Gazeta Transilvaniei, ianuarie 1895 (Anul 58, nr. 1-23)
1895-01-01 / nr. 1
»96 Pagina 2. GAZETA TRANSIVANIEI acesta neaşteptată a unei schimbări de tronu, la care în Paris, priveau cu îngrijire. Se arăta, că în Berlină s’au înşelată formală în caracterilă și vederile tinărului moştenitoră ală tronului. Afară de acesta se mai adause şi ună altă momenta însămnată , adecă faptulă, că prestigiulă politică ală Germaniei, în urma noului cursă nestabilă, a suferită o lovitură mare, și prin aceasta a decăzută și vacea confederațiunei germane. Mai învederată s’a arătată acesta cu ocasiunea căderei lui Caprivi, care începuse lupta cu conservativii, numai pentru de-a duce în deplinire instrucţiunile referitoare la politica internă, ce le primise dela însuşî împăratulă, încă n’a esistată nici ună bărbată de stată, care se fi suferită ună astfelă de blamagiu, ca contele Caprivi în era demisiunei sale, şi nu e mirare, decă în Europa domnesce părerea generală, că nice urmaşulă său, prinţulă Hohenlohe nu va fi în stare a-şi crea o posiţie care în faţa politicei esterne să apară durabilă şi capabilă de-a sta faţă cu orice probe. Italia şi în anulă acesta a rămasă, ceea ce a fostă în anulă trecută: factorulîi bolnavă ală triplei alianțe. S’au făcută diferite încercări pentru de-a evita falimentulă politică ală țerei, dar toate în zadară. Marcante pentru starea lucruriloră de acolo au fostă întâmplările dela începutulă anului. Miseriă economică nespusă de mare a poporului adusă în Sicilia şi în ţinutulă din Carrara la rescele sângerase, pe cari eroulă libertăţii de odinioră Crispi le-a năduşită cu o crudime, cea indignată întregi Europa. Ce e mai rău însă, guvernulă în urma cererilor îndreptăţite a promisă ţeranilor revoltaţi, că va căuta să le uşureze sartea, însă în realitate n’a fostă în stare să facă pentru ei nimica, ci i-a amăgită numai cu vorbe frumose. Atâtă regele Italiei Humbert, câtă și cabinetele din Viena şi Berlină au ajunsă acum la convingerea, că Italia, în urma stărilor sale financiare-economice dărăpănate, cui nu va mai pute lua parte în tripla alianţă. Pentru Rusia anulă trecută a adusă una singură evenimentă tristă, şi acela a fostă moartea Ţarului Alexandru III, la care nimeni nu se aşteptase, şi care născu compătimire în întrega lumea. Elă curăţi, întru câtă putu, politica Rusiei de toate acele ingerinţe, cari înainte de densul ei adusără atâta nefericire asupra ţerei. A murită deplânsă de poporulă rusescă, care la coşciugulă lui şi-a esprimată singura dorinţă, ca fiulă său să-i calce în urme şi să fiă adevăratulă moştenitoră ală tatălui. Ţarulă Nicolae a luată în căsătoria o princesă germană şi întregă poporulă privesce cu încredere la dânsulă. Câtă de multă a crescută vada Rusiei în anulă trecută o arată dorinţele Angliei de-a se alia cu imperiulă, care pănă mai era pentru politica englesă era ţinta suspiţionărilor şi duşmăniilor”. Angliei i-a adusă anulă trecută, în ce priveste politica internă, puţine fapte îmbucurătore. Aproape întregă anulă a decursă lupta pentru homerule, fără ca să se potă constata vreună progresă privitoră la resolvarea conflictului. O mare pierdere a suferită viaţa constituţională a imperiului-insulă, partida liberală şi causa Irlandei prin repăşirea lui Gladstone. Suferinţe trupeşti, precum şi desamăgiri esperiate în lupta homerulei l’au înduplecată să demisioneze şi să pună frânele guvernului în mânile lordului Roseberg. Norocosă în progresele sale politice atâtă interne, câtă şi estenne a fostă Francia, cu tóate că a avută de luptată, mai multă ca