Gazeta Transilvaniei, octombrie 1895 (Anul 58, nr. 218-241)
1895-10-01 / nr. 218
Pagina Revista septemânei. Pressa maghiară despre graţiarea memorandiştilor. Pressa oficiosa ungară, din incidentul grăţierei Românilor osândiţi în procesul Memorandului, aducea laude nespuse ministrului-preşedinte Banffy şi preamărea marinimositatea şi înţelepciunea politică a acestuia. Acuma ziarul budapestan „Fővárosi Lapok“ face din contră următoarele descoperiri: „Ce se ţine de politica ministrului-preşedinte faţă cu naţionalităţile, care politică s’a manifestat în graţiarea „agitatorilor“ români, voim să constatăm numai faptul, că idea grăţiărei nicî-decum n’a eşit din capul baronului Banffy. Politica lui adevărat şovinistă-maghiară, care şi-a dat’o pe faţă în modul cel mai marcant pe timpul când era fişpan, de sigur nu l’ar fi dus pe cărare drăptă la graţiare. Insă Banffy cedă influinţelor din afară, şi mai ales opiniunei publice, ce se născu după conferenţa dela Bruxella, precum şi dorinţei prea înalte, atunci, când aşternu propunerea grăţirei. Noi ştim prea bine, că politica lui Banffy faţă cu naţionalităţile nu constă în marinimositate, ci în stricteţe şi asprime fără margini faţă cu mişcările naţionaliste“. La introducerea căsătoriei civile şi a matriculelor de stat, încă nu s’au împlinit nici două săptămâni, de când au intrat în vigoare nouele legi pentru căsătoria civilă şi matriculele de stat, şi se şi aud plângeri şi nemulţămiri din toate părţile. Omenii sunt în vrajbă între ei şi cu autorităţile, în parte amăgiţi şi mai toţi amărîţî în potriva nouălor reforme. Prin unele locuri din Ungaria locuitorii protestăză în contra nouălor măsuri prin aceea, că merg la actul civil al căsătoriei înaintea primăriei în haine vechi, purtate şi desculţi, pe când la cununia în biserică merg în haine de serbatoare. Nu vor se dea conducătorului de matricule onoarea de a-i vede măcar îmbrăcaţi cum se cade. In alte locuri li s’a întâmplat mai rău conducătorilor de matricule, căci poporaţia i-a gonit din comună, acâţându-le de gât tablele cu firma lor. In unele părţi poporul a protestat în contra celor ce voiau să vestesca înaintea bisericei deschiderea oficiilor matriculare; în altele n’a lăsat poporul, ca tablele să fiă acăţate înaintea antistiei (primăriei), cricând că statul să-şi aşeete pe oficianţii săi matriculari în clădirile lui proprii, nu în ale comunelor. La încurcătura aceasta se mai adaoge şi miseria cu maghiarizarea numelor îmatriculaţilor, care a produs deja atâta sânge rău pretutindenea, căci conducătorii de matricule au primit poruncă, ca se introducă numele de botez numai în traducere ungurască. Apoi se mai ivesc şi alte neajunsuri. Oficiile matriculare în multe locuri sunt prea puţine; chiar în Budapesta, în loc de 35, cum erau mai înainte, sunt introduse acuma numai 3 oficii matriculare, cari nu pot birui cu mulţimea părţilor. Mulţi trebue să aştepte cjü© întregi pănă vin la rând. Toate acestea dovedesc, că cei de la guvern nu au avut nici o prevedere, şi că faţă cu greutatea întroducerei matriculelor, şi-au pierdut capul, şi încă, cum am zis, suntem numai în cailele prime ale nouei epoce. Ce o să urmeze vom vedea, la ceva bun însă nu ne putem aştepta. Iere, află că aici nici o dată n’o să intri. Dacă nu poți să invingi, atunci află o moarte vitejeasca pe câmpul de luptă, şi pe urmă ’ți-oi fi mamă, pe urmă ’ți-oi împodobi mormântul cu fiori. Tânăra