Gazeta Transilvaniei, ianuarie 1890 (Anul 53, nr. 1-24)
1890-01-02 / nr. 1
Macimén, Adfflínistratiuea si tipofrafia: ’ SRASOVU, piața mare Nr. 22. Scrisori nefrancate nu se primeren Manuscripte nu sa retrimita!eeajfo iți aifln-Bijirw: * wrt., pe sese luni 6 fl., Pe trei luni 3 fl. Peatn România si străinătate: Pe unu anui 40 franci, pe sese luni 20 franci, pe trei luni 10 franci. Se prenumără la toate oficiere poştale din întru şi din affe?» şi la doi. colectori. • Abonamentul pentru BraşovV, a administraţiune, piaţa mare Nr. 22, stagiul I I., pe unii anii 10 fl., pe şăse luni 5 fl., pe trai luni 2 fl. 50 cr. Cu dusuri în casă. Pe unii anii 12 fi. pe şăse luni 6 fl., pe trei luni 3 fl. Unii asemplarui e cr. v. a. său 15 bani. At&t* abonamentele părti şi insorţiunile sunt: l se plăti înainte. Birourile de adnncini: Braţovu, piaţa mare Nr. 22. Inserate mai primescü în Viena Rudolfű Mosse, Ha/tse*istetn& Vogler (Otto Maas), Heinrich Sc hal eh, Alois Hertidl, M. Dukes, A, Oppelik.J• Danneberg; în Budapesta: A. V. Goldburger, Anton Mezei, Eckstein Bermt: în Frankfurt: G. L. Daube; in Ham* burg : A. Steiner. Preţui ii mserţiunilorft : naeriâ aannomic pe o coloanA »vor. pi 300*.r. timbru pentru '» publicare. Publicări ma: -ItfSidupa tarifa și învoială. Hedaine pe pagina ITI-a • »•riâ 10 or. v. a. gen -10 baiu. Nr. L-Anul* LIII. Brașov*, Lunii Ianuarie 1820. Din causa sfintei serbatori de, mâne diurulu im va apare până Marți sera. 1889-1890. Câteva ore încă şi erăsî vomă îngropa umană plină de suferinţe pentru nemula românescă de dincoce de Carpaţi. In măsură mai mare ca anii premergetorî, ne-a arătată anulă 1889, că cei dela putere suntă duşmanii hotărîţî ai limbei şi ai naţionalităţii nóstre românesc!. Ţinta loră tiindă maghiarisarea, ei nu s’au dată în deretă dela nici o nelegiuire, nu mai voru se scie nici de drepturi şi libertate, nici de lege şi echitate, ci prin măsuri volnice, prin ameninţări şi terori sări, prin forţa brutală mergă orbişft înainte, crefiendă în îngâmfarea loru, că astfelă voru pute ajunge la ţinta nebună ce şi-au pus’o, de-a ne preface pe noi Românii cu timpulă în Unguri. Anulă 1889 a trebuită se deschidă şi orbitoră ochii, ca se potă vede, că adversarii noştri se pregătescă acum a face unu asaltă şi asupra ultimei nóstre posiţiunî, din care încă n’amă fostă scoşi, înţelegemă şcolii română confesională.______________ Planul a de bătaia s’a combinată în ministerulă ungurescă de instrucţiune publică. Acţiunea agresivă se începu prin ataculă asupra gimnasiului din Beiuşă şi a şcolelor române Năseudene. Incuragiaţi de succesele aparente de până acuma, duşmanii culturei nóstre mergă înainte cu multă cutezare şi sfruntare. Anulă 1889 nu mai lasă nici cea mai mică îndoială despre acésta, dar ne lasă în nedumerire asupra întrebarei, ce şi-o fi pus’o fără îndoielă şi statulă majoră ală celoră dela putere, că pre suferivomu noi Românii şi loviturile aceste, în contra scóaleloru nóastre, în tăcere şi în nemişcare? Anulă 1890, de pragulă căruia ne apropiămă, va trebui se dea răspunsulă la aceasta întrebare, care în împrejurările de faţă este o întrebare de a fi sau a nu fi pentru noi Românii. Anulă 1890 trebue se ne desluşescă despre aceea, deea multele lovituri câte le-a îndurată poporală română, de când cu introducerea sistemului dualistică, i-au slăbită aşa de multă puterea de resistenţă, ca se privescă cu manile încrucişate cum i se maghiariséza acum şi şcolele ? Şi fiindcă trecutulu ne spune mai totdeuna cam la ce putemu se ne aşteptămă în viitoru, anulă 1889, care ne-a dată dovetiî aşa de însufleţitore despre nemărginita iubire