Gazeta Transilvaniei, octombrie 1899 (Anul 62, nr. 217-241)
1899-10-28 / nr. 238
I EEDACTÎOTEA.* IMsstrajmea ţi fipagrala, 3MS0V, piaţă mars Nr. 30. Scrisori nefrano&te nu se primesc. Manuscripte au se retrimet. î W 8 E R A T E se primeao la AD* -JilăiSTRATIUWE în Braşov şi la aîxnătuirele Birouri da anunciuri: la Viena ; K. Dukes Hachi. tf*x. Augenfeld & Emerich Leortar tfttînrloh Sohalek. ftudolf Mossa. h. Oppeliks Naohf. Anton Qppelik. iaBudapeata: a. V. Goldbergar, Ekstemn Bernat. In Hamurg. Mardyl A Llabmann. PREȚUL INSERȚIURILOR : o seria garmond pe o coloana 6 or. 30 or. timbra pentru o publicare. — Publicări mai dese după tarifă și învoială. RECLARSE pe padina a 8-a o fi«zia 10 cr. acu 30 bani. Nr. 238. a. "KT «pr «t» T*V?” U T* «â&Tîsm labt:\l Wa» u&amni webranul Mgasatanha «4« _ Brașov, Miercuri-Joi 28 Octomvre .9 Moemvre). „gazeta“ rege în aacare Hi. Atoamtffice pentru Austro-Ungaria. Pe un an 12 fl„ pe dese luni 6 fr., pe trei luni 3 fr. N-rii de Duminecă 2 fl. pe an. Pentru Mânia şi străinătate: Pe un an 40 franci, pe şase luni 20 fr., pe trei luni 10 fr. N-rii de Duminecă 8 franci. Se prenumeră la toate ofictele poştale din întru şi din afară şi la d-nii colectori. Ateamentul pentru Braţiu Adminiitraţiunea, Piaţa Kart Târgul Inului Nr. 80, etsfcit I.: Pe un an 10 fl., pe ş£et luni 5 fl., pe trei luni 2 fl. SC cr. Cu dusul în casă: Pe un er 12 fl., pe 6 luni 6 fl., pe trei luni 3 fl. — Un esemplar 5 cr. v. a. sau 15 bani. — Atât abonamentele cât şi inserţiunile sunt a se plăti înainte. 1800, „Zde“, „jelen“ şi „aici“! De un timp încoce s’a ivit mai întâiu în Austria caşul, că la adunările de controlă ale reserviştilor, unii dintre Cehi au respuns la apel cu cuvântul „zde“ (aici). Acesta lis’a atribuit ca o dovadă de nesubordinaţiune, pentru că limba armatei comune, fiind germană, trebuiau se răspundă cu germanul „hier“. Ei au fost pedepsiţi, ceea ce a produs mult sânge reu în poporaţiune, aşa că s’au întâmplat şi demonstraţiunî, cerând mulţimea agitată, ca respectivii se fialiberaţi din arestul, la care fură condamnaţi unii chiar pe timp de crece cfile. Intr’o localitate din Boemia, la Gaia, demonstraţia a avut efectul, că ameninţată fiind autoritatea de-acolo, acesta a pus în libertate pe cel arestat. Seim, că nu de mult s’au ivit asemeni caşuri în adunările de control din Ungaria, unde mai mulţi au respuns cu „jeleu“, în loc de „hier“. Contra acestora s’a procedat cu aceeaşi rigoare pe motivul, de a se susţine disciplina în armata. S’au făcut şi în Ungaria demonstraţiunî, cari în Budapesta au luat dimensiuni mari, fiind îndreptate contra guvernului şi a ministrului de resboiu Krieghammer. In camera din Pesta s’a făcut şi o interpelaţiune în afacerea aceasta, la care înse ministrul-preşedinte n’a respuns pănă astădî. Asemenea se pregătesc a se face interpelări din partea Cehilor din camera austriacă. Ceea ce ne interesâză înse pe noi deosebit este, că — după cum anunţă foile unguresc! — s’a întâmplat, ca la adunarea de controlă din Sebeşul săsesc şi câţîva reserviştî români se răspundă la apelul nominal cu „aici“, în loc de „hier“. N’avem nici o scrie specială despre acesta, dar amintitele foi pretind, că acei reserviştî români au fost pedepsiţi cu câte 48 ore arest. Ziarul „Neue fr. Presse“, într’un număr mai nou al său, aduce un raport despre prânciul dela Curte din 4 Noemvre ,a. c. Raportul, în care se cuprind şi unele observări, ce le-ar fi făcut monarchul nostru cătră un deputat ungur, îl publicăm în întregul său mai jos. Se vede din el, că Majestatea Sa nu aprobă purtarea acelor reservişti, cari la adunările de controlă ale armatei comune vor să se foloseasca de limba lor maternă. Dar raportorul mai pune în gura monarchului şi cuvintele: că acum şi naţionalităţile din Ungaria, îndeosebi Românii vor să se folosască la exemplul dat şi ei de limba lor maternă şi că printr’asta se introduce cestiunea naţionalităţilor şi în armată, ameninţându-se unitatea ei. Organul vienes scrie cu privire la pretinsele observări ale monarchului şi un articol de fond cu tendinţa de a trage din acest cas nisce consecinţe favorabile politicei Germanilor austriaci, care tinde, ca preponderanţa limbei germane, ce esista în armata