Gazeta Transilvaniei, noiembrie 1889 (Anul 52, nr. 244-267)
1889-11-25 / nr. 263
Relcciianea, AdiuMsuaniM stîrpîiala: BRAŞOVU, piaţa mare Nr. 22. Scrisori netrancate nu se primeacn. Manuscripte nu se retrimitu! Biduile de aatilitati: Braşovu, piaţa mare Nr. 22. Inserate mai prim eseu in Viena Rudolf ti Masse. H<tascnstem& Vogbr (Otto Âfiitis), Hemrich Seini,Ich. Ah'’is HţrndL M.Dukes, A. Oppelik. J- ban - neberg; în Budapesta: .4. V. Ooldberger, Anton Mezei, Eckstein Barmi. In Frankfurt: 4*. L Daube.- în Hamburg : .4. Steiner. Preţul visei*ţiuniori ; o seria garmonda pe o colonii H cr. Si 80 cr. timbru pentru o pulicare. Publicări mai desn după tarifa, și învoială. Reclame pe padina III-a» ■eriă 10 cr. v. a. sau 80 ban.. VITTILIT LII. „Gazeta-iese in fiecare 41. Abonamente pentru Anstrymiania: Pe unu anu 12 d., pe sase luni 6 fl., Pe trei luni 3 fl. Pentru România si străinătate: Pe unu anu 40 franci, pe sase luni 20 franci, pe trei luni 10 franci. Se prenumără la toate oficiele poştale din întru şi din afara şi la doi. colectori. Abonamiuri pentru Braşovi: îa administraţiune, piaţa mare Nr. 22, etagiula I.: pe unu anu 10 fl., pe şase luni 5 fl., pe trei luni 2 fl. 50 cr. Cu duaula în ciasă. Pe unu anu 12 fl. pe $ese luni 6 fl., pe trei luni 3 fl. Unu esemplaru 5 cr. v. a. seu 15 bani. Atât« abonamentele câtă; inserțiunile suntu a se plați înainte. Nr. 263. BrașovH, Sâmbătă 25 Noemvre (7 Decemvrie! 1889. Brașovij, 24 Noemvre v. Voiamu se continuămă astăr]! șirul îl observăm lori nóastre privitore la acţiunea isolată a episcopiloru în cestiunî de interesă mare bisericesca şi şcolară, când eta că o totă ungureascu din Cluşiu, aceeaşi care a anunţată înainte cu şése săptămâni modulă de resolvare alu afacerei Befinde vine şi publică în fruntea sa triumfală terorismului celoră dela putere asupra ordinariatului din Gheda, fetulă acţiunei fricose, la care a fostă împinsă, în isolarea, sa, Prea S. Sa Episcopulă Gherlei, cea mai nouă circulară, adresată clerului seu diecesană. Acestă circulară episcopăscă, ce-o publicămu și noi la altă locu în traducere, ne spune totulă şi confirmă pe deplină părerile nóstre. Dela începută până la sferşitu, circulara P. S. Sale nu cuprinde nimică, ce nu era cunoscută şi celui din urmă clericii din diecesa sa, că adecă nu este permisă a se face politică între zidurile bisericei şi în esercitarea oficiului pastoral. N’amă înţelege dlér nicidecum, de ce P. S. S. Episcopulă Szabó a mai aflată de lipsă a spune clerului seu lucruri atâtă de bine cunoscute, după ce însuşi mărturisesce, că atitudinea acestui clerit totdeuna a fostă leală şi corectă, deca nu ne ne-aru lămuri în privința acésta câteva cuvinte, ce le aduce ca motivă ală acestui pasă alu seu. Dice adecă. Episcopală, că a aliată de bine a scrie circulara memorată, în urma unui casă regretabilă întâmplată în diecesa sa. Ună singură casă! Cine nu vede că acestă casă, de ar fi fost ori și câtă de gravă, nu era nicidecum de ajunsă spre a motiva o admoniare a întregei preoțim!, care după însăși declararea episcopului a avută întotdeauna o purtare esemplară. Nu era de ajunsă a o motiva mai alesă deca avemă în vedere, că o asemenea admoniare, flacără de parintescu, involvă în sine mai multă sau mai puțină ună felă de bănuire și neîncredere. Din cuprinsulă circularei se vede înse, că Episcopului însuși n’a voită se va teme preoțimea sa, bănuindu-o de-o purtare rea și necorectă. De ce dera scrisă totuși aceasta circulară? Ce scopă a putută avea Episcopală adresândă dojeni întregei preoţim! pentru una singură „casă regretabilă“ ? Câte caşuri regretabile de abatere nu se întâmplă într’o diecesă şi ce ar fi decă pen- I tru fiă-care s’ar adresa câte o circalară cătră întrega preoţime? Casulă regretabilă din vorbă ! l’a resolvată Episcopală, precum soima, prin suspendarea dela oficială