ce-o are Românulă cătră limba şi cultura sa, şi ni le-a dată tocmai în ţinuturile mai depărtate şi mai espuse curentului de maghiarisare, cum e Sătmarulă, ne spune, că n’avemă a ne teme, că dera anulă 1890 va afla pe Românii din Transilvania, Bănată şi Tora ungurescu mai slab în consciința loru națională, în iubirea cătră limba loră strămoşescă şi în credința cătră causa sfântă a românismului. Dar oricine pote vedé şi cunósce, că una poporă ca ală nostru, care are a se lupta cu atâtea greutăţi şi neajunsuri, n’a tăcută încă nimică pentru îndreptarea sorţii sale prin aceea, că ţine cu credinţă la limba sa şi nu se iapede de legea sa, de datinele şi obiceiurile sale. Ce folosă că noi, generaţiunea de aciî, ne păstrămă limba, déca nu suntemă harnici se o păstrămă şi pentru copii noştri, asigurându-i una bună viitoru nu numai în şcolă, ci în tote raporturile vieţei nóstre? Iubirea şi credinţa adevărată trebue mereu dovedită prin fapte. N’ajunge a dice, că amu rămasă credincioşi românismului, ci trebue se o şi dovedimu lucrândă şi stăruindă pentru apărarea şi înnaintarea lui. Ca să putemă avă însă unu sa ceri in acesta lucrare şi în aceste stăruinţe, mai este neapărată de lipsă să înţelegemu odată vocea timpului şi se nu ne împărţimă puterile, când trebue se ni le adunămă, se nu umblămă unulă într’o lăture altulă într’alta, când trebue să mergemă cu toţii pe-o cărare, umără la umără , să nu damă duşmanilorăi noştri prilegiu de-a ne pute sdrobi şi nimici unulă câte unulă, ci toţi în unire să dămă peptă cu ei şi aşa, tari tiindu, să punemu stavilă fărădelegi loru loru. Anulă ce vine, dera ne va aduce aceea de ce avemu mai multă lipsă chiar ca de pânea de treilele. Solidaritatea românescă îl lupta pentru apărarea limbei şi a naţionalităţii nóstre. Dara nu vomă fi osendiţî de sinte a ne plânge, şi la capătulă aului 1890, totă numai de suferise, ce le-amu îndurată dintr’o pe și alta, fără ca se putemu a,a, vă, amă sciută se şi lucrămă pentru ca să înceteze odată relele s: Cerinţele, ce ne mancă de vii! Dera ne va ajuta Dumnecieu sfântulu insufleţindă pe conducătorii neamului nostru la fapte adevărate românesc!, de cari să nu se ruşineze viitorimea ! Doră voru înţelege odată şi Archiereii noştri glasulu timpului care ne strigă mereu să-şî pazescă turma, căci o risipescă şi o prăpădescă lupii ! Doră nu a peritu semenţa euragiului strămoşescă dintre noi, şi va răsări arăşi în pepturile bărbaţilor noştri naţionali, preoţi şi mireni! Anulă 1889 ne-a pusă la o grea probă. Cuţitulu a ajunsă la osă ! Dea ceriulă, ca anulă 1890 să dovedeascá, că amă fostă harnici să trecemă prin aceasta probă cu demnitate românéscá, cum se cuvine unui poporă consolu de marea sa chiămare şi neamă dată mâna nu pentru a suferi împreună, ci pentru a munci şi a stărui împreună ca să scăpămă odată de suferinţe ! In semnulă acesta cieală tuturoră Româniloru: Ană nou fericitu! FOILETONULUI „GAZ. TRANS.“ Cielitdu In începutul anului 1890. D’auchiți, mei Românaşî, De prin satu, ele prin oraşu, Fii de-unu tată, fii de-o mamă, Vorba mea luaţi in seama: încetaţi cu sfedlile, Că ne-omoră, vezi-le; Lăsaţi la pustiile Toate duşmăniile!... Nu vedeţi voi cei duşmani Cum s’aținit de-atâţa ani Neamulu nostru se’lu sdrobeasca, Steaua să ni-o prăpădescă ?... Câte frumje, câte foi, Atâți dușmani avemu noi, Câți bălaurî, câte fiare Toate stau se ne omore, întrebați vecurile,Se spuie chinurile Câte ei au pregătită, Câte noi amu suferită. — Ați uitată ce lanțuri grele Vecurî lungi de «file rele Moșii noștri le-au purtată, Spre pămentă i-a’ncovăiată, De le-au rosă ciolanele Rugina, sermanele! Nu era