Gazeta Transilvaniei, august 1901 (Anul 64, nr. 170-192)
1901-08-01 / nr. 170
Pagina 2 gamift. La 1887 Depretis l’a luat în cabinetul său ca ministru de interne, or când Depretis a murit în 29 iulie, Grispi l’a succedat, luând şi portofoliul esternelor. Atunci fostul revoluţionar a devenit amicul triplei alianţe şi al Austriei. Pentru ca relaţiile amicale dintre Italia, Austro-Ungaria și Germania să le facă și mai intime, Crispi a făcut crftei visite lui Bismarck și Kalnoky, er la 1889 a însoțit pe Regele Umberto la Berlin, cu care ocasiune a fost decorat cu ordinul vulturului negru. Crispi a rupt-o astfel de tot cu alianța francesă, ba la 1889 a întrerupt şi negocierile comerciale cu Francia. Când Grispi a desfiinţat „comitetul triestin şi trientin“ din Roma, pressa oposiţională a atacat violent pe „simbriaşul austriac şi pe renegatul“, dar majoritatea i-a aprobat procedarea. La începutul anului 1893 adversarii lui Grispi l-au atacat energic cu aceea, că a luat de la Corneliu Herz respective dela Reinach 50,000 franci. După căderea lui Giolitti la 1893 Crispi a fost chemat arăşi în fruntea guvernului, când a luat și portofoliul internelor. La tulburările muncitorilor din Sicilia și din Italia centrală, Crispi a răspuns cu ordonarea starei de asediu (1894). In politica esternă Crispi a fost pănă în momentul ultim aderentul triplei alianţe A combătut încercările de reducere a contingentului armatei, cu toate că situaţiunea financiară a ţerii era cât se poate mai desolată. La alegerile din 1895 Crispi, prin presiuni și corupțiuni electorale, a câștigat ce-i drept era fic majoritatea, dar n’a putut scăpa de atacurile oposiței. Cavaletti i-a compus atunci o listă întregă de păcate, or soirile sosite din Abisinia despre catastrofa de la Adua, au măturat ultimul cabinet-Crispi. Aderenţii lui Grispi l’au mai ales odată (1897) la Palermo, puterea politică însă nu şî-a mai putut’o recâştiga şi Umberto n’a mai cutezat a-l însărcina cu compunerea unui cabinet. Din streinătate. Rusia pe Dunăre. O telegramă din Viena anunţă, că „Reichswehr“ comentază faptul, că Rusia fortifică brațul Dunărei Chilia, contrar hotărîrei comisiunei europene a Dunărei. Organul vienesc zice, că puterile ar trebui să protesteze contra acestui fapt, deoarece, în cas de resboiți, Rusia ar putea să paraliseze flotila română, trimiţându-şi vasele pe Dunăre, pănă la Porţile-de-fier. Asupra acestor întăriri se dau detalii importante. La Ismail, Rusia a instalat o puternică staţiune de torpilori. Cele cinci torpilare, cari şi-au făcut apariţiunea la Galaţi, în ziua de 20 iulie trecut, fac parte din staţiunea de la Ismail, care portai titlul de divizia navală a Dunărei. In acelaşi timp în urma marilor lucrări esecutate, braţul Chiliei a fost făcut navigabil, ceea ce va constitui pe viitor un pericul viu şi o puternică concurenţă pentru braţul român al satului George. In legătură cu afirmaţiunile ziarului austriac,Sianul „Petit Bleau din Paris publică o depeşă, în care se spune, că se urmăză tratări între puteri, spre a se protesta contra preparativelor militare ale Rusiei, în braţul dunărean al Chiliei, înarmările Angliei. Camera comunelor din Londra a votat, după cererea guvernului, 14.000.000 livre Sterlinge credite pentru marină și 20.000.000 livre Sterlinge credite pentru armată. Cu alte cuvinte Anglia cere acuma pentru înarmarea sa credite estra-orditie de 850.000.000 lei, adecă aproape un miliard pe deasupra budgetului. Acesta dovedsce, că Anglia înarmezi într’un mod estra-plinar de mare. JPuterile şi Turcia. Un