de protopopă a părintelui Berinde. Deca der în adeveru a greșită părintele Berinde și pedeapsa ce i s’a dată a fostă meritată, ce lipsă a mai avută Prea Sânția Sa de a se adresa cătră preoțime? Circulara memorată nu poate avea dear altă scopă, decâtă seu se justifice procederea Episcopului, despre care acesta însuși este convinsă, că nu este dreaptá, seu se se folosescá de „singurulă casă“, spre a face presiune asupra cleru- i lui întregă într’ună înțelesă și întro direcțiune, care nu emaneză din propria convingere a Prea I Sânţiei Sale, ci din voinţa şi tendinţa altora, cari l’au pusă la cale. Par’că vedemă, cum s’au pre- I sentată unulu după altuia omenii I guvernului la Episcopulă Szabó, stăruindă ca se curme pretinsele „agitaţiuni“ ale părintelui Befinde şi soţi, cari nu se mai potă tolera, şi conjurându’lă, ca să-şî dovedescă lealitatea sa cătră guvernă, dândă mnă esemplu, ca se nu se mai repeteze asemeni caşuri ! Este învederată, că Episcopulă Szabó, simţindu-se prea slabă în isolarea sa, a căciută victimă terorismului şi presiunilor a celoră dela putere, cari suspiţionăză şi calomniază mereu preoţimea nostră, dar nu pentru că ar face politică în biserică, ci pentru că ţine cu credinţă la limba şi naţionalitatea sa şi nu se sfiesce, precum dovedesce casulă Befinde, a o manifesta pe faţă. Deca Befinde a greşită în adeverii rugându-se în biserică pentru ună colegă alăsen, despre a căruia nevinovăţia eramă cu toţii convinşi şi asupra căruia tribunalulă încă nu pronunţase sentinţa, de ce nu se arată în circulară clară şi limpede pecătulu seu? De ce se vorbesce numai in generală făcendă pe cleră se presupună fapte, cari nu sau săvârșită niciodată? Cuprinsulă circularei însăși conține cea mai nimicitoare condamnare a ei. Deca Episcopulă Gherlei n’ar fi tăcută numai treaba altora, ci ar fi avută în adevera în vedere vona și liniștea bisericei, trebuia înainte de a ’ntreprinde pasulă în afacerea Berinde să se sfătuescă cu Metropolitulă şi cu ceilalţi archierei şi cu toţi fruntaşii diecesei sale şi atunci, suntemă siguri, ar fi sciutit să dea şoviniştilor dela putere respunsulă cuvenită, or biserica ar fi fostă scutită de-o tristă şi durerosă afacere, care numai spre binele ei nu poate fi. FOILETONUL: „GAZ. TRANS.“ Macsimele și reflecsiunile lui de la Rochefoucauld în românesce ale I. G. Barițiu. (Urmare). Dorința de a pare abili, ne împiedecă adesea a ajunge abili. —x— Virtutea n'ar merge așa departe, deci nu s-ar însoți vanitatea. —x— Care crede, că află în sine atâtă, ca să se potă dispensa de toți ceilalți, se înșelă forte; mai multă se înșală acela, care se crede nedispensabilă. — x— Iamenii, caii își ascundă defectele înaintea altora și a lora, nu simtă de onoare, sunt dinse aceia omeni de onoare, cari şi le cunoscă bine şi le recunosce. —x Acela este omulit adevĕrata leale, care nu voiesce a fi în nimica perfecta. —x— Reserva femeiloru este unu lustru şi o podobă a frumseţei lorü. Purtarea loru corectă este adesea respecţiv pentru buna loru reputaţiune şi iubirea de linisce. —x— Aceea insemneaza a fi una barbatu adeverata leahi, când te espui privirilor oamenilor leali. —x— Imbecilitatea ne însoţesce în tote perioadele vieţei. Dacă cineva pare înţelepţii, apoi este, că imbecilităţile sale corespundă etăţii şi averei sale. —x— Suntü omeni imbecili, cari sciu că sunt el şi cari se pricepi la esploata în modi abili! acâstă reputaţiune a lor. —x— Cela ce nu comite nici o prostie, nu este aşa inţeleptă, precum se ţine. —x— Cu etatea devenimi mai neînţelegători şi mai înţelegători. —x— Suntü omeni, cari se asemănă cu cântecele de stradă, fiă care le cântă câtva timpu, ori câtă de anoste şi urâte ară fi. —x— Cei mai mulţi judecă pe omeni după zeiulț, cu care se îmbulzescă alţii în jurul lor, sau după averea lor. — x— Setea de renume, frica de ruşine, aspirarea