Gazeta Transilvaniei, iulie-decembrie 1888 (Anul 51, nr. 143-286)

1888-09-13 / nr. 201

Nr. 201 GAZETA TRANSILVANIEI, semțămentă și atunci s’ar pute ridica o furtună, cu trăsnetele ei ar asurdi în moda înfiorătorii urechile Bulgarilor”.“ Nici nu se poate închipui unu pericolu mai mare — (jice rjîarulă vienesti — decâtă o fierbere în Macedonia. Acesta țeră se poate asemăna cu burdufula lui Aeolus, prin a cărui desfundatură se dă libertate fortunelor. Nu există nici unii poporu în Balcani, care nu ar face profesiunea să domnescă peste Macedonia. Greci, Serbi, Bulgari, chiar şi Români locuesc în acela ţinută, care a fost odinioră legănură unei monarchii universale, or acum este o vatră de frecări naţionale şi de intrigi diplomatice. In casa când Bulgaria ar întinde mâna asupra Macedoniei, va fi încunjurată de inimici. Sultanul va pretinde umilinţa cutezătorului vasal, Serbia şi România se vor teme de rivalul lor, şi Bulgarii vor nimici germenii de bună voinţa ce o întâmpină din partea vecinilor lorü. Planurile cu cari se ocupă Bulgaria nu mai se ţină de politică, ci sunt o curată posnă. Bulgarii — încheiă N. Fr. Pr. — au destul de lucru, ca să se îngrijescă de bunăstarea lor, şi să înlăture posiţia dubiosă în care se află. Recursul de nulitate al al d-lui Traianu Doda. In contra sentinţei de condamnare, pe care Tribunalulur. din Arad, ca judecătoria de pressă, a pronunţat’o asupra d-lui Traianu Doda pe basa hotărîrei curţii cu juraţi dela 17 Septemvre a. c., — deputatul, dietala Caroly Eötvös, în numele d-lui Tr. Doda, ca aperătoră și jurisconsultă ală acestuia, a așternută la Tribunalul din Aradă următorulă recursă de nulitate, constătătoră din 11 puncte: Onorată judecătoria de pressă Pe basa arătării acusatorului publică r. Nr. 1891—1888, la pertractarea curţii cu juraţi, ţinută la 17 Septemvre 1888, am fost o judecată ca vinovată in contumaciam şi condamnată la 2 ani închisoare de statii şi 2000 fi. amendă. Contra acestei procederi şi sentinţe am onora a aşterne următorulă: Recursă de nulitate! I. Juriulă s’a constituitii în modă neobicinuită, necorectă, în contra legei și în contra praxei legale. Judecătoria n’a constituită juriulă în sala destinată pentru pertactare și înaintea publicului aflătoră în acesta sală, va sedică nu înaintea întregului publică, ci s’a retrasă într’o sală laterală și acolo l’a constituită în presența unui publică restrînsă, cu eschiderea numerosului publică, ce s’a presentată la pertractare și din care o parte a trebuită și fără de asta se fiă eschisă, din causa strimtoarei locului. Prin procederea aceasta s’a vătămată în modă deosebită legea și praxa legală din două puncte de vedere. Anume : întâiu, Jurații, cari au fostă orânduiți, dar cari în mare parte nu s’au presentată, s’au întregită numai dintre persoanele ce erau în sala laterală, oi nu dintre persoanele aradane, ce erau în sala hotărâtă pentru pertractare, şi astfeliu la întregirea juriului s’a luată în consideraţia numai aceea parte mică a publicului, care din întâmplare se afla în sala laterală; alu doilea: cei 12 juraţi traşi la sorţi — în totă timpulă câtă au stată membrii tribunalului în sala laterală şi în totă timpulă câtă a durată reîntorcerea judecătorilor în sala de pertractare şi ocuparea locurilor lor e —au comunicată liberă cu publiculă aflătoră în sala laterală şi cujiariştii ce se aflau în sînulă lui şi cari nutrescă sentimente duşmănose, precum şi cu alţii; ba mai multă, la intrarea în sala de pertractare au comunicată şi cu o parte a publicului mare de acolo fără nici o genă şi