Turc-tînăr, care trăesce în Europa, caracterisâză în mod interesant situaţiunea în care se află adî Turcia faţă de puterile europene. Etă, cari sunt părerile lui. Numai corupţiunea este mai mare, decât gravele perturbări materiale. La asta se mai adauge neliniştirea seminţiilor albanese şi arabe. Generaţia mai cultă urgiteaza tot mai insistent reformele, dar bătrânii Turci se opun cu îndârjire oricărui pas, care ar schimba fiSituaţiunea insuportabilă a raporturilor actuale. E firesc, ca relele interne să nu fie lăsate neesploatate de marile puteri. Austro-Ungaria se portă destul de pasiv, dimpotrivă Anglia şi Rusia continuă cu dibăcie munca lor de subminare. Privirile Rusiei sunt deocamdată îndreptate spre Dardanele şi drept recunoscinţă, că pe un timp oarecare a asigurat dimpreună cu Austro-Ungaria status quo în Macedonia, Rusia vrea să-şi câştige mână liberă pentru circularea flotei sale în apele turcesci, respective să mijlocescă trecerea corăbiilor sale prin Dardanele. Anglia folosesce deocamdată pe Kediv ca mijloc pentru a sterge concesiuni. E vorba, ca deocamdată să capete concesiune de la Sultan pentru construirea liniei ferate din Alexandria peste Arabia până la Beludistan. Celelalte vor urma de sine. Principele Ferdinand și escadra rusescă. Din Sofia se scrie, că principele Ferdinand avea intenția să calătoresca la Varna spre a saluta escadra ruseasca. Principele a fost întărit şi mai mult în aceasta intenție a sa în urma primirei făcute escadrei în România şi în urma invitării pe care a primit-o vice-amiralul Hildebrandt, eroul de la Taku, din partea Regelui României. Insă ministru-preşedinte Karavelov, se dice, că ar fi rugat telegrafie pe principe, să nu se ducă la Varna. Esplicaţia acestei rugăminţi o găsim în gelosia guvernului bulgar, care voiesce să arate opiniei publice, că vizitele rusesci nu sunt făcute numai în onoarea principelui, după cum se afirmase, ci în onoarea ţării şi a naţiunei şi că prin urmare aceste cuvinte trebuiau primite de către representantul guvernului. De altă parte se asigură, că în cercurile curţii era de mai dinainte hotărit, ca principele să nu mărgă de astă-dată la Varna. Se stie, că nici representantul rusesc din Sofia, Bakmetiev, nu s’a dus acolo, şeful stației, care după plecarea trenului părăsi peronul, își ascuția urechile. Daniei nu-i scăpa acest lucru, dar cu toate acestea ea rămase indiferentă. In timpul, când se sui în trăsură şi se aşecta pe pernele puţin elastice ale jilţului, aucjt pe vizitiu cerând informaţiuni dela ’cameracjii săi asupra drumului. „Nu te soli orienta?“ îl întreba ea „Ba da! Eu m’am întors de curând dela armată şi când ai fost absent trei ani, uşor se întâmplă să uiţi câte ceva. Fiţi însă liniştită, am să vă duc după cum doriţi“. „Este departe ?“ „Mi se pare, că nu e departe. Adevărat, că n’am fost încă niciodată acolo, dar nu cred, să ţină drumul mai mult de o oră“. Dama soia, că la ţară, când se vorbesce de o oră, trebui se înţelegi totdeuna două ore; ea consultă aşadar încă odată charta clubului turiştilor. După ce trăsura a mers o bucată Înainte pe şosaua cea largă, coti pe un drum lateral, şi pe urmă pe al doilea şi pe al treilea, pătrunzând tot mai adânc în regiunea isolată. „Cunosci d-ta castelul?“ întrebă dama. „Ca copil fusei odată acolo cu bunica, care spăla rufele pentru stăpânii castelului“. „Ei trebue să fie acuma bătrâni?“ „Ei erau deja atunci bătrâni. Acuma, mi se pare, că nu mai locuesce nimeni acolo“. „Desigur, tocmai din causa acesta este castelul de venerare. E frumos?“ „Castelul ?