Gazeta Transilvaniei, decembrie 1891 (Anul 54, nr. 266-287)
1891-12-01 / nr. 266
La situatiune. — 30 Noemvre (12 Dec.) De doue-zeci și cinci de ani încoace n’a fostă și nu este ci lăsată de Dumnezeu, ca seu guvernulă, seu organele lui, seu societatea maghiară, se nu fi emulată în inventarea celoră mai rafinate mijloace pentru a ne scoate de pe toate terenele vieței publice, spre a ne pune piedect desvoltărei noastre naţionali firesci şi spre a ne timbra de inimici ai statului şi de nisce agitatori periculoşi. Guvernulă, parlamentală, societatea şi pressa maghiară de 25 de ani n'au făcută alta, decâtă au solicitată aducerea legilor celoră mai desastruase pentru poporulă nostru, şi apoi totă ei pe de altă parte bucinau în lumea mare, că egala îndreptăţire nicăiri în lume nu este aşa bine „garantată“ şi practicată, ca tocmai la noi. Dar nu li s’a prea prinsă, căci acum vedemă, că lucrulă s’a cam demascată înaintea opiniunei publice, politicii serioşi, cari îşi iau informaţiunile din împrejurările faptice, şi nu din descrierile unor şovinişti înverşiunaţi, redă şi sciu, că pe lângă totă legea despre egala îndreptăţire a naţionalităţilor, limba acestora este totală scrisă din justiţie şi administraţiune,din comunicaţiune, finanţe şi miliţie, ba în mânia acestei legi, în şcolele nóstre poporari şi medii, susţinute numai din averea confesiunilor române, prin introducerea forţată a limbei maghiare s’au pusă piedecî neînvinse desvoltărei nóstre naţionale; şi ca aceste legi arbitrare se fiă încoronate, s’a adusă şi legea pentru aşile, carea în monstruositatea sa este unică şi fără păreche în lume, ţîntindă, ca pe copiii dela 3—6 ani se-i ia de sub îngrijirea şi înmiurinţa naturală a părinţilor, şi se-i dea în grija unor elemente cu totulă străine şi cu totulă contrare datineloră, moravuriloră, religiunei şi aspiraţiunilor românesc. Lumea scie astăzi, că deşi, în puterea legei pentru egala îndreptăţire anaţionalităţiloră, guvernulă ar fi datoră, ca din visteria statului se ajute şcolele şi aşezemintele de cultură românesci, ba ar fi datoră în ţinuturile locuite de Români se ridice chiar şi şcole medii cu limba de propunere română, din bugetul de 7 milioane ală ministrului de culte şi instrucţiune publică, nu numai că n’a dată şi nu dă nici măcară ună bană pentru şcolele românesc!, ci întreaga suma aceasta colosală o întrebuințază numai pentru ajutorarea şcolelor şi teatreloră maghiare; ba în netoleranţa sa merge aşa departe, încâtă chiar şi acolo, unde Românii din propriele loră mijloace voescă se ridice vreună gimnasiu, le denega dreptulă de a pute face acesta, după cum s’a întâmplată la Caransebeşă. Şi când aceste fapte arbitrare ale guvernului se arată în publică, ministrulă de culte nu ţine a comite o necuviinţă în contra onestităţii private şi politice, ca simplu se nege faptulă seu. Aşa s’a întâmplată acesta în camera magnaţilor, cu ocasiunea desbateriloră asupra proiectului de lege despre aşile, când la espunerile episcopului din Aradă, ministrulă a negată, că ar ave cunoscinţă despre aceea, că guvernulă ar fi denegată Caraneebeşeniloră dreptulă de a-şi pute ridica ună gimnasiu, deşi însuşi ministrulă a subscrisă acasulă respectivă. Pagubă, că episcopulă Aradului şi ală Caransebeşului, cari au avută cunoscinţă despre acestă faptă, nu i-au plesnită în faţă totă în şedinţa plenară a camerei magnaţilor, spunendu-i verde’n faţă, că dânsulă susţine ună neadeveră când zice» că n’are cunoscinţă despre acesta interdicţiune. Opiniunea publică scie, că deşi în puterea legei despre egala îndreptăţire a naţionalităţilor, guvernulă ar fi datoră, ca în ţinuturile românesc! şi cu majoritate română se numescă prefecţi sau comiţi supremi de naţionalitate română, totuşi în întrâgă Ungaria şi Transilvania astăzî Românii n’au nici ună singură prefectă, ba nici ună singură subprefectă, ci numai fişpanî şi vicespani unguresc!. Şi când paşa dela Făgăraşă a lipsită pe Români şi de singurulă subprefectă, ce-lă aveau în acelă comitată, tota pressa jidanomaghiară a strigată: „Osana voinicosului