au fost despuşi astfelă şapteloră şi informaţiunilor, cari nu suntă permise. , In casulă de faţă ambele aceste vătămări ale legei suntă a se considera ca forţe grave nu numai din punctulă de vedere ală principiului şi ală formei, ci şi din punctulă de vedere ală resultatului finală şi ală duşmăniei de care era aţîţată o parte preponderantă din publiculă aradană. n. Am fost deschisă cu tatălu dela esercitarea dreptului de aperare. Eu suferă adecă de-o paralisiă continuă, care îmi împiedecă mișcarea și obicinuita’mi ințilă în cugetare și care, din punctă de vedere individuală, mă silesce se încunjură o întărîtare mai mare și prin aceasta o eventuală iritațiă. Din asta causă nu m’am putută presenta în personă la pertractare, dar pentru a pute fi totuși presentată, am plenipotențiată în loculă meu pe ună apărătoră. Apărătorulă meu s’a presentată, şi-a arătată plenipotenţa, dér judecătoria n’a concesă să-și împlinescă însărcinarea de apărătoră. Sciu, că după § 81 ală procedurei de pressă judecătoria nu este obligată să primescă apărătoră în loculă acusatului, care nu s’a presentată, dar și aceea o sciu, că nu esistă în patriă lege, care unui acusată, când nu se poate în personă presența, să-i denege dreptulă de a fi representată prin apărătoră, își în sensulă căreia judecătoria ar fi datore să oprescă pe apăratorulă plenipotențiară dela împlinirea nobilei sale chiămări. § 80 din procedura de pressă vorbesce despre casulă, când acusatulă nu se presenteaza nici în personă, nici prin apărătoră, prin urmare acestă § nu se referesce la casulă mea de acum. In fine legea pretutindenea, unde este îndoială, sau unde permite o interpretare raţională, naturală şi dreptă, totdeauna e a se interpreta în favorulă acusatului; aşa o pretinde dreptatea şi umanitatea. Şi după ce — în urma pracsei legale şi a unor lămurite analogii scoase din aşezămintele noastre constituţionale — apărătorul, pretutindenea este îndreptăţit să represente înaintea judecătoriei drepturile şi interesele mandantului său, şi după ce — de nu cumva sunt rău informată — judecătoria de pressă din cercul Pestei, în procesul de pressă intentată la 1870 de Beliczay, ca acusatoră, contra lui Ujlaky József, in absentia a concesă acusatului ca să fiă representată prin apărătoră și acesta s’a aprobată și din partea curiei reg., după ce prin urmare în asemeni teasurî pe basa esemplului de mai ’nainte, dreptulă de a fi representată prin apărătură se poate considera ca esistentă în praba legală ; din toate aceste cause respingerea apărătorului meu trebue să se considere în consecințele ei ca o mare și grea vătămare; chiar și numai din causa aceasta pertractarea trebue să se anuleze. Am fostă împiedecată a espune causa pentru care nu m’am presentată și astfelă am fostă împiedecată de a presenta și cererea mea pentru amânarea pertractării, prin ceea ce atâtă în formă câtă și în fondă s’a vătămată § 81 ală procedurei. Acesta lege adecă lămurită concede chiar și consângeniloră și amiciloră mei justificarea neînfăţişării mele şi cu tote acestea, când apărătorului meu ’i s’a respinsă cererea de intervenire meritoriă la pertractare şi când în urma acesta apărătorulă meu ceru repede cuvântulă înaintea judecătoriei, vrendă să aşternă două documente prin cari a voită mai cu semă să justifice neînfâţişarea mea provenită din necesitate şi să ceră termină nou pentru pertractare: judecătoria l’a întreruptă în espunerea cererei lui şi de faptă i-a interzisă espresă a preda acesta rugare. Apărătorulă meu din causa asta a şi insinuată numai decâtă recursulă său