ori şi care stată, cu sguduiri de natura cea mai periculosă. Anarchiştii s’au luptată orbişă în contra republicei şi mă şiră lungă de atentate pusese Parisulă şi ţara în spaimă şi groză. Guvernulă francesă însă a luată toate măsurile contra acelei propagande dăunăciose. In fine ca răsbunare sufletele rele au încercată celă din urmă și mai înspăimântătoră atacă. Preşedintele Carnot cădu în Lyon jertfă asasinului Caserio Santo. Ună strigătă puternică de adâncă indignare se audi în întrega Europa şi poporeie se întreceau, în a-şi manifesta simpatiile lor, pentru naţiunea francesă. Postulă de preşedinte îlă ocupa în urma acestui incidenţă tragică ună bărbată, care de ani de cjil® fusese purtătorulă de steagă ală republicei puternice, conservatoare: Casimir Perier. Francia a trecută uşor fi peste crisa grea, faptă, care a făcută, ca cu atâtă mai multă să-i crescă vacla în Europa şi ca să fie de toţi privită ca ună stată consolidată şi oricând capabilă de o acţiune, trei milioane de Români cari neclintiţi înfruntă tot o felulă de persecutări!, şi luptă cu o desperată energiă pentru conservarea limbei loră, pentru recâştigarea proprielor loră drepturi naţionale. Dar aceasta nouă probă de simpatia şi de solidaritate frăţescă dată din partea Camerei italiene a făcută, ca inimele loră să tresalte de bucurie şi speranţă. „Pentru că — îmi scrie ună ilustru patriotă dela malurile Dîmboviţei — speranţa mare a acestor sărmani apăsaţi e, ca suspinele lor, înăduşite în chiar centrală civilisaţiunei moderne, să ajungă în fine a fi ascultate de Europa secolului al 19-lea“. E de lipsă să cunosci întrega arderea ce pătrunde pe aceşti generoşi fraţi ai noştri din Dacia, să cunosci puternica lor atragere pentru noi, Italienii, şi mândria, că ei au aceeaşi origine comună cu noi, precum şi încredinţarea ce şi-o pună în solidaritatea şi apărarea nostră — pentru a-ţi face o ideiă oricâtă de palidă şi incompletă, despre entusiasmul ce l’a deşteptată în ei prospetul şi actfi alii atâtora însemnaţi representanţi ai naţiunei noastre. Ecou alii acestui entusiasmu suntă următdrele telegrame: (aici d-la Favadaloca telegramei senatului română, adresată presidentului camerei italiene, telegrama d-lui senatoru V. A. Urechiă şi altele). Aducândă urări pentru triumfală causei române, care e totodată triumfulă principiilor justiţiei, civilisaţiunei şi păcei, eu vă mulţămescă înainte, stimate d-le directorfi, pentru ospitalitatea ce-mî veţi oferi, etc. etc. La Solferino devale... Schiţă dintr’o escursiune, de I. C. Panţu. Trăsura mergea repede, or coconului Mitică se uita în drepta şi în stânga pe cerfi. „Are să plouă“, grăi elă slobozindă fumulă din țigaretă. „Da nene, are să plouă“, adause Radu băiatului, ce ședea alăturea. Coconilă Mitică clătina din capă, dormise visitiului să mâne. „Va veni repede, dar se va duce curendă, nu ne întorcemă, Vriu să vădă Ialomița înfuriată“. N’a terminată bine vorbele, şi o plaie cu stropi mari cădea pe totă împrejurimea. Vizitiulă mâna straşnică şi Mitică scotea din când în când capulă de sub coverticulă trăsurei.... se uita pe prisană. „Nu ţine multă Radule, are să înceteze, căci pe margini este luminată“. Trecură de Dâlga mică, ună sată de moşneni, şi când apucară cătră pădurea din malul gârlei Ialomiţa, ca prin minune, ploia încetă. Norii fugeau în toate părţile şi veselulă senină se arăta pe ici pe colea. Stropii de noroi săreau şi se adunau în dreptură roţeloră. Caii înaintau şi pădurea se apropia. O raclă de sere trimitea vestea, că ploaia s’a depărtată, norii treceau şi cerulă se