la roluri mai înalte, dorulă de o viaţă plăcută şi comodă, pofta de a dejosi pe alţii: acestea sunt adesea isvorele acelui eroismă, care între omeni are un nume aşa de mare. —x— Bravură perfectă şi laşitate perfectă sunt a doue estreme, la care rara ajungem. Distanţa între amândouă este forte mare şi cuprinde tote celelalte specii de curagiu, cari între sine nu sunt mai puţină diferite ca fisionomiile şi temperamentele. Sunt o omeni, cari la începutul luptei caută pericululă şi în decursul ei apoi slăbescă şi se desgustă. Sunt alţii, cari se mulţămesc şi a fi satisfăcută onorei comune şi puţină face preste acesta margine; alţii, cari nu-şi potu stăpâni în modă egală frica; alţii, cari nu se lasă a fi cuprinşi de spaima generală; alţii, cari se bagă în luptă pentru că nu au curagiu a sta la postulă lora; alţii, cari prin pericule mici câştigă curagiu şi se dedau şi la pelicule mai mari; alţii în fine, cari nu se temă de lovitură, dar de puşcătură, sau se temă de puşcătură şi nu de lovitură. Tote aceste specialităţi de curaj, se întâlnesc în acelă punctă, ca noaptea, care măresce frica şi care copere fapte mari şi mici, le oferă libertatea a se cruța. Mai generală este încă una altă motivă de a se cruța: nimenea n’ar face ceea ce face, deci ar fi sigură, că scapă. Așa este clară, că frica de morte detrage încâtva bravurei. —x— Adevărata bravură constă în aceea, a face fără martori ceea ce amu fi în stare a face înaintea ochilor lumei întregi. (Va urma. Colonii naţionale fidele ideii de statu. I. Se scie, că de când cu zemislirea Kulturegyletului, mamelucii trecu din fericire în fericire, din înferbinţală în înferbinţelă, căci fiascurile, deşi nu le prea mărturisese ei, dar le cunosce şi deplânge totă lumea. Ne aducemă cu toţii aminte, cu ce farfare şi osanale s’au apucată şoviniştii şi au amăgită pe bieţii Ciangăi din Bucovina se-şî ruineze averea lor, şi se-şî părăsescă vétra parintesca, ca se vină în bălţile Panciovei, spre înmulţirea şi preamărirea numelui lui Arpad, şi spre a se închina la idolulă şovinismului, unde se pera de foame şi de miasmele bălţiloru mai toţi, cr cei rămaşi să se întorcă cu bâta de cerşită în maştera loră patria! Nici că vise n’a făcută atâta „sfară ’n ţâră“, n’a dată locă la atâtea tămbălăuri înferbentate, ca donaţiunea făcută de contele Kun-Kocsărd, care amărîtă, ca nu-şî putu feri nemulă şi numele lui de calicire prin instituirea unui fideicomis, îşi lăsă averea sa, de circa 200.000 fl., Kulturegyletului, în scapă ca să aşeete pe moşiile lui colonii de Secui, ca susţinătore a ideii de stată. Faptulă în sine, ca celă cu fiare de mână se ajute pe celă în suferinţă şi nevoiaş, es!;3bunu, îlu aprobă ori-şi-cine, er pe Io altă parte o avere de 200.000 fl. nu e aşa de mare şi de însemn ita, ca se alarmezi lumea cu ea. Cu tote acestea văcjurămă în cjiarele patrioticepatentate cji de ci desfăşurându-se planurile, cari de cari mai fantastice: aci că Românii şi Saşii în urma patrioticescei fapte a grofului Kun voră dispare din Ardeală, aci că toţi tăietorii de lemne şi toţi visitii din Bucurescî şi România, toate slugile din Bulgaria şi toate zânele din haremurile şi lupanarele Turciei, Alexandriei, Calcutei, de provenienţă patriotico-ardeleneasca, se vor întorce cu mare alaiu acasă în Ardely, ca se fie asefiaţi pe moşiile nobilului conte spre a produce fii de ai „naţiunei“ şi supuşi fideli ai ideii de stată maghiară, că sărăcia şi calicia în urma ofrandei lui Kun va dispare dela uşile Secuiloră etc. etc. In curendu gazetele ne vorbiră şi istorisiră de comisiunile şi subcomisiunile alese adhoc, de planulu şi numărulu coloniştiloru, de pămentulă, vitele, darurile, ce le va primi fiăcare, de viitorea bunăstare şi înflorire a vagabuncjiloră şi cerşitoriloră de acrî etc. Pe neaşteptate însă osanalele luară ună altă tonă, ceva mai do-