de nulitate, încâtă a fostă motivată acestă recursă, acesta a dovedit’o lămurită, afară de cele mai susț dise, și modulă ulterioră de procedere împreună cu resultatulă lui finală. Au dovedit’o lămurită și tristă. IV. Intrega procedere și judecată a curţii cu juraţi stă în contra-cţicere cu legea, întru câtă acestă judecată se caracteriseza ca adusă în contra mea ca absentă din obstinaţiune. Obstinată este acela, care nici nu se presentă la terminală citată prin lege, nici nu-şi trimite plenipotenţiară înaintea judecătoriei şi nu-şi justifică neînfăţişarea ca provenită din necesitate, şi în fine nici consângenii ori amicii săi nu justifică acesta neînfăţişare. După ce însă eu mi-am trimisă plenipotenţiară şi apărătură legală, care s’a presentată punctuală, şi după ce prin elă am avută de gândă să-mi justifică şi neînfăţişarea mea ca provenită din necesitate şi în acesta singură numai judecătoria m’a împedecată, din asta causă nici eu n’am putută fi considerată ca obstinată şi contumace şi nici procederea mea nu s’a putută socoti ca provenită din obstinaţiă. V. Textulă jurământului depusă de juraţi n’a corespunsu procedurei. Acestă vătămare a legei se pare că ar fi mică şi numai formală, trebue însă cu toate acestea să o amintescă, fiindăcă e caracteristică, de orece juraţii au depusă jurământă că voru judeca „basaţî pe căuşele şi pe tăria acusaţiunei şi a aperam“. Acesta însă nu s’a făcută şi nici nu s’a putută face, de vreme ce apărarea a fostă cu totul deschisă şi nu s’au putută pune în vederea juraţiloră căuşele şi tăria apărării. VI. Actulu de acusare a împărtăşită necorectă, în înţeleşii falsă şi în parte falsificate acele pasagie din imprimată, cari au servită ca basă acusării, seu cele puțină unele din acele pasagie și prin acesta s’a vătămată § 20 alu procedurei de pressă. In traducerea autentică, ce se află între acte și care s’a tradusă și autenticată prin tălmacială autorisată ală judecătoriei, — nu se cuprindă nici acele cuvinte şi sentinţe şi nici acea ordine a cuvintelor şi sentinţelor, ce se află în textulă originală, la care se provocă acusaţiunea. Textulă traducerei autentice, atâtă ce privesce cuvintele şi sentinţele singuratice, câtă şi ce privesce înţelesulă cuprinsului întregă, au cu totulă altă înţelesă, decum este acela ce se citezâ în acusaţiune. Traducerea autentică, prin modulă cum suntă aşezate cuvintele unulă lângă altulă, cuprinde la ună anumită locă o unică construcţiune şi în înţelesulă acestei construcţiuni se referesce la nouăle alegeri de deputaţi dietali, ce aveau să urmeze, pe când în actulă de acusare se citeză singuraticele părţi ale acestei construcţiuni cu cuvinte deosebite şi în proposiţii de sine stătătore şi, fiă din neatenţiune, fiă cu scopul de a duce în rătăcire pe tureleră de sciinţă, şi pentru înfrumseţarea imaginaţiunei şi înobilarea inimei prin cetirea de scrieri literare. Fericită cine poate cultiva pentru acestă scopă şi vreo artă, ca de exemplu musica ori pictura. O singură carte bine alesă ne poate fi celă mai bună amică şi măestru; cetirea ei ne poate fi mai folositoare decâtă o mulţime de cărţi cetite în modă superficială şi neasimilate. Michelet ne spune, că elă a petrecută ani întregi cu Virgiliu, măestrulă lui Petrarca şi mai alesă ală lui Dante, care şi elă deveni mai târdiu poetulă de predilecţiune ală lui Byron şi altora. „Vieţile oamenilor iluştri“ a lui Plutarchă a fostă cartea favorită a multor omeni celebri: unora li-a aprinsă şi li-a nutrită foculă sacru pentru literatură, ca lui Schiller şi Alfieri; altora li-a insuflată