Gazeta Transilvaniei, februarie 1892 (Anul 55, nr. 24-48)
1892-02-01 / nr. 24
s -ÄisM Aíalíisiattíisss fipcgiafig: âSASavi), piețe map* *r 30 Ussisoli neftacsat» »tv. isp*1. 4»®«scfi. Kitausaîdpfc® (is* X« trimită ! „iVsti&Coti* ©Be Intta-car© cti iMsmeîis PBHtri Autro-Unsaria Pn unu anu 12 11., p© sat* luni 6 fl., P« tr«i Inni 3 fi. Pestre Mania jl straiastate: P® unü anü 40 franol, pc sós® luni 20 franol, p® trei luni 10 franol. 3® prenumără la toate ofletele poştale din întru şi din afară şi la doi. colectori. Abonamentull teatru Braiovi: la administrațiune, piaţa mar® Nr. 30, etagriulă I., pe unu anü 10 fl., pe ?és® luni 5 f1., pe trei luni 2 11. 50 or. Cu dusula în casă: P® unu anü 12 fl. pe ÎĂo® luni 6 fi., pe trei luni 3 fî, Jnnaomplara 5 or, v. a. sau 15 bani. Atfttu abonamentele ofttu și inserțiuniie suntu a se plăti înainte. Bireîlî ds amslsn tBí-ajovö, p'aţs mar© Mr, 30 ÎÂfl©» Bjjfc Kxai primcßoö Ha Vlirta ufoiäolfü Mosat Saasensiain á Talg#/ {irita Maas), Henris SehaUk, Alois fárad! M. Dttites, 1, OpvsWitJ, ß&am$trg; ín BuPopsit»: Á. 7. Gold- W/fúV An<on Mase* Heteiéin Bcmai: jS ?-?&nkfurt: Q. L. Bauherrn Hambarg: Á. Steiner. JPlte^ali. int»® rțiunii p]rti;o par ia ^Riraionda pa o ©cloana 6 ov. El BO os. aiinbfu penttru o pw- Sieare. Prxbîiaăr* mai doo© tapă tarifă și învoială. xXsnea&m® po parisa îTI-ca trt®a:®ă 10 ox. T. a. ecu bO banî. Nr. 24. Brașovu, Sâmbătă, 1 (13) Februarie 1892. 4) FOILETONUL „GAZ. TRANS.“ închisorile mele. De Silvio Pellico. Gândurile acestea m’au turburată și mi-au luată orice bucuriă. Dar abia am aucjită glasulă mutului meu, sângele îmi circula mai repede decâtă ală unui tată, care aude glasulă fiului său. Şi glasulă şi vederea lui mi-au împrăşciată toţi norii deprimării în starea mea depăctută. Dar păcată să fiă ore, că elă e sdrenţosă, defectuosă şi copilă de lotri? In etatea nevinovăţiei, sufletulă omenescă este pururea vrednică de cinste. Astfel, mi-am efisă şi din cji în di privamă la elă cu mai multă iubire şi mi se părea, că cresce în pricepere; elă m’a întărită în hotărîrea mea de a-lă nobilita ; făcându-mi ilusiuni la succesele mele, mi-am gândită, că eşindă odinioara, poate, din temniţă îmi va fi posibilă să aşedă pe acestă copilă într’ună institută de surdo-muţi şi astfelă să-i deschidă calea pentru o sarte mai bună, decâtă a unui pârcălabă. In vreme ce mă ocupam atâtă de bucurosă cu binele sorţii lui, într’o cai intrară la mine doi secondini pentru a mă conduce. — „Iţi schimbămă locuinţa, domnule. “ — „Ce vreţi, să ziceţî cu acesta?“ — „Avem o ordină să te mutămă în altă odaiă.“ — „De ce?“ — „Au prinsă o altă pasăre bună, şi asta fiindă odaia mai convenabilă.... poţi vedèa, că....“ — „Ințelegă : acesta e primula locă de odihnă ală celoră nou sosiţi.“ Şi m’am dusă în curtea de visa-vis, dar vai, acesta nu mai era acomodată pentru conversarea cu surdomutulă. Mergăndă prin acea curte, am văcjută pe băiată secjendă pe pământă, înspăimântată, tristă, numai decâtă a înţelesă, că m’a perdută. Se scula repede şi îmi eşi înainte; secondinii au voită să lă alunge, eu însă l’am cuprinsă cu braţele şi cum era de murdară, totuşi l’am sărutată de repeţite ori cu gingăşiă; m’am ruptă apoi de elă şi mai trebue să spună, că ochii îmi înotau în lacrime? IX. Sărmana mea inimă! Tu iubesci atâtă de uşoră şi atâtă de fierbinte, şi vai! la câte despărţiri ai fostă osândită! De bună semă, că cea de mai înainte n’a fostă una dintre cele mai dureroase. Asta însă am simţit’o cu atâtă mai vîrtosă, că noua mea locuinţă era forte jalnică. Odaia era rea, întunecată, murdară; în rocă de sticlă, gemurile ferestrelor erau lipite cu hârtiă, păreţii erau murdăriţi cu mângituri ale cărora culori nu le pot fixa; locurile cari nu erau mângite, purtau diferite inscripţii. Multe dintre ele însemnau numai numele de familia şi de boteză ale nefericiţiloră, dimpreună cu datulă deţinerii loră. Alţii mai adauseră la ele esclamaţiuni în potriva amiciloră falşi, în contra loră înşişi, a