bietulă Română Nici pe capulă lui stăpână, Ci muncia pentru străină, Traiulă lui era veninu. Pan’ din ceriuri Domnulă sfântă Mai cată şi spre pămentă Şi cu mila sa cea mare Ne trimise alinare, Şi de lanțuri ne scapă. La viață ne chiăma Der abia mai resuflarămă De necazuri mai uitarămă, Şi duşmanii era-i era, Ca întindă cumplita ghiară Traiuiu se ni-lu amărască, Graiulă se nilă amuțescă, De nou er se ne robescă. Din Bihoru, din Năseudă Soiri de jale se audă, In Ardealu ca și ’n Bănată Chiara ’n carnea intrată. — Ve trecuiţi, mei fraţi Români, Şi mai daţi şi voi din mâni, Nemula se ni’lă aperămă, Vechiulu graiu se nilă păstram! Tindeţi toţi mână băţâscă Spre lucrare barbateasca; Piară duşmăniile, La naiba cu sfecjile! La Aradă şi la Sibii Ducă se certa n pustii, Din Sătmară păna’n Braşou Română tu și Română eu; Frați cu frați se se unéascá, Dușmanii se se ngrozéscá. Ei cin seméná neghină, N’aibă parte de lumină; Cine frații va’nvrăjbi, N’aibă parte de copii; Omenii să’lă oropseasca, Domnulă sfântă se’repedepséascá! Cine va’ndrăgi dușmanulă, N’aibă parte păn’ la anulă, Ci când anulă s’o’nturna Și colinde-ora resuna, Elu se stea colo sub gliă, Vermiloră soță se le fiă! Sandu m JESe-'v’-ista, pclitioă. Dinăuntru. Șoviniștii unguri își iacii la sferșitul al anului 1889 bilanțulu isprăvilor, săvârșite în anulă trecută. Resultatulă la care ajungă e atâtă de tristă, înoată nu se potă opri d’a nu se uita înderata la toți cei 22 de ani, de când suntă la putere, ca să vadă unde au ajunsă. Astfel, „Pesti Napló“, în articulule seu de anulă nou, făcendă o asemănare între națiunile cele mari din Europa şi între Maghiari, etă ce descopere: Naţiunile celelalte ale Europei sunt mai civilisafce decâtă Ungurii şi au toţi factorii, cari le asigură viitorulă; starea naţiunei maghiare e mai tristă, pentru câ naţia maghiară e mică e aşedată între, Slavi şi Germani, cari caută s- o înghită , are armată străină, şi e aternătore de Austria, unitatea naţională îi lipsesc« atâtă ca stată din causa Croaţiei, câtă şi ca poporă din causa naţionalităţilor; or societatea ungurescă, împărţită fiindă în classe, nu urmăresce mă ţelă comună, ei chiar şi în politică urmăresce interese particulare în contură totalităţii; cultura naţională a Ungurilor, n’a ajunsă la trepta, ce corespunde cerinţelor timpului de ace I, precum e în alte tări ;starea internă a statului nu semeiia cu a unui stată modernă, justiţia şi administraţia nu producă acele efecte binefăcătoare, care să însufleţască pe toţi cetăţenii a se privi ca ună unică cârpă naţională şi a avea aceleaşi sentimente naţionale, cu alte cuvinte să-i însufleţescă pentru idea de stată maghiară. Baia ungurescă nu vede deci deplină asigurată viitorulă Ungariei şi esistenţa de stată a naţiunei maghiare. O curiosă întemplare în noapteale Crăciunii. Doctoralul... îşi frământa neîncetata mintea, repeţindui cuvintele: „O amintire dela Craciuna ?... O amintire dela Craciuna?...“ Şi deodată striga: — Aşa este, îmi aduca aminte, și încă de o întemplare forte curiosă, o istoriă fantastică. Am vedutu o minune! Da, Doamnele mele, o minune în noaptea de Craciuna. Vă mirați doră, audindu-me, că spuiul astfelu eu, care n’am credutu nici odată și nu credu în nimicuri. Și cu toate astea am vedutu, ve spunu, am vedutu chiar cu ochii mei, va se clica nu e minciună. Me întrebați, deră decă am fosta seu nu tare surprinsă? Nu; pentra că eu nu eredu în credințele D-Vestie, eu eredu în lege și sciu, că aceasta mută munții dela unu locu la altuia. Ași putea se ve aduce multe esemple, der m’ași indigna și m’aste spune se micșorezi efectul istorioarei mele.