limplejea. Pădurea era numai câtă colea. O pădure frumosă, aşa cum ţi se pare, după ce te-ai obicinuită cu şesulă întinsă ală Bărăganului şi cu seceta posomorită. Ierba, împrospătată de ploaie, zimbea veselă ochiului obosită de privirea veştedului Bărăgană. Intrară în pădure... Din depărtare se audea ună cântecă trăgănată, ună cântecă jalnică, care te pătrunde în sufletă şi te face gânditoră. Mitică dise vizitiului să oprască, se dete josă şi se aşedâ lângă trăsură pe ună buştână căciută de-a curmei şisulă lângă drumă. Era o plăcere pentru elă să fie în tăcere, după arşiţa dilei, în care pornise din satul Dâlga. Asculta cânteculă şi cum auzea vorbele şi cum înţelegea cuvintele, faţa lui se lumina de-odată... La Solferino devale Mere-unfi ghinărară călare Şi strigă în gura mare: „împărate, împărate Pune pace, nu te bate, Câ ţi pierdi cătanele toate... Jalea doinei îlă mişca, or cuvintele îlă nelinişteau, căci nu-şi putea da seama de rostulă loră. Ascultândă elă întruna, vocea se apropia, se audeau paşii trosnindă prin gătejele şi vrescurile cădute, şi deodată ’i se arăta în faţă ună omă voinică, care venea pe o potecă dinspre Ialomiţă. Cântecul înceta. Ună omă înaltă şi spătosă cu privire scrutătore se apropia de trăsură. Era pădurarului George. Rotundă la faţă, cu mă naşă bine tăiată, cu nişte ochi verdui, sub nisce sprâncene negre, ca pamentulă Ialomiţei după ploie, îmbrăcată cu ună sumană încheiat şi la grumacii, în ciereci şi în opinci, cu o pălăriă de pâslă... acum sură, căci multe ploi trecuseră prin ea, pădurarulă George trecu drumulă şi se apropia de Mitică. „Bună vremea domnule“, grăi George scurtă, luându-și pălăria din capă. „Bună să-ți fiă inima“, adause Mitică uitându-se cu de-amăruntul și la pădurară. „Sunteţi dela curte, boierule, căci vena trăsura şi caii... cum... cu ce prilejă p’aicî?“ „De, iată amă venită și noi să scăpămă de căldură, să scăpămă de pâclă, şi cum bagi de seama a îngrijită Dumnezeu, ca să ne răcorimă- Cum te vădă, eşti veselă, cânţi p’aici de răsună pădurea“. „Ce să facemă, boerule, cc’ a-a ne mai trece vremea... Fusei la gârlă să mai vădă ce-’i p’acolo şi după ce m’audată ploaia, mergeamă cătră casă. — Suntă omeni răi, cari când vădă că-i timpă mai furtunosă, trecă gârla de-și iau inele... N’am fi întâlnită pe nimenea“, grăi pădurarul, mișcându-șî pușca, ce o avea la 0 scrisore a d-lui Fava. D-lu Roberto Fava, cunoscutulu filo-românu, a adresată cjilele acestea tuturoru 4iarel°r& italiane următorea interesantă scrisoare: Din Bucuresci, Iaşi, Brăila, Piteşti, Sibiiu, Cluşiu, Timişora, scurtă din tuteţile României, Transilvaniei şi ale Banatului, îmi vină roi deji diferite scrisori şi telegrame, dela reuninui şi singuratici amici, cari mă rogă a mă face interpretele sentimentelor o loră de profundă emoţiune şi vină recunoscinţă, cea deşteptată în poporul romanescă nobila moţiune făcută de cei 277 membri ai parlamentului italiană, acastă sublimă afirmaţiune a înfrăţirei latine, acesta solemnă dovadă despre forţa, ce reside în principiulă de naţionalitate, în legăturile de consângenitate. Dacă acum apelă la cunoscuta curoasă a d-vostră să binevoiţi a-mi ajuta în împlinirea acestei plăcute comisiuni, ce mi-s’a dată, prin publicarea acestei scrisori în diarulă ce dirigeţi. Oricare omă din lumea cultă soie, câtă de juste şi legitime suntă protestele celor SOlHILE DIBLEI. 