Domnă care se luase după ea, căzu în genunchi, şi vru să se roge cu umilinţă să-i deschidă, dar muma cu o mişcare din mână îi porunci să tacă, şi asculta afară. Ştefan îşi pleca o clipă capul de ruşine şi durere. Pe urmă îşi clatină pletele lungi ce’i fluturau în jurul capului, îşi puse cornul la gură şi sufla cu putere de răsuna în mijlocul nopţii sunetul văilor, pe care când îl auziră, chiar murin4ii săriră să’l urmeze. Ostea sa fugară se opri, şi se întorse de se strânse în jurul său. Ca un vîrtej se repezi el însuşi de pe munte, pătrunse în mijlocul vrăşmaşilor, cari mulţumiţi de isbândă şi fără grijă, fură luaţi fără veste şi repede împrăştiaţi. Sgomotul luptei se auzea departe... tot mai departe... In sfârşit răsună strigătul de isbândă, care făcu să tremure de bucurie inima celor două femei cari ascultau. Ştefan puse iarăşi cornul la gură şi dete un sunet de bucurie către castel, ale cărui turnuri se înălţau mai sus de câţă spre cer. Atunci se iviră înăuntru lumini multe mici, care alergau de colo pănă colo; femeile pregăteau masă mare. In sfârşit, ei se auziră tropote de cai, urcând în sus pe munte. Ştefan venea călare în fruntea ostaşilor, şi curând 4 ori pe mumă-sa, se dădu jos de pe cal și înclinându-se adânc, îi sărută mâna și îi zise : — Mamă, ție ’ți sunt dator isbândă asta. Atunci pentru întâia oră i se umplură ochii de lacrimi, și buzele îi tremurară, pe când fiul ei strângea în braţe pe tânăra’i soție. — Tu vrei să’mi deschizi, îi șopti el. Ea se lipi mai tare de dânsul. — Te iubesc mult, și’mi era frică ! șopti ea. — Dar mama, zise el tare, mă iubesce mult mai mult decât tine. GAZETA TRANSILVANIEI. Cavalerism maghiar. Fițuica „Brassói Lapok“ adusese la 5 Octomvre .t. n. sub titlul „Oláh virtus“ o scrie sensaţională, în care arunca o gravă învinuire asupra şcolarilor şi a şcólelor române de aici. A susţinut adecă între altele acesta faia, că întorcendu se dela o escursiune în „Poiană“, şcolarii dela şcóala reală de stat, ar fi fost atacaţi cu o plaia de pietri din partea şcolarilor români, şi că acest atac s’ar fi făcut cu plan şi cu premeditare de cătră aceştia. Noi în numărul de Luni al „Gazetei“ ne-am esprimat îndoiala noastră că acele învinuiri ar putea fi adevărate şi le am numit tendenţiose. Astăzi suntem în stare, pe basa de date positive ce le primim, a respinge cu totă hotărîrea învinuirile aduse despre înscenarea atacului cu plan din partea unor copii neverstnici; ba mai mult trebue să ne esprimăm mirarea, cum de nu s’au întâmplat chiar nenorociri în urma necalificabilelor provocări ale studenţiei maghiare. Era cum stă lucrul după informaţiunile ce le primirăm: Braşov, 11 Oct. n. ....La reîntorcere din Poiană, studenţimea şcelei reale unguresce de stat aprinsă, se vede, de „spiritul“ (ca să nu die spirtul) petrecerei. ..u-şi mai încăpea în piele. Pe tot parcursul Scheiului locuit numai de Români cântecile și strigătele lor necontenite reaminteau încâtva originea „prea luminată“ a „poporului cavaler“ vrednic urmaş al lui Arpad. Și cu toate acestea nimeni n'ar fi avut nimic in contră, deci nu veselia lor ar fi răcnit cum le plăcea. In e, în îngâmfarea lor cu „magyar világul“, ca să arate, că ei sunt domni şi stăpâni, au început să strige înjurături ne mai aucjite asupra poporului nostru din Şcheiu: „Éljen a Magyar, dögöljön a büdös oláhu , „Le az oláhoknál“ vabzugu, „Büdös oláhu şi alte asemenea înjurături