comună, să se estindă şi asupra administraţiei statului cu acelaşi motiv de necesitate, nu atât pentru poporul german, cât pentru armată şi stat. Nu întârejtă numita foia de-a accentua, că numai esemplul cehie a făcut se se întâmple lucrurile, asupra cărora s’a vorbit în palatul din Buda; că după Cehi au început şi reserviştii unguri să răspundă în limba lor maternă la apelurile nominale, or ceea ce privesc aceştia ca o datoria naţională fac şi reserviştii români, croaţi şi acum şi cei poloni. Din răspunsul, ce l-a dat deputatul Gajary monarchului, că în faţa pretensiunilor, ce le ridică şi celelalte naţionalităţi, limba germană a armatei devine chiar o afacere ungară, „N. fr. Presse“ conchide, că numitul deputat vede deosebire între dreptul naţionalităţii şi valabilitatea dreptului limbei ei. Crede, aşadar, că Gajary recunoasce dreptul limbei germane în armata comună, şi că prin urmare acest drept nu-l consideră ca pe un drept al Germanilor. „Décâ atacul asupra limbei armatei“, adauge „N. fr. Presse“, n’ar fi un atac asupra dreptului Germanilor, atunci cu greu un Maghiar ar avea să obiecteze ceva, décâ acest atac s’ar încerca şi din partea naţionalităţii române“. Românii, cum vedem, juaca un rol însemnat şi în pretinsele observări ale monarchului la prunciul Curţii şi în expunerile cjiarului „N. fr. Presse“. Abia s’a întâmplat caşul cu reserviştii români de la Sebeş şi el a şi fost adus la cunoscinţa Majestăţei Sale, aşa că după raportul cjiarului vienes, monarchul — spre a arăta, că şi celelalte naţionalităţi din Ungaria, înafară de Maghiari, pretind egala libertate pentru limba lor, după exemplul dat de cei cu „jelen“, ceea ce ar ameninţa unitatea armatei, — n’a citat, decât numai pe Români, cu toate că, precum seim, şi la Croaţi s’au întâmplat asemenea caşuri. Ei când un deputat ungur vrea să declare limba germană în armată ca o afacere ungară, tot Românii sunt, cari servesc ca spărietore. E clar și învederat, că în ce priveste dreptul folosirei limbei materne, fiă în armată, fiă înafară de armată, acest drept nu poate se fia secuestrat numai în favorul unei singure naţionalităţi, ci trebue să fie egal pentru toate. De ce li s’ar cuveni derchilor mai puţin drept decât Germanilor, şi Românilor mai puţin, decât Maghiarilor? Amintitul organ vienes vorbesce de o politică de naţionalitate greşită în monarchie, şi în acest punct are dreptate. Dacă fiăcăruia dintre popoarele monarchiei ’i s’ar fi respectat dreptul de limbă pe toate terenele vieţei publice de stat, nu s’ar fi produs nemulţumiri atât de mari, încât să răsufle chiar şi faţă cu limba oficială a armatei. Unitatea acesteia, dacă este acjm ameninţată de cineva, aceştia nu sunt nici Cehii, nici Românii, nici Croaţii, ori Slovacii, ci sunt aceia, cari urmând politica lui Kossuth, insuesc la totala separare de Austria. Quod meminisse jurabit! Monarchul despre cele întâmplate la adunările de controlă. Din Budapesta i se raportăză chiarului „N. Freie Presse“ cu data de 4 Noemvre următorele : „La plonetul curţii de astăzji au fost invitaţi mai mulţi membrii ai camerei deputaţilor, cu cari monarchul a dus o conversaţia animată. Intre deputaţi să aflau contele Tuliu Andrassy, Bekszics, Hodossy, Horanszky, Gajary, G. Ugrón etc. La drepta şi la stânga monarchului şedeau cardinalul Schlauch şi episcopul Csaszka. Cu cei mai mulţi dintre deputaţi Majestatea Sa a vorbit asupra viitoarelor desbateri în sîrul deputaţiunei erotei şi a delegaţiunilor, mai ales a vorbit asupra acestei teme cu deputatul Horanszky, esprimând între altele speranţa, că acela desbateri vor decurge grabnic şi neted. Cu deputatul Gajary monarchul a vorbit asupra celor petrecute în Ungaria la adunările de controlă ale reserviştilor, făcând alusiuni la amestecul de limbi, ca s’a ivit în acele adunări. Pe când mulţi reservişti dela armata honvedilor, a cărei limbă e cea maghiară, s’au anunţat, cfis® mo’ nachul, cu germanul „hier“, deşi erau îndreptăţiţi a se anunţa în limba lor maternă maghiară, în adunările de controlă ale armatei comune, a cărei limbă e cea germană, s’a întâmplat contrarul. Deputatul Gajary, cătră care s’a adresat monarchul răspunse, că anunţarea germană a honvedilor s’a făcut numai din întâmplare sau din erore. In decursul conversaţiei monarchul a mai observat, câ acum şi naţionalităţile din Ungaria se folosesc de aceasta cestiune şi că Românii, învăţând din exemplul dat, s’au anunţat şi ei în adunările de controlă în limba lor maternă. Suntem deci pe calea cea mai bună de a A FOILETONUL „GAZ. TRANS“. La mormântul lui Gojdu. Discurs rostit de Ioan I. Lăpădat.