virtuţi mari, servindu de conducătorii şi educatoră ală caracterelor, ca ală lui Franklin, Napoleonă, Charlotte Corday ş. a. D-na Roland de mică copilă găsea atâta plăcere în Plutarch, încâtă Dumineca îlă ducea pe ascunsă la biserică şilă cerea n locală cărţii de rugăciuni. La 14 ani sejice, că plângea de părere de rău, că nu este o femee romană sau acedemoniană. Acestă lectură avu multă influenţă asupra caracterului său mare şi moravurilor sale antice. Devenindă soţia lui Roland, ministru de interne al Franciei, când isbucni revoluțiunea, ea fu închisă. Bărbatulă său părăsise Parisulă; dér ea, asemenea aceloră senatori romani, cari păreau barbariloră Gali nisce dlei, nu voi să fugă. La îndemnulă alorăsăi aproape se înduplecase a pleca, schimbată în haine de țărancă. Dér, „mi-e ruşine“ — zise ea — „de rolulă ce mă siliți să facă. Nu voia nici să mă străvestescă, nici să-mi părăsescă casa. Decă va trebui se fiu asasinată, voiu fi în casa mea. Omenii au dreptulă să aştepte dela mine acestă exemplu de curajă şi lă voiu da.“ In închisore ’i se dede sfatulă să ia otravă, ca alţi amici ai săi, pentru ca se scape de chinurile morţii ce o aşteptau, dar ea refusa; era hotărîtă să moră cu demnitate, victimă a causei pentru care trăise. Condusă la eşafodă, arăta ună curată şi o mărime de sufletă demnă de eroinele, ale căroră imagini le văduse în Plutarch. Operele literare ne aducă tinereţa, suntă conducătorii noştri în vîrsta bărbăţiei şi ne mângăiă bătrâneţele; ele întotdeauna ne împodobescă viaţa, şi orele consacrate lecturei lor, ca şi acele consacrate musicei sau teatrului, suntă pentru noi atâtea sărbători. In acelaşi timp ele ne curăţă sufletulă de patimile născute din egoismă şi nutrite prin năcaşurî şi prin răutatea oamenilor. După lectura ticnică a unei cărţi bune, totădeuna ne simţim binevoitori, mai capabili de fapte bune. In influenţa binefăcătore ce au cărţile asupra inimei şi voinţei stă cea mai însemnată valoare a lor. In acesta privinţă, ele suntă cu atâtă mai preţiose cu câtă ne stau mai la îndemână, ne suntă totdeuna mai accesibile, decâtă de exemplu teatrală sau alte opere de artă, care au aceeaşi influenţă morală. Tocmai pentru că acţiunea cărţilor asupra sufletului este aşa de mare, e bine ca tinerimea să fiă cu multă grije în alegerea lor; şi să se ferescă mai alesă de curentură literară ală acelui pesimismă bolnăviciosă, care moleşesce şi slăbesce inimile, în locă să le purifice şi să le înalţe. La noi încă a începută un asemenea curentă literară, mai alesă prin poesiile lui Eminescu şi Nicoleanu, pe cari îi urmeză alţi poeţi tineri. Ar fi un mare rău, când o asemenea literatură a „desperării“ ar influenţa educaţiunea tinerimei. Viaţa este o luptă, cu natura, cu semenii noştri, cu noi înşine. Pentru ca să putem învinge în aceasta luptă şi pentru ca atunci, când se vor termina scurtele minute, ce ne suntă date a petrece în lumina vieţii, să putem fi mulţumiţi că ne-am împlinită chemarea, avem trebuinţă de curagiu şi de multă tăriă morală. Să căutămă acestă nutrimentă acolo unde lă găsimă, în literatura sănătosă şi plină de vigoare. In acesta privinţă, deşi poate mai puţină sciinţifice, scrierile literare ale unui Boliacă, C. Negruzzi, Bolintineanu, Bălcescu, şi a altor scriitori din epoca enstusiasmului naţională, suntă de preferită multora din scrierile de astăzi. Ele nu numai ne imbunézá şi înseninézá inima, ci aprindă în noi flacăra iubirii de patriă şi de neamură română, care afară de lăudabile excepţiuni, pare atât de stinsă astădi în junimea română. (Va urma.) 1888.