1 (18) Ianuarie. Importante memorii «lin 1848—9. In curând vom fi în plăcuta posiţiune de-a publica în foiletonul „Gazetei“ (numeiui de peste săptămână) una şiră de importante scrieri istorice, privitoare la luptele Românilor, din anii 1848 — 9, din memoriile regretatului Vasiliu Moldovană, prefectură de legiune ală Cetăţii de baltă. Atragemă de timpuriu atenţiunea cetitorilor^, noştri asupra acestora preţiose memorii, cari până acum n’au recruta lumina tjilei- Cu publicarea lor, vom începe peste câteva cioie-Intrigi în contra şcolelor române. Io comitatulă Timişului se continuă neîncetată intrigele în contra şcolelor române. Inspectorulă r. de şcole, Sebeszta Károly în şedinţa mai nouă a comitetului administrativă s’a plânsă din nou, că în privinţa şcolară Românii ar sta multă mai pe josă ca alţii. Acesta o conchide prea înţeleptulă inspectoră din faptulă, că contingentulă celă mai mare ală învăţătoriloră din comitată, cari nu sciu unguresce, l’ar da învăţătorii români, prin urmare — aceştia suntă cei mai neînvăţaţi. Vina o atribue marele patriotă de-o parte „indolenţiei conducătorilor“, de alta „autono Nr. 1—1895 miei şcolare“ a Românilor, în contra căreia suntă îndreptate intrigele. —p — Preoţii românii „decoraţii“. Foile din Budapesta aducă scirea, că preotului gr. cat. din Săcelă (Szacsal, în Maramureşă) cu numele Ioană Gyenge de Csilejenőfalva, „în semnă de recunoscinţă pentru meritele câştigate pe terenul eonoţiei şi ală instrucţiunei poporale'1 ’i s’a dăruită din partea monarchului „crucea de aură pentru merite“. — Suntemă forte nedumeriţi, se scimă ce felă de „merite“ îşi va fi câştigată părintele de Csikijenöfalva pe terenul preoţiei şi ală instrucțiunei poporale, căci o spunemă sincera, nouă nu ni se pare lucru curată. Deci ar fi vorba numai de persona părintelui Gyenge, puţină ni-ar păsa, dar e vorba de merite câştigate pe terenulă preoţiei şi ală instrucţiunei poporale româneşti, „merite“, de cari pănă acum n’am audită să se fi decorată nimeni din partea Unguriloră, şi pentru cari credemă cu totă hotărîrea, că din partea Româniloră părintele Gyenge n’are să fiă decorată. Așteptămă lămuriri în privința meriteloră acestui nemeșă maramureșană. —o — Felicitări de sărbători. In cele trei cjile ale serbatorilor Crăciunului s’au dată și s’au primitu la biroula telegrafică din Bucuresci 14 491 de telegrame. Acesta ar corespunde unei sume de 14.000 Lei, dintre cari cele puţină două din trei părţi s’au cheltuită pe telegrame de felicitare.— Interesantă este, că cu ocasiunea anului nou (gregoriană) telegrafiştii din Roma au adresată colegiloră loră din Bucuresci o depeşă de gratulare în limba latină şi Bucurescenii le au răspunsă totă în limba latină. — o— Distincţiune. Căpitanulă din flotila română Ionă Tomescu, în semnă de recunoscere a meritelor sale, pentru că la o catastrofă pe Dunărea salvată pe mulţi nenorociţi, a primită dela împăratulă Franciscă Iosifă crucea de aură pentru merite. — p— Baterea monetelor și în 1895. In monetăriile de stată se voră bate în anulă 1895 următoarele piese: 70 milioane piese de brânză, și adecă 10 milioane de câte ună bană și 60 milioane de câte doi bani, apoi 28 milioane piese de câte 10 ban! din nickel, 10 milioane de corone în argintă și 800.000 piese de câte 20 corone în aură. Piese de câte 10 bani și de câte 10 corone nu se voră bate în 1895. Afară de aceasta se poate calcula, că privați voră lăsa să li se bată 700.000—800.000 de piese de câte 20 corone, și voră schimba 200.000 piese de câte 20 corone. Astfel, se voră bate deci mai multă ca 100 milioane de piese în valoare de aproape 25 milifloreni. — p— Promovații. Din Budapesta ni se comunică, că la 9 ianuarie n. c. d-lă Nicolae Vraciu a depusă la facultatea de medicină