“ „Da“. „Ce privesce mărimea, ar putea încăpa un regiment într’însul. Dacă este frumos, acesta e cestie de gust. Mie ml a intrat odată acolo o grozavă frică în oase, din causa cânilor. Stăpânii erau doi domni şi o damă şi fiăcare din ei avea câte un câne, care mânca cu ei la masă; tot un domn şi un câne, un domn şi un câne şi apoi o damă şi un câne. In timpul, când bunica stătea de vorbă cu cameriera, eu umblam prin castel şi ajunsei şi în sala de mâncare, unde era adunată societatea la prând împreună cu cei trei câni, fiecare cu labele pe masă. Intrarea mea le displăcu fără îndoială, căci în proximul moment fui încunjurat de cele trei bestii, or stăpânii îi strigau din răsputeri înapoi, or eu suieram de frică cât mă ținea gura. D-voastre puteți să înțelegeți, că în asemenea împrejurări, castelul nu mi s’a părut prea frumos“. Dama surîdea şi câtva timp nu mai zise nimic, apoi relua: „Eşti sigur, că acesta-i drumul cel adevărat?“ „Da, da, eu nu mă pot rătăci. Cel mult dacă vom ocoli puţin, dar de rătăcit nu ne vom rătăci“. „Una dintre condiţii, îndepărtarea se potriveşte“ cugeta dama, „acuma să vedem cum stăm cu restul. Peste o lună aici totul va fi înverzit şi înfrunzit; cu puţină fantasiă îţi poţi închipui, că te găsesc la capătul lumei“. „Etă că suntem aici!“ esclama deodată birjarul. Fiindcă nu se vedea însă nimica, dama întreba: „Unde suntem?“ „Pe drumul cel adevărat, acuma îl recunosc“. In adevăr nu trecură nici Zece nainute şi se vedea deja vîrful unei porţi zăbrelite, unde se termina o aleă lungă, la capătul căreia se vedea un edificiu înegrit, a cărui colore ruginie contrasta plăcut cu verdele teilor şi a liliecilor. „Acesta-i castelul ?“ „Da“. „Dar mai este pănă acolo o jumătate de chilometru şi cât vezi cu ochii, nu se zăresce nici un suflet de om !“ Birjarul se dădu jos şi cerceta zăvorul, dar nu se găsi nici încuietoare, nici vr’un clopoțel. „Poate mai are vr’o intrare?“ observa el în fine. „Așa cred şi eu. Ia mai caută!“ Vizitiul se îndepărta, or dama rămase în trăsură şi esamina poarta, la care îi bătu la ochi o emblemă curiosă, aplicată la cei doi stâlpi, ce o împrejmuiau şi din carî unul purta o bufniţă, or celalalt un porumbel. Intr’aceea din partea adversă se apropia un bărbat şi dama se hotărî numai decât să-i cară informaţii ; după ce s’a apropiat mai tare însă, văzendu-i figura arogantă, renunţa la planul său. Nici domnul nu trada intenţia de a începe vr’o conversaţia, când de-odată unul dintre cai, spăriindu-se făcu o săritură, la care dama ţipa, or domnul sări şi apuca calul de frîu. „Mulțumesc“, Zise dama. Străinul saluta, ridicându-şi pălăria. „Ah, mă rog, acesta este castelul Soragna ?* GAZETA TRANSILVANIEI. Nr. 170. 1901. * „Prindeţi pe Jidan!“ Braşov, 13 Aug. (31 Iulie v.) a. c. In afacerea Evreului Sigmund Singer din Arad, care este învinuit de locuitorii din „Valea Morilor“ (pe Tocile), că a avut intenţiunea de-a răpi pe copilul de 41/2 ani Vasile Constantin, nu s’a ivit pănă aci la amiatî nici un moment nou. Intre martorii ascultaţi la poliţi, încă în decursul de ore a fost şi un servitor dela primărie, cu numele Andreas Zell. Acesta a depus, că a întâlnit pe Evreul Singer în strada numită „Valea Morilor“ secţiunea A, în care se întră din Prund şi pe unde omul trebue să mai meargă o bucată prin secţiunea B, pănă la secţiunea C, unde s’a întâmplat faptul. Evreul l’ar fi întrebat, pe unde duce drumul la pădure? Pe când vorbia cu acesta, Zeii să-l fi făcut atent, că niste copii, ce se aflau în apropiere, strigau după el: „Jidanule!