partea lor de merită. Pas’ înainte, şi oferindă contimporanilor d D-vostre, ca şi pănă aci, aceea ce au de lipsă şi nu aceea ce denşii laudă, Dumnezeu va fi cu voi şi nimenea în potriva vostră. Mai departe bine-voiţî a primi şi din partea nevestei mele o mică, modestă coronă în semnă de amintire, căci aducerea aminte este uniculă raiu, din care nu putemă fi alungaţi. Irimia E. Popa. Bucuresti, 31 Decemvre 1887. Salutămu cu bucurie al 50-lea ană de apariţia a „Gazetei“, una drepta mai multă pentru lupta românismului. Causa este justă şi mare. Inimile românesc! suntă cu voi, înainte spre realisarea marelui scopă! Societatea „Tinerimea română.“ Braşov, 31 Decemvre 1887. Amice! In amintirea iubileului „Gazetei“, te rogă se binevoescî şi se primesc portretulă scumpului D-tale Părinte ca dovadă a veneraţiunei ce pururea i-am conservată şi ca semnă ală stimei şi dragostei ce-ţî păstreză. Michail Popp, pictor. Deşiu, 28 Decemvre 1887. Cetindă eu în timpă de 30 de ani, dela 1857 încoce, „Gazeta Transilvaniei“ şi „Foia pentru minte inimă şi literatură,“ acestora le datorescă desvoltarea consciinţei mele naţionale, d-lui Georgiu Bariţă şi fericitului Iacobă Mureşianu încuragiarea, că am păşită pre arena publicităţii române. Feliciteză jubilarea „Gazetei!“ Petru Mureşianu şi reganulă. Ploescu, 30 Decemvre 1887. Domnule Redactoră! Fiindă în ajunulă serbărei jubileului de 50. an!ală esistenţei „Gazetei Transilvaniei“, din parte-mî viu a aduce în acesta 4* neobosiţiloră ei luptător!, espresiunea celoră mai sincere felicitări, urândă „Gazetei“ încă mulţi ani de viaţă — împlinirea centenarului — pe calea ce apucată, şi urmândă cu acelaşi zelă şi activitate, cu care a fostă condusă, timpă de aproape jumătate seculă de domnulă şi multă regretatură D-tale părinte. Jarul ii femeilor române din Deva, încă în animula serburilor, pentru jubileul „Gazetei Transilvaniei“ a primită Directorul fetei nóastre prin poste ună pre frumosă dară, din partea femeilor române din Deva, care constă din o garnitură de unelte pentru masă descrisă, lucrată cu deosebită gustă și bogată, în stilulă celă mai modernă, anume ună călimără, două sfeşnice, o cenuşelniţă şi ună cuţită pentru tăiată hârtiă. Acestă dată a fostă însoţită de următorea adresă, care dă vină mărturie despre nobilele sentimente românesc! ale femeilor române din Deva: Domnule Redactoră ! Aşî se împlinesce o jumetate de seculă de când prima foia românésca a apărută, după lung! şi grele încercări ale neamului românescă. Cincizeci de ani! Ună minută în viaţa unui poporă, ună periodă însemnată înse în esistenţa unui jurnală, care 4i de zi apără postulatele cele mai scumpe ale unei naţiuni. Câtă muncă, câtă labore şi stăruinţă s’a sacrificată în aceşti 50 de ani pentru a susţină şi înălţa „Gazeta“ la nivelul ei de azi, când ea a devenită focularură a totă ce are Românismulă mai bună, mai nobilă. Bătrânii întemeiătorî ai „Gazetei“ au avută ca de visă, între altele, deşteptarea femei române la sublima ei chiămare. Dela începută şi pănă a4i foia jubilantă şî-a împlinită cu rară devotamentă munca regeneratore faţă de acele, car! a4î cu mândrie vină s’o salute. Domnia-Vostră, Domnule Redactoră, aţi rămasă fidelă tradiţionalei iubiri, ce au avută antecesorii Domniei-Vostre cătră sexulă nostru. De a aceea nici noi nu putemă întrelăsa anunţi 4i°e , înainte cu Dmmedpu ! Spune lumii, că bărbaţii noştri nu mai luptă acţi singuri ci au ca aliate pe femeile lor, întru operarea scumpei timbe şi moravuri strâmoşescî. Străbunele nostre încununau cu lauri la ocasiunî festive pe bravii loră, noi nu-ţi damă lauri, ci te asigurămă de ceva multă mai preţiosă, de iubirea şi stima femeei române, câtă timpă vei sta la greulă, dar măreţulu postă, unde lucri cu atâta abnegaţiune şi curagiu. Fie, ca „Gazeta“ mulţi ani încă se rămână iară luminătoră naţiunei nóastre, or Domnia-Vostră, Domnule Redactoră, s’o conduceţi cu perseveranţa de pănă aci. Deva, la 31 Decemvre st. v. 1887. Anna Petcu, Lucreţia Costa Olariu, Elena Popă H. Longinu, Maria Nicură, Susana Ardeleană, Elena Simionaşiu, Ecatarina Drăghiciu, Minerva Herbay, Vilma Moldovană, Letiţia Papim, Sofia Nagiu, Aurelia Munteană, Valeria Moldovană, Olivia Petco, Maria Herbay, Ecateria Olariu, Tecla Ardeleană măritată Luculeţă, Cornelia Corvină, Maria Moldovană. FOELETONUL „GAZ. TRANS.