tăcute cu delicateţa obicinuită în limba maghiară. In modul acesta triumfal voiau să între şi se cucerâscă Scheiul pentru idea de stat. Dar nici cu atâta nu s’au mulţămit. Ori ce trecător: mare, mic, tînăr ori bătrân, era insultat In alaiul acesta firesce omenii eşiau pe la porţi şi ferestri, să vadă ce povoiu vine ori că năvălesce Turcii sau Tătrii. D-nii cavaleri îşi arată vitejia faţă de niste femei bătrâne, le prind, fără cel mai mic motiv, le bat, le terese prin tină şi trec mai departe. Sră câteva nume de femei bătute şi insultate în mod infam: Maria G. Stinghe femeiă cam de 80 ani, Paraschiva Goma în vîrsta cam de 70 ani, Maria V. Saftu de vre-o 70 de ani, Paraschiva D. Ursoiu cam de 80 ani ş. a. întrebăm noi ce au greşit aceste babe bătrâne şedând la poarta de d-nii cavaleri să legă de ele şi le insultă în mod aşa de barbar? Nu cumva aceste babe vor fi provocat atacul, pe câtă vreme pănă au ajuns la ele, cu totă purtarea cea „demnă“ a d-lor, nu i-a atins nimeni ? Şi prin locurile pe unde nu găsiau asupra cui să-şi exercite cavalerismul, căci lumea le eşia din cale, vai de bietele ziduri şi stobare, că ni te asurzeau de loviturile de bâte. Ajunşi prin strada Căpitanului o biată servitere Elena Muntean stând la portă a fost lovită de tinerii „cavaleri* aşa de bine în cap, încât a căzut jos leşinată cu capul spart, scăldat în sânge. Mergând pa Tocile in jos un biet Ungur — după cum să spune — eşi să-şi ştergă pufin ferestrile, lăsând lumina pe masă aprinsă şi fereastra deschisă. Nobila tinerime avea lipsă de „lumină“ şi a lăsat pe bietul om fără luminare. Pe drum copiii mai mici şi mai mari aruncau cu răşină aprinsă după toţi trecătorii. Ba chiar şi aproape de centrul oraşului un biet stupar venind prin uliţa mare numai cu anevoie a scăpat din mânile d-lor cavaleri. Toate aceste fapte şi alte multe, care se pot atesta cu dovecil, arată disposiţia sufletescă, care domina în tot convoiul, ce se întorcea din Poiană. Din diferitele întâmplări reiese mai pe sus de orice îndoelu, că Dumnealor ca să mascheze purtarea lor cavaleresc, au început a striga ca de obiceiu: „prindeţi pe hoţul de păgubaş. Nu atac plănuit a fost, d-lor de la „Br. Lapok“, ci fantoma relei consciinţe a celor, cari au început să dea şi să ţipe. Cine cunosce poziţia drumului, pe unde au trecut, deja la prima vedere se va convinge, că în caşul unui „atac plănuit“ în acele locuri, nu seimpău, deci nu s’ar fi putut întâmpla mare nenorocire. Totul se reduce dâră la aceea, că vre-o doi trei băieţi neverstnici, poate chiar şi rudenii de ale persoanelor insultate şi locuitori p’acolo, vor fi aruncat cu câte-o petricică drept răspuns la insulte, înjurături şi maltratări. Şi cum că aşa se va fi petrecut lucrul ne întăreşte in credinţă şi împrejurarea, că Directorul şcolei reale de stat, trecând peste orice consideraţiuni de colegialitate şi corectitate, curând a făcut arătare la poliţie, la vice-span şi chiar la ministru şi Taffe ceresca (După N. Lenau) Un gând în faţa cerului se vede : Un nor posomorit, întunecat; Gemând se sbate-’n vânt tufişul verde, Precum se sbate bolnavul în pat. Din cer răsună o-’ntristare-adâncă; Aprins clipeşte gâna-i când şi când, — Aşa clipesc şi ochii stând să plângă Prin gene raze slabe aruncând. Acum rovina reci fiori scorneşte, Şi neguri line preste câmp se-’ntind, Ei cerul la-’ntristare-i cum gândeşte Din mână scapă sorele lucind. Glas-uff