“ Singer să fi răspuns: „Nu-mi pasă, mă pot înjura, cât ori vre, căcî nu sunt Jidan“. E semnificativ, că, după cum am arătat în numărul nostru de eri. Singer la prima ascultare a depus, că a întâlnit pe acest „funcţionar“ (cum îl numia el) „cu chipiu“ aproape de gară, încă înainte de-a traversa suburbiul Blumăna spre a trece în centrul oraşului, cripend, că l-a întrebat de drumul, ce duce în pădure. Cerendu-i-se Evreului să spună, de ce s’a grăbit a merge în pădure când avea la disposiţiă timp aşa de puţin,—deore-ce după Zisa lui, era hotărît să plece cu trenul de 11 a. m. mai departe la Predeal, — a răspuns, că este un amator al naturei şi că scie să umble iute, încât pentru certificatul de trecere, pe care nu-l avea, susţine, că rudele lui de la Brăila, unde pretinde a ave un frate zugrav, i-au mijlocit în urma cererei sale trimiterea unui certificat, pe care avea să-l găsască la Predeal. Evreul Singer e vorbăreţ, isteţ şi foarte şiret, le întorce şi le supesce toate de minune, aşa că nici-odată nu spii cum stai cu el şi ce să-i poţi crede şi ce nu. Orî-ce contrazicere i-ai dovedi-o, nu-l atinge de loc, şi-ţi replică cu sânge rece: „Poate am greşit!“ Intre cele multe afirmate de el — de-a „greşit“, ori de n’a greşit — merită atenţiune afirmarea, că apropiindu-se de locul cu pricina, a întâlnit pe drum câţiva copii, între 6—10 ani, pe cari i-a întrebat, pe unde duce drumul la pădure? El Z'ce, că copiii nu i-au dat nici un răspuns. Că l’ar fi insultat nu afirmă. Adresarea Evreului cătră aceşti 4—5 copii ni se pare de remarcat pentru următorul motiv : AZI după amiazi, un locuitor din Şcheia (de pe Tocile), a venit în Redacţia nostră şi ni-a comunicat, că după cum a aflat el, la doi din acei copii, — şi cari ambii sunt copiii unui negustor din Scheiă, al cărui nume îl refăcem, pănă ce vom avea o informaţiune directă — Singer li-ar fi oferit o coronă, dacă unul din ei ar voi să-l conducă în pădurea unde se frig fleici la escursiune (Poiana). Se lăţise faima în popor, că a oferit o corona micului Vesile, ceea ce însă nu s’a adeverit şi nu avea nici un înţeles. Au mai fost ascultate la poliţie, afară de Sorica Bidu, şi celelalte trei soţe ale ei, cari au dat alarma de pe cristă, strigând : „Prindeţi pe Jidan! Grijiţi de copii!“ Aceste sunt: văduva Eufrosina Tiloc, muncitoare cu Ziua, văd. Paraschiva Frişcu, asemenea lucrătore cu Ziua şi slujnica Ana Domokos. Toate acestea au depus în acelaşi fel ca Sorica Biciu, că au auzit mai mulţi băieţi strigând şi atunci au întrerupt munca lor, s’au uitat spre „Valea Morilor“ şi au văzut pe Jidan, la porta casei Nr. 15 a lui Gh. Constantin, „cum a luat de mână pe copilaşul Vasile şi plecându-se s’a uitat în ochii lui“. A mai depus şi mama copilului, Maria Gh. Constantin, că ea în diminaţa cailei de el a fost împreună cu bărbatul său la poliţie în urma unei citaţiuni. Intorcându-se spre casă pe la 10 ore, a auzit cu groză, că un Jidan a voit să fure pe Vasile al ei. Ea a cerut să se facă cercetare penală contra Evreului şi să se pedepsească. * Atâta e tot, ce se spie pănă în momentul de față. La Evreu s’au găsit numai nisce scrisori cu adresele de: Sigmund Singer, însă nici un act în regulă, din care să se potă constata identitatea lui. El este şi va remâna arestat la poliţiă, pănă-ce se va putea constata identitatea persoanei și se va lua o decisiune pe basa cercetării. AZi înainte de amiazi, medicul orașului Dr. Nussbacher l-a supus unei visitațiuni şi a constatat numai nisce contusiuni uşore la corp, și la osul frontal două lesiuni, asemenea uşore. *