“ mp . »------------------------------—— --------------------------QUIPROQUO. Hotârîsem să plecă la cură de struguri în România. Mi-am luat remasa bună dela copilași, dela nevastă m i-am strînsă în brațe și i-am sărutată. — Puii tatii, să vă purtați bine! Rămasa bună! mămică îngrijesce de ei! — Trenulă flueră asurjitoră, se pune în mişcare și, p’aci ţi-e drumul. Mă aşedă în cupeu, scotă o ţigară şi-o aprindă. Eram singură. Mă gândeam la cei rămaşi acasă.... Horia şi Buca mi se părea că nu voră să se deslipescă de pe genunchii mei. Genunchii mi se mişcau instinctivă. Pe Buca o simțiam încleştată cu amândouă mânile în barba mea stufosă. „Ei! țiganuşo, eră te-a pusă măta ceva la cale, stai numai, c’o să ve arătă eu vouă,“ și-o apucă cu amândouă mânile de obrăjiori, îmi apropiu buzele de gurița ei și „ţoc“, „ţoc“, îi alipescă nisce sărutări de resuna casa. „Mai încetă, mai încetă,“ audă dela spate, „că şi eu sunt pe aici, să-ţi arate şi eu ţie, nu numai tu nouă,“ şi alte două mâni cunoscute îmi cuprinde gâtul, şi nisce buze erăşi cunoscute se lipesc cu foea pe buzele mele. „Ah, dragă, ce bine e cu voi. Reu nici o bucuriă, nici o fericire nu există ca bucuria şi fericirea din mijlocul familiei !“ „Audi dragă, Horia dice că e „română vede ca tedalulă“, lui i-am promisă una cală cu şea şi o puşcă, numai să se porte bine, Buca vrea bobobo,.... micuţa, îi ese şi dintele ochiului.“ „Dar ţie, ce să-ţi aducă dragă?“ In locă de răspunsă oră mi se acopere gura cu sărutări... Din astă reverie plăcută deodată me deşteptă mucală ţigării, care era pe sfârşite. Trenulă se opresce la o staţie. In momentulă acela uşa cupeului se deschide şi întră ună domnă şi o domnă bine îmbrăcaţi. Se vedeau a fi de posiţiă alesă și cu dare de mână. Fețele loră tradau o grijă forte mare. Vedeam că suntă iritați. — Beli de sigură este în Iași la frate-meu Murgulescu, advocatură. — N’aș crede, dar vomă vedéa. Desera suntemă acolo. Ar fi mare lucru să n’o mai găsimă. N’a putută intra în pămentă. Acestă dialogă l’am putută auzi dela vecinii mei, dar nu mĕ bătea mintea so gâcesc, ce voră fi avendă în sufletulă loră. Scotă el o țigară și o aprindă. Fumulă se ridică inele, inele. Eram lângă ferastră și îmi aruncaiu ochii spre câmpiile mănose, cari se întindeau înaintea mea. Eram cuprinsă de admiraţiă. Câmpiile mi se păreau mai romantice, cerula mai senină ca în ţara mea. Domne, de ce nu este astfel, pretutindenea, unde este suflare românesca...! Se vede că suspinulă meu, fără să fi vrută, prinsese aripi, căci întorcendu-mi capulă în cupeu, domnulă celă străină mo şi agrăi: — D-ta de sigură nu eşti din ţara asta, domnulă meu. Ai mai fostă pe la noi vreodată? cum o găsesci? — Este deja a treia oră că am fericirea să viu la d-vostre. Dar noi, cei din afară de România, pe cari d-vostră ne ţineţi de străini, chiar şi de nu am. Veni niciodată pe aici ne interesămă de multe de ale D-vostră mai multă chiar ca D-vóstre, pe când D-vostră cei mai mulţi nici nu mai sciţi, seu nu vreţi să sciţi, că mai aveţi fraţi în alte ţări*“ Vorbisem cu toni amărâtă. — Ai dreptate domnule, zise vecinulă meu privindu-mă lungă. Firea noastră e înfierbântată. Ţara întreaga este setosă de înaintare. Amă fostă prea multă înăduşiți. Lucru naturală, că zorimă cu toții la înflorirea patriei. De cine se îngrijimă mai ânteiu? Negreşită, că de noi. Pentru frații din alte părți ce amă putea să facenă astăzi ?... Vremea aduce téte...“ — Ioniță, aici schimbăm şi trenulă, întrerupse domnă. In adevera treaulă se opresce. Călătorii mei se dau josă. Amă regretată reciprocă, că nu nai puturămă continua discuţia. Cupeulă se uplu cu alţi calători. „Staţiunea X. 30 minute!“ Era staţiunea unde trebuia să mĕ dau josă. Se înoptase binișoră. Me scoborî în mână cu ună geamantană mititelă și cu biletulă pentru calabalâcă. GAZETA TRANSILVANIEI. I. Popovici. 1888. Fost’a Zrínyi „Ungurii?“ Cetimă în „L’Autriche slave et roumaine“ Nr. 8. Memorianulă diplomatică publică ună