femeiloră, seu a judecătorului. Unele din inscripţii cuprindeau o scurtă biografiă; altele constau din scurte proposiţii. Totă acolo se puteau ceti cuvintele lui Pascală: „Aceia, cari s’au luptată în contra religiei să înveţe celă puţină, ce este religia, înainte de-a se lupta împotriva ei. Decă acea religiă s’ar pute lăuda, că are ună conceptă cu totulă curată despre Dumneczeu, că esistenţa lui este neînvălită înaintea lor, li s’ar pute răspunde, că nimicii nu esistâ pe lume, ce-ar pute arăta pe Dumneczeu cu mai multă evidenţă, decâtă religia. Dar fiindcă religiajice tocmai aceea, că oamenii orbecă în întunerecă, depărtaţi de Dumnezeu, care rămâne o enigmă pentru cunoscinţa loră ; şi numele cu care se numesce însuşi în sf. scriptură, e tocmai Deus absconditus... ce câştigă acei contrari, cari arată atâta indiferentismă faţă cu esaminarea adevărului şi totuşi strigă, că adevărulă nu li se descopere?“ Mai în josă era scrisă următorele (totă cuvintele aceluiaşi autor:) „Nu este vorba aici de neînsemnatulă interesă ală unui omă streină; e vorba de noi înşine şi de întrăgă esistenţa nostră. Nemurirea sufletului e ună lucru atâtă de însămnată şi pe noi ne intereseză atâtă de adâncă, încâtă trebue să-şi piardă mintea acela, care numai din indiferentismă nu voesce să scie, ce este sufletulă ?“ Altă inscripţiă suna astfelă: „Binecuvinteză prinsarea, fiindcă m’a După conferenţă. N. Braşov d, al Ianuarie v. Amu arătată că, câteva ctile după conferenţă română din Sibiiu, a apărută în „Allgemeine Zeitung“ din München ană raportă asupra situaţiei politice „din Transilvania“. Acestă raportă, amă adausă, este falsă şi tendenţiosă în toate espunerile sale de la începută pănă la sfârşită. Se vede că ce conţine. Raportul începe prin a spune, că de astă primăvară încoce, cu toate că Românii la conferenţă din 1890 şi mai târejiu faţă cu proiectulă de lege pentru Kisdedovurî au dovedită, că suntă solidari, totuşi s’a manifestată în cercurile conducetoare române o şovăire, „care trăda o desbinare în sînulă partidei naţionale române, provocă manifestaţiuni contracrrcetare şi dovedi, că se pregătesce o schimbare şi în politica Românilor “. Ună neadeveră mai grosolană, decâtă acesta, nu crede că se fi publicată vreodată „Allgemeine Zeitung“. Dovada cea mai eclatantă, că în cercurile conducetoare ale partidei naţionale române nu s’a plănuită nici cea mai mică schimbare în politica Românilor, este însă șî conferență din anulă acesta, în care nu s’a ridicată nici măcară o singură voce pentru o astfelă de schimbare. De ce vorbesce der corespondentulă foaiei din München palavre? Voma vedea îndată. Scopul lui este de a înfăţişa lucrula aşa, ca se potă ajunge la conclusiunile, despre cari vomu vorbi mai josu. Şi ca se potă ajunge la aceste conclusiuni, a trebuit. Urăşi neapărată se începă cu cunoscuta poveste despre memorandulu la I Corona, a căruia presentare a fostă împiedecată. Susţine corespondentula fetei germane, că încă prima conferenţă dela 1881 ar fi decisă se se predeună memoriu monarchului, şi că conferenţă dela 1890 a urgitată presentarea lui. O afirmare este mai neadeverată decâtă cealaltă. Conferenţă dela 1881 nici pomenire n’a făcută despre ună memorandă la coronă, ci a decisă a se compune ună memorandă, „numai pentru publicitate“, ceea ce s’a și făcută; er conferență dela 1890 nu numai că n’a urgitatu, dera amânată chiar cestiunea presentării unui memoriu la Coronă. La aceasta introducere mincinoasa se alătură în modă demnă tendenfiosa întortochiare a motivelor, cari au dată nascere agitaţiunei înscenate în contra d-lui Babeşă. Cu acesta ocasiune corespondentul, mărturisesce, că „organulă din Sibiiu ală partidei naţionale române“, „Tribuna“, a reprodusă articulii aceloră foi din Bucurescî, cari ridicară „acusaţiunile“ contra d-lui Babeşă, şi „că prin aceasta o dată semnalulă la continuarea agitaţiunei pro şi contra lui Babeşă şi în cerculă Româniloră din Ardelă şi Ţara ungureascâ, ba chiar şi în sânulă comitetului naţională însuşi.