*) „Plecaţi genunchii vosferii întâiu pe la morminte „Şi ţărîna străbună ferbinte-o sărutaţi, „De-a lor curagiu, virtute aduceţi-ve aminte, „Şi voi patriotismul de-acolo-l învăţaţi! Un fiiloromân. Ilustru Public, Domnilor Colegi! Bătuse cesul faptelor mari şi decisive. Vechia metropoliă română era deja restaurată şi admirabila nostră constituţiune bisericesco-scolara era inclusă în legile fundamentale ale acestei ţări. In faţa acestor memorabile schimbări, o parte însemnată a poporului român se retrage în biserică, scutul nostru de vé*) Precum am promis, publicăm adii discursul acesta, pentru care s’a fost făcut sgomot de cătră foile Unguresci şi caşul a fost cercetat chiar şi de senatul universitar, fără a se pute dovedi nimic din învinuirile, ce s’au lansat contra oratorului, curî, şi înghenunche înaintea sfintelor altare, pentru ca duch non să priméscâ dela d-nul cel sânt. Şi cu duch nou e binecuvântat, căci de aci înainte alt-cum îşi înţelege rostul intereselor sale, alt-cum hotăresce să-şî croiascâ scrtp, şi destinaţia în viitor. Voesce s’o rupă cu ori-ce preţ cu întunerecul moştenit din vremuri vrăşmaşe şi grele, şi pretutindenea lumină se se facă. Scut află de aci înainte în templul rezidit de însăşî mâna măestră a bărbatului providenţial, pus pe atunci în fruntea afacerilor noastre bisericesco-şcolare, or garanţă află în organismul plănuit de agera sa minte şi făurit de braţele viguroase ale câtorva atleţi din jurul său. Şi deci templul era fără odore şi organismul fără strejeri, temelia era trainic aşeetată şi calea ce trebuia urmată era arătată. Atunci se începe lupta cea grea, lupta cea fără pregres pentru desrobirea nostra culturală. In acele vremuri de generală nădejde toate puterile vii ale naţiunei noastre să ridicară, ca — sub steagul desfăşurat — să se grupeze la o muncă comună şi energică. Şi toţi se ridicară. Dar vai, mulţi făcură primul pas şi trebuiră să cadă sub povara sărăciei. Sărăcia locului ne ţinea! Şi toţi sciam ce-i răal, dér leac şi tămăduire nu aflăm; şi toţi sciam, care-i modul, dar nime ’n lume se deslege nu putea. Desnodamentul însă trebue să să facă; ceasul mântuirei trebue să sune şi de astă-dată, căci şirul faptelor mari e pe departe de a fi încheiat. Şi, în cjiua de 3 Februarie 1870, clopotele bisericilor din întreaga metropoliă ortodoxă română vestesc tuturora — urbi et orbi — trecerea la cele eterne a aceluia, care nodul tăiase, a aceluia, care timp de ani de cfid plămădise în mintea şi inima sa ideia prin care porţile mântuirei in laturi ni se deschiseră, căci truda întregei sale vieţi dela légan pănă la gropă o închină nemului său; — vestesc urbi et orbi trecerea la cele eterne a aceluia, care duce insuflând, întrupând şi espresiune dând acestei idei, după morte se pune alăturea cu cel mai mare bărbat al nemului nostru, cu marele metropolit Andrei Şaguna. Bărbatul acesta fericit zace sub acesta glcă, este Emanoil Gojdu. Şi Gojdu lumină ni-a făcut, el mântuire ni-a dat! Atunci ne încredinţarăm, că Dumnezeu este cu noi, că crucea ni-a pus-o în mână, ca semn de biruinţă ; şi noi cruce ni-am făcut şi „Domne ajuta“ mi-am sfis, căci virtutea strămoşască din nou a reînviat în piepturile noastre atunci, când văuvăm, că viitorul nemului nostru a dat flori şi muguri. Naţiunea are posibilitatea, ca pe cei chemaţi să-i cheme. Universităţile străine se umplură, ca prin farmec, de fiii şi nepoţii foştilor iobagi, ei noraurile de altă lege curând, curând se familiarisară cu numele de Român şi cu râvna de învăţătură a acestuia. Lângă vatra focului sacru depun stipendişţii pârga primelor lor talente. Reîntorşi la vetrele şi căminele lor îşi fac datorinţa aşa după cum mintea sănătosă şi inima recunoscătore îi învăţa: muncesc muncă rodnică şi cu spor şi „luptă lupta cea bună a credinţei“, pentru că în scurtă vreme — sunt numai trei decenii de atunci.