Tzerxt-uff-u i (După N. Lenau) întunecosul codru aţîpit’a, Un aer leneş......., frunza odihneşte, Din crăngi un cântec nu se mai scorneşte; Er brosca’n lac ascunsă amuţit’a. Nr. 218—1396. — nici mai mult nici mai puţin — în contra şcolarilor dela şcolele românesci, ca nici habar n’au avut, că merg dumnealor î Poiană. Se vede, că voesc să marchez prima escursiune în Poiană a elevilor în şcob unguresci de stat, prin aceea, alarmeză lumea cu gogoriţe despre atacu plănuite şi mai sciu eu ce nesdrăvănii. Am aflat, că Direcţiunea şcolelor române a şi făcut cercetările de lipsă, ce nici pomenire de atac plănuit din partea setarilor acestor scule. Au fost doi trei—băie mici din Scheiu, cari au luat parte la învălmăşala provocată de nobilii cavaler pe cari însă direcţiunea i-a pedepsit esenţlar, deşi după a nostră convingere fă motiv. De altcum şi poliţia face cercetat Pretindem, ca aceasta cercetare să se îi tindă și asupra cașurilor arătate mai su cari singure pot face deplină lumină î causă și pot demasca aceasta răuvoitoare apicătură. —o — Dar pentru biserică. Comitetul parohial, ca sinodul comunei bisericescl gr co-orient, din filia Săcel, proto presbiterul Haţegului, vine şi cu acesta ocasiul a esprima mulţămita publică confratel său, Vasile Simultseu, care din al său preaa biserica nostră cu un rând de odădii bisericesci în preţ de 50 fl. v. a. D bunul Dumnezeu, ca fiii acestei filii imiteze pe confratele lor în fapte bune, numitului donator atotputernicul Dumezeu să-i ţină sănătatea şi să-i îmulţâs rodul muncei spre a mai pute storce iul rea şi recunoscinţa urmaşilor prin asemenaruri bisericesci şi şcolare, de cari simţ. O lipsă atât de mare! In numele comitului parochial din filia Săcel, 22 Septemvre v. 1895. Gheorghiu B. Reitescu, învțător dirigent și preşedintele comitetului rochial; loan Mihăilescu, administrator rochial. r p— La scoala froebetiană română din Bihor (Scheiu) se vor prepara in anul aces conducătoare pentru asilele de copii dela so Cursul se va începe cu 15 Octomvre . Doritoarele de-a obţină acesta cu alifiţiune au a se adresa la d-sora Maria Bt 80 Septemvre. Advocatul Coroianu achitat. Se sei că advocatul Iuliu Coroianu din Cluşiu fost pus sub acasă, pentru că la 1892 ar trecut în România cu un paşaport falsicat. Coroianu afirmă la pertractarea judcătorască, că el n’a ştiut nimic despre acee cum că paşaportul său ar fi fost falsifica deoarece scriitorul său, Abel Muntean, în asenţa lui, înainte de-a pleca la România, împacheta dimpreună cu alte lucruri. Tibunalul achită atât pe Coroianu cât şi scriitorul său. Tabla reg. însă condami pe Coroianu la 3 luni temniţă. Şi acun curia reg. ca ultimul for, îl achită defiitiv pe numitul advocat, în juru-mi mai lucesc dar licuricii, Ca într’un vis nişte scântei tăcute, Ei eu mă pierd în vise dulci, plăcute Robit de sfânta linişte ce-aici’i. Au el! un glas din frunte se porneşte Şi nemilos mă strigă, mă trezeşte, El visul piere şi’ntristat mă lasă; Şi inima-mi ascultă speriată La vânt, precum copilul l’al său tată, Când dela joc îl chemă cătră casă. Braşov. 1. Priscu Un Tată şi trei fii. (Din Italiană.) Un om bogat şi-a împărţit tată are în părţi la fel de mari între cei trei fii săi, oprindu-şi pentru sine numai un preţios. — Acest inel, încărcat de pe scumpe, îl voiu dărui, zise tatăl cu sesitate, aceluia dintre voi, scumpii mei care veţi săvârşi cea mai frumosă şi mai milostivă faptă.