“ Aceasta este singura afirmare în totă corespondenţa, despre care nu se poate dice, că este falsă. Dar într’ună punctă capitală nici acesta nu corespunde adevărului. „Agitaţiunea“ aceea nu s’a continuată de alţii la semnalul „Tribunei “ ci numai şi numai „Tribuna“ împreună cu cei patru ortaci ai săi din comitetă şi cu firma Slavici şi Companiă din Bucurescî a continuat’o. Dar acum vine, ce vine! Cei ce au agitată astfelă, şi, precum amă dovedită deja în modă neresturnabilă la timpulă său, au agitată fără de nici ună motivă obiectivă, vină acum şi voră să-şi spele păcatele în „Allgemeine Ztg.“ constituindu-se în parte acusatare şi susţiindă, că nu ei au fostă cei desaprobaţî, ci ei au desaprobată politica celoră ce n’au simţită nici o trebuinţă pentru o asemenea neînţelesă şi proasta „agitaţiune“. Acuma urmeza, în corespondenţa din „Allgemeine Zeitung“, punctulă de căpetenie, conclusiunea, la care a voită s’ajungă autorulă ei. Acesta își sferșesce espunerea prin următărea caraghiosă „caracterisare“ a „Tribunei“. „Pentru caracterisarea „Tribunei“ amintescu — încheie ele espunerile sale — că ea combate cu totă asprimea din punctă de vedere naţională română politica maghiară, dar pledază cu aceeaşi hotărîre pentru întărirea monarchiei austro-ungare; că, recunoscândă îmbucurătoarea influenţă de până acuma a germanismului asupra desvoltării Românilor, ea susţine politica de pace a triplei alianțe și că a condamnată cochetarea cu Cehii a Românilor, cari au peregrinată la Praga.“ Așa îșî recomandă firma Slavici & Comp. politica ei „ardeleneasca“ înaintea obștei din Ţara nemțeasca. Voră rămâne cu totulă încântați Germenii, când voră afla, că d-lă Slavici cu cei dela „Tribuna“ recunoscu, că germanismulă e binefăcetoră pentru Români şi că din causa aceasta ei susţină politica de pace a triplei alianţe. Risum teneatis amici! Der celă mai mare merită ală d-loră Slavici & Comp. este fără îndoiela, că „ne-au condamnată“ pe noi, cari amă avută „nebuna“ idea de-a merge la Praga să visitămă esposiţiunea cehă de acolo şi să salutămă pe Cehi. Şi aceştia să fie representanţii cei mai autorisaţi ai politicei române ardelenesc!, cum vreu să facă să creda pe cei dela feta din München ? De ar învia din nou Bărnuţă, Iancu, Papiu şi cu soţii loră contimporani, şi ară vede hidosele pocituri ale acestui soiu de „politici ardeleni“, s’ar întorce orăşî amărîţi şi întristaţi în mormintele lor. CRONICA POLITICĂ, — 31 Ian. (1? Febr.) La 9 Februarie n. s’a ţinută în Pesta ună consiliu de miniştri. S’a discutata şi s’a compusă ună proiectă de adresă a tronului pentru e ziuia de 20 Februarie, când se va deschide dieta de cătră M. S. monarchală. „Magyar Hírlap“ asigură, că cu conceptură făcută, ministrul preşedinte Szapary ar fi mersă alaltă soră la Viena, unde după ce va împărtăşi ministrului de esterne pasagială privitoră la situaţia politicei esterne, adresa tronului va fi aşternută Majestăţii Sale. Acelaşi organă asigură, că ministrulă preşedinte Szapary va raporta Majestăţii Sale şi despre resultatatură alegeriloră. — Deja ministrulă ad latere Szőgyeny a mersă la Viena, ca să raporteze monachului despre hotărîrile luate în consiliulă de miniștri ținută la 9 Februarie.* piarele din Austria discută mereu afacerea Plener. Soimă, că d-lă de Plener este conducătorulă partidei stângei germane. In timpulă din urmă i s’a oferita din partea ministeriului comună postulă de preşedinte ală înaltei curţi de pompturi. Plener nu este omă avută şi se credea prin urmare, că va primi acestă poştă, care este împreunată cu ună venita de 15.000 fi. anuală. Primindă însă, urma cu necesitatea ca să-şi depună mandatată de deputată şi să înceteze de a mai fi conducătorulă partidei germane. îndată ce au simţită partizanii săi, că ar putèa să-şi perdă conducătorulă probată, ei l’au conjurată să rămână în fruntea loră, oferindu-se de a-i face ună dară naţională, care să-l recompenseze pentru postură retusată. Dr. Plener n’a