prefectă Bausznern “, pentru violarea drepturiloru românesc!. Opiniunea publică scie în fine, că pănă mai aveamă și noi câte-ună deputată română în dietă, ori de câte-orî cuteza vre-unulă din aceştia se arate violările cutărui impiegată de ală guvernului, întregă parlamentară ungurescă cu guvernă cu totă aplaudau pe violatori. Nu mai încape îndoiela, că este de mare folosă pentru noi, că opiniunea publică din străinătate începe a cunosce deplorabila situaţiune a naţionalităţilor de sub stăpânirea ungurescă, dar aceasta nu ne poate mântui de atacurile noue ale societăţii maghiare, cari din 4* în 4* devină totă mai temerare şi totă mai violente. Dovadă nu este reuniunea de maghiarizare din Budapesta, carea cu aprobarea guvernului în a noua poruncă a sa mărturisesce pe faţă, că fiăcare membru alu, ei e datorii a se face unii apostolii alu maghiarisărei; mărturisesce der pe faţă tendinţa sa agresivă, şi ca se arate, că în acesta privinţă e solidară cu guvernulă, vice-spanulă comitatului Budapesta, în adunarea generală a reuniunei, oferi pentru ţinerea şedinţelor sala din localitatea comitatului, or la propunerea altui membru, reuniunea decise a ruga pe guvernă pentru scutirea de timbre şi porte poştală. Firea Românului n’a fostă nici când agresivă şi nu este nici astăzî; noi nu dorimu şi n’amă dorită nicî-odată se ne îmulţimă numerală cu desnaţionalisarea altora. Dér de altă parte, orice atentată în contra naţionalităţii, limbei şi aspiraţiunilor noastre l’amă considerată şi lă considerămă de cea mai oribilă crimă. De aceea, înainte de a ne fi gândită şi la alte mijloace de aperare, acum în ora a un-spre-zecea venimă şi strigămă din toate puterile nóstre: Fraţi Români, aveţi de grijă, strîngeţi-ve şirurile şi staţi la pândă, ca nu cumva contrarii voştri, fiă prin promisiuni, fiă prin intimidări, se străbată între voi şi se vedesbine! De astăzi încolo devisa flăcărui Română consolii de demnitatea sa naţională se flă, ca pretutindenea, nu numai între sine, ci şi în toate locurile şi localurile publice, înaintea, organelor politice, administrative, financiare, de comunicaţiune etc. se vorbesca numai românesce, epistole, telegrame se adreseze numai în limba română; în comunele românesc seu cu majoritate română se grijimă, ca representanța comunală pe câtă se poate se fiă compusă numai din Români, or lucrarea primă a acestei representanțe se fiă, ca limba română s’o declare de limbă oficiosa a comunei, și în consecință se pretindă, ca procesele verbali ale representanței se se redacteze numai în limba română, pentru că urmarea acestei ținute va fi, că numai Români sau persoane, cari sciu perfectă limba română, voru putea fi aplicați ca notari. Or dacă notarulă ori impiegatulă justiției, FOILETONUL „GAZ. TRANS.“ Istoria Califului Cocostârcii.*) Odiniera Califulu Chasida din Bagdada ședea, într’o după amédá frumóasa comoda pe canapea acasă. Fuma dintr’o pipă lungă de lemne de rosă, din când în când bea nițică cafea, care i-o turna una selavii şi îşi netedia cu plăcere barba. Din faţa Califului se vedea, că se simţia forte bine. Fiindu ca eli de comuna pe la ora acesta era blândă şi prietinosa, de aceea şi marele său viziru, Mansore, Elü cerceta în fiecare cji pe vremea aceasta. Elü veni şi în după amoiţa acesta, era însă forte gânditorul, precum nu prea îi era obiceiul de altădată. Califula îşi lua niţelă pipa din gură şifise: „Mare viziru, de ce faci o faţă aşa gânditore?“ Acesta îşi încrucişa mânile peste piept, făcu o închinăciune înaintea Domnului său şi răspunse: „Stăpâne, sunt numai năcăjite, pentru că josu lângă castelu stă unu precupețit cu o lădiță de mărfuri; și are așa lucruri frumoase, or eu n’am nici una banii de prisosit ca se cumpéra.“ Califula avuse de multa gândü sa-i facă o bucurie.. De aceea trimise pe sclavulu său cela negru în josu ca se chieme pe precupeţă înlăuntru. Sclavulü ilü aduse numai decâtü. Acesta era unü omu micu, grosu, cu faţă brunetă-năgră, îmbrăcată sdrănţosil. Elü purta unü dulapü plinü cu totu feluld de mărfuri: mărgele, inele, revolvere împodobite bogatü, pahare, pieptene şi altele. Califulü cu vizirula său priviră cu de-amăruntula la toate, în sfârșită Califula cumpăra pentru sine o păreche de revolvere frumoase, oi pentru femeia vizirului unu pieptene. Tocmai când precupețulă voia să-și închidă dulapul, Califula tări o lădiță mică și întreba, dacă și într’aceea sunt mărfuri? Precupeţulă trase lădiţă şi arăta în ea o cutiuţă cu prafuri negre şi o hârtiă cu o scrisore ciudată, pe care nu o putea ceti nici Califula, nici Mansora. „Odinioră am căpătată aceste două obiecte de la unu neguţătoril, care le găsise în Mecca pe stradă.“ (zise precupeţută, „eu nu sciu ce conţină. Vi le dau ieftine, pentru-că n’am ce face cu ele.“ Califula, care aduna bucuroşii manuscrise vechi, chiar şi deci nu le putea ceti, cumpăra scrisorea şi cutiuţa şi lăsă pe precupeţă să se ducă. Acum însă i-ar fi părut bine, să şcie, ce conţine scrisoarea şi întrebă pe viziru, că nu cunósce pe cineva, care s’o scie deslega? — „Prea mărite Domne şi Stăpâne“, răspunse acesta, „la moşeea cea mare locuesce unu omu, numita Selimü învăţatură. Elü înţelege toate limbile. Poruncesce să vină, poate că deslege elü semnele pline de taine.“ învăţatură Selimü fu adusă îndată la curţile Califului. „Selimü“, îizise acesta, „să zice, că tu eşti foarte învăţată ; privesce odată la scrisoarea asta. Decă o deslegi, capeţi dela mine o haină nouă de sărbătore, or de nu o deslegi, atunci capeţi douăsprezece lovituri peste obrazi şi două-deci şi cinci la tălpi, pentru că în deşertă îţi zica „Selima învăţatură!“ Selimu făcu o închinăciune şi zise: „Fiă voia ta, o stăpâne!“ După aceea să uită lungit la scrisoare, deodată însă striga: „Stăpâne, să mă spândure, dacă acesta nu este latinesce“. — „Déca e latinesce“, spune-mi, ce însemneză?“ porunci Califula. Selima începu: „Omule, care găsesc hârtia acesta, laudă pe Allah pentru îndurările lui. Cela ce trage din praful acesta în nasu şifice: „mutator acela se poate schimba în ori-ce animală, şi înţelege şi limba animalelor“. Când vrea după aceea să iară figură de omu, să închină de trei ori cătră răsărită și Zice același cuventu. Păzește-te însă să nu rîZl, pănă când eşti schimbată, pentru că, decă rîZl, uiți cuventulu vrăjitorii și rămâi animalu.“ Cetin da Selimu învățatură acestea, Califula s’a bucurată forte tare. El o făcu pe învățată să jure că nu va descoperi nimărui secretulu acesta, apoi i-a dăruită o haină frumosă și l’a lăsată să să ducă. El, întorcendu-se cătră viziru, Zise: „Am făcută bună torga, Mansora! Câtă de tare mă bucura, că mă voiu schimba într’uni animalu. Mâne dimineţă să vii la mine. Ne ducem împreună pe câmpfl, tragemă puţină din cutiuţă pe nasu şi *) Din ^„Poveşti alese“ de Mocula. ide DUMiisnEcA ^e) *8aa©oa* ese în fiăcare 4* mameite pestn Aistri-Ungaria Pe una ană 12 fl., pe sat* luci 6 fl. Pe trei luni 3 fl. Putri Romania ii străinătate: Pe turn ană 40 franoi, pe şese luni 20 franoi, pe trei luni 10 franoi. Se prenumără la toate oficiele poştale din întru şi din afară şi la doi. colectori. iDiiammi! pentu Braşovi: la adminiatraţiune, piaţa mare Nr. 22, etanulă I., pe unuană 10 fl., pe şese luni 5 fl., pe trei luni 2 fl. 50 or. Ou dusulu în casă. Pe unu ană 12 fl. pe ■ése luni 6 fl., pe trei luni 3 fl. Ună esemplară 5 or, ▼. a. acu 15 bani. Atfttă abonamentele câtă și inserțiunile suntă a se plăti înainte. R^itntiu iifiisittiaiifii« Tifioniafia: SMSOVlj, pl»{n mar« Hr. 22 •'HrVtori nolTancfito noi» pit. BMa&. Msmuszipt« mnaaiatrimiti ! Biroirita te umilii: Brafova, piata mare Hr. 22 luBorate mai primeaoa In Vlrna 5sodolfa Mosat Baa3en.it/in ( Jolgsr 0*to Maas), Vsnris Schalsk, Alois Momii M.Jhikss,A.Oppelik,J.Jonnibtrg; In Budapesti: A. T. Oolsihr/tr Anton M»set Eckstein Rimat. |l Frankfurt: Q.L.Daube;In Hamburg: A. Steiner. fiețul inffl©rtiuniloră;o neiă Raymond a pe o polană 8 er. El 30 er. timbru pentru e puitoare* Pubtisări mai dean după tarifă și învoială. Xeeîame pe pagina m-a oarcă 10 or. ▼. a. acu 80 bani. Nr. 266.—Amin LIV. Brașcvn